De ce a respins Ciolannis Codul Fiscal?

Răspunsul scurt ar fi: degeaba! Pentru că, mai devreme sau mai târziu, Codul Fiscal va fi promulgat, indiferent de circul ăsta penibil, care ne face să părem și mai idioți decât suntem, ca națiune. Și, slavă Domnului, suntem idioți! 

Ar fi însă greșit să ne oprim aici cu constatările. Ciolannis știe că nu are ce face, și va trebui să-l promulge, după ce Parlamentul îl va retrimite spre promulgare. De ce a ales să-l respingă? Care sunt forțele care l-au împins să ia o decizie care-l costă deja foarte mult, în termeni de imagine publică și de încredere în capacitatea sa de a servi interesul național? 

Un prim grup de forțe sunt de natură externă. Eu nu m-aș grăbi să arăt cu degetul spre FMI, deși a mârâit și el-mai mult din solidaritate cu alții-la ideea reducerii TVA, în principal. Tartorul principal trebuie căutat la Bruxelles, via Berlin. Motivația Comisiei Europene este aceea că procesul de reducere de taxe și de impozite în anumite țări este ”dumping fiscal”. Și așa ceva nu este permis! Mai ales pentru că se pregătește, mai mult ca sigur, o fiscalitate unitară la nivel comunitar. Și interesul este pentru taxe și impozite mari, fără de care statele bogate ar avea mari probleme de ordin social. 

Țări precum Grecia, Bulgaria, România, Italia, Spania, Portugalia, nu mai au ce instrumente să folosească pentru a stimula economiile lor, câtă vreme nu mai pot folosi politicile monetare-dictate acum de Banca Centrală Europeană-iar transferuri, prin intermediul bugetului comunitar, nu se fac, deficitele, prin intermediul MTO-impus de Germania-sunt drastic limitate, deci adio dezvoltare prin împrumuturi, și tot așa. Ce mai rămâne?  Reducerea taxelor și impozitelor, pentru atragerea investițiilor străine. Sigur, metoda e cam dubioasă, dar alta nu e. 

Nu știu cât de cunoscută, în România, este intenția lui Mario Renzi, premierul Italiei, de a promova un ambițios proces de reducere a taxelor și impozitelor, ca o continuare a celui promovat de Berlusconi, în 2008, și anulat de omul Bruxellesului, Mario Monti, fost comisar european, ajuns premier în 2011, după ce Merkel a forțat demisia șturlubaticului premier italian, care i-a zis ceva de fizic, în stilul Bunga-Bunga! Și grecii, în felul lor, tot pentru impozite mici pledau, din motive aproximativ identice: relansarea economiei. 

Sigur că o astfel de evoluție nu convine apărătorilor Dreptei Credințe a Austerității. Rațional, n-au niciun motiv. Irațional, da, este vorba despre delir de putere. Cum își permit niște unii precum românii-și alte națiuni de mâna a doua- să pună la îndoială autoritatea Germaniei și a preoților Templului de la Bruxelles? O vorbuliță la urechea urechistului  de la Cotroceni, și s-a rezolvat!

Mai ales că cererea externă se mulează pe intențiile lui Ciolannis de a dărâma guvernul Ponta, și de a instala la Palatul Victoria mult visatul lui guvern. Metoda este simplă, și ține de primitivismul politicii românești: cu cât mai rău pentru cetățeni, cu atât mai bine pentru partidul ”meu”! A folosit metoda băsescu, de ce n-ar folosi-o și Ciolannis? 

Ce urmărește? Împiedicarea construirii Bugetului pentru 2016, care să cuprindă și prevederile din Codul Fiscal. Crede că întârzierea aprobării Bugetului de Stat poate fi un subiect gras de campanie electorală, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cazul în care reușește să schimbe guvernul, PNL să construiască el Bugetul, și să ia măsurile anunțate de PSD și compania, acelea care privesc salarizarea bugetarilor. Calcule meschine și egoiste, care îl dezonorează pe primul om în stat, care-și dovedește micimea sufletească, printre altele. 

