marți, 22 iulie 2014

Cum să termini un Război Rece



Există credința că ne îndreptăm spre un nou Război Rece, mai ales după ultimele evoluții din Ucraina. Mă tem că nu despre așa ceva este vorba. Devine tot mai evident un fapt: Războiul Rece nu s-a terminat odată cu căderea comunismului. A continuat, în forme atenuate, până când s-au schimbat raporturile de forțe între foștii adversari. Acum a re-izbucnit, cu o virulență ieșită din comun, pentru că una dintre părți, cea americană, se găsește, paradoxal, într-o stare de slăbiciune extremă, în ciuda gesticulațiilor și atitudinilor ei belicoase. 

Gândirea obișnuită cere ca un război să aibă un învingător clar, și un învins clar. Cu tot ce derivă de aici. Cum Războiul Rece este ceva fără precedent, nu puțini au spus că este lipsit de sens să spui cine a câștigat și cine a pierdut în Războiul Rece, pentru că nu există un set de criterii care să definească ”victoria”, respectiv ”înfrângerea”. Atitudinea a fost rațională, și a permis tranzițiile din Estul Europei, care au fost facilitatea de această abordare. Excepție făcând destrămarea Iugoslaviei(cea care a întărit credința că nu trebuie să existe învinși și învingători în Războiul Rece) și unele episoade violente de la periferia fostei URSS, tranziția a fost pașnică, și benefică pentru o largă majoritate a foștilor combatanți.

Când s-a schimbat trendul? Momentul inițial al schimbării coincide, paradoxal, cu momentul începerii tranziției. Este momentul în care s-a enunțat principiul ”momentului unipolar al Americii”, care a evoluat spre ceea ce s-a numit ”națiunea indispensabilă”. Dar lucrurile s-au degradat cu adevărat după atentatele ”teroriste” de la 11 septembrie 2001. În loc să se limiteze la simple acțiuni anti-teroriste, de slabă intensitate, executate în comun cu celelalte națiuni, SUA au ales ”războiul anti-terorist generalizat”, care urmărea consolidarea momentului unipolar al Americii. Ideea ”schimbărilor de regim” părea fezabilă, și întărea poziția americană în două regiuni pe care le considera cheie. Irakul era un soi de șah-mat dat adversarilor Israelului, în special Iranului, obsesia Washingtonului pentru securitatea statului evreu fiind notorie, iar în Afganistan țineau în șah China, Pakistan și Rusia. 

Ei bine, niciuna dintre socotelile SUA de acasă nu s-au potrivit cu socotelile de pe teren. Acum Israelul este mai vulnerabil ca niciodată, și înșiră criză după criză, care-l fac tot mai odios, după masacrele cu repetiție din Gaza. În Afganistan China, Pakistan și Rusia fac deja jocuri pe care americanii nu le mai pot controla. Și, bomboană pe colivă, americanii mai au în brațe crizele din Yemen, Sudan, Egipt, Tunisia, Libia, Siria, pe care, ce e drept, le-au provocat. 

Toate astea dovedesc o viziune rudimentară despre relațiile internaționale, abordate egoist, doar din punctul de vedere american. Războiul Rece a însemnat luarea în calcul a intereselor majore ale fiecărei părți, acum nu contează decât interesele Washingtonului. Ceea ce nu poate fi acceptat. 

Aflate la înghesuială, SUA au vrut să înceapă un nou Război Rece. Cum China, cel mai dorit adversar, a zis pas, criza din Ucraina a oferit americanilor șansa nesperată de a reveni la ce știu ei mai bine: jocul în doi. Atacând Rusia, Washingtonul atacă, de fapt, un bloc politico-economic aflat în structurare, care este un adevărat coșmar: BRICS. Anul ăsta China va deveni prima putere economică a lumii, în Paritatea Puterii de Cumpărare. Asta, printre altele. În acest context, Rusia li s-a părut veriga cea mai slabă. Și este atacată cu toate mijloacele din dotare. 

Atacând Rusia, SUA vor să împuște doi iepuri: să slăbească UE, de care nu sunt sigure, și care se pot transforma în adversar, inclusiv printr-o alianță cu Moscova, și să întârzie instituționalizarea BRICS.

