vineri, 31 decembrie 2010

La mulţi ani!

De ce nu poate fi 2011 un an mai bun



Că 2010 a fost un an mizerabil, ei bine, aici s-a realizat un consens de care n-am mai avut parte de pe vremea "integrării euro-atlantice", o utopie folositoare, dar fără de folos. Guvernanţii ştiu de ce! Dar oricât de mizerabil ar fi fost 2010, avem toate şansele ca în 2011 să ne aducem aminte cu duioşie şi regrete de el.


2011 nu are cum fi un an mai bun, pentru că nimeni n-a răspuns până acum unei întrebări fundamentale: care este adevărata natură a crizei economice? Fără acest răspuns nu putem face nicio predicţie cât de cât realistă despre viitor. Un lucru pare să fie clar: ieşirea din recesiune nu este acelaşi lucru cu ieşirea din criză. Poate că vom reuşi să ieşim din recesiune(deşi deocamdată nimeni nu ne spune şi de ce s-ar putea întâmpla minunea asta!), dar asta nu înseamnă că am rezolvat problemele structurale ale economiei româneşti. Care probleme nu ţin de stat şi de numărul angajaţilor săi, cum s-au străduit să ne convingă nişte politicieni şi analişti cretini, pentru a justifica amputarea cheltuielilor publice, singura metodă pentru a degaja resurse necesare plăţii datoriei publice, ce a crescut în doi ani cât în ultimii optsprezece. Principala problemă a României o reprezintă incapacitatea capitalului autohton de a genera locuri de muncă. Şi criza asta n-a aranjat în niciun fel lucrurile!


Ne amăgim că salvarea va veni din partea capitalurilor străine. Ce le poate oferi România investitorilor străini? Cum FMI nu ne permite să începem un război fiscal cu vecinii noştri, ca să le oferim investitorilor străini "cotă unică" la nivel de 10%, spre pildă, sau reducerea costurilor sociale, ce ne rămâne, de vreme ce infrastructuri nu avem, forţă de muncă de calitate, bine calificată, nu mai există, pentru că fie a ieşit la pensie, fie şi-a luat în serios Preşedintele şi a dat bir cu fugiţii, legislaţia e aia care e, corupţia, cât casa, capacitatea administrativă a statului egală cu zero? Vor veni doar pentru că vom avea un Cod al Muncii care îi va face sclavii patronilor pe angajaţi? Mă îndoiesc: ei SUNT DEJA sclavii patronilor! Iar investiţiile din bani publici sunt prea mici şi incerte, pentru a interesa pe cineva cu adevărat. Cât despre banii europeni, să le punem cruce: nu-i vom vedea la faţă, câtă vreme nu există fonduri pentru cofinanţarea proiectelor, iar calitatea proiectelor pentru care se cer bani europeni este de toată jena.  


Dacă nici capitalul autohton nu investeşte, şi nici cel străin nu dă buzna peste noi, cum vom creşte, economic vorbind? În niciun fel! De aici vor decurge şi celelalte belele  care vor face din 2011 un an şi mai prost decât 2010.  


Aflat în imposibilitate de a atinge ţinta de deficit convenită cu FMI, pentru că economia nu va creşte cum crede Guvernul, statul va fi obligat să recurgă la noi reduceri de salarii şi de pensii, la noi tăieri de prestaţii sociale, la reducerea calităţii şi volumului serviciilor publice, în educaţie şi sănătate. Anul 2011 va fi un dezastru programat pentru Educaţie şi pentru Sănătate, ca sisteme de solidaritate socială.


Este evident că se va accentua emigraţia din motive economice, şi asta va scădea şi mai mult şansele de relansare a economiei. Faptul că vor pleca mulţi români la muncă în Occident nu înseamnă că vor veni mai mulţi bani de la ei în România. Dimpotrivă: mulţi dintre cei plecaţi îşi vor lua şi rudele şi nu se vor mai întoarce în ţară. Nu atât criza a determinat reducerea drastică a valorii intrărilor de bani de la cei care muncesc în afara României, cât mai ales stabilirea lor definitivă în ţările unde lucrează. Pur şi simplu nu mai au de ce trimite bani în ţară.   