Codul Fiscal în sine, nu produce nici bogăție, nici deficite, nici altceva. Este un document mai degrabă tehnic, de care avem nevoie pentru a face cât de cât predictibil mediul de afaceri. Bogăție se produce cu muncă inteligentă, cu bună guvernare, și cu respect față de lege și de cetățeni. 

Atrag însă atenția că ne amăgim crezând că reducerea taxelor și impozitelor este suficientă pentru a menține și accelera creșterea economică. Decizia de a investi într-o țară ține de mulți parametri, iar taxele și impozitele reduse nu sunt în capul listei, ci la coada ei, pe principiul că ”nouă nu e frică de taxe și impozite, fiindcă știm să ne ferim de plata lor!”  Dacă vrem să ne dezvoltăm sustenabil, să reducem decalajele de dezvoltare, trebuie să facem mai mult decât să reducem niște taxe și impozite. Pentru asta ne trebuie un proiect de țară, și un efort național pentru punerea lui în practică. Dar cine să le facă, dacă Președintele României se ține de astfel de jocuri idioate de putere?

Cu neamțul nostru în frunte vom avea victorii multe!

Să înțeleg că acum, pentru Ciolannis și șleahta de ”liberali” din jurul lui deficitul bugetar a devenit Sfântul Graal, tatăl tuturor proiectelor de țară? În numele lui trebuie să facem sacrificii? Să ratăm dezvoltarea-câtă o mai fi, în condițiile unei Europe condusă de lăcomia și de cruzimea unei Germanii care și-a recăpătat vechile reflexe totalitare-să producem și mai multă suferință socială? 

Ce relevanță are pentru omul de rând un deficit structural de 1% din PIB? Trăiește mai bine? Are mai multe locuri de muncă? Copiii lui au parte de o educație mai bună? Circulă pe șosele mai bune? E mai fericit? 

Deficitele sunt dinamice, și depind de conjunctura economică. Deficitele NU sunt făcute de stat, oricât ar părea de ciudat. Sunt făcute de performanța, sau mai precis de lipsa de performanță a economiei. Adică de privați, pentru că statul mai înseamnă doar 7% din PIB ul României. Iar pentru a stimula economia nu există prea multe mecanisme. Unul este creșterea puterii de cumpărare, adică stimularea consumului. Dar asta ne este interzisă. Alta este reducerea taxelor și impozitelor. O metodă oricum controversată, și cu rezultate dubioase. De obicei-lucru recunoscut de toată lumea-a lăsa mai mulți bani bogaților nu înseamnă că aceștia vor stimula economia, investind. Dar puținii bani ajunși și la săraci ar putea fi un stimulent suplimentar pentru consum, dacă altfel, adică prin mărirea salariilor-nu se poate. 

Este reducerea TVA pericolul care pândește România, și o s-o înmormânteze, dacă se aplică? Nici vorbă! Pierderile la Buget sunt doar o sperietoare. Nu că pe termen scurt încasările nu ar scădea. Scad. Dar există un instrument de corecție: cheltuielile. Care pot să scadă, la rândul lor, mai ales în zona în care se fac atâtea șmenuri, și nu se vede nimic. Nu-mi fac iluzii că ăia din economia neagră, care nu plătesc mai nimic la stat, vor începe s-o facă pentru că se reduc niște taxe. Dar banii ăia negri se duc în consum, și dacă măcar TVA va fi corect încasat, n-am avea de ce ne teme. 

Mai mult, Bugetul României trebuie aprobat întâi de Comisia Europeană,  și abia apoi de Parlament. Este o cvasi anulare a suveranității naționale, la care a consimțit gunoiul ăla de băsescu. Dar înainte de a fi aprobat, Bugetul trebuie întocmit. Și, conform legii, trebuie întocmit pe baza tuturor prevederilor legale în funcțiune la data de 1 ianuarie 2016. Și aici intervine ticăloșia lui Ciolannis, și imbecilitatea lui, în același timp. 