Problema este că Rusia lui Putin nu este Rusia lui Elțin. Să nu discutăm numai în termeni militari problema. Globalizarea, instrumentul economic al dominației americane, joacă acum împotriva SUA. Rusia s-a globalizat, economic vorbind. Izolarea ei din proces are costuri uriașe, pe care nimeni nu se grăbește să le accepte. Iarăși, nu e vorba doar de gazul rusesc. Este o vulgarizare care nu servește niciunei analize. 

Vechea ideea a americanilor, aceea de a încercui Rusia, pentru a-i limita tendințele expansioniste, este contraproductivă și periculoasă. Apropierea NATO de granițele Rusiei nu servesc ”îndiguirii” ei, ci doar cresc șansele unei confruntări militare generalizate. Se pare că un Război Rece nu se poate finaliza pașnic, ci doar printr-un război cald. 

Este lipsit de sens să ceri acum Rusiei capitularea necondiționată. Nimeni nu a reușit asta, nu vor reuși nici europenii, nici americanii. Chiar dacă aparent rușii nu au aliați, lucrurile nu stau chiar așa. Și nimeni nu vrea să vadă cine se va alinia în spatele Moscovei, în caz de conflict. Și abia atunci vor vedea americanii câți dușmani au printre cei care acum par a le fi prieteni. 

Așadar, Washingtonul are de ales cum termină Războiul Rece: începe altul, sau îl schimbă pe unul cald?      

luni, 14 iulie 2014

Reducerea CAS, între cadou pentru patroni și obiect al manipulării electorale




Cum știți, sunt dintre aceia care a criticat și critică ferm cadourile făcute de Guvern patronilor, în detrimentul angajaților. Ca atare, știind și cum funcționează economia, nu-mi fac iluzia că reducerea CAS schimbă mare lucru în atitudinea ”investitorilor” față de muncă și de plata ei. Pot pune pariu că, așa cum ”flexibilizarea” Codului Muncii-care a avut un singur scop, neplata compensațiilor către cei disponibilizați colectiv din sistemul privat, pentru a accelera viteza de circulație a ”capitalului nomad”-n-a creat măcar un singur loc de muncă, nici asta nu va genera noi locuri de muncă. Cel mult va accelera o parte a consumului, dacă banii lăsați ”investitorilor”-nu puțini-vor ajunge și pe la angajați. E drept, ea duce și la scăderea costurilor statului cu angajații săi. 

Deficitul Bugetului Asigurărilor Sociale este o realitate, și el va crește. Întrebarea ”de unde se acoperă?” este cât se poate de firească și de legitimă. Dar nu băsescu este cel care trebuie s-o pună. Și nici nu este treaba lui să se opună acestei măsuri. Este o decizie politică, și ea va fi decontată politic de majoritatea guvernamentală la alegeri, pentru că așa funcționează lucrurile într-o democrație. băsescu nu are drept de veto în deciziile Parlamentului, pentru că altminteri anulăm democrația și principiul separației puterilor în stat. Acum oricum funcționăm într-o logică totalitară, în care un om omniscient și omnipotent decide ce e bine și ce e rău, și se așează deasupra națiunii, ca un soi de părinte al ei. Oricum băsescu manipulează subiectul din motive electorale, ca și Ponta, de altfel.  

Nu mă mai obosesc să spun că PSD are orice culoare politică, numai de stânga, nu. Despre dreapta nu mai are rost să vorbesc. Este o caricatură penibilă, și se comportă ca o muscă beată, fără cap!

Oricum ar fi, tot clasele populare o iau peste bot din cauza mizeriei numită ”politică” în România.

duminică, 13 iulie 2014

Asta e tot!



Mă văd obligat să vă cer din nou scuze, pentru că nu am mai scris pe blog. Pur și simplu mi-e silă de tot ce se întâmplă. Nu mai putem controla nimic. Și oricum nu-i pasă nimănui de ceea ce facem, sau spunem. Îmi pare rău, societatea română este grav atinsă de autism. Și nu cu postări pe blog sau pe FB se va vindeca. Asta e tot!