luni, 14 septembrie 2015

La moartea lui Vadim. O lămurire.



Ca să înțelegem poziția unora precum CVT și Adrian Păunescu, care s-au afirmat nu în plin proletcultism, ci în perioada de liberalizare din anii 60, trebuie să înțelegem cum se raportau oamenii la partidul unic. În cazul nostru, la PCR. Am tot spus asta: fiecare a văzut altceva în PCR. Dacă ar fi existat un regim pluripartid, nici Vadim, nici Păunescu, nici Eugen Barbu și alții ca ei nu ar fi fost membri ai PCR. Eu spuneam despre partid că e un soi de magazinul ”Victoria”: cincizeci de partide în unul singur! Fiecare din cei patru milioane de membri a văzut altceva în PCR. Poate că Partidul Oportunist Român ar fi fost un nume mai potrivit.

I-au ridicat osanale lui Ceaușescu? Poate. Dar fără umilința de a lăuda nu exista libertatea de a critica. Mulți s-au rezumat la umilința de a lăuda. Ei și-au luat și libertatea de a critica. Și o făceau nu cu voie de la împărăție.

N-au fost neapărat de stânga. Naționalismul nu prea se împacă, totuși, cu stânga. Au avut sensibilități sociale? Evident! Orice om zdravăn la cap, la stânga sau la dreapta, naționalist sau internaționalist, realizează că nu se poate face nimic dacă nu există o relativă pace socială.

Într-un fel, național-socialismul ceaușit a fost continuarea, cu alte mijloace, a naționalismului interbelic. Poate că de asta oameni precum CVT, Păunescu și Barbu au susținut regimul de până în 1989. Nu le găsesc scuze. Oricum iau de la ei doar ceea ce ține de latura lor creatoare, în literatură. Eu încerc să gândesc nuanțat, nu să pun etichete. E ușor de pus etichete. Dar ele nu explică nimic, nu rezolvă nimic. Sunt doar semnul lenii în gândire. Ceva de genul celor spuse de sociologul american Daniel Bell: când nu știm să explicăm un fenomen social, îi punem înainte post sau neo, și ne-am scos.

Înainte de a condamna comunismul, poate ar fi bine să încercăm, sincer și aplicat, să înțelegem ce condamnăm. Dar, meșteri cum suntem să luăm totul în neserios, am început prin a condamna ceva ce nici acum nu știm ce a fost cu adevărat. Țara formelor fără fond și a absurdului...

PS: nu, nu am fost membru de partid. Ca om de stânga, am considerat că n-am ce căuta acolo.

3 comentarii:

Nicolae Nicu spunea...

Acum, eşti?

Anonim spunea...

Un articol superb.Atat.


P.s. am sa revin cu impresiile personale.

Asterisc spunea...

Consider corectă observația că fiecare a văzut altceva în PCR. Dar această afirmație este valabilă pentru orice alt partid, ca și pentru orice organizație sau grupare! Chiar și religioasă sau mai ales! Un actual politician care se plimbă prin 3-4 partide are vreo convingere politică serioasă? Mă îndoiesc! Și el ar fi un bun membru al Partidului Oportunist Român.