marți, 26 mai 2015

Geopolitica unui prost.



Prostul sunt eu! Așadar, prin 1990 SUA erau în extaz! Se vedeau stăpânele lumii! Nimeni și nimic nu le mai puteau opri din marșul lor triumfal către statutul de hiper-putere. Mai ales că URSS se destrămase. Iar ceea ce se întâmplă acum confirmă ceea ce spunea Putin: că dispariția URSS a fost o catastrofă geo-politică, din punctul de vedere al naturii relațiilor dintre state. Actuala ordine internațională este tiranică. Nimeni nu i s-a opus serios Americii, iar aceasta a abuzat de puterea ei(care, după cum arată războaiele din Irak, din Afganistan, și nebunia din Orient și din nordul Africii, nu este tocmai ce credem noi că e), provocând mult rău. 

Lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Apar competitorii strategici. Și asta mult mai devreme decât se aștepta Washingtonul, iar problemele pe care le pun SUA sunt mult mai dure decât  și-a imaginat. Competitorii sunt Uniunea Europeană și China. Dar, ironic, prin intermediul lor, tot URSS e adevăratul competitor. 

Ca să le pună cu adevărat probleme americanilor, să-i provoace la modul radical, și decisiv, și UE, și China, au nevoie de Rusia. Rusia este un ansamblu geopolitic determinant. În ecuația asta nu contează nici mărimea populației, nici tăria armatei, nici bogăția resurselor, ci ceea ce înseamnă ele în relație cu unul dintre cei doi actori pomeniți: China și UE. Rusia poate face inutile eforturile SUA de a domina mările și oceanele lumii, de a controla rutele de comerț și aprovizionarea cu materii prime a posibililor competitori strategici. 

UE-de fapt, Germania și Franța, ambele nu doar după 1989, ci cu ani buni înainte-a înțeles prima acest fapt, și a încercat prima să facă din URSS/Rusia un partener al Uniunii. SUA au contracarat această apropiere prin promovarea integrării țărilor din Estul Europei, foștii sateliți ai Moscovei, acum vasalii Washingtonului, pentru a torpila această apropiere între Bruxelles și Moscova. Când țările din Est, la presiunea Parisului și mai ales a Berlinului, au trecut peste rusofobia lor, și au acceptat o normalizare a relațiilor cu fostul hegemon al zonei, a intervenit-o, cât de oportun!-conflictul din Ucraina. Alipirea Crimeei la Rusia era singurul răspuns posibil la asaltul american împotriva intereselor Rusiei. 

Doar că Washingtonul a făcut o socoteală greșită. A mizat pe conflictul sino-sovietic din anii 60, crezând că el este suficient pentru a nu permite apropierea dintre Beijing și Moscova. N-a fost suficient. Acela a fost un conflict ideologic, pentru dominație în lumea comunistă. Nici ideologia, nici lumea comunistă nu mai există. Singura competiție în care sunt angajate cele două state este una economică. Și, deocamdată, le e mai bine împreună, decât împotrivă. 

Indiferent ce ar face Washingtonul, trebuie să înțeleagă că trebuie să împartă puterea, atât cu UE, cât și cu China. Dar și cu alte puteri, mai mari sau mai mici. Nu mai are nici puterea economică, nici puterea militară, pentru a domina la modul absolut lumea. Jocurile pe care le face în Europa și în Orient sunt semnul dezorientării sale totale: incoerente, lipsite de viziune strategică, de obiective clare și precise. Sunt făcute mai mult pentru a arăta că există și contează. Acest mod de a acționa produce mai multe probleme decât rezolvă. 

Banana anti-rusă din Estul Europei nu funcționează. Încet, încet, statele din Occidentul Europei caută-și găsesc-metode de a ocoli, fără să pară că o fac, așa-zisele ”sancțiuni” împotriva Rusiei. De ce? Pentru că-i iubesc pe ruși? Nici vorbă! Motivul este mult mai pământean! Așa cum UE și China sunt competitori strategici pentru SUA, și China și SUA sunt competitori strategici pentru UE! Și UE face jocurile sale. Deocamdată nu ca un ansamblu coerent, tocmai din cauza statelor din Est și a Marii Britanii, care joacă la două capete, visând la gloria apusă a Imperiului. 

