vineri, 30 octombrie 2015

Un moment istoric



Este un sfârșit de săptămână care va marca istoria României. Am senzația că a început bătălia decisivă pentru putere în Sistem. Un Sistem care trebuie acum să-și gestioneze tensiunile și contradicțiile interne, și aflat și sub presiunea unor grupări de interese din afara țării. Mie mi se pare a fi un soi de preluare ostilă a ”Sistemului” de către un alt sistem, mai mare și mai puternic. Care până acum se mulțumise să fie doar un soi de partener al celui autohton. Probabil că așa n-a putut să-l controleze în totalitate, probabil că zone din Sistem nu ascultă, și-au permis prea multe ”libertăți”. Și s-a trecut la măsuri radicale.

În această bătălie nici Ponta, nici Iohannis nu contează. Ponta a spus ”stop joc!” în seara zilei de 16 noiembrie 2014. Când a înțeles că nu are cum se împotrivi deciziilor ”Sistemului”. S-a cărat dracului în Dubai, sau unde o fi fost, și posibil să-și fi negociat o ieșire onorabilă din scenă. Care presupunea și retragerea lui din fruntea PSD. Liber de ”contract”, își poate permite o oarecare detașare.

Iohannis este total abulic, și nici acum nu înțelege pe ce lume trăiește. ”Sistemul” îl controlează prin consilieri, și cu inevitabilele dosare din diverse sertare. Cum lui nu-i pasă decât de micile lui tabieturi, și îl lasă în pace, nici ”Sistemul” nu-i acordă mare atenție.

Rămâne băsescu. Cel care s-a crezut stăpânul sistemului, deși era doar o fațadă convenabilă. A crezut că îl controlează, că după ce pleacă de la Cotroceni ”Sistemul” îl va asculta ca înainte. Acum vede cu uimire cum totul o ia razna, iar oamenii lui încep să fie strânși de ”Justiție”, altă componentă a ”Sistemului”.

A pune această preluare ostilă pe seama nevoii celor de afară de a avea liniște în România, într-un moment în care se ascute confruntarea cu Rusia, înseamnă să fii tâmpit. Miza este economică. Și o găsiți în propunerea lui Cristian Ghinea, aceea de a scoate de sub controlul statului român tot ce mai înseamnă utilități publice, servicii publice, întreprinderi publice, și de a le pune sub controlul FMI, BM și CE. Sub pretextul că ”le fură politicienii români”. Și probabil că unii din ”Sistem” or fi obiectat. Jaful ar fi fost prea mare, și riscă să determine convulsii politice și sociale. S-or fi codit. Și atunci s-a decis o măsură radicală.

Așa că în timp ce noi belim ochii la spectacolul justiției televizate, în subteran România își pierde și ultimele rămășițe din suveranitatea națională. Dar merită! I-am așteptat atâția ani pe americani, cum să nu te bucuri că au venit?

vineri, 23 octombrie 2015

Războiul serviciilor de informații românești împotriva României



Înțeleg că madam Chiloți Tetra a pierdut postul de vicepreședinte al Partidului Popular European. Deși în apărarea ei sărise și traian băsescu. Unii s-au grăbit să-l acuze pe  Iohannis, absent la Congresul de la Madrid, pentru acest eșec. Sigur, el ar fi dorit postul pentru Alinuța, dar asta n-are importanță. Altul este motivul eșecului.  

Lucrurile sunt simple. Nu mai sunt bani, nu mai e post. PNL nu mai are ce oferi PPE, și lacomului său președinte, Joseph Daul, care ar face deliciul oricărei structuri de combatere a corupției peste tot în lume. Că PNL nu este la guvernare în România, nu e chiar așa grav. În maximum un an se poate schimba treaba. Sigur, era mai bine să se fi întâmplat până la Congres, nu-i așa, musiu Uncheșelu?  Dar lucrul cel mai important în eșecul PNL la Madrid este că nu mai are bani.

Și aici drăguța Șeherezadă a DNA, Lulutza, ar avea ce săpa, și povesti. De exemplu, ar putea fi curioasă-la dracu, e femeie, deși unii au serioase dubii!-să afle unde s-a dus cu adevărat o parte din parandărătul din afacerile Microsoft și EADS. Nu cumva acești bani au finanțat și Congresul PPE de la București, au cumpărat un post de vicepreședinte pentru Boiangiu, dar mai ales protecție pentru traian băsescu, în momentul Referendumului? Apropo de asta: niște bani au ajuns cumva și pe la Barroso, alt  ”baron” al popularismului? Cât o fi costat o condiție din cele 11 puse României, după suspendarea lui băsescu? De la câte sute de mii de euro în sus se ridica din pat onorabilul, dacă un pârlit loco nu se deranjează decât de la 50.000 euro în sus? Mi-e și frică să mă gândesc că, din aceeași sursă, parandărătul din cele două afaceri, au migrat niște bani și spre campania electorală a scorpiei din dotarea lui Bill...

De ce întreb? Pentru că nu este clar câți bani au dat ăia din dosarul Microsoft, cui, câți și-au oprit ei, și, mai ales, unde sunt acum banii palmați. Sigur, nimeni nu ne va spune asta. Cum se apropie cineva de acest subiect sensibil, cum ni se mai servește o Udrea la proțap, condimentată cu Bica, o mineriadă în sos de crime împotriva umanității, un Oprea cu salată de abuz în serviciu, și tot așa. 

Îmi permit să cred că aici, în jurul banilor din cele două afaceri, se poartă și războiul crâncen din sânul, și dintre serviciile noastre de (dez)informații. Care sigur au fost implicate în mizeriile astea, și unora de pe acolo li s-a lipit câte ceva pe dește. Un război care este, de fapt, un război împotriva României și a românilor. 

Nimeni nu mai poate face curățenie în aceste cocini puturoase, numite ”servicii de informații”. Au scăpat de sub orice fel de control. Nu mai ascultă de nimeni. Pun președinți, șefi de partide, controlează Justiția, economia, presa. Au totală imunitate. Prestează câte cele pentru ocupantul american, și în rest sunt libere să facă ce vor. România nu mai există de mult pentru ele. 

Nu știu cum se va termina acest război. Și nici când. Deși aici ar fi un soi de limită: afectarea unor interese ale ocupantului. În rest, pot să zburde liber. Ceea ce și fac. Iar episodul de ieri, de la Madrid, este un avertisment și pentru cel care credea că poate controla ”sistemul”. O să vedem asta în perioada următoare. Doar că prețul acestui război îl plătesc românii, nu liftele din sistem. Ele tocmai ce-au primit bani în plus de la buget. Pentru merite deosebite în distrugerea României...