Ticăloșia, pentru că așa vrea să facă rău Guvernului, obligându-l să întocmească un Buget fără reducerea de TVA la 19%. Astfel crede că dă muniție labelor ălea liberale, în campania electorală. Iar o s-o vedem țopăind isteric, și urlând ca apucata, pe Paul-Vass, acuzând PSD că nu reduce taxele! Așa speră și că economia își va încetini creșterea, ca să ofere, la fel, muniție electorală PNL. Ce contează că asta înseamnă afectarea intereselor românilor? Interesul politic al găștii portocalii înaintea interesului public. 

Imbecilitatea cui Ciolannis vine din faptul că, împiedicând micșorarea TVA, lovește în primul rând în publicul liberal, ăla de face afaceri. Sau poate crede că votantul liberal este majoritar sinecurist la stat, gen MRU, zis și Vaca Kobe? Că dacă e așa, are dreptate!Și imbecilitatea nu-i decât o altă ticăloșie. 

Acesta este un mod iresponsabil de a face politică: să provoci deliberat rău cetățenilor, pentru a lovi în adversarii politici. Iar când asta vine din partea Președintelui României, este, fără nicio exagerare, un act de trădare națională. Dar cui îi pasă? Câtă vreme mașinăria de propagandă condusă de SRI, și cea de pedepsire a adversarilor politici, condusă de DNA, funcționează ca unse, Ciolannis n-are nicio greață! E neamțul nostru, și cu el în frunte vom avea victorii multe!

Democrație și suveranitate

În Grecia lucrurile se îndreaptă spre alegeri anticipate, undeva la începutul lunii octombrie. Întrebarea este pe cine, și de ce, mai pot alege grecii? Practic, toate formațiunile politice au eșuat. Că vin ăia de drepta din nou, cu ce se schimbă situația? Nu ei au ratat timp de cinci ani precedentele ”programe de austeritate”? Syriza? Ce mai poate face? 

Practic grecii vor avea de ales doar ce firmă de pompe funebre îi duce la groapă, și melodia interpretată de fanfară pe drumul spre cimitir. Altceva le este interzis. Nu cred că există în Europa postbelică o situație similară. Nici măcar țările foste socialiste, sub ocupație sovietică, nu erau atât de dominate de hegemon, cum este dominată Grecia de Troică. Ce i se mai permite să facă? Ce rost mai are un guvern grecesc, la Atena?

Eu, în locul grecilor, aș cere Germaniei să transforme Grecia în protectoratul lor. Să se ocupe alde Merkel și compania de tot și de toate, să administreze ei țara. Să vedem cât de competenți sunt și cât de bine știu ei să guverneze. Deși, dacă privim la eșecul din Kosovo, protectorat euro-atlantic, gestionat de europeni, și guvernarea germano-europeană în protectoratul Grecia ar fi un dezastru usturător.

Deja nu mai este vorba despre datorii, împrumuturi și altele de acest gen. Nu, este vorba despre eșecul austerității, care nu este economic, ci politic, și social. Austeritatea a devenit ideologie, dogmă, și din astea două, proiect de viitor pentru țările membre ale Uniunii Europene. Un uriaș, și dureros prin consecințe, non-sens. 

Sincer, cred că de-abia acum începem să înțelegem adevărata dimensiune a eșecului provocat de cruzimea și obtuzitatea cu care Germania și-a urmărit interesele, fără să-i pese de nimeni și de nimic. 