UE are o problemă: Germania. Care, la rândul ei, se vede hegemon în UE, în loc să se vadă lider. Când se va întâmpla asta-care are niște costuri-UE va deveni cu adevărat o forță. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. În acest fel se vor limpezi lucrurile și în relația Rusiei cu Europa. Din punctul de vedere al Europei, este bine ca Rusia să fie parte a proiectului european. Inclusiv pentru închiderea conflictelor înghețate, dar și a normalizării situației din Ucraina. Asta ar fi un avantaj și pentru România, inclusiv pentru proiectul ei unionist. 

Cam așa vede un prost geopolitica. Asta e: au și proștii dreptatea lor. 

duminică, 24 mai 2015

Scrisoarea a II a către Martin Schulz



               Excelenței sale domnului Martin Schulz,
        Președintele Parlamentului European
                Excelență,
        Mă văd obligat să vă scriu din nou. Ca și în prima mea scrisoare-care a fost tratată cu totală indiferență, în clasicul de acum respect față de valorile europene-subiectul este starea democrației în România. Mă tem că pentru dumneavoastră, ca și pentru alți lideri ai Uniunii Europene, acesta nu este un subiect care să merite atenție. Nu pare că ați fi înțeles ceva din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, din ascensiunea mișcărilor extremiste, naționaliste, antisemite, xenofobe, din scăderea dramatică a sprijinului cetățenilor atât pentru democrație, cât și pentru construcția europeană.
        De la precedenta scrisoare, Excelență, în România s-a petrecut încă un fapt extrem de grav, la care atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European, au contribuit din plin. Am să fiu extrem de scurt. O femeie a stat șase luni în arest preventiv, pentru o faptă care nu există, așa cum a decis, definitiv, o instanță, în ciuda presiunilor făcute asupra judecătorilor, și în pofida abuzului de putere comis de cel mai înalt magistrat al țării, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, și de șefa Direcției Naționale Anticorupție.
        Victima acestui incredibil abuz nu este un politician, acuzat de ”corupție”, și sacrificat pe altarul ”ridicării MCV”, cum s-a mai întâmplat, în aplauzele ipocrite ale Bruxellesului. Nu, victima este un cetățean obișnuit, care a avut ”tupeul” să îi ceară primului magistrat al țării să-i plătească pentru munca sa în firma soțului respectivului magistrat.
        Răspunsul la această cerere legitimă a fost un proces kafkian. Femeia a fost denunțată de președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, pentru șantaj. În pofida tuturor prevederilor legale, ancheta a fost efectuată de Direcția Națională Anti-corupție, și femeia a fost aruncată în închisoare în câteva ore. Mai mult, în tot acest timp nu i-au fost respectate drepturile procesuale, a fost obligată să se apere singură, pentru că niciun avocat nu a avut curajul s-o apere împotriva atotputernicei șefe a Înaltei Curți, și împotriva procurorilor anti-corupție. Deși nu există nicio probă împotriva ei, în primă instanță a fost condamnată la trei ani cu suspendare. La apel, spre cinstea lor, doi judecători au curmat abuzul acestei individe, care își bate joc de justiția română, și au achitat-o pe pârâtă. Repet: fusese condamnată pentru o faptă care nu există!
        N-am văzut o urmă de mirare, nu mai vorbesc de proteste, din partea celor care monitorizează România pe Justiție. Nici din partea ”societății civile” românești, în care Uniunea Europeană a investit, în timp, zeci de milioane de euro, pentru ”implementarea democrației”. Este o tăcere mormântală. Cele două vinovate de acest incredibil abuz sunt în continuare în funcție. Și taie și spânzură în justiție, dispun cum vor de viața și de carierele oamenilor.
        În aceste condiții presiunile exercitate asupra Parlamentului de la București de Comisia Europeană, și de Parlamentul European, pentru a nu modifica prevederile din Codul Penal care au permis acest imens abuz, sunt  inacceptabile și periculoase. Mai mult, sunt o gravă ofensă adusă unei națiuni suverane, căreia i se neagă exercițiul suveranității. Dacă ați vrut să ne arătați cât preț puneți pe valori și pe reguli, ați reușit! Felicitări!
        România este deja o dictatură, vă place sau nu. Cu largul concurs al Bruxellesului. Dictatorul este acum operă colectivă. Dar esența totalitară a actualului regim este indubitabilă. Pe cetățeanul abuzat și distrus de sistem nu-l încălzește cu nimic faptul că este victima unui om, sau a unui sistem, în care Justiția și serviciile secrete își dau mâna.
        Vina Uniunii Europene pentru situația din România-incluzând aici și Parlamentul European-este evidentă, și trebuie să v-o asumați. Nu vă mai puteți ascunde după scuza ”combaterii corupției”. România nu este iadul corupției. Așa o prezintă aceia care controlează politica internă a României, invocând acest pretext. Știți foarte bine că așa stau lucrurile.
        Disprețul dumneavoastră, și al altora ca dumneavoastră, față de realitate, aroganța cu care ne tratați, sunt gata să transforme sprijinul românilor față de Uniunea Europeană în refuz al ei, și chiar în ură. Rusofobiei îi va urma eurofobia.
        Nu ignorați vocea oamenilor simpli. Sunteți acolo datorită votului lor. Aveți obligația să-i ascultați și pe ei, să țineți cont de spusele lor. În loc să-i felicitați pe aceia care comit abuzuri împotriva cetățenilor, apărați-i pe cetățeni de abuzurile lor. Asta, dacă vă mai înțelegeți menirea, și motivul pentru care sunteți președintele Parlamentului European.
Închei această scrisoare așa cum am încheiat-o și pe prima: ”O democrație nu poate fi construită pe teamă...Teroarea nu poate fi un instrument de guvernare. Dacă acesta este viitorul democrației, eu, unul, nu mă imaginez în acest viitor. Dumneavoastră v-ați imagina?”
  
