luni, 25 august 2014

Război și pace în inima Europei



Iar au visat ucrainenii o moară de vânt rusească, taman bună să se lupte cu ea, și să eșueze întâlnirea de mâine, de la Minsk. După cum arată lucrurile, e clar că la Kiev sunt două mari tabere: una, conștientă că acest conflict intern NU poate fi rezolvat pe calea armelor, tabără care tocmai ce a primit un sprijin, și un impuls din partea UE, respectiv Germaniei, prin coana Merkel, și alta, s-o numim generic ”Fuck EU!”, sprijinită de americani, care vrea continuarea războiului, indiferent de costuri. Declarațiile lui Poroșenko și Turcinov de ieri și de alaltăieri spun, practic, totul. 

Conducerea Ucrainei este fragmentată și incoerentă, lipsită de viziune, și de instrumentele necesare luării unor decizii clare și ferme. Opțiunea militară nu poate fi dusă până la capăt din câteva motive obiective: armata este o ruină, Garda Națională o adunătură, motivată de orice, ură, dorință de răzbunare, sete de sânge, numai de sentimente ”patriotice”, nu, le lipsesc mijloacele și antrenamentul și, mai ales, sprijinul popular. Ucrainenii sunt conștienți că masacrarea rușilor și rusofonilor din Estul Ucrainei este o tragedie pentru întreaga țară, și că în Ucraina nu va mai fi liniște în veci. Nu e vorba de câțiva ruși: e vorba despre circa opt milioane de oameni. Care locuiesc în partea cea mai dezvoltată industrial, dar și cea mai dependentă de piața rusească. Cum vor trăi cu ei, dacă pun un zid de morți între cele două comunități? Ca să nu mai vorbim despre faptul că și Kievul este plin de ruși, asta însemnând, practic, toate instituțiile statului ucrainean. 

Până la urmă singura soluție, dar pe care Kievul o respinge, este federalizarea țării. Cred, din tot ceea ce am văzut și citit până acum, că Moscova, Berlinul și chiar Bruxellesul ar sprijini o astfel de soluție. Care, mai devreme sau mai târziu, poate duce la un soi de soluție și pentru Crimeea, o co-suveranitate ruso-ucraineană asupra teritoriului, care să garanteze Rusiei accesul la portul Sevastopol. Exact ce NU vor americanii. Care au avut un plan de slăbire a Rusiei, prin controlul Ucrainei. Ceea ce nimeni de la Moscova, nici măcar bețivul de Elțîn, dacă ar fi trăit, nu ar fi acceptat. Nu poți accepta dușmanul la ușa ta, un dușman care să-ți controleze resursele și puterea militară. 

Ar fi bine ca liderii ucraineni să nu uite ce răspundere au față de cetățenii lor, și să pună în prim plan interesele pomeniților cetățeni. Întâlnirea de la Minsk trebuie să aibă loc. Altminteri tancurile alea rusești inventate vor deveni cât se poate de reale. Și dacă la Kiev își închipuie cineva că europenii îi vor urma pe americani într-un atac asupra Rusiei de dragul lor, e cazul să se trateze mintenaș! Nimeni nu riscă un război la scară continentală, cu niște costuri umane, economice și sociale uriașe, de dragul unor marionete americane. Un astfel de război ar pune radical în discuție ordinea politică internă în țările combatante și relațiile internaționale. Ar fi sfârșitul Occidentului cu adevărat. 

Mă tem însă că că lucrurile vor degenera, pentru că nici națiunile europene, nici americanii nu mai au lideri, ci doar niște caricaturi, puse în slujba unor interese private. Interese care sunt limitate la câștigul imediat... 

miercuri, 20 august 2014

Vom mai construi ceva vreodată?



Reamintesc celor oripilați de faptul că Dan Voiculescu făcea afaceri ”capitaliste” pe vremea comunismului un lucru simplu: România făcea afaceri cu sistemul economic al capitalismului. Care afaceri nu erau deosebite de cele făcute că țările ”comunismului”, cu excepția monedei: la vest era dolarul, la est rubla transferabilă, care, ce să vezi, era și era legată, fie și formal, de dolar. 

Doar tâmpiții pot crede că poți face afaceri pe o piață fără să cunoști piața aia, mecanismele de funcționare, regulile, legislația. Cu locul de muncă la Securitate, sau nu, România avea nevoie de oameni specializați în domenii legate de comerțul cu occidentul, pe care și i-a pregătit, în țară și în străinătate. Uităm și faptul că România a avut o serie de firme capitaliste în comunism, firmele mixte, de genul Rank-Reșița, pentru construcții de mașini, Rombac, Candu, o serie din Combinatele de Mașini Grele, din industria textilă. E plină țara de oameni ca Dan Voiculescu, începând cu nenea ăla care e staroste la BNR. Doar idioții pot crede că capitalismul(sic! :D ) se învață la fără frecvență.

