miercuri, 29 februarie 2012

Învăţăturile lui Giurgea către colegii lui, "patronii"



Ştiu, Giurgea este un caz patologic. Asta nu înseamnă că, dacă tot e nebun, nu trebuie să ne mai intereseze ideile lui. Nu că ar fi vreun Hitler, dar trebuie să vă reamintesc că nebunul a fost ignorat, pentru că "nebun", şi ştiţi unde a ajuns. Să nu-mi pomeniţi de Stalin! Ăla era cât se poate de zdravăn! 

Există la Giurgea o furie, un dispreţ, o ură faţă de "clasa muncitoare". Deşi, dacă n-ar fi atât de dobitoc, ar înţelege că, în raport cu marii capitalişti, care îl pot strivi ca pe un gândac, cum vrea să facă el cu muncitorii, el e tot "clasă muncitoare". Bun, să-i dăm cuvântul  ipochimenului. Al cărui delir este exemplar în ceea ce priveşte ilustrarea crizei de identitate, legată de ceea ce este şi ceea ce NU este capitalismul. Aşadar, din învăţăturile lui Giurgea către colegii lui, "patronii":
"Șomajul e bun. Disperarea e buna. Foamea e cea mai buna.

Foamea, moartea de foame, este cea mai puternica arma pe care o aveți împotriva angajaților voștri. Nu ezitați s-o folosiți! Ați văzut cu cat s-au scumpit alimentele in ultimele 3 luni? Dar întreținerea? Ați văzut ca se dublează curentul si gazele? Pai abia de acum o sa simtă românii disperarea!

Iar disperarea lor e in avantajul vostru, al firmelor private. Faceți ca Apple: folosiți-o! Iar daca cei mai slabi dintre angajați ajung sa-si pună frânghia de gat, sau sa moara de inima la birou, bucurați-va: înseamnă ca v-ați făcut treaba de manageri!

Nu e treaba voastră sa fiți iubiți si populari. Ca afacerile nu sunt concurs de popularitate: ci concurs de supraviețuire. Si nu va temeți ca mor prea mulți muncitori si nu mai are cine sa muncească. Amintiți-va ca sunt 7 miliarde de oameni pe Pământ, dar patroni si întreprinzători sunt cel mult 100 de milioane.

Cu clasa muncitoare e ca si cu gândacii: oricâți ai strivi, întotdeauna apar alții."

PS: doamna Başchetbalista! Uite ce zice nenea Giurgea! "A, serios, nu vezi legatura? Ba chiar te plangi ca ai fost…agresat?

Stai, ca-ti explic eu acum cum e treaba cu agresarea (in realitate, nu pe internet): prin 2008, a venit un baiat la mine, sa-i maresc salariul, cu exact aceleasi argumente ca si tine acum (chiar semana fizic cu tine). I-am ras in nas si i-am spus sa plece imediat, ca e concediat. S-a albit la fata si a refuzat: in schimb a inceput sa strige un fel de lozinci, despre cum imi exploatez eu angajatii. Deja lumea scosese capul pe usi. Atunci am pus mana pe telefon si am chemat doi bodyguarzi. Care nu l-au scos cu forta, ca era prea simplu: ci l-au doborat la pamant si au inceput sa-l toace cu picioarele. In special in burta, dar si in figura. Cand obosea unul, il lua altul. In fine, dupa ce nu i s-a mai cunoscut fata de sange, l-au luat de umeri si l-au aruncat afara. Colegii lui s-au uitat tacuti, dupa care s-au intors la treaba. Si niciodata n-am avut oameni care sa munceasca mai cu spor, decat aia!

Deci asta e raspunsul meu, pentru genul asta de intrebari si pentru genul asta de socialisti/sindicalisti: bocancul in gura. Nu o data, sau de doua ori, ci pana il rupi in bucati pe nenorocit. Asta e dialogul cu socialistii. Asta e “schimbul de teorii” cu baietii de stanga. Iti convine raspunsul asta? Iti convine politica asta? Ca mie imi place teribil: la fel cum le place si celor de la Apple. Hahaha…"

Dacă subordonaţii dumneavoastră nu sunt prea ocupaţi să-l lege pe AN, poate au o conversaţie şi individul. Nu de altceva, dar e un adevărat auto-denunţ, iar în ţara asta, oricât de mirată aţi fi, mai există Constituţie şi legi. Acum, nu ştiu cum vedeţi dumneavoatră reforma statului social. Că s-ar putea ca nebunu' să fie pe "linie"!

Şoimul Gigel faţă cu noua tehnologie


După muncă, şi răsplată

Oameni buni, suntem zdraveni la cap? Nu am luat-o razna definitiv? Uitaţi-vă şi voi ce programă au clocit imbecilii de la Ministerul Educaţiei, pentru şoimul Gigel, care, la cinci ani, trebuie să înveţe: "Comunicare în limba română"(bâl, bâl, bâl!), "Educaţie pentru societate"(scârţ, Mariţo!), "Religie"(huo!), "Matematică şi explorarea mediului"(hâc!), "Muzică şi mişcare"(step pe oliţă!), "Tehnologii de informare şi comunicare"(bip, bip, bip!), restul, aici.

De la Funebriu citire: "acest curriculum marcheaza inceputul unei modernizari curriculare fara precedent in Romania, sunt pe traseu multe documente curriculare de o calitate deosebit...Ma bucur ca echipa pe care am format-o la nivelul ministerului a reusit sa produca un document de care eu sunt foarte multumit. Probabil ca mai sunt mici ajustari care trebuie facute. S-a lucrat de mult timp la aceste documente si se vede cat de importanta este continuitatea in Ministerul Educatiei."

Ca să vedeţi cu ce avem de-a face, citez din preambulul programei de "Educaţie pentru societate": Programa şcolară a disciplinei Educaţie pentru societate are ca finalitate integrarea socială a copiilor în colectivitate, prin:
*aplicarea normelor de conduită necesare în diferite contexte de viaţă;
*alfabetizarea moral-civică a copiilor;
*dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi.
Abordarea educaţiei pentru societate la această vârstă combină elemente de geografie locală şi istorie familială şi comunitară subsumându-le în acelaşi timp unor elemente de educaţie civică. Principiile care întemeiază elaborarea prezentei programe şcolare sunt următoarele:

*centrarea pe elev, ca subiect al activităţii instructiv-educative;
*compatibilizarea curriculumului naţional cu cel european;
*asigurarea coerenţei interdisciplinare în cadrul ariei curriculare Om şi societate, precum şi a coerenţei dezvoltării curriculare între nivelurile preşcolar şi primar ale sistemului de învăţământ;
*dezvoltarea unor strategii didactice eficiente în raport cu particularităţile de vârstă ale elevilor;
*asigurarea calităţii în educaţie.

Uitaţi-vă şi voi pe programe, la IT, la Religie. Discutăm la cinci ani despre rolul lui Dumnezeu în viaţa omului? Elemente de programare? Căutare pe Internet? Nu facem şi nişte vizionări în grup pe siteuri pornografice? 

Concluzia? Lăsaţi copiii în pace, să-şi trăiască în linişte copilăria. Nu-i faceţi sclavii unei nebunii educaţionale, doar pentru a demostra că asta e "adevărata" reformă a educaţiei.

Ce nu înţeleg eu





Iar am ieşit pe piaţa americană a obligaţiunilor, de unde am ridicat încă 750 de milioane de dolari, la un randament de 6,5%. Practic, am atins deja plafonul anual de 2,5 miliarde de dolari, declarat de MF pentru 2012. Din nou am luat ţeapă, ca să fim clari.

Bun, întrebarea mea este: de ce nu ne împrumutăm în lei, de la români? De ce eu, cetăţean român, nu pot cumpăra titluri de stat, la un randament decent, nu peste şapte procente, cât este cel în dolari? De ce banii destinaţi plăţii dobânzilor să nu rămână în ţară, pentru a intra în consum, sau chiar în economisire? Probabil din patriotismul guvernanţilor, mă gândesc eu. Sau o fi la mijloc comisionul de succes al afacerii? că trebuie să mămânce şi gura lor ceva gourmet...

