joi, 26 iunie 2014

Estul Europei la o răscruce



Dincolo de crizele tot mai violente, politice și sociale, din țările care până în 1989 erau de partea greșită a Cortinei de Fier, o concluzie se impune: Occidentul european și SUA au pierdut Estul. Faptul că aceste țări sunt membre ale UE și ale NATO nu înseamnă nimic pentru omul de pe stradă.  Și, de ceva vreme, începe să nu mai însemne nimic nici pentru bogații locului. Criza din Ucraina are un puternic substrat economic, care înseamnă dizlocarea capitalului local de către capitalul transnațional. Din motive de înțeles, capitaliștii locali au trăit prin contracte cu statul. Acum capitaliștii locali sunt eliminați de la contractele cu statul. Lucru care generează puternice crize interne, iar în Ucraina un război civil. 

Mai este ceva, și mai grav: statutul de persoane de mâna a doua, acordat cetățenilor din Est, care sunt umiliți și la ei acasă, și în țările bogate din Vest: exploatarea la sânge a mâinii de lucru, salarii de mizerie, anularea drepturilor sindicale, sărăcie din muncă, lipsa reprezentării politice. 

Povestea nu este nouă. La fel de repede au pierdut sufletele și mințile celor din Est și sovieticii. Care, păstrând scara, s-au purtat la fel de mizerabil cu aceia din parohia lor, după împărțirea Europei. 

Mă tem că Estul Europei este mai mult decât o convenție. Este o realitate care abia acum începe să fie conștientă de identitatea ei. De aici promisiunea unor noi crize, politice, economice și sociale, recompunerea sferelor de influență și, de ce nu, emergența unui nou bloc regional, în sau în afara UE, care va duce o existență zbuciumată între Occident și Rusia, și va avea o relație extrem de complicată cu SUA. Poate ne mai gândim dacă nu cumva ideea lui Adrian Năstase, aceea de a construi, după modelul UE, o Uniune a Europei Centrale și de Est, nu era o soluție intermediară, care să permită abordarea de pe alte poziții a relațiilor zonei cu marii actori geopolitici...   

vineri, 20 iunie 2014

Scrisoare deschisă Întâiului Ticălos al Țării



Excelenței Sale Domnului Traian Băsescu, Președintele României

Excelență,

Voi fi scurt. Sper că mai aveți mintea întreagă și realizați în ce situație vă aflați, dar mai ales în ce situație ați adus România. Nu fac un rechizitoriu. Ați avut la dispoziție zece ani pentru a dovedi ce puteți. Și tot ceea ce am văzut a fost incompetență, ticăloșie,  apucături totalitare, dispreț față de Constituție și legi, trădarea interesului național, privatizarea statului, și mai ales corupție, foarte multă corupție. 

Există o singură ieșire onorabilă din această situație. Știu, nu aveți onoare. Onoarea nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră. Cu toate astea demisia imediată este soluția onorabilă. Dacă demisionați acum, poate veți fi, la un moment dat, re-evaluat de națiunea asta. Nu faceți și mai mult rău țării. Ați făcut deja prea mult rău în anii ăștia. 

Demisia deschide calea unei soluții politice rapide. Nu contează cine va fi viitorul președinte. Stânga și dreapta nu înseamnă nimic în România. Și ați avut grijă, în acești ani, să ștergeți și ultima urmă de suveranitate a României. Deciziile se vor lua tot la Washington și la Bruxelles, la Berlin, mai nou. Nu aveți scuza că nu plecați până nu se ”unifică” dreapta. În România există un singur partid, Partidul Oportunist Român. Și nu are nevoie de patronajul dumneavoastră pentru a se uni. Dacă ați fi atent, ați vedea că deja se unește în jurul ideii că trebuie să plecați. 

Așadar, demisionați. Nu așteptați să fiți cercetat pentru corupție. Nu așteptați arestarea fratelui și a altor membri ai familiei. Sunteți dator românilor cu această decizie, dacă alt bine nu ați fost în stare să faceți românilor. Demisionați!