Un cuvânt şi despre politică, cea care a contribuit din plin la mizeria din 2010.  2011 va continua în aceeaşi notă de haos, de impotenţă, de iresponsabilitate şi de nesimţire, care a fost dominanta politicii în anul care se pregăteşte să dea colţul. Sigur, mulţi cred că apropiatul Congres al PDL va limpezi puţin perspectiva. Greu de spus asta. Oricum până la alegerile din 2012 nu se va schimba actuala coaliţie de guvernare, pentru că nu există o presiune în direcţia schimbării, care să necesite apelul la supapa de siguranţă a alegerilor anticipate. Iar băsescu nu va permite schimbarea componenţei alianţei la guvernare, cum nu a permis acest lucru nici după căderea prin moţiune de cenzură a guvernului boc II, parcă. 


Va fi o guvernare slabă, care-şi va consuma toate resursele în efortul de a supravieţui, şi care va executa ce-i ordonă FMI. Iar câţiva smecheri din jurul guvernării vor drena banii publici destinaţi investiţiilor, pentru a putea plăti costurile victoriei în alegeri a portocaliiilor în 2012. Victorie care nici nu va costa foarte mult, la cât de mari sunt sărăcia şi disperarea în ţara asta. 


PSD se va gherăi în continuare cu PNL, asta în timplul liber, pentru că în cea mai mare parte a timpului va fi ocupat cu luptele interne pentru putere, sport care îl ţine departe de guvernare de vreo şapte ani. PNL va căuta să crească în sondaje, pe seama cui s-o putea, fără să facă mai nimic concret, ca şi PSD. 


Ce vor face românii? Păi, cui îi pasă? Să se descurce! Că d-aia am supravieţuit aici de două mii de ani: ne-am descurcat! Nu ne mai putem descurca încă vreo două-trei decenii?

joi, 30 decembrie 2010

Tabloidizarea presei şi aşa cretine



Ştefan Huidu, unul dintre cârcotaşi, a luat în braţe un pom, undeva pe o pârtie din Tirol. Ca urmare, omul nostru a ajuns la spital, cu un traumatism cranian(deşi se pare că avea pusă casca de protecţie, de unde se vede că austriecii sunt tot nemţi în materie de reguli şi de respectarea lor), iar medicii, pentru a-i putea face mai uşor explorările necesare, mai ales RMN, i-au indus o comă artificială.


Ghinion, karma, asta e, indiferent cum i-o zice. Personal, îi doresc însănătoşire grabnică şi cât mai puţină suferinţă.  Vor urma zile grele şi pentru el, şi pentru familia lui. Familie care are nevoie de linişte, adică fix ce nu-i oferă jivinele din presă şi din televiziuni. Nu înţeleg de ce a trebuit ca A 3 şi RTV să trimită echipe speciale în Austria, la uşa spitalului. Să transmită ce? Momentul în care se va întâmpla să dea colţul?


De aseară, de la ora 23, televiziunile de ştiri numai subiectul ăsta îl macină, până la saturaţie, până la greaţă. Obsesia asta pentru macabru a televiziunilor a devenit o pacoste. Este dincolo de limita suportabilului. Tabloidizarea unei prese şi aşa cretine a mers prea departe.


Nu ştiu ce se poate face, pentru că nu prea ai mijloace să constrângi televiziunile să-şi schimbe modul în care abordează genul ăsta de subiecte. Amenzile CNA sunt floare la ureche. Să le arunci cu ouă, roşii storcite sau cu bolovani în geamuri iar nu-i o soluţie. Nu le poţi plăti abonamentul în monede de cinci bani(cum fac tot mai mulţi şoferi, în semn de protest faţă de scumpirea benzinei, idee pe care mă pregătesc s-o pun în practică. Am deja vreo doi pumni de fierotenii de cinci şi de zece bani, dar simt că pot mai mult!).