Lecție și pentru noi: toată zbaterea din politică este inutilă. Oricine ar veni la guvernare nu va face nimic din ceea ce nu i se va permite de stăpânii României. Așa că ”politicul” se va rezuma la lupte inepte pentru putere în interiorul unor partide golite de conținut, la demagogia grețoasă a ”luptei anti-corupție”, la linșarea adversarilor sistemului ticăloșit, condus de binomul SRI-DNA, alte slugi, de data asta înarmate, ale stăpânilor țării, și la circul televizat care ține loc de comunicare publică.

Ce relevanță are că în fruntea PSD vine Zgonea în locul lui Ponta, sau vine Plumb, sau Dragnea? Ce relevanță are că PNL îi are în frunte pe Gorghiu și pe Blaga? Ce relevanță are că Generalul Izmenelor servește patria? Ce libertate de decizie și de acțiune au păpușile astea? Ce rost mai are existența lor, câtă vreme nu pot hotărî nimic, nu pot schimba nimic, nu pot face nimic pentru cetățeni?

Suveranitatea poporului grec a fost anulată de Troică. Suveranitatea României a fost anulată tot de Troică, e drept, nu într-o manieră atât de spectaculoasă, ca în cazul Greciei. Și alții sunt în aceeași situație. În aceste situații, în care o națiune își pierde suveranitatea, ce șanse de existență mai are un sistem de guvernare democratică? Cum se vede, șansele sunt zero! Și ca urmare ritualuri democratice, de genul alegerilor, devin lipsite de sens, și de finalitate. Nici măcar senzația de libertate nu ți-o mai dau.

Ar fi bine să ne putem întoarce măcar la situația cu partid unic. Dar nici măcar asta nu mai putem face. De fapt, chiar dacă pe hârtie sunt atâtea partide, suntem în situația unui sistem politic fără partide. Adică a unui non-sistem, până la urmă. O non-națiune, cu o non-democrație, cu cetățeni care se ”bucură” de o non-existență, cu non-drepturi și non-libertăți. Ce coșmar mai îngrozitor vreți? Bine ați venit în lumea de mâine!    

  

UE între reformare și refondare.

Poate că unii dintre voi sunt mirați de violența tonului meu, când este vorba despre criza greacă. Vreau să fiu bine înțeles. Am fost, sunt, și voi fi susținător al unui proiect european, bazat pe SOLIDARITATE între națiuni, pe deplina EGALITATE în drepturi și obligații a membrilor ansamblului, și pe RESPECTUL identităților naționale, sociale, religioase, culturale ale tuturor.

Aderarea la UE s-a impus României ca singură soluție, după destrămarea CAER. Vorbesc acum din punct de vedere strict economic. Pentru noi dispariția CAER a fost un cataclism economic. Am pierdut, într-o noapte, cvasi-totalitatea piețelor externe semnificative. De la pierderea piețelor ni se trage dispariția majorității capacităților de producție industrială. Nu aveam cum folosi consumul intern pentru a compensa pierderile de la export. 

Piața CCE(cum se numea atunci UE)era o piață puternic protejată, pe care nu aveai cum intra. Noi am ridicat TOATE barierele protecționiste, altă măsură cu efect devastator, ei le-au păstrat. Uitați-vă la Ucraina și Republica Moldova, care au pierdut piața Federației Ruse, și nu pot compensa pierderea pe piața UE. 

Inteligent ar fi fost să păstrăm piața comună a CAER, iar asocierea țărilor foste socialiste la UE să se fi petrecut în grup. Așa am fi avut o capacitate mai mare de negociere și am fi obținut condiții mai bune. A existat o bazaconie, numită Inițiativa Central Europeană, care era alt nume pentru un avortat proiect de refacere a Imperiului Austro-Ungar.

Originea Inițiativei Central Europene constă în crearea Quadragonale la Budapesta, pe 11 noiembrie 1989, ai căror membri fondatori au fost Italia, Austria, Ungaria și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (RSF Iugoslavia). La primul summit în Veneția în 1990, a fost admisă și Cehoslovacia,  iar inițiativa a fost redenumit Pentagonala. În 1991, cu admiterea Poloniei a devenit Hexagonala. Și tot așa, până la 18, inclusiv România. Rezultatul? Zero! Asta dacă nu ținem cont de pierderile suplimentare provocate de deschiderea piețelor românești, într-un moment de slăbiciune economică, fără ca noi să putem compensa pe respectivele piețe. 

