marți, 31 mai 2016

O strategie de guvernare scelerată


Strategia de guvernare a Binomului este rudimentară, dar eficiență, în acest stadiu: prin acțiuni de forță, cu cât mai violente și mai abuzive, cu atât mai bine, se induc teamă și nesiguranță în întreg corpul social. Important este ca nimeni să nu se simtă în siguranță: politicieni, funcționari publici, medici, profesori, avocați, întreprinzători, simpli cetățeni. Absolut nimeni să nu creadă că nu-i poate veni rândul, chiar dacă n-a făcut nimic. Măreția dreptului găsește oricui o vină, la nevoie. De altminteri modificările aprobate de Guvern, prin OUG, consfințesc anularea prezumției de nevinovăție și înlocuirea ei cu prezumția de vinovăție.
Pentru asta este nevoie de spectacolul zilnic al arestărilor, perchezițiilor, descinderilor cu mascați, audierilor la DNA și Piticot(altă instituție care o ia pe urmele DNA), a scurgerii de informații, adesea fabricate, în presă, a folosirii canalelor media pentru distrugerea unor personalități din toate mediile sociale, care ar putea fi lideri puternici, deci ar putea constitui puncte de rezistență împotriva acestor abuzuri.
Pe măsură ce teama se risipește, aceste acțiuni vor deveni tot mai dese și mai violente. Oricât de sofisticate ar fi mijloacele de analiză ale SRI, fără de care această strategie nu ar funcționa, ele nu pot anticipa corect reacția corpului social, pentru că nu poți determina care este limita suportabilității lui în cazul abuzurilor și violenței instituționalizate. Un semn că este așa îl reprezintă așa-zisa ”creștere a încrederii în DNA și SRI”, care combat ”corupția”. Ar fi de văzut care este scorul real, după cazul Condrea. După care mai discutăm.
Una peste alta, se apropie momentul în care sistemul fie se resetează, și își schimbă modul de a acționa, fie crapă. Și dacă va crăpa, nimănui dintre cei care au imaginat această strategie scelerată a fricii și a abuzurilor, a încălcării drepturilor și libertăților constituționale, nu-i va fi bine.

duminică, 29 mai 2016

Nimeni la vot, pentru democrație!


Ați reținut ideea, da? Secta ”Vot canci!” Mai tare decât orice biserică! 
 Mă tem că democrația, în România, pentru a fi salvată, trebuie să suporte șocul unei absențe masive de la vot. Un 80%-85% ar fi un bun început. Știu, ar fi bine să mergem, să-i belim pe toți. Nu! Nu merge așa! Refuzul actualei stări de lucruri nu privește doar candidații. Dacă ne ducem și anulăm votul spunem că sistemul e bun, numai că partidele nu se întrebuințează, și nu ne oferă candidați valabili. Iar dacă vin alți oameni, din partide noi, curați și plăcut uscați, totul va fi OK. NU! Fals!

Nu oameni trebuie să respingem. Ci un sistem pervers, care poate să invalideze orice alegere am face noi, dacă alegerea aia contravine intereselor sale. Așa ceva nu are cum să mai fie acceptat. Ce s-a schimbat dacă în 2012 7,4 milioane de oameni i-au spus să plece lui băsescu? Nimic! Sistemul s-a pișat cu boltă pe votul nostru! Am votat majoritar USL. Avea 70% din locurile în Parlament. O asemenea majoritate amenința sistemul. Și a făcut zob USL. Nimic nu s-a mai putut face din ceea ce s-a promis; restituirea drepturilor salariale a fost doar un calmant social, a fost acceptată de sistem pentru că-i era de folos.
Este o minune că economia a funcționat, când guvernul schimba miniștrii din trei în trei luni, pentru că ”sistemul” avea nevoie de un guvern pe care să-l controleze. Și, pe cadavrele ălora din ”Colectiv”, l-a avut. După care a început degringolada în economie. Care încă trăiește din amintirea politicilor aplicate până în noiembrie 2015. Dar nu pentru multă vreme, vezi situația încasărilor la Buget.
Doar că nici actualul guvern nu prea place sistemului. Sarabanda schimbărilor de miniștri continuă, funcție de păruiala subterană între diversele grupări de interese. Serviciile secrete și ”justiția” sunt și ele pe câmpul de luptă, într-un efort de reconfigurare a raporturilor de forțe. Se aprind noi conflicte. Băsismul se străduiește să se metamorfozeze în iohannism, doar că Iohannis este prea slab pentru a prelua și ține în mână sistemul băsist. Așa că băieții își fac de cap, lăsați fiind de capul lor. Sunt orfani de tată!
Ce ar putea schimba un vot, când este nevoie de o revoluție? Așa că, dragi tovarăși și prieteni, cu cât mai puțini la vot, cu atât mai bine! Asta ar fi revoluția: nimeni la vot! Să vedem ce va face sistemul, cum va conduce țara. Pentru că nemaiexistând interpușii, partide și candidați, va trebui să iasă la lumină, să-și asume pe față ceea ce face acum în subteran: să guverneze. Și atunci vom ști și noi de la cine ni se trage și pe cine trebuie să tragem la răspundere pentru răul făcut.
Așadar, e vremea revoluției ”Nimeni la vot, pentru democrație!”