Singurii care le pot tempera televiziunilor elanul imbecil în astfel de cazuri sunt firmele care vând reclamă. Şi care, în numele clienţilor lor, pot cere o altfel de abordare a subiectelor de acest gen, care să respecte demnitatea victimelor şi pe cea a consumatorilor de televiziune. Nu, asta nu-i cenzură, pentru că nimeni nu spune să nu dai ştirea, dar o poţi face decent, fără să o transformi într-un festival al prostului-gust.

miercuri, 29 decembrie 2010

Un comic de vomă



Văd că mai toate ziarele portocalii o ţin langa cu fosta Securitate. Şi EvZ, care a "transferat-o" pe Mirela Corlăţan, o fanatică a luptei cu trecutul, îl muşcă de cur pe Tender. Cu o poveste bizară, din care eu n-am înţeles mare lucru, de pe vremea în care Tender era elev de liceu, şi nu ştiu ce ar fi spus Securităţii despre William Totok, alt disident de care n-a auzit nici dracu' decât după ce a început să ciripească la "Şopârliţa Liberă". 

Logica madamei Corlăţan este imbatabilă: "Dan Dumitrescu" este unul dintre cei 141 de informatori şi ofiţeri care au contribuit la urmărirea scriitorului William Totok. Nu a fost deconspirat oficial de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), pentru că victima nu a cerut acest lucru." Dar ea ştie sigur că Dan Dumitrescu era Tender. I-a spus ei Totok, care nu vrea ca CNSAS să-i desconspire oficial pe cei 141 de flăcăi şi fete care l-au încondeiat la Secu. Măi, să fie! 


A nu se înţelege că îi iau apărarea lui Tender. Se descurcă el şi singur. Doar că e de un comic perfect să scrii tâmpeniile astea în ziarul fraţilor Păunescu, dintre care cel puţin unul, George Constantin Păunescu, a ieşit din comunism colonel de Securitate! Nu-i mişto lumea în care trăim? Să-ţi înjuri confraţii, cum a făcut şi madam Corlăţan, pe motiv că lucrează pentru securistul Felix, timp în care tu îţi iei banii de la alt securist, G.C. Păunescu! E de un comic de vomă situaţia, prieteni!  


Iar când te gândeşti că în fruntea statului e un securist de frunte, ca să zic aşa, comicul este şi mai nebun, şi mai vomitiv! Madam Corlăţan şi alţii ca ea se vor fi gândind vreodată la situaţia asta? Se vor fi întrebând: "Bă, ce mama dracului fac eu aici? Ce sens, şi ce morală are toată zbaterea mea?"  Sau pentru că li se dă liber să-i "demaşte" pe  securiştii care fie nu mai sunt folositori cauzei, fie fac parte din altă gaşcă decât cei care votează acum cu portocaliii le linişteşte conştiinţa şi le amorţeşte spiritul critic?


Şi EvZ, şi Adevărul, şi RL se întrec cu demascările, cu prezentarea trecutului cât mai negru cu putinţă. Nu că ar fi fost prea alb, dar nici aşa! Există un motiv: în felul ăsta cred actualii guvernanţi că bizonul mediu român va înghiţi fără să mugească prea tare un prezent care nu e cu foarte mult mai bun decât trecutul.


Comunismul şi-a avut tragediile lui, nu puţine, dar nu poţi rezuma o jumătate de secol de istorie la abuzurile unei puteri totalitare. În plus, şi asta nu trebuie uitat, cei care au avut de câştigat în comunism îi întrec de departe, ca număr, pe cei care au avut de pierdut atunci. Este o realitate, pe care propaganda cretină a câtorva jurnale n-o poate schimba.  Propagandă care nu poate schimba nici realitatea că aceia care pierd acum sunt cu mult mai mulţi decât cei care câştigă de pe urma "capitalismului". 


