Europa între populism și neputință.

Viitorul UE este mai mult decât pus în discuție. Cuplul franco-german este, politic vorbind, fragilizat, atât de inepțiile lui Macron, cât și de uzura lui Merkel. Marea Britanie a spus unei organizații în care n-a crezut niciodată, și în care nu a văzut decât un simplu spațiu de liber schimb. Italia este ținta unor atacuri imbecile, pentru că se abate de la o dogmă care a costat ansamblul Uniunii multă creștere economică. Dar cel mai grav este faptul că Estul Uniunii, fostele țări socialiste, sunt tratate ca entități de mâna a doua, rudele sărace și tâmpite, primite în casă de milă, dar și din interesul de a avea o slugă ieftină, bună la toate.

De unde să vină un proiect de reformare a Uniunii, când cei care o conduc sunt niște zevzeci, care au pierdut orice legătură cu realitatea de zi cu zi a cetățeanului? Ca și la nivel național, politica europeană se rezumă la inepte jocuri de putere, cu protagoniști marionete ale marilor grupuri de interese economice? UE a încetat să mai fie un ansamblu democratic, este o birocratură! Adică o dictatură a birocrației de la Bruxelles, care exprimă interese ce nu au legătură cu cetățenii. Ce produce Bruxellesul pentru cetățeni? Mai multă bunăstare? Păi, în toate țările membre, inclusiv în superbogata Germane, cresc sărăcia, numărul săracilor, inechitățile economice și sociale, se adâncește polarizarea socială, se duc dracului și ultimele rămășițe ale modelului social european și ale mecanismelor de solidaritate.

Și atunci, ce facem? Dăm vina pe ”populiști”? Pe ”extremiști”? Păi, ăștia au apărut din spuma mării? Sunt votați de extratereștri? Nu politica ineptă a ”democraților” a născut populismul? Nu politica lor ipocrită a alimentat resentimentele cetățenilor? Promiți mai multă ”Europa”, și asta înseamnă, de fapt, mai multe sacrificii, mai multă austeritate, dezmembrarea serviciilor publice, reducerea veniturilor. Crede cineva că propaganda Bruxellesului mai poate păcăli mulți europeni?

Marile partide europene sunt paralizate de frica pierderii puterii. Și cei de stânga, și cei de dreapta, socialiștii și popularii, sunt, cum spunea un prieten, în comă intelectuală. Nu mai au nimic de spus, nimic de propus. Nu mai fac decât să propage, la rândul lor, frica față de ”extremiști” și de ”populiști”. Așa ceva nu poate fi un proiect de viitor. De asta anul 2019 este anul tuturor primejdiilor! Iar România este, în toată afacerea asta, un soi de brânză cu mucegai: șede și pute!

Greul abia acum începe!

Există o întrebare, pe care nu vrem s-o punem la modul serios: care este moștenirea lui Kovesi, ca Procuror General al României, dar și ca șef la DNA, și moștenirea lui Lazăr, ca Procuror General? Întrebarea este esențială, pentru a înțelege ce fel de schimbări trebuie să facem, pentru a avea cu adevărat o Justiție independentă.

De fapt, dacă îl țin curelele, Tudorel Toader, fiind și constituționalist, nu trebuie să se rezume la a le da cu flit ploșnițelor din sistem. E un început. Dar nu e suficient. El trebuie să facă o analiză a întregului sistem instituțional al Justiției, să revadă funcțiile fiecărei instituții în parte: minister, CSM, Parchete, Înaltă Curte, relaționarea lor cu Parlamentul, cu Executivul, cu Președintele României, cu instanța constituțională, și, foarte important, cu serviciile de informații.

Trebuie început cu definirea ”statului de drept”, în numele căruia s-au făcut atâtea abuzuri, și sau justificat fără rușine. De fapt, de aici, de la definiții clare și concise trebuie pornit. Trebuie revăzute atât INM, Institutul Național am Magistraturii, cât și criteriile de selecție și programa de pregătire. Calitatea magistraților pregătiți de Institut este mizerabilă. Legat de asta trebuie făcută o analiză similară și în legătură cu sistemul educației în materie de drept, și el catastrofal acum.