Ce doream de la aderarea la UE? Simplu spus, să avem resursele necesare-după atâtea pierderi- să depășim decalajele de dezvoltare care ne separă de nucleul occidental al Uniunii. Și, ca un făcut, exemplul care ne-a convins că ”se poate” a fost cel al țărilor care acum se află în criză, după ce au crezut același lucru înaintea noastră: Grecia, Italia, Spania, Portugalia. Toate aflate în criză, pentru că nu mai sunt capabile să suporte costurile încercării de a prinde din urmă Germania și celelalte țări dezvoltate. 

De ce? Simplu: între țările membre NU există solidaritate. În ciuda teatrului jucat de nemți, ei nu suportă costurile aventurilor economice ale Greciei, ci sunt principalii beneficiari. Ca să le suporte, ar trebui să existe, la nivelul UE, un mecanism redistributiv, cum există în cazul SUA, sau în cazul oricărui stat european membru al UE. 

Bugetul UE NU este un instrument redistributiv. Fiecare stat membru contribuie(teoretic) cu 1,2% la formarea respectivului buget, din care se finanțează diverse programe. Cum finanțarea presupune fonduri naționale de co-finanțare, ghici cine va lua mai mulți bani! Așa se face că România, practic cea mai săracă țară europeană din UE primește cele mai mici finanțări din fondul de solidaritate, circa 1200 de E pe cap de locuitor. Cei mai mulți primesc dublu! Caz închis! Adăugați la asta dezindustrializarea Estului și Sudului european, care face ca majoritatea banilor primiți pentru investiții să se întoarcă spre cele câteva țări industrializate, cu precădere spre Germania. Așa că Grecia, ca și ceilalți ”porcușori”, iar acum noi, țările din Estul fost comunist, s-au dezvoltat, cât s-au dezvoltat, făcând împrumuturi. Al căror cost le-a redus, de fapt, capacitatea de a prinde din urmă țările dezvoltate, și, mai grav, le-au dus azi în criză. Pur și simplu nu se mai pot dezvolta, pentru că nu au cum suporta costurile dezvoltării.  

Grecia a pus pe tapet problema redistribuirii, când a cerut restructurarea datoriilor sale. De asta este atât de furios Berlinul. Dacă acceptă, trebuie să împartă cu ceilalți mana prosperității sale, care este fondată pe sărăcirea celorlalți. Că un excedent comercial anual de circa 230 de miliarde de euro nu apare din senin. Ce au ei lipsește de la alții, fie că se numesc greci, bulgari, români, unguri, cehi, spanioli, portughezi sau italieni.

Apartenența la UE se dovedește o povară pentru majoritatea membrilor ansamblului, și un instrument de adâncire, nu de reducere a decalajelor de dezvoltare. Economic și social UE a devenit un coșmar, o sursă de inegalități și de conflicte între statele membre. 

UE trebuie reformată, în sensul revenirii la rolul său de instrument al dezvoltării tuturor țărilor membre. Germania și vasalii ei nu vor fi de acord cu așa ceva. Și vor impune, cel mai probabil, o refondare a ei, fără sărăntoci. Treaba lor cum se vor dezvolta! Câtă vreme nu atentează la berea și cârnatul neamțului, totul e OK! 

Nu-mi fac iluzii că la București se gândește cineva serios la soarta noastră și a Uniunii. Noi avem un neamț în fruntea țării. Ce altceva mai vrem? Neamțul ține lor de orice, inclusiv de proiect de viitor. Ne liniștește gândul că berzei chioare îi face Dumnezeu cuib. Da, dar Dumnezeu se ocupă de barza chioară, nu de națiunea inconștiență. Națiunea inconștientă piere...

