marți, 31 mai 2011

Lupta cu comunismul continuă!



Mi-e tot mai silă de tot ce se întâmplă în ţara asta! Şi mai ales de elitele ei intelectuale, care sunt un cancer incurabil! Aşa a fost şi până la venirea comuniştilor la putere, aşa a fost şi în comunism(n-au nici măcar scuza puţinelor excepţii), aşa este şi acum. N-am auzit de la ticăloşii ăştia un scâncet de protest faţă de "criteriile de internare", inventate de un dement de la CNAS. Că boc, văzând că e groasă, i-a obligat pe tembeli să le anuleze, e una. Dar numai faptul că cineva a putut inventa aşa ceva, iar un cretin a putut aproba aşa ceva, cu firescul cu care te ştergi la cur, ar fi trebuit să provoace o revoltă a intelectualilor. Ei bine, nu! Ei o freacă şi acum cu mineriadele

Da, atunci unii au luat-o pe spinare de la mineri. S-a lăsat cu capete sparte. Reprobabil, mizerabil, de neacceptat într-o ţară normală. Atunci România era o ţară anormală, abia ieşise din dictatură, nu avea cum fi ca Franţa sau Germania, după doar şase luni de libertate. 

 Acum se zice că ar fi normală. Şi în România normală nişte birocraţi trimit oameni la moarte sigură doar pentru a se încadra în deficitul bugetar. Cine e mai vinovat? Minerul care a dat cu bastonul, sau politicianul de azi, care ucide cu sângere rece, pentru a se menţine la putere cu orice preţ? Sau intelectualul care tace?

Pe lângă mizeria criteriilor de internare, ce mai contează că majoritatea parlamentară a modificat statutul poliţistului, făcându-l pe poliţist sclavul şefilor politici, ce contează că aceeaşi majoritate a modificat legea alegerilor locale, pentru ca primarii să fie aleşi într-un singur tur de scrutin? Sunt mizilicuri. Dar care fac din România o democraţie de faţadă, în aplauzele "elitelor intelectuale", fericite că lupta cu comunismul continuă!

Hacărul pizdei mă-sii!



Nu cred că există o mai mare specie de cretini în lumea asta plină de dobitoci, imbecili, tâmpiţi, decât hacării, sau cum pizda mă-sii s-o fi scriind. N-am să înţeleg niciodată bucuria dobitocului care "ţi-a tras-o", pentru că a găsit el o portiţă de intrare în sistemul de protecţie, şi îţi atacă sistemul de operare. Dacă vrea să demonstreze ceva, să se ia de piept cu marile firme care produc "anti-viruşi". Deşi înţeleg că majoritatea jivinelor ăstora digitale lucrează pentru firmele care produc anti-viruşi, că trebuie să-şi justifice şi ele existenţa şi preţurile nesimţite ale unor programe care, odată instalate, în afară de faptul că-ţi complică viaţa, te feresc de belele fix o laie!

Aşa mi-am stricat ziua de azi cu un astfel de dobitoc, care în afară de faptul că nu-mi găsesc nişte programe, şi trebuie să le reinstalez, nu a făcut decât să-mi fută timpul. Şi dacă el o fi având timp de pierdut cu tot felul de tâmpenii, eu n-am.

Tot aşa acum vreun an şi ceva un alt tembel mi-a distrus calculatorul de la birou. Practic n-am mai putut recupera nimic de pe hard disc. Aşa am ajuns să-mi ţin textele mai importante pe yahoo!. Pur şi simplu mi le trimit ca ataşamente. Să aibă grija protecţiei ăia de la yahoo!, nu eu.  Sună prosteşte, dar nu e! Decât să-mi cumpăr hard extern, să tot stau să transfer date de pe calculator pe hardul extern, şi acasă, şi la birou, sau să ard  CD uri, mă joc cu asta. Şi merge. Iar dacă vreun isteţ de pe la servicii vrea să le citească, treaba lui. Oricum şi ăştia sunt în turma cretinilor pe care-i urăsc, hacării, şi dacă vor să ţi-o tragă, nu de anti-virus se împiedică. Sau de mandatul(sanchi!) de la judecător.

Asta e! Atât le poate mintea, atâta fac!

luni, 30 mai 2011

Ca'n filmele cu proşti!



Cum poate fi luată în serios o guvernare care când are, când n-are majoritate în Parlament? Cum poate fi considerată o democraţie funcţională o ţară în care parlamentarii îşi schimbă culoarea politică la secundă, fie din oportunism, fie din lăcomie, fie şantajaţi la ordin de instituţiile statului, ălea presupuse că trebuie să impună respectarea legii? Întrebările pot continua, dar la ce ar servi?

Ziua a debutat la Senat, cu alba-neagra majorităţii. Dincolo de faza cu demisia unuia din PDL şi înscrierea unui fost pesedist în UNPR, UDMR bate şi el cu pumnul în masă, pentru că are mortul lui Tokes în casă, şantajează coaliţia cu Statutul Minorităţilor, dar îi jură credinţă până în 2012, iar băsescu pierde procesul pe care i l-a intentat unui deputat pesedist, care i-a zis ceva de etnobotanice, care Pulimii Sale i-a sunat ca ceva de mamă(nu vă obosiţi, cacofonia E voită!), şi a vrut să-şi repereze onoarea. Judecătorii au zis că nu i-o reperează, şi au decis în consecinţă.  

Azi s-a mai întâmplat ceva drăguţ: GhinIon Iliescu i-a transferat această "onoare" lui GhinEmil Boc. Venit în vizită la omologul său român, Berlusconi a aflat că a pierdut alegerile locale, şi conducerea oraşelor Palermo şi Milano(auuuuuu, ce-l ustură în cur asta, Milano e capitala financiară a Italiei!). De supărare şi-a anulat conferinţa de presă cu boc. Las' că se consolează la noapte cu fetiţele dulci din Bucureşti, cum doar la Roma mai găseşti! Sper să-l ia cu el şi pe boc, să-l iniţieze în tainele guvernării. 

Nu e o zi ca-n filmele cu proşti? Şi staţi aşa, că nu s-a terminat!  

Un căcat cu moţ



Că sunteo o ţară de proşti a devenit deja axiomă. Nu ne mai enervăm. Că nu avem de ce. Prostia e dar de la Dumnezeu, semn că El ne iubeşte atât de tare încât ne apără de viciile şi păcatele inteligenţei, asigurându-ne automat un loc în Împărăţia Cerurilor, fără o staţionare în Purgatoriu şi fără un şperţ dat Sfântului Petru. 

Credeam că mai există şi dizidenţi prin marea asta de proşti, care să-şi asume Iadul, sau şperţul dat sfântului mai sus pomenit. Ţi-ai găsit! Uite ce titrează azi, şi preia cu voioşie toată lumea politico-mediatică, JN: "Românii muncesc cinci luni pe an pentru stat". Este o imbecilitate cât casa!

Românii, ăia care plătesc taxe şi impozite, muncesc pentru ei. E drept, pare că tot ce plătesc reprezintă cinci luni pe an de muncă. Dar...

Cei mai mulţi bani daţi statului sunt pentru cumpărarea unor servicii: asigurare de sănătate(hulitul CAS), de şomaj, contribuţii la sistemul de pensii, educaţie, şi altele, precum securitatea internă şi externă. Este o uriaşă manipulare să spui că cinci luni plăteşti pentru funcţionarea statului. Stat, în forma sa cea mai simplă, înseamnă Parlament, Guvern, administraţie centrală şi locale, armată şi servicii de securitate. Atât.

Restul sunt plăţi pentru servicii publice, pe care  le gestionează statul. Mai bine sau mai rău. Să zicem că desfiinţăm absolut toate serviciile publice, şi le lăsăm sectorului privat. La salariile din România, de circa 300 de euro pe lună, chiar şi o creştere cu vreo 120 de euro nu înseamnă nimic. Poate cineva să-şi cumpere şi educaţie, şi sănătate, şi pensie, şi securitate, şi protecţie împotriva dezastrelor, şi justiţie din banii ăştia? Exclud mersul cu trenul, autobuzul, şi alte alea. 

Ce am avea? Păi, vreun milion(în cea mai optimistă citire a realităţii) de români care, de bine, de rău, vor reuşi să rămână în secolul 21, şi restul fie pleacă din ţară, fie se retrage în Evul Mediu. 