Eu, cetățeanul român. 

joi, 19 iunie 2014

Ceea ce contează



Nu mă încălzește cu nimic vizita lui Mircea Băsescu la DNA. Răul este mult mai mare, și pagubele greu de reparat. Până la urmă, singurul lucru care contează este că România a pierdut, cu băsescu în frunte, zece ani. Și noi am pierdut zece ani din viață. Putem să-i judecăm cum vrem, oricât de aspru, pe Ion Iliescu și pe Emil Constantinescu. Dar în mandatele lor România a mers înainte: Constituție, instituții, aderare la UE și la NATO, libera circulație în Europa, schimbări în economie și în societate. 

Capitalismul nu este o societate de binefacere, și nici echitabil nu este. Ion Iliescu a încercat, și în mare parte a reușit, să-i tempereze excesele. Emil Constantinescu a făcut greșeala să creadă că României îi trebuie o ”terapie de șoc”. A încercat, spre sfârșitul mandatului, să dreagă busuiocul. Obsesia lui pentru statutul de ”lider regional” a avut părțile ei bune: România a continuat să-și îmbunătățească relațiile cu vecinii, s-a deschis și mai mult spre occidentul european. Amândoi au avut o neîncredere sănătoasă în ”servicii”, și, oricât ar fi de straniu pentru unii, amândoi au lăsat în urmă o democrație sănătoasă și funcțională. Și un proces de reconciliere națională care a făcut mult bine țării. 

Ce lasă băsescu în urma lui? Un stat polițienesc, instituții dezarticulate și disfuncționale, o societate fracturată, dominată de conflicte, o țară fără prieteni, vasală celor care l-au ținut la putere, în care capitalul românesc este tot mai nesemnificativ, și unde o gașcă de derbedei a privatizat statul și-l folosește în scop propriu. Eu nu am de ce mă bucura că frate-său și-o ia pe coajă. Nu compensează umilințele la care a supus el o națiune, timp de zece ani. 

Sistemul ticăloșit s-a mobilizat exemplar și, cum spunea Ciutacu, parcă, sau Rabbi, spală cu limba un cadavru politic. Îți vine să vomiți văzând asta. Îmi pun extrem de serios întrebarea cine și cum va reuși să reconstruiască încrederea în politică, în democrație, în justiție, în instituții, după acești zece ani devastatori. Societatea asta n-a fost mai dezbinată ca acum niciodată în trecut. Boala asta asta nu se vindecă peste noapte.  

sâmbătă, 7 iunie 2014

Divide et impera




Întrebarea este cât se poate de serioasă: ce se va întâmpla, cum vom reacționa dacă ălora din Harghita și Covasna le va veni pe chelie să declare ”Ținutul Secuiesc”, să ceară confederalizarea României sau chiar secesiunea. Evident, spre deosebire de rușii din Ucraina, nu au motive. Cu toate astea, ce vom face dacă așa vrea pula lor? Negociem? Trimitem armata peste ei? Acceptăm faptul împlinit? Avem vreun plan pentru asta? Avem o ofertă de făcut? Sau noi vom continua să-i înjurăm pe ruși?

Credem că nouă nu ni se poate întâmpla, doar pentru că suntem membri NATO și ai UE? Cred idioții ăia de la Kiev că dacă se bucură de ”simpatia” occidentului, pot să trimită aviația și tancurile peste etnicii ruși? Are UE vreo soluție pentru vântul de secesiune care suflă prin tot mai multe țări membre? Belgia se mai ține doar lipită cu gumă de mestecat, catalanii și bascii se pregătesc de fugă din Spania, scoțienii vor s-o șteargă și ei de sub jupa Coanei Mari, ăia din Veneția au spus deja ”sictir” Romei, bretonii și normanzii se agită și ei, fosta Iugoslavie este deja zob, cehii și slovacii și-au spus ”pa!” de vreo două decenii, la marginile fostei URSS totul este zob, ca în Moldova, cu a ei Transnistrie. 