Ce iarăși nu se înțelege este că sursa principală a profitului, în capitalism, nu vine nici din munca grea, din stăruință, cumpătare, inovare. Nu, principala sursă o reprezintă ”asimetria de informație”, ca să folosesc un eufemism. Pur și simplu oameni ca Dan Voiculescu au avut, la momentul revenirii la capitalism, un avantaj enorm față de restul românilor: informații despre felul în care funcționează noul sistem. Și le-au folosit, în avantajul lor. Care, între timp, a devenit și avantajul nostru, pentru că mulți au creat locuri de muncă, au format manageri, au plătit taxe și impozite, spre deosebire de capitaliștii de mucava ieșiți din gunoiul tranziției, care au parazitat statul și au golit de substanță economia românească. 

Oricât i-am urî pe Voiculesc sau pe Ioan Niculae, oamenii ăștia chiar sunt capitaliști. Și, culmea, au etica aia capitalistă, atât de detestată, dar și necesară, pentru sănătatea sistemului. Spre deosebire de ei Dinu Patriciu a fost orice, numai capitalist, nu. Nu a avut nici viziune, nici etică, ci doar noroc. Dacă norocul lui n-o fi fost doar zeciuiala care i se cuvenea pentru statutul de om de paie al altora. 

Eu, ca om de stânga, detest capitalismul. Ca om de stânga nemarxist, cred în virtuțile economiei sociale de piață. Care nu există decât fragmentar, și ineficient, în România. Care a trecut de la capitalismul monopolist de stat din vremea comunismului la capitalismul monopolist de stat și privat al multinaționalelor, lipsindu-i și acum acea parte fără de care o economie nu poate funcționa eficient și nici produce bunăstare pentru cei mai mulți: economia întreprinderilor mici și mijlocii. De asta nu simțim efectele creșterii economice, de asta crește sărăcia, de asta fug oamenii din țară: pentru că ea este golită de conținut de monopolurile străine. Capitaliștii români, care, în paranteză fie spus, au tot mai puține mijloace pentru a rezista în fața concurenței neloiale a capitalului străin, sunt pe cale de dispariție. Efectul va fi distrugător, pe termen lung. Ura indusă politic, în special din afară, împotriva capitaliștilor români ne va face dependenți pe vecie de capitalul din afara țării. 

Bucuria cu care este întâmpinată orice arestare, orice condamnare a unui întreprinzător român, mai mare sau mai mic, este bucuria proștilor. Capitaliștii români ar fi fost singurul motor care să antreneze întreprinderile mici și mijlocii românești, să le facă viabile și să le impună pe piață. Capitalismul nu s-a construit în două decenii și jumătate. Avem așteptări prea mari, și prea multe frustrări, pentru a înțelege asta.

Intersecția capitalistului cu politica este inevitabilă, peste tot în lume. Doar că nicăieri, nici măcar în Rusia lui Putin, un șef de stat nu și-a propus să distrugă economia țării lui, doar pentru că, într-un moment sau altul, un capitalist autohton îi devine adversar politic. Ei bine, băsescu asta face: distruge economia, pentru a scăpa de niște oameni incomozi, care, pe deasupra, nu decartează la el în bătătură. 

Așadar, din prostie sau din dogmatism, ne-am apucat să distrugem bruma de capitalism românesc, așa cum am distrus și comunismul. Vom reuși vreodată să și construim ceva? 

sâmbătă, 9 august 2014

Dacă ceva rău se poate întâmpla, se va întâmpla.



Tot felul de duși cu pluta încearcă să ne arate semnificația zguduitoare și întemeietoare și izbăvitoare a condamnării lui Voiculescu. Relax, flăcăi și fete! Nu înseamnă nimic! Pur și simplu o răfuială între un individ care are de partea sa mijloacele represive zdrobitoare ale statului și unul care a avut de partea sa o instituție media. Un joc politic s-a transformat într-o ”afacere de stat”. 