De fapt, nicăieri, niciodată, propaganda nu a schimbat realităţi. Cel mult le-a făcut acceptabile şi suportabile, o scurtă perioadă de timp. Dovadă că tirajul celor trei jurnale scade direct proporţional cu numărul de demascări pe apariţie. Cum spuneam, cea mai radicală condamnare a trecutului ar fi un alt prezent, mai bun, mai democratic, mai prosper. Câtă vreme avem prezentul pe care îl avem, demascarea trecutului este doar un simplu exerciţiu de ipocrizie. Deşi nu aşa ceva ar trebui să fie...


PS: Prieteni, Google mă anunţă că mi s-a terminat spaţiul gratuit de stocare a fotografiilor pe Picasa, şi mă invită să-mi cumpăr un supliment. Ieftin: 5 dolari pe an, 20 de giga. Până aflu dacă pot folosi la plată cardul meu de debit, lucru care mă costă o vizită la bancă, o să fie cam trist blogul. Asta e, nimic nu-i gratis în minunata lume virtuală.

marți, 28 decembrie 2010

Mai bine lipsă!



Este clar că, prin deciziile de astăzi, dar mai ales prin amânarea pronunţării în privinţa Legii Educaţiei, Curtea Constituţională şi-a semnat condamnarea la moarte prin subordonare puterii Executive. Să nu ne amăgim: peste tot în lume unde există astfel de instituţii deciziile au o importantă componentă politică şi ideologică, pentru simplul motiv că o Constituţie este eminamente un document politic.  Dar excepţie făcând dictataturile bananiere, nicăieri aceste instituţii nu au devenit pe faţă, precum CCR, componente ale puterii executive. Dintr-un arbitru mai mult sau mai puţin onest, CCR a ajuns promotorul intereselor guvernului, în detrimentul interesului public. De acum înainte orice devine posibil.


Există doar două posibile soluţii de ieşire din această situaţie. Una ar fi schimbarea drastică a modului de recrutare şi de numire a judecătorilor, care să nu mai ducă la controlul politicului asupra Curţii, printr-un consens al forţelor politice. Această Curte le face rău tuturor, prin lipsa ei de neutralitate, şi chiar oranjgutanii ar avea de câştigat de pe urma schimbării. După schimbarea Legii CCR TOŢI judecătorii să-şi dea demisia şi să lase loc unei alte echipe. Cealaltă soluţie ar fi desfiinţarea ei şi acordarea de atribuţii în domeniul controlului de consatituţionalitate unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Eu, unul, sunt adeptul existenţei unei Curţi Constituţionale. Şi mai mult ca sigur în anii '80 s-a mai adăugat o filă la dosarul meu de urmărire, după ce în nişte discuţii mai animate, şi la Fabrica de Avioane, şi la INCREST, am insistat pentru înfiinţarea unei astfel de Curţi, tocmai pentru a tempera excesele Partidului şi Iubitului Conducător. Eu o vedeam pe vremea aia o instituţie care să primească plângeri direct din partea cetăţenilor. Mă rog, ce ştiam eu atunci...


Dar decât o Curte de căcat ca asta, care este tot mai impotentă, mai slugarnică şi practic încurcată în propriile decizii, confuze şi contradictorii, mai bine lipsă! Pentru că de azi înainte orice boculete cretin, care va conduce guvernul României, în loc să-şi pună mintea la contribuţie, va tăia ca boul salariile bugetarilor, invocând starea de necesitate şi limitarea drepturilor cetăţeneşti. Şi după tăierea salariilor, cine ştie ce idei le mai vin, iar CCR le va "omologa", că, de, unde-i ordin, cu plăcere!


Nu vi se pare că băsescu îşi poate trece în palmarea o nouă victorie în lupta pentru reformarea statului? La mai multe, Pulimea Voastră! Se poate! Hai, curaj! Desfiinţează dracului şi Parlamentul, că te încurcă! Şi dă-i un şut în cur lui boc! Ia tu şi frâiele guvernului! Măcar să ştim un rost şi-o socoteală. Că aşa, cu curul în două luntrii, nici democraţie, nici dictatură, ne merge tot mai rău.

Muzeul Mercedes Benz


















luni, 27 decembrie 2010

Cum o să ne plătească anti-comunismul datoriile?