Cum îi sucesc gâtul imbecilului?



Prieteni, am o problemă. E un dobitoc(toacă?), care şi-a făcut un blog, "Martor ocular" îi zice, unde se lăfăie postările mele. Fără indicarea sursei, fără nimic! Pur şi simplu le postează, ca fiind ale lui! Mulţumesc celei care mi-a semnalat nemernicia!

Înţeleg să permit prietenilor preluarea materialelor care îi interesează. Dar nu înţeleg ca un bou să câştige bani de pe urma muncii mele! Dacă doream, puneam eu anunţuri şi publicitate pe blog. Dar nu vreau! Dar nici nu vreau să hrănesc nişte paraziţi! Deci: cum îi sucesc gâtul imbecilului? Orice sugestie este bine-venită!

marți, 28 februarie 2012

Delaţiunea, ca preludiu la schimbare



Nu e de râs, dar nici nu pot fi ipocrit să spun că nu mă amuză valul de delaţiuni care se revarsă către cei de la Antena 3. Bate vânt de schimbare, şi limbile multora de prin ministere încep să se dezlege. Semn că sistemul de a guverna prin frică se duce dracului: unora nu le mai este frică, dau din casă, şi vor fi urmaţi de tot mai mulţi. Sigur, nu-s naiv să cred c-o fac dezinteresat: băieţii îşi construiesc poliţe de asigurare pentru momentul când vor veni "ceilalţi" la guvernare.

Antrenul şi distracţia atunci vor fi. Acum nu e decât un soi de preludiu. Bun şi ăsta, în loc de altceva. Dar te apucă frica, pentru că încep să se conture proporţiile jafului, şi ale dezastrului social al unei guvernări incompetente, corupte şi nesimţite. Şi nu sunt sigur că dezastrul poate fi limitat atât de repede şi de eficient. 

Dar situaţia asta spune multe şi despre noi, despre caracterul nostru, despre valori morale şi despre soliditatea lor, despre cât de demni suntem. Şi ce spune nu e de bine, dar deloc nu e de bine! Numai că nu ne pasă! Şi asta e de rău, pentru că de aici vin toate relele din societate...

Le-am făcut un bine?



Înţeleg că România a blocat acordarea statutului de candidat la aderarea la UE Serbiei, sub motiv că nu acordă un tratament corect vlahilor, mă rog, românilor din Serbia. O fi bine, o fi rău? Le-am făcut cu adevărat un bine vlahilor? Întreb şi eu. Pentru că sârbii s-au umilit destul, ca şi noi, la timpul nostru, dar mult mai crunt, vezi Kosovo,  pentru dubioasa onoare de a fi acceptaţi în-un club care e pe ducă. Şi unde biletul de intrare costă cât nu face.

Sigur, sârbii au destule bube în cap la acest capitol, al raporturilor cu minorităţile. Dar şi minorităţile s-au pişat cu boltă în capul lor, profitând de conjunctură.

Eu cred că nu ne-am făcut un prieten, procedând astfel. Şi nici vlahii nu o vor duce mai bine. Să nu uităm cât de umiliţi ne-am simţit noi, şi cât de mult îi urâm pe unguri, pentru şantajul permanent la care suntem supuşi din 1990 încoace, cât nu ne place intervenţia Budapestei în favoarea ungurilor de la noi, mizeriile pe care ni le-au făcut -ezi aderarea la Consiliul Europei, drepturile colective - şi continuă să ni le facă. Sârbii de ce s-ar bucura de gestul nostru "prietenesc"?

O politică externă coerentă, nu făcută după cum îi tună unuia sau altuia, o politică la fel de coerentă în privinţa românilor din afara graniţelor ne-ar fi scutit de astfel de probleme. Dar ce ştiu eu? Băse e numai unu'!

Adevărata faţă a lui băsescu


De aici.

Ne mai facem bine?

Ţara asta e plină de cretini. Şi din păcate, cretinii ăştia au ajuns să ne conducă. Cum o fac, ştim. Dar ce vină au oamenii normali, de sunt obligaţi să suporte cretinismele acestor tembeli, care se comportă în stilul "ţara arde, baba se piaptănă!"

Când ai un dement în fruntea Casei Naţionale de Sănătate, când lipsesc medicamente esenţiale, nu doar în programul pentru cancer, ci şi în alte programe, sau vor fi scoase curând de pe piaţă, când se fură sute de milioane de euro, fără jenă, în văzul lumii, ce fac babele portocalii? Se ocupă de Legea Lustraţiei! Crezând că astfel mai câştigă un vot, două, în plus. 


Eu, unul, n-am nicio problemă cu respectiva lege. Dar ori o facem, ori n-o mai facem! Aşadar, interzicem ce e de interzis TUTUROR celor care, până în 1989 au fost pionieri, utecişti, membri de partid, miliţieni, securişti, activişti, procurori, judecători, pupincurişti, ce vreţi voi. Şi aşa ştim un rost şi o socoteală. Dar nu ne apucăm să facem din ea, la 23 de ani de la căderea comunismului, când nu mai există nicio motivaţie pentru existenţa ei, un instrument în mâna PDL, pentru a lupta cu adversarii politici. Eu vreau să-i văd out pe toţi: şi pe băsescu, şi pe Muţunache, şi pe madam Macovei, şi toată liota de securişti din portofoliul PDL, cu turnătorii precum Carol Sebastian, cu tot. 

Dacă nu facem aşa, cu costurile de rigoare(şi vor fi costuri uriaşe, vă asigur!), atunci o lege selectivă nu-şi are rostul. Vorbim vorbe, batem câmpii!  Dacă sunt unii care se împiedică de noi, care am avut ghinionul să trăim şi în comunism, foarte bine! Să ne scoată din circuit! Dar pe toţi! Dacă nu sunt, atunci fiecare om să fie judecat după faptele sale, nu după apartenenţa la o categorie socială, indiferent de natura ei. 

Şi pentru că îi mănâncă în cur, pedeliştii pregătesc o "carte neagră a privatizărilor PSD". Eu chiar vreau s-o facă! Pentru că, ştiţi cum e: nu trezi un poliţist care doarme! Asta va genera o contra-reacţie, şi vor ieşi la suprafaţă toate furtişagurile pedeliste, din 1996 până acum. 

Iar ca încheiere, o întrebare pentru Cotoa: bă, pulă! Care sunt mecanismele alea de control al preţurilor carburantului? Nu cumva taxele şi accizele? Pe care voi, că sunteţi la guvernare, le stabiliţi, nu PSD! Şi nu le reduceţi, din două motive: sunt bani buni la un buget sărac şi, doi, chiar dacă le reduceţi, preţurile nu scad, că e "economie de piaţă", şi firmele petroliere vor profit mereu mai mare. Dar dacă tot vă daţi coioşi, de ce nu supraimpozitaţi voi profitul petroliştilor? Aud?

PS: cum vă spuneam, legea e selectivă! Uteciştii(adică Muţunache! şi ciuma de boc!) au fost scoş din meniu! Hai pa!

luni, 27 februarie 2012

Externalizare: de ce şi pentru cine?


Un prieten îmi semnalează două articole din presa britanică, de fapt din Guardian, despre un scandal de corupţie, legat de externalizarea serviciilor publice. Acum, veţi zice că aşa ceva avem şi noi, aici la Românika! Sigur că avem! Apropo: a făcut cineva o socoteală cu cât au crescut, spre pildă, costurile sistemului public de sănătate, după ce au fost "externalizate" tot felul de servicii ale spitalelor. Că dacă-i asculţi în particular pe unii dintre şefii spitalelor, îţi vine să pui mâna pe puşcă. Dar statului nu-i pasă! Iar durerea lui în cur are o explicaţie: nişte unii, care au pus mâna pe el, pe stat, câştigă purcoaie de bani din "externalizări". Şi asta e mizilic! Hai să uităm pe la Societăţile Naţionale, pe la diverse Regii, unde e un adevărat festival al externalizărilor, şi un festin din banii publici!

