vineri, 31 ianuarie 2014

Toamna Pacientului Matrafoxat

 
 
Știu, nu am mai scris de ceva vreme pe blog. Am și primit mustrări din pricina asta. Sper să fiu înțeles: este greu să scrii mereu despre aceleași și aceleași lucruri. În fond, lucrurile în aria mea de interes sunt aceleași de zece ani: un dement care se crede veșnicul mascul alfa, care se crede nemuritor, dar care are tot mai multe probleme în a-și menține poziția, asaltat de lupii tineri, din haita lui, dar și din haitele celelalte, care s-au săturat de el, de capriciile și de minciunile lui, de tâmpeniile lui, de lipsa lui de coerență în gândire și de predictibilitate ca de mere acre. Sigur, nimeni nu poate garanta că noul mascul alfa-pentru că, vrea sau nu, inevitabil va fi obligat să plece din fruntea haitei, dacă nu de Constituție, de mușcăturile celorlalți-va fi mai bun, mai drept, mai zdravăn la cap, mai vizionar și mai dedicat iontereselor haitei. Dar va fi o schimbare, și asta poate detensiona lucrurile, pentru că oala numită România e pe punctul să sară în aer. 
 
Atmosfera din politica românească amintește tot mai mult de ”Toamna Patriarhului”: e acea atmosferă de sfârșit de lume, în care un despot cu mintea tulburată bântuie printr-o lume tristă, o lume în care binele este uitat şi unde răul și mizeria morală domină. Marquez ne spune un lucru pe care nu trebuie să-l uităm: un dictator este o fiinţă care îşi uită sufletul şi locul în viaţă. băsescu nu are suflet, demența puterii ține loc de așa ceva. Nu are prieteni, ci doar dușmani, sau slugi, oameni care îl servesc, motivați de interese amestecate cu multă frică. băsescu n-a acceptat și nici nu acceptă ideea că restul sunt egalii lui, că trebuie tratați cu respect.   
 
O țară nu poate fi condusă de fantasmele unui individ care-și ia dorințele drept realitate, care s-a izolat de societate și în același timp vrea care nu-i propune nimic în afara fricii de ”servicii”, de ”justiție”, de linșajul mediatic al batalioanelor de propagandiști care îi laudă mărețele împliniri. Pentru a conduce o țară trebuie să trăieşti în mijlocul ei, izolarea înseamnă pierderea contactului cu realitatea şi autozeificarea: el este perfect, dacă vă mai amintiți răspunsul dat unei jurnaliste. O democraţie înseamnă valori, un tip special de discurs public şi o relaţie permanentă cu oamenii, cu toate mediile sociale și profesionale. Totalitarismul înseamnă tăcere şi ascundere. Să nu confundăm ieșirile lui televizate cu dialogul cu societatea. Nu, după cum singur mărturisea, democrația îl încurcă: nu o înțelege, e pierdere de timp. Timp de zece ani băsescu n-a avut un dialog cu România și cu românii. El a fost ”președinte-jucător”, adică stăpân. Și, cum spuneam, stăpânul nu discută cu slugile!
 
Pentru a putea conduce singur şi absolut, băsescu, precum personajul lui Marquez îşi va ”lichida” toţi colaboratorii, pe toți cei care au crezut îl el și au crezut că este purtătorul unui proiect pentru România. A rămas, acum, cu un partid de care râd toți, cu o țiitoare tot mai obosită și mai lălâie, în ciuda țoalelor de zeci de mii de euro pe care le înșiră pe ea, și cu o mulțime de motive pentru a face cărare la Procuratură și la Tribunal.
 
Putea alege un mod demn de a ieși din scenă, demisionând imediat după Referendumul din 2012. Nu a făcut-o, pentru că puterea i-a luat mințile. Nu își poate imagina momentul în care nu va mai deschide plicul cafeniu de la SRI, în care zac viețile adversarilor și slugilor lui, ziua în care nu va mai putea comanda Lulutzei pe cine să mai înhațe și cârpei ăleia de la ÎCCJ câți ani să dea celor pe care i s-a pus pata. Marele luptător împotriva corupției este un porc care se scaldă în noroiul corupției, alături de familie și puținii care i-au mai rămas fideli.
 