E uşor să înjuri statul, aşa, în abstract. Dar mai greu să formulezi o alternativă la el.  Nu mai bine ne fute pe noi grija de felul în care cei care administrează statul cheltuiesc banii publici? Că nu am văzut pe nimeni protestând în stradă pentru felul în care sunt administraţi banii de la CNAS, spre pildă. 

Noi nu înţelegem multe: nici cum funcţionează un stat normal, nici ce înseamnă să fii cetăţean, să ai şi obligaţii, nu doar drepturi şi libertăţi, de care oricum nu te poţi bucura, pentru că fără bani e şi cum n-ar fi acele drepturi şi libertăţi. 

Cineva vrea să transforme România într-un rai libertarian. Şi tot ce reuşeşte să facă este un căcat cu moţ!  

Are şi Gulagul rostul lui



Unu' de-o freacă pe dreapta se oripilează şi baletează graseiat(licenţă poetică!) printre concepte pentru că o tanti care scrie la CriticAtac pomeneşte despre "datoria asocierii proletare"! Vai, cum se poate să fie "proletari" Ernu şi Rogozanu! "Mă, voi vă simţiţi proletari? Voi sunteţi elite, cum vă amestecaţi cu "ăştia"?

Să zicem că comunismul post-modern, care este, e de porc şi masturbare intelectuală. Dar nu mai de porc şi mai masturbare intelectuală decât dreapta mimetică şi populistă pe care o susţin A' lu' Gică şi ai lui. Dar aştept de la suavul Fumurescu o reacţie la fel de oripilată şi la vorbele tovarăşului lui de idei Mihai Giurgea, care scrie cu evidente orgasme intelectuale, ca orice labertarian român verde, astea: "Tinerii spanioli care au protestat la Madrid împotriva șomajului au fost călcați in picioare de politie. Ca sa fie clar: joburi sunt, dar junilor șomeri nu le convin…salariile! Preferă sa stea degeaba pe ajutoare sociale. M-au uns pe suflet urletele manifestanților, cărora evident nu le venea sa creadă cum politia ii izbește cu sălbăticie peste bot cu bastoanele de cauciuc. Nu erau obișnuiți! Mi-a plăcut mai ales o fata care se uita cu ochii mari, exact înainte sa primească ditamai bocancul peste mutră...

Române, vezi cum iți moare copilul de foame? A făcut pneumonie de frig? Vezi că n-ai bani sa-i iei ampicilină? Păi nu ti-a promis statul ca te îngrijește? Ia uite ce casă are nenea senatorul! nenea liderul sindical! sau nenea asfaltatorul! Ia uite ce mașini au! Dacă ii jefuiești casa, îți salvezi copilul! Dacă le arzi mașina, te răcorești. Iar dacă le înfigi capul intr-o teapa si dansezi cu el prin piața Victoriei, te răzbuni pentru toata bătaia de joc indurata in viața ta!” (ce guvern anume va fi atunci in palatul Victoria? Păi nu mai are nici cea mai mica importanță, vă asigur!)
Desigur, după ce românii vor arde ce este de ars, după vor decapita ce este de decapitat, vor descoperi ca tot n-au făcut rost de bani. Așa se întâmplă cu toate revoluțiile. Si atunci va începe un regim cu adevărat de dreapta. Nu gluma asta care se cheamă PDL! Și abia după aceea, România va cunoaște cu adevărat ordinea, disciplina și eficiența."

Are câteodată şi Gulagul rostul lui...

PS: nu vă împiedicaţi de titlu. Este un semn de exasperare, şi nimic altceva. De ce exasperare? Pentru că nimeni nu mai reacţionează când cretini precum Giurgea debitează enormităţi la foc automat, cu ură de clasă de cea mai pură extracţie. Aştept să citesc la el, sau la altul ca el, ceva de genul: "Gulagul şi Holocaustul sunt, ca orice lucru făcut de stat, două eşecuri. Socialiştii, fie că sunt comunişti, fie că sunt fascişti, nu ştiu calcul economic. Altele ar fi fost rezultatele dacă erau lăsate să se exprime liber forţele vii ale pieţei, dacă intervenea concurenţa!"

Punem pariu că toţi decervelaţii care populează aşa-zisa noastră dreaptă ar apluda fericiţi?!  Aşa e când pierzi orice legătură cu realitatea şi ajungi să crezi orbeşte tot ce scriau nişte unii acum coişpe mii de ani...

duminică, 29 mai 2011

Hârtia suportă orice!



Într-un anonimat năucitor, USL şi-a lansat programul economic. Unii, puţini, l-au aplaudat. Echipa de zgomote a actualei puteri îl înjură vârtos, cu cele mai rizibile argumente, sau mai bine fără.

Eu, unul, n-am de gând să zic nimic despre program, până când băieţii nu ne spun ce fac cu acordurile semnate de actuala putere cu FMI, BM, CE, BERD şi altele, care, practic, lasă ORICE guvern al României, inclusiv pe cel prezent, fără instrumente de intervenţie în economie. Pentru că dacă vin să guverneze respectând toate aceste acorduri, vor fi doar un soi de guvern boc fără boc.

Criza asta ne-a reamintit un lucru, care nu are neapărat legătură cu "comunismul": anume că statul şi intervenţia sa, rolul său de planificator strategic şi de organizator al coeziunii sociale, sunt elementele care permit unor ţări precum România să îşi reducă decalajele de dezvoltare. 

Nu mai suntem în situaţia în care să ne permitem aceste instrumente. Deşi am avea nevoie de o abordare tip "centralizarea scopurilor şi mijloacelor", singurul lucru pe care îl vrea centralizat actuala putere este şperţul(mita, paraîndărătul). Şi trebuie să recunoaştem că s-a profesionalizat cu o viteză incredibilă în această direcţie. În rest, pa şi pusi!

În rest, ştiţi cum e: hârtia(pixelul) suportă orice! 

Caz închis



Nu ştiu de ce îmi mai pierd timpul atrăgând atenţia asupra consecinţelor deciziilor pe care le-a luat puterea asta de căcat, imbecilă, fără viziune, fără şcoală, care este trasă de aţă de nişte fanatici ai pieţei, care cred că totul se poate rezolva prin  "dereglementare", prin "retragerea statului din economie", prin "punerea la muncă a leneşilor". Poate sunt masochist, şi nu conştientizez asta...

Nişte americani au publicat recent un studiu despre stagnarea veniturilor americanilor, cu începere din anii 80 ai secolului trecut, când un actor cretin de mâna a doua, care se credea trimisul lui Dumnezeu pe pământ, a început să atace moştenirea New Dealului. Din punctul meu de vedere ăla a fost momentul în care a început sfârşitul SUA, ca lider global. Pentru că "American Dream" este produsul New Dealului, şi el a reprezentat acea "soft power" care a distrus comunismul, nu muntele de bani vârât în tot felul de aventuri tehnologice şi militare, de genul scutului anti-rachetă.

Am să citez câteva lucruri din introducerea studiului, unde se vorbeşte de nevoia definirii unui nou Contract Social. Sigur, în România, când Ion Iliescu a vorbit recent despre acest lucru, şi despre un nou Cotract Social, l-au înjurat toţi analfabeţii din presă, care sunt mai degrabă specializaţi în plastie vaginală, sau în pupat curul Iubitului Conducător. Evident că pentru dobitoci Thomas Hobbes a fost un comunist odios, la fel ca şi Jean Jacques Rousseau.

"In the three decades after World War II, a central feature of the American economy was a mass upward mobility in which each generation lived better than the last, and workers experienced earnings gains through much of their careers. In short, the American Dream was alive and well. The central drivers of mass upward mobility were real wages for most workers that grew in line with overall labor productivity. Because of rising real wages a 40-year-old male blue-collar worker earned more in the late 1960s than most managers had earned in the late 1940s.

The alignment of wage growth and productivity growth resulted from two main factors: labor markets for most groups of workers in which demand matched supply, and the post-World War II Social Compact that emerged from the Great Depression helped to propogate wage norms throughout the economy, norms that were enforced in part through collective bargaining and professional personnel/human resource management practices.

By the 1980s, both of these factors had reversed. Labor demand increasingly shifted toward more educated workers – particularly well-educated women. At the same time, the post-war Social Compact was challenged by the inflationary 1970s and collapsed in the 1980s. Nothing has emerged to replace it...
 
 What is needed is a new Social Compact not in the mirror image or with the same institutions of the original Social Compact, but with policies, institutions, and organizational practices suited to the current economy and workforce.