Cine are de câștigat de pe urma acestei fragmentări în Europa? Mă tem că în afară de SUA, nimeni. O vreme i-am suspectat pe birocrații de la Bruxelles, care au frut să ”regionalizeze” UE, pentru a că regiunile ar fi adversari infinit mai slabi decât statele naționale. Dar Bruxellesul nu are nici forța, nici mijloacele, să impună ordinea într-o Europă readusă în Evul Mediu. Washingtonul, da, are și puterea, și mijloacele s-o facă. Și SUA au nevoie de o Europă slabă și divizată, ocupată să-și gestioneze conflictele și diviziunile interne. Iar modelul vor să-l exporte și în Federația Rusă, și în China. Atentatele din ultima vreme, din China, sunt doar începutul unui proces de fragmentare, pe liniile de diviziune etnico-religioasă. 

Ne așteaptă vremuri extrem de tulburi și de complicate. Cu atât mai mult cu cât SUA, la rândul lor, sunt în pragul unei divizări interne, pe criterii etnico-economice. E de urmărit. ”Divide et impera” este o armă cu două tăișuri. Niciodată nu știi dacă, rănindu-ți adversarul, nu-ți faci și ție un mare rău.

vineri, 6 iunie 2014

Un eșec periculos: lupta anti-corupție



Văd că recolta de ”corupți”, culeasă de DNA, este tot mai bogată. Nu e prilej de bucurie. Dimpotrivă, este semnul cel mai clar al eșecului celor zece ani de luptă selectivă și politizată împotriva corupției, o luptă care, deloc paradoxal, a accentuat fenomenul, în loc să-l reducă. Lucrurile sunt simple: corupția este un fenomen complex, care nu poate fi tratat doar cu cătușele. Și mai clar: ori desființăm statul, ceea ce ne duce direct în altă lume, ori îi tratăm cum se cuvine pe servitorii lui. 

Eu, unul, nu pot fi liniștit atunci când știu că oameni în pixul cărora stau miliarde de euro, de la premier până la miniștri și șefi de instituții de reglementare, sunt plătiți cu 1000-1200 de euro pe lună, iar netrebnici de prin servicii, din DNA, Justiție și de prin alte instituții ”de forță”, cu mii sau chiar zeci de mii de euro pe lună. Nu mai vorbesc de salariile mizerabile ale marii majorități a funcționarilor statului. 

Este mediul perfect pentru corupție, și la costuri extrem de mici. Nimeni nu face muncă patriotică, într-o țară în care costul vieții este chiar mai mare, pe anumite segmente, decât în occident. 

Avem de ales: ori plătim funcționarii statului decent, le acordăm statutul social care să aducă în funcția publică oameni pregătiți, și de bună calitate morală, sau vom avea spectacole puse la cale de DNA, și o corupție nimicitoare. Putem să construim închisori și lagăre. Putem să reintroducem pedeapsa cu moartea. Nimic nu ajută, câtă vreme cinstea și corectitudinea sunt sinonime cu a muri de foame. Nimeni nu are două vieți. Asta învinge orice teamă, orice reținere.  

Drumul pe care am apucat acum în combaterea corupției, un soi de ”teroare”, duce fix în totalitarism. România va fi condusă de DNA și de SRI. Care, departe de a fi soluția pentru corupție, sunt pe cale să devină principala problemă. Am mai trăit asta, sub Ceaușescu. Și nu ne-a mers prea bine. Acum avem toate șansele să ne meargă catastrofal. Nu e nicio bucurie să vezi câțiva moguli la mititica. Corupția a ajuns un mod de viață pentru sute de mii de români. Este tragic, și trebuie să facem ceva pentru a schimba lucrurile în mod radical. Altminteri nu vom avea viitor.

PS: nimic despre băsescu. Care este una dintre sursele corupției la nivel înalt. De fapt, principala sursă. Dar cum el nu este decât păpușa unui sistem ticăloșit, greu de crezut că cineva va reuși demantelarea lui. De aici și pesimismul meu în materie de luptă anti-corupție. Care se va rezuma, în continuare, la un penibil spectacol de sunet și lumină.