Trebuie găsite mecanisme de protecție, care să nu mai permită transformarea Justiției în armă politică, și, mai nou, în actor, politic. Să ieșim din clișee: Justiția nu este, nu are de ce fi ”putere în stat”. Este doar un serviciu public, ca oricare altul, cu niște obiective bine definite. Dacă este putere în stat, se implică în lupta politică, și devine actor dominant, pentru că, practic, este și judecător, și călău, și are imunitate, spre deosebire de celelalte două puteri. Mai mult, ea nu poate fi controlată de cetățeni, prin alegeri. Avem două categorii de actori instituționali: una, care-și trage legitimitatea din votul popular, iar alta care nu are nicio legitimitate rezultată dintr-un proces democratic, dar care este deasupra celor legitime. Așa ceva nu poate duce decât la haosul care este acum în România.

Deci cum facem, dragi tovarăși și prieteni? Ne mulțumim că le-au murit caprele lui Kovesi și Lazăr, sau mergem la esența lucrurilor?

Totuși, despre ce este politica în România?

Totuși, despre ce e politica în România? Doar despre cine cui i-o trage, și cu mâna cui? Doar un joc tembel de putere, care n-are nicio miză pentru cetățean? Ne interesează doar cine e următorul care merge la pușcărie?

Nimic coerent, nimic despre viitor. Centenarul? Dă-l dracului! Ce, l-am făcut noi? Ce ne pasă de el? Președinția UE? Ce heliș-beliș avem noi cu ea? Noi vrem Dragnea la pușcărie, Cioloș prim ministru, și Iohannis al doilea mandat cu vacanțe incluse! Și, evident, moartea caprei vecinului, chiar dacă aia e repauzată întru Domnu de multă vreme. Dă mai moară o dată!

Ce a câștigat băsescu, cel care a ”născut” sistemul ăsta monstruos, al statului paralel? Casa din Mihăileanu? Moșia de la Nana? Pentru atât a distrus o țară, destinele a mii de oameni, afaceri de miliarde de euro, a făcut mai mulți șomeri decât criza? Se bucură de ele, sau îi țâțâie curul de frică să nu-i bată niște unii la ușă, să-l întrebe ce și cum? Să nu-mi spuneți că a meritat totul, pentru că l-a văzut pe Năstase la mititica! Sau pentru c-a futut-o de voie pe Fecioara din Pleșcoi!

Ce câștigă Iohannis, care continuă să meargă pe mâna monstrului creat de băsescu? Casa aia obținută prin fraudă? Deja e luată!

Ce au câștigat Maior, Coldea, Ghiță, ăla cu ”câmpul tactic”, Anaconda și alte japițe din servicii? Se strânge lațul și în jurul lor! Chiar atât de orbi au fost, încât să nu vadă ce vine?

Ce au câștigat slugile din Justiție, în frunte cu Kovesi, Morar, Stanciu, și alți executanți de ordine ca ei? Este vreunul la adăpost? Credeau că nu vor plăti? Plătesc! Și vor plăti și pentru ce n-au făcut!

Dar mai important: ce a câștigat România din 2005 încoace, de când a început Apocalipsa anti-corupției? A pierdut tren după tren, a ajuns paria Europei, au jefuit-o toți, folosindu-se de ticăloșii mai sus citați! Suntem singura țară din UE în care riscul de sărăcie, și sărăcia, au crescut după aderarea la UE! Am distrus și ce mai rămăsese performant din sistemele de educație și sănătate! Capitalul românesc este o glumă! Nu mai putem crește economic pentru că nu mai avem forță de muncă! Iar aia care a mai rămas e plătită ca vai mama ei!

Asta am vrut? Așa ne-am imaginat viitorul? Așa credem că funcționează lucrurile? Sau pur și simplu refuzăm să gândim? Nu mai înțeleg ce se întâmplă cu noi. Și nici ce vrem de la viață. Suntem în cea mai gravă criză de la Marea Unire încoace. Ne-am descurcat într-un fel sau altul și cu criza din anii 30-40, când România Mare a fost ciopârțită, ne-am descurcat să rămânem noi și în timpul comunismului stalinist, ne-am dezvoltat, cât am putut, și ne-a dus mintea, ne-am luptat să revenim la democrație și libertate, după care am pus mâinile pe piept, și așteptăm nu se știe ce. De vreo trei decenii doar distrugem, și nu punem nimic în loc. De ce? Știe cineva să răspundă la întrebarea asta?

Stop războiului româno-român!