Acum, sincer, nu cunosc decât superficial sistemul britanic. Înţeleg că nişte firme private sunt plătite de stat pentru a găsi locuri de muncă pentru şomerii de lungă durată, dublând instituţiile publice. Mai mult, forme asemănătoare de parteneriat public-privat existau, la scară mai mică. Acum intră în joc nişte mamuţi, care vor disloca de pe piaţă, prin preţuri de dumping(vă sună cunoscut?) firmele caritabile, care se descurcau, bine-mersi, până acum. Iar cei de la Guardian evocă un straniu consens stânga-dreapta în promovarea acestei scheme, care aduce bani frumoşi unor băieţi deştepţi, specie egal răspândită pe mapamond, indiferent de eco-sistem!

Capitalismul de cumetrie, acum într-o nouă-veche prezentare!  

Ce contează?



Mare deranj cu numirea noului şef al spionilor. Deşi, sincer, nu există nicio miză. SIE e doar un consumator de resurse, şi, din când în când, mai prestează câte ceva pentru americani, prin Orient. A văzut SIE venind vreuna din multele crize, care au pus România la colţ în Olanda, în Franţa, în Germania, în Italia, la Bruxelles? Aţi văzut vreun singur rând scris în presa occidentală în favoarea ţării noastre? Asta fac toate serviciile de agest gen, peste tot în lume. La noi, nu, că e rău de urât!

Un singur lucru poate face băsescu acum, cu numirea asta: să-i încaiere pe pesedişti cu peneliştii. Numindu-l, să zicem, pe Teodor Meleşcanu. Deşi nu s-a întrunit CSAŢ-ul, unde trebuie să se ia decizia. Dar cine se mai împiedică de astfel de amănunte la Românika?

PS: ce scârbă mi-e de tot! 

Nu mai bine îi împuşcăm noi pe economişti, să nu ne mai chinuie?



Ar fi de tot râsul, dacă n-ar fi de plâns. Pe Contributors, un nene, Cristian Socol, se dă de ceasul morţii să ne demonstreze că Tratatul de Stabilitate Fiscală nu e lupul cel rău, ci o virginală Albă ca Zăpada, care o să ne facă numai bine. Dacă îl aplicăm, va curge doar lapte şi miere!

Da, dar vine Florin Citu şi dărâmă, cu argumente solide, baza întregii construcţii a Tratatului, adică deficitul structural, care se bazează pe, atenţie, estimarea PIB ului potenţial, valoare care stă la baza calculului pomenitului deficit. Cu alte cuvinte, introduc în calcul o valoare care nu poate fi măsurată. Iar pentru estimare ai nevoie de o serie lungă de date statistice. Citez din Florin Citu. Dar înainte fac o precizare. Nu sunt economist. Dar nici idiot nu sunt. Chiar înţeleg lucrurile astea. De asta afirm că Florin Citu pune degetul pe rană. Nu putem lăsa o întreagă construcţie, legală şi instituţională, să se bazeze pe o ficţiune, cum spune şi el, poate fi manipulată. Păi, Greciei nu de la nişte mânării statistice i se trage? Şi atunci, ce facem?

Aşadar: "Dar riscul cel mai mare nu se regaseste in „designul” acestei reguli, ci in interiorul ei. Acest risc deriva din utilizarea PIB-ului potential ca element de baza in calculul bugetului structural. PIB-ul potential nu poate fi masurat si astfel el trebuie estimat. Si de aici apar o serie de probleme. Pentru a estima PIB-ul potential e nevoie de o serie istorica a PIB-ului real. Dar aceasta informatie se definitiveaza la o distanta de cel putin patru trimestre. De exemplu, noi nu vom avea cifra exacta a PIB-ului din 2011 decat la sfarsitul lui 2012.

Astfel, orice estimare a PIB-ului potential facuta astazi va trebui revizuita in viitor. Iar orice decizie luata in prezent, pe baza acestor estimari, poate sa aiba rezultate contrare celor sperate. Si, ca sa fie si mai complicat, PIB-ul potential poate fi masurat prin mai multe metode econometrice, toate ajungand la rezultate diferite. (s.m.)

Pericolele care deriva din folosirea PIB-ului potential pentru elaborarea de politici economice nu sunt noi. Cercetarea economica este plina de analize care demonstreaza ca utilizarea acestui concept pentru politica economica poate duce la erori grave. De exemplu, imaginati-va o politica monetara care raspunde prin cresterea ratelor dobanzilor unor estimari care arata ca PIB-ul real este mai mare decat cel potential. Aceasta decizie este normala din punctul de vedere al politicii monetare pentru ca in asemenea conditii creste riscul de inflatie.

Mai departe, ca urmare a deciziei de politica monetara, economia incetineste, pierde locuri de munca, scad profiturile si cresc ajutoarele sociale. Toate costuri reale. Daca insa decizia bancii centrale a avut la baza o estimare gresita a PIB-ului si economia mai avea ani buni de crestere pana sa se apropie de potential? Din fericire, in cazul politicilor monetare este mai usor de eliminat acest risc prin acordarea unei importante mai scazute acestei variable.

Dar o politica fiscala, asa cum urmeaza a fi introdusa in zona euro si Romania, se bazeaza pe o valoare estimata a PIB-ului potential. Este cea mai importanta variabila in calculul deficitului structural. Iar pentru ca aceasta variabila este importanta, si nu poate fi masurata, bineinteles ca exista riscul sa fie manipulata. Reamintesc ca soldul bugetar structural este determinat pe seama veniturilor si cheltuielilor guvernamentale realizate in cazul in care economia creste la potential. In schimb, soldul bugetului real reflecta efectele ciclice ale activitatii economice si variaza in jurul soldului bugetar structural."

Dar nu se putea să nu dea şi domnul Citu cu mucii în fasole: ca măsură de asigurare că politicienii nu mânăresc PIB ul potenţial, estimarea lui ar trebui să fie încredinţată unui grup de economişti independenţi. Pardon?! Mai bine îi împuşcăm, să nu ne mai chinuie! Nu de altceva, dar în căcatul ăsta ne-au băgat tot economiştii, că nu vă închipuiţi că deciziile politicienilor, profani în domeniu, au fost visate noaptea. Nu, ele au fost călduros recomandate de un grup de economişti, neapărat independenţi, cărora acum nu le miroase gura!

Hai, că n-om fi toţi proşti!

Nokia, moartă? S-o credeţi voi!



O mulţime de "analişti" cânta în cor prohodul Nokia, pentru că, nu-i aşa, n-are Android sau iOS. Iar când a făcut alianţa(cretină, din punctul meu de vedere) cu ăia de la Microsoft, se vorbea deja la timpul trecut despre firma finlandeză.

Acum, ca să mă înţelegeţi bine, nu sunt fan Nokia, deşi, până de curând, am avut DOAR telefoane Nokia. La un moment dat m-am plictisit de ei, mai ales că nu mai aveau inventivitatea aia în design, care i-a făcut mari. Iar de când am duda, nu cred că m-aş mai întoarce la Nokia. Dar asta nu mă împiedică să văd că au făcut un progres imens, şi că au redevenit creatori.

Acum câteva ore au lansat la Barcelona, la MWC, un telefon superb, ca forme, cu sistemul de operare Simbian Belle(de asta zic că nu era cazul să se încurce cu Microsoft!): Nokia 808 PureView. Ştiu, unii au să mârâie: că are un microprocesor cu un singur nucleu, că nici rezoluţie ecranului nu sparge gura târgului, c-o fi, c-o păţi. Nici mirobolanta rezoluţie a camerei, de 41 MP(da! 41 de MP, interpolaţi!) nu e un argument foarte tare. Dar ansamblul este o minunăţie!