Cu respect, în ciuda indiferenței dumneavoastră, același


Constantin Gheorghe  
  

luni, 11 mai 2015

România, de la Ion Teleagă la Kovesi Teleagă.



România are o lungă tradiție în materie de ”legat”. A avut și un personaj celebru, Ion ”Teleagă” Dincă. Care a făcut mai mult pentru căderea comunismului, prin compromiterea lui, decât au făcut Ceaușescu și sinistra Codoi. Acum o avem pe Codruța ”Teleagă” Kovesi. Ca să nu se piardă continuitatea în rău. Și ea face mai mult pentru compromiterea democrației decât fac ”aleșii neamului”. 

De ce e așa? Simplu: guvernarea prin teroare este ineficientă. Am spus, o repet. Abuzurile lui Dincă au paralizat decizia în instituțiile statului, dar mai ales în economie. Acum se petrece același lucru. Nimeni nu mai are curaj să-și asume decizii. Vorbesc cu oameni din diverse medii, care lucrează și în sectorul public, inclusiv administrație, și în privat. Situația este aceeași. Toți fug de răspundere. Nimeni nu mai semnează nimic. Prima grijă este să paseze problema altcuiva. 

Nu lupta împotriva corupției produce asta, ci arbitrarul ei. Comportamentul abuziv al ”organelor”, inventarea de infracțiuni, demența numită ”fapte asociate faptelor de corupție”, care poate însemna orice, într-o țară cu legislație aproximativă, în care măreția dreptului este tocmai bunul plac al celui care judecă faptele, ”suspiciunile rezonabile” care te pot arunca la închisoare sau îți pot distruge cariera. 

Sistemul instituțional și metodele de luptă anti-corupție trebuie schimbate radical. Din punct de vedere profesional, Kovesi este o nulitate absolută. Și înlocuiește profesionalismul cu excesul de zel. A fost un instrument al luptei politice, și este și în continuare. DNA nu a produs nicio strategie anti-corupție coerentă, care să treacă dincolo de zdrăngănit de cătușe și de spectacole televizate, de prost gust. Nu e treaba Justiției să se lupte cu politicul, și să-l învingă. Asta e treaba cetățenilor, la vot. Treaba Justiției este să aplice legea corect, imparțial și obiectiv. Trebuie să fie arbitru, nu să se substituie puterilor legislativă și executivă. Cu oameni precum Kovesi, Justiția este orice, numai arbitru onest, nu. 

