Globalizare, pandemie, război hibrid.

Refuz să cred că cineva este atât de nebun încât să declanșeze un război hibrid împotriva Chinei, folosind o armă biologică! Asta în condițiile în care adversarii, chinezii, nu sunt chiar în Epoca de Piatră! Și pot retalia cu asupra de măsură.

Cred mai degrabă că am ajuns la un punct în care ne scapă ceva din mecanismul în care apar mutațiile în acest tip de viruși. Iar acest ceva să nu ducă, până la urmă, la manipularea lor. De atunci încolo apar problemele. Încercând să rezolve criza, oamenii să nu dea peste o armă simplu de obținut, simplu de folosit, care să coste nimic, raportat la costurile cu înarmare ale marilor puteri.

Sigur este un lucru; război hibrid sau nu, cea mai importantă victimă a coronavirusului va fi globalizarea. De asta nu mă îndoiesc. Ca și în cazul ”Colectiv”, cei interesați vor folosi un accident pentru o schimbare radicală de ”regim”, termen generic, deci la noi ”Colectiv” a însemnat, practic, moartea democrației. Putem discuta, dar nu asta este tema acum.

De fapt, pentru Occident revenirea la protecționism este vitală. Când spun Occident mă refer la Europa și la SUA. Nici UE, nici SUA nu pot face față Chinei. Să uităm de PIB pe cap de vacă furajată și alte bălării. Este vorba despre bătălia pentru viitor, într-o economie și societate intensiv intelectuale. Or Occidentul, cu toate Universitățile sale faimoase, nu rezistă concurenței chineze. Nu pare, dar așa este. Chinezii au, pe lângă o bază productivă uriașă, care poate face orice, un sector de cercetare inimaginabil în orice țară din Occident. Fără el saltul făcut în trei decenii nu ar fi putut avea loc. Au furat? Sigur că da! Dar dacă nu aveau oameni care să valorifice furtul de proprietate intelectuală, el era simplă hârtie de șters la cur! Acumularea cantitativă a făcut deja saltul calitativ.

Cum poate fi destabilizată China? Într-un singur fel: tăindu-i accesul la piețe. Schimbând regulile globalizării. Adică revenind la protecționism. Doar că asta este o armă greu de folosit de Occident. Pentru că și-a pierdut mare parte din aparatul productiv, transferat în China, o parte în Europa de Est, și prin alte țări din Asia-Pacific, gen Vietnam sau Indonezia. India iese din discuție, din motive care iarăși merită discutate, dar nu acum.

Este un război pe care, de fapt, nu-l poate câștiga nimeni. Nu schimbi peste noapte ce i construit de milenii. În fond, deschizător de drumuri în materie de ”globalizare” a fost Imperiul Roman. Și de atunci ne tot ”globalizăm”, mai mult sau mai puțin pașnic. Și până la urmă chiar și cei care pierd în procesul ăsta câștigă. Puțin, descurajant de puțin, dar câștigă. China este însă excepția. Putea fi o perdantă. Și este o câștigătoare.Așa ceva e greu de admis. Dar până la urmă va trebui să se revină la rațiune. Și dacă regulile globalizării trebuie rescrise, ele trebuie rescrise de toți actorii procesului. Și nu cu viruși fabricați prin cele laboratoare pot fi rescrise.

Deficitul de omenie.

Lumea se tot întreabă de ce nu mai iese lumea în stradă, ca la începutul lui 2017. Simplu: ieșitul ăla în stradă nu avea nimic în comun cu valori politice și morale, cu ”justiția” și cu alte bălării. Nu! Era refuzul unei minorități fanatizate de a accepta rezultatele alegerilor din decembrie 2016. Sigur, nu atât de fanatizată încât să nu-și vadă de ale porcului, de Sărbători. Dacă nu era OUG 13 oricum erau în stradă. Găseau ei alt pretext pentru a se mobiliza. Și, oricât ar părea de ciudat acum, protestul s-a stins foarte repede, deși s-au făcut uriașe eforturi de a-l ține în viață. În plus cineva le-o fi spus păpușarilor că e de mare porc să dai jos un guvern care are o majoritate atât de puternică, ieșită dintr-un vot popular. Eticheta de lovitură de stat s-ar fi impus de la sine. Ori așa ceva nu dă bine într-o țară membră a UE și a NATO. Dar le-a dat rețeta succesului: destructurarea majorității.

Și, pas cu pas, de data asta, singurul ”pas cu pas” din mandatul lui Iohannis, destructurarea s-a produs. Dacă nu a fost posibilă dărâmarea majorității atunci, în ianuarie-februarie 2017, atunci ideea a fost să facă imposibilă guvernarea. Și așa a apărut, la ordin, Pro România, așa au apărut în guvern tot felul de bizari, cu stele pe umeri, pafariști și tembeli, așa s-a tras de timp, nu s-au luat decizii importante, Dragnea a fost ”virusat”, cu largul lui ajutor, pentru că nu e decât un politician de mahala, despot de provincie păduchioasă, așa i s-au tăiat PSD toate legăturile cu exteriorul, și la Bruxelles, și la PSE, și prin capitale importante, așa SIE a plătit o infamă campanie în presa externă, și tot așa.

Cum în #rezist n-a fost vorba despre valori și principii, mișcarea fiind un vulgar instrument de presiune al ”străzii”, plătit atât de servicii, cât și de cercuri de interese economice, interesate să anuleze efectele politicilor economice centrate pe creșterea veniturilor din muncă, cine să iasă acum în stradă? Câți români își construiesc demersul în spațiul public plecând de la valori și principii, ți români cred în ceva cu adevărat? Să fim serioși! Nu se va întâmpla nimic! Nimănui nu-i pasă! Tot românul este ferm convins, chiar și atunci când leșină de foame pe stradă, că se va ”descurca”. El nu are nevoie de alții. Nu este solidar cu nimeni. Cel mult așteaptă ca alții să-i dea ceva. Dar nici asta nu cere. Pentru că dracu știe ce e în mintea lui! Cel mai probabil nimic!

Toate astea vin din profunda criză de identitate pe care o traversează societatea noastră, făcută bucăți de un cumplit deceniu din ”comunism” și de trei decenii de ”democrație. Cineva trebuie să organizeze solidaritatea, inclusiv manifestarea publică a nemulțumirii. Dar mai există cineva capabil s-o facă, adică să aibă legitimitate și autoritate morală? De asta derbedeii vor face tot ce vor. Iar vocile extrem de puținilor care mai spun câte ceva se pot acoperi rapid, și fără pagube pentru sistem. Scrisoarea lui Palada este exemplul de manual din domeniul ăsta.

Nu vă faceți iluzii: nu mai suntem nici măcar ”mămăligă”, să sperăm că, odată și odată, o să explodăm. Pur și simplu nu mai suntem. Ne-am anulat, ca indivizi, nu mai suntem o națiune. Asta înseamnă, pe scurt, deficitul de omenie. Pe care nu-l putem imputa doar politicului. În primul rând noi suntem bolnavi de asta. Și de aici ni se trag toate. Când vom redeveni oameni, vom avea tot ce credem noi că este ”o țară ca afară”...