Ce vreau să spun? Că adesea piaţa, în cretinismul ei congenital, poate distruge firme extrem de solide şi creatoare, doar pentru că nu-i dă profitul estimat de tot felul de conţopişti, care nu pot trece cu analiza mai departe de sacrosantele trei luni, ce au devenit standardul în judecarea performanţelor. Cercetarea costă, şi durează. Nimeni nu poate veni la infinit cu noi modele. Dacă suntem sinceri, vedem că Samsung, HTC, şi alţii ca ei, declină la nesfârşit acelaşi model, cu mici variaţiuni, pentru a demonstra că "se mişcă". Iar firme precum RIM(care face duda) sunt arătate cu deştu' şi penalizate, pentru că nu scot modele noi pe bandă rulantă.

Tâmpenia asta s-a întins ca râia peste tot, în toate domeniile: de la cosmetice la detergenţi, de la calculatoare la televizoare, aspiratoare, frigidere şi chiar şi autoturisme. Progresul nu este liniar, şi permanent crescător. Mai ai şi coborâşuri, şi erori, apuci şi pe drumuri care nu duc nicăieri. Dar pieţele nu pot accepta aşa ceva, pentru că, nu-i aşa, e prea uman. Şi ele nu au nimic în comun cu umanitatea. Ele sunt Dumnezeul nostru, al tuturor, care nu greşeşte niciodată, şi nu iartă greşelile nimănui!

Autopsie


Cum vă spuneam, televizorul meu a avut de câteva ori mare noroc că n-am puşcă. Dacă aveam, era mort de mult. Aşa, a ales să iasă singur din scenă. I s-a ars un integrat, "graţie" tembelilor de la distribuţia de buleftrică. Şi de mai bine de zece zile zace aşa, că meşterul care i-a luat placa de bază, s-o repare, s-a pricopsit c-o gripă de zile mari. Cum bani de altul n-am, mă gândesc că tot răul spre mai bine. Fac o cură de dezintoxicare video. Şi când s-o vindeca meşterul, m-oi fi vindecat şi eu de abuzul de tocşoaie. Deocamdată nu se văd semne de sevraj. Semn bun!

Oricum, vă ţin la curent!

duminică, 26 februarie 2012

Victimizarea PDL



Senatorul PSD Dan Şova şi o deputată din PDL, Mihaela Popa(?), au avut, într-o pauză publicitară a unei emisiuni de bătut apa în piuă la Realitatea Tv, un schimb contondent de cuvinte. Madam a sărit de cur în sus şi ţine să facă un scandal dintr-o chestie în care e cuvântul ei împotriva cuvântului lui Şova. Mă rog, sunt mari, se descurcă ei. 

Dar în ciorba asta penibilă se aruncă, voiniceşte, cu capul înainte, PDL. Care dă un comunicat plin de afirmaţii bombastice. Trecem şi peste asta. Fac şi ei ce pot, şi cât îi mai duce mintea. Dar nu poţi să nu-ţi faci cruce, în momentul în care citeşti argumentul ăsta: "Intelegem ca exista o stare accentuata de iritare si disperare la nivelul USL din cauza rezultatelor din ultimele sondaje de opinie insa le sugeram colegilor din opoziţie sa apeleze la solutii politice decente si normale intr-o democraţie, nu la amenintari, agresivitate verbala si filmari la vestiare." 

Pardon?! USL, disperat, la 55% intenţii de vot? Iar PDL, între 15% şi 18%, senin şi zen? Bă, băieţi! V-au deschis magazin de etnobotanice în Modrogan? Nu vă duceţi voi pe la un psihopupu? Un Xanax, un Rudotel, ceva? O plimbare prin realitate, cu însemnele partidului pe piept, să simţiţi "recunoştinţa" poporului?

Treziţi-vă! Terminaţi cu prostiile! Că de la călcatul în picioare la figurat, la urne, despre care vorbea Şova, s-ar putea putea să urmeze călcatul în picioare la propriu. Nu vă mai jucaţi cu focul. Nu vă mai victimizaţi, în registrul ăsta penibil. Nu voi sunteţi victimele. Nu, victimele sunt "beneficiarii" proastei voastre guvernări. Voi sunteţi călăii! Nu confundaţi planurile!

Mai sunt găuri la curea...



E de-a dreptul comic! În Mexic se desfăşoară a nu ştiu câta văicăreală pe tema crizei, cunoscută sub numele de "reuniunea G 20". La Los Angeles se fac ultimele pregătiri pentru festivitatea de decernare a premiilor "Oscar". Şi ghiciţi despre ce vorbesc toate ziarele!

Dar nu numai despre imbecilitatea celor care au programat reuniunea la concurenţă cu Oscarul e vorba. Deşi, mai ştii, o fi o găselniţă de geniu, pentru a face uitată inutilitatea reuniunii. Este vorba despre incapacitatea statelor de a se pune de acord asupra cauzelor, consecinţelor şi mecanismelor de ieşire din criză. De ce? Explicaţia intereselor divergente este prea simplă pentru a fi luată în serios. Mai degrabă unii nu simt criza la fel cu ceilalţi, şi nici costurile nu sunt aceleaşi. De aici divergenţele.

Este şi altceva, chiar mai grav decât atât. Aceste reuniuni ale G 20, avortate pe bandă rulantă, ne dau dimensiunea abisală a neputinţei politicului de a pune ordine în sistemele de reglementare. Doi tâmpiţi, Reagan şi Thatcher, au aruncat un bolovan în apă, dereglementarea, şi de atunci totul s-a dus dracului. Pentru simplul motiv că nişte unii, mari amatori de adrenalină, au riscat nemăsurat, şi au câştigat nemăsurat. Iar când au pierdut nemăsurat, şi-au cumpărat politicieni cretini, precum cei doi, citaţi mai sus, care i-au pus la adăpost de consecinţele iresponsabilităţii lor. 

Iar acum au devenit intangibili, şi pot sfida pe toată lumea. În acest moment doar o catastrofă, care să facă tabula rasa cu tot sistemul financiar global, mai poate reface sistemele de reglementare şi aduce o ordine cât de cât acceptabilă în haos. Rezistenţa profitorilor la orice încercare de a pune lucrurile într-o oarecare ordine este atât de mare, încât statele sunt pur şi simplu paralizate. 

Iar ceea ce se întâmplă ne arată cât de false sunt toate afirmaţiile privitoare la virtuţile magice ale "pieţelor libere". Pieţele nu există! Există doar indivizi, care îşi urmăresc interesele, în dispreţul interesului public, dar şi al intereselor private ale celorlalţi, indivizi care dispun de mijloace capabile să aducă sub comanda lor statele, şi care fac ce vor. Nu e nimic liber în acest joc, şi cu atât mai puţin piaţă. Nu se discută în termeni de cerere şi ofertă, ci în termenii raporturilor de forţă. Este cu totul alt joc, care nu are nimic în comun cu manualele de economie, dar chiar nimic!

Nu mă credeţi? Aruncaţi o privire pe pagina electronică a ziarului NYT: ceremonia de la Los Angeles ocupă locul central, G 20 este la capitolul "Mai multe ştiri". Asta e, fraţilor! Cui îi pasă de G 20? Pe cine interesează zbaterea unor papagali, care întind de aproape cinci ani de o criză bizară, în curul căreia s-au vârât mii de miliarde de euro şi de dolari, şi care promite noi cheltuieli nesăbuite din partea sistemului financiar şi noi programe de "austeritate" pentru cetăţeni? 

Asta e! Divertismentul e de bază! Criza? Ne-am obişnuit deja cu ea, s-ar putea să ne lipsească, atunci când cineva, "pieţele", spre pildă, are să decreteze că a luat sfârşit. Dar până atunci mai e, pentru că mai sunt găuri la curea...

E realitatea, idiotule!