Amnistia și grațierea se impun ca urgența maximă a societății românești, fiind SINGURUL mijloc de pacificare a ei. Veșnicul război româno-român a ajuns acum o frână în calea dezvoltării economice și sociale. Abia acum putem vorbi despre români ca despre ”refugiați de război”. Pentru că economia nu mai este motivul principal al migrației, ci căutarea unei stări de normalitate. Lumea nu mai caută neapărat supraviețuirea materială, ci normalitatea socială.

Economia este blocată. Vorbesc despre economia românească, nu de economia autohtonă globalizată prin intermediul multinaționalelor. Asta din urmă a dus-o bine și când a dus-o rău. Economia eminamente românească o duce rău și atunci când economiei îi merge foarte bine.

Nu avem, în top o sută de firme din România, nicio firmă cu capital românesc. La fel și în cazul exporturilor. Nu producem nimic semnificativ, nu inovăm, nu creăm întreprinderi, nu creăm produse. Nu investim. Lupta împotriva corupției a ucis procesul investițional. Degeaba țipă Corina Crețu că nu luăm bani europeni. NU are cine genera proiecte! Am râs de institutele de cercetare-dezvoltare din comunism. Dar alea au industrializat și civilizat România, cu toate limitele lor. Acum am ajuns să nu mai putem proiecta un nenorocit de drum comunal! Și noi vrem trenuri de mare viteză? Bieți tâmpiți ce suntem!

Revin la amnistie și grațiere. Ele ar distruge statul paralel. De la un moment dat încolo șantajul, principala armă a statului paralel, nu mai poate funcționa nici în cazul politicienilor, nici în cazul procurorilor și judecătorilor, nici în cazul funcționarilor, adică în cazul celor care fac statul ăsta să funcționeze. Dacă sunt procese cu prejudicii, ele vor continua doar pentru ”omologarea” prejudiciului, prin sentință judecătorească, iar prejudiciul va fi recuperat. În rest, plecăm toți de la zero!

Grețurile morale nu au ce căuta aici. Este vorba despre viitorul nostru. Și așa am dovedit cât de cretini putem fi acceptând să distrugem o țară, pentru a elimina un om, pe care niște demenți îl transformă în țintă, pentru a da tâmpiților un cap de Moțoc!

Avem de ales. Dar este singura oară când mai putem alege. Nu punem acum capăt războiului civil, în câțiva ani nu vom mai exista, nici ca stat unitar, nici ca națiune, nici ca societate. În schimb îl vom avea pe Dragnea la mititica trei ani. Sau pe mai știu eu pe care cade măgăreața ”răului absolut”, după ce Dragnea ajunge după gratii. Merită să aruncăm la coș tot ce am făcut până acum, doar pentru a da satisfacție unor lichele, care toată viața lor au făcut rău? Dacă da, atunci să să se aleagă praful de națiunea asta, care este doar jocul întâmplării, nu construcția unei voințe de a trăi și lucra împreună!

Conjurația mediocrilor ucide politica.

Opoziția are la îndemână posibilitatea de a ataca legi la CCR. Chiar și OUG, via Legea de Adoptare. Cu toate astea văd că vrea să facă instrument de luptă politică și din Avocatul Poporului. Care e făcut pentru cu totul altceva, nu pentru a face pe plac unor politicieni tembeli.

PNL și restul găștii ”opoziționiste” au ales cea mai cretină, și periculoasă, cale de a face opoziție: împiedicarea cu orice mijloace a guvernării. Odată plecați pe calea asta, nu mai există cale de întoarcere! România va fi total neguvernabilă. Ori crede cineva că odată introdusă în câmpul luptei politice, această armă nu va fi folosită de toți?

Totuși, nu înțeleg: de ce ai crede că răul făcut cetățenilor, prin blocarea guvernării, lucrează pentru tine? Lor asta nu le spune nimic: ”USL-PDL, aceeași mizerie!”? Credeți că oamenii furioși vor face deosebire între ”politicienii buni” și ”politicienii răi”? Până peste poate! Toți vor primi șuturi în gură! Fără deosebire! Cine le-a sugerat ”strategia” asta liberalilor sigur nu le vrea binele! Aș zice chiar că-i urăște!

