duminică, 29 martie 2015

Putere și gândire totalitară



Campania scelerată declanșată de ANAF împotriva mediului de afaceri autohton pune capac prostiilor lui Ponta. Corupția și evaziunea fiscală se pot combate și fără abuzuri și crize de nervi. Iar dacă n-a aflat, poate află și Ponta, altminteri absolvent de drept, că există un principiu, al proporționalității în ceea ce privește greșeala și pedeapsa. În plus, dacă ar fi înțeles ceva din felul în care funcționează economia, ar fi văzut că sunt decizii ale căror costuri depășesc cu mult beneficiile. Nu închizi o afacere o lună de zile pentru diferențe de casă de sub un euro, doar pentru a da ”exemple”.

I-am înjurat pe comuniști, pentru disprețul arătat față de individ, de viața lui, dispreț care venea din privilegierea ”ansamblului”. Din păcate acum avem dispreț și față de individ, și față de comunitate. De ce? Pentru că am scăpat de totalitarism, în schimb am absolutizat gândirea totalitară. Ponta, ca și băsescu, Iohannis, Kovesi, Macovei, Gorghiu, Blaga și alții ca ei, este INCAPABIL să înțeleagă ce înseamnă o democrație, cum funcționează ea, ce înseamnă respectul drepturilor și libertăților cetățenești. Nu mai spun că sunt profund inumani. Omul nu prețuiește nimic în ochii lor. Puterea i-a dezumanizat, dacă au fost vreodată oameni. 

Toate instituțiile statului român sunt după chipul și asemănarea acestor indivizi: abuzive, disprețuitoare, care ne tratează ca pe niște sclavi, ca pe niște gunoaie. Și nimic nu se va schimba. Pentru că, la rândul nostru, nu dăm doi bani pe ceilalți, disprețuim democrația și nu ne pasă de drepturi și de libertăți. N-am mișcat un deget pentru a le avea, nu ne pasă dacă ni se iau. Noi ne descurcăm. Și rămânem cu descurcatul.

Fără nepăsarea noastră nu ar exista aroganța și disprețul lor. Ne merităm unii pe ceilalți!

sâmbătă, 28 martie 2015

Demonizare și destructurare în țara lucrului bine făcut



Trebuie să vorbim despre un lucru extrem de periculos, într-o țară populată de isterici decervelați: demonizarea unor persoane publice. Sigur, jocul ăsta a fost început de presă, imediat după decembrie 1989. O vreme se calmase, aveam și altele de făcut. Din acea perioadă, sinistră, dar suportabilă, a rămas doar episodul Iliescu-mineriade. 

Mizeria cumplită a început odată cu ascensiunea politică a lui traian băsescu. Demonizarea s-a transformat în arma sa predilectă, sprijinit fiind de o presă tot mai frustrată, pentru că impotentă și incapabilă să-și asume rolul său de ”câine de pază al democrației”. Din păcate, ajunsă în lesa lui băsescu, a ajuns câinele său de luptă, instrumentul intereselor sale meschine, al răzbunărilor sale nebunești, al urii sale împotriva tuturor celor care i se opuneau.

băsescu a fost și rămâne un laș netrebnic, un impotent politic, incapabil să construiască ceva. Toată viața lui a dărâmat. A umplut cu balele sale imunde pe oricine i se părea că-i amenință ciolanul puterii. Iar pentru băsescu puterea a avut doar culoarea banilor. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine.

Din păcate acest individ a fasonat instituții precum SRI și DNA, ANI, ÎCCJ și CSM, printre altele, după chipul și asemănarea sa. Instituții care folosesc, la rândul lor, cu sprijinul presei-infestată cu acoperiți ai SRI, ca și justiția-demonizarea ca armă împotriva adversarilor lor politici și ai celor care sunt la comandă. 

Cazul Vâlcov, ca și cazul Șova, sunt elocvente din acest punct de vedere. Nu discutăm vinovăția lor. Să admitem din start că sunt vinovați. Dar nici măcar vinovăția indubitabilă nu îndreptățește linșajul mediatic, minciunile oferite pe ”surse”, gen averile ascunse în cavouri, tablourile de milioane de euro, care se dovedesc niște banale litografii de câteva sute de euro, și alte mizerii de acest gen. Nimic nu îndreptățește asmuțirea unor imbecili împotriva Parlamentului, ca instituție, împotriva celor care n-au votat cum dorea pizda unei târfe, madam Gorghiu, ce a trecut din pat în pat până la vârful unui partid, Partidul Național Liberal, care și-a anulat istoria seculară cu această alegere. 