Un idiot se patetizează în "Adevărul", după o cunoscută teză a propagandei băsiste: ce frumos ar arăta România, dacă n-ar fi televiziunile! "Viaţa ta a fost confiscată de televiziune. Tu nu ştii asta ori s-ar putea să ştii că ţi-a fost confiscată, dar puţin îţi pasă de viaţa ta. Acolo, în faţa „sticlei", tu crezi că eşti informat, că eşti martor la „evenimente", că participi (sanchi!), că râzi (dar nu e râsul tău!), că plângi (la telenovele), că suferi (suferinţele unei eprubete!) şi că trăieşti. Aşa crezi tu, că îţi trăieşti viaţa. Uită-te la tine câtă furie şi isterie îţi sălăşluiesc în suflet! Şi isteria, şi furia, toate vin de acolo, din televiziuni. Uită-te la tine când povesteşti ceva despre viaţa ta! Povesteşti tot ce-ai văzut şi ai simţit în faţa televizorului. Asta e viaţa ta, o poveste TV. Îţi povesteşti viaţa ta de telespectator, şi nu viaţa ta de om.

Eşti încurajat să „gândeşti liber", dar în fond gândeşti aşa cum vor cei pe care îi urmăreşti în fiecare seară, cu mintea ta făcută ţăndări, leneşă, plină de umori, frustrări şi isterii. Crezi că trăieşti în libertate pentru că te crezi stăpân pe telecomandă, dar în realitate zaci în cea mai distructivă puşcărie. Te consideri sănătos, dar eşti intoxicat. Uită-te la tine în ce hal te-au adus! Chiar aşa, nu vrei să fii sănătos? Nu te-ai săturat de boala asta de televiziune?"

Amice, eşti prost? Nu televiziunile sunt vinovate de felul în care arată realitatea, ci realitatea de felul în care arată televiziunile. Sigur, în goana lor după rating, televiziunile mai pun şi de la ele. Dar dacă realitatea de zi cu zi n-ar fi atât de mizerabilă, şi televiziunile ar arăta altfel. Nu ele au generat ura. Ura există, pentru că există multă frustrare, multă mizerie, morală şi fizică, foarte multă sărăcie, lipseşte perspectiva mai binelui.

Şi dacă nu ar mai exista televiziunile, ar fi mai bună viaţa noastră? Ar fura mai puţin actualii guvernanţi? N-am mai avea un purcoi de datorii? Ar fi mai multe medicamente în spitale? Ne-am îmbogăţi subit? Am fi mai buni? Mai milostivi? Şi atunci? Atunci, nimic! Pur şi simplu un vierme băsist se agită şi el, pentru o bucată de pâine, care vine şi aia din joi în Paşti, că Conu Păturiciu o ţine din faliment în faliment. Asta e, grea viaţa de pupincurist!

sâmbătă, 25 februarie 2012

Sictir, jigodiilor!



Eu, unul, de mult nu mai cred în statistica oficială, şi nici în gogoşile înşirate de aparatul de propagandă al BNR. Scurt, să nu vă plictisesc: nu cred nici în ruptul capului în scăderea aia fastuoasă a inflaţiei. Pentru simplul motiv că eu plătesc facturile, eu fac piaţa, şi, în general, eu dau pieptul cu "piaţa", nu o citesc pe culcalator!

Ne confruntăm cu o creştere sălbatică a preţurilor la produse petroliere rafinate, asta în timp ce OMV-Petrom afişează cu nesimţire un profit net de aproape un miliard de euro! Cresc la fel de vioi preţurile la alimente. La servicii, vezi costurile întreţinerii, la fel. Sigur, dacă bagi în calcul mai mult de jumătate de Românie, care se încălzeşte cu coceni şi cu lemn furat din pădurile tunse cu furie, poţi demonstra şi că a scăzut preţul întreţinerii. Dar cine te crede?

Şi atunci să nu-l bag în pizda mă-sii pe Adrian Vasilescu, pentru că vine cu explicaţii puerile pentru ce se întâmplă, recitându-mi versete din manualul micului monetarist? "Scumpirile de la carburanti si alimente sunt un zgomot de fond pe care il fac toti cei interesati sa creasca pretul. Exista factori din piata care vor sa vanda mai scump. In fiecare inceput de an, cei care vand fac zgomot, anunta cresteri de preturi. Pana la sfarsitul anului s-a dovedit ca n-au avut dreptate".

Bă, pulă! Scumpirile alea sunt orice, numai zgomot de fond, nu! Există, nu ni le închipuim noi! Şi nu le plăteşti tu, le plătim noi! Şi sărăcia de care zici a fost produsul haitelor de hoţi, precum ăia de-i mângâiaţi tu şi şeful tău pe frunte, care au golit de substanţă economia României, şi ne-au jupuit continuu, şi fără milă. 

Ştim, voi nu vreţi să faceţi nimic. Ştiu, voi lăsaţi piaţa să-şi găsească "echilibrele". Dar un lucru puteţi face: ţineţi-vă gura! Tăceţi dracului, nu mai înşiraţi verzi şi uscate! Lăsaţi-o cum a căzut! Nu ne mai enervaţi cu nesimţirea şi cu cinismul vostru! Sictir, jigodiilor! 

România: drumul spre prosperitate







Ciobanul inter-galactic şi Fecioara anti-gel



Ura! De trei ori ura! PDL a găsit formula salvatoare la Bucureşti: face alianţă cu PNG! Fecioara anti-gel îşi dă mâna cu Ciobanul inter-galactic, pentru a face căcatul praf!

Prieteni! Ce valoare mai au miorlăiturile doctrinare ale unora precum Cristian Preda şi madam Macovei? Ce s-a ales de "intransigenţa" lor morală? Sau ei nu sunt decât nişte trompete ale propagandei portocalii, plătite la bucată, să facă antren pe partea cu "intelectualii"? Care "intelectuali" n-au să scoată o vorbă de protest după alianţa asta scârboasă! Puteţi fi siguri de asta! Cărtărăscu bate câmpii, Liiceanu s-a retras în munţi, să-şi dea cu cremă de stele pe fizic, Pleşu luptă cu cremşnitul, Patapievici lustruieşte noua producţie de ponei cu svastică pe cur, iar ceata lui piţigoi de la "22" se ocupă cu excluderea pupincuriştilor băsişti(că doar n-o să-i plâng de milă lui Ilieşiu!) care au dezertat de la datorie. Cine să protesteze, coane Fănică?

Ce scârbă mi-e de şleahta asta de jigodii!

Gândirea captivă şi ideologia românească a supravieţuirii




"Adevărata captivitate mentală a timpurilor noastre zace, însă, altundeva. Încrederea contemporană în "piaţă" îşi urmează riguros doppelganger-ul de secol XIX: credinţa necondiţionată în necesitate, progres şi Istorie. Aşa cum nefericitul cancelar al Partidului Laburist britanic din perioada 1929-1931, Philip Snowden, a cedat în faţa crizei şi a declarat că nu are niciun rost să te opui legilor ineluctabile ale capitalismului, conducătorii de azi ai Europei se aruncă în austeritate bugetară pentru a linişti "pieţele". 

Dar piaţa, ca şi "materialismul dialectic", e doar o abstracţiune: în acelaşi timp ultraraţională(argumentul ei bate tot) şi o culme a lipsei de raţiune(nu poate fi contestată). Îşi are adevăraţii susţinători: gânditori mediocri prin contrast cu înaintaşii fondatori, dar totuşi influenţi; tovarăşii de călătorie care poate se îndoiesc în sinea lor de pretenţiile dogmei, dar nu văd nicio alternativă la a o propăvădui; victimele, dintre care multe, mai ales în SUA, au înghiţit îndatoritoare pilula şi proclamă cu mândrie virtuţile unei doctrine ale cărei beneficii nu le vor vedea nicicând. 

Mai presus de orice înrobirea unui popor de către o ideologie se măsoară cel mai bine prin inabilitatea colectivă de a imagina alternative.* Ştim perfect că încrederea neţărmurită în pieţele nereglementate ucide: aplicarea rigidă a ceea ce până de curând era "consensul de la Washington" în vulnerabilele ţări în curs de dezvoltare, cu accentul pe politici fiscale stricte, tarife scăzute şi dereglementare, a distrus milioane de existenţe. Între timp, "termenii comerciali" stricţi pe baza cărora se permite accesul la produsele farmaceutice vitale au redus drastic speranţa de viaţă în multe locuri. Dar, pentru a folosi exprimarea nemuritoare a Margaretei Thatcher, "nu există alternativă". 

Exact în aceşti termeni a fost prezentat beneficiarilor săi comunismul, după cel de-al Doilea Război Mondial; şi pentru că istoria nu-şi putea permite aparent alternativă la viitorul comunist, mulţi dintre admiratorii străini ai lui Stalin s-au lăsat duşi de val în captivitate intelectuală. Dar când Milosz a publicat "Gândirea capitvă", intelectualii occidentali se contraziceau încă în legătură cu diverse modele sociale realmente competitive, piaţă socială sau variante liberal capitaliste ale pieţei controlate. Azi, în ciuda câte unui sporadic şi insignifiant protest keynesian, domneşte consensul."

Tony Judt, Cabana amintirilor, Polirom, 2011, pag. 176-178

Am un scurt comentariu de făcut. La noi poporul este înrobit de ideologia supravieţuirii, pentru că alta nu cunoaşte, şi pentru că i se spune că nu există alternativă la ea. Asta ne-a împiedicat şi ne împiedică să ne imaginăm alternative, să ne proiectăm imaginea în viitor. De aici şi lipsa de reacţie, lipsa de solidaritate şi, în general, lipsa de spirit comunitar. Noi suntem sclavii supravieţuirii.  

vineri, 24 februarie 2012

Iar începe?



Pulimea Sa s-a cerut în Parlament, pe 7 martie, să cuvânteze despre efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă. Şi toată lumea a început să speculeze. Inclusiv pe marginea ideii că băsescu vrea să renunţe la mandat, în 2013, contra alegeri parlamentare şi prezidenţiale comasate, plus o Constituţie remaniată.

Lucrurile sunt mai simple: la 1 martie ar trebui să se semneze Tratatul de stabilitate Financiară, şi Pulimea Sa vrea să fie moţ acolo. Nu ştiu dacă data semnării rămâne 1 martie. Nu văd, prin presa occidentală pe care o citesc eu, cine ştie ce agitaţie pe tema asta. Probabil că data semnării e decalată câteva zile faţă de cea anunţată. Iar băsescu vine în Parlament cu Tratatul, semnat de el în numele României, pentru a forţa ratificarea. Dar pentru asta ar trebui să construiască un consens şi cu opoziţia. După linşajul mediatic orchestrat de PDL, cu articole comandate în presă şi cu afişele tembele tipărite de acelaşi partid, băsescu e atât de idiot să creadă că poate discuta cu USL?

Iar începe circul ăsta ieftin? Nu a obosit? Nu s-a plictisit? Nu mai are nicio jucărie nouă? Eu, unul, nu mai pot cu capul când aud de băsescu!  

Reforma în educaţie


Zelul reformist în educaţie nu este doar o manie carpato-danubiano-pontică. Nu, mania asta s-a globalizat. Din varii motive. Din punctul meu de vedere, un motiv este comun tuturor relelor din educaţie: nu ştim să spunem pentru ce societate pregătim copiii. Prima Revoluţie Industrială şi-a creat şcoala, dintr-o nevoie. Mă tem că actuala Revoluţie Industrială nu mai are aceeaşi nevoie de oameni cu educaţie medie. Are nevoie doar de vârfuri, foarte puţine, şi doar în anumite domenii. În rest, locul oamenilor este luat de automate programabile. 

O societate dezorientată vede că ascensorul social nu mai porneşte în sus nici pentru cei cu educaţie solidă, că educaţia nu mai este o poliţă de asigurare, că o întreagă clasă, cea de mijloc, este destructurată. Şi a început să caute explicaţii, dar mai ales vinovaţi. Şi, ca de obicei, vinovaţii sunt, cel mai adesea, victimele crizei de identitate a sistemului. În cazul de faţă şcoala, în general, şi educatorii, în special. 

Criza a amplificat problemele sistemului de educaţie, fie el public, fie el privat(care nu prea mai are de unde recruta material de calitate, nu doar cu bani!). Iar americanii sunt, într-un fel, în panică, şi caută soluţii pentru a scoate educaţia din criză. Cu ce metode? Asta e marea lor problemă. 

Înţeleg, din ce citesc, că profesorii vor fi judecaţi după rezultatele obţinute, an de an, de elevii lor la testele anuale. Şi dacă elevii nu-şi îmbunătăţesc scorul, an de an, profesorilor li se arată uşa. Ceea ce ne duce direct în populismul soluţiilor simple.

Vă semnalez un foarte interesant articol apărut pe blogul NYT dedicat cărţilor, din care citez: "The main mechanism of school reform today is to identify teachers who can raise their students’ test scores every year. If the scores go up, reformers assume, then the students will enroll in college and poverty will eventually disappear. This will happen, the reformers believe, if there is a “great teacher” in every classroom and if more schools are handed over to private managers, even for-profit corporations.

The reformers don’t care that standardized tests are prone to measurement error, sampling error, and other statistical errors.1 They don’t seem to care that experts like Robert L. Linn at the University of Colorado, Linda Darling-Hammond at Stanford, and Helen F. Ladd at Duke, as well as a commission of the National Research Council, have warned about misuse of standardized tests to hold individual teachers accountable with rewards or sanctions. Nor do they see the absurdity of gauging the quality of a teacher by the results of a multiple-choice test given to students on one day of the year.

Testing can provide useful information, showing students and teachers what is and is not being learned, and scores can be used to diagnose learning problems. But bad things happen when tests become too consequential for students, teachers, and schools, such as narrowing the curriculum only to what is tested or cheating or lowering standards to inflate scores. In response to the federal and state pressure to raise test scores, school districts across the nation have been reducing the time available for the arts, physical education, history, civics, and other nontested subjects. This will not improve education and is certain to damage its quality.

No nation in the world has eliminated poverty by firing teachers or by handing its public schools over to private managers; nor does research support either strategy.2 But these inconvenient facts do not reduce the reformers’ zeal. The new breed of school reformers consists mainly of Wall Street hedge fund managers, foundation officials, corporate executives, entrepreneurs, and policymakers, but few experienced educators. The reformers’ detachment from the realities of schooling and their indifference to research allow them to ignore the important influence of families and poverty. The schools can achieve miracles, the reformers assert, by relying on competition, deregulation, and management by data—strategies similar to the ones that helped produce the economic crash of 2008. In view of the reformers’ penchant for these strategies, educators tend to call them “corporate reformers,” to distinguish them from those who understand the complexities of school improvement.

The corporate reformers’ well-funded public relations campaign has succeeded in persuading elected officials that American public education needs shock therapy. One is tempted to forget that the United States is the largest and one of the most successful economies in the world, and that some part of this success must be attributed to the institutions that educated 90 percent of the people in this nation."

Sigur, articolul oferă reformatorilor americani "modelul educaţional finlandez". Dar ce anume a provocat criza educaţiei în SUA? Nu cumva, cum spune un finlandez: "Sahlberg speaks directly to the sense of crisis about educational achievement in the United States and many other nations. US policymakers have turned to market-based solutions such as “tougher competition, more data, abolishing teacher unions, opening more charter schools, or employing corporate-world management models.” By contrast, Finland has spent the past forty years developing a different education system, one that is focused on:
  • improving the teaching force, limiting student testing to a necessary minimum, placing responsibility and trust before accountability, and handing over school- and district-level leadership to education professionals"
Cu alte cuvinte, nu avem de descoperit apa caldă. Pur şi simplu avem nevoie de profesori bine pregătiţi, şi asta printr-un sistem de selecţie şi de evaluare foarte dur, cu facultăţi dedicate, cu un soi de stabilitate pe post, educatori bine plătiţi. Şi mai ales independenţi de hachiţele politicului. Restul sunt poveşti. Educaţia costă. Dar dacă vrei să reuşeşti, să ieşi din subdezvoltare şi din sărăcie, îţi asumi costurile. Dar dacă nu ţi le asumi, costurile sunt cu mult mai mari.   

Şi cu asta ce-am făcut?



Nu glumeam când spuneam că aş vrea să văd, în birourile celor care conduc România, de la Trei Coceni până la ultima primărie de ţară, următorul motto: "ORICE soluţie naşte noi probleme!"

Studiu de caz: un tembel, Funebriu, a introdus clasa pregătitoare. Nu am înţeles ce anume problemă a educaţiei româneşti o rezolvă această găselniţă, după tiparul: "să fim şi noi în rândul lumii!" Nu vă mai înşir toate problemele ridicate de această decizie, începând de la programă şi terminând cu dotările. Cea mai sănătoasă reacţie a avut-o Oprescu, care se întreba: "bă, voi v-aţi gândit cum fac ăia mici pipi, într-o şcoală normală? Cine-i pune pe WC?" 

Schimbarea de dragul schimbării, teoria permanentei reforme, atât de dragă "intelighenţei" de dreapta, care e incapabilă să propună altceva, evident, în afară de "anti-comunism", toate astea nasc "monştri" pe bandă rulantă. Cu această clasă pregătitoare, onor guvernul lu' Peşte a pus pe drumuri, şi pe gânduri(de ducă!) sute de mii de familii: tată, mamă, bunici, nepoţi. Nevrozează directorii de şcoli, alţi funcţionari prin administraţii, şi mai adaugă nişte cheltuieli pe lista: "azi unde dăm şperţ?"

Nu mai bine lăsam noi lucrurile aşa cum sunt? Dacă la data de 15 septembrie copilul are 6 ani împliniţi, merge la şcoală. Punct! Dacă cineva vrea să îşi dea copilul la şcoală la şapte ani, treaba lui, asta e. Ce ne deranjează? Mă îndoiesc că un copil este suficient pregătit să devină autonom la doar cinci ani. Pentru că, de fapt, asta este problema: patru ore la şcoală nu sunt patru ore la grădiniţă, sau acasă. Trebuie să se descurce singur, cu o serie de lucruri, pentru care sigur nu e pregătit. Or fi fiind şi unii cu un grad ridicat de precocitate, dar nu judecăm după excepţii, ci după medie. 

Ce am făcut, până la urmă, cu această schimbare, în afară de a demonstra, dacă mai era nevoie, imbecilitatea celor care ne guvernează? Eu, unul, nu mai înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă în ţara asta. Guvernarea după ureche ne-a căpiat definitiv...

joi, 23 februarie 2012

Dacă ne dorim conducători mai buni




"Seriozitatea morală în viaţa publică este ca pornografia: greu de definit, dar uşor recognoscibilă. Descrie o anumită coerenţă de intenţie şi acţiune, o etică a responsabilităţii politice. Politica este arta posibilului. Dar şi arta îşi are etica ei. Dacă politicienii ar fi pictori, cu FDR pe post de Tiţian şi Churchill drept Rubens, Attlee(fost prim ministru laburist între 1945 şi 1951) ar fi Vermeerul acestei profesiuni: precis, reţinut şi multă vreme subestimat. Bill Clinton ar putea aspira la culmile lui Salvador Dali(şi s-ar putea simţi flatat de comparaţie), Tony Blair la statutul şi avariţia lui Damien Hirst

În domeniul artelor, seriozitatea morală se referă la economia formei şi la reţinere estetică, precum în lumea din Hoţii de biciclete...Bogăţia de resurse pe care o folosim serveşte doar să ne protejeze împotriva sărăciei produsului la fel şi în politică, unde trăncăneala neîncetată şi retorica grandilocventă maschează o abisală lipsă de substanţă.

Opusul austerităţii nu e prosperitatea, cu luxe et volupte. Am pus comerţul interminabil în locul scopurilor publice şi nu ne aşteptăm la aspiraţii mai înalte de la liderii noştri. La şaizeci de ani după ce Churchill putea oferi doar "sânge, trudă, lacrimi şi sudoare", după 11 septembrie 2001, propriul nostru preşedinte de război - lăsând la o parte moralismul debordant al retoricii sale - nu a fost în stare să ne ceară decât să continuăm să facem cumpărături. Această viziune sărăcită asupra comunităţii - "unitatea" asigurată de consum - e tot ce merităm de la cei care ne guvernează. Dacă ne dorim conducători mai buni, trebuie să învăţăm să cerem mai mult de la ei şi mai puţin de la noi înşine. Un pic de austeritate n-ar strica." 

Tony Judt, Cabana memoriei, Editura Polirom, 2011, paginile 37-38  
  

Băieţii deştepţi: începuturile




Actualul stat român este dator circa 300 de milioane de euro urmaşilor unuia dintre cei mai mari hoţi, care a jefuit statul român ca nimeni altul: Nicolae Malaxa. Aveţi aici un articol referitor la Raportul pe care Alexandru Ottulescu, guvernatorul BNR, îl prezenta generalului Antonescu, în 1941, unde se detaliază modul în care individul a spoliat statul, cu largul concurs al...statului! 

Am să citez din articolul lui George Damian, postat pe "Bucureştii vechi şi noi": "Aproape fiecare cuvânt din raportul B.N.R. constituie o lovitură devastatoare. Din primele rânduri aflăm că firma lui Nicolae Malaxa funcţiona în baza unor credite care reprezentau 236,6% din mijloacele proprii – firmă pe datorie.
Cel mai mare creditor al lui Malaxa era B.N.R. cu 83,7% din întreaga finanţare a firmei. Mai mult decât atât, Malaxa beneficia de o relaţie specială cu B.N.R.: contractele sale de împrumut prevedeau că dacă Malaxa nu îşi încasa banii pe comenzile de stat urma ca perioada de creditare să îi fie prelungite. Un creditor cu adevărat special: dacă nu avea bani, era în mod automat amânat.
Acelaşi raport constata că deja nu mai era clar dacă statul era clientul întreprinderilor lui Malaxa sau Malaxa era clientul statului: 98% din comenzile fabricilor Malaxa erau comenzi de stat (66% comenzi de armament, 32% comenzi de material rulant pentru CFR).
Surpriza experţilor B.N.R. a fost enormă atunci când au calculat ratele de profit ale lui Malaxa în cadrul contractelor lui cu statul: acestea se situau între 236% şi 1.140%. De exemplu fabricarea de armament l-a costat pe Malaxa 182 milioane lei, iar acest armament a fost vândut armatei române cu 1,65 miliarde lei – rată de profit de 910%. Experţii contabili constatau sec: „firma N. Malaxa beneficiază de o rentabilitate excepţională”.
Nicolae Malaxa a avut grijă să pună deoparte aproape o treime din profiturile contractelor cu Armata: 390 de milioane de lei (adică 1,4 milioane dolari) într-un cont la Chase National Bank din New York. Chiar dacă făcea afaceri cu naziştii şi se întâlnea cu Hermann Goring, Nicolae Malaxa îşi punea banii în America.
Experţii B.N.R. au mai constatat că Malaxa practica dubla contabilitate şi multe din operaţiunile sale financiare erau mascate şi greu de identificat. Sistemul industrial-financiar al lui Malaxa făcea imposibilă blocarea finanţării de stat – deoarece fără sprijin guvernamental fabricile lui Malaxa ar fi fost închise, ceea ce pe lângă problemele sociale create ar fi dus la o problemă mult mai mare: oprirea producţiei de armament în ajunul intrării României în război."

 Găsiţi aici un articol detaliat despre legăturile lui Malaxa cu statul, şi mai ales despre modul în care a corupt şi a parazitat statul. 

Nu ştie statul actual ce a făcut Malaxa, cum a jefuit banul public? Se lasă jefuit pentru a doua oară? Către cine merg, de fapt, cele trei sute de milioane de euro? Câţi dintre actualii politicieni şi componenţi ai gureşei "societăţi civile" anti-comuniste, care se fac avocaţii "restitutio in integrum", vor fi mânjiţi cu banii ăştia? 