Condamnarea nu înseamnă că justiția funcționează, și că e independentă. Nu funcționează, și nu e independentă. Orice om normal la cap a înțeles ce trebuia să înțeleagă de aici, știe că trebuie să se teamă pentru libertatea sa și pentru averea sa. Oricine, oricând, i-o pot anula și confisca. Cred că cercurile de afaceri au ciulit la rândul lor urechile. După schema inventată de judecătoarea lui pește și Dacia, și Mittal Steel, și Erste Bank, și BRD Societe Generale, și OMV, de fapt oricine deține un bun privatizat, se poate trezi deposedat de el, pentru că n-a fost vândut la valoarea de inventar. Și, de ce nu, confiscate și veniturile/profitul obținut după privatizare, pentru că au fost obținute ca urmare a unei infracțiuni. 

Dacă DNA nu ia acum la cercetat TOATE privatizările, și se oprește la asta, nu face decât să confirme comanda politică. Dacă o face, aruncă în aer economia României. Sigur, poate cerceta doar privatizările cu capital românesc, ceea ce, probabil, i s-a sugerat lui Kovesi. Este o metodă de eliminare a capitalului românesc de pe piață. Asta ar avea efecte economice și sociale devastatoare în timp. Și ar fi fermentul violenței sociale. 

Scoaterea din joc a Antenelor nu înseamnă că se rezolvă problema calității jurnalismului. Și nici problema slăbiciunii politicului. Antenele au fost o supapă de siguranță pentru cei anti-sistem. Care, dacă nu mai există, trebuie înlocuită cumva. Și cum nu are cine o înlocui, tot spre dezordini politice și sociale ne ducem. Iar cei care au crezut că așa rezolvă o problemă, se vor trezi cu una și mai mare: radicalizarea extremă a nemulțumiților de tot felul. Iar opoziția reală a nemulțumiților va fi infinit mai dură și mai periculoasă decât nemulțumirea virtuală a Antenei 3. 

Condamnarea lui Voiculescu este și o lovitură dată democrației. Sistemul nu mai tolerează diferențele de opinie, diversitatea punctelor de vedere, pluralismul politic. Sistemul vrea revenirea la partidul unic și la conducerea totalitară.

băsescu și-a trimis câțiva adversari la închisoare. Dar cu ce preț pentru societate și pentru sistemul politic, pentru democrație? Putem accepta, putem suporta prețul răzbunării lui? Putem fi siguri că nu urmează o escaladare a răzbunărilor? 

Tot felul de tembeli au râs de insistența cu care Ion Iliescu a susținut necesitatea reconcilierii naționale. Mai mult, l-au încurajat pe băsescu să toarne gaz peste focul războiului româno-român. Cu ce rezultate, se vede. Problema este aceea că Ion Iliescu are dreptate: fără reconciliere, fără pace internă, nu putem avea nimic: nici libertate, nici democrație, nici justiție, nici prosperitate. Nici măcar viitor. Nu vrem să învățăm nimic din ceea ce li s-a întâmplat celor din jurul nostru, care au ales confruntarea, pentru a-și rezolva problemele politice și sociale, sau pe cele etnice. 

Mai este posibilă reconcilierea, după zece ani cu băsescu, și după ce statul a ajuns pe mâna unor nebuni precum șefa de la DNA și ăia din servicii, care vor să controleze fiecare aspect al vieții cetățenilor, care vor să conducă prin teroare România? Sigur, nu e teroarea din anii stalinismului. Dar se poate ajunge acolo oricând. Condamnarea lui Voiculescu este un semnal dat tuturor: ”Dacă ăsta, care are bani, un trust media, este apărat de cei mai buni avocați, a fost trimis la mititica, pe voi vă călcăm în picioare ca pe niște râme! Aveți grijă!”

Pentru o societate în care sărăcia este omniprezentă, și supraviețuirea principala grijă a cetățenilor, teama funcționează. Dar doar până la un punct. Așa cum a fost și în anii 80. Mai devreme sau mai târziu vine și explozia socială. Prețul schimbării violente de sistem îl știm. Dacă nu se poate altfel, schimbarea actualului sistem va fi tot violentă. Merită sistemul ticăloșit asemenea preț? Dacă nu se poate altfel, da. Cei mai mulți nu au ce pierde. Așa că nu vor exista mari împotriviri la folosirea violenței, ca instrument al schimbării. 

În loc să alimenteze conflictele, politicienii ar trebui să faciliteze dialogul și să propună românilor un proiect de reconciliere națională, care să permită  o tranziție pașnică de la băsism la normalitate. Ar fi un semn de responsabilitate, dar și o dovadă de existența instinctului de conservare. 
Din păcate nu sunt în stare de așa ceva. Următoarele luni sunt decisive pentru viitorul nostru, ca națiune. Nu știu dacă suntem conștienți de asta. Mai degrabă nu. Și dacă ceva rău se poate întâmpla, se va întâmpla.