Suntem într-o fundătură. Din care cu greu vom ieși, dacă vom continua să substituim suveranității poporului-adică Parlamentului-voința unor ambasade străine și a unor personaje sinistre, de genul Kovesi sau Coldea, care nu dau socoteală nimănui, și care distrug democrația, așa cum au făcut Dincă și zbirii lui până în 1989. 

Știu că românii nu iubesc democrația, pentru că nu-i înțeleg rostul, și pentru că le complică viața. Dar ar face bine să se gândească serios la prețul pe care l-au plătit și în comunism, și îl plătesc și acum, pentru că unii să exercită puterea iresponsabil, fără ca nimeni și nimic să-i poată opri. 

vineri, 8 mai 2015

O zi de ținut minte



Francezii s-au tâmpit definitiv! Hollande nu se duce la Moscova mâine. OK! E de înțeles: au descoperit și ei plăcerea de a-i suge pula Marelui Licurici. Deși este un afront la adresa rușilor, din multe puncte de vedere, nu e însă momentul inventarului. Dar să-l trimiți pe ministrul de externe așa, de florile mărului, fără să-i dai voie să participe la parada din Piața Roșie, este culmea imbecilității și face afrontul și mai grav. Nu era nimeni din partea Franței, și cu asta, basta! Dar să te duci, și să stai ca boul în camera de hotel, e din ciclul: ”Participă, dar nu se bagă!” Cu alte cuvinte, Franța are relevanța unui coi, atât în politica europeană, cât și în cea internațională. Cum ar veni: ”De Gaulle, trezește-te! Ăștia au înnebunit!”

Mulți se bucură că Rusia se rupe de Europa. Bucurie tembelă, semn de puținătate mintală. Așa s-a întâmplat cu Germania, după WW I. Atenție! Nu Germania instituțională a fost cea care l-a adus la putere pe Hitler. Nu, la putere l-au adus germanii, umiliți de învingători. Rușii n-au fost învinși în Războiul Rece. Și cu toate astea sunt umiliți. Umilința asta l-a produs pe Putin. Care, spre deosebire de Hitler, este rațional. Adică infinit mai primejdios.

Pentru orgoliile unor politicieni de duzină, occidentul a ratat șansa de a lega Eurasia de Europa. Mai grav, au oferit Chinei un arsenal. Cu puterea economică a Chinei, și cu expertiza rusă în materie de armament, Occidentul și-a construit, din crasă prostie, un concurent strategic cum n-a fost niciodată Germania nazistă. Și ca prostia să fie totală, au distrus și ordinea internațională creată după WW II. Națiunile Unite au încetat să existe.

De asta 9 Mai 2015 va rămâne în istorie, și nu pentru că se comemorează/aniversează 70 de ani de la terminarea unui război.

PS: văd că în România nimeni nu face nimic pentru a cinsti memoria amărâților ălora care și-au lăsat oasele prin URSS și apoi prin Europa. În schimb avem vreme de paranghelii ”regale”. Am și eu o întrebare: care a fost ultimul demnitar român care a depus o coroană de flori într-un cimitir românesc din Rusia? Atât despre mândria de a fi român, și despre lucrul bine făcut! Să ne fie rușine! 

marți, 5 mai 2015

Nebunia ucigașă



O liniște mormântală în România, după dezvăluirile despre crimele de război comise de Israel în Banda Gaza. Să ne înțelegem bine: NIMENI n-a negat Israelului dreptul de a se apăra. Și, slavă Domnului, are și cu ce s-o facă! Dar una este riposta legitimă, și alta ce și-au permis ei să facă anul trecut, în perfectă impunitate. 