Two big challenges have to be overcome to put a new Social Compact into place. The first is political and in some respects ideological. Since the 1970s, large corporations have dramatically increased their economic power and political influence (Barley 2010). The results have been substantial legislative changes that deregulated major industries, liberalized banking rules, undercut labor-law enforcement and reform, prevented increases in the federal minimum wage, and fostered an ideology of free-market liberalism and the “maximization of shareholder value” at the expense of other stakeholders.

Prior to these changes, American business practiced a managerial capitalism that shared the returns on investments in new goods and services among the firms’ investors, science and engineering professionals, managers, and other employees. Today, American business emphasizes a form of financial capitalism that rewards financial innovations, transactions, and restructuring. As a result of this shift, a disproportionate share of the gains of recent productivity gains has gone to those in the financial sector who engineered this shift and to the top executives in corporations who applied these principles in their firms.

Over three decades, this evolution has been supported by a public belief in the proposition that left alone, unregulated market forces and corporations that maximize shareholder value would generate the economic growth and shared prosperity needed to raise living standards for all Americans. The 2008 financial collapse disproved this proposition as it involved financial markets. The compensation in Figures 1 and 2 disprove the proposition for most workers. A realignment of corporate and public interests begins with an honest discussion of these facts.

The second problem is analytical. While the past three decades have generated a number of localized organizational and institutional innovations in response to changing markets, technologies, and workforce characteristics — and many of these innovations havedemonstrated their effectiveness on a small scale — few if any have diffused widely enough to be tested for their potential as national strategies."

Analiza este foarte serioasă, şi multe dintre fenomenele descrise de autori ne privesc şi pe noi, mai ales consecinţele globalizării, destructurarea sindicatelor şi scăderea puterii lor de negociere colectivă, scăderea salariului minim, fragmentarea pieţei muncii, etc.  

Autorii formulează şi o serie de soluţii. Unele uşor utopice, altele destul de vagi. Toate presupun existenţa unei voinţe politice ferme şi a unor mecanisme de intervenţie ale statului. Adică fix ce nu vrea vulgata ideologică neoliberală. Caz închis.

sâmbătă, 28 mai 2011

Iisus, priveşte!


Pot şi eu!

PS: bazaconia umblătoare pe apă este cunoscută în America Latină, unde trăieşte, drept "şopârla Iisus Cristos", iar pe latineşte răspunde la numele de Basiliscus plumifrons. Orice va fi însemnând asta... 

Mâna destinului



Banca Mondială ne-a dat 500 de milioane de euro printr-un program destinat asistenţei sociale: "Obiectivul proiectului este de a îmbunătăţi performanţele sistemului de asistenţă socială prin consolidarea managementului, îmbunătăţirea echităţii şi eficienţei administrative şi reducerea erorilor şi fraudelor."

Nimic nou sub soare. Banii vin, mănâncă şi gura unor oengişti(SAR e abonat la banii BM) şi birocraţi ceva, se fac alţi oengişti şi birocraţi că fac pentru "reconversia profesională", "consilierea", "incluziunea socială" a unor amărâţi, care tot nepregătiţi, tot nesfătuiţi şi neintegraţi rămân, şi aşa mai departe.

"România are un număr mare de adulţi apţi de muncă pe asistenţă socială, care nu sunt în angajare, educare, training sau au dizabilităţi, număr estimat la 1,8 milioane. Aceştia reprezintă 22% din beneficiarii de asistenţă socială din rândul populaţiei active. Măsurile de asistenţă socială planificate vor oferi stimulente mai puternice pentru muncă pentru unii adulţi din acest grup, prin reducerea ratei marginale de taxare pe câştiguri pentru beneficiul de creştere a copilului, reducerea duratei de acordare a ajutorului de creştere a copilului la un an pentru cei cu venituri ridicate şi creşterea bonusului de revenire la muncă, prin eliminarea persoanelor cu «false» dizabilităţi care ar putea lucra dar trăiesc din ajutoare şi prin introducerea de cerinţe mai solide de muncă şi activare în cazul programului venitului minim garantat".

Logica idioţilor de la BM mă depăşeşte. Sincer! Adică am un grup masiv de indivizi, necalificaţi, analfabeţi, de care nimeni nu are nevoie pe piaţa muncii, pentru că nimeni nu vrea să investească în ei. Şi ca să-i aduc pe unii pe o piaţă a muncii care nu are nevoie de ei îi las muritori de foame! Doar mintea perversă a unora care în viaţa lor nu s-au intersectat cu un oameni aflaţi într-o stare de absolută sărăcie putea inventa aşa ceva! Când plăteşti 3000 de dolari pe noapte pentru o cameră de hotel, e simplu să dai soluţii din astea. Mai că-mi vine să cred că mâna destinului s-a întrupat în camerista care l-a trimis pe DSK la bulău. Ăla de la BM ce vicii o avea? Că şi-o cere şi el! 

Lumină diafană

Pasajul Basarab la final



Deşi nu mi-am propus asta, azi am făcut fotografii cu Pasajul Basarab şi dinspre calea Griviţei. Aveţi pe celălalt blog o serie de detalii, care privesc rampele de acces, prinderea lor, staţia de tramvai, turnul hobanelor.  

vineri, 27 mai 2011

Ieşirea din ambiguitate



Avem una bucată summit G 8 la Deauville, în Franţa. Nici în cur nu ne doare de asta! Pe bună dreptate: oricum România nu interesează pe nimeni, în jocul geo-politic. Noi primim mutarea în plic.

Din punctul meu de vedere, summitul ăsta este unul de ţinut minte. Pentru că Federaţia Rusă a forţat un răspuns: "Bă băieţi! Hai să n-o mai frecăm la rece! Decideţi: ori e laie, ori bălaie! Suntem partenerii voştri, sau duşmanii voştri? Dacă suntem parteneri, atunci daţi-ne un semn: un act care să garanteze că scutul anti-rachetă nu este îndreptat împotriva noastră. Ştim, toţi ne-am şters la cur, la un moment sau altul al istoriei noastre, cu astfel de acte. Dar intenţia contează."

Cererea lui Medvedev a rămas fără răspuns. Nasol moment, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din Rusia, din 2012. I-au ridicat mingea la fileu lui Putin. 

Nu cred că ruşii se laudă că au răspuns la scutul anti-rachetă. Chiar îl au. E simplu: se numeşte saturarea obiectivului. O rachetă purtătoare poate avea 12 focoase nucleare şi vreo 24 de ţinte false. La Deveselu vor fi doar 24 de interceptoare. O singură rachetă ţi-a indisponibilizat un punct de apărare. Pur şi simplu vor construi rachete şi mai mobile, şi mai mici, şi mai multe. Dar cel mai grav lucru este coborârea pragului nuclear. Într-un eventual conflict ruşii vor introduce foarte repede arma nucleară în ecuaţie. 

De fapt, nu ştiu ce câştigă occidentalii, americanii în special, refuzând cererea ruşilor. Controlul tehnologiilor sensibile le revine. Ruşii au mijloacele necesare pentru a măsura timpii de răspuns ai sistemului: radarele lor de alertă timpurie bat suficient de departe pentru asta. Şi de curând au introdus o nouă generaţie de radare, nu mai depind de vechile radare rămase în Ucraina, spre pildă. 

Oricum ar fi, ruşii nu-şi mai fac iluzii în legătură cu Occidentul. Refuzul de azi le-a spus clar că vor fi trataţi drept duşmani, şi unicul nivel la care pot colabora cu Occidentul este cel comercial. Drept pentru care vor face astfel încât să profite la maxim de resursele pe care le au, şi vor alunga, încet, încet, firmele occidentale din economia rusă. Mulţi zic că astfel ruşii vor pierde. Nu sunt foarte sigur.

Toată lumea vede în Rusia un imperiu expansionist. Dar nici la apogeul Războiului Rece URSS nu a avut atâţia soldaţi şi atâta armament în atât de multe ţări ca SUA azi. Nu şi-a dezvoltat portavioane, pentru că nu avea nevoie de ele. URSS nu şi-a propus să domine lumea, pentru că era conştientă că nu se poate aşa ceva. Ea doar şi-a construit un spaţiu de siguranţă în Estul Europei, pentru a nu mai fi prinsă pe picior greşit, ca în 1941. Pe care acum l-a pierdut. Şi pe care îl va compensa cu armament nuclear, în lipsa unor garanţii. Opoziţia la scutul anti-rachetă a fost un test, pentru a vedea ce vor, de fapt, occidentalii. Test picat de Occident.

