Deglobalizarea după Trump.

Statele Unite, aflate într-un moment de extremă slăbiciune, internă și externă, dincolo de cocoșismele Trumpișorului, vor să schimbe regulile ”globalizării”, pe care tot ele le-au scris. Dar într-o altă conjunctură, la sfârșitul anilor 1980, începutul anilor 1990, când erau, practic, fără concurență, jupân absolut, hegemon, ce mai!

Ignorând acest din urmă mic amănunt, Washingtonul a pornit la treabă cu delicatețea obișnuită, strângându-i pe toți de oo! În principiu metoda ar trebui să funcționeze, cu rateuri, cu scandal, dar să funcționeze. Dacă n-ar exista încă un mic amănunt: rezistența internă la schimbarea regulilor. GM nu închide uzine în SUA și Canada așa, de florile mărului. Nu, GM trebuie să facă valoare pentru acționari. Acționarul este stăpânul, nu Casa Albă. Iar criza în care este GM are la origini tocmai globalizarea. Chiar și schimbate în favoarea SUA, regulile ei nu-și vor face simțite efectele mai devreme de un deceniu. 

Mai este ceva, de data asta serios, nu notă la subsol: diversificarea acționariatului firmelor americane globalizate. Chinezii, rușii, japonezii, europenii prezenți din plin în capitalul firmelor americane, vor accepta să piardă bani, doar pentru că americanii au viziuni? Să fim serioși! 

Știți cum va fi pentru americani? Un soi de Brexit, la o scară globală! Și nimeni nu va ceda, de dragul lor! Oricum nu vor avea prea multă liberte de manevră. Chiar dacă UE nu va opune prea mare rezistență, iar Marea Britanie n-a digerat Brexitul, Rezistența este condusă de China, cu sprijinul Rusiei și al altora, care au de pierdut de pe urma hachițelor americane. 

Oricum ar fi, poziția absurdă a SUA poate genera o criză economică serioasă la nivel global. Oscilațiile între deschidere totală și protecționism nu au cum face bine nimănui, oricât de robustă la criză ar fi economia respectivă. Interdependențele sunt atât de mari încât nimeni nu scapă. Iar gestionarea unei crize globale cere acțiuni multilaterale, nu unilateralismul tălâmb al Washingtonului. 

Iar dacă Trumpișorul se mai descurcă el cu #rezistenții progresiști din bătătură, când o da pieptul cu #rezistenții de pe Wall Street, să te ții distracție!

Recuperarea demnității și suveranității pierdute.

Sincer, nu mă interesează motivul suspendării contului de FB. Oricum cel real nu este cel ”oficial”. Cu sau fără mine pe FB, cu sau fără Palada, sau Mirel Curea, sau pe cine vor mai pune lăbuța, dacă e să fie ceva nasol, reacția nu de noi va fi determinată. Și nici de ceea ce scriem noi. Ci de realitate, de sentimentul că e prea mult, că, până la urmă, băieții s-au întins prea mult la cașcaval. 

Să ne înțelegem bine. Nu cu voi, ci cu idioții care cred că e bine să mai rărească vocile critice pe care nu le pot controla decât blocându-le: ați compromis #rezist. Nimeni nu mai vede în mișcare decât batalionul de asalt al unor interese politice și economice, interne și externe. N-are nicio legătură această mișcare cu ”poporul”. Care, da, nu se confundă cu ”strada”, dar este și în stradă. Am văzut și la Paris scene care amintesc de haștagienii noștri, în 10 august anul ăsta. Dar, vă rog! Liderii ”vestelor galbene”, care vor fi primiți de Macron, nu sunt nici ONG iști, și nici aleși de consilierul prezidențial însărcinat cu ”societatea civilă”. Macron n-are o Pralong. 

Problema ăstora de la noi, care vor cu tot dinadinsul să-i ofere Marelui Leneș cadou de Crăciun ”guvernul meu” este că, pe marginea unor subiecte cu adevărat importante, deși par aiurea unora din tribul globaliștilor, s-a născut un consens, să-i zicem conservator naționalist, în lipsă de ceva mai bun. Consens în care sunt implicați oameni de toate vârstele, toate orientările ideologice, oameni cu mult mai deschiși către exterior decât mulți ”progresiști globaliști de imitație”. Consensul este simplu: recuperarea demnității naționale și a unei părți a suveranității cedată unor structuri supranaționale, care o folosesc împotriva intereselor națiunii române. 

Acest consens va fi verificat cu ocazia alegerilor europarlamentare din vara lui 2019. Și ar fi cazul ca și PSD, și ALDE, să nu dea cu mucii în fasole și să structureze o ofertă electorală centrată pe elementele mai sus pomenite: demnitate și suveranitate. Evident, nu putem plăti prețul ieșirii din UE. Dar putem schimba bordelul, îl putem face acceptabil, îl putem democratiza. Nu suntem o națiune de mâna a doua. Avem dreptul să ne decidem politicile economice și sociale, legile care țin strict de responsabilitatea noastră. Trebuie să ne putem decide prioritățile de dezvoltare. Am avut o experiență crâncenă cu comisarii sovietici, ca să mai gustăm ciorba sleită a comisarilor de la Bruxelles. 

Cum spuneam, nu eu decid astea. Sau Palada. Sau Mirel. Noi suntem doar niște cititori de urme, și atât. Ne putem duce și noi în bălării. Dar măcar ne facem datoria morală de a spune niște lucruri. Măcar atât.