Radicalizarea unor poziții politice poate fi, la limită, o soluție. Pe termen foarte scurt, și extrem de greu de controlat. Dozajul trebuie să fie foarte fin, nu în porții pentru cai, ca să zic așa. Dar niciodată radicalizarea n-a rezolvat nimic. Doar că PNL nu mai trăiește în lumea noastră. Lupta internă este mascată de gesturi primitive, puerile, poate spectaculoase pentru unii, dar inutile pentru toți. Capitolul ”liberalism românesc” trebuie închis. Liberalismul, ca și țărănismul, înaintea lui, ca doctrină ”istorică”, a murit. Dar dacă PSD se poate transforma, la nevoie, într-un partid conservator cu ceva accente naționaliste, cum ALDE are o identitate cât de cât croită, USR este ”progresist”,orice ar însemna asta în mintea lui Chichirău, PNL nu se poate transforma decât în într-un proiect eșuat.

Dacă țărăniștii au dat colțul rapid, PNȚ-CD fiind condus cu mână fermă spre mormânt de Coposu, PNL a avut noroc de vreo câteva ori, cu Câmpeanu, cu Tăriceanu, cu alții ca ei. Acum partidului i s-a terminat norocul. A avut grijă Crin Antonescu de asta, prin funesta fuziune cu PDL. Iar odată cu PNL moare și fesenismul. Care putea fi ceva serios, dacă nu punea mâna pe el Petre Roman, alt mediocru al politicii.

Asta e: conjurația mediocrilor ucide politica...

Europa și Germania la răscruce: valul crizelor identitare.

Alegerile din Bavaria nu sunt un început, ci doar o continuare, a unui proces pe care-l putem numi ”reacție identitară”. Nu am înțeles-iar germanii cu atât mai puțin!-ce a urmărit Merkel cu politica ei de acceptare cu orice preț a imigranților. Germania-și Europa, în general-nu au avut nimic de câștigat. Chiar nimic!

Da, există o îmbătrânire a populației. Da, într-un fel, sistemele de protecție socială erau în tensiune. Doar că imigrația nu a rezolvat nimic. Deficitul de forță de muncă poate fi acoperit relativ ușor, mai ales că șomajul, în special cel în rândul tinerilor, se află la nivele ridicate. Ar avea de unde recruta forță de muncă germană. Numai că Germania NU avea nevoie de forță de muncă. Nu acum. Și forța de muncă oferită de imigrația din lumea musulmană. Tensiunile pe piața muncii sunt în domenii în care imigranții au zero calificare. Nu mai vorbesc de bariera cultuală și de cea lingvistică.

Estul Europei putea acoperi domeniile deficitare din Occident. Germania fost cea care a introdus bariere în calea liberei circulații a forței de muncă din Est.

Costurile integrării esticilor sunt infinit mai mici decât cele ale integrării musulmanilor. De ce ar fi dispusă Germania să-și asume aceste costuri? Dar mai ales de ce le-a făcut atâtea probleme italienilor și grecilor, primii care au luat în piept valul migrator? Parcă nemții le aveau cu calculul economic...

Bun, Germania, și UE, în general, aveau alternative. Spre pildă, de ce să nu investești în cele câteva țări furnizoare de emigranți economici? Investind, îi ții acolo. Și poți selecționa elite de care ai nevoie în meseriile cu deficit de personal. Le dai doar lor drept de lucru în Europa, dar și stabilizezi situația celorlalți. De ce Algeria și Maroc nu sunt furnizoare de imigranți? Pentru că investiții nu cine știe ce generoase îi țin pe oamenii ăia acasă! Punct!

Așadar ne pregătim, peste tot în Europa, la o puternică reacție identitară. Italia o trăiește, deja. Franța a trăit câteva crize, eșecul lui Macron va genera altele noi, cu sau fără Le Pen pe post de primadonă. Brexitul este, până la urmă, tot fructul unei crize identitare.

Criza asta vine într-un moment delicat, în care construcția europeană trosnește din toate încheieturile. Germania, care ar fi trebuit să fie liderul noii Europe, este, cum zic americanii, o rață șchioapă. Merkel este fragilizată, depășită de evenimente, s-a erodat. Partidul ei este contestat. E în plină ebuliție. Se refac alianțe, se afirmă partide cu vederi extreme. Ca și în Italia. Bruxellesul este neputincios, oricât de mult ar încerca să își arate mușchii în fața unor țări din Est. Pe nimeni nu mai interesează ”statul de drept”, câtă vreme statul, forma organizată a oricărei națiuni, devine o ficțiune.

