Porcul, cea mai bună legumă?

 

 

Cretinismul numit FB mă calcă tot mai tare pe nervi. Nu doar că nu poți edita postările, dar și dacă faci corecțiile înainte de a posta, tot cum vrea el apare textul Așa că mă văd obligat să refac textul postat pe FB aici, pentru a-l putea citi cum se cuvine.  Așadar:

 

”Prieteni, oricât vi s-ar părea de ciudat, și oricât ar crede unii că sunt foarte bun prieten cu ceafa de porc și cartofii prăjiți, sunt, nu de ieri, de azi, un mare consumator de legume și fructe. În copilărie am ”păscut” ani buni prin grădina bunicilor, și la țară rar vedeai carne pe masă în cursul săptămânii. Iar puiul se tăia mai ales cu ”ocazia” vreunei boli, când era făcut supă! Să te întremeze!

 

Dar ce salate de castraveți cu mujdei de usturoi și cu mărar, peste care se punea oțet de prune! Ce pâine la țest! Ce ciorbe de fasole, făcute în oale de lut! Bunică-mea a refuzat sistematic, până spre sfârșitul vieții, aragazul, butelia și oalele metalice! Untul îl făcea în casă: bătea putineiul! Singurul vas metalic pe care îl folosea era o corcitură între tigaie și oală, cu trei picioare și coadă, turnat din fontă, în care se făcea o extrem de gustoasă-deși bizară!- omletă, cu verdețuri, mălai și lapte, plus ce mai dădea Dumnezeu, care se făcea în buza sobei cu lemne, pe  jar. Oricum, grădina era plină de legume, și de ierburi aromatice. Soiuri pe care acum nu le mai găsim, din păcate... 

Aceeași bunică era și o foarte bună țesătoare. De cum venea toamna, într-o odaie era montat războiul de țesut, care se strângea primăvara, când începea lucrul la câmp. Așa că vara sucala, pe care se făceau suveicile, folosea drept frigare, când se nimerea să se taie vreun pui, pentru nepoți, evident.. 

 Fructe nu prea erau în grădina lor: un dud, un păr, care făcea niște pere văratice, mălăiețe, dar extrem de parfumate și de gustoase, și nelipsitele prune, că d-aia suntem în zona Piteștilor! Poate un zarzăr, dar nu sunt sigur. La un moment dat, de gura tatălui meu, au apărut în grădină și câteva vițe de vie. Nu-mi amintesc să fi mâncat struguri din ele. Acolo unde se făcea compostul, pe grămada de bălegar și de resturi vegetale, creșteu și ciuperci. Nu sunt sigur că știau dacă sunt comestibile sau nu, dar am supraviețuit!

 
Dar, pentru Dumnezeu! Toate legumele și fructele alea aveau gust! Și așa venim la ce mă doare! Anul acesta, după mulți ani, reușesc să mănânc din piață roșii cu gust de roșie. Nenea de la care le cumpăr spune că e un soi salvat-cred că vroia să zică șutit-de la fosta stațiune de cercetări de la Vidra. În rest, tot ce-am cumpărat nu are gust! Din caise ar fi ieșit o excelentă salată de roșii, cireșele și piersicile nu sunt comestibile. Acum stau și mă uit la un pepene galben, cumpărat de la ”țărani”. Arată a pepene, dar atât. Mă codesc să-l tai; îl mai las să se coacă, îi dau o șansă să fie pepene!

 

Știți care-i nenorocirea? Că și țăranii au început să folosească soiurile create pentru hipermarketuri, și la legume, și la fructe. Degeaba îmi spune ăla de-mi vinde că e de la Voinești sau de la Pietroasele, dacă și-a înlocuit merii sau cireșii cu soiuri de hipermarket. N-am făcut nimic, și dau și o cârcă de bani, că, de, e de la țărani.

 

Mă gândesc să mă întorc la ceafa de porc. Doar că nici porcul nu mai e ce-a fost. Are gust de orice, numai de porc, nu! Așa că e momentul să inventeze ăștia haleala în pastile, să știm dracului o socoteală...