Unde dai și unde crapă!

Prevăd cât de curând distracție mare prin minunata noastră patrie, Republica Absurdă România. Nimeni nu s-a întrebat de ce, în țara în care salariile au cea mai mică pondere în PIB, nu există nici cea mai mică presiune pentru creșterea veniturilor? Cred că suntem țara europeană cu cel mai mic număr de ore pierdute în conflicte de muncă? Voi când ați auzit ultima oară de o grevă? Cum am devenit cea mai pașnică țară, în care capitalul și munca se pupă tandru bot în bot, servind interesul național? 

Explicația o știm cu toții. Pacea socială are un cost: evaziune fiscală, muncă la negru, corupție generalizată. Dacă statul nu mai face redistribuția veniturilor, se găsește cine s-o facă. 

În momentul în care strici, cu DNA, ANAF și alte inițiale, acest contract social sui-generis, trebuie să  pui altul în loc. Doar că aceia care dețin capitalul nu vor să plătească mai mult munca, pentru că ar însemna costuri mai mari decât în prezent, cu muncă la negru, evaziune și celelalte. 

Asta va duce la puternice tensiuni sociale în perioada următoare. Deocamdată au început cu presiunile asupra Guvernul. Care a schimbat regulile jocului, și a început să demonteze mecanismul de până acum. Din păcate, nici el nu are o viziune coerentă, și folosește doar represiunea, pentru stârpirea corupției și evaziunii fiscale, fără a folosi și alte mecanisme, în special mărirea veniturilor în sectorul public, pentru a pune presiune și asupra sectorului privat, să facă la fel. 

Scăderea CAS, scăderea TVA, alte scăderi de taxe și impozite nu țin loc de creșteri salariale. Suplimentul de putere de cumpărare generat de aceste scăderi este nesemnificativ, și va fi anihilat rapid. Mult mai importantă este pierderea de putere de cumpărare care era generată de corupție, de munca la negru, de evaziune fiscală. Creșterea salariilor ar trebui să acopere măcar aceste pierderi. Dacă nu se va întâmpla asta-și nu are cum se întâmpla!-explozia socială este garantată.  

Dar cine să pună presiune pe patronat, pentru creșterea veniturilor, câtă vreme sindicatele, practic, nu mai există? Statul? Păi, ce poate face, în afară de creșterea-timidă-a salariului minim? Creștere care, în fond, nu schimbă nimic în ponderea salariilor în PIB, ci doar crește numărul celor plătiți cu salariul minim? Acum vreo 30% din angajați sunt plătiți la nivelul salariului minim. Un salariu care crește din 2012, dar ponderea salariilor în PIB tot scade? 

Suntem într-un moment extrem de delicat, care poate anula evoluție relativ bună a economiei. Deja sunt probleme cu recrutarea forței de muncă. Migrația din motive economice se va amplifica, pe măsură ce acele avantaje rezultate din muncă la negru, evaziune și corupție, încep să dispară. Din această conjunctură pierde și capitalul. Capital care, deocamdată, se ține tare pe poziție, și refuză creșterea salariilor. Când va renunța la pozițiile astea de forță, ar putea să constate că e prea târziu, că nu mai are cui mări salariile. 

Concluzia? Ceva de genul: ”Nu oricine te bagă în căcat îți vrea răul, nu oricine te scoate din căcat îți vrea binele”. Sau, și mai simplu: ”Totul e relativ”...

Începutul sfârșitului

Data de 27 iunie 2015 va intra în istorie. Este ziua începutului sfârșitului Uniunii Europene. Ceea ce a făcut Bruxellesul Atenei este echivalentul evenimentelor din august 1968, când Moscova a pus capăt, brutal, ”Primăverii de la Praga”. 21 august 1968 a fost începutul sfârșitului URSS și al CAER. Prăbușirea UE nu va rămâne fără repercusiuni asupra NATO.

Să nu-și facă nimeni iluzii. SUA, deși par puternice, și stăpâne peste lume, sunt mult mai slabe decât ne închipuim. Costurile poziției de hegemon sunt uriașe. Nici măcar americanii nu și le mai pot permite. Cum au să-și permită costurile gestionării destrămării UE, când au de înfruntat puterea țărilor emergente, China, India, Rusia?