Occidentul şi-a programat dominaţia asupra lumii. Cred că se poate. De fapt americanii cred asta. Dar iluzia asta îi va costa enorm, cât de curând. Economia lor este, structural, rău alcătuită. Coeziunea naţională este la limită, din cauza refuzului celor bogaţi de a fi solidari cu săracii Americii. SUA nu mai sunt de mult o democraţie, deşi încă păstrează aparenţele. Nu poate spune că a câştigat nici războiul din Irak, nici pe cel din Afganistan. Două ţări băşinoase, care i-au obligat să cheltuiască între 1000 şi 3000 de miliarde de dolari degeaba. Iar Pakistanul îi aşteaptă la cotitură, cu o mare surpriză. Şi neplăcută. Întreţinerea bazelor militare costă enorm, şi nu le aduc niciun beneficiu, ţinând cont de noul context internaţional.



Să fim oneşti: mai devreme sau mai târziu SUA vor avea nevoie de un mare conflict militar, care să aducă la zero economia americană şi să şteargă toate datoriile pe care nu poate, nu are cu ce le mai plăti. Are de ales între China şi Rusia. Se pare că Rusia li se pare o ţintă mai abordabilă. Mă tem că şi-au greşit socotelile. La fel cum şi le-au greşit şi nemţii. Sigur, ei îşi zic că ruşii nu au acum aliaţi, cel puţin formal. Întrebarea este: şi dacă nu reuşesc să convingă China să li se alăture împotriva Rusiei, sau măcar să rămână neutră? Vorbeam despre surpriza pakistaneză. Este vorba despre implicarea chinezilor în jocuruile de putere din regiune. Pakistanul va juca, mai mult ca oricând, cartea chineză. Nasol!

Şi mai nasol ar fi ca, profitând de un conflict al Occidentului cu ruşii, chinezii să acţioneze pentru îndepărtarea americanilor din Pacific. Cum se vede, lucrurile nu sunt deloc simple. Ambiguitatea este bună până la un moment dat. Acum ruşii au decis să iasă din ambiguitate. S-au lămurit. De azi înainte se vor pregăti pentru ce e mai rău.

Unde suntem noi în afacerea asta? Pe lista rusă a ţintelor care trebuie distruse cu prioritate în caz de conflict. Simplu, nu? Că doar nu credeaţi că e ceva gratis în lumea noastră!

O epopee edilitaro-comico-politico-şperţară ia sfârşit


Se apropie cu paşi repezi inaugurarea Pasajului Basarab. La circa şapte ani de la demararea proiectului, şi cale de vreo 120 de milioane de euro în plus faţă de preţul iniţial. Merită, nu merită? Rămâne de văzut. Eu zic că de rezolvat nu rezolvă mare lucru, pentru că lucrurile se vor împotmoli la intersecţia bulevardelor Titulescu şi Banu Manta. Unde se va impune o soluţie de genul pasaj subteran, şi cât de curând. Cum edilii gândesc(când gândesc!) la un singur lucru: mărimea şpăgii, evident că n-au rezolvat intersecţia aia în acelaşi timp cu construcţia pasajului. Acum se va impune un contract urgent, deci fără licitaţie, deci purtător de mare parandărăt, şi aşa mai departe.

Dar e bine. Putea fi şi mai bine, la banii ăştia, dacă renunţam la Gara de Nord, trecerea era la nivelul solului(eventual un mic pasaj subteran) şi construiam o nouă gară, mai hacana. Dar de ce şpaga mică, atunci când se poate mare?

Acum e târziu de cârcotit. Îl avem, să ne trăiască, să rămână la locul lui la viitorul cutremur, şi să ne folosească la ceva.

joi, 26 mai 2011

Doamnelor şi domnilor, Rafael "Buldogul" Nadal!


Setul trei al meciului lui Nadal cu Pablo Andujar, la Roland Garros, a fost absolut uimitor! Condus cu 5-1 la ghemuri, Nadal a salvat opt mingi de set, şi a câştigat setul, şi meciul, în tie break! Nadal nu a cedat niciun moment, mental vorbind. Ce tărie psihică! În fond, mai avea în faţă două seturi, pentru a câştiga meciul. Nu era o nenorocire dacă pierdea setul. Şi nici despre efort suplimentar nu putea fi vorba, de vreme ce consumul fizic din setul trei a fost uriaş, cât pentru două seturi!

Nadal a avut tenacitatea unui buldog, n-a făcut un pas înapoi! Setul ăsta ar trebui să fie prezentat, ca luare aminte, mămăligilor sportive autohtone, care "cedează psihic", când dau de greu. Nadal şi-a respectat statutul, şi-a respectat suporterii şi a făcut onoare tenisului. Tot respectul pentru un profesionist!   

Nu se ştie niciodată...



Înţeleptul nostru Cârmaci şi-a justificat azi boicotul summitului Europei Centrale şi de Est, la Radio România Actualităţi, spunând, citez aproximativ: "Dacă mă duceam acolo unde este invitat şi Kosovo, cine ştie, la un alt summit mă trezeam alături de Igor Smirnov".  Sigur, e o posibilitate, Pulimea Voastră. Eşti atât de prost să nu înţelegi că ne aflăm în plină "real politik", iar asta nu are nimic în comun cu principiile, ci cu interesul ălora de le sugi mata pula?

Să vedem, Iubit Conducător, ce ai face dacă nu peste mult timp acelaşi Licurici căruia i-ai zis acum "pa!" te invită la un summit la care participă şi Laszlo Tokes, preşedintele proaspăt recunoscutei Republici Secuieşti? Ţi se pare SF? Eu zic să te mai gândeşti!

Forever boc!



traian băsescu a înţeles mesajul votului de marţi, din Camera Deputaţilor. Aşadar, în numele stabilităţii boc rămâne premier! Şi când te gândeşti că sunt o mulţime de idioţi care au crezut în existenţa aranjamentului între cei doi: "îţi dau partidul, îmi laşi funcţia de premier liberă!" Unde dracu' mai găseşte el o slugă atât de fidelă şi eficientă?


Restul vorbăriei din emisiunea de la RRA este inutil de discutat. Sunt vechile sale obsesii. Nu ne spune nimic nou: ca preşedinte-jucător, vrea să facă el, şi doar el, agenda publică, şi pizduieşte pe oricine îndrăzneşte să introducă şi alte subiecte în discuţia publică.  Nu e nou nici dispreţul lui faţă de orice opinie care nu-i aparţine sau care o contrazice pe a lui. El e unic, şi restul nişte nemernici.


Haidi, bre! Ne laşi?

PS: totuşi, de ce o fi simţit nevoia să o laude pe Fecioara din Pleşcoi? 

miercuri, 25 mai 2011

Sfaturi de la proşti, pentru proşti



Prin anii '80, înainte de moartea lui Brejnev, circula pe la noi un banc tâmpit, despre cum să fie salvată Uniunea Sovietică, aflată în pană. "Se pun savanţii sovietici pe treabă, fac maşina timpului, şi-l aduc pe Lenin în timpul lor. Îl duc la Brejnev, care îi spune tărăşenia, şi-l roagă să le dea o soluţie. Lenin cere un timp de gândire, timpul trece, şi Brejnev îl întreabă: "Ei, Vladimir Ilici, după ce ai văzut, cu ce începem? La care Lenin îi răspunde: "Eu zic să începem cu plecarea mea în Elveţia!" 

Cam ca bancul ăla sună şi sfaturile laureatului premiului Nobel pentru  economie Edmund Phelps pentru egipteni şi tunisieni: să înceapă cu capitalismul de secol XIX. Şi după vreo două sute de ani mai văd ei ce şi cum!

"Le système qui serait le plus approprié pour la Tunisie et l'Egypte est le capitalisme de base - capitalisme 1.0 - tel que l'ont développé la Grande-Bretagne et les Etats-Unis au cours de la première moitié du XIXe siècle dans leur marche vers des économies performantes : droits contre l'Etat, droits de propriété, droit de contracter, Etat de droit, banques locales en relation avec des entrepreneurs locaux, établissements financiers procurant du capital-risque, libre entrée de nouvelles entreprises dans le secteur industriel, etc.

Le système économique en vigueur en Tunisie et en Egypte est défini comme un corporatisme, et plus exactement un corporatisme de droite. Malheureusement, ces deux pays vont être confrontés à de graves périls lorsqu'ils s'appuieront sur des forces et des mécanismes démocratiques pour se débarrasser des aspects oppressifs du corporatisme de droite qu'ils ont enduré.

Un de ces dangers serait que ces forces bien intentionnées contribuent à l'émergence d'un corporatisme de gauche dans lequel syndicats et copains bien placés remplaceraient les familles dirigeantes, mais dans lequel subsisterait ou renaîtrait la nécessité d'avoir des relations et de solliciter des licences. Après tout, certaines parties de l'Europe à la fin des années 1960 ont entrepris d'édifier un corporatisme de gauche pour remplacer le corporatisme de droite qui avait dominé, à quelques exceptions près, des années 1880 aux années 1940...

La réussite dépendra du respect des droits individuels et de l'instauration de l'Etat de droit. Le succès dépendra aussi de la volonté populaire de tolérer les différences et d'accepter la compétition. Le fanatisme religieux qui s'est manifesté en Egypte est un signal inquiétant montrant que l'esprit de tolérance est peu développé dans le pays. Violence et discrimination à l'encontre des minorités et des concurrents pourraient priver la région d'une renaissance économique possible. Il n'est donc pas certain que la Tunisie et l'Egypte soient capables de procéder à la transformation économique nécessaire. C'est pourquoi il est important que l'aide étrangère à la région soit de nature technique et qu'elle vise à éliminer les obstacles entravant l'accès aux emplois et aux carrières gratifiantes."

Ăsta e tâmpit? Cei mai mulţi bani, în Egipt şi în Tunisia, vin din turism. Ce slujbe gratificante îţi oferă turismul? Cameriste? Barmani? Cărători de bagaje? Bucătari? Ghizi?  Slujbele gratificante sunt legate de stat şi de administraţia lui. Or aceste slujbe vor fi primele desfiinţate de "profeţii capitalismului". Împreună cu acelea din serviciile publice: educaţie, sănătate, transporturi. La cât sunt ăia de săraci, cine va cumpăra servicii private de educaţie sau sănătate? 

Concluzia tembelului e o prafrază după chestia aia cu undiţa şi peştele: nu le daţi bani, daţi-le sfaturi Dar dacă le dai undiţă, ce dracu' fac ăia cu ea în deşert(ul economic)?

O să le iasă şi ăstora "revoluţia" pe nas, cum ne-a ieşit şi nouă!

Puşcăria relansează economia!



Hotărât lucru, o ţară de proşti nu poate avea în fruntea ei decât o turmă de proşti! Isărescu bate câmpii în PowerPoint la o şezătoare economică, îi dă lecţii lui boc, care înţelege din doi în doi, iar boc, ca să arate că lecţia i-a servit la ceva, ne spune că va relansa economia şi prin investiţii în sistem parteneriat public privat. Obiectul investiţiei este de tot râsul(că autostrăzi vom vedea la Sfântu' Aşteaptă!): puşcării! Da, aţi citit bine: puşcării private!


Bă, mânca-v-aş gălăgia! Câte mama dracului puşcării vreţi să construiţi, de le luaţi la socoteală la creşterea PIB? Nu e mai simplu să mai trimiteţi nişte ţigani la cerşit, să nu ne mai primească nimeni pe nicăieri în Europa? Vom avea cea mai mare puşcărie din lume, la un preţ de ofertă!

Boicot şi dureri în cur




traian băsescu refuză să participe la un summit al ţărilor din Europa Centrală şi de Est, la care participă şi Barack Obama, pentru că gazdele poloneze, la insistenţa părţii americane, au invitat şi Kosovo. El crede că aşa face un bine Serbiei, şi României. Eu cred că face o mare tâmpenie. Dacă avea ceva de spus despre Kosovo, avea ocazia să i-o spună direct lui Obama.

Dar nu, capra râioasă ţine coada sus! Reuniunea aia de la Varşovia nu era dedicată Kosovo. Americanii încearcă să-şi vândă "marfa". Chiar dacă a fost recunoscut de mulţi, Kosovo este un stat practic izolat şi nefrecventabil. Sunt prea multe amănunte sinistre despre naşterea lui şi despre trecutul unor lideri, încât să rişte cineva să se afişeze cu Kosovo la braţ. Probabil că o firmă de PR americană a aruncat cu bani în stânga şi în dreapta, pentru a "cumpăra" această invitaţie. Care oricum nu o să scoată Priştina din izolare.

Tema summitului era, ce ironie! folosirea experienţei ţărilor foste socialiste pentru construirea democraţiei în nordul Africii. E drept că traian băsescu nu are nimic de spus pe tema asta. El poate fi util la capitolul "cum să distrugem o democraţie?" Aşa mai merge, neparticiparea se justifică!


Gibonii portocalii de pe net s-au repezit deja să-l pupe în cur pe Iubitul Consducător şi Mare Machitor. S-ar putea să-i usture iute în cur gestul idolului lor. Drept este că ne poate ustura şi pe noi. Dar ce mai contează?   

Locuinţa mea de vară...

Cum să furi averea unei naţiuni, sau Sovromurile se întoarce!



Ceea ce i se întâmplă Greciei este un furt pe faţă al averii publice, după ce ţara a fost încurajată să se împrumute, pentru a se dezvolta. Să ne înţelegem bine: dincolo de guvernarea locală, aproximativă şi adesea improvizată, nu faptul că grecii şi-au permis să trăiască peste puterile lor a fost de vină pentru situaţia în care se află. Ci marile puteri economice europene, care sunt principalele beneficiare ale banilor împrumutaţi de greci. Ştie cineva ca grecii să fi produs vreun camion, autobuz, locomotivă, vagon de metrou, autoturism? Evident, nu! 

Toate astea au fost importate. Marile construcţii, gen poduri, canale, autostrăzi, instalaţii sportive, etc, au fost construite de nemţi, francezi, italieni, britanici. Grecii au fost cu caii. Economia greacă este dependentă de turism. Grecia a ajuns un soi de rezervaţie turistică a Europei. Şi mai au ceva agricultură, ceva ciment, ceva chimie, dar nimic spectaculos. Grecia este importatoare netă de bunuri industriale. Exporturile Greciei au fost de circa 30 de miliarde de euro în 2008, iar importurile de circa 94 de miliarde. Deficit de balanţă de 64 de miliarde doar într-un an. Părea o idee bună să vinzi apă, aer, soare. Se vede treaba că nu e o mare sfârâială...

Acum băieţii care i-au "ajutat" pe greci să ajungă la marginea falimentului vor pur şi simplu să pună sub controlul lor toate bunurile statului elen, să înfiinţeze o agenţie după modelul celei germane, care după reunificare a lichidat bunurile publice din Germania de Est, şi să le vândă la mezat.


"With political opposition to new loans to Greece growing in several northern eurozone countries and the European Central Bank adamantly against any restructuring of Greek debt, European leaders see the privatisation plan as the best hope of staving off insolvency.  Officials involved in the discussions believe far more than €50bn could be raised in sales of state-owned assets, with estimates ranging from €250bn to €300bn – or almost all of Greece’s outstanding debt.

But several diplomats and officials said repeated failures by Athens to start such sell-offs have convinced them of the need to impose new conditions on the programme, including the possibility of an international agency running the divestments. “The state is not functioning,” said one senior European diplomat. Officials familiar with the deliberations said the idea of attaching conditions to Greece’s privatisation programme was one of the central topics at a secret meeting of some European Union finance ministers in Luxembourg this month.

Greece’s ability to manage the programme on its own was called into question again on Tuesday when the government’s main opposition party rejected new austerity measures proposed by George Papandreou, the Greek prime minister, and questioned the way he was proceeding with privatisations.EU officials have emphasised that they want cross-party agreement on any overhaul of the bail-out.

The drive for an outside agency to run Greek privatisations is being spearheaded by the Netherlands, whose finance minister, Jan Kees de Jager, raised the issue at a meeting of EU finance ministers last week. Under the plan, Greek assets would be put into a fund managed by international experts Such a plan is likely to raise opposition in Greece, but Mr De Jager said such considerations should be set aside. “Right now, we’re beyond sensitivities. Our common predicament is simply too serious,” he said.

Germany has signalled its support for such a plan but is reluctant to publicly back the approach for fear of provoking the Greek opposition. Germany itself used a similar agency, called Treuhand, when it sold off state assets held by the former East Germany in the 1990s."

