Poker cu viitorul.

Până la urmă, ce s-a întâmplat cu Pactul Ribbentrop-Molotov? Știu, cică e abrogat. Dar Conferința de Pace de la Paris, din 1947, a consfințit interesele URSS, cuprinse în Pact. O astfel de experiență diplomatică nu este de aruncat la coș. Nici măcar la coșul istoriei. Dacă suntem onești, atât Germania, cât și actuala Rusie sunt puteri regionale cu vocație globală. Germania, economic. Rusia, politic, diplomatic și militar.

Ar fi nefiresc, cunoscând istoria celor două națiuni din prima jumătate a secolului XX, ca ele să nu fi negociat o înțelegere privitoare la felul în care își vor promova interesele în Europa. Sunt domenii de interes comun, astea au trecut ușor în planul unui acord, fie el și tacit. Important este capitolul privitor la gestionarea acelor interese care intră în conflict. Bine, și care sunt acele domenii conflictuale ar fi bine de știut care sunt.

Ecuația este complicată de prezența agresivă a SUA fix în zona tampon dintre cele două puteri regionale, adică Estul fost socialist. SUA nu percep drept parteneri firești(și nici posibili aliați), nici Rusia, nici Germania. Asta se vede. Franța nu poate compensa relația ratată a SUA cu Germania, deși atât Sarkozy, cât și Macron, au luat, într-un fel, calea Washingtonului.

Acum, România. Germania consideră naturală și firească includerea ei în sfera sa de influență. Și nu acceptă niciun fel de libertate din partea Bucureștilor. La început SUA a acceptat asta, Washingtonul fiind interesat doar de strategia sa de îndiguire a Rusiei, și în care România joacă un rol deloc de neglijat. Doar că în ultima vreme americanilor le-au venit oarece idei. Despre îndiguirea Germaniei în zona asta unde se lovesc plăcile tectonice germană și rusă. Nu știu dacă ideile au fost formalizate într-o strategie, sau deocamdată americanii sunt pe principiul ”văzând și făcând”. Oricum ar fi, au nevoie de un vector politic. Și, ce să vezi, singurul în care nu găsesc ceva cârtițe germane este PSD. Deși partida ardeleană din PSD cam trage spre axa Viena-Berlin.

DE aici și lupta crâncenă a lui Iohannis și compania cu PSD. Doar că băieții își fac iluzii. Dacă Unchiul Sam chiar vrea ceva în România, iar cercurile de afaceri americane vin cu argumente suplimentare, dincolo de cele militare, se va face! Iar partida germană din politică va trebui să se mulțumească de acum încolo cu ce a avut. Evocarea ” insistentă, în ultima vreme, a ”frăției” ruso-germane, asta spune. Că mașinăria de război mediatic americană s-a pornit. Și nu văd cine s-o oprească. A nu se uita poziția premierului Dăncilă în problema conductei Nort Stream II. N-am uitat ce-am scris pe tema asta. Dar asta nu înseamnă că lucrurile spune mai sus își pierd sensul. De fapt eu spuneam că acum România are pe ce miza, în jocul pe care-l știam atât de bine în anii 1960-1980: limitarea influenței germane în țara noastră, cum am făcut în avea vreme cu influența sovietică. Adică jucăm cartea americană ori de câte ori Berlinul ne calcă prea tare pe coadă.

Alternative avem. Totul e să jucăm corect cărțile pe care le avem, pentru a ne crea acel cadru de autonomie decizională, care să ne permită dezvoltarea. Să le spună cineva astea și iubiților noștri conducători de ambe sexe.

Scutul și parul.

Una peste alta, m-am săturat de imbecilitatea asta cu ”scutul de la Deveselu”. Rușii au tot dreptul să ceară americanilor să-și ia fieroteniile și să se care. Sigur, nu-și fac iluzii. Cum nu-și fac iluzii nici în privința capacității americanilor de a mai controla jocul ăsta strategic turbat. Pur și simplu nu mai au interlocutori la Washington, de vreme ce locul diplomaților a fost luat, la americani, de militari.

Într-un fel rușii au mai multe opțiuni decât restul. Destrămarea URSS, cu toate suferințele, și cu toate costurile, i-a eliberat. Nu mai au grija altora. Au numai grija lor. Nu mai au nici constrângeri de natură ideologică. Putin a jucat extrem de bine cărțile-mizerabile!-pe care le-a avut la îndemână. Acum trebuie doar să-și consolideze suveranitatea. Și Trump, dezmembrând ordinea postbelică, instituții, tratate, angajamente, lucrează în favoarea Moscovei. Și a Beijingului, deși Beijingul are mai multe probleme cu dezmembrarea acestei ordini.

A prezenta Rusia ca un agresor, deși nu face decât să-și apere suveranitatea, este contraproductiv. Și manipulator. Încercuirea Rusiei nu are nicio valoare strategică. Nu face decât să consume resurse, și să genereze probleme atât NATO, cât și SUA. Ceea ce era valabil în anii 1940-1950 nu mai este valabil acum. Mi se pare aiurea să gândești în termenii de atunci. Pentru că multe s-au schimbat, chiar din perioada Războiului Rece.

Acum americanii încearcă spargerea motorului franco-german al UE. Și le cam iese. Doar că nu vor putea trece așa ușor peste interesele, la fel de legitime, din punctul de vedere al Berlinului, ale Germaniei. În fond, la ce servește să te porți cu aliații ca și când ți-ar fi adversari?

Ce spune Merkel este perfect valabil: Europa are nevoie de Rusia, așa cum Rusia are nevoie de Europa. A ignora interesele Rusiei, lăsându-i doar alternativa chineză este o crimă împotriva inteligenței! Pentru că în relația Europei cu Rusia nu Rusia va domina. Nu are cum! Și nici nu este bine să se discute în termeni de ”dominație”.

Slăbiciunea esențială a lui Trump este dată de gândirea lui mercantilă. Sigur, în orice proiect hegemonic economicul este motorul. Dar ai nevoie și de altele, pentru a funcționa. Lui îi lipsește o gândire structurată în materie de politică externă. Și mai mult, îi lipsește o viziune despre rolul Americii în lume. Care nu se poate rezuma la ”tipul cu parul”.

Ce spun toate astea? Că suntem în prezența unei grave crize de sistem. Care nu mai poate fi rezolvată prin extinderea piețelor, ca în 1989 și următorii. Nu mai sunt piețe ce cucerit. Poate țări. Dar asta SUA și NATO nu pot face. Iar costurile ocupației ar duce la prăbușirea lor iremediabilă. Să nu-și facă nimeni iluzii: a trecut și vremea schimbărilor de ”regim”. O schimbare de regim la Moscova ar face din Rusia un vasal al Occidentului? Sigur nu! O schimbare asemănătoare la Beijing? La Phenian? Cum?

Ideea este că avem foarte puține opțiuni. Unipolaritatea lumii nu funcționează. Un sistem multipolar are nevoie de reguli, iar ele se vor naște greu, cu mari tulburări, și conflicte. Iar o nouă lume bipolară pare imposibilă. Deci, ce facem, dacă nimeni nu mai discută cu nimeni, și toți se grăbesc la arme?

Cât despre România, ea nu mai știe cui să mai facă sluj. Bine că are măcar un reper: ”MuiePutin!„ Nu-i folosește la nimic, dar ne liniștește gândul că există. Că avem și noi un scop în viață...

Trump și distrugerea ordinii internaționale postbelice.

