duminică, 14 octombrie 2018

Europa și Germania la răscruce: valul crizelor identitare.


Alegerile din Bavaria nu sunt un început, ci doar o continuare, a unui proces pe care-l putem numi ”reacție identitară”. Nu am înțeles-iar germanii cu atât mai puțin!-ce a urmărit Merkel cu politica ei de acceptare cu orice preț a imigranților. Germania-și Europa, în general-nu au avut nimic de câștigat. Chiar nimic!
Da, există o îmbătrânire a populației. Da, într-un fel, sistemele de protecție socială erau în tensiune. Doar că imigrația nu a rezolvat nimic. Deficitul de forță de muncă poate fi acoperit relativ ușor, mai ales că șomajul, în special cel în rândul tinerilor, se află la nivele ridicate. Ar avea de unde recruta forță de muncă germană. Numai că Germania NU avea nevoie de forță de muncă. Nu acum. Și forța de muncă oferită de imigrația din lumea musulmană. Tensiunile pe piața muncii sunt în domenii în care imigranții au zero calificare. Nu mai vorbesc de bariera cultuală și de cea lingvistică.
Estul Europei putea acoperi domeniile deficitare din Occident. Germania fost cea care a introdus bariere în calea liberei circulații a forței de muncă din Est.
Costurile integrării esticilor sunt infinit mai mici decât cele ale integrării musulmanilor. De ce ar fi dispusă Germania să-și asume aceste costuri? Dar mai ales de ce le-a făcut atâtea probleme italienilor și grecilor, primii care au luat în piept valul migrator? Parcă nemții le aveau cu calculul economic...
Bun, Germania, și UE, în general, aveau alternative. Spre pildă, de ce să nu investești în cele câteva țări furnizoare de emigranți economici? Investind, îi ții acolo. Și poți selecționa elite de care ai nevoie în meseriile cu deficit de personal. Le dai doar lor drept de lucru în Europa, dar și stabilizezi situația celorlalți. De ce Algeria și Maroc nu sunt furnizoare de imigranți? Pentru că investiții nu cine știe ce generoase îi țin pe oamenii ăia acasă! Punct!
Așadar ne pregătim, peste tot în Europa, la o puternică reacție identitară. Italia o trăiește, deja. Franța a trăit câteva crize, eșecul lui Macron va genera altele noi, cu sau fără Le Pen pe post de primadonă. Brexitul este, până la urmă, tot fructul unei crize identitare.
Criza asta vine într-un moment delicat, în care construcția europeană trosnește din toate încheieturile. Germania, care ar fi trebuit să fie liderul noii Europe, este, cum zic americanii, o rață șchioapă. Merkel este fragilizată, depășită de evenimente, s-a erodat. Partidul ei este contestat. E în plină ebuliție. Se refac alianțe, se afirmă partide cu vederi extreme. Ca și în Italia. Bruxellesul este neputincios, oricât de mult ar încerca să își arate mușchii în fața unor țări din Est. Pe nimeni nu mai interesează ”statul de drept”, câtă vreme statul, forma organizată a oricărei națiuni, devine o ficțiune.
Mai sunt vreo șapte luni până la alegerile europene din 2019. Și nimeni nu propune nimic, practic. Pentru că legarea alocării de fonduri europene de respectarea unei fabulații, ”statul de drept”, nu e proiect, e catalizator de crize și de reacții identitare. Și e doar începutul.
România va avea cea mai agitată președinție a Uniunii. Fără să fie pregătită. Fără să fie pacificată. Războiul civil intern face irelevantă președinția ei. Ce va fi? Sincer, nu știu. Dar bine nu are cum fi. Să începem cu Plenara CC al PMR din aprilie 1964. Ar fi un bun început. După care mai vedem...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Deci, inainte de invazia organizata in Germania, din 83 de mil numai 39 aveau un job, din care doar 19 mil cu norma intreaga. Adica aduci musulmani ca n-ai forta de munca?! I-a adus pt planul Kalergi. Ciesti, afli, daca nu, stati si visati la cai verzi pe pereti si astaptai sa vina vestul sa va faca-capitalismul de burlan, adica o teava in sufragerie, pe care o sa va curga totul, direct in casa.

Lumina nu mai vine de la Vest: eșecul Americii.

  Întâlnirea de ieri, de la Geneva, a lui Joe Biden cu Vladimir Putin oficializează eșecul politicii externe post-belice a Washingtonului, d...