Ţara asta merită să se ducă dracului, să se aleagă praful de ea, pentru că e populată de imbecili siniştri, care  nu au înţeles nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor. Care şi acum, când nimeni şi nimic nu-i împiedică să călătorească, să citească, să se informeze, refuză să judece şi debitează, precum papagalii, tot felul de cretinisme, fără nici cel mai mic spirit critic.


Nici măcar acum, când se pot trage deja concluzii despre criză, şi principala concluzie este aceea că naţiunile care produc bunuri industriale şi agricole, nu bunuri "simbolice", au rezistat cel mai bine şi ies întărite, iar China şi Germania vor domina lumea, respectiv Europa. Naţiunile care au renunţat să producă se află în declin, şi declinul se va accentua.  Cum să nu te apuce furia, când găseşti boi care gândesc precum ăsta: "Iarasi delir comunistoid dupa minunata si nemaivazuta industrie romaneasca, distrusa de "dujmanii" din vest si "tradatorii" interni...De curiozitate, daca industria si cercetarea romaneasca erau asa niste varfuri la nivel mondial, cum de Dacia nu a evoluat practic deloc intre 1970 si 1990 ? De ce a trebuit copiat microprocesorul Z80 produs de "dujmani" pentru a produce niste glume de calculatoare gen HC85, HC90, HC91 cand exista cercetare romaneasca ? De ce am avut nevoie de sprijinul canadienilor pentru centrala nucleara de la Cernavoda ? De ce IAR Ghimbav mai folosea si in anii '90 o copie dupa motorul Rolls-Royce Viper pentru amaratul ala de IAR-93, produs in cantitati minuscule ? Si exemplele ar putea continua ...Industria romaneasca era tinuta in viata in mod artificial prin blocarea importurilor, iar fabuloasele exporturi aveau ca tinta principala tarile din lumea a treia. Fiindca produsele sus-pomenitei industrii nu erau in stare sa le concureze pe cele din Vest."


Să-i răspund boului, făcând puţină istorie. China, Coreea de Sud, India, ceilalţi tigri asiatici, Brazilia, au ajuns ceea ce sunt acum datorită unei decizii strategice, aceea de a înlocui importurile cu producţia internă. Într-un fel sau altul, această decizie face parte din rezultatele mai puţin scontate ale Conferinţei de la Bandung, din 1955. În aceste ţări s-a dezvoltat, în timp, o burghezie naţională, au investit enorm în educaţie, au cumpărat licenţe şi şi-au dezvoltat un sector industrial divers, orientat spre export. Şi nu au fos capre râioase, nu s-au gândit din start să "cucerească" pieţele occidentale. Au acumulat experienţă, şi-au format ingineri şi manageri, i-au  specializat în occident.


 Ca şi societatea românească, şi aceste societăţi erau societăţi rurale, de subzistenţă, ne-educate şi într-o stare de mizerie materială şi morală greu de imaginat. În astfel de societăţi procesele de modernizare au întâmpinat o extraordinară rezistenţă, şi nu de puţine ori schimbarea s-a făcut violent. Dar, dacă citim cu atenţie istoria, vedem că nici în Occident lucrurile nu au stat altcumva. Doar că ei au pornit schimbarea mult mai devreme. 


Toate societăţile s-au schimbat prin imitare. SUA sunt ceea ce sunt pentru că au imitat Marea Britanie, dar şi Franţa şi Spania, ţări care i-au influenţat destinul de o manieră determinantă. Inclusiv în domeniul industrial. Nu americanii au declanşat Revoluţia Industrială. Britanicii au făcut-o. Nu ei au inventat motorul cu aburi, nici pe cel cu benzină, nici multe altele dintre tehnologiile care au făcut din SUA prima putere industrială a lumii. Saltul calitativ l-au făcut abia după ce au asimilat tehnologiile europene,  şi într-un context favorabil lor. Mai mult, ascensiunea puterii americane are loc după două războaie civile în Europa, care au secătuit-o şi făcut-o să-şi piardă supremaţia tehnologică. Ce ar fi fost programul spaţial american fără savanţii lui Hitler?


