sâmbătă, 28 februarie 2015

Un cadavru de lux: politica externă românească



Ca să ai diplomație, trebuie să ai toate atributele suveranității. România nu mai are aproape niciunul dintre ele. Prin aderarea la UE și la NATO, a delegat aceste atribute unor mecanisme supra-statale. Și, ca să nu se mai încurce în amănunte, la ce i-a  rămas din ce avea a renunțat. Așa că avem ambasade, avem niște unii, bine plătiți, de le zice ambasadori, avem și-un minister ironic numit ”al afacerilor externe”, dar nu mai avem nici diplomație, nici politică externă. De la celebrul enunț al lui băsescu, ăla cu suptul pulii Licuriciului cel Mare s-a ales praful. 

Acel enunț a contat mai mult decât credeți. A fost momentul totalei renunțări la politica externă autonomă, dincolo de obligațiile care recurg din delegarea suveranității către Bruxelles și Washington. Toate celelalte țări au politici distincte-și nu de puține ori divergente de cele ale UE și NATO-față de diversele spații. 

Poate spune cineva care este politica noastră, a României, față de Ucraina și de Rusia? Sau față de China? Cum ne raportăm la BRICS? La America Latină? Care este contribuția noastră la politica externă comună a UE? 

Suntem mai izolați, ca țară, decât pe vremea lui Ceaușescu. Fără nicio exagerare. Cine dracu mai vine pe aici? Pe cine mai interesăm? Ni se pare că a făcut mare brânză la Berlin Klaus Imperator? Ce inițiative avem în legătură cu Moldova și cu conflictul înghețat din Transnistria? Avem români în Ucraina. Nu ne interesează soarta lor? N-ar trebui să contribuim la găsirea unei soluții a conflictului intern din Ucraina? Care sunt relațiile noastre cu vecinii? Ce vrem să facem împreună cu ei? S-au rezolvat toate problemele zonei? 

Care este poziția noastră față de reforma ONU? Ce facem acolo? Ce facem în cadrul OSCE? Și tot așa.

Politica externă românească suferă grav din momentul în care băsescu-sprijinit de gunoaiele alea de la CCR-a devenit stăpânul politicii externe, dincolo de lege și de Constituție, pentru că așa a poftit el. Și a condus o politică externă ca pișatul boului, de nimeni n-a mai înțeles nimic, o politică incoerentă, lipsită de viziune, și nu de puține ori una împotriva intereselor României. Cine a gândit politică externă la Cotroceni? 

Klaus Imperator este acum ”țarul”politicii externe, fiind și mai ”bolovan” în materie decât predecesorul său. Cine gândește pentru el? Lazăr Comănescu? Bine, pa! 

Așa că pierdem vremea discutând despre nimic. Pentru că nu mai avem politică externă. Avem niște unii care duc ici și colo, ca să aibă de unde veni. Și care servesc DOAR interesele altora. Adică a celor cărora le sug pula. Asta e activitatea predilectă de politică externă a României. 

vineri, 27 februarie 2015

Imposibilul Imperiu



Este incredibil cum susținerea irațională și necondiționată pe care Washingtonul o acordă Kievului duce la paroxism sentimentele anti-americane în Europa. Până și în România aceste sentimente s-au acutizat, și, trebuie s-o recunoaștem, au și accente de ură. Cum s-au putut schimba lucrurile în doar un deceniu și ceva, de la acel ”Toți suntem americani!”

Politica cinică și arogantă a americanilor în conflictul din Ucraina este picătura care a umplut paharul. Tuturor, nu doar europenilor. Deocamdată liderii politici continuă să facă pe plac Washingtonului. Dar vor plăti prețul acestei slugărnicii cât de curând. 

Lumea nu-și dorește un război, nu pentru că e vorba despre Rusia, practic o putere nucleară aflată la paritate cu SUA. Ci pentru că este convinsă că violența nu rezolvă nimic. După prăbușirea ”comunismului” episoadele violente s-au ținut lanț. Război după război, masacru după masacru, morman de cadavre după morman de cadavre. Totul în numele unor principii înălțătoare, care, mereu, se dovedesc doar fumigene, paravane pentru interese economice egoiste.

Nicio putere nu va mai putea rezolva problemele interne scoțându-le în exterior, sub forma unor conflicte armate, precum în secolul trecut. Un nou război generalizat, chiar și purtat cu arme clasice, nu rezolvă problemele care l-ar putea genera. Instinctiv, dacă nu rațional, oamenii știu asta. Și nu mai vor să repete experiențele oribile ale secolului XX. Și nici naționalismul nu mai poate fi motorul unor conflicte, tot ca în trecut. În Ucraina nu este vorba despre un naționalism contra altuia. Ci despre niște profitori, care vor să înlocuiască alți profitori, și care, în această bătălie, au luat niște decizii proaste, trezindu-se cu un soi de război civil în brațe. 

Nu credeam să văd vreodată că, drept reacție la hegemonia americană, Rusia va fi privită ca un soi de salvator. Ei bine, s-a întâmplat și asta! Nu cred să existe în istorie un imperiu care, în nici trei decenii, ajunge la maximul expansiunii și puterii sale, ca apoi să înceapă să se destrame cu o viteză la fel de mare ca aceea cu care s-a extins. 

Un imperiu trebuie să structureze lumea pe care o domină, s-o organizeze, s-o facă să funcționeze. SUA au crezut că pot face astea doar cu forța armată. Că e suficient ca lumea să audă de ei, și lucrurile se schimbă pe loc. Nu se schimbă. America nu este pregătită să fie un imperiu. Nu are nici mijloacele, și nici motivația pentru asta. Și nici sprijinul populației. Care nu vede avantajele Imperiului, cum vedeau cetățenii romani, spre pildă. Americanul de rând are doar de pierdut de pe urma Imperiului. 

Lucrurile sunt într-un echilibru extrem de fragil. Multora nu le place ideea de lume multipolară. Care este văzută ca generatoare de dezordini și de violență. Da, dar și lumea unipolară, în care trăim acum, este la fel de instabilă și de generatoare de dezordini și de violențe. Nu cred că ne permitem luxul unei alegeri. Dar ea trebuie făcută, indiferent de ceea ce se întâmplă. Ce alegem? Cum alegem? Care vor fi consecințele alegerilor noastre? Greu de spus. Dar primul pas trebuie făcut. Și anume trebuie să împiedicăm un conflict generalizat în inima Europei. După care vedem ce urmează să facem... 

marți, 24 februarie 2015

Să ne luăm țara înapoi!



Personal, nu mă mai simt nici apărat, nici reprezentat de actualul Parlament. Cu rare excepții, sălile alea sunt pline de gunoaie umane, oportuniști, profitori, cleptomani, nesimțiți, dar mai ales inculți și lași. O turmă, mânată din spate cu biciul de DNA și de SRI, care dă raportul la Ambasada Americană, unde fiecare vacă furajată de la Buget își toarnă șefii și colegii, și-și oferă serviciile. Alături de ”instituțiile de forță”, acești idioți au reușit să ducă în faliment bruma de democrație care a mai rămas după zece ani de băsism sinistru.

Soluția este simplă: să-i obligăm să adopte, în următoarea lună, o nouă lege electorală, simplă și clară: Camera Deputaților, cu 300 de aleși, plus cei 18 reprezentanți ai minorităților, altele decât cea maghiară, Senatul, 120 de aleși, și cu vot pe listă. Nici președintele României, nici CCR să nu intervină în acest proces. În momentul în care Președintele promulgă legea, TOȚI parlamentarii își dau demisia, deschizând astfel calea alegerilor anticipate. Nimeni nu poate obiecta constituțional. Că e vacantată o circumscripție, sau sunt vacantate toate, Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru completarea numărului de parlamentari. 

Dacă vreodată în acești 25 de ani o mișcare de tipul ”Uniți, salvăm!” își are sensul, acum este momentul să se afirme. Așa nu mai putem continua! Parlamentul a ajuns o ficțiune. Este în principal vina noastră. Pentru că ne-a durut în cur pe cine am votat. Oamenii serioși și modești, știitori de carte, nu ne-au plăcut. Nu erau amuzanți. Nu țineau prima pagină a ziarelor. Nu aveam de ce face mișto de ei. Aveau caracter. Aveau coloană vertebrală. 