balele lui băsescu maculează în continuare spațiul public. Proiectul lui pentru România este același: inventarea de dușmani ai poporului. Oricine poate intra pe lista lui. Klaus Imperator tocmai ce-a aflat ce-l așteaptă. Ceilalți sunt obișnuiți deja cu omul.  Probabil că țelul vieții lui este distrugerea României. O fi crezând, ca și Ceaușescu, că nu-l merităm, că nu-l iubim îndeajuns pentru onoarea de care ne-a făcut-o, bătându-și joc de     noi atâția ani, trădând interesul național, permițând jefuirea banului public, punându-și amanta în fruntea celui mai bănos minister, încuscrindu-se cu mafiile economice și luând bani de la ele, distrugând mecanisme de solidaritate socială și națională. 

Iar instituțiile care îi continuă opera ar face bine să ia aminte: vor da socoteală. Și vor plăti cu vârf și îndesat lipsa lor de verticalitate, ticăloșia, slugărnicia în fața puternicilor zilei. Faptul că sar acum  din barca lui băsescu în barca lui Iohannis nu le scutește de răspundere. doar le face și mai urâte decât sunt în ochii românilor. De data asta s-au demonizat singure, fără niciun ajutor. Și nimeni și nimic nu le mai spală de păcate. Este una dintre principalele slăbiciuni, și amenințări la adresa securității și continuității statului român. Dacă nu ne trezim nici măcar acum, s-ar putea să nu mai existăm, ca țară. 

Cultura bunului plac



Ce face ANAF acum nu este cu nimic mai rău decât ce face DNA. Și reflectă un anume fel de cultură instituțională, care nu este nouă în România. Este cultura bunului plac. Cultura celor care se cred Dumnezeu, care nu dau socoteală nimănui, care taie și spânzură, făcând din domeniul pe care îl păstoresc moșia lor. Este un soi de privatizare perversă a statului.

Evident că nu setea de dreptate îi animă pe ăia din DNA. Nu, ei sunt niște golani cărora li s-a urcat puterea la cap. Cum nu setea de corectitudine îi mână pe ăia de la ANAF, alți idioți cărora puterea li s-a urcat la cap.

Câtă vreme ăștia, și alții ca ei, nu vor primi o replică dură din partea societății, nu se vor potoli. Oricum în locul unui regim totalitar, cel comunist, ne-am pricopsit cu o mulțime: SRI, DNA, ANAF, ANI, și lista este lungă.

Într-o democrație Parlamentul ar trebui să ne apere de abuzurile acestor derbedei. Dar noi tocmai ce nu mai avem Parlament. Suntem fără apărare, sclavii acestor golani. Dorința de a vedea sânge de politician pe pereți începe să ne coste usturător. Și este doar începutul durerii. Răul cel mare urmează să vină.

Dar noi nu mai suntem o națiune. Suntem o gloată. Care nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă, și nici nu vrea să înțeleagă. Care nu știe ce-i aia solidaritate, ce-i aia responsabilitate. Dacă moare și capra vecinului este mulțumită și fericită. În rest, Dumnezeu cu mila...

PS: ce dovadă mai bună a faptului că suntem un popor de cretini? Iar au apărut ăia cu ”Jos comunismul!” În țara în care se exprimă violent cea mai dură formă de de capitalism sălbatic!

sâmbătă, 21 martie 2015

Care te bagi?



RIP PSD! Care te bagi să punem de-un nou partid de stânga, social-democrat? D-ăla clasic, bătrânesc, nu miciurinisme ”social-liberale”, care sună ca dracu. Dacă nimeni în partidul ăla n-a aflat că producerea bogăției și redistribuirea ei între capital și muncă sunt procese concomitente, ce dracu mai avem de discutat? De 25 de ani așteptăm ca niște unii să producă bogăție, și apoi să ne alegem și noi, proștii, cu ceva. Și până acum ne-am ales cu o pulă. Iar Ponta și ai lui ne promit tot o pulă. Asta e! Le arătăm și noi deștu, în semn de recunoștință, și ne vedem de ale noastre. Deci, care te bagi?

vineri, 20 martie 2015

Neo-liberalismul cu față social-democrată



Azi încep lucrările Consiliului Național al PSD. N-ar trebui să mă intereseze și, de fapt, nici nu mă interesează. Sunt un om de stânga, dar nu mă mai regăsesc de mult în valorile și politicile promovate de el. Rezumând, Ponta și ai lui au reușit să desăvârșească un proces, început prin 2004-2005, acela de a transforma social-democrația într-un soi de neo-liberalism cu față social-democrată. Eu eu nu servesc ghiveciul ăsta ideologic. 