Așadar, despre ce să scriu? Nu știți toate astea? Și atunci? Mi-aș pierde timpul, și v-ar răpi și vouă timpul degeaba. Oricum ieșirea lui din scenă va fi urâtă de tot. Mi-e și frică să mă gândesc la asta. Mulți vor suferi. Și nu mă refer la unii precum Fenechiu și compania. Mă refer la cetățenii obișnuiți, pe care guvernarea lui scelerată fie i-a sărăcit, fie i-a alungat din țară, fie i-a umilit ca nimeni altul.
 
O ultimă precizare: oricât ar părea de curios, discuția iscată de traian băsescu pe tema CPP nu este despre justiție, ci despre democrație, și despre România ieșită de sub domnia lui și a sistemului ticăloșit pe care și-a bazat domnia. Pentru că, din păcate, odată cu el nu va pleca și sistemul. De asta este important să nu-i mai dăm sistemului instrumente să fdacă rău și după plecarea Pacientului Matrafoxat. Iar dacă vor să mai însemne ceva în ochii oamenilor, care au crezut în ei, cei din USL și Victor Ponta TREBUIE să nu accepte schimbările cerute de justiția ticăloșită. Orice schimbare trebuie făcută democratic, transparent, și cu o singură idee în minte: respectul deplin al drepturilor și libertăților cetățenești. România are 20 de milioane de cetățeni, nu 20 de milioane de pușcăriabili, născuți cu stigmatul fărădelegii în frunte, cum cred jigodiile precum  băsescu, Kovesi și compania.    

marți, 14 ianuarie 2014

Și dacă băsescu pregătește o lovitură de stat?

 
 
Intervenția din seara asta a lui băsescu este un delir, oricum ai lua-o. Dar dincolo de delir, există, mă tem,  un obiectiv foarte rece și foarte periculos: pregătirea opiniei publice pentru o lovitură de forță din partea lui. Mi-e din ce în ce mai clar că nu va preda puterea, la sfârșitul mandatului. Este vital să se pună la adăpost de răspunderea pentru tot ce a făcut, și nu are cum, dacă nu rămâne în funcție, singur, fără Parlament, Guvern, fără nicio opoziție. Motivația lui e simplă: ”Dizolv Parlamentul și Guvernul, pentru că sunt un pericol pentru statul de drept!”  După care, văzând și făcând. Oricum cretinismul combinat americano-bruxellez ar fi în stare să aprobe așa ceva, măcar o vreme. Cred că, deja, a tatonat terenul, de vreme ce campania asta mediatică se intensifică. Ochii beliți, că altminteri îi facem statuie de democrat lui ceaușescu!