Să ne spălăm păcatele, obligând turma asta de idioți să plece. Să obligăm partidele să pună pe liste oameni de calitate. Nu contează nici vârsta și nici ”fața comercială”. Contează un singur lucru: atașamentul față de democrație! Să ne luăm în serios drepturile, libertățile și obligațiile! Dacă nouă, românilor, nu ne pasă, de ce le-ar păsa străinilor? 

Vrem alegeri anticipate! Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Asta înseamnă să ne luăm țara înapoi! Noi, cetățenii, nu mâna aia de derbedei care a făcut dintr-un neica nimeni un neica nimeni Președinte al României!

duminică, 22 februarie 2015

Privind spre Germania cu mânie



Acțiunea de ”disciplinare” a noului guvern de la Atena se desfășoară în forță, și cu o violență neașteptată. Doar că asta nu duce la nimic bun, ci naște noi întrebări nu doar despre austeritate, ca presupus instrument de relansare a economiei europene, ci și despre sănătatea mintală a promotorilor ei. Acum, sincer: cât de neamț tâmpit să fii, să nu înțelegi un lucru elementar: dacă o țară, de par exemplu tot Grecia, ca să-și plătească datoria, trebuie să aibă cu ce. Adică economia ei să producă bani, lovele, mălai, cașcaval! Când nu doar că-i impui ”reforme” care duc la restrângerea drastică a veniturilor bugetare, dar îi mai și mărești artificial serviciul datoriei, la ce să te aștepți? La minuni? O scurtă socoteală: datoria Greciei de acum este de circa 300 de miliarde de euro. La o dobândă de 10% pe an, serviciul datoriei este de vreo 30 de miliarde de euro. În acest timp Franța sau Germania se împrumută la vreo 0,3% pe an. Iar datorii au și ele căcălău. De ce această diferență uriașă?

Faptul că Germania are excedent al balanței de plăți externe ține de o conjunctură, care n-o să fie veșnică. Dacă încetinește creșterea Chinei-lucru vizibil-se duce dracului conjunctura. Nu mai vorbesc despre situația rezultată în urma evenimentelor din Ucraina. Germania este implicată în ambițiosul proces de reindustrializare a Rusiei. Embargoul îi pică extrem de greu la stomac. În plus o economie orientată excesiv spre export, precum cea germană, are și alte slăbiciuni. Trecem.

De fapt, clubul creditorilor Greciei poate face un lucru simplu. Nici nu este nevoie de o ”tunsoare” a datoriilor. Este suficientă o reevaluare a dobânzilor la credite, și o re-eșalonare a lor. Dacă Grecia ar obține de pe urma acestei acțiuni un plus de 15 miliarde de euro pe an, bani care să poată fi folosiți atât pentru reducerea poverii sociale, cât și pentru relansarea economiei, ar crește capacitatea de rambursare a datoriei. Practic creditorii nu ar pierde nimic, lăsând Atenei un spațiu mai mare de manevră. Dar când paranoia puterii intră în acțiune, rațiunea dispare. De fapt, ce se dorește este altceva, și nu recuperarea banilor împrumutați Greciei. Se urmărește pedepsirea ei, implicit a poporului grec, alt popor de mâna a doua, din aceeași categorie cu rușii, pentru a arăta Europei cine e stăpânul. Și pentru a tăia și altora cheful de schimbare politică și economică.

Doar că madam Merkel-a cărei inteligență este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!-nu dă o lovitură doar Greciei. De fapt lovitura mortală o primește Uniunea Europeană. Și asta doar pentru că orgoliul ei a fost rănit de niște unii, care n-au binevoit s-o pupe în fund. Europa a ajuns să fie condusă de niște neica-nimeni, fără viziune, fără proiecte, care sunt doar forme fără fond. 

Resentimentele împotriva Germaniei cresc. De fapt nu Grecia, nu ”porcușorii” sunt veriga slabă a Uniunii Europene, ci Germania. Care dovedește, o dată în plus, că e un gigant economic și un pitic politic.  

vineri, 20 februarie 2015

O explicație pentru o soluție la criza din Ucraina



Ce urmează pleacă de la o postare pe care am publicat-o pe FB înainte de acordul Minsk 2.0. Un Acord de încetare a focului care nu înseamnă pace în zonă. Ci doar un respiro pentru părți, care, din păcate,  se repoziționează, își împrospătează trupele, armamentul, muniția, își odihnesc oamenii și își ling rănile. Ucrainenii au pierdut o bătălie importantă, și sunt extrem de fragilizați, militar, dar și politic și economic. Deja SUA și alte țări europene din NATO și UE trimit armament și instructori Kievului. Nici rușii nu stau cu mâinile încrucișate. Nu știu dacă se va ajunge prea repede la o pace durabilă. Mai degrabă Ucraina se va prăbuși înainte de asta.

