vineri, 6 iunie 2014

Un eșec periculos: lupta anti-corupție



Văd că recolta de ”corupți”, culeasă de DNA, este tot mai bogată. Nu e prilej de bucurie. Dimpotrivă, este semnul cel mai clar al eșecului celor zece ani de luptă selectivă și politizată împotriva corupției, o luptă care, deloc paradoxal, a accentuat fenomenul, în loc să-l reducă. Lucrurile sunt simple: corupția este un fenomen complex, care nu poate fi tratat doar cu cătușele. Și mai clar: ori desființăm statul, ceea ce ne duce direct în altă lume, ori îi tratăm cum se cuvine pe servitorii lui. 

Eu, unul, nu pot fi liniștit atunci când știu că oameni în pixul cărora stau miliarde de euro, de la premier până la miniștri și șefi de instituții de reglementare, sunt plătiți cu 1000-1200 de euro pe lună, iar netrebnici de prin servicii, din DNA, Justiție și de prin alte instituții ”de forță”, cu mii sau chiar zeci de mii de euro pe lună. Nu mai vorbesc de salariile mizerabile ale marii majorități a funcționarilor statului. 

Este mediul perfect pentru corupție, și la costuri extrem de mici. Nimeni nu face muncă patriotică, într-o țară în care costul vieții este chiar mai mare, pe anumite segmente, decât în occident. 

Avem de ales: ori plătim funcționarii statului decent, le acordăm statutul social care să aducă în funcția publică oameni pregătiți, și de bună calitate morală, sau vom avea spectacole puse la cale de DNA, și o corupție nimicitoare. Putem să construim închisori și lagăre. Putem să reintroducem pedeapsa cu moartea. Nimic nu ajută, câtă vreme cinstea și corectitudinea sunt sinonime cu a muri de foame. Nimeni nu are două vieți. Asta învinge orice teamă, orice reținere.  

Drumul pe care am apucat acum în combaterea corupției, un soi de ”teroare”, duce fix în totalitarism. România va fi condusă de DNA și de SRI. Care, departe de a fi soluția pentru corupție, sunt pe cale să devină principala problemă. Am mai trăit asta, sub Ceaușescu. Și nu ne-a mers prea bine. Acum avem toate șansele să ne meargă catastrofal. Nu e nicio bucurie să vezi câțiva moguli la mititica. Corupția a ajuns un mod de viață pentru sute de mii de români. Este tragic, și trebuie să facem ceva pentru a schimba lucrurile în mod radical. Altminteri nu vom avea viitor.

PS: nimic despre băsescu. Care este una dintre sursele corupției la nivel înalt. De fapt, principala sursă. Dar cum el nu este decât păpușa unui sistem ticăloșit, greu de crezut că cineva va reuși demantelarea lui. De aici și pesimismul meu în materie de luptă anti-corupție. Care se va rezuma, în continuare, la un penibil spectacol de sunet și lumină.  

Un comentariu:

Fluieratorul spunea...

Eu cred ca tara e deja condusa de SRI si nimeni nu se mai sfieste de asta de 10 ani incoace, de cind activistii de rit vechi au lasat armele si bagajele si "fratia" securistilor, mai bine inchegata, si-a luat locul cuvenit in capul mesei. Chiar si strainii au inteles cu ce au de-a face, numai poporul roman nu.

Eu cred ca Romania este tara unei singure mafii (sau "fratii", cum vreti sa-i spuneti), si tot ce credem noi ca sint "tabere" diferite (sau ideologii, orientari, whatever, ca oricum astea nu inseamna nimic pentru amoralii fara principii care le clameaza) sint de fapt tentaculele unui trunchi comun. Din cind in cind, mantinela se satura si vrea la centru, si se mai face rocada intre ai nostri si ai nostri. Si vedeti ca numai cetateanul "neafiliat" pierde. Mafia nu pierde niciodata, si povestile cu anticoruptia sint fake-uri de prost gust, care de-abia zgirie putin suprafata problemei, intr-un colt.

Eu cred ca nu e posibila o alta solutie decit aceea individuala, si anume distantarea de sursa de otrava, si ca lucrurile nu se vor cirmi nici macar un centimetru de pe acest "echilibru" in timpul vietii mele. Si cu mare regret cred ca in acesti ultimi 25 de ani poporul roman, in masa lui critica, s-a indobitocit pe repede inainte.

In economia vietii mele scurte, in care n-am timp sa astept schimbarea (in conditiile in care se vede treaba ca nu pot sa investesc in ea, pentru ca de tot ce-am investit in 25 de ani s-a ales praful, si eu m-am ales cu neprieteni), imi doresc sa fiu contrazis de realitate intr-o zi. Contrazicerile verbale nu ma conving, si injuraturile nu ma ating.

Imi pare rau, dar repet, in economia vietii mele scurte, n-am urechi decit pentru muzica pe care vreau eu s-o aud, si n-o cinta nimeni dinspre Romania.