Bruxellesul n-a vrut să audă avertismentele Washingtonului în privința Greciei. E drept, au fost discrete, cu jumătate de gură, dar au fost. S-au pierdut în veselia generală a mariajelor gay fără frontiere. Sigur, slăbirea UE convine SUA. Doar că unele minți lucide de la Washington își pun întrebarea: care este limita până la care UE poate fi slăbită, fără să pună în pericol interesele americane? Ei bine, la această întrebare nu există răspuns!

În Tratatele fondatoare ale Uniunii nu există proceduri pentru excluderea unui membru din Uniune și din zona euro. Nici în CAER și în Tratatul de la Varșovia nu existau. Probabil că unii s-au și apucat de scris, pentru a da legitimitate porcăriei pe care au făcut-o grecilor. Dar puse pe tapet, aceste proceduri echivalează cu a deschide cutia Pandorei.

Î

n toată această nebunie, la București există o singură grijă: cum să-l fută Iohannis pe Ponta, pentru a calma hormonii lui madam Gorgiu, și pentru a o face fericită pe madam Kovesi. Nici cel mai mic semn că oficialii statului, fie că e vorba de Guvern, Parlament, Președinție, ar înțelege gravitatea evenimentelor. Este și viitorul României în joc.

Nu știu ce le oferă SIE, ca informații, pomeniților tăntălăi. Înclin să cred că sunt mai ocupați cu achizițiile de alifii, alcooluri și vacă de Kobe pentru viitorul lor fost șef, decât cu trezirea la realitate a idioților. Despre ”societatea civilă” nu mai pomenesc. Este o ficțiune. În realitate avem doar sucursale ale unor servicii secrete, române și străine, care servesc orice interes, numai interesul național, nu.

Așa că să vă fie berea rece!

PS: postare apărută întâi pe contul meu de FB.

Scapă cine poate!

Derbedeii care au pus mâna pe UE și o conduc la modul cel mai ordinar tiranic cu putință, vrând să dea o lecție țărilor membre, călcând în picioare Grecia, aruncă în aer Uniunea! Cum adică ”nu poți lua decizii democratice împotriva Tratatelor Uniunii”, cum zice Juncker? Păi, ce? Tratatele alea anulează democrația în Europa? Un Tratat, o Constituție, sunt, până la urmă, niște modele. Cu limitele lor. Ce, sunt perfecte? Trebuie să ne închinăm la ele? Până și Biblia este pusă în discuție. De ce n-ar fi pus în discuție un Tratat?

Să fim serioși: criza nu este despre economia Greciei. Și nici despre datoria ei. Este o luptă deschisă între unii de la Bruxelles și guvernele naționale. Cameron, oricât ar fi de odios discursul lui despre ieșirea din Uniune, are și dreptate când beștelește Bruxellesul. Care a mers prea departe cu disprețul față de state și națiuni. 

Grecia făcută praf trebuie să fie un exemplu pentru cei care mai au de gând să contrazică Bruxellesul. Numai că această execuție mișelească va produce doar revoltă. Nu poți guverna douăzeci și opt de națiuni băgându-le frica în oase, amenințându-le cu soarta Greciei. Este un șantaj ordinar. Și nimeni nu-i dispus să accepte așa ceva. 

Criza greacă, indiferent cum va fi rezolvată, a produs  deja pagube, și a accelerat procesele centrifuge din Uniune. Distanța dintre Bruxelles și statele membre ale UE se mărește. Fiecare stat își va face-dacă nu și-a făcut deja-un plan pentru a scăpa de soarta Greciei. Cei care mizau pe un nou transfer de suveranitate, ca soluție pentru criza greacă-adevărata miză a ceea ce vedem acum-au produs contrariul. Statele membre se gândesc acum la felul în care pot să recupereze cât mai mult din suveranitatea pierdută. Englezii vor să iasă, pur și simplu, din UE. Sunt suficient de mari să facă asta. Sigur vom vedea state precum Franța, Italia și Spania, punând în discuție, la rândul lor, raporturile cu Bruxellesul. Iar Germania, cea care este la originea acestor evoluții, nu are cum gestiona criza de sistem a UE. 

Ne place sau nu, proiectul european a intrat în faza ”Scapă cine poate!” Nu credeam că se va ajunge aici. Uite că ne-am înșelat cu toții. Dar cum România este cea mai neutră țară din lume, sigur că Bucureștii vor tăcea mâlc, și vor urma neabătut calea pe care ne-o arată madam Merkel. Nu care cumva să gândim cu capul nostru, că e rău de urât!

Într-un fel, trebuia să ne așteptăm la asta. Uniunea Europeană, condusă la fel cum a condus Moscova CAER ul, nu avea cum nu împărtăși, mai devreme sau mai târziu, soarta lui. Amândouă instituțiile au suferit de o boală comună: fobia de democrație. Boală fără leac...

Dușmanul intern

Se duse pulii de suflet și Curtea Constituțională. Când îi vezi pe judecătorii sau foștii judecători de la CCR defilând la Parchetul General, cercetați pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești, pe care ar fi trebuit să le apere, te apucă scârba. În acest moment nu mai există nicio instanță de ultim recurs, pentru a ne apăra de abuzurile comise cu legea împotriva noastră.

Singura ieșire din această situație ar fi demisia în bloc a judecătorilor, numirea altei Curți, printr-un proces care să implice un vot popular. Știu, nu e în Lege. Dar Legea CCR se poate modifica, fără să implice și modificarea Constituției. Adică tot cei care propun judecători la CCR îi vor propune și acum. Doar că ei ar trebui votați de cetățeni, nu de Parlament. Pare complicat, dar orice alt mecanism ar scoate o Curte lipsită de credibilitate.

Altminteri rămânem prizonierii neîncrederii în CCR, o altă instituție distrusă pe altarul jocurilor de putere ale lui băsescu. Acest individ a spurcat tot ce a atins. A rămas ceva în care să putem crede? Parlamentul s-a dus dracului, Justiția, la fel, Executivul a fost lipsit de multe dintre atribuțiile lui constituționale, administrațiile locale sunt praf, încrederea în stat e la pământ, că n-or fi toți tâmpiți să creadă că statul e DNA + SRI = Love. De fapt, și statul e la pământ, nu doar încrederea în el.

Cu băsescu, și acum cu Ciolannis, care îi continuă politica distructivă, nu mai aveam/avem nevoie de dușmani. Cred că rușii își fac cruce, și se roagă să nu se schimbe nimic în România. Să fi vrut, nu le ieșea mai bine disoluția unei națiuni și unui stat. Și iau notițe, cum să procedeze, fără a folosi celebrii omuleți verzi. E suficient să încurajeze nebunia unui bolnav de putere, ajuns la conducerea unei țări în care au interese. După care lucrurile vin de la sine, vezi și Georgia, altă țară în care un nebun, ajuns la putere cu sprijinul americanilor, a distrus statul, a fracturat națiunea, abuzând de putere. Același lucru se va petrece și în Ucraina. Nu au decât să aștepte. Și să dea, discret, o mână de ajutor, ajutând nebunia respectivilor.

Cât îi privește pe americani și pe europeni, lor puțin le pasă, dacă pot jefui ce e de jefuit pe aici. Asta e tot în folosul Moscovei. Pentru că sădește și amplifică ura împotriva UE și NATO, cele care sprijină și mențin la putere cu orice preț nebuni precum băsescu. Dacă nu ne era clar, o spun încă o dată: Washingtonul și Bruxellesul lucrează, în Estul fost socialist, pentru ruși, nu împotriva lor. Moscova nu vrea să fie iubită. Îi este suficientă ura împotriva europenilor și americanilor. E un joc simplu, și care nu-i costă nimic. Dar cui îi pasă, câtă vreme profitorii de pe urma iubirii de ”euro-atlantism” susțin orice nebun aflat la putere, orice atentat la democrație și la stat, pentru că așa le e lor bine?