Un continent eșuat

Uniunea Europeană are toate datele să fie principala putere politică și economică a lumii. Economic vorbind, chiar este și peste SUA, și peste China, nu mai vorbesc de Rusia. Dacă face un efort, fără a băga mâna prea adânc în buzunar, poate fi și prima putere militară. Nu are nimic de invidiat altora nici în materie de cercetare dezvoltare, de inovare. Cultural este prima putere a lumii. Și cu toate astea pare o curcă buimăcită, care o ia peste bot de la orice criză. 

De ce? În primul rând pentru că nu se ia în serios. Nu își mai propune nimic ambițios. Se lasă condusă de niște nulități cu ifose, care n-au viziune, n-au etos. Au doar interese meschine, care nici măcar nu pot invoca scuza egoismului național. În al doilea rând nu reușește să scape de dependența de Washington. Nimic nu mai justifică această dependență, care seamănă cu dependența de un drog. Drogul american distruge proiectul european. Uniunea Europeană nu poate, și nici nu trebuie să fie, un soi de Statele Unite ale Europei. 

În al treilea rând este renunțarea la democrație în funcționarea Uniunii, ajungând astfel să repete experiența periculoasă a ”lagărului socialist”. De ce trebuie să ne conducă Berlinul? Doar pentru că Germania are niște performanțe economice (relativ) mai bune ca alții? Totul se rezumă la succesul economic? Uităm că ”puterea blândă” a Uniunii Europene, cea care ne putea face liderul lumii și elementul structurant al procesului de globalizare, este modelul său social? Ei bine, în marea imbecilitate a liderilor Europei, prima victimă a dependenței de SUA a fost modelul său social. 

Criza greacă a developat aceste slăbiciuni mai mult ca orice eveniment din ultimele două decenii. Practic, proiectul european, așa cum era el definit în anii 80-90 ai secolului XX, este mort. I-a luat locul un surogat de neo-liberalism, care a slăbit coerența ansamblului, a paralizat evoluția lui, și a transformat Uniunea Europeană într-o caricatură. După statele eșuate, avem și un continent eșuat. Să ne fie de bine! 

Azi e OXI

Azi e OXI. Scriam ieri că, indiferent de rezultatul Referendumului din Grecia, de mâine Europa nu va mai fi aceeași. Mai scriam că soluția crizei nu este una financiară, monetară, economică, ziceți-i cum vreți, ci una politică. UE, ca sistem instituțional, și liderii celor 28 de membri, trebuie să ia aminte la semnalul transmis de greci prin votul lor. Cu atât mai mult cu cât, se pare, grecii au respins diktatul ”piețelor” și al creditorilor. 

Prestația principalilor lideri europeni a fost jenantă. Asta când nu a fost grețos arogantă și disprețuitoare. S-au comportat ca și când Grecia și grecii ar fi fost o țară și niște cetățeni de mâna a doua.

Acum urmează întoarcerea la rațiune, după ce conducătorii greci s-au întors la popor. Rațiunea cere un compromis, care, culmea! nici nu e greu de găsit. Doar dorința unora de a le da o lecție grecilor a făcut să eșueze negocierile. Dar dacă se insistă pe pedepsirea Greciei pentru alegerea făcută, UE nu mai are viitor. Acum decizia este la Merkel și compania. Din punctul ăsta de vedere grecii le-au dat o perversă ca pe Mediterana, ca să zic așa! Și nu-i văd gata pe nemți să accepte c-au pierdut pe mâna lor. Ce-o mai fi, om vedea mâine. azi cuvântul de ordine e OXI. Mâine, poate acord, poate compromis. sau poate bine, pa, Europa!