După ce americanii s-au retras din ceva, rușii s-au retras din nimic! Vreau să fiu bine înțeles: eu urăsc politica imperială, indiferent cine o practică. Așa că dacă unii dintre voi cred că sunt pro-rus, n-ați înțeles nimic din ce tot spun de atâta amar de vreme.
Nu-mi place să fiu mințit, și nici manipulat. Americanii mint cu nerușinare, spunând că rușii fac și dreg cu rachetele! TOȚI au operaționale rachete de croazieră cu raza de acțiune cuprinsă între 500 și 5500 de kilometri. Inclusiv în varianta bazată pe lansatoare terestre, singura interzisă de tratatul lu Pește! Și atunci? Atunci rămâne cum am spus: problema sunt alții, nu rușii: chinezii, indienii, nord-coreenii, Pakistanul, posibil Iranul, sigur Israelul. Nu sunt parte a Tratatului.
I-a întrebat cineva pe americani: ”Bre! Vreți un Tratat cuprinzător cu privire la tipul ăsta de purtători(spun purtători, pentru că el privește DOAR mijlocul de ducere la țintă, nu și tipul de încărcătură: clasică sau nucleară)? Îl puteți face, sau vreți doar să aveți mâinile libere, pentru a dezvolta noi tipuri de rachete purtătoare?”
Mi-e silă de atâta ipocrizie! Mi-e silă de lipsa de viziune a planificatorilor politici și militari americani! Cred că dacă atrag Rusia și China într-o cursă a înarmărilor, gata, se prăbușesc, precum URSS. Greșit! Rusia și-a revenit pe ruinele armamentului sovietic! Și-a revenit cu un preț insignifiant! Pur și simplu au deschis dulapul cu desene, și s-au apucat de lucru! Și-au ierarhizat prioritățile, și se țin de program! Iar cea mai ieftină paradă la demența americană o reprezintă rachetele. Adică exact domeniul lor de excelență, și care are avantajul prețurilor mici! Rușii fac doar armament defensiv. Asta este prioritatea strategică: apărarea teritoriului național, descurajarea oricărei agresiuni. În rest, când ai o țară cât două continente, un scandal geologic, nu-ți lipsește nicio resursă, la ce te-ai agita să domini lumea? Să proiectezi forță la mama dracului?
Suntem într-un moment extrem de periculos. Ordinea postbelică este dărâmată de Trump cu voioșia inconștientului. Nimeni nu știe ce va pune în loc. UE este o moluscă în materie de politică externă, se descompune! China este și ea, ca și Rusia, în defensivă. Nici ea nu este, acum, în situația de a fi expansionistă. Plus că influența ei se exercită prin intermediul diasporei, extrem de puternică, de întrepidă, de versatilă, muncitoare și fidelă Chinei.
Ce vor face americanii cu NATO? Este următoarea întrebare. Va rămâne așa, se va dizolva, și locul lui va fi luat de un sistem de genul ”șeriful și potera”, în care misiunea va determina alianțe punctuale, pe care Washingtonul se va sprijini, la nevoie? Se va naște, în aceste condiții, o armată europeană? Cu ce mijloace? Cu ce misiuni?
Avem la ce medita. A-i înjura pe ruși o fi frumos, dar nu servește la nimic. Se descurcă ei cumva. Au suficientă nesimțire s-o poată face! Întrebarea este ce dracu facem noi? Ce alternative avem? Ce alternative putem construi? Cu cine? Cu ce mijloace? Pentru ce? Sigur, asta cere un efort de conceptualizare, consens interne, politicieni responsabili. Tot ce avem este un robot demodat și cam gângav, acum pe doage prin munții patriei, și o liotă de mâncători de căcat, de ambe sexe ideologice, care se gândesc doar la cum să și-o tragă mai bine unii celorlalți. Viitor de aur, aia, aia. Sau de rahat. Depinde din ce direcție bate vântul spre nasul nostru.
PS: cu sau fără Tratat, Crimeea e tot la 300 de mile marine de noi. Adică fix distanța la care zboară Kalibr, rachetă acceptată de Tratat. Bine, pa! Nu vă obosiți să mă înjurați! Eu țin cu țara asta de căcat, România!

Trump, pe urmele lui Reagan.

Logică de cretini la Washington. SUA au anunțat azi că se retrag din Tratatul din 1987, semnat cu URSS, privitor la rachetele cu rază medie de acțiune cu baza terestră. Pretextul a fost acela că rușii au realizat o rachetă de croazieră cu baza terestră, cu rază de acțiune de circa 2500 de kilometri. Lucru fals: respectiva rachetă este una modernizată, ea exista de vreo trei decenii, are rază de acțiune de 480 de kilometri, și poate fi montată pe transportorul sistemului Iskander, un ansamblu de patru tuburi lansatoare. A fost acceptată de Tratat.

De fapt, Washingtonul nu cu rușii au probleme. Ei au probleme cu chinezii, dar și cu alții, nord coreenii, iranienii, India, Pakistan și cine dracu s-a mai apucat de construit așa ceva. Inclusiv Israelul. În loc să spună: ”Vrem un alt Tratat, care să îi cuprindă pe toți cei care au astfel de arme, Tratat care să limiteze raza lor de acțiune și să controleze dispunerea lor în teritoriu”, americanii joacă teatru, să vadă boii ce dur luptă Trump cu hidra rusă.

E ciudat: rachetele de croazieră cu rază mare de acțiune, lansate de pe nave de suprafață, submarine, avioane, nu au nicio limitare de rază de acțiune. Nici rachetele strategice. Satan 2, ”Voivoda”, cu 12 capete, mai noi hipersonice, nu pare să-i deranjeze pe americani. Nici Kindjal, care poate fi lansată de pe MiG 31, și, surpriză-surpriză, e operațională și în Crimeea!

Poate că americanii își fac iluzia că pot monta noi sisteme de arme cu rază medie de acțiune în Polonia, România, Ucraina, țările baltice, și astfel să treacă peste sistemul rusesc de apărare AA, în special de S 400 și S 500, reducând timpul de reacție necesar sistemelor rusești.

SUA știu că un Tratat cuprinzător în privința armelor cu rază medie de acțiune este imposibil. Asta le oferă timp pentru a dezvolta o nouă generație de rachete, care să le permită preluarea inițiativei la nivel strategic. Trump este pe urmele lui Reagan, cu al său ”Război al Stelelor”. Probabil că se vor face o serie de progrese, dar atât. La banii chinezilor și la cunoștințele rușilor în materie, progresul va fi ușor de anulat. Asta în cel mai bun caz. În cel mai rău caz s-ar putea trezi cu o ripostă ruso-chineză căreia să nu-i poată face față. Știți cum e: orice soluție naște noi probleme...