O posibilă explicație pentru criza politică actuală

Actuala criză politică, apărută din senin, într-un moment în care nimic nu o justifica, are, orice s-ar crede, un motiv economic. Nu mă refer la anchetarea de către DNA a premierului. Ea este parte a crizei, dar pe un alt plan. Cel al luptei pentru putere între ”justiție” și politic. Revenind la afirmația anterioară: de ce motive economice, când crește economia? 

Lucrurile sunt ceva mai complicate. Lupta pentru putere a ”justiției” cu politicul face victime nu atât la nivel politic, cât la nivel economic. Scriam, acum vreo doi sau trei ani, despre epuizarea unui model economic, existent mai ales la nivel local, sistem care se baza esențial pe investițiile din bani publici. 

Nu este un secret pentru nimeni faptul că în jurul administrațiilor locale, consilii județene și primării, instituții publice de tot felul, care investesc sau cheltuiesc bani publici, s-a format un mediu de cultură economic, din care se hrănesc o mulțime de afaceri mici și mijlocii: firme de construcții, prestatoare de servicii publice, etc. Ofensiva DNA împotriva aleșilor locali a dus la distrugerea multor afaceri. Cele mai multe oneste, oricât ar încerca aparatul de propagandă pro-DNA să demonstreze contrariul, să generalizeze cazuri particulare, și adesea singulare. 

Ei bine, în mediul ăsta de afaceri nemulțumirea este în creștere. Practic, nimeni din sectorul privat cu bani românești nu investește, sau investește atât de puțin, încât piața este extrem de îngustă, pentru a permite reorientarea firmelor de care aminteam către acest sector, pentru a compensa comenzile pierdute din sectorul public. Cât despre sectoarele economice dominate de multinaționale și de capitalul extern, ele sunt practic impenetrabile firmelor românești. Pentru ele nu există un mediu de cultură alimentat cu bani privați. 

Criza politică declanșată de DNA, pe o altă agendă, a dat speranțe unora dintre orfanii comenzilor publice că întoarcerea la guvernare a peneliștilor și pedeliștilor ar putea însemna oprirea atacurilor DNA asupra administrațiilor locale și repornirea comenzilor publice. Aceștia au făcut presiuni asupra unor lideri politici, care le sunt datori, pentru că le-au finanțat campaniile electorale, pentru a-i radicaliza, și a forța schimbarea. 

Își fac iluzii. DNA nu va opri ofensiva împotriva administrațiilor locale. Pentru că  are și ea o agendă: aceea a înlocuirii firmelor românești cu firme occidentale. Deja se vede tendința în multe orașe mari, inclusiv în Capitală. Contractele semnificative sunt câștigate numai de firme străine. Chiar și în cazuri de corupție, partenerii occidentali ai ”corupților” locali sunt ocoliți ostentativ de brațul legii. 

Este evident că această criză politică este una în care în spatele liderilor PNL, PDL și în spatele lui Iohannis nu e prea multă lume din cele două partide. Nemulțumirea populară nu este acută, ca în primele luni ale lui 2012, performanța Guvernului nu este judecată ca nemulțumitoare. Fuziunea PNL cu PDL este o ficțiune în multe județe și în și mai multe localități. Există o simpatie remanentă pentru USL. Scriam acum vreo doi ani despre faptul că au votat pentru actualul program de guvernare și pesediști, peneliști, conservatori, uneperiști, dar și o specie nouă de votanți, useliștii, adică oameni care au ieșit din absenteism convinși de această construcție, deși nu optau pentru niciuna dintre componentele ei. 

De aici și confuzia din noul PNL. E ca în bancul ăla cu viteaza armată italiană în războiul din Abisinia. Ofițerul strigă: ”La atac!”, iar trupa îi răspunde: ”Ce voce frumoasă!, îi arată degetul, într-un gest obscen, și-și vede de ale ei. Ei bine, trupele neopeneliste le-au cam arătat degetul liderilor, sătule și ele de isteriile lui Gorghiu, de mormăielile lui Blaga și de cocoșismele lui Iohannis. Revoluția se amână. Se mulțumesc cu speranța că poate o reuși DNA ce nu reușesc ei: să-l belească pe Ponta. 