Putea merge România pe alt drum? Evident, nu! Să luăm domeniul aviaţiei. Printr-o fericită coincidenţă, am plecat la drum odată cu marile puteri în domeniu. Doar că lipsa de rwesurse şi de mână de lucru calificată, ca şi imbecilitatea puterii politice, au făcut ca prima generaţie de inovatori în domeniu: Vuia, Vlaicu, Coandă, Gogu Constantinescu, să-şi ia câmpii, îndemnaţi la emigrare de un băsescu al acelor timpuri. 



A fost suficient să pierdem vreun deceniu şi jumătate de evoluţie, şi mai ales marele salt tehnologic din primul Război Mondial, pentru a fi nevoiţi s-o luăm de la zero. De data asta cu ceva mai multă metodă. Am început prin a cumpăra licenţe, de motoare, dar şi de avioane, de la francezi, de la polonezi, de la italieni, pe care, după ce le-am asimilat, le-am transformat, pentru a produce altceva. Aşa au apărut avioanele de vânătoare-bombardament IAR 80-81, dar şi cele de cercetare IAR 37-38-39, cunoscute şi sub numele de Moş Neaţă(derivate din licenţa Potez 25).


Nu am avut bani să dezvoltăm aceste avioane, iar în timpul războiului am preferat să cumpărăm avioane de la nemţi, Me 190 E, F şi G, după ce cumpărasem şi Hurricane de la englezi la sfârşitul anilor 30.  Blestemul comisionului!

Aşa s-a întâmplat şi după război. Ce acumulasem, nu atât material, cât în privinţa pregătirii inginerilor şi muncitorilor, s-a pierdut în două decenii de hiatus al industriei aeronautice. Şi iar am luat-o de la capăt, de data asta cu echipamente şi tehnologii infinit mai complexe, evident, tot cu licenţe. Mai mult sau mai puţin legale şi transparente, în condiţiile Războiului Rece, care ne limita accesul la tehnologii, nu ca în anii 30. Şi am reuşit să proiectăm şi să construim o serie de avioane şi elicoptere, civile şi militare, în care se simţea şi gândirea autohtonă. E drept că acum aveam o bază mai mare de recrutare a personalului. Dar totul cere timp şi bani.


Să n-o lungim: procesul de industrializare a României a fost întrerupt brutal în 1990. Spre deosebire de ţările citate mai sus, care l-au continuat. Băieţilor ălora nu le pasă că au început copiind produse şi tenhnologii furate de la alţii. O fac şi acum, cu nesimţire, şi le merge bine. De la tenişii ăia de care râdeam noi, chinezii construiesc acum orice, de la rachete şi submarine nucleare la nave spaţiale, sateliţi de comunicaţii şi microprocesoare. Noi producem boi care înjură comunismul, şi iau bani buni pentru asta. Să vedem cum o să ne plătească anti-comunismul datoriile... 

Schimbări climaterice



"Iubito, cât de rece eşti!"

duminică, 26 decembrie 2010

Germania(1)


Vorbeam despre atmosfera de sărbătoare, despre cum ar trebui să arate un oraş în această perioadă. Acum vreau să vă prezint câteva fotografii făcute de Cătălin în Germania, la începutul lui decembrie. Nu v-am mai povestit despre el din vară, de la examenul de licenţă. În septembrie şi-a dat examenul de admitere la masterat(l-a luat cu zece!) şi de la 1 noiembrie a început lucrul la o mare firmă românească de IT.  Care firmă lucrează pentru o serie de clienţi din Germania. Pentru noul proiect, proiect pentru care a fost angajat, cei care l-au angajat au primit invitaţia de a se întâlni în Germania, la Stuttgart, cu inginerii firmei partenere, pentru a stabili procedurile de lucru. Mă rog, treaba lor, nu asta e important.


Important este că a fost şi el la Stuttgart, şi a făcut fotografii. Aşa călătoresc şi eu, că altminteri, slabe speranţe!  Mă gândesc să vă prezint vreo trei episoade din călătoria asta virtuală. Primele două cu imagini din Stuttgart şi din împrejurimile lui, iar al treilea dedicat Muzeului Mercedes Benz, că dacă te duci acolo şi nu-l vizitezi, degeaba te-ai dus! 


Cele mai multe dintre fotografii sunt făcute cu telefonul, HTC Desire, pentru că că i-a fost lene să care camera digitală cu el în fiecare zi. Surprinzător, e o cameră excelentă, deşi în lumină mai slabă face nazuri. Oricum mie mi se par excelente, pentru camera unui telefon mobil. Bucuraţi-vă de ele!


















La Paştele cailor



Nene Dăianu, tălică auzişi de "metoda scenariilor"?  Nu de altceva, dar e bine să ne dai sfaturi, cum că creşterea(o fi, sau nu, cacofonie? Dacă e, înseamnă că aşa trebuie!) economică nu trebuie relansată prin relansarea consumului, înţelegând prin asta îmbulzeala de la hipermarket(aoleu ce deprimantă e acum o vizită prin templele astea ale consumerismului, unde sunt zile în care numărul casierilor şi vânzătorilor îl depăşeşte net pe acela al cumpărătorilor!).  Dar poate ne dai un scenariu de cum poate fi relansată economia României, fără consum, fără investiţii şi fără minte, înţelegând prin "minte" un program de relansare, gândit şi promovat de boc şi ai lui.

Ce ne rămâne de făcut în condiţiile actuale? Dăianu zice că " este necesar un acord preventiv cu FMI, care să ordoneze politica economică având în vedere ciclul electoral şi contextul internaţional. Un acord cu FMI ar fi util pe fondul crizei datoriilor suverane din Uniunea Monetară, care poate induce efecte de contaminare puternice şi provoca o nouă îngheţare a pieţelor de credit. Aţi văzut că şi Polonia recurge la un aranjament cu FMI.

Lupta împotriva risipei şi deturnării de fonduri publice (vezi achiziţiile publice), absorbţia fondurilor europene trebuie să fie priorităţi. Aş încerca, în mod mult mai organizat şi tenace, să atrag investiţii străine şi din afara Europei, de unde există resurse investiţionale importante.

În măsura posibilităţilor aş reduce contribuţiile la asigurările sociale, care sunt excesive. Aş fi mai preocupat de ce se întâmplă cu întreprinderile mici şi mijlocii, care formează mult din ţesutul economic al ţării. În această zonă se produc dezarticulări majore, fiindcă aceste întreprinderi au acces foarte limitat la împrumuturi. "

Adică nimic! Dar nimic! Acordul cu FMI ar avea fix aceleaşi rezultate ca şi acesta: tăieri de salarii în sectorul bugetar şi de cheltuieli sociale, cu consecinţele deja cunoscute. Ce spune Dăianu este şi mai ticălos: acest nou acord ar interzice următorului guvern să ia decizii care să schimbe politicile economice imbecile ale actualului guvern. Şi atunci ce relevanţă mai au alegerile, ce mai rămâne din "democraţie"?

Să atragem investiţii străine. Cum? Doar cu forţa de muncă ieftină? De asta schimbăm Codul Muncii? Guvernul Boc ne face sclavii multinaţionalelor? Păi, ăia, dacă au nevoie de sclavi, se duc în China! Măcar chinezii nu se fasolesc cu democraţia şi nu se împiedică de "valorile europene", îi doare în cur de "drepturi şi libertăţi" cetăţeneşti! Vrem să implementăm modelul chinez? Vrem banii chinezilor, şi nu dorim să aibă un şoc cultural când vin să investească în România? Să cenzurăm şi noi Goolgle, aşa, pentru a deveni mai atractivi pentru asiatici?


Să reducem contribuţiile sociale? Ce realizăm cu asta? Procentual, or fi ele mari, dar în sumă absolută, la salariile plătite în economia românească, ele sunt un mizilic pentru transnaţionale. Iar restul economiei private funcţionează practic la negru(avem peste 1.650.000 de oameni care muncesc fără forme legale). Putem să plătim preţul distrugerii tuturor sistemelor de protecţie socială?