Ce deosebire mai este între PSD și PD, în materie de valori și principii? Măcar gașca lui băsescu a fost sinceră: a făcut un Congres, și în unanimitate a mutat  partidul de la stânga la dreapta. Cinstit, transparent, să știe tot prostul. PSD n-a făcut asta. Și-a mințit cu nonșalanță și perseverență publicul, a semnalizat mereu stânga, dar de virat a virat numai la dreapta. Iar virajul său la dreapta a fost chiar mai radical decât cel al PD din 2005. Astea sunt fapte, pe care nu le poate contesta nimeni. 

Nu poți să vii să declari senin că ești cel mai ”pro business” partid din România. Nu poți să ignori-în cel mai bun caz-sau să distrugi capitalul românesc, și să promovezi capitalul străin. Nu poți să accepți senin distrugerea mișcării sindicale. Nu poți să arunci la coș dialogul social. Nu poți să promovezi privatizarea serviciilor publice, educație și sănătate, să crești costurile lor pentru cetățeni. Nu poți tu, partid social-democrat, să fii campionul reducerii taxelor și impozitelor, care favorizează capitalul-marele capital-și-i dezavantajează pe cei care trăiesc din muncă, ducând pe noi culmi polarizarea socială.

 Nu poți s-o ții ca gaia mațu cu cota unică, o calamitate pentru societatea românească, și care n-a produs niciunul dintre efectele pozitive scontate. Nu poți să nu revalorifici salariile din sectoarele publice. Nu, PSD n-a făcut nimănui nicio favoare, readucând salariile bugetarilor la nivelul la care erau înainte ca Boc să le taie. Este o minciună: concomitent că tăierile a fost aplicată și o nouă grilă de salarizare în sistemul bugetar, care a redus și ea, prin aplicare, veniturile celor din sectorul public. Despre asta nu se mai vorbește.

Să mergem mai departe. Nu poți tu, partid presupus social-democrat, să-ți faci proiect din reducerea deficitului bugetar, când n-ai infrastructuri, când s-au închis școli și spitale, când se moare, la propriu, de foame și din lipsa accesului la îngrijiri medicale.

Ce anume mai este social-democrat în politica PSD? Ce credeți că are să ne propună Consiliul Național? Nimic! Este expresia vulgară-și sfidătoare!-a imensei dureri în cur pe care o încearcă liderii acestui partid, când este vorba despre nevoile cetățenilor. Da, îi doare în cur de noi! Cum îi doare în cur de noi pe toți, de la stânga la dreapta. Consiliul Național nu are decât un singur obiectiv: să le securizeze poziția lui Ponta, Dragnea și compania. O mizerabilă luptă pentru putere. Și atât. Nimic altceva. Niciun proiect strategic, nicio limpezire ideologică, nimic. 

Partidul este dezarticulat, făcut praf. Conducerea la vârf nu mai are mare lucru în comun cu baza partidului. De fapt, în PSD democrația e moartă și îngropată. O gașcă agresivă de ariviști a înlăturat sau marginalizat pe oricine mai avea legături cu social-democrația, cu stânga, în general. Ca peste tot, banul dictează și în PSD. Pentru că în loc să se bazeze pe oameni, partidul se bazează acum pe bani. Este doar o mașină de exercitat puterea și de făcut bani pentru câțiva. Să mă emoționeze faptul că DNA îi saltă unul câte unul? Haida-de! Să-i ia pe toți, din partea mea!

Doar că liderii aceștia corupți împiedică partidul să fie un luptător și-un promotor al democrației. Într-un moment extrem de delicat, când puterea a ajuns în mâna altei găști, din SRI și din așa-zisa Justiție. Scoate cineva un diftong pe tema asta? Protestează cineva? Toți îi dau cu ”independența Justiției”. Care independență, idioților? Abuzurile, încălcarea Constituției, a drepturilor și libertăților cetățenești nu vă interesează? Nu sunt teme pentru un partid social-democrat? Să mai amintesc despre felul în care-cu câteva excepții-arată parlamentarii PSD? Sau aleșii săi locali?

Dacă membrii Consiliului Național ar avea măcar un dram de demnitate și s-ar simți responsabili față de membrii și simpatizanții PSD, față de cetățenii României, ar cere azi demisia conducerii PSD. Faptul că a pierdut Ponta alegerile prezidențiale e la ”și altele”. Motivele adevărate sunt cele de mai sus. Nu am văzut, în 25 de ani de ”democrație”, un lider care să fie urât și contestat cu tăria și vehemența cu care este contestat Ponta. De ce? Pentru că este ipocrit, mincinos, disprețuitor, și pentru că este fals. Nu are nimic în comun cu stânga și cu social-democrația. Este doar un oportunist mizerabil, care, împreună cu Geoană și cu alții ca el, au distrus partidul. 

Sigur că nu se va întâmpla nimic din astea. Ca orice altă paranghelie de acest gen-din toate partidele-și asta este aranjată cum îi poftește suflețelul liderului de moment. Evident, Rovana Plumb va fi aleasă șefa Consiliului Național. Ca să facă, ce? Că doar n-o fi vreun clasic al gândirii de stânga! Și după? Ce urmează? Se schimbă ceva în PSD? 

Așa ne-am întors de unde am plecat: la regimul cu partid unic. Că guvernează PSD sau guvernează PNL, nicio deosebire! Partide ale puterii, care nu există decât pentru a parazita banii publici și a îmbogăți o mână de privilegiați. Rezultatele se cunosc. Iar faptul că unii dintre privilegiați cad loviți de ”anticorupție” nu înseamnă absolut nimic. Locul lor este luat imediat de alții. Iar noi ne alegem doar cu praful de pe tobă.  

miercuri, 18 martie 2015

Iluzii periculoase



Văd foarte mulți ”analiști” economici care dau fericiți din coadă pentru că a scăzut prețul petrolului, și că așa se relansează economia globală. Mă tem că nu știu ce vorbesc. Oricum relansarea nu se vede, și în acest proces nu prețul petrolului este central. Dimpotrivă. Lucrurile sunt muuuult mai complicate, iar criza prin care am trecut, și din care nu prea reușim să ieșim, nu a fost provocată de prețul energiei. Altele sunt cauzele ei, și mă tem că niciuneia nu am reușit să ne adresăm de o manieră convingătoare. 

Iar principala cauză, din punctul meu de vedere, este polarizarea extremă a veniturilor, scăderea sau stagnarea lor pentru o foarte mare parte a populației. Mulți s-au amăgit că economiile emergente, precum China și India, Brazilia sau Rusia, printre altele, orientate spre export-și aici este vorba în special de China-vor găsi un debușeu în piața internă, dacă exportul nu va mai juca rolul de motor al creșterii lor. Doar că în aceste țări polarizarea a fost și mai dramatică decât în economiile dezvoltate, iar piețele interne nu reușesc să compenseze pierderile de creștere generate de scăderea cererii la export.

Scăderea prețului petrolului pare să accelereze fenomenul deflaționist. Lucru care nu este tocmai fericit, în condițiile actuale. Mai degrabă creșterea salariilor ar convinge consumatorii să umble la portofel, și nu scăderea prețurilor. Care este una statistică. Degeaba scad prețurile la televizoare și la telefoane, dacă se măresc la educație și sănătate, spre pildă. Iar scăderea prețului petrolului nu se reflectă, spre pildă, în sectorul transportului aerian, printre altele.

Scăderea taxelor și impozitelor nu poate ține loc de creștere a veniturilor. Nu e niciun paradox faptul că scăderea lor face săracii și mai săraci și bogații și mai bogați. Este un mecanism de redistribuire inversă a bogăției unei națiuni. Nici scăderea prețului petrolului nu poate ține loc de creștere a veniturilor. Astfel de artificii nu mai pot funcționa prea multă vreme. Iar costul amânării revalorificării veniturilor celor care trăiesc din muncă vor fi dramatice. Și asta cât de curând.  

duminică, 15 martie 2015

Coloana vertebrală a sistemului ticăloșit


Râdem, glumim, dar realitatea ne dă mereu șuturi în cur, și ne aduce aminte niște lucruri. Motiv să cred că tot spectacolul ăsta al ”anti-corupției” are un singur scop: să acopere prin avalanșa de arestări și de ”probe ale vinovăției” unor ciumeți(care au dat cu jula, dar nu cine știe ce, dacă ne gândim la jaful petrecut în acest timp, jaf practicat de capitalul străin, de care nu se atinge niciun anti-corupt d-ăsta care papă jar) un adevăr. Acela că, timp de zece ani, la conducerea României au fost traian băsescu și gașca lui de corupți. Gașcă pe care nu numai că nu a deranjat-o, dar a și protejat-o, cu complicitatea următorilor: 

- Laura Codruța Kovesi, Procuror General al României, ulterior procuror șef al DNA;

- Daniel Morar, procuror șef al DNA și Procuror General interimar al României, acum judecător la Curtea Constituțională;

- George Maior, Director al SRI, acum liber de contract, dar nu și de vinovății;

- Florian Coldea, prim adjunct al Directorului SRI, general cu un morman de stele, și în continuare sforar-șef;

- Monica Macovei, fost Ministru al Justiției, și toți cei care i-au urmat în funcție, precum Predoiu;

-șefi și șefuți prin diverse instituții, gen Poliție, CSM, ÎCCJ, servicii departamentale de informații;

-gașca de acoperiți ai SRI în presă și în pomenitele instituții ale statului;

-diverse guverne străine și agenții de spionaj, interesate în atingerea unor obiective specifice, de natură politică, economică și militară;

- agenți de influență ai pomenitelor guverne, intelectuali publici, jurnaliști și alte persoane publice;

- rumegătoarele din Parlament, care i-au legitimat pe mai suspomeniții;

- ultimii, dar nu cei din urmă, proștii care au căscat gura la corupții puși la perpelit de băsescu, pentru ca în fumul manipulării să ne se vadă cum fură el și gașca lui.

Ăștia toți constituie un grup infracțional organizat, pe care Justiția ar trebui să-l trateze ca atare. Dar ce să vezi? Justiția ESTE coloana vertebrală a sistemului ticăloșit, și lucrează cu sârg la acoperirea urmelor crimei. 

sâmbătă, 14 martie 2015

Pe muchie de cuțit



Nu știu, nu mă pricep, nu-s sociolog. Dar am trăit niște vremuri interesante, care m-au învățat câte ceva. După cum văd că evoluează acum lucrurile, se conturează o foarte interesantă alianță între diverse curente, de stânga și de dreapta, laice și religioase, cu oameni care aparțin tuturor generațiilor, și care va constitui masa critică a unei reacții identitare, de respingere a ”globalizării” și ”europenizării” forțate, de fapt, încercării de anulare a identităților națională ȘI individuală. Alianța asta a mai funcționat odată, la sfârșitul anilor 50-începutul anilor 60, și a dus la plecarea trupelor sovietice din țară, la o amplă reformă a sistemului de educație, la schimbări în componența elitelor intelectuale, politice și culturale, la eliberarea deținuților politici, la multe alte schimbări de natură economică, socială și de politică externă. 

Promotorii uniformizării identitare, fie că au făcut-o în numele internaționalismului proletar, fie că o fac în numele globalizării și europenizării, nu au înțeles un lucru esențial: că există limite peste care indivizii nu vor să treacă, fără a-și pierde sufletul. 

Degeaba ni se spune că nu există ”specific național”. Există. Și nu doar aici. Există peste tot. Privim lucruri precum banala mișcare ”Slow food”, spre pildă, ca pe niște ciudățenii ale unor indivizi care nu au ce face nici cu timpul, nici cu banii. Nu e. Este o reacție identitară, de respingere a tăvălugului uniformizator. Redescoperirea identităților regionale este o altă reacție identitară. Lista lor este extrem de lungă. 

Reacția identitară care va veni va fi extrem de amplă, și va însemna, printre altele, și recuperarea unei ample părți a istoriei României din secolul XX, istorie negată sau diabolizată acum. Eu n-aș citi recenta înfruntare dintre gașca celor care constituie acum promotorii ”globalizării” și ”europenizării” și o parte a societății, pe tema religiei în școală. Să fim serioși: nu au învins popii și nici BOR. A fost o formă de protest față de agresivitatea găștii și a mijloacelor folosite pentru a-și atinge obiectivele. Și reacția precedentă a dus la revitalizarea bisericii-a credinței religioase, în sens larg-în România. 

Asta nu înseamnă închidere, refuz al modernității. Nu, înseamnă doar nevoia de democrație în relațiile dintre națiuni. În fond, și URSS s-a purtat ca un hegemon în România, ne-a călcat în picioare demnitatea, tradițiile, valorile, a încercat să impună cu forța altele. Nu altfel se poartă noii hegemoni, SUA și UE. Cum noi, românii, nu contam pentru Moscova, așa nu contăm pentru Washington și pentru Bruxelles. Înainte ne jefuiau cu Sovromurile, acum ne jefuiesc cu multinaționalele. Atunci nu se făcea nimic fără aprobarea Ambasadei URSS, acum nu se face nimic fără aprobarea Ambasadei Americane. Pentru omul obișnuit nu s-a schimbat nimic. Nu este ridichea mai dulce decât hreanul! 