Doar că belirea lui Ponta nu înseamnă că și-au rezolvat problemele. Pentru că ”justiția” a prins gustul puterii, și vrea să se substituie politicului. Cea mai mare greșeală a politicienilor este că, neputincioși în gestionarea conflictelor dintre ei, au invitat justiția în acest joc. Ajungând prizonierii ei. Și paralizând astfel atât guvernarea, cât și Parlamentul. Justiția nu poate guverna o țară, oricât ar crede unii idioți asta. Nu e misiunea ei, nu este proiectată și echipată pentru așa ceva. Iar dacă va câștiga lupta cu politicul, va fi un dezastru pentru țară. Nu doar pentru că ar fi o revenire la totalitarism, justiția fiind o putere ieșită de sub orice fel de fel de control, dar va fi și o putere incompetentă. Iar costurile economice și sociale ale acestei ”victorii” vor fi insuportabile. 

Dacă Moțiunea de Cenzură este respinsă vineri, în Parlament, există câteva luni în care politicul poate calma acest joc periculos, ce poate anula tot ce am câștigat în acești trei ani, dominați încă de austeritate și de consecințele guvernării dezastruoase boc-băsescu. Asta implică dialog, și consens pe o temă importantă: păstrarea democrației, ca sistem politic. Adică eliminarea agendei ascunse a Justiției. Nimeni n-o blamează pentru că luptă împotriva corupției. Dar nici nu poate accepta abuzurile ei, sub pretextul că altminteri nu poate combate corupția. Poate. Dacă se rezumă strict la treaba ei. 

Altminteri intrăm într-o spirală a confruntării, care va naște, inevitabil, violență socială, și va afecta economia. Nu știu dacă satisfacerea mofturilor unor politicieni și a setei de putere a unor procurori și judecători trebuie să afecteze viața a 20 de milioane de români. E nevoie de responsabilitate din partea tuturor. Și de un nou model economic, care să se adreseze și întreprinzătorilor români. Care sunt marii perdanți ai creșterii economice. Și care nu-și au un susținător în niciunul dintre partidele românești. Pe care n-o pot rezolva nici DNA, nici schimbarea Guvernului, nici priponirea unor politicieni și afaceriști locali. Cel mult o pot agrava. 

Criza nu se va rezolva decât prin dialog, în cadrul democratic, cu mijloace politice. Orice intervenție exterioară nu va face decât s-o agraveze.  și fluturarea cătușelor. E vremea ca politicul să se maturizeze, să se ia în serios, și să își facă treaba. În fond, asta așteaptă oamenii de la el. De istericale, de demagogie și de ”ba p-a mă-tii”  sunt sătui. 

Cât ne mai lăsăm călcați în picioare?

Încep să cred că tot circul cu Ponta este o coproducție PPE-DNA, cu participarea excepțională a mașterei Monica Macovei. Și are legătură cu lupta politică de la Bruxelles. Cum nu prea mai știu ce-i mână în luptă pe unii sau pe alții de acolo, mi-e greu să ghicesc despre ce interese este vorba. Pot specula, însă. 

Lucrurile trebuie citite în contextul unora dintre anchetele declanșate de Procuratura Generală în legătură cu Referendumul, Curtea Constituțională, CSM, și, evident, cu Pacientul Matrafoxat.  Nițu este considerat omul lui Ponta. De asta s-a și bășicat băsescu atât de tare. Elementul central al crizei este direcția în care se duce ”afacerea Microsoft”. Mai pe scurt: sunt suficiente dovezi că din parandărătul rezultat din afacerea cu licențele Microsoft a fost finanțat PDL, respectiv traian băsescu. Întrebare: doar ei? Pentru că nu au răsuflat de la DNA nici suma care a ajuns la PDL, respectiv la campania lui băsescu, nici cine i-a cheltuit, și, mai ales, PENTRU CE i-a cheltuit. Aici este cheia: cum au fost cheltuiți banii. Nu vi se pare că ”Dosarul Microsoft” nu spune, de fapt, nimic? Că niciunul dintre destinatarii banilor nu e luat de gâlci? 