Mai sunt vreo șapte luni până la alegerile europene din 2019. Și nimeni nu propune nimic, practic. Pentru că legarea alocării de fonduri europene de respectarea unei fabulații, ”statul de drept”, nu e proiect, e catalizator de crize și de reacții identitare. Și e doar începutul.

România va avea cea mai agitată președinție a Uniunii. Fără să fie pregătită. Fără să fie pacificată. Războiul civil intern face irelevantă președinția ei. Ce va fi? Sincer, nu știu. Dar bine nu are cum fi. Să începem cu Plenara CC al PMR din aprilie 1964. Ar fi un bun început. După care mai vedem...

Fracasomania, sau cum să-ți tai craca de sub picioare

Cu trimitere la postarea lui Paul Cernat, am scris, nu o dată, despre lucrul cel grav ce ni se poate întâmpla, nu doar în raport cu piața muncii: ruptura catastrofală în lanțul de transmitere a cunoștințelor. Dacă schimbarea din 1945 nu a fost atât de dramatică pe cât s-a prezentat, deși mulți intelectuali au avut de suferit, cea de după 1989 este incredibil de radicală.

În perioada comunistă a avut de suferit o anumită parte a intelectualității umaniste, cea legată de ideologii, de religie, parțial de drept. În rest, nevoile de dezvoltare(dezvoltare de care depindea acceptarea noului regim și pacificarea societății) au impus continuitate pe lanțul de transmitere a cunoștințelor, și chiar amplificarea lui. Nu vrem să analizăm serios motivele pentru care comuniștii s-au simțit obligați să continue proiectul de țară definit în interbelic de oameni precum Gusti și cei din școala lui de gândire, de oameni din jurul școlii economice românești, deloc de neglijat în epocă, de ingineri și savanți de importanță în context internațional.

După 1989, în condițiile unei dezindustrializări forțate, care a anulat tot ce câștigasem în variate domenii tehnice și economice, acea parte a intelectualității, care fusese marginalizată în comunism, a crezut că e vremea să-și ia revanșa. Ea a furnizat aparatul ideologic și motivațiile masacrului din industrie, agricultură, învățământ tehnic și economic, cercetare dezvoltare.

Indivizii sunt de o lașitate întrecută doar de ticăloșia lor! Pentru că își continuă opera de distrugere, atacând orice încercare de recuperare a trecutului, de refacere a canalelor de transmisie a cunoștințelor către generațiile următoare.

Asta este realitatea României: ”Termenul (de fracasomanie, aplicat țărilor din Europa de Est) indică mai ales necunoașterea bagajului de experiență transmis de istorie; este convingerea că tot ceea ce s-a realizat s-a transformat în fracaso, în faliment. În această situație, singurul lucru care merită făcut este importul de lucruri, atitudini, valori, lipsit de orice încercare de a învăța din propria experiență. (...) Tinerii sînt trimiși să studieze în universități din Statele Unite și Europa și la întoarcere se cred atotștiutori, fără să fi învățat nimic din experiența bătrînilor. Absența schimbului între vechile și noile generații: iată o altă formă de fracasomanie. Într-un anume sens, aceasta este un aspect al dependenței. Am folosit termenul fracasomanie uneori și cu un ton sarcastic, pentru a defini figura consultantului reformelor, care vine cu noi idei și propuneri, fără a observa realitatea și experiența statului căruia i se aderesează reformele.”

De asta vom avea, ca și până acum în istoria noastră post 1848, modernizare instituțională fără dezvoltare economică și socială. Ne place sau nu, singura perioadă în care modernizarea a produs dezvoltare a fost cea comunistă. Pe cunoștințele acumulate atunci, pe intelectualitatea produsă de comunism(practic apolitică!) puteam construi revenirea la democrație, integrarea europeană, schimbarea structurală a aparatului de producție. Nu am mai fi avut aproape patru milioane de refugiați economici. Nici 48% analfabeți funcționali. Dar au fost mai importante grețurile morale ale unor gunoaie precum Pleșu, Patapievici, Tismăneanu, Liiceanu și compania. Profitori în ambele regimuri. Am distrus o țară pentru nimic. Să ne fie de bine! Alta nu mai facem. Ne-am pierdut suveranitatea, singurul instrument care ne-ar fi permis să ieșim din criză. De aici înainte slugi scrie pe fruntea noastră...