Totul se joacă pe muchie de cuțit. Politicienii și acele elite intelectuale promotoare ale proiectului de anulare a identității naționale, în numele unor valori ”superioare” ar trebui să fie extrem de atente până unde împing lucrurile. Au călcat pe coadă pe toată lumea, cu aroganța lor, cu lipsa lor de măsură, cu nesimțirea lor. Se apropie momentul în care li se va trimite nota de plată pentru asta. Și nu știu dacă o vor putea plăti.

joi, 12 martie 2015

Iluzia salvării prin anticorupție



Cum nu m-am bucurat de arestarea Udrei, nu mă bucur nici de trimiterea la beci a lui Vanghelie. Pentru că, am tot scris asta, e prea târziu. Nu rezolvă nimic. Dacă toate prostelile de-și zic ”instituții de forță” și ”justiție” ar fi funcționat, cangrena corupției nu s-ar fi întins. Când ajungi însă la amputarea unor părți ale corpului social, este semn de eșec. N-ai știut să ții boala sub control. Așa e și cu boala corupției: diagnostic greșit, ignorare, tratament greșit, pacientul mort. Și, iară mă repet, odată cu acest eșec vom consfinți și eșecul democrației, tot din cauza tratamentului greșit aplicat corupției.

Să nu-și închipuie nimeni că un regim de mână forte, autoritar, o tiranie a procurorilor, rezolvă ceva. Nu rezolvă nimic. Nici măcar nu poate amâna decontul. Și, oricât ar părea de ciudat unora, democrațiile se descurcă mai bine în combaterea corupției decât regimurile tiranice. Pentru că democrațiile pot ține sub control excesele ”luptei împotriva corupției”, și pot avea și sprijinul cetățenilor. Tiraniile, nu. Și va veni-foarte repede!-momentul în care cetățeanul va respinge lupta împotriva corupției, pentru că este plătită cu prețul pierderii sau îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale. Și se va ridica împotriva tiraniei, considerând că nu merită să piardă ceva fundamental, pentru efemera satisfacție de a vedea câțiva derbedei duși la răcoare.

Acum corpul social este anesteziat de ura împotriva ”corupților” și euforic pentru că, în sfârșit, se face ”dreptate”. Dar când va vedea că niciuna dintre promisiunile luptei împotriva corupției nu devin realitate, că nu se trăiește mai bine, că educația și sănătatea tot în mizerie rămân, și, că pe deasupra, libertatea îi este limitată, sau, și mai grav, anulată, atunci vom avea o și mai mare problemă decât corupția. Poate ne mai gândim.

marți, 10 martie 2015

Victoria anticorupției la orașe și sate!



Azi DNA a dat măsura întregii sale priceperi! S-a făcut dreptate! Sistemul ticăloșit a fost zguduit din temelii! Odiosul trafic cu caprele vecinului a fost stopat! Ura! Ura! Ura! 

PS: Voi realizați că, de șase luni, noi ne trezim în zdrăngănit de cătușe, ne culcăm în zdrăngănit de cătușe? Că alt subiect nu există? Că totul se învârtește în jurul unei isterice-și sterile-lupte ”anti-corupție”, care nu face decât să întărească dominația sistemului ticăloșit asupra națiunii ăsteia? 

vineri, 6 martie 2015

Ucraina și Vietnam: o paralelă incorectă politic.



Analogiile au limitele lor. Dar și virtuțile lor, măcar în faptul că ne pot ajuta să înțelegem unele lucruri. Mai ales atunci când cineva aplică același scenariu în diferite situații, doar pentru că în acest fel reduc problema la una cunoscută. 

Ucraina este un astfel de exemplu în care analogiile au rost. Ceea ce se întâmplă acum urmează fidel scenariul care a dus la războiul din Vietnam. Un eveniment: destrămarea URS, duce la apariția unor state succesoare. Dintre ele, două, Rusia și Ucraina, sunt precum Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud. O vreme lucrurile funcționează cât de cât normal între cele două țări, până când o mare putere crede că a sosit momentul să folosească o stare de fapt pentru a-și atinge niște obiective într-o regiune de interes. Acel interes este ”îndiguirea” Rusiei, ca în perioada Războiului Rece, unde URSS juca rolul Rusiei de azi. 

La Kiev este instalat, printr-o lovitură de stat, un guvern-marionetă al Washingtonului. Care începe, ca și regimul de la Saigon, lupta cu ”dușmanul din interior”, atunci Vietcongul, acum etnicii ruși din cele două provincii ”secesioniste”. Evident, fiind tot în logica Războiului Rece, Rusia îi susține pe etnicii săi, oricum o motivație mai puternică decât motivația ideologică a URSS(sprijinită și de China, și de celelalte țări socialiste) de a sprijini Vietnamul de Nord. Americanii, logic, își sprijină regimul marionetă, pe care l-au pus la Kiev.