vineri, 10 ianuarie 2014

România în UE: mizele unui an electoral


 
Nu cred că am dat suficientă atenție problemelor generate de deschiderea pieței muncii din Marea Britanie pentru cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2014. De fapt, felul în care a fost abordat acest subiect în Marea Britanie, dar și în Germania, care și ea și-a deschis piața muncii pentru români tot de la 1 ianuarie, este doar o parte, un simptom al unei probleme mult mai profunde, care privește construcția europeană, și viitorul ei.
Mi se pare absurd ca, pe de o parte, procesul de extindere a Uniunii către Est să fie o politică centrală a Uniunii Europene, iar pe de altă parte, să asistăm, din partea unor state-cu sprijinul tacit al unor instituții unionale-la construcția unei adevărate mașinării de excludere, de discriminare și de diabolizare a statelor din Est și a cetățenilor lor, pe motiv de mobilitate a forței de muncă. Vrem o Europă extinsă, vrem să primin noi state ca membri ai ei, dar în același timp unii se ocupă să imagineze tot felul de obstacole, de Cortine de Sărăcie între Est și Vest, care să ia locul Cortinei de Fier. Este la fel de absurd, din punct de vedere economic-deși analiza aceasta trebuie să înceapă, de fapt, de la valorile fondatoare ale Uniunii-să extinzi piețele interne ale Uniunii, și, în același timp, să limitezi libertatea celei mai importante dintre ele, piața muncii, să o fragmentezi, să pui condiții absurde și care aduc atingere demnității umane celor care aleg să muncească într-o altă țară membră a UE. O astfel de abordare este ilogică.
Cetățenii europeni, iar românii, ca și alții ca ei, provenind din țări membre ale UE, nu pot fi considerați emigranți, au drepturi, libertăți și obligații egale cu toți ceilalți. Probleme legate de integrarea într-o nouă societate nu au doar românii care vin în Marea Britanie. În egală măsură au același tip de probleme și britanicii, germanii, francezii, italienii, spaniolii și oricine din UE, care vine în România. E doar o problemă de scară. Soluția la problemele-reale-generate de migrația forței de muncă în interiorul UE, este aceea de a reduce decalajele istorice de dezvoltare dintre Estul și Vestul Europei. Iar o UE care-și va propune acest lucru va rezolva, în mare parte, și problema revenirii la o creștere economică durabilă și sustenabilă.
Să nu se aștepte nimeni la reducerea migrației din motive economice atâta vreme cât diferențele de venit, între țările din Est și din Vest, pentru aceeași muncă depusă, sunt insuportabile. România are un salariu minim undeva sub 200 de euro pe lună, pe când în medie, el este circa 800-1000 euro, în țările în care el există la nivel național. Dacă suntem onești, același român, plătit cu 200 de Euro în România, este la fel de productiv aici, ca și în Marea Britanie! Mai mult, în țările din Vest, unde reglementările sociale sunt mai dure și statul mai puternic, intensitatea muncii este mai mică decât în România! Sunt realități care trebuie luate în calcul. 
Câtă vreme Estul este văzut doar ca un rezervor de forță de muncă ieftină, care permite profituri imposibil de gândit în Vest, românii, și nu doar ei, își vor căuta de lucru în țări în care munca este plătită decent. Acesta este adevărul. Și de aici trebuie să plecăm. Iar alegerile europene trebuie să fie prilej nu pentru demagogie și populism xenofob, ci pentru soluții raționale la problemele care generează migrație din motive economice, începând cu introducerea unui set minim de prestații sociale la nivelul UE.
Criza economică nu este o scuză pentru a nu discuta acest aspect și pentru a nu acționa în consecință. Criza nu a făcut decât să accentueze polarizarea economică și socială, prin precarizarea muncii, prin creșterea intensității ei, prin scăderea veniturilor din muncă. Nu cred că mai putem continua așa, pentru că sărăcia nu-i lovește doar pe cei din Est, a devenit o problemă gravă și în Vest. Pe de altă parte trebuie să înțelegem că un ansamblu de 28 de țări, care dorește să se extindă, nu are cum funcționa coerent dacă va acționa discriminatoriu față de unii dintre membrii lui, dacă va acționa în logica egoismelor națioale, exclusivist, dacă va da glas naționalismelor agresive și xenofobe. 
Putem discuta despre noi cedări de suveranitate față de Bruxelles, sau dacă e nevoie de o pauză în acest proces. Dar fie că e vorba de noi cedări, fie că este vorba de actualele cedări, ele sunt egale pentru toți, și nimeni nu poate avea pretenția de a ceda mai puțin, și de a cere altora cedări mai mari. Nu putem fi de acord cu soluții de felul Europei cu mai multe viteze, cu nucleu dur sau altele de acest gen. UE nu este un Imperiu, iar țările din Est și din Sud periferiile ei. Dacă cineva gândește așa-și din păcate avem destui care o fac-a găsit calea cea mai scurtă care duce la eșecul proiectului european.
Rezumând, noi, românii, și România, ca țară membră a UE, dorim un singur lucru: un tratament egal cu al celorlalți cetățeni și membri ai UE, care să nu aducă atingere demnității naționale și umane. Restul problemelor se poate rezolva prin dialog, bi și multilateral, prin construirea consensului, în cadrul oferit de Tratatele Uniunii.
Înțelegem problemele specifice Marii Britanii, și am dovedit dorința de a le rezolva împreună. Ceea ce nu înțeleg, personal, este cum o țară care are o experiență de sute de ani în gestionarea diferențelor, și mă refer explicit atât la perioada Imperiului Britanic, cât la aceea care a urmat dispariției lui, își pierde brusc această abilitate, când este vorba despre câteva mii de cetățeni români mai degrabă marginali, care generează asemenea probleme și în alte țări, fără ca acolo să dea naștere unor adevărate drame, cel puțin în presă.
Cred sincer că aceste probleme se pot rezolva foarte ușor, cu o condiție: să nu creăm realități paralele. Știm toți care sunt problemele. Dacă în alte țări soluțiile la care au ajuns autoritățile de acolo și cele de la București funcționează, cred că vor funcționa și în Marea Britanie, și în Germania. Avem nevoie unii de alții. Și cred că în asta stă viitorul proiectului european.