Ce urmează nu o spun eu, o spun soldați și ofițeri care au participat la acțiunile armate din Gaza. Citez din Washington Post, să nu avem vorbe: ”The soldiers described reducing Gaza neighborhoods to sand, firing artillery at random houses to avenge fallen comrades, shooting at innocent civilians because they were bored and watching armed drones attack a pair of women talking on cellphones because they were assumed to be Hamas scouts.”

Cum așa: se plictiseau, și, ca să-și alunge plictiseala, împușcau civili? Cum să ucizi femei cu drone militarizate, pentru că vorbeau la telefon? Cum să tragi la întâmplare cu tunul în locuințe, pentru că vrei să-ți răzbuni camarazii căzuți? Și asta e ce spun câțiva dintre participanți. 

Au murit 2.100 de palestinieni. Din Raportul întocmit de ONU rezultă că șapte  din zece morți sunt civili, care nu au avut nicio legătură cu militanții palestinieni sau cu atacurile cu rachete Qassam. 

De ce s-a ajuns aici? Peste șaizeci de ani de propagandă anti-arabă, de stimulare a urii împotriva palestinienilor, considerați sub-oameni, și tratați ca atare de Israel, ca putere ocupantă, își vădesc roadele. Pentru evrei ceilalți nu mai sunt oameni. Punct! Iar tipul ăsta de propagandă a debarcat, tot în siajul evreilor, și în Ucraina(guvernul de la Kiev fiind puternic susținut, militar și logistic, de la culegerea de informații la formarea pentru războiul psihologic), dar și în alte țări din Est. Pentru fanaticii ucraineni compatrioții lor ruși nu sunt oameni. Cel mai bun rus este rusul mort, așa cum pentru evrei cel mai bun palestinian este palestinianul mort. Iar dacă citiți comentariile nebunilor de la noi, suntem fix pe linie cu ura asta împotriva rușilor. 

Puținele voci lucide, din Israel sau din Ucraina, sunt repede acoperite de vacarmul ”patrioților”. Sigur, evreii nu-și asasinează compatrioții care critică ce face armata. Ucrainenii nu au scrupule sau jene d-astea. Dar dacă Israelul își poate permite-încă-luxul de a face tot ce vor cu palestinienii, pentru că nu există nimeni în spatele palestinienilor, care să le ia apărarea-concret, nu în vorbe!-Ucraina nu și-l poate permite. Nu cred că au, cu tot ajutorul Occidentului-deocamdată mai mult declarativ-statutul evreilor. Iar Rusia nu e tocmai o putere de neglijat. Dimpotrivă. Și apoi, evrei și palestinieni, ruși și ucraineni, după ce le trece amokul, trebuie să trăiască împreună. Și dacă pun atâta ură, și atâția morți între ei, nimic bun nu-i așteaptă. Deocamdată nebunia ucigașă întunecă rațiunea.  Depinde cât o mai pot ține așa...

sâmbătă, 2 mai 2015

Limitele și pericolele ”suveranității limitate”.



Afacerea BND-NSA(ajutorul dat de serviciul intern de securitate al RFG americanilor, pentru a-i putea spiona electronic-și nu numai!-pe liderii europeni și ai UE de la Bruxelles) ridică o problemă extrem de importantă. Este vorba despre limitele cooperării între serviciile de informații. Sau, mai pe românește: care sunt raporturile dintre serviciile americane și cele ale aliaților europeni? Mai servesc ele interesele naționale ale țărilor respective, sau sunt doar părți ale sistemului american de spionaj, deci servitori ai interesului SUA în lume? Întrebarea este cât se poate de serioasă, câtă vreme BND a făcut posibilă interceptarea convorbirilor cancelarului german Angela Merkel, prin colaborarea cu NSA. 

Scandalul acesta vine după un altul, cel al ”colaborării” unor importanți jurnaliști și jurnale germane cu CIA. Și asta în Germania, care nu e chiar o țară de doi bani. Ce-o fi în România nici nu vreau să mă gândesc! Oricum nu doar SRI este total supus ordinelor americanilor, ci și sistemul de justiție, procurori și judecători, de-a valma. De politicieni, ce să mai zic! E suficient să vedem slugărnicia cu care se prezintă demnitarii statului român, parlamentari și miniștri, la chemarea unui birocrat american de mâna a doua, un nimeni pe lume, la Ambasada Americană, să dea raportul și să primească ordine. Cred că nici Brejnev nu a mers atât de departe cu așteptările, când a enunțat principiul ”suveranității limitate” a ”aliaților” URSS din Est. Acum americanii au extins principiul la nivelul întregii lumi, și l-au rafinat. 

Suveranitatea  limitată nu se oprește la deciziile de politică internă ale statelor vasale Washingtonului. Limitarea cuprinde toate aspectele vieții politice, economice, sociale și culturale. Iar serviciile de informații ale respectivelor state au devenit caii troieni ai americanilor, cele care fac lucrurile murdare în locul lor, îi înlătură pe posibilii adversari politici ai Unchiului Sam, dar și concurența locală pentru cercurile de afaceri americane. 

Două sunt pretextele folosite pentru a justifica acest amestec inacceptabil în afacerile unor state măcar formal suverane, și pe deasupra ”partenere” și ”aliate”: pericolul rus și ”lupta împotriva corupției”. Ambele perfect inepte, și perfect ipocrite. Pericolul rus este infinit mai mic acum decât în timpul Războiului Rece. Iar ”lupta împotriva corupției” este absurdă, câtă vreme SUA sunt generatoare de corupție în aceste țări. Aservirea sistemelor politice, judiciare și de informații din aceste țări sunt parte a unei uriașe operațiuni de corupere la scară globală, condusă de Washington. 

Ca și ”războiul împotriva terorismului”, și, înaintea lui, ”războiul împotriva drogurilor”, ”lupta împotriva corupției” este una fără sfârșit. Care sunt criteriile după care poți declara ”victoria” în această luptă? Dacă vă uitați la felul în care sunt definite de DNA ”faptele asociate faptelor de corupție”, orice face omul poate fi definit, într-un moment sau altul, drept fapt de corupție. Chiar și un fluierat admirativ la vederea unui cur de muiere, sau bărbat, după caz. Sau scuipatul pe jos. Dacă vi se pare că povestea cu amanta primarului de la Iași a fost ”un exces de zel” al DNA, mai gândiți-vă! Dominația SRI și DNA trece de la spațiul public în sfera vieții private, iar ”Anti-corupția” intră într-o nouă fază, care echivalează cu abolirea totală a drepturilor și libertăților cetățenești, și a garanțiilor constituționale care privesc liberul lor exercițiu. Acest fenomen este tot mai vizibil în întreg spațiul european, unde se înmulțesc instituții de genul DNA, ANI, experimentate în România-poate și în alte țări din Est-destinate impunerii dominației SUA. 

Un astfel de sistem de dominație nu poate funcționa prea multă vreme. Decidenții americani ar face bine să citească extrem de atent istoria Estului european de după 1945, pentru a înțelege de ce modelul ”suveranității limitate” nu poate funcționa. Motivele sunt multiple, dar suma lor poartă un nume: ”reacția identitară”. Ideea suveranității naționale este mai puternică și mai adânc înrădăcinată în mentalul colectiv, ca să nu apară, mai devreme sau mai târziu, o reacție de respingere a dominației americane. URSS a cunoscut ”deliciile” acestei reacții, fiind timp de o jumătate de secol un aliat mai urât decât dușmanii respectivelor națiuni. SUA sunt și ele pe cale să se bucure de fix aceleași delicii. Din păcate pentru ele nu au prea mult timp pentru a schimba lucrurile, chiar să și vrea. Dar nu vor să schimbe nimic. 

Limitele ”suveranității limitate” au fost atinse și de americani, așa cum au pățit și sovieticii, în anii 70 și 80 ai secolului XX. Și ei, spre deosebire de sovietici, au de gestionat o lume tot mai turbulentă, tot mai violentă, și tot mai dispusă la contestarea supremației americane. Ca și sovieticii, americanilor nu le-a rămas decât hard power-ul. Soft power-ul s-a evaporat, sub povara atâtor ”exporturi” de democrație, care au lăsat în urma lor milioane de morți, munți de suferință, țări distruse și un concept care sună ca o arogantă ironie: ”nation building”. 