Ei bine, cum vedeţi, Sovromurile se întoarce! Şi cred că orice om cu mintea zdravănă nu se poate să nu facă o paralelă între "Planul Valev" şi ideile sovieticilor în legătură cu ceea ce trebuia să fie CAER şi actualele politici ale greilor UE,  care nu se mai sfiesc să-i trateze pe cei ca Grecia ca pe nişte ţări ocupate, cărora le impun condiţii umilitoare, şi pe care le jupoaie fără milă. În numele solidarităţii şi al valorilor  comune, vezi bine!

marți, 24 mai 2011

Un argument în plus



Azi a fost, politic vorbind, o zi tembelă, cu o înşiruire de evenimente unul mai bizar ca altul. E greu să distingi o logică în această mişcare haotică. La scârba pe care o simt faţă de ceea ce s-ar zice că este "scenă politică", n-ar trebui să-mi pese. De fapt, nu-mi pasă. Dar nu pot să nu mă gândesc la ce se întâmplă, pentru că de câte ori idioţii care ne conduc mai au câte-o idee, mă ating la buzunar!

Uite aşa am ajuns să văd în eşecul de azi, din Camera Deputaţilor, al coaliţiei guvernamentale, un act programat al pedeliştilor, pentru a-i demonstra lui băsescu, cel care face presiuni asupra lui boc să demisioneze, că poate să şi-o ia în freză la votul de investitură pentru un nou Guvern. Şi în plus nimeni nu era pregătit să-şi asume consecinţele unei reduceri drastice a numărului poliţiştilor, într-un context politic şi economic delicat, cu o nemulţumire socială în creştere. 

Acum va urma obişnuitul circ al metodelor neortodoxe de a redimensiona MAI. Se va ajunge, inevitabil, la Curtea Constituţională. Oricum concedierile nu sunt pentru mâine. 

Doar boul de Igaş se dă de ceasul morţii să găsească metode de a îndeplini ordinele Iubitului Conducător şi  Mare Machitor. Lui nu-i spune nimeni nimic! 

Oricum, dacă ipoteza mea este corectă, asta nu reprezintă decât un argument în plus în favoarea afirmaţiei că puterea portocalie se descompune.    

Un nou actor social: clasele populare



Nu că ar conta: ceea ce spuneam încă din 2003-2004(Dan Mihalache mi-e martor, am avut lungi discuţii pe tema asta, pe vremea în care pesediştii erau în limbă în faţa celei de-a treia căi), şi am scris după aceea, inclusiv pe blogul ăsta, e confirmat şi de francezi, şi de alţii: se produce, ca rezultat al prăbuşirii comunismului şi al impunerii dogmei neo-liberale în politicile publice, pe fondul accelerării mondializării după model anglo-saxon, o descompunere a vechilor structuri sociale, rezultate după Marea Criză din 1929-1933, ca urmare a punerii în operă a Statului Bunăstării. Principala victimă este clasa de mijloc, dar sunt afectate şi alte structuri sociale. Cam de prin 2003-2004 apăreau primele semne ale recompunerii sociale, cel mai evident fiind accederea lui Le Pen în turul doi al prezidenţialelor franceze, în detrimentul lui Lionel Jospin, austerul premier socialist, hughenoto-troţkist.

Clasele populare se impun acum în forţă peste tot în Europa, şi ele sunt produsul pauperizării generale a populaţiei, inclusiv a clasei de mijloc. Descompunerea socială a dus la dispariţia "poporului de stânga". Întrebarea este dacă emergentele clase populare sunt de dreapta. Unii zic că da, unii zic că nu. Dar pentru a răspunde ferm la prima întrebare, trebuie să avem un răspuns clar unei a doua întrebări: mai are relevanţă, în acest moment al procesului de recompunere socială, dihotomia stânga-dreapta? Este PSD un partid de stânga? Sunt PDL şi PNL partide de dreapta? De ce?

Aceste clase populare, indiferent că vin dintr-o cultură politică de stânga, fie că vin dintr-o cultură politică de dreapta, au în comun o scârbă imensă de politică, acuzând clasa conducătoare, fără discriminări, de impotenţă, incompetenţă şi de ignorarea "poporului". Nu au cu cine se identifica, şi nici cu cine vota.

Sigur, absenţa de la vot a acestor nemulţumiţi face mai simplă, până la un punct, viaţa actualelor partide, care nu vor schimbarea actualei stări de fapt. Doar că, mai devreme sau mai târziu această recompunere socială va genera şi o recompunere politică. De asta bate câmpii Lăzăroiu cu partidul lui "Albă ca Zăpada". Doar că nu poţi face din curve, virgine, oricâte progrese ar fi făcut "chirurgia reparatorie" a firmelor de PR şi a presei aservite Cotrocenilor. 

Închei cu câteva citate dintr-un articol publicat în Le Monde, pe marginea acestui subiect, articol semnat de Christophe Guilluy.

" L'éclatement de la classe moyenne a libéré un nouveau "champ sociologique" qui rend de nouveau visibles les catégories populaires. Le surgissement dans le débat public de catégories, hier oubliées au profit des classes moyennes, est un indicateur essentiel de la nouvelle donne sociale.

Si les classes moyennes avaient accompagné hier la "moyennisation" de la société française pendant la période des "trente glorieuses", plusieurs décennies de précarisation et de déclassement social favorisent aujourd'hui l'émergence de nouvelles catégories populaires. C'est dans ce contexte qu'il faut analyser la résurgence politique et culturelle des milieux populaires. Désormais, ce sont ces catégories qui reflètent avec le plus d'acuité la réalité sociale du pays. Majoritaires dans la population active, les catégories ouvriers-employés représentent aussi une majorité des retraités. Elles recouvrent ainsi un très large spectre de la sociologie française...

Ces nouvelles classes populaires sont-elles de droite ? Après la disparition du "peuple de gauche" au XXe siècle, assiste-t-on à l'émergence d'un nouveau "peuple de droite" ? Rien n'est moins sûr. L'analyse par la "droitisation" occulte une donnée essentielle : la fin de la bipolarisation.

Désormais persuadée de la vacuité du débat droite-gauche, une majorité de Français ne font plus confiance aux grands partis. En 2010, un sondage Sofres/Cevipof estimait à 67 % le nombre de français qui ne faisaient plus confiance ni à la gauche ni à la droite ; une minorité d'entre eux arrivait encore à se situer sur l'échelle gauche-droite. Ce "ni gauche ni droite", particulièrement fort en milieu populaire, n'exprime pas une vague "protestation" ni la résurgence d'un populisme ancien mais résulte d'une réalité sociale et culturelle pour partie occultée par les grands partis.

Pire, les responsables politiques continuent à vanter les mérites d'une mondialisation heureuse, alors même que les catégories populaires subissent une précarisation objective de leurs conditions de vie..."

Descompunerea puterii portocalii


Azi, la Camera Deputaţilor, Legea care permitea disponibilizarea a circa 10.000 de poliţişti, lege organică, nu a întrunit numărul necesar de voturi, deşi majoritatea parlamentară s-a mobilizat exemplar, iar în sală erau prezenţi suficienţi deputaţi ai puterii pentru a o vota.  Pur şi simplu unii dintre ei nu au vrut să voteze.

Ceva se întâmplă, şi cei din PDL nu prea mai înţeleg ce se întâmplă cu ei. De fapt, acest partid este o formă pseudo-politică, un eufemism pentru mafia economică. Nu sunt naiv: şi pesediştii, şi liberalii, şi ţărăniştii, şi alţii au dat cu svastul în Caraiman, când au fost la putere. Dar au făcut-o cu fereală, cu sfială, fără sistem. Au fost nişte amatori pe lângă ăştia din PDL.

PDL este exclusiv o mafie economică, venită la putere cu o singură idee în minte: să captureze statul, şi să-l privatizeze. Vedeţi ce se întâmplă în Ministerul de Interne. Vedeţi ce se întâmplă la ANAF. Vedeţi ce s-a întâmplat la Muncă. Au reuşit cu brio.

Iar traian băsescu patronează această mafie, este vârât în ea până peste cap, prin familie, prin apropiaţi, prin oamenii lui din partid. Nu poate juca scena balconului, nu poate spune că n-a ştiut. De aproape şapte ani nimic nu mişcă în ţara asta fără ca el să ştie ce şi cum. Şi-a urmărit adversarii politici, a pus instirtuţiile statului pe urmele lor, i-a terfelit, şi în spatele acestei perdele de fum mafia lui a furat şi fură la greu.