Am încercat să explic motivele pentru care am ajuns aici, și cum se poate construi o soluție, alta decât conflictele înghețate, pornind de la cunoașterea rădăcinilor conflictului. CSCE(mai știți ce înseamnă, nu?) din 1975, de la Helsinki, a consfințit-și garantat-granițele externe ale statelor europene, așa cum au rezultat ele după Conferința de Pace de la Paris, din 1947. Granițele interne nu au fost puse în discuție la Conferință. Și mă refer la federații, cum a fost URSS, și la confederații, cum a fost Iugoslavia.

Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este rezultatul acestei stări de fapt. Când s-a dizolvat URSS, NU s-a pus problema redesenării granițelor interne. De aici nenumăratele conflicte așa zise ”înghețate”, vezi Transnistria. Imediat după ”dizolvare” URSS a fost înlocuită de CSI. Un URSS ceva mai mic, adică, practic, fără cele trei state baltice. De asta nici după apariția CSI nu s-au discutat granițele, mai ales cele dintre Rusia și Ucraina, care erau, de fapt, fundamentul CSI. Abia când occidentalii au ieșit la atac, și i-au asmuțit pe ucraineni împotriva Moscovei, s-au împuțit lucrurile.

Răspunsul rușilor din Ucraina îl vedem. El nu este unul ”confecționat” de Moscova, ci este fructul unor realități. Cum și criza transnistreană este fructul acestor realități. Dar și altele, gen Georgia. Normal ar fi să se caute o soluție globală, care înseamnă, de fapt, modificări de granițe în zona fostei URSS. Indiferent ce credem, invocarea Conferinței de la Helsinki este abuzivă și n-are legătură cu realitatea. Degeaba se supără unii pe Lavrov: prima negare a Conferinței a fost reunificarea Germaniei. Care măcar de ochii lumii avea nevoie de un Referendum. În loc de asta am avut parte de o ipocrizie: reunificarea Germaniei este excepția care întărește regula neacceptării modificării granițelor.

Când s-a pus problema reunificării României cu Moldova(și s-a pus! deși mulți vorbesc prostii și-l înjură pe Iliescu, pe motiv că n-a vrut el unirea), ne-am luat niște castane în cap de-am văzut stele verzi. Nu atât de la Moscova, cât din Occident. Acum ipocrizia face victime în Ucraina, cum a făcut și în fosta Iugoslavie, și în Georgia, Armenia, și prin tot Caucazul.

Ucraina, care este un stat făcut din petice, nu are cum supraviețui așa cum este acum. Nu pentru că nu vrea Moscova, ci pentru că nu vor cetățenii ei. S-a văzut în Crimeea, se vede în Noua Rusie. Nu-i poți ține cu forța acolo pe ruși. Și nu doar ei sunt tot mai supărați pe Kiev. Nici etnicii polonezi, unguri, români, slovaci, spre pildă, nu sunt fericiți, și s-ar întoarce la țările lor mamă.

Ce a ales Kievul? În locul unei soluții negociate cu TOATE etniile, pentru o formă de administrare a puterii benefică pentru toți, impunerea unor reguli care, practic, anulează drepturile minorităților de a-și păstra și afirma identitatea. Rușii sunt mai mulți, de asta răspunsul lor a fost mai violent. Dacă și ceilalți erau numeric comparabili cu rușii, nici răspunsul lor n-ar fi fost altul.