Instabilitatea sistemului internațional dominat de americani crește permanent. Nimeni nu știe când se va rupe. Dar toată lumea trăiește cu sentimentul că punctul de ruptură nu e departe. Și e greu de imaginat cum vor evolua lucrurile după ce vor trece de el. Oricum bine nu va fi. Asta în varianta optimistă. 

Așa se întâmplă când vrei doar să stăpânești trecutul, crezând că astfel stăpânești viitorul, fără a învăța nimic din acel trecut...

PS: dacă nu mă credeți, citiți asta. E de la mama lor. Și e doar ce se poate publica. Delir grav. Demență dominatoare. Semn de slăbiciune, până la urmă, expresia fricii că nu pot gestiona lucrurile altfel decât cu parul. 

vineri, 1 mai 2015

1 Mai, acum în clinchet de cătușe



DNA sărbătorește 1 Mai prin muncă! România a ajuns terenul de joacă al unei nebune la menopauză și al unui fascist de operetă, rudimentar și resentimentar! 

PS: declarația generalului Dumbravă, de la SRI, este de o gravitate extremă. Practic, se recunoaște că se dau pedepse extrajudiciar, iar judecătorii nu fac decât să le ofere o aparență de legalitate. Bineînțeles că nimeni nu va mișca un deget să afle ce și cum.

Oricum țara asta nu mai este o democrație, și nu mai este condusă de români. Regimul de ocupație americană este total, și totalitar. Se aplică metodele pe care CIA le-a aplicat în anii 60-80 în America Latină. Cu tot cortegiul de suferințe, de abuzuri, de morți și dispăruți, despre care abia acum începem să avem o imagine mai clară. 

Dacă nu am ajuns încă precum Ucraina-nu mă refer la separatismul rusofonilor-unde adversarii politici ai juntei de la Kiev sunt uciși, după ce sunt trecuți pe liste negre de serviciile secrete ucrainene, care, nu-i așa ”urmăresc” dosarul până la finalizare,  este pentru faptul că suntem membru UE. Dar cât de curând nici asta n-o să mai conteze. 

Așa că nu avem de ce ne bucura, văzând că ”sistemul” se întoarce acum împotriva părintelui lui. Victimă nu-i sunt doar băsescu și camarila. Victime suntem toți. Pentru că nimeni nu ne mai apără. Și oricând putem fi săltați, aruncați în închisoare, condamnați de niște unii, care o fac doar pentru că pot, și totul în cea mai ”deplină” legalitate, pentru că Justiția este controlată, prin șantaj, de SRI și de DNA. 

Pauza de democrație s-a terminat. Orice se poate întâmpla, într-o țară în care unul din doi adulți crede că abuzurile DNA și SRI sunt bune, dacă sunt pedepsiți ”corupții”. De asta nu au mișcat niciun deget timp de zece ani în combaterea corupției: pentru a o duce la acel nivel în care devine insuportabilă, moment în care oamenii acceptă orice limitare a drepturilor și libertăților lor, doar pentru a-i vedea pedepsiți pe ”corupți”. Nu a fost altcumva nici în perioada legionară, nici în comunismul stalinist, nici în ceaușism. Doar că între timp tehnologia e evoluat. Și odată cu ea și natura regimurilor totalitare. Ceea ce nu are cum să ne aducă prea multe bucurii. 

Azi este 1 Mai. O zi a solidarității, prin excelență. O zi în care vedem, mai mult ca în orice altă zi a anului, cât de lipsiți de solidaritate suntem, și ce ușor de călcat în picioare din această cauză. Refuzul nostru de a înțelege pe ce lume trăim ne-a costat, și ne va costa foarte mult și în viitor. Poate chiar viața. Nu pare să ne pese. Câtă vreme moare și capra vecinului noi suntem fericiți!

PPS: nu, Udrea nu este o victimă a sistemului. Este doar dovada că mereu un astfel de sistem ajunge să-și devoreze părinții.