Că ieri au picat doi boi e nimic. Trebuia să se dea ceva satisfacţie proştilor care mai cred că vin comuniştii şi băsescu e pavăză şi scut! Dar după asta nu va urma nimic, aşa cum n-a urmat nici după circul din vămi. Totul este planificat să se oprească la un nivel al mafiei care să nu ducă la vârful ei. Şi aşa se întâmplă. 

Nu ştiu ce va urma. Probabil vor mai sacrifica o serie de proşti ca ăia doi de ieri. Dar sistemul ticăloşit, patronat de traian băsescu, este încă funcţional, deşi şubrezit de scandaluri. Va mai trece timp până va fi pus, dacă va putea fi pus, cu botul pe labe. Există o singură cale de a-l prăbuşi: la următoarele alegeri PDL să nu mai fie votat, să fie îndepărtat de la butoanele puterii. Altminteri mafia se va replia, dar nu va fi învinsă, şi va reveni, la cel mai mic semn de slăbiciune al statului şi al cetăţenilor.   

E vreo deosebire?



Şi moartea lui Fănuş Neagu a scos la suprafaţă tot ce mai rău în mintea şi şi în sufletul unor cretini, aşa cum se întâmplă de o vreme încoace, mai ales de când Iubitul Conducător şi Mare Machitor ne conduce cu mână de fier pe drumul şerpuit al pişatului boului spre prăpastia finală. Anti-comunismul ţine loc şi de inteligenţă, şi de bun-simţ, şi de ideologie, de fapt, e bun să justifice orice măgărie.

Vin şi vă întreb: ce deosebire este între dobitocul care comentează articolul din Adevărul, dedicat morţii scriitorului, şi scrie astea:  "Florin Simionescu2011-05-24 10:28:39 Asta a umplut Braila de militieni de la Gradistea. O vidanja de cocliti care s-au imbogatit din dreptu' de jmeker. El a taiat si spanzurat in politie, a dat paine puturoasa si blocuri intregi la toti taranii de ne-au umplut ca ciuma cu manelele, gratarele, berea in fata blocului, gaini crescute in gradina si covoarele batute cand ti-e lumea mai draga. Un blestem pentru oras! Pacat ca trebuie sa asteptam natura ca sa putem scapa de securistii astia!"  şi unul cu pretenţii de mare telectual, care altminteri dă lecţii: "Azi a murit Fǎnuș Neagu. Mǎ rog, mǎ lasǎ rece chestia asta cu muritul vedetelor. În fiecare zi mor oameni, hoarde, hecatombe, haite, însǎ doar unora li se alocǎ spațiu publicitar. Iaca acolo, un comunist în minus."

Sigur, în lumea noastră fiecare este liber să delireze cum vrea neuronu' lui. dar tot în lumea asta a noastră mai există şi decenţă, şi bun-simţ. Nu te obligă nimeni să comentezi, şi nici să-l iubeşti pe Fănuş Neagu. Nici măcar nu e vorba despre acel "Despre morţi numai de bine!"  Este vorba despre demenţa acestei societăţi, care nu vrea să vadă lucrurile decât în alb şi negru, pentru că nu o duce mintea la mai mult. Tristă ţară de proşti...

Pierdut in Balcania

Fanus Neagu s-a pierdut azi, pentru vecie, in lumea pe care a iubit-o ca pe nimic altceva. Suntem mai saraci cu un suflet...

luni, 23 mai 2011

Cum e mai bine?



Cătălin Avramescu, specialist în canibalism şi mare amator de dictatură, a fost propus drept ambasador în Finlanda şi Letonia. Văd că unii au luat foc la aflarea propunerii. Ar fi bine să mai stea o tură, înainte de a ţipa ca din gură de şarpe. Poate-şi răspund între timp la întrebarea: unde e mai bine cu Avramescu: la Helsinki, să-l sperie pe Moş Crăciun, sau la Cotroceni, băgându-i în cap Pulimii Sale tot felul de tâmpenii economico-constituţionale? Că la tâmpenii se pricepe! 


Eu mi l-aş dori cât mai departe de băsescu şi de România... 

Din lac în puţ!



Iese pe sticlă Marele Machitor şi sughite indicăţii către pedelişti, turma le ia de bune şi le transformă în politici publice sau în acte administrative. Exemplu: Referendumul pentru Legea Capitalei. După ce tembelii consilieri locali ai PDL, conduşi de farmazoanca Nuţi, au impus şapte întrebări, s-a răsculat Marele Timonier şi a zic "Niet!".  Şi aceeaşi tembeli s-au răzgândit, şi au aprobat doar două întrebări, la fel de cretine ca şi precedentele. Acum ele sună aşa:

 " - Vă doriţi o Capitală cu 7 administraţii controlate de 217 consilieri aleşi pe liste de partid?
    - Vă doriţi ca şi consilierii generali să fie aleşi uninominal, asemeni primarilor de sector?"

Şi ce se schimbă cu asta? Dacă se desfiinţează Consiliile de sector, se desfiinţează şi primăriile de sector. Şi ce punem în loc? Pentru că nimeni nu ne spune care vor fi consecinţele unei astfel de decizii, şi care vor fi costurile pentru mine, ca locuitor al oraşului. Totul este organizat plecând de la acest model de organizare: Primărie Generală şi Primării de sector. Acum, dacă rămâne doar Primăria Generală, ce facem? Au să rămână nişte structuri administrative intermediare, care vor avea rol de instituţii de proximitate?

Ce facem cu alegerea consilierilor generali după sistem ununominal? Va fi constituţională existenţa mai multor tipuri de consilieri, unii aleşi pe listă, în ţară, şi alţii aleşi uninominal, la Bucureşti? Cum va fi împărţit oraşul în circumscripţii? La fel ca la alegerile parlamentare? 

PDL introduce pe uşa din dos o recentralizare administrativă, şi o scoatere a deciziilor care ţin de viaţa comunităţuilor de sub controlul cetăţenilor. Ce dacă la 2,5 milioane de cetăţeni există 217 consilieri locali? Sunt prea mulţi? După ce criteriu? Din câte ştiu consilierii nu sunt angajaţi ai Primăriilor, primesc doar indemnizaţii de şedinţă. Care sigur nu sărăcesc bugetele Primăriilor! Oricum altele sunt "rozătoarele" bugetare, gen regii asfaltului, ai panseluţelor, ai mobilierului stradal, şi lista lor e lungă.

Ca de obicei, idioţii au uitat că ORICE soluţie naşte noi probleme. Cele expuse mai sus sunt la prima vedere. Sunt altele şi mai grave: primăriile au servicuii sociale, fac investiţii în şcoli şi spitale, nişte oameni depind de ele. Şi nu sunt profitori, sunt doar nişte amărâţi.


 

Cu fazanii înainte, spre Albă ca Zăpada!



Ăia doi fazani politici, de-i zburătăciră mascaţii şi DNA azi nu sunt decât nişte victime colaterale în scenariul "Eu v-am făcut, eu vă omor!" PDL se descompune încet, dar sigur. Nici măcar promisiunea unor bani publici nu-i mai poate ţine pe unii dintre pedelişti alături de partid. Şi atunci Pulimea Sa caută un motiv tare pentru a distruge PDL şi pentru a forma în locul lui altceva. Iar ce motiv mai tare decât: "Sunteţi nişte nenorociţi de corupţi! Eu, Purul, Unicul şi Neprihănitul, nu mai pot accepta aşa ceva! E ruşine omenirii să vă zică vouă pedelişti!" Şi "ţuşti", sare din joben Mişcarea Populară, mult aşteptata Albă ca Zăpadă politică, ieşită din zoaiele ei precum Afrodita din spuma mării.  

Ăştia doi sunt doar începutul. Vor urma şi alţi pedelişti la DNA. Unii preventiv, să nu le treacă prin minte să zică: "Păi, bine jupâne, până acum, când am adus bani la partid, am fost buni, acum nu mai avem loc printre piticii noii Albe ca Zăpada?" Alţii pentru a fi puşi la gazeta de pixeli, ca exemple de corupţie infernală din PDL.

Mă cam umflă râsul, când mă gândesc că boc cel mic o să rămână şef peste "partida corupţilor" din PDL. Dar şi-o merită! Când eşti slugă, aşa păţeşti: se cacă toţi în gura ta!

Azi o să vedem, la votarea în Senat a Moţiunii USL privindu-l pe Baconschi, cât de departe a ajuns descompunerea PDL. Dar indiferent de rezultatul votului, cert este că sunt destui pedelişti care dorm cu valijoara politică la marginea fotoliului de parlamentar. Şi aşteaptă o "fereastră de oportunitate".