Ucraina poate avea un viitor în forma sa actuală cu o singură condiție: să accepte starea de fapt, să împartă puterea cu grupurile etnice minoritare, să le garanteze drepturile și libertățile, și să-și păstreze neutralitatea, atât față de Moscova, cât și față de Washington sau Bruxelles. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțe la aspirațiile sale europene. Dimpotrivă. Procedând așa față de minorități își arată disponibilitatea de a asimila valorile europene. Asta, dacă Poroșenko și compania mai înțeleg pe ce lume se află...

miercuri, 18 februarie 2015

Și fu Putin la Budapesta




Oricât ar părea de ciudat, Putin a fost la Budapesta și nu s-a prăbușit nici ordinea internațională, nici NATO, nici UE, cum urla propaganda anti-rusă. Și nu s-a prăbușit nici democrația ungară, la fel de căcăcioasă și de lipsită de substanță precum cea din toate țările membre ale UE, sau precum cea din Rusia. În materie de pișat cu boltă în capul cetățenilor Orban nu are nimic de învățat de la Putin și nici invers. Poate ei doi ar avea ce învăța, în materie de dispreț față de voința cetățenilor-și de votul lor-de la liderii UE și de la birocrații de la Bruxelles. Dar asta e o altă discuție. 

S-a cântat a jale, tot în propaganda anti-Putin, și în legătură cu ”arma energetică”. Doar că din banii ăia dați de ruși ungurilor-credit furnizor-pentru a cumpăra o centrală nucleară din Rusia se vor înfrupta din greu și firmele occidentale, de construcții, metalurgice, automatizări, IT și altele. În timp ce politicienii dau un grețos spectacol de ipocrizie în public, în privat se calcă pe picioare la Budapesta și la Moscova, pentru a promova interesele firmelor naționale interesate de o felie cât mai mare din tortul contractului rușilor cu ungurii. Cum la fel de pofticioși dau târcoale noii conducte de gaze Rusia-Turcia, prin care gazul rus destinat Europei va ocoli Ucraina.  Că și aici e o pâine albă, cu untul de câteva dește grosime pe ea, de mâncat.

Ca de obicei pe noi nu ne interesează decât un lucru: să-i sugem pula Unchiului Sam. Care Unchi Sam se află și el angajat în lupta pentru miliardele investițiilor rusești în Ungaria și în Turcia, păruindu-se cu europenii. De unde dracu credeți că vin miliardele alea de dolari cheltuite de candidați în campaniile electorale americane? De la Sfântul Duh? Evident, nu! De la mediul de afaceri american. Care n-are decât o ideologie: banul. 

Dar cu o țară care a ajuns condusă de un primitiv care din tot ce înseamnă serviciile secrete știe doar datul cu pumnul și trasul cu urechea, și de o pizdă proastă, care crede că Justiția este totuna cu voința procurorului, la ce să ne așteptăm? La viziune în materie de politică externă? La promovarea interesului național? La apărarea capitalului național? Bine, pa!

luni, 16 februarie 2015

Sfârșitul Ordinii Mondiale postbelice



N-am dat mari șanse acordului de încetare a focului în Estul Ucrainei. Pentru că nimeni nu poate opri mașinăria americană de făcut morți, odată pornită. Pentru Ucraina mașinăria era pornită încă din momentul destrămării URSS. Mașinăria asta ne-a lovit și pe noi în trecere, în 90-91, pe iugoslavi i-a nenorocit, a făcut victime și în Moldova, și în Caucaz. Poate nu ar strica să revedem felul în care au apărut și au evoluat așa-numitele ”conflicte înghețate” și de ce nu pot fi ele rezolvate.

Cât privește Ucraina, era evident că Poroșenko era strâns cu ușa atât de nemți, cât și de americani. Cum grosul banilor pentru a ține Ucraina pe linia de plutire ar trebui să vină dinspre UE, adică dinspre Germania, de ochii lumii a acceptat propunerile de la Minsk. Iar încălcarea Acordului a fost lăsată în grija acelor armate private, finanțate de oligarhi locali-pline de mercenari și de instructori străini, antrenate și echipate în principal de americani-care au declarat că ele nu recunosc Acordul, dar nici autoritatea Kievului. 