marți, 7 ianuarie 2014

O posibilă explicație

 
 
O posibilă explicație pentru tot circul din ”justiție” și din jurul ei, cu acuze și contra-acuze, cu sentințe date cu banul și altele asemenea, se poate afla în fraza rostită de băsescu acum câteva zile: ”Justiția trebuie să câștige lupta cu politicul.” Evident, în sine, fraza este de un cretinism absolut. Justiția nu poartă războaie cu nimeni, deci nici cu politicul. Sensul frazei este altul.
 
băsescu NU a reușit să-și asigure, într-un fel sau altul, imunitatea și după decembrie anul ăsta. Mai mult, nu mai are nici un partid puternic în spate, care să-l apere și să lupte pentru el, când i-o veni rândul să intre, pe urmele lui Năstase, în moara dracilor. Și, bomboană pe colivă, a reușit incredibila performanță de a se certa cu toată lumea, urându-l până și cei care, public, îl laudă și acum!
 
De aceea încearcă, disperat, să forțeze o soluție, folosindu-se de acea parte a justiției pe care o controlează, pentru a le băga frica în oase politicienilor, în speranța că, astfel, îi aduce la masa discuțiilor, și fac ceva ca să nu o ia pe urmele lui Năstase. Asta explică activismul DNA, condamnările pe bandă rulantă de la ÎCCJ, inventarea a tot felul de cauze împotriva unora și altora din Parlament și din Guvern.
 
Tragic pentru băsescu este că, practic, și dacă cineva ar accepta să negocieze cu el o soluție, acea soluție NU există! Pentru că, orbit de putere, și de dorința de a se răzbuna, a închis toate portițele care l-ar fi salvat, inclusiv portița prescrierii! Dorind să-l belească pe Năstase, a pus-o pe Macovei să anuleze prescripția pentru demnitari. Și, ce să vezi, el e demnitar!
 
băsescu nu se va resemna cu gândul că nu se poate pune la adăpost. Va încerca să facă, pe cât posibil, cât mai mult rău adversarilor, chiar dacă asta va duce la creșterea dorinței de răzbunare a acestora. băsescu nu mai poate fi rațional, dacă a fost vreodată. Faptul că instituții sau oameni din instituții încă mai răspund la ordinele lui nu înseamnă mare lucru. După ce nu va mai fi președinte nu va mai răspunde nimeni la ordine, plus că va urma o mare curățenie prin instituții. Ca să nu mai vorbim că nici proptelele lui de la Bruxelles nu-i mai sunt de cine știe ce folos: luptă acum și ele pentru supraviețuire.
 