Sincer, dacă aş fi în locul Pulimii Sale, aş forţa eu căderea guvernului şi schimbarea majorităţii parlamentare. Aş accepta orice premier pe care mi l-ar propune USL, şi aş investi masiv în impunerea unui nou partid. Iar la câtă ţinere de minte are bizonul român, aş câştiga alegerile din 2012!

Dar e prea laş să se confrunte cu realităţile. Aşa, va da pe mâna DNA câţiva amărâţi, va scinda PDL şi se va ruga Domnului să-i iasă şmenul. Că aşa merg lucrurile la porţile Orientului... 

duminică, 22 mai 2011

Vă vine să credeţi?


O tânără din Târgu-Jiu, în ultimul an de liceu, deja admisă la Universitatea Cambridge, s-a sinucis, inexplicabil. O dramă, fără îndoială, nu doar pentru familia fetei. Cu atât mai mult cu cât oamenii nu-şi pot explica gestul.  

E drept, nu toţi. Diectorul liceului la care învăţa are o explicaţie-beton pentru gestul fetei: era într-o clasă în care erau mulţi atei. "„Am aflat de la profesoară(de religie, n.m.) că erau mai mulţi elevi atei. Această laicizare extremă a societăţii contemporane cade foarte rău“. Ce convenabil! Şi ce tâmpit!

Vă scutesc de lamentări. Pur şi simplu naţia asta este sortită dispariţiei, din motive de prostie extremă!

G 8? Circulaţi, nu-i nimic de văzut!



Baletul G 8 continuă, fără ca omul de pe stradă să mai acorde atenţie acestui club închis, a cărui existenţă este de nimic justificată, câtă vreme încă funcţionează ONU, singura instituţie cu vocaţie universală, din care fac parte şi ţările membre ale G 8. Cu toate astea nu putem trece cu vederea existenţa lui, deşi este greu de măsurat impactul pe care îl au deciziile luate în cadrul grupului asupra economiei şi politicii internaţionale.  Dar acest impact există, nimeni nu se îndoieşte de asta.


Modelul G 8 este cel al Directoratului celor cinci puteri, instaurat la momentul Congresului de la Viena, din 1815, după sfârşitul epocii napoleoniene. Acum se pune întrebarea, aşa cum o face, printre alţii, Bertand Badie, într-o carte recent apărută, "La diplomatie de connivence : les dérives oligarchiques du système international, La Découverte, Paris, 2011", în ce măsură mondializarea rimează cu întoarcerea la momentul Congresului de la Viena, care a instaurat o ordine ce a condus la conflicte în serie în Europa şi în lume, ce au culminat cu Primul Război Mondial.



"La diplomatie de club est une reprise de très anciennes pratiques qui s'étaient instaurées en 1815, au moment du congrès de Vienne. A l'époque, le système international se limitait de fait à l'Europe et à une douzaine d'Etats. Cinq d'entre eux se sont érigés en directoire, et le résultat était déjà peu probant : il n'est qu'à se souvenir des questions d'Orient, et surtout de cet aboutissement dramatique que constitua la première guerre mondiale.

Aujourd'hui, ces vieilles pratiques renaissent sur les dépouilles de la bipolarité et de la guerre froide, dans un monde qui s'y prête infiniment moins. D'abord, le système international s'étend désormais à la planète tout entière. Les Etats sont au nombre de 192, rejoints par beaucoup d'autres acteurs internationaux non étatiques. La mondialisation consacre l'interdépendance entre tous.

Face à une telle complexité, la prétention oligarchique est une pâle réponse : il suffit de se retourner, de contempler trente-cinq ans de diplomatie de club pour mesurer la maigreur des résultats et l'impasse dans laquelle nous nous trouvons. Ajoutez à cela que la mondialisation fait une part beaucoup plus importante aux faibles : la stabilité mondiale dépend de plus en plus des maillons faibles. Ceux-ci étant exclus de la délibération oligarchique, il est illusoire de penser que les problèmes qui grèvent le système international puissent être résolus par ces formes passéistes de diplomatie...

 Le paradoxe actuel tient à l'impossibilité croissante de pratiquer les deux voies qui semblaient constituer l'alternative classique du jeu international. La première est celle de la compétition ; elle a été louée par la realpolitik et présentée comme la forme spontanée de comportement des Etats sur la scène internationale. Elle a pour avantages de permettre à chaque Etat de satisfaire ses intérêts propres et de travailler le mieux possible à se doter d'une image positive. Mais cette posture est en contradiction avec le paramètre de la mondialisation : l'interdépendance est trop forte pour que la compétition puisse aujourd'hui, comme ce fut le cas hier, régler le jeu international.



L'autre élément de l'alternative était la coopération : la relance volontariste du multilatéralisme en 1945 correspondait à une telle option. Celle-ci a été malmenée par la guerre froide et la bipolarité : on a cru pouvoir la réhabiliter à partir de 1989, mais au bout d'une décennie, ceux qui la prônaient ont été défaits. La coopération avait probablement pour limite de porter un coup trop rude aux intérêts nationaux et à l'image que chaque Etat voulait forger de lui-même.


On en est donc aujourd'hui à une posture intermédiaire qui apparaît implicitement dans le jeu des Etats comme le seul point d'équilibre possible : les intérêts nationaux sont ménagés, les images des uns et des autres sont défendues, mais on apprend à bricoler non pas avec les intérêts de tous les autres, mais en tout cas avec ceux des plus forts. C'est bien là la réalité du G8, même du G20, et en tout cas de la diplomatie de club. C'est ce que j'appellerais la "diplomatie de connivence"...

Si tant est qu'on puisse transposer la notion de démocratie au système international dans son entier, cette diplomatie n'a évidemment rien de démocratique. Les membres du G8, ou même du G20, ne peuvent même pas se targuer des vertus de la représentation : ils se sont tout simplement cooptés sur des critères qui, au demeurant, sont ceux de la puissance, de la richesse et de la proximité. Ainsi, certains riches sont absents car perçus comme déviants, d'autres en ascension de puissance sont tenus à l'écart pour les mêmes raisons…



En réalité, pour continuer à raisonner selon les critères de la démocratie, il faudrait davantage considérer notre système international actuel comme soumis aux règles du régime censitaire. On y trouve des citoyens actifs, membres des directoires (P5, G8, G20…) et des citoyens passifs qui couvrent le reste du système international et qui n'ont aucune chance de se retrouver dans les instances dirigeantes.

On pourrait même approfondir l'hypothèse et considérer que ce retour à la démocratie censitaire qu'on croyait périmée se double d'une "réaction nobiliaire" traduisant l'effort des puissances traditionnelles pour se maintenir dans le circuit de la gouvernance mondiale en affirmant ses droits dérogatoires et le bien-fondé de ses privilèges. On comprend dans ces conditions que les clubs censitaires, fonctionnant de surcroît selon les principes de la connivence, jouent davantage de l'opacité que de la transparence, dissimulée derrière une rhétorique complexe et pompeuse dont les communiqués des G8 ou des G20 donnent un aperçu probant...
La méthode directoriale est donc fondamentalement conservatrice et repose sur les recettes de l'immobilisme, sur la gestion d'un statu quo qu'on ne modifiera qu'à la marge pour lui permettre de survivre. En même temps, le propre de cette diplomatie de club est de s'afficher, d'entretenir une vitrine flattant les opinions et rehaussant le prestige de leurs membres. Ce qu'on ne peut donc faire dans ce domaine par des décisions, on le fera par recours à des formules percutantes, en annonçant, comme ce fut le cas lors de la tenue du G20 à Londres en avril 2009, que grâce aux délibérations du club, on allait entrer dans un monde entièrement nouveau, fait entre autres de régulation financière.



Qu'en reste-t-il aujourd'hui, sauf le souvenir de ces discours enflammés et surtout, clou de ces sommets, des photos de groupe où les "grands de ce monde" marquent leur solidarité en posant côte à côte…"


Şi atunci, să nu-l înţelegem pe Baconschi? Dă-o dracului de politică externă, la ce ne mai trebuie nouă, dacă tot decid alţii în locul nostru? Aşa că şi-a găsit şi el o întrebuinţare: să adune voturi din diaspora, pentru Iubitukl Conducător şi Mare Machitor, alt exclus de la "diplomaţia clubului".

PS: uitam! Citind asta, înţelegeţi mai bine ce-am vrut să spun cu fotografia din precedenta postare, "Promisiuni deşarte", care-mi aparţine .