Cum trupele ucrainene și-o cam iau pe coajă(din motive diverse, inclusiv din pricina faptului că exista conștiința că luptă într-un război civil, împotriva conaționalilor lor), inevitabil vine un moment în care SUA trebuie să intervină și militar. Ceea ce și face. Gradual. Începe prin a livra echipament militar și informații, apoi instructori militari. Urmează introducerea trupelor la sol. Pentru că slăbiciunile armatei ucrainene vor persista multă vreme. Ca și Vietnamul de sud, și Ucraina este un stat eșuat, cu uriașe probleme economice, cu o societate fragmentată, dominată de sărăcie și de violență. Aparențele democratice vor fi aruncate curând la gunoi. Poroșenko va fi sacrificat rapid, locul lui fiind luat de un individ de mână forte, provenit cel mai probabil dintr-una dintre armatele private care luptă acum în Estul Ucrainei. Ascensiunea la vârful statului a unui individ provenit din mediile neo-naziste va face și mai dificilă găsirea unei soluții pașnice.

SUA vor escalada războiul, chiar și dacă, dincolo de un anumit punct, nu vor mai vrea să se angajeze în Ucraina. Vor intra într-o logică a salvării feței. Va exista o presiune la vârful conducerii SUA pentru continuarea războiului, orice altă soluție fiind considerată o ”cedare” în fața inamicului. 

Odată angajați, americanii se vor simți obligați, ca și în Vietnam, să câștige războiul, chiar dacă știu că așa ceva nu se poate. Opinia publică americană, într-un context intern tulbure, cvasi-revoluționar, a impus o soluție negociată. Este puțin probabil ca acum să se repete așa ceva. În anii 60-70 armata americană era una cu stagiu militar obligatoriu. De murit mureau americani din toate mediile sociale. De asta practic toată națiunea era împotriva războiului din Vietnam. acum, cu o armată de profesioniști-plus armatele private ale firmelor care folosesc mercenari, și care au privatizat multe dintre acțiunile militare-nu va exista nicio presiune publică. Cei care mor sunt la fel ca orice angajat, pentru asta este plătit: să moară. Iar cei mai mulți dintre militari provin din pătura cea mai săracă, deci și cea mai puțin angajată politic. Ați văzut proteste împotriva războaielor din Irak și din Afganistan? 

Sigur, aparent efortul de război nu va fi suportat doar de americani. Teoretic, în spatele lor se vor alinia toți aliații din NATO. Doar teoretic. Europenii nu au de ce fi fericiți cu un Vietnam în mijlocul Europei. Germania și Franța își iau deja distanță de Washington. Marea Britanie, deși trimite și ea instructori militari, și-și golește arsenalele de fiare vechi de trei-patru decenii, care rugineau degeaba, nu se arată prea zeloasă în susținerea Kievului. Firmele britanice au avut destule de suferit de pe urma relațiilor proaste ale Londrei cu Moscova, și nu privesc prea încântate la viitor. 

Singurele țări pe care se pot baza cu adevărat americanii sunt Polonia, România și țările baltice. Restul, mai mult cu gura. Mulți stau în espectativă, inclusiv țări precum Georgia sau foste republici sovietice din Asia. Australia, de obicei amatoare de cucuie, prezentă în mai toate războaiele americanilor de după WW II, inclusiv în Coreea, Vietnam și prin Indonezia, dar și în Irak și în Afganistan, stau și cugetă. 

De partea cealaltă Rusia are sprijinul explicit al Chinei, care are motive clare de îngrijorare în ceea ce privește planurile americanilor în Pacific. Implicit sunt și alții care sprijină Rusia. Nu va fi ușor să spargi acest grup. Un motiv al furiei lui Obama, îndreptată împotriva premierului israelian, este acela că-i strică ploile cu Iranul. Washingtonul ar fi vrut să rupă Iranul din blocul pro-rus. Obsesiile Tel-Avivului vis a vis de Teheran riscă să ducă la eșecul acestui plan. Plus că Irakul este și el iritat de duplicitatea americanilor în cazul ISIS.

SUA sunt într-o situație mai proastă acum decât în cazul războiului din Vietnam. Atunci nimeni din blocul său nu-i punea la îndoială lidershipul și îndreptățirea morală de a ”combate” comunismul. Acum solidaritatea este doar de fațadă, și nu de puține ori expresia fricii. Ceea ce este construit pe frică nu poate dura. 