Nu știu dacă așa vor reuși sau nu să-i scoată pe amărâții ăia din încercuirea pro-rușilor. Mai degrabă nu. Și când le-a păsat americanilor de viața proștilor care luptă în locul lor? Este greu să accepte că este un război pe care nu au cum să-l câștige? De la WW II nu au mai câștigat niciun război semnificativ: nici în Coreea, nici în Vietnam(aici măcar ar exista scuza faptului că exista URSS, care îi sprijinea pe nord-coreeni și pe nord-vietnamezi), dar nici în Irak și în Afganistan, de unde au plecat cu coada între picioare. Or fi câștigat niște lupte, dar nu războaie. În fosta Iugoslavie au făcut prăpăd, în Somalia, la fel. Libia s-a dus dracului, Siria, la fel. Yemenul e zob. În Egipt a existat o armată articulată, disciplinată, laică și încă nealterată de islamism, altminteri o lua grav la vale. Dar Egiptul încă n-a scăpat.

Acum ce vor să facă în inima Europei, cu Ucraina? Propaganda este un anestezic de moment. Durerea începe să-i trezească pe mulți, care încep să-și pună întrebări despre natura conflictului. Dar mai ales despre natura intereselor reale ale Washingtonului. 

Să ne înțelegem bine: europenii nu s-au ramolit din cauza bunăstării și nu mai pot purta un război. Au fost al dracului de vioi în precedentele două războaie. Doar că nu văd rostul unui nou război. Atât. Lucrurile se pot rezolva și prin negocieri. 

Nici rușii nu dau în clocot de dragul unui nou război în Europa. Nici ei nu-i văd rostul. Vor doar să-și asigure un spațiu suficient de apărare. Pentru că au fost tratați mizerabil după încheierea Războiului Rece, și se tem. Americanii, în marea lor imbecilitate arogantă, au făcut tot ce se putea pentru a le confirma temerile.

Încă se mai pot liniști lucrurile în Ucraina. Nu e simplu, dar se poate. Cu o condiție: să vrea și SUA, care, parte a problemei, trebuie să vrea să fie și parte a soluție. Și nu vrea. Nu înțelege consecințele refuzului său. De fapt, pare că Washingtonul nu prea mai înțelege nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lui. 

E greu de admis faptul că Ucraina, așa cum a fost până la lovitura de stat din februarie 2014, mai poate să existe. Dar ea poate să rămână în continuare întreagă, cu o concesie simplă: reamenajarea puterii. Mai pe românește, prin federalizare. Ceea ce propune și Conferința de la Minsk. Acest refuz spune multe despre un lucru fundamental: cum se construiește identitatea ucraineană: prin raportare conflictuală la minorități. Și cum este un stat făcut din petice de teritoriu care au aparținut altor state: Polonia, Rusia, România, Ungaria, Cehoslovacia, pretenția de a se considera omogen etnic este o nebunie în stare pură. 

Mă tem că lucrurile nu doar vor rămâne așa cum erau înainte de Minsk, ci vor degenera grav. Și americanii-urmați de niște lachei precum România și Polonia-vor continua să introducă armament și oameni în Ucraina, dar și rușii. Văs că începe să se repete schema războiului civil din Spania, din anii 30, în care neo-fasciștii și alți extremiști de dreapta sprijină Kievul, iar alții, cu vederi dintre cele mai diverse, greu de numit de stânga, deși sunt și de stânga printre ei, sprijină Noua Rusie. Asta mai lipsea: internaționalizarea conflictului. Al Qaeda și ISIS lipsesc din ciorba asta. Dar apar ei cât de curând. 

Sistemul mondial rezultat după WW II s-a prăbușit definitiv pe caldarâmul EuroMaidanului de la Kiev. ONU nu mai există decât ca un soi de club de mondenități, în rest e paralizat de neputință. OSCE e și ea moartă, nu mai ține cont de ea nimeni. Uniunea Europeană este și ea practic invizibilă în cazul acestei crize, deși cică are și un ministru de externe. În schimb apar noi structuri: BRICS, Organizația de la Shanghai, Comunitatea Economică Eurasiatică. Vrem sau nu să ținem cont de apariția și evoluția lor, e treaba noastră. Ele există și încep să structureze noua ordine mondială. Care se va naște, fie că vor, fie că nu vor americanii. 

Să vă mai spun că noi nu suntem decât la și alții în tot acest balet din jurul crizei ucrainene? Lipsa de viziune a politicului și slugărnicia lui ne lasă, ca de obicei, fără nicio alternativă. Dar cui îi pasă? Noi suntem fericiți să vedem blonde inepte la mititica...