Ei bine, o parte din acești bani negri au ajuns în visteria PPE. Partid-Mafie, cu lideri cunoscuți pentru fapte de corupție. Nu cumva banii ăștia au cumpărat sprijinul PPE și al lui Barosso pentru băsescu? Nu cumva banii ăștia au finanțat Congresul PPE din septembrie 2012, de la București? PSE a refuzat să mai țină congres la București, în semn de ”protest” față de ”lovitura de stat” din iulie, când cu suspendarea lui băsescu. Nu cumva unii lideri socialiști au fost ”convinși” de colegii lor din PPE să facă asta? În fond, Martin Schulz este președinte al Parlamentului European cu sprijinul PPE. 

Kovesi îi este datoare Monicăi Macovei. Probabil că, alarmați de faptul că anchetele Parchetului General puteau duce la Bruxelles și la PPE, prin intermediul lui Macovei, au montat acest atac la adresa lui Ponta. Totul miroase a improvizație, a lucru făcut în grabă. Și criza declanșată de decizia lui Kovesi nu este pe placul nimănui. Ambasadele cunoscute, de obicei extrem de gureșe, fac acum pe mortu în păpușoi. Pe diverse canale SRI se jură să moară mă-sa dacă au știut ce și cum, și oricum nu e mâna lui. 

Kovesi are de dat niște multe explicații. Și nu numai ea, dar și unii din CSM, de la CCR, printre altele. Au de dat explicații și unii din SRI, din SIE. Este, poate, cel mai grav atac la adresa interesului național. Nu pentru că îl vizează pe Ponta. Ci pentru că se creează o criză de credibilitate, care ne costă. Politic, economic și social. Și de ce? Pentru a pune la adăpost niște gunoaie de aici, și de la Bruxelles, care s-au mânjit cu bani negri? Asta nu e corupție? Ăsta nu e amestec politic în Justiție? Cât ne mai lăsăm călcați în picioare? 

Țara cu prea multe capitale nu-i decât o colonie

Dacă nu ați înțeles până acum: prin aderarea la NATO și la UE, România mai are două capitale, mult mai importante decât Bucureștiul. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, sunt trei: Washington, Bruxelles și Berlin.  Ce se decide la București devine tot mai irelevant. Din păcate nici cele trei capitale externe nu sunt coerente, au interese contrare, au agenții lor de influențare în armată, în servicii, în partide, în Parlament, în economie și în societatea civilă, în presă, care le susțin pozițiile și interesele, intrând nu de puține ori în conflict. Dacă vă închipuiți că acum decizia de a-l scoate din joc pe Ponta a luat-o cretina aia de Kovesi, cu Coldea, cu tot, vă înșelați. Ei sunt doar niște executanți-mediocri și primitivi-ai unor ordine venite de afară, care, cum spuneam, se bat cap în cap. Pe cei doi nu-i interesează consecințele actelor lor. Oricât ar părea de ciudat, ei nu au cum vedea întreaga poză. Nu au nici datele necesare-oricât ar trage cu urechea-nici capacitatea de a interveni în criză. Iar dacă intervin, intervenția nu face decât să agraveze lucrurile.  

Problema esențială pentru România o reprezintă gestionarea crizelor care urmează unor astfel de intervenții ale ”justiției” și serviciilor în politică, la comenzi externe, precum este încercarea de a-i elimina pe Ponta și PSD din viața publică, și pentru a schimba majoritatea parlamentară, deci și guvernul. Dacă vă închipuiți că Iohannis a înțeles ce urmează după nebunia asta, greșiți. O dovedește reacția lui. E depășit de evenimente. Vorbește doar ca să nu-l înjure ai lui că tace.  