Poate fi oprită escaladarea conflictului din Ucraina? Nu, deși normal ar trebui să nu se ajungă acolo. Slăbirea poziției SUA în lume le obligă la un gest radical, care să o relegitimeze drept ”națiune indispensabilă”. Oricare ar fi prețul plătit pentru asta. Dacă n-o face, declinul va fi ireversibil. Dacă după eșecul din Vietnam SUA și-au revenit, pentru că a continuat să existe ”lagărul socialist”, acum acest alibi pentru menținerea hegemoniei americane nu mai există. 

Soluția ”ucrainizării” războiului, ca o etapă a dezangajării americane din zonă nu va funcționa. Pentru că acum este în această fază, cu rezultatele cunoscute. Va putea suporta o Ucraină epuizată economic și social efortul cerut de a purta singură un astfel de război, dacă avându-i pe americani de partea ei, nu și-a atins obiectivele? Evident, nu!

Ce ar urma? Ceea ce se poate face și acum, cu costuri minime. Adică transformarea Ucrainei într-o confederație, cu largi atribuții pentru componentele ei, și un statut de strictă neutralitate, care să liniștească temerile Rusiei. Moscova nu are nimic împotriva aderării Ucrainei la UE. Cu condiția ca această aderare să nu-i producă pagube. Dar asta se poate rezolva ușor, prin negocieri cu Bruxellesul. Dar în niciun caz Moscova nu va accepta aderarea Ucrainei la NATO. 

Nu se poate? Eu cred că da. Nu uitați că o condiție implicită a reunificării Vietnamului a fost ”neutralitatea” lui față de NATO. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar la un moment dat, prin anii 80, s-a pus problema aderării Vietnamului la Tratatul de la Varșovia. România a uzat de dreptul său de veto. Și discuția s-a închis. De ce a procedat așa Bucureștiul? Poate ne mai gândim. 

O singură necunoscută rămâne: cât mai trăiește Kissinger, să-i scoată pe americani din noul lor Vietnam? Că de război în Ucraina, cu americanii pe post de actor principal, nu scăpăm. 

PS: ar mai fi ceva. O consecință, nedorită, a angajamentului american în Ucraina, ar putea fi ”reunificarea” Rusiei(Vietnamul de Nord) cu Ucraina(Vietnamul de Sud). Nu neapărat prin invadarea Ucrainei de Rusia. Ci prin voința ucrainenilor și rușilor. Unde dai și unde crapă e o regulă universal valabilă.

     

miercuri, 4 martie 2015

Dezindustrializare și democrație



Sursa marilor probleme economice și sociale ale României-am scris despre asta încă de acum vreo douăzeci de ani-o reprezintă faptul că nu a dus până la capăt procesul de industrializare și de urbanizare, început în anii 30 ai secolului trecut, întrerupt de război, și relansat de comuniști, cu toate problemele sale. Anticomunismul cretin-pășunist, dorința de revanșă a unora care au crezut că pot răzbuna suferințele din anii stalinismului distrugând tot ce s-a construit în perioada industrializării, plus dorința capitalului străin de a face din Estul Europei o piață de desfacere și un rezervor de forță de muncă ieftină, dar bine calificată, toate au provocat un adevărat dezastru. Din păcate nimeni nu vrea să vadă aceste lucruri. Nu este corect politic, și nu se face să le bați obrazul noilor stăpâni.

Ei bine, fenomenul dezindustrializării începe să apese asupra ansamblului lumii în curs de dezvoltare, și, mai nou, și-a scos colții și în lumea dezvoltată. O dovedește, printre alții, Dani Rodrik, în acest mic studiu, în care expune problema cât se poate de clar.

Concluzia studiului mi se pare cea mai interesantă, pentru că se referă la consecințele politice ale dezindustrializării: ”The political consequences of premature deindustrialization are more subtle, but could be even more significant. Mass political parties have traditionally been a by-product of industrialization. Politics looks very different when urban production is organized largely around informality, a diffuse set of small enterprises and petty services. Common interests among the non-elite are harder to define, political organization faces greater obstacles, and personalistic or ethnic identities dominate over class solidarity. Elites do not face political actors that can claim to represent the non-elites and make binding commitments on their behalf. Moreover, elites may prefer – and have the ability – to divide and rule, pursuing populism and patronage politics, and playing one set of non-elites against another. Without the discipline and coordination that an organized labor force provides, the bargains between the elite and non-elite needed for democratic transitions and consolidation are less likely to take place. So premature deindustrialization may make democratization less likely and more fragile.”

Sunt lucruri pe care iarăși le-am scris. Atrăgând atenția asupra nevoii de a regândi democrația în contextul post-industrial, unde se constată o puternică destructurare socială, o fragmentare puternică a societății, o dezideologizare și transformarea partidelor clasice în simple mecanisme de exercitare a puterii, fără legătură cu cetățenii..