Din păcate, vom avea câteva luni de aici înainte un nebun de legat în libertate. Știm că va face mult rău, știm că e greu de strunit, dar mult mai productiv ar fi să ne gândim la post-băsism, la felul în care vom curăța țara de mizeria lăsată de acest tip infect și de slugile lui, dar mai ales trebuie să avem grijă pe cine punem în locul lui. Nu facem nimic dacă băsescu, pentru a scăpa, îi lasă moștenire sistemul ticăloșit, și javrele care l-au servit până acum... 
 
 

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Un buboi purulent pe fesele democrației

 
 
Văd că s-a încins tărâța în USL. Ăstora li s-a urât cu binele. Să fiu clar și cât se poate de direct: am crezut în proiectul USL, l-am sprijinit, și, în măsura puterilor mele, l-am facilitat. Amănuntele nu contează. Oricum, nu câștig nimic de pe urma lui, nu am treabă cu politica, și absolut deloc cu banii aferenți ei. Dar să văd acum că sunt capii răutăților niște hoții-hoților din Ilfov, acest buboi purulent de corupție pe fesele democrației românești, și așa bolnavă de toate cele, și pe care DNA NU VREA să-l vadă, e deja prea mult. Nu pentru asta a fost votată USL, nu pentru madam Firea, bărbățelul ei și pentru șpăgarul ăla penelist de este președintele Consiliului Județean.
 
Și Ponta, și Antonescu, trebuie să pună mâna pe bici și să facă ordine în grajdurile proprii. Mă doare fix în cur de cât de sensibile cozi au amândoi. Când ești în poziția în care sunt ei, înduri multe, inclusiv să fii călcat pe coada orgoliilor personale. Nu poți suporta, liber! Să vină alții, care pot! Cum adică, nu-și mai vorbesc? Dar ce? Sunt primadone? Iubiți trădați și bosumflați? Sau bărbați de stat? Dacă se simt bărbați de stat, să lase dracului fasoanele, și să-și facă treaba! Inclusiv să-i bage în pizda mă-sii pe micii combinatori de provincie! Să dea cu unu-doi de pământ, și să vezi ce liniște, ordine și disciplină vor fi în USL!
 
Iar dacă lui Crin nu-i sunt clare două lucruri, degeaba se mai apucă să candideze. Primul lucru: România nu are nevoie de un nou președinte ca băsescu. Or Antonescu este tot mai mult un băsescu doi. Ceea ce e nasol pentru el, oricum ai lua-o! Al doilea lucru: câștigarea alegerilor prezidențiale depinde esențial de succesul guvernării. Care este una a PSD, PNL și PC. Nu poți împinge ipocrizia și nesimțirea până acolo încât să critici, după doi ani, guvernarea din care ai făcut parte. Te scuipă oamenii între ochi! N-a învățat nimeni din lecția ”Geoană”? Atunci pa! Apropo: care este proiectul lui Antonescu? Ce ne propune? Ce a făcut el până acum? Că singurul său mare proiect, revizuirea Constituției, e deocamdată un eșec, un mare fâs! Să mai înșir și altele?
 
Așa că ambii ar face bine să uite de orgolii, și să facă ce scrie pe agenda publică, nu ce cred ei căî pot să facă, pentru interesele lor și ale diverșilor baroni centrali și locali. Iar agenda publică nu e nici aia din ziare, de la trăncănici tv sau cea a clientelei politice. Și cu atât mai puțin aceea clamată de hăulitorii din stradă! Agenda publică e aia cu probleme economice și sociale, cu nevoile din educație și sănătate, cu drumurile mizerabile, cu o justiție și mai mizerabilă, care a devenit cea mai mare problemă pentru România, cu veniturile tot mai mici, cu sărăcia și inechitățile tot mai mari.
 
Una peste alta: guvernați pentru noi, bă, nu pentru voi! Că dacă nu, veți dori să aveți soarta PNȚ-CD și a PDL! Înțelegeți, sau aveți nevoie și de un desen, ceva? Și operați dracului buboiul ăla purulent de pe fesele democrației, până nu e prea târziu!