Așteptând Referendumul din Grecia

Mâine grecii se pronunță, prin Referendum, în legătură cu cerințele creditorilor, pentru a continua finanțarea Greciei. Așteptând Referendumul, am ajuns  să mă plictisesc de propaganda jegoasă împotriva Greciei și a lui Tzipras. Mai ales că niciunul dintre cei care-l arată cu degetul pe premierul grec nu are conștiința curată în privința stării actuale a Greciei. Și, în general, dacă se uită la performanțele țărilor lor, sau la felul în care au gestionat criza actuală, n-au niciun motiv de mândrie.

Să lămurim scurt cum e cu datoria publică, în general, și cu aceea a Greciei, în particular.Faptul că ea, datoria, reprezintă nu știu cât la sută din PIB NU are nicio relevanță. Au tot fost proști care au fixat praguri pentru datorie, care, odată depășite, vine Apocalipsa plus Holocaustul egal Love. N-a venit! Și nu cred că are vreo țară datorie mai mare, raportată la PIB, decât Japonia, cu peste 250%. Care Japonie e veselă, ferice, cu bujori în obrăjori, și funcționează bine, mersi!

Doi: datoria publică NU trebuie plătită TOATĂ nici mâine, nici poimâine. Sunt bonduri cu maturitate la zece ani, altele cu maturitate mai mare. Oricum nu mă pasionează prea mult subiectul. Dacă aveți chef, nenea Goagăl oferă orice informație vreți. Problema Greciei-dacă e totuși o problemă-privește o datorie pe termen foarte scurt.

În aceste condiții, ce vrea Syriza, până la urmă? Ca Greciei să i se lase mijloacele să-și poată plăti datoria. Măsurile luate de cinci ani, la cererea ”creditorilor”, i-au redus PIB cu vreo 25%. Din ce mama dracului să plătești? Că banii nu cresc în copaci! Evident că au scăzut corespunzător și încasările bugetare. Cine e boul care crede că, tăind în continuare pensii și salarii, și mărind taxele și impozitele, va vedea banii de la greci? S-a întâmplat vreo minune în România, unde s-a aplicat întâi rețeta asta ”genială”? Abia tăierile au băgat în căcat băncile românești, care nu și-au revenit nici acum. BCR vinde credite ”putrede” în valoare de vreo 2,5 miliarde de euro, în speranța că va reuși cineva să scoată banii de la debitori. Și atunci?

Soluția crizei nu este una economică, ci politică. Pentru că, în esență, nu mai este o criză economică. Toți se prefac că negociază condiții economice. Dar se urmărește, pur și simplu, o schimbare de regim la Atena. Se poate. Dar schimbarea nu rezolvă nimic. Cei care ar lua locul Syrizei se vor lovi de același context, și de aceleași probleme. Martin Shultz, președintele Parlamentului European, visa la un vot ”Da” în favoarea condițiilor impuse Greciei, și la formarea unui guvern de ”tehnocrați”, care să le aprobe. Asta spune multe despre mizeria de la Bruxelles și despre adevărata natură a relațiilor între birocrația UE și marea majoritate a statelor membre.

Revenirea la democrație în relațiile dintre membrii UE, și între aceștia și organismele financiare internaționale este condiția de bază. Bruxellesul trebuie să renunțe la agenda schimbării de regim. Dacă se îndeplinește această condiție, restul vine de la sine. Și cea mai puțin costisitoare soluție este aducerea dobânzilor datoriei pe termen scurt a Greciei la nivelul Germaniei, spre pildă. Nimeni nu pierde nimic. Iar banii rezultați din scăderea dobânzilor să fie folosiți pentru relansarea economiei și pentru protecție socială. La nevoie sub controlul Bruxellesului. În nici cinci ani, fără nicio ”tunsoare” aplicată datoriei, fără alte împrumuturi, Grecia își revine. Și odată cu Grecia revine încrederea în Uniunea Europeană.