Nu trebuie să discutăm şi despre astea? Apropo: Muţunache nu are nimic de zis? Ce ştiu SRI şi SIE despre mafia "retrocedărilor" şi a "reparaţiilor morale", care a făcut averi impresionante, cu sprijin din afara ţării, dar mai ales din interiorul ei? Ăstea nu sunt atentate la adresa securităţii naţionale?   

Toţi sunt la fel!


Susan Bee, După potop

Prieteni, îmi este tot mai silă de ceea ce se întâmplă în ţara asta. Şi, sincer, mă simt tot mai descurajat. Pur şi simplu nu văd vreo şansă de schimbare. Pentru simplul motiv că schimbarea nu mai depinde de noi, de votul nostru, de voinţa noastră.

Să nu mă înţelegeţi greşit: nemernicii care ne conduc acum TREBUIE să plece. De bună-voie, că de nu pleacă după ce lumea pune mâna pe par. Întrebarea este în ce măsură noua putere are libertatea să facă ceea ce trebuie, pentru a scoate ţara asta din rahat. Şi mă tem că nu mai are cum, şi cu ce. 

Noi trebuie să analizăm fiecare lege dintre acelea trecute cu aritmetica aproximativă a cuplului Alma-Cotoi, şi la indicaţia deştului lui Toader. Legi care au schimbat definitiv lucrurile, le-au făcut ireversibile. Gândiţi-vă numai la schimbările introduse de noua lege a salarizării bugetarilor, sau la cele produse de Legea Educaţiei sau de noul Cod al Muncii. Credeţi că vor accepta multinaţionalele sau marii patroni autohtoni revenirea la contractul colectiv de muncă? Dar mai ales credeţi că va lăsa FMI să-i scape din bot prada românească? Nu se vor mai privatiza Hidroelectrica şi alte trufandale din portofoliul public? Nu ne vor mai jumuli privaţii care vor să pună mâna, via FMI, pe banii asigurărilor de sănătate? 

Tocmai în asta constă marea ticăloşie, venită din ura profundă faţă de oameni a lui băsescu: a vrut să facă ireversibile aceste schimbări, pentru a face imposibilă viaţa celor care vor guverna după jigodiile portocalii. De ce a făcut-o? A avut sau nu un proiect? Eu cred că nu! A făcut totul instinctiv, după clişeul cretin al suporterilor rapidişti, "singuri împotriva tuturor!" El era singur, un Sf. Gheorghe luptând cu balaurul naţional. Şi a biruit în tot ce şi-a propus! Dar cu ce preţ?

"Modernizarea statului" a fost doar o scuză, un pretext. Statul român nu este nici mai mic(cheltuielile lui de funcţionare au crescut, şi mă refer la cheltuielile administraţiei centrale, în special), nici mai eficient, nici mai puternic, şi oricum, nu mai serveşte interesul public. Marea realizare a lui băsescu a fost aceea că a permis clienţilor lui politici să captureze, şi să privatizeze statul. Şi asta e o evoluţie ireversibilă. Vouă vi se pare că a reuşit cineva să schimbe contractele băieţilor deştepţi cu Hidroelectrica, deşi FMI parcă ne somase să facem asta? Vouă vi se pare că va reuşi cineva să scape de regii asfaltului? Care acum sunt dublaţi de alţii ca ei, dar din UE? 

Credeţi că nu vom semna Tratatul ăla idiot, referitor la guvernanţa fiscală, care va fi piatra de moară agăţată de piciorul creşterii economice? Acum înţelegeţi de ce jubilează şi băsescu, şi boc, şi spun că au pus capăt "populismului politicienilor"? Ştiu că după ei urmează potopul, şi că, spre deosebire de covârşitoarea majoritate a românilor, ei au ajuns la un liman şi pe ei potopul nu-i priveşte. Şi, sincer, chiar cred că nu-i priveşte, de vreme ce se află la comanda vanelor care ne-au inundat cu nenorociri. 

Iar românii, văzând că nici noii guvernanţi nu schimbă nimic, se vor întări în convingerea lor că "toţi sunt la fel", şi se vor retrage definitiv din viaţa publică. Lăsând drum liber grupurilor de interese care parazitează acum statul, ce-i drept, cu ceva fereală. După, nu se vor mai feri de nimeni şi de nimic...

miercuri, 22 februarie 2012

Cât de ticălos?



E unu', Puţă, Duţă, mare şef pe la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Care ori e prost, ori ticălos. Eu cred că e ticălos. De ce? Simplu: dobitocu' ştia foarte bine că nu există decât o SINGURĂ firmă care importă morfină, necesară bolnavilor de cancer. Deschid o paranteză: cât de greu e să produci morfină, într-o fabrică autohtonă de medicamente?  Şi firma îi spusese că vrea să plece din România, că s-a săturat de aşteptat după banii Casei. 

Şi ce face boul? Nimic! Doar acuză firma de şantaj! Dar să vorbească despre problema asta cu alte firme importatoare de medicamente nu putea? Că doar nu s-a terminat morfina în lumea asta! Nu putea să facă o rezervă-tampon? 

Imbecilul ăsta trebuie demis mâine! Îi fut în gură pe ăia de la PDL şi mă doare în cur de interesele lor! Cretinul ăla trebuie să plece! Punct! Să plece! 

Danele! Tocmai ţi-au prelungit americanii mandatul la DNA! Fă şi tu o faptă bună! Pune-i nesimţitului cătuşe! Dovedeşte-ţi utilitatea! 

Statul care-şi bate joc de cetăţenii lui nu mai merită să existe. Am ajuns la limita suportabilului. Suntem în pragul exploziei. Dacă bulă ăla de la Cotroceni, păpuşa lui de la Guvern şi toţi tembelii cocoţaţi în fruntea bucatelor nu se trezesc, o să-i trezim noi! Cu parul!

Mira-m-aş, şi n-am cui!



Imbecila maşină de propagandă portocalie încearcă să ne convingă ce căcat a făcut praf Iubitul Conducător, Mare Reformator şi Machitor, schimbând guvernul şi premierul. Curg sondajele de casă, în care Puliţă Vodă întrece pe toată lumea la capitolul încredere, sau, şi mai inept, ca la IRES, rezultă că trei miniştri îl şi întrec: "Cristian Diaconescu - Externe, Leonard Orban - Afaceri Europene şi Cătălin Predoiu - Justiţie sunt cei trei miniştri cu o cotă de "încredere" mai mare decât cea a premierului Ungureanu - 32 la sută. Pe primul loc se află Leonard Orban (38 la sută), urmat de Cristian Diaconescu (35 la sută) şi Cătălin Predoiu (33 la sută). Locuitorii din Transilvania şi Banat au cea mai mare încredere în premierul Ungureanu (38 la sută), iar cea mai puţină o au cei din Moldova (29 la sută)". Am citat din "Gândul".

Păi, pă ce mă, pă ce? Ce a făcut Cristian Diaconescu, în trei săptămâni, de când e la MAE? A deblocat Schengenul? Ne-au ridicat ăia doisprezece membri ai UE restricţiile privitoare la libera circulaţie a forţei de muncă? Ce a făcut Leonard Orban? Că în ianuarie am absorbit pula fonduri europene, iar în februarie ne-au tăiat de la porţie cu 3,5 miliarde de iepuroi! Şi mai urmează! A, probabil că românii îl aplaudă pentru că nu atrage fonduri. Ce mama dracului să facem noi cu atâţia bani? De ce să ne pierdem ultimul(sau penultimul) loc în clasamentul sărăciei? Şi ce dracu a făcut Predoiu, în patru ani de ministeriat? Că în justiţie e mare jale, şi nu se întrevăd schimbări în bine.

Un cuvânt şi despre sondajele astea la telefon: după nişte băieţi care mai ştiu câte ceva despre ele, eroarea trece de 6%, iar despre felul în care e constituit eşantionul , mai bine să nu mai vorbim. Aşa că dacă vrei să mânăreşti ceva, fă un sondaj la telefon...