Este prima criză politică majoră pe care trebuie să o rezolve, criză de care, culmea, nu are nevoie. Pentru că nu e pregătit să-i facă față. Iar ce are în materie de consilieri, la Cotroceni, și de lideri politici, la partid, nu-i lasă prea mult loc de întors: sunt niște mediocri, tot cu ochii după furat, care-l împing spre confruntare, tropăind de nerăbdare să ajungă la guvernare. Doar că nimeni nu înțelege de ce vor asta. Pentru că, practic, nu au program de guvernare. Și nu pot face mai mult decât a făcut Ponta. Cel mult pot înrăutăți lucrurile.

România are nevoie de stabilitate la guvernare și de predictibilitate. Oricât ar părea de ciudat, nu le-a avut nici după alegerile din decembrie 2012. E de mare mirare faptul că economia nu s-a dus în picaj, ci a crescut. Există o explicație pentru asta: cele două economii românești. Cea mai importantă parte a economiei naționale nu mai depinde de acțiunea guvernului de la București, ci de multinaționale, care au sprijinul guvernelor din țările lor de origine, au piețe, acces la finanțări ieftine. Noi suntem cu munca ieftină, și atât. Economia autohtonă, care mai depinde de deciziile care se iau la București, abia acum începe să decoleze, pe fondul reducerii fiscalității, scăderii dramatice a inflației, care ieftinește în oarecare măsură creditul, pe fondul creșterii consumului intern și al combaterii concurenței neloiale. 

Dacă se schimbă acum și majoritatea parlamentară, și guvernul, vor urma cel puțin șase luni de incertitudini, dacă nu mai mult. Iar 2016 este an electoral, cu un scrutin în primul semestru-alegerile locale-și altul în semestrul doi, parlamentarele. Adică un an pierdut. Ce câștigă noul PNL, venind așa la guvernare? Nimic! Pentru că performanța economiei va determina rezultatul alegerilor viitoare, deși nu pare. Iar derapajele economice sunt inevitabile după o astfel de criză.

Proiectul lui băsescu, acela de a distruge PSD, merge mai departe. Pentru că agenții destructuranți, SRI și DNA, sunt încă în sfera lui de influență. Nu știu însă ce rezolvă spargerea-dacă va fi așa ceva-partidului. Electoratul lui rămâne. Nu va migra nici spre noul PNL, nici spre imbecilități de genul M 10, nici spre alte bazaconii, ce vor fi lansate la apă în scurt timp. PSD va supraviețui, indiferent ce li se va întâmpla lui Ponta, Dragnea, Mazăre, Oprișan și compania. 

Ușor, ușor, în spațiul dezbaterii publice, și al politicii, a intrat o nouă generație de oameni cu idei și valori de stânga. Această generație, nici foarte vizibilă, nici foarte vocală prin tocșouri inepte, are studii solide, un sistem de valori puternic, este cuplată la dezbaterea de idei din afară, și poate da oricând un lider pentru PSD. Și cred că un astfel de lider ar avea capacitatea să împace, și să aducă alături, toate generațiile din partid. Mai ales că există și motivația dușmanului comun. 

Unde a greșit PSD? Cum spunea și un om la care țin, și care sper să fie printre noii lideri ai partidului, PSD n-a dus o bătălie esențială: aceea pentru apărarea democrației, care este esențială pentru definirea identității de stânga a partidului. Acum PSD este obligat s-o ducă. Nu pentru a-i salva pielea lui Ponta, ci pentru a salva România de pericolul revenirii la totalitarism. 

Nu știu cum se va termina criza asta. Nu cred că știu nici aceia care au declanșat-o. Nu știu pentru că nu pot evalua corect cine a declanșat-o, și de ce. Este clar că a fost declanșată de una dintre capitalele externe, mai sus pomenite. Nu știu dacă a făcut-o singură, sau împreună cu celelalte. Pentru că dacă a făcut-o singură, este clar că va afecta interesele celorlalte. Și ne putem aștepta la mari surprize, dacă aleg să riposteze. Chiar dacă au acționat în acord-greu de presupus-tot există diferențe de poziții și de interese. Bulgărele de zăpadă abia ce-a luat-o la vale. Ce e mai rău e în fața noastră.

Oricum, măcar un lucru e clar: țara cu prea multe capitale nu-i decât o colonie, unde totul e posibil.