sâmbătă, 26 martie 2016

Frica, leac pentru frică

Așadar, marș împotriva fricii, anulat la Bruxelles, de frica unui atentat. Cum era? Sună ca dracu! Nu e de râs, dar nici nu putem trăi așa. Abia așa le dăm semnale proaste teroriștilor. De slăbiciune, de impotență, de incompetență. Cum spuneam și cu ceva vreme în urmă, Belgia-și pe urmele ei calcă și alte țări-este victima fragmentării iraționale a puterii politice și a administrației. Fiecare este împărat pe felia lui, nu discută cu nimeni, nu colaborează cu nimeni. Patriotismele locale sunt la mare cinste. Partea înaintea întregului. Și uite unde am ajuns.
Plătim acum prețul unei ticăloșii a aceluiași Bruxelles, care a promovat acest model de fragmentare a puterii, pentru a avea mai multă putere conducerea la vârf a Uniunii Europene. În locul statelor naționale, o puzderie de regiuni, niciuna capabilă să se opună Bruxellesului, să-i pună probleme. Asta era ideea, și planul a funcționat, măcar în ceea ce privește statele membre mai slabe.
Acum ceea ce părea o soluție a devenit o problemă. Pentru că avem și state slabe, politic și administrativ, dar și o putere centrală a UE, la fel de slabă. Și Germania, care a vrut să se substituie Bruxellesului, a complicat și mai mult lucrurile, pentru că nu este capabilă să-și asume un rol care nu-i revenea, pentru care nu este pregătită și îndreptățită. Vanitatea ei, aroganța bazată pe relativul succes al economiei germane au slăbit grav Europa.
Ce va fi? Mă tem că o vom ține-o tot într-o umilință, contabilizând eșec după eșec, dacă nu ne apucăm să schimbăm actualul sistem politic și instituțional, care nu mai servește pe nimeni. E dureros, e costisitor, dar trebuie s-o facem. Altminteri ne afundăm definitiv în irelevanță și vom tot număra morții. La propriu, și la figurat.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Scenariul este așa:vine prostu satului,ăla cu ciungă-n-păr,și da cu bățul prin stiubeiu cu viespi.
Și dup-aia se crăcănează de uimire și durere și strigă cât îl ține corzile vocale:săriți,muică,că mă terorizează hanimalele astea,că io le-am vrut doar binele și wasp-democracy!Oauu!
Păi nu mai bine stai pe curu' tău și lași stupul să-și reglementeze singur sistemul social-viespesc?
Și astfel să scapi de teroriști?

p.s.că d-aia ziceam:terorismul este prețul bunăstării.bine, nu al bunăstării uvrierului de rând,dar te pui cu multinaționalele?care au interese economice majore în zonă?
p.p.s.de ce USA&NATO nu instaurează democracy în Ciad,Lesotho,Myanmar,unde mor,zi de zi ,în războaie civile,mii de cetățeni?????

pacos spunea...

Din pacate, asa cum ati scris in postarile precedente, dementii aia cam stiu cate parale fac sistemele de securitate. Asa ca nu se mai pot trimite semnale de impotenta/incompetenta/slabiciune. Stiu exact cam cat suntem de slabi in domeniu.

Pe de alta parte, fragmentarea administativa n-ar trebui sa impieteze asupra sistemului de securitate al unui stat. Da, administratie locala, politie locala, dar sistem national de securitate. Asa e firesc. Ceea ce s-a intamplat la Bruxelles sau Paris e rezultatul lipsei de cooperare intre entitati ale aceluiasi sistem, nu apartinand autoritatilor locale/regionale.

Cum bine spuneti, e nevoie de o schimbare a sistemului institutional. Dar mi-e tare teama ca inteligentii aia care conduc azi UE vor marsa pe crearea unui sistem unic de securitate europeana. Primul pas in crearea statelor unite ale Europei. Cu consecinte catastrofale pentru noi toti, chiar daca suntem englezi, francezi, belgieni sau romani.