sâmbătă, 28 mai 2016

Irealpolitik


După criza rachetelor sovietice din Cuba, ceea ce a ferit lumea de transformarea Războiului Rece într-un holocaust nuclear a fost o politică deliberată, și consecventă, de creștere a încrederii între cele două supraputeri și sisteme politico-economice și militare. După desființarea CAER, a Tratatului de la Varșovia și a URSS, SUA, și NATO, cuprinse de un soi de beție a puterii, au promovat constant în raporturile lor cu Rusia și mai nou, și cu RPC, o politică de creștere a neîncrederii și a încordării. Pentru asta orice mijloc, orice prilej, orice pretext au fost bune.
Dacă Washingtonul crede că asta este dovadă de putere, de siguranță, se înșeală amarnic. Este contrariul lor: nesiguranță și slăbiciune. Când au fost puternice și-au permis politica despre care aminteam, cea a sporirii încrederii. Merită o discuție aprofundată despre cauzele acestei nesiguranțe, dovedite de SUA. Una ar fi faptul că-și supraestimează importanța în sistemul relațiilor internaționale, că are ambiții care-i depășesc puterile și resurselor. Au trecut de la realpolitik la un soi de irealpolitik, o politică a fantasmelor, a falselor valori și principii.
Trist este că noi urmăm Washingtonul în noaptea minții lui, fără să ne pese de consecințe. Și ne mirăm că Rusia ne avertizează asupra consecințelor acestei opțiuni. Nu ne place avertismentul? Asta e. L-am primit. Depinde doar de noi cum reacționăm: continuăm să urmăm politica de până acum, a creșterii neîncrederii, sau facem eforturi să-i schimbăm cursul. Schimbare de care ar profita în primul rând SUA și NATO. Un nou Război Rece, o nouă cursă a înarmărilor, nu rezolvă nimic. Doar amplifică efectele crizei economice, pentru că a crește cheltuielile militare nu înseamnă nici mai puțin șomaj, nici mai puțină polarizare socială. Slăbiciunea este în primul rând internă, și într-o parte, și în cealaltă. Și nu cu cheltuieli militare sporite se rezolvă. Este o falsă siguranță.
Din păcate nici Trump, nici Clinton nu oferă vreo perspectivă liniștitoare, vreun semn că ar renunța la acestă politică păguboasă a creșterii neîncrederii. Iar la București nici vorbă de vreo tresărire de îngrijorare. Noi suntem toți americani până la moarte!

sâmbătă, 7 mai 2016

Când plecăm din Afganistan?



Azi au murit doi soldați români în Afganistan, iar un al treilea a fost rănit. Erau instructori, pregăteau recruți afgani. Nu ar fi nici primii, nici singurii instructori occidentali uciși de soldați afgani, talibani strecurați în armată, dar nu numai. De asta postez și aici ceea ce scriam în urmă cu șase zile pe FB, în momentul vizitei lui Iohannis în Afganistan:
Voi realizați că armata română este în teatrul de operațiuni din Afganistan de aproape 15 ani? Niciodată n-am fost prezenți militar, în perioada modernă, într-un conflict, mai mult de patru ani, în WW II. În WW I a fost vorba de doi ani, în Războaiele Balcanice cam un an, în Războiul de Independență tot așa, câteva luni, până la un an. Mai mult, la un moment dat aveam trupe și în Irak, nu doar în Afganistan. În Irak am stat vreo zece ani. Cu totul avem la activ 25 de ani de războială ridicolă, care nu a rezolvat nimic, în afară de faptul că au fost distruse două țări, au rezultat milioane de morți în rândul civililor, și țările angajate au cheltuit mii de miliarde de dolari.
Ce a câștigat armata română? Nimic! O să mi se spună că a câștigat experiență de luptă. Haida-de! Așa se numește patrularea până la totala tâmpenie a unor șosele numai gropi, pe care din când în când niște disperați le minau? Așa se numește paza unor depozite, în baze militare ultra-protejate? Nu am avut pe teren aviație, să zici că înveți să lupți împreună cu ea. În acești 15 ani s-a ales praful de ceea ce mai rămăsese din industria locală de armament, am cumpărat niște transportoare blindate care sunt mai proaste decât bășinoasele noastre TAB uri, am primit din surplusurile americane niște ruginituri de vehicule de patrulare, și atât! N-am omologat nici măcar arma de asalt a infanteriei, pentru că nu mai avem licență să producem AKM. Cred că nici uniforme nu mai facem noi. În schimb niște șmecheri au făcut avere din aceste contracte, ca Malaxa, Mociornița și compania, înaintea lor.
Nu am cifre exacte, dar așa, la o simplă aproximare, fără o sută de milioane de euro n-am scăpat, în fiecare din acești 15 ani. Cum spuneam, cam vreo zece ani am cheltuit și în Irak, și în Afganistan. Am păpat ca popa vreun miliard și jumătate de euro, dacă nu mai mult. De banii ăștia ne-am ales cu o armată incapabilă să apere România. Pentru că ea a fost redusă la un soi de piesă Lego, care ocupă un loc în ansamblul mașinii de război americane, și funcționează doar așa. De capul ei nu mai poate lupta, că nu mai are cu ce: aviația e la pământ, apărarea anti-aeriană, la fel, trupele de geniu, o umbră, tancurile și transportoarele blindate niște fierotenii, pe care nimeni nu le-a mai modernizat, armamentul anti-tanc e depășit și oricum insuficient, artileria e vai, mama ei, camioanele, pe butuci, ca și industria care le făcea, și tot așa.
Întrebarea este: când plecăm dracului din Afganistan, și începem să ne reconstruim armata și industria militară? Ne place sau nu, n-au venit vremurile alea în care putem face pluguri din tunuri. Putem avea o armată mică, dar puternic echipată, cu adevărat profesionistă, capabilă să lupte, dacă o gândim pentru noi și nevoile noastre. Dacă doar prestăm servicii pentru americani ne va lua dracu scurt și fără prea multe fasoane. Credem că dacă trimit ăia câteva tancuri obosite în bătătura noastră, și câteva avioane, să se fâțâie pe cerul patriei, am rezolvat problemele? Atunci suntem tâmpiți, și ne merităm soarta!”