Eu sper ca grecii să voteze ”Nu” la Referendumul de mâine. Acceptarea condițiilor, sau respingerea lor, nu le schimbă cu nimic viața. Doar că un vot ”Nu” ar obliga comunitatea europeană, și nu doar pe ea, să conștientizeze grava criză prin care trece proiectul european. Această criză a proiectului european este infinit mai periculoasă decât rămânerea sau ieșirea Greciei în zona euro. Pentru că dacă un ”Nu” la Referendum înseamnă și excluderea Greciei din UE-o imposibilitate, din perspectiva Tratatelor fondatoare ale UE, deci un abuz, dacă s-ar întâmpla-atunci peste 60 de ani de construcție europeană se vor anula, victime ambițiilor și aroganței unor birocrați iresponsabili, și bancheri lacomi, care nu dau doi bani pe democrație și pe viața oamenilor.

Dacă se insistă pe pedepsirea Greciei, pagubele vor fi uriașe. Nu economic, ci politic. Pur și simplu UE pleacă pe drumul fără întoarcere al destrămării. Mă tem că panaramele care conduc acum UE vor face alegerea greșită. E vremea să ne facem planuri de viitor, din care UE să lipsească.

O tragedie geopolitică

Eu nu cred nici să mă bateți că Grecia nu poate onora tranșa aia de împrumut, de 1,3 miliarde de dolari, către FMI. Oricât nu și-ar plăti grecii taxele și impozitele, la dracu, e sezon! Turiști, grămadă. Eu cred că se joacă altceva. Altceva care să discrediteze și mai mult FMI și Comisia Europeană. Într-un moment în care chinezii  lansează concurenta Băncii Mondiale, AIIB, când se pune pe roate banca BRICS, și când lumea începe să fugă de dolar. 

La fel de bizară este oferta de cooperare adresată de Turcia, Greciei. Așa, din senin, puf! Pardon?! Mă rog, fără pardon. E vorba despre conducta de gaz pe care turcii o construiesc cu rușii. Care conductă ar fi și mai lăptoasă, dacă s-ar propti în Grecia, și de acolo s-ar duce către fosta Iugoslavie și spre Italia. 

Grecia va servi drept lecție unor măgari, care cred că națiunile din UE sunt sclavele lor. Nu există alternativă? Coana TINA dă din poponeț? Ei bine, gata cu fiesta Bruxellesului! Întotdeauna se găsesc alternative. Și oricât s-ar strădui propaganda anti-greacă, anti-rusă, anti-chineză, anti orice nu e american și occidental, să discrediteze alternativele, ele există, și funcționează. 

Ceea ce se dorea o acțiune de disciplinare a Greciei, prin umilire, s-a transformat într-un dezastru de imagine și printr-o gravă criză de credibilitate a Uniunii Europene, dar și a unor instituții financiare internaționale. Grecia este buturuga mică. Aia care răstoarnă carul mare. E drept, mare, dar plin cu proști. Care oricum s-ar fi răsturnat și fără buturugă. Dar așa e mai bine: întărește moralul celor care sunt umiliți de aroganța ”stăpânilor”. 

Indiferent de ce vor zice unii, de ce oferte vor face ăia de la Bruxelles, Referendumul din Grecia trebuie să aibă loc. Oricare ar fi rezultatul lui, nimic nu va mai fi la fel în UE, dar și în ordinea internațională impusă de americani și de occidentul european. Niște politicieni meschini, lași și fără viziune, au distrus un proiect construit cu greutăți și sacrificii timp de șase decenii. Și-au bătut joc de națiunile lor, de visele și speranțele cetățenilor din țările lor. Doar pentru că au putut. Așa, de amorul artei. Din păcate nu ei vor plăti prețul acestei tragedii geopolitice. Acum începem să înțelegem spusele lui Putin despre dezmembrarea URSS. Și vom suporta consecințele lipsei noastre de reacție față de abuzul de putere al unor birocrați și al unor politicieni cărora puterea le-a luat mintea.