Să zicem că facem toate tâmpeniile astea. Şi ce obţinem? Cum revine economia la creştere? În cât timp? Şi mai ales de ce? Nu vedem că problema de fond a economiei româneşti este alta? Iar la generarea ei a contribuit copios şi Dăianu.


Este vorba de cea mai importantă decizie politică şi economică, luată la începutul anilor 90, dar pe care refuzăm să o punem în discuţie, iar când cineva o face, intră în scenă echipa de zgomote, aia cu anticomunismul, cu mineriadele, cu mogulii, pentru a o acoperi. Mă refer la decizia înlocuirii producţiei interne cu importurile. Pentru justificarea ei, pentru a o face acceptată de populaţie, împotriva producţiei interne a început un război mediatic la care s-au înhămat atât presa internă(cu rare excepţii, care au fost repede scoase de pe piaţă!), cu RL şi "22" pe post de vârf de lance, cât şi secţiile româneşti ale "Europei Libere", BBC, DW, "Vocea Americii". Până şi televiziunea publică, prin jigodia aia de Tatulici, vorbea despre "ruşinea de a fi român". Tot ce era produs românesc era prost, inginerii şi muncitorii români erau prezentaţi ca nişte tâmpiţi, nişte retardaţi mintal, cercetarea românească era de căcat, şi aşa mai deoparte. Totul trebuia distrus, pentru a face loc lumii noi, capitaliste!


Din păcate, România NU are economişti, ci doar papagali, care ne recită din lucrările la modă în occident. Economia moştenită din comunism nu a fost restructurată ca urmare a unor decizii de oportunitate economică, ci ca urmare a unor comandamente ideologice. Acum descoperim cu stupoare că importurile alea trebuie plătite cumva. Cu exporturi. Doar că noi, românii, nu mai producem nimic care să să aducă în ţară bani, cu care să susţinem importurile. Nokia, Dacia şi cine o mai fi contribuit la creşterea actuală a exporturilor NU sunt întreprinderi româneşti, ci doar funcţionează în România. Contribuţia lor la susţinerea importurilor este mică.


Să nu ne amăgim: criza asta n-a schimbat nimic în bine în structura productivă a ţării, pentru că, indiferent câte turme de maşini de lux ar bântui pe şleaurile patriei şi câte  batalioane de tute şi-ar etala vuitoanele şi gimiciuurile, nu avem capitalul necesar pentru a reconstrui baza productivă, distrusă la ordinul celor care au "dărâmat" comunismul, pentru a salva capitalismul, prin lărgirea pieţelor, capital care, după mine, depăşeşte 150 de miliarde de euro. Au capitaliştii români măcar 10% din banii ăştia? Evident, nu. Şi atunci, de unde luăm bani? Bănci româneşti nu mai avem, fondurile europene nu pot fi accesate, pentru că nu putem asigura cofinanţarea, şi, ce-i mai grav, nu avem un guvern care să elaboreze şi să gestioneze o strategie naţională de reindustrializare. Şi nici nu vom avea, câtă vreme deciziile se iau la Bruxelles şi la Washington, la Paris sau la Berlin, nu la Bucureşti.

Guvernele României vor fi şi de aici înainte simpli executanţi ai ordinelor stăpânilor din exterior, iar indivizi ca Dăianu, propagandişti ai intereselor stăpânilor. Restul sunt vorbe. Ne place sau nu. Aşadar, dacă aflăm când cade Paştele cailor, atunci ştim şi când se va relansa economia...  

sâmbătă, 25 decembrie 2010

În ceaţa Crăciunului
















Am plecat azi dimineaţă prin oraş, cu gândul că voi găsi pe undeva semnele sărbătorii. Şi n-am găsit decât un oraş trist, gol, lipsit de viaţă, de strălucire, pe care ceaţa îl făcea şi mai deprimant. Atât...