marți, 30 noiembrie 2010

Ostilitatea ruşilor

Dacă vă ţin nervii, citiţi voi interviul lui băsescu, acordat "României Libere". Oricum nu spune nimic nou, ci doar îşi reciclează obsesiile şi clişeele. Obsesiile lui sunt cu ruşii. Şi cu mogulii, separat sau împreună cu ruşii, care, nu-i aşa, doresc răul ţărişoarei noastre. Dacă însă nişte oligarhi ruşi se încuscresc cu ăia din gaşca lui, nu se pune. nu-s ruşi decât în paşaport. Dacă mai sunt proşti care-l cred, treaba lor!


E un pasaj în interviu, pe care vreau totuşi să-l discut puţin. Jurnalistul întreabă: "De ce România nu are încredere în Moscova?

T.B.: Pentru că nu ne simţim deloc confortabil cu trupe ale Federaţiei Ruse lângă graniţa noastră, în Transnistria. Nu ne simţim deloc confortabil că Federaţia Rusă a ţinut să-şi prelungească acordul de staţionare a flotei de la Sevastopol până în 2042. Dacă Rusia priveşte cu atât drag la statele din Regiunea Mării Negre, de ce e nevoie de o asemenea flotă într-o mare atât de mică?"


Ia să vedem noi cum e cu ruşii de la graniţele noastre, şi cu flota aia rusească atât de mare pentru o mare atât de mică. Primo: în Transnistria mai sunt circa 700 până la 800 de soldaţi ruşi din forţele de menţinere a păcii. Nu au armament greu, tancuri şi şi nici aviaţie. Sunt rupţi de grosul trupelor ruseşti, de care îi desparte o ţară, Ucraina. Ce ameninţare sunt ăia pentru noi, ţară membră a NATO?


Flota rusă. Ia să vedem noi cât e de mare. Înainte de asta: Sevastopolul este de drept al ruşilor. Hruşciov l-a dat ucrainienilor. Şi orice ţară care are ieşire la Marea Neagră are dreptul la o flotă care să-i permită să-şi apere ţărmurile şi rutele comerciale. Punct.  Deci, cum ziceam, flota Rusiei la Marea Neagră.

Una bucată crucişător din clasa Slava.  Poza lui o vedeţi mai jos.




Una bucată crucişător din clasa Kara, cu poza mai jos.










Uau! Flotă, tată! Cinci copăi ruginite, şi-un submarin asmatic! Păi, să vedem ce au turcii, spre pildă. Uite aici morman de submarine şi de fregate! Ia puneţi-le pe ale noastre, pe ale bulgarilor, şi mai ales ţineţi cont de faptul că scutul anti-rachetă american aduce în Marea Neagră patru crucişătoare din clasa Ticonderoga, dotate cu sistemul Aegis. 

Să pomenim şi de soldaţii americani din baza de la Kogălniceanu, care pot ajunge până la 6500, echipaţi cu toate cele, plus câţi vor mai veni cu sistemul Patriot. Şi cine-i agresiv în Marea Neagră?  Evident, ruşii!


Mai trebuie să spun de ce ne sunt ostili ruşii?

Cum vă place?



Ştiţi cum e: mai binele e duşmanul binelui. Jucându-mă cu setările, am reuşit să şterg vechea temă a blogului. Am ales una nouă. Întrebarea mea e: vă place asta? Nu că aş mai putea reveni la cea veche, dar nici celelate pe care le oferă blogspotul nu sunt prea breze. Asta mi s-a părut cea mai potrivită, fiind şi cea mai simplă. E un progres, sau doar m-a mâncat în cur?

luni, 29 noiembrie 2010

WikiLeaks, o lovitură la temelia Occidentului, un eveniment mai dramatic decât 11.09.2001



WikiLeaks dă, de data asta, o mare lovitură SUA. Punând în lumină aroganţa, tupeul, dispreţul americanilor nu doar faţă de adversarii lor, lucru poate firesc şi omeneşte scuzabil, ci şi faţă de partenerii lor.  Cine a gândit lovitura asta, ştia ce face. Din punctul meu de vedere este o lovitură infinit mai dură pentru americani decât atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Iar cel(cei) care au furnizat cantitatea asta uriaşă de date nu sunt nişte hackeri juvenili, cu coşuri pe faţă, care pun şi ei de-o porţie de adrenalină în fotoliu. Nu, sunt insaideri. Sunt oameni din interiorul instituţiilor americane.


Întrebarea este de ce o fac? Ce anume semnal vor să transmită, şi cui? Ce anume teamă, nelinişte, dorinţă, exprimă ei? Nu cred că nu-şi dau seama ce rău provoacă ţării lor. Şi totuşi o fac. Mulţi îi vor considera trădători, şi vor cere pedepsirea lor exemplară.

Dar dacă aceste dezvăluiri au un singur scop: să spună americanilor un mare adevăr? "Cetăţeni! Ţara noastră a încetat să mai fie o democraţie! A ajuns să fie un pericol pentru întrega lume, şi mai ales pentru noi! Aceşti oameni care ne conduc ne distrug viitorul, valorile fondatoare, cele în care credem şi pe care ne-am construit societatea!"


În loc să ne intereseze cum îi văd nişte diplomaţi mai duşi cu pluta pe Berlusconi, Sarkozy şi Putin, ar trebui să ne intereseze motivaţia şi mai ales consecinţele acestei acţiuni pentru întrega civilizaţie occidentală. Să nu credeţi că nu ne afectează aceste scurgeri de informaţii. Contrastul între ce vrem să creadă lumea că suntem şi ceea ce suntem cu adevărat este, după apariţia acestor documente, mai mare ca oricând. Şi SUA sunt liderul lumii occidentale, iar imaginea lor proastă se proiectează şi asupra ţărilor europene partenere.


Ţările care sunt competitoarele strategice ale Occidentului îşi vor radicaliza poziţia faţă de noi. Au la îndemână, în documentele astea, mormane de argumente să ne pună la îndoială sinceritatea poziţiilor şi a ataşamentului nostru la valorile pe care le predicăm şi încercăm să le impunem întregii lumi. 


Ne aşteaptă vremuri grele, iar reacţia americanilor e neconvingătoare, aş spune chiar buimacă. Nu s-au aşteptat la aşa ceva, nu sunt pregătiţi să dea răspunsuri, nu au cum justifica poziţiile diplomaţilor lor. Şi după buimăceala asta, ce ar urma? Greu de spus...

duminică, 28 noiembrie 2010

Chiar atât de beţiv e boc?



Berceanu îl compară pe boc cu sir Winston Churchill. Cum România nu este în război, iar la alte capitole nu încap termeni de comparaţie între cei doi, de la carieră politică, educaţie, cultură, stil de viaţă, rămâne un singur capitol unde cei doi s-ar putea lua la "trântă": pileala. Nu ştiam că boc le trage la măsea cu acelaşi talent, aceeaşi determinare şi aceeaşi consecvenţă cu pomenitul prim ministru al Perfidului Albion. Asta ar explica multe, numai comparaţia Berceanului nu...

Un spion în arhive




Când văd zelul unora de a-i condamna pe "colaboraţioniştii" cu regimul comunist, pe "turnătorii la Securitate", nu pot să nu mă gândesc la cât de puţin ştim, şi conştientizăm că a fost, Războiul Rece. Un război cald este un eveniment catastrofal, de scurtă durată, după care, învinşi şi învingători, o iau de la început, îşi ling rănile şi trăiesc.


Războiul Rece este un coşmar fără sfârşit, şi ne bântuie şi acum. El n-a iertat nimic: nici viaţă politică, nici viaţă economică, nici viaţă privată, nici cultură, nici sport. Nimic. De asta nu mă grăbesc să condamn pe nimeni dintre cei arătaţi cu degetul că ar "turnători". Pentru faptul că n-am sfârşit într-un Holocaust nuclear sunt "vinovaţi" şi turnătorii, cei care au cules informaţii pentru guvernele lor, de o parte şi de cealaltă a Cortinei de Fier. Dacă ar fi fost după "kremlinologi", washintologi, şi alţi "experţi" din amble tabere, acum am fi luat-o de la început cu evoluţia de la maimuţă la om.


Aceşti oameni, dispreţuiţi adesea şi de unii, şi de alţii, au contribuit la o mai bună cunoaştere a realităţilor celorlalţi, deschizând astfel supape, fără de care "încălzirea" războiului ar fi fost oricând posibilă.


Au fost şi ordinari printre ei, oameni abjecţi, care s-au folosit de context, pentru a se răzbuna, pentru a face rău. Nu la ei mă refer, ci la oameni oneşti, care au crezut că fac bine lucrând pentru guvernele ţărilor lor. Nu putem spune că aceia care au colaborat cu occidentalii au fost buni, şi ceilalţi răi. Lucrurile sunt mult mai complicate. 

Dacă vreţi să vedeţi cât de complicate au fost, citiţi această poveste, "A Spy in the Archives",  publicată în ultimul număr al London Review of Books, sub semnătura istoricului Sheila Fitzpatrick. Este experienţa unei tinere din Australia, care pleacă la studii în URSS, sub tutela British Council, în 1966.  Merită efortul.

Mârtan Kombat






Via Vlad Petreanu.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Abjecţie portocalie




Nu aveam niciun chef de scris despre politică, pentru că a ajuns pierdere de vreme. În ţara asta nu se face politică, pentru că, excepţie făcând vreo trei-patru oameni, care chiar înţeleg ce implică asta, restul sunt gargaragii, demagogi, oameni care au intrat în politică pentru a face avere, trafic de influenţă, pentru a-şi satisface frustrări şi orgolii, nu pentru a servi interesul public. Care se rezumă, până la urmă, la a te pune în serviciul semenilor tăi. Într-o ţară lipsită de spirit comunitar, de solidaritate, de unde politicieni care să înţeleagă că misiunea lor este aceea de a-şi servi concetăţenii?


Nu ştiu ce a spus Ponta la Bruxelles. Şi nici nu contează. Pentru că problema  României nu este faptul că şeful unui partid de opoziţie critică puterea de la Bucureşti, în faţa colegilor săi de ideologie. Din partea mea putea să fi şi spus că nu îndeplinim condiţiile pentru intrarea în Spaţiul Schengen. De fapt, dacă suntem sinceri cu noi, şi cu partenerii noştri din UE, ar trebui să admitem că nu le îndeplinim. Mai mult, trebuie să fii nebun să dai paza graniţelor UE unor poliţişti de frontieră plătiţi ca vai mama lor, care sunt oricând supuşi tentaţiei. În loc să cumpărăm hectare de maşini şi de utilitare, am putea să-i plătim cum se cuvine, şi să-i ferim de tentaţii. Dar ce ştiu eu? 


Ce m-a deranjat cu adevărat în reacţia celor de la PDL este ura faţă de tot ce înseamnă stânga, şi asta unde? Într-un partid care până în 2005 a fost membru al Internaţionalei Socialiste!   Dacă ar fi să aleg între Cristian Preda şi TRU, în materie de abjecţie, sunt obligat să spun că Preda îl întrece pe TRU. De la TRU n-ai ce dracu' aştepta. Este un lătrău de partid, care ar face ORICE pentru cei care i-au dat o pâine de mâncat. Şi oricum este un mediocru, care bate câmpii. E ca un gramofon stricat, care are o singură placă pe platan. I se dă tema, apar clişeele: "Socialiștii conduși în Parlamentul European de Martin Schulz, au un palmares care cerea joncțiunea cu Ponta. Politica de bază a euro-socialiștilor e dictată de alianța de facto a socialiștilor occidentali cu Rusia și cu partidele pro-rusești ale Estului, un soi de Internațională Post-Sovietică menită să blocheze sau să diminueze apropierea UE de statele de pe flancul răsăritean al Uniunii și să promoveze interesele Rusiei în zonă...În consecință, apelul de la Strasbourg al lui Victor Ponta trebuie înțeles pînă la capăt. Ponta a cerut euro-socialiștilor sprijin pentru excluderea României din spațiul Schengen și, cu aceleași cuvinte, pentru alipirea României la spațiul de influență rusă. Oferta Ponta pentru România nu aduce simpla îndepărtare de Europa și nu e doar un catalog de dezavantaje relative pentru români. Oferta Ponta e preludiul aservirii complete a individului și societății, atît cît au apucat ele să conteze în România. Proiectul de bază e unul și același: România la dispoziția grupului care va prelua statul. "


Ce a înţeles dobitocul ăsta din apartenenţa la Spaţiul Schengen, se vede! Nu mă obosesc să replic, nu ai ce replica unor astfel de imbecilităţi. Dar când imbecilităţile astea sunt repetate de Cristian Preda, fost decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, fost secretar de stat la MAE şi de două ori consilier prezidenţial, lucrurile se schimbă. Omul nostru ştie despre ce este vorba, şi de aceea a spune că PSD şi Ponta cer excluderea României din Spaţiul Schengen este nu doar o minciună, este o abjecţie.


Sigur, omul nostru se vede Primar General al Capitalei. Socoteala lui e simplă: mizează pe electoratul liberal, de aia trebuie să atace PSD. Nu contează ce spune, totul este să fie anti-PSD şi anticomunist. Că de, aşa e bucureştenii, liberali şi anticomunişti! Vai de mama lor de liberali şi de anticomunişti!


TRU e un bou, Preda este o canalie inteligentă. Amândoi sunt însă nişte inşi lipsiţi de demnitate. Ar face orice pentru carieră în politică. Asta mă dezgustă cel mai mult la un om. Să treci peste orice, pentru a avansa, pentru a avea şi mai multă putere. Pe care, atunci când o au, nu ştiu ce să facă, pentru că puterea este un lucru în sine, nu un instrument pus în slujba unui scop  care ţine de interesul public. Ce a făcut traian băsescu, idolul şi modelul lor, cu puterea pe care a avut-o şi o are? Cu cât puterea lui era mai mare, cu atât nimicul făcut era mai mare. La fel şi cu discipolii lui.


Ce a făcut Cristian Preda, concret, pentru oameni, ca să poată veni să le ceară votul bucureştenilor? Ceva de pe agenda lor, nu de pe agenda lui. A produs "bunuri simbolice". Da, dar lumea e sătulă de cuvinte. Cuvintele nu ţin de foame. Cuvintele nu cumpără pâine, nu fac curat, nu asfaltează străzi, nu construiesc locuinţe pentru tineri, nu plantează flori.


Aici se rupe legătura dintre politician şi cetăţean. Guvernarea este despre a face, nu despre a comunica. Confuzia asta goleşte de sens democraţia, şi o va distruge. Domnul Preda ştie bine lucrul ăsta, şi continuă să se comporte ca şi când nu s-ar întâmpla nimic. De asta îl întrece în abjecţie pe TRU. Şi TRU ştie câte ceva despre abjecţie...

Paradă de criză



Azi se desfăşoară repetiţiile pentru parada militară de 1 Decembrie. Criza obligă, minunata noastră aviaţie a scos azi la zbor un IAR 330 Puma Socat(l-am ratat!), un Spartan, ăla care pare că zboară pe sârmă, şi un Hercules(singurul apt de zbor, ce-i drept!), din care am apucat să fotografiez un vârf de plan cu un motor. Vremuri de căcat, monşer!

Cum să investeşti cu cap


Ţările din Golf se pregătesc intens pentru perioada în care bunăstarea lor nu va mai depinde de petrol. Şi investesc în dezvoltarea urbană, pentru a deveni destinaţii turistice importante. Asta însemnând mari lucrări publice, nu doar insule fanteziste şi zgârie-nori absurzi, mai ales în muzee.  Fotografia care ilustrează postarea prezintă o imagine de sinteză a viitorului Muzeu Naţional Zayed din Abu Dhabi.


Acum o jumătate de secol Abu Dhabi era un păduchios sătuc de beduini. Primele şosele asfaltate, şcoli şi spitale au început să fie construite prin anii 70, pe cheltuiala companiilor petroliere occidentale. În acest moment oraşul este o minune a arhitecturii moderne, care se pliază pe valorile şi tradiţiile arabe şi islamice. Şi experimentul din Abu Dhabi continuă cu primul oraş din lume cu zero emisii de carbon: Masdar, unde se exprimă tehnologiile care vor redefini urbanismul în viitor.




Cum spune autorul articolului din NYT, asistăm nu doar la un proiect imobiliar, ci la o dublă construcţie identitară şi de imagine. Sigur, lumea arabă nu este văzută cu ochi buni în Occident, mai ales după 11 septembrie 2001, şi sentimentele anti-islamiste sunt în creştere. De aceea apelul la mari arhitecţi occidentali, cumpărarea unei francize "culturale", prin construirea sucursalei Muzeului Luvru, urmate de alte parteneriate cu instituţii prestigioase din Occident, cum ar fi British Museum, Guggenheim Museum, proiecte educative cu mari universităţi americane sunt tot atâtea acţiuni de captarea bună-voinţei.


Să nu uităm nici dimensiunea economică. Emitatele Arabe Unite vor să se poziţioneze drept nod esenţial al noului Drum al Mătăsii, care uneşte puterile economice emergente, India şi China, de Europa şi de SUA. 


Toate aceste transformări, unele dintre ele un răspuns local la sfidările globalizării, au un preţ. Care abia de acum încolo începe să se facă simţit.  Aşadar, vă invit să citiţi despre cum, construind muzee, se construieşte o nouă identitate arabă. 



Aici găsiţi patru interviuri cu patru mari arhitecţi: I.M. Pei, Frank Gehry, Norman Foster, Jean Nouvel, care au proiectat patru mari muzee în Emirate: Muzeul de Artă Islamică de la Doha, Muzeul Guggenheim, din Abu Dhabi, Muzeul Naţional, tot din Abu Dhabi, şi sucursala Muzeului Luvru. 




După asta veţi vedea mai bine cât de ridicol este efortul nostru de a ne promova imaginea cu o frunzuliţă de pixeli. 
   

vineri, 26 noiembrie 2010

Visul libertarian, în viziunea EvZ





Ce înţelege un dobitoc de la EvZ despre noua lege a Parteneriatului Public-Privat, care este o justificare legală pentru jaful generalizat al banului public? Uite, asta: "Astfel, orice drum, parc sau chiar cimitir va fi administrat de o firmă, aceasta urmând să finanţeze cheltuielile legate de amenajarea şi întreţinerea drumului. După, privatul va percepe o taxă de întreţinere celor care vor trece sau vor folosi zona administrată de ei, pentru ca aceştia să-şi poată recupera investiţia."


Bogdan Glăvan juisează de plăcere citind asta! I se împlineşte un vis de libertarian! Doar că ar fi o demenţă, dacă lucrurile ar sta aşa!  Parcurile sunt locuri publice, prin excelenţă, la fel şi cimitirele. Acum sunt întreţinute, în cea mai mare parte, de firme private, şi uneori de firme ale Primăriilor.  Evident, din bani publici.


Şi ce vrem să facem? Să dăm cuiva parcul, ăla să investească în întereţinerea lui, şi să pună taxă la intrare? Sau, cum acelaşi Glăvan propunea(dacă spun că-i bou, se supără!) dotarea băncilor cu ţepuşe! Bagi banu', se retrag ţepuşele, te aşezi, stai cu ochii pe ceas: dacă expiră timpul, te alegi cu ceva găuri suplimentare în cur!  Relaxare, neamule! 


Problema e cu strada. Ce facem, ne întoarcem în feudalism, cu bariere la fiece colţ de stradă? În secolul 21? Cu libertatea de mişcare? Noi vrem în Schengen, dar îngrădim circulaţia de la o casă la alta? Suntem nebuni? Numai faptul că sunt  indivizi care gândesc aşa, şi e grav. Dovedeşte în ce hal de imbecilitate a ajuns o naţiune, care nu mai găseşte soluţii pentru probleme care pentru orice altă naţiune civilizată nu există. Cei care au bani, n-au decât să investească în parcuri şi şosele, şi dacă există oameni care vor să plătească pentru "exclusivitate", pentru a nu se amesteca printre plebei, treaba lor. Pentru taxele şi impozitele pe care le plătim, merităm şi un parc public, şi un drum public. 


E un semn de primitivism să nu poţi înţelege noţiunea de "bun public." Ideea că totul trebuie să aibă un proprietar anume, imposibilitatea de a accepta că în lumea asta sunt şi lucruri pe care trebuie să le împarţi cu alţii, dacă vrei să te bucuri de ele, mi se pare o infirmitate, un semn de nebunie, până la urmă. Şi dacă înţelegeţi asta, înţelegeţi de ce România este cea mai mizerabilă ţară europeană, de ce spaţiile publice, începând cu budele, trenurile, mijloacele de transport în comun, ghenele de gunoi, şi terminând cu parcurile, pieţele, stadioanele, arată în halul în care arată. Gândire primitivă, ţară pe măsură.

Cinism



Ministerul Justiţiei de la Budapesta a făcut curăţenie prin pod, şi a dat peste un morman de tablouri înfăţişându-l pe Lenin, tablouri care zăceau acolo de vreo două decenii(ăştia au ţinut de Lenin până în 1989?). Până aici, nimic neobişnuit. Cinismul vine acum: ele vor fi vândute la licitaţie, şi banii vor fi daţi victimelor inundaţiei cu noroi roşu, din vara anului ăsta.  E un fel de-a spune că fac şi autorităţile ceva pentru oameni, deşi mă îndoiesc că vor fi mulţi amatori să dea bani pe prostiile astea. Gândirea de dreapta în acţiune...

joi, 25 noiembrie 2010

Guvern în vremuri de criză

Iluzia societăţii informaţionale




Populismul soluţiilor simple revine în forţă. Înviat de un băsescu tot mai zbuciumat, care nu reuşeşte să iasă din groapa de impopularitate în care a ajuns. Ca de obicei în ultima vreme, duşmanul care trebuie demonizat, vinovatul numărul 1 pentru eşecul guvernării este "funcţionarul cu faţă acră", care a sabotat informatizarea statului. Ca să-şi păstreze privilegiile, vezi bine!


Întâmplător, ştiu cu ce anume se mănâncă "societatea informaţională". Am avut, ca mulţi din generaţia mea, şansa de a creşte odată cu o ştiinţă, şi tehnologie, care ne schimbă profund viaţa. Şi în bine, şi în rău. Ca să ai un sistem de gestiune complex, informatizat, al statului şi al instituţiilor sale, trebuie să ai în primul rând un model de societate centrat în jurul acestui instrument de gestiune.

Este societatea românească actuală pregătită pentru aşa ceva? Sigur, nu. Există, în primul rând, ceea ce se numeşte "digital divide", prăpastia între cei care nu doar au acces la un calculator şi la o reţea de Internet, ci şi cunoştinţe adecvate pentru a folosi aceste instrumente, şi între cei care nu ştiu şi nici nu au acces la calculator şi internet. În al doilea rând să nu uităm că, înainte de a prelucra datele, trebuie să le culegi. Nu ştiu ce mă face să cred că în acest moment cele mai mari probleme le reprezintă bazele de date.


Schimbarea de regim politic din decembrie 1989, urmată de dezindustrializare, au dus la dispariţia unor cantităţi uriaşe de date, mai ales din arhivele fostelor întreprinderi publice, IAS şi CAP, date necesare dosarelor de pensie. Aici este marea jale.  Mai mult, şi în cazul instituţiilor publice s-au produs schimbări dramatice, unele şi-au pierdut continuitatea. Haosul din acest domeniu sabotează orice încercare de informatizare a unor activităţi care ocupă funcţionari publici.


Cred că, până una-alta, digitizarea informaţiilor cuprinse în arhive, şi de care oamenii au nevoie(şi pentru a le obţine se lovesc de funcţionari) implică atât costuri imense, cât şi un număr foarte mare de oameni. Până acum nici măcar cărţile de muncă nu au fost scanate în întregime.


Noi ne-am proptit toţi în plata taxelor şi impozitelor cu calculatorul propriu. Nu se poate. Pentru că nu se poate. Un motiv este acela că foarte puţini români au un cont în bancă şi pot plăti electronic. Sunt prea săraci pentru asta. Apoi e vorba şi de costuri. Pentru asta trebuie să-şi cumpere o semnătură electronică. Pe care ar putea-o da statul tuturor cetăţenilor de peste 18 ani, dacă tot vrea să facă ceva. Dar de ce să n-o cumperi de la nişte şmecheri? Să-ţi cumperi calculator, abonament la Internet, să plăteşti comisioane băncilor, etc, etc, etc. E mai simplu şi mai ieftin să plăteşti din mână, chiar şi când asta implică o coadă mică. Sau mai mare. E raţional să faci o investiţie când, ca pensionar, n-ai de plătit decât un impozit local, o singură dată pe an?


Pentru a fi eficient, un astfel de sistem implică standardizarea procedurilor, începând cu primăria de la Cucuieţii din Deal, şi terminând cu municipiul Bucureşti. Dar asta intră în conflict cu autonomia locală. În fond, ceea ce vrea băsescu, un control absolut asupra societăţii, prin intermediul unui astfel de sistem, este în contradicţie cu procesul de descentralizare a statului.


Ultimul lucru, şi cel mai important: un sistem informatic integrat implică mai mulţi oameni şi mai multe cheltuieli. Datele alea trebuie analizate de cineva, cererilor electronice trebuie să le răspundă cineva. Cel mult scapi de o funcţionară de la registratură. Încă nu s-a făcut saltul de la automatizarea unor procese la inteligenţa artificială, care să permită înlocuirea analiştilor umani. 


Un sistem informatic integrat nu va reduce personalul statului, ci va cere înlocuirea actualilor funcţionari cu unii cu studii superioare, care trebuie să fie şi mai bine plătiţi. Cine va veni să lucreze la stat, pe un salariu de căcat, dacă este specialist în IT sau are studii juridice?


Evident, nişte băieţi deştepţi îşi freacă acum mâinile. Vor curge comenzile în valuri. Dar cum va arăta acest sistem, care vor fi funcţiile lui, cât din populaţia României va avea acces la el, cu ce costuri, nimeni nu ne spune. Este o iluzie în plus, cum au experimentat şi englezii, care au crezut că dacă împănează ţara cu milioane şi milioane de camere de luat vederi(numai la Londra erau, acum vreo doi ani, peste 750.000 de astfel de camere), va scădea criminalitatea. Nu a scăzut, şi existenţa lor  n-a împiedicat atentatele din metroul londonez.


Dar am bifat-o şi p'asta, iar nişte unii vor aveea parte de sărbători foarte fericite! Să munciţi bine, că ai noştri au nevoie de banii voştri!

Daţi-mi o Mare Adunare Naţională, şi reformez statul în marş forţat!



Dacă mai era nevoie de o dovadă că Preşedintele României este dement, discursul lui de azi, de la nu'ş ce parastas la BNR, ne-a dat-o. Am asistat la delirul unui individ rupt de realitate, care dă sentinţe şi atacă în stânga şi în dreapta, pe toată lumea, pentru că e incapabil să îşi asume vreo responsabilitate. El e perfect, restul, nişte cretini.


Ce înseamnă reforma cu orice preţ a statului? Ce înseamnă un stat performant? Care sunt criteriile de performanţă pentru a judeca un stat? Aceleaşi cu ale unei entităţi economice? Sau un stat performant este acela care nu cheltuieşte pentru bunuri şi servicii publice? Păi atunci hai să fim precum Somalia, Haiti, alte state eşuate. Ăstea n-au probleme cu deficitele publice. Mai atacă piraţii vase care trec prin zonă, mai dau unii şi alţii ajutoare, se descurcă. Ce dacă le mor cetăţenii pe capete, pentru că nu există reţele de apă, de canalizare, acces la servicii de sănătate? N-au deficite, sunt performante!


De fapt, tot delirul lui băsescu are o singură ţintă: democraţia. Îl încurcă, îl deranjează, îl calcă pe nervi. El vrea să comande, şi toată lumea să i se supună. Cine nu e de acord cu el trebuie distrus, trebuie să dispară. Toţi sunt proşti, ticăloşi, vânduţi mogulilor. Toţi, cu excepţia lui, Salvatorul Naţiunii, Marele Reformator şi Modernizator, Omul Providenţial, pentru alte coordonate istorice!


"Aici suntem si ceea ce v-am spus este doar pentru a transmite mesajul ca stim diagnosticul. Important este daca politicienii aplica trantamentul corect? Au forta, responsabilitate sa demareze un proces rapid de modernizare a statului, care a devenit mult prea obez, pe spinarea unei economii firave? Cred ca va trebui sa fac un ultim efort de a convinge clasa politica sa lase Guvernul sa aplice o terapie de modernizare a statului".


Mesajul e simplu: "Daţi-mi o Mare Adunare Naţională, şi reformez statul în marş forţat! Iar dacă mă scăpaţi de ziariştii critici, aş simţi şi eu că trăiesc: "Românii sunt minţiţi. O să vedeţi fete rujate, cu ochii cât cepele, care spun cum se reduc salariile şi trebuie salvaţi bănişorii oamenilor. Bănişorii lor sunt bani pe care nu îi producem, îi imprumutăm pentru a-i plăti''.


Eu, unul, l-aş lăsa pe băsescu să facă ce vrea. Opoziţia ar trebui să se retragă definitiv din Parlament. Pur şi simplu.  Oricum ea nu mai contează: toate căile de acţiune ale Opoziţiei sunt tăiate sistematic, inclusiv prin subordonarea Curţii Constituţionale Cotrocenilor.  De ce să fie Opoziţia ţap ispăşitor pentru delirul lui traian băsescu? De ce să lase ţara asta fără o alternatvă? Pentru că în 2012 toţi vor fi sancţionaţi, la grămadă. Şi ne aşteaptă vremuri şi mai rele.


 Acum singura alternativă se poate construi în afara Parlamentului. A rămâne în Parlament înseamnă să te faci complice cu traian băsescu şi cu proioectul lui scelerat de distrugere a statului. Pentru numai un dobitoc ar crede că ceea ce propune el este o reformare a statului. Nu, este o luare în posesie! În favoarea lui şi a grupului de interese care a investit în alegerea şi realegerea lui. Asta vrea Opoziţia? Treaba ei, dar să nu se mire când va fi sancţionată şi ea, odată cu portocaliii.  

miercuri, 24 noiembrie 2010

Schimbarea la faţă




Pe străzile din zona unde-mi am biroul(îngheţat, că n-am fost cuminţi şi ne-au tăiat gazele!) se desfăşoară cu frenezie o schimbare la faţă a vechilor case, cumpărate de tipi cu bani, dar cu un îndoielnic gust estetic. O să prezint câteva "capodopere", începând cu asta. Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar pe mine mă cam dor dinţii, deşi culorile nu sunt stridente, dimpotrivă. Efectul este ţipător. Ţipă a bani cu nemiluita. Inutil să vă spun că în faţa porţii era parcat un Porsche Cayenne...

O ţară în fum de etnobotanice



Dacă vouă vi se pare că trăim într-o ţară în care acţiunile instituţiilor şi autorităţilor publice au măcar o fărâmă de logică, înseamnă că sunteţi clienţi fideli ai  magazinelor de etno-botanice. Ce poţi înţelege din ultimele decizii ale Curţii Constituţionale? Deci, angajarea răspunderii Guvernului pentru Legea Educaţiei este neconstituţională, dar PROCEDURA, ca atare, poate să continue! Cu alte cuvinte, CCR spune că Parlamentul trebuie să dezbată Moţiunea de Cenzură, care, evident, o să cadă, lucru care duce la adoptarea legii.


Numai că după asta urmează o nouă comicărie: atacarea ei la Curtea Constituţională, pe motiv că a fost adoptată pe o procedură declarată, în cazul Legii Educaţiei, neconstituţională. Şi va trebui să se revină la discutarea ei în Parlament. Totul este de un ridicol imens. Decizia asta a fost dată doar pentru a satisface mofturile curvelor din UDMR. UDMR a făcut cea mai mare greşeală din întrega sa existenţă, forţând adoptarea unei Legi pe care majoritatea n-o vrea. Pentru interesele lor cretine, au dat şi majorităţii româneşti o Lege tembelă, care va genera mari probleme şi insatisfacţii. Ura împotriva maghiarilor va fi ceva real, de aici încolo. Şi se va manifesta concret, nu doar în tiradele "tribunului". 


PDL o să aibă şi el parte de ura populară , aia concretă, contondentă, şi nu doar pentru Legea Educaţiei, ci şi pentru Legea Salarizării Unice din sectorul bugetar. Altă panaramă ilogică. Ce rost are să-ţi angajezi răspunderea pe o Lege pe care n-o vei pune în operă decât peste câţiva ani. Până atunci se vor da legi speciale în fiecare an. Care legi au un singur scop: să menţină foarte jos puterea de cumpărare a angajaţilor statului. 


Da, dar asta nu are nicio logică, dacă ne gândim la ce spunea tot azi Isărescu, altul care a dat-o pe etno-botanice de la o vreme.  Trec peste mizeria aia cu "românii sunt vinovaţi de îndatorarea ţării, că au cumpărat în prostie frigidere şi maşini de spălat"( citatul exact e ăsta: "La intrebarea cine a indatorat Romania, trebuie sa avem in vedere acest lucru, care nu este de neglijat. Bancile au ademenit populatia, dar sunt intermediari. Nu s-au imprumutat ele ca sa indatoreze Romania, s-au imprumutat romanii. Intra si cei care au acum frigidere etc. O sa vedeti cat de mult s-a dotat Romania cu frigidere, masini de spalat si asa mai departe"). Dar dacă e o criză a datoriilor private, i se pare cea mai inteligentă măsură reducerea drastică a puterii de cumpărare a populaţie, pentru ca aceasta să nu-şi poată plăti datoriile către bănci, şi ca atare nici acestea să nu poată plăti datoriile private? Ce logică este asta?


Sau, şi mai grav: dacă e lichiditate în exces pe piaţă, de ce trebuie să fie şi mai multă, prin reducerea RMO, când băncile nu mai dau credite, cum zic ele, decât după ce se revine la creşterea economică? Păi, cum să pornească din nou creşterea, fără creditare?


Şi dacă la nivelul ăsta lipsa de logică este la ea acasă, de ce ar fi altcumva bizonul mediu românesc? La urma-urmei, ce ne trebuie logică? Pentru nişte fiinţe înzestrate doar cu instincte, logica nu are cum exista. Instinctul nu are nevoie de logică, pentru a se manifesta. Dar cu instinctul nu ajungem nicăieri. dovadă rahatul în care ne scăldăm, şi care ni se pare normalitatea, de vreme ce nu facem nimic să ieşim din el.

Sclavia tehnologică


Ia priviţi ce gadgeturi îşi doresc plozii americani între 6 şi 12 ani, conform unei cercetări de piaţă a companiei Nielsen. Asta e noua scalvie tehnologică, prieteni! Şi cum vedeţi, nu sunt deloc modeşti! Marketingul modern face adevărate minuni. Presupun că părinţii vor aprecia gusturile kinderilor şi vor decarta corespunzător, spre marea bucurie a lui Steve Jobs.


Aveţi aici şi un alt grafic, cu ce-şi doresc adolescenţii şi adulţii.

marți, 23 noiembrie 2010

Chestii, socoteli




Să facem nişte socoteli. Câţi miniştri de interne am avut de când la Cotroceni cântă Popeye Marinarul? Vreo şase. Cam anu'şi ministru'. Socoteala asta este identică pe la fiece minister: minim patru, maxim cât se poate! Cred că recordul este la Agricultură: ăştia au avut vreo zece! 

Păi, prieteni! Cum pizda mă-sii să funcţioneze jucăria? Că fiecare bagabont vine cu ceata lui de nehaliţi, de "finanţatori", de clienţi de partid şi de stat. Dar mai ales cu păsărica(tot în sens figurat, dar în celălalt sens, ştiţi voi gestul lui Berlusconi), dacă era normal, sau cu stolul lui, dacă vedea "idei".


Şi vreţi în aceste condiţii ca instituţiile statului să funcţioneze? Care, ălea care au şi acum, unele dintre ele, câte trei directori, la fel de "legitimi" să dea cu ştampila-n populaţie şi cu pixul în buget? Haida-de! Ce planificare strategică? Ce continuitate a programelor? Ce coerenţă a actului managerial? Ce raporturi normale cu pălmaşii? Unii dintre miniştri şi şefi de instituţii n-au avut timp nici să-l cunoască bine pe portar, pe care oricum îl vedeau de câteva ori pe zi!  Şi eu să fiu atât de prost să cred că "rezolvă" Igaş mafia din Ministerul de Interne? Că descâlceşte el şerpăria aia? Că va face madam Boagiu autostrăzi, şi nu studii de fezabilitate?


Guvernarea a ajuns o glumă proastă. Tot felul de neghiobi, doar cu ochii după furat, populează funcţiile de conducere la vârf ale statului român. Fără a avea nici cea mai mică legătură cu valorile pe care le implică servirea interesului public. În afară de loialitatea faţă de clanul sau cumetria din care fac parte şi o servesc, ei nu ştiu altceva. Nu au tangenţă cu domeniul de care răspund, nu sunt profesionişti în nimic, sunt doar slugi credincioase şefilor lor şi zbiri cu subalternii.  E un soi aparte de feudalism, propriu "sistemului ticăloşit", inventat şi condus de traian băsescu. El este esenţa "sistemului", îl defineşte, îl patronează şi-l conduce cu mână de fier. Pentru că este princiopalul beneficiar. Şi când se va trage linie, vom vedea cât de mari sunt beneficiile. Atât de mari încât merită orice sacrificiu, inclusiv distrugerea statului român.   

Ruşine, Dinu Patriciu!



Cum titrează cretinii de la "Adevărul" (aşa e când dai ziarul pe mâna unuia ca Gregoire Ecrivain) relatarea despre înmormântarea Roxanei Briban? "Înmormântarea sopranei sinucigaşe, spectacol fără audienţă". La atât se reduce viaţa unui om, mai ales când se sfârşeşte atât de trist şi de dramatic? Nu judec gestul ei, nu am dreptul. Nu ştiu ce a determinat-o să facă ce a făcut. Dar mi se pare cinic, şi mizerabil, să rezumi o viaţă, bună-rea, la ratingul înmormântării celui decedat. E mult prea multă mizerie.


N-o să mă întreb ce s-a întâmplat cu noi. Lucrurile sunt mai simple decât par. Logica maximizării profitului a transformat totul în marfă: viaţă, moarte, sănătate, educaţie, sexualitate, iubire, ură, tot ce-i omeneşte are un preţ, ba, cel mai adesea este gratis. Ăsta este visul "capitalistului": să facă bani din orice. Ţine seama cineva de sentimentele familiei şi apropiaţilor celor decedaţi, atunci când le transformă viaţa şi moartea în bani şi în puncte de rating?


Acceptăm cu prea mare uşurinţă această derivă morală gravă. Nu reacţionăm la niciun execes de acest gen. Semn al pierderii identităţii şi al dezumanizării. Ni se pare firesc să fie aşa, deşi nimic nu este firesc în a face bani din suferinţa semenilor.

Aşa că, să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu! Şi să te bucuri de bani!

Ce mă bucur că ţi-ai luat ţeapă!





Prieteni, ce poate fi mai minunat decât asta? În Afganistan, cu binecuvântarea americanilor(şi pe banii lor!),  sub asistenţa "tehnică" a NATO, puterea de la Kabul a discutat cu talibanii, mai precis cu un nene, Mullah Akhtar Muhammad Mansour, presupus a fi unul dintre cei mai importanţi lideri talibani. După luni bune de discuţii, s-a dovedit că nea Mansour ăsta nu e tocmai...Mansour! Ci un impostor!  "It’s not him,” said a Western diplomat in Kabul intimately involved in the discussions. “And we gave him a lot of money.”



Bun, că oamenii se dau acum de ceasul morţii să afle cine e păcăliciul, e una. După o ţeapă ca asta, oricine ar reacţiona la fel cu americanii şi ăia din NATO. Dar mai îngrijorător pentru ei ar fi să afle că bărbosul cu pricina e agent al serviciului secret pakistanez, ISI, care a jucat şi joacă dublu în zonă. Cu sprijinul ISI şi-a găsit un sanctuar în Pakistan Bin Laden. Cu sprijinul ISI au renăscut talibanii, ca putere militară. Iar acum un agent al ISI le face rost de bani pentru arme, ţepuindu-i de americani. Nu-i delicios?
 
 
Voi vă daţi seama ce halomais e în Afganistan? Ce debandadă? Ce nebunie? Şi occidentul vrea să câştige războiul? La Paştele Cailor!

luni, 22 noiembrie 2010

3000




Asta este postarea cu numărul 3000. Habar nu am dacă e mult, sau puţin. Nici nu contează. Mai important ar fi să-mi spuneţi dacă m-am ţinut de ceea ce scriam în prima postare, din 17 ianuarie 2008:

"Tot înainte!

Nu am fost un entuziast al blogului, pentru simplul motiv că mulţi fac din el un soi de instrument de refulare. În general, nu cred că spaţiul virtual este cel mai la îndemână "divan", cum nu cred că cititorii sunt cei mai potriviţi pentru a le fi transferate frustrările şi fantasmele noastre.

Pe de altă parte, nu puteam ignora oportunitatea de participa la dezbateri publice pe teme care intră în aria mea de interes. Decizia de a înfiinţa acest blog este expresia insatisfacţiei faţă de calitatea tot mai lamentabilă a presei româneşti. Sunt un cititor împătimit de presă. Am învăţat să citesc, la şase ani, nu după un Abecedar, ci după un ziar, asta e! "Scânteia".

Într-un moment al existenţei mele, după Marea Revoluţie Capitalistă din Decembrie, jurnalismul a constituit "planul B" în carieră. Cei aproape şapte ani petrecuţi în redacţia Jurnalului Naţional mi-au adus şi satisfacţii, şi dezamăgiri. Am crezut sincer, şi nu am fost singurul, că în România există un public pentru presa de calitate. Tabloidizarea galopantă, care a cuprins nu doar presa scrisă, ci şi mediile electronice de informare, mă contrazice violent, aş zice.

Nu cred că există alternativă, pe termen scurt, cel puţin, la tabloidizare. Este un trend greu de inversat. Abdicarea presei de la rolul său de contraputere este îngrijorătoare. Dacă suntem oneşti, vom recunoaşte că raportarea presei la puterea politică a suferit o mutaţie periculoasă faţă de primii ani de după Revoluţie. Atunci opoziţia la putere a presei venea preponderent din perspectiva unor valori politice şi morale specifice societăţilor democratice. Acum ea vine doar din perspectiva intereselor economice ale "oligarhilor", de bine sau de rău, depinde doar de "distanţa" care îi separă de Cotroceni.

De aceea îmi place să cred că blogul este o soluţie pentru cei care, ca şi mine, sunt decepţionaţi de jurnalişti şi de modul lor de a trata realitatea. Nu în calitate de concurenţi ai jurnalismului clasic, ci de contraputere democratică, pentru că nu doar tabloidizarea o reproşăm acum presei, ci şi derivele ei totalitare. Iar ca om de stânga sunt îngrijorat de uniformizarea opiniei, de standardizarea ei, de intoleranţa faţă de punctele de vedere diverse, care contravin "ideii unice", oricare ar fi acea idee la modă.

În fond, blogul este şi un instrument de exercitare a unui drept constituţional. dreptul la opinie. Uităm că, înainte de a fi un motiv de păruială între Băsescu şi Tăriceanu, Constituţia este un garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Aşa că m-am angajat de bună voie într-o aventură care este, cel mai puţin spus, mare consumatoare de timp. Dar cum timpul este încă o resursă "ieftină" pentr români, asta e! Tot înainte!"


Nu ştiu dacă nu cumva am sărit şi eu calul, uneori. Este adevărat că nu am cum uita frustrările şi exasperarea mea, şi ale altora, în legătură cu modul în care această ţară este guvernată. Nu pot să bat câmpii senin, când ţara asta o ia la vale tot mai rapid. Nu sunt populist, nu fac politică partizană, sunt un om de stânga şi îmi pasă de oameni, de destinul lor, individual şi colectiv. Nu pot uita că stânga asta, atât de hulită azi, a luptat, şi militanţi ai ei au murit, pentru a face din democraţie şi din drepturile şi libertăţile cetăţeneşti o realitate pentru toţi.


Nu cred că paranteza totalitară a României a fost una de stânga. A fost un şir de dicataturi: carlistă, antonesciană, dejist-stalinistă, de dezvoltare, ceauşistă, din care stânga a lipsit. A lipsit gândirea de stânga, au lipsit valorile de stâmga, au lipsit oamenii de stânga.


Din păcate, contrar a ceea ce am crezut, nici după Revoluţie stânga nu are drept de cetate în România. De ce, nu e greu de imaginat. Valorile ei îi încurcă pe îmbogăţiţii tranziţiei, care se ştiu nelegitimi în bogăţia lor.


Nu cred că există, în aces moment, vreo şansă ca stânga să prindă în rândul românilor. Nostalgia lor după ceauşism nu are nimic în comun cu valorile stângii. Stânga nu este pentru români, care nu au sensul solidarităţii şi al comunităţii. Aşa că puţinii care mai gândesc la stânga sunt priviţi ca un soi de girafe, nişte animale despre care omul obişnuit refuză să creadă că există. Vor fi simple exemplare de grădină zoologică a politicii româneşti. 


Asta nu înseamnă că trebuie să abandonăm lupta pentru construirea unei stângi româneşti demne de acest nume. Stânga nu este ceva compact, uniform. Caracteristica ei de bază este pluralismul formelor de exprimare, al curentelor de idei şi de opinii. Din tensiunile existente între ele s-a născut progresul. De la acestă realitate trebuie să plecăm, dacă vrem să avem o mişcare de stânga viabilă şi credibilă în România. Oricum, fără o stângă puternică, nu va exista nici o dreptă puternică, şi nici o democraţie funcţională. În schim vom cânta ode tuelor de genul Fecioarei din Pleşcoi şi ne vom bucura când potentaţii zilei vor arunca ciocolăţele copiiilor din goana maşinilor de lux.

Ne-a zis-o, frate!




Bă, ne-a zis-o! Da' ce ne-a zis-o! Ne-a umilit! Ne-a umplut de căcat de sus până jos! Ia vedeţi ce răspuns dă duduca Rădoi obiecţiilor legate de numirea ei la şefia BCU: "Securizarea unei societati nu presupune doar lupta impotriva amenintarilor clasice sau asimetrice. Cele mai eficiente mijloace si procedee de lupta nu te definesc identitar, si se poate ajunge sa obtii victoria dar sa nu mai stii cine esti de fapt. O dimensiune a solutiei tine securizarea matricei identitare prin mijloace si tehnici din arsenalul soft power si introducerea modelului valoric propriu intr-un dialog intercultural real. Asadar, pe componenta cultural-axiologica a securitatii nationale, Biblioteca Centrala Universitara Bucuresti Carol I este de interes national si poate reprezenta un vector de sustinere si promovare a modelului valoric romanesc".


Auzi aici: "securizarea matricei identitare", arsenalul soft power", "componenta cultural-axiologică". Bă, proştilor! Neam de neamu' vostru n-ajunge la performanţa asta! Invidioşilor! Nerecunoscătorilor! În loc să mulţumiţi partidului şi Iubitului Conducător că promovează astfel de oameni în fruntea ţării,  voi vă legaţi de fleacuri. Nu-i meritaţi, bă! Pe ei, pe conducători, pe mama lor!

Buciumul sună cu jale...



Să admitem că, născut fiind în comunism, sunt un comunist, pentru că, în cretinismul lor, unii nu ştiu să judece altfel. Perfect. Ca comunist ce mă aflu(nu vă obosiţi...), stau şi mă întreb: capitaliştii sunt zdraveni la cap? Mai au vreun neuron funcţional?


Să luăm cazul Irlandei, care tocmai împrumută vreo 80-90 de miliarde de euro, pentru că pieţele, în marea lor înţelepciune, au creat un uriaş(raportat la dimensiunile Irlandei) boom imobiliar. Iar acum băncile irlandeze trebuie să fie salvate de statul irlandez, care stat trebuie salvat de ţările europene membre ale zonei euro, care nu fac acte de caritate, pentru că şi băncile lor sunt grav expuse în Irlanda, şi prin urmare, dacă nu sar cu banu' la interval, o cacarisesc şi mai tare.


Faptele: Irlanda are 4,4 milioane de locuitori, şi a construit atâtea locuinţe încât acum are vreo 170.000 de locuinţe fără cumpărători, în valoare de vreo 40 de miliarde de euro. Cineva observa că ar exista vreo două milioane de locuinţe în Irlanda, ceea ce devine uşor halucinant. Vârful de creditare a fost în 2006, cu 30 de miliarde de euro. Cum era aia cu producţia pe stoc în comunism? Cu imposibilitatea "comuniştilor" de a face "calcule economice"? A avut  vreodată România producţie pe stoc de valoarea asta uriaşă? Finanţată de capitaliştii cei frumoşi, inteligenţi, plini de iniţiativă şi de dinamism, care cum văd o oportunitate, cum sar pe ea?


Să zicem că irlandezii sunt tâmpiţi. Dar la veselia generală au participat bănci engleze, bănci germane, bănci americane, bănci franceze. N-a văzut nimeni ce se întâmplă? Nu s-a îndoit nimeni când a avut în faţă o analiză de piaţă? Nu şi-a pus nimeni problema: "mă, dar ce dracu fac ăştia cu atâtea case, că nu pot sta simultan în două sau mai multe?"  Nu s-a întrebat nimeni: "pe ce-şi mai bazează ăştia creşterea economică, nu de altceva, dar ar cam fi cazul să vedem dacă au de unde ne da banii înapoi?"


Unde era Banca Centrală Europeană, care trebuie să vadă ce fac ţările membre, dacă nu cumva pun de-o belea? Toţi au recitat în cor mantra cu "pieţele sunt Dumnezeul nostru, pieţele au întotdeauna dreptate!" Şi acum se uită toţi precum curca'n lemne la criză şi se scarpină în cur! Iar Trichet  sună buciumul cu jale: "economia europeană s-ar putea prăbuşi!" Dar matele ce păzişi până acum, neică?


Evident, nu se va prăbuşi nicio economie europeană. Că nu TOATĂ economia stă pe bule speculative, imobiliare sau de altă natură. Nu zic că nu vor fi probleme. Cu atât mai mult cu cât puterea politică este arvunită de cei care s-au obişnuit să facă bani trăgând şobolanul de coadă. Asta nu va mai putea continua mult. Nu spune nimeni că speculaţia nu face parte din sistemul capitalist. Dar capitalismul nu poate fi redus DOAR la speculaţie, cum o fac cei care au cucerit înălţimile de comandă în sistem. Ceva fundamental trebuie să se schimbe.


Cam aşa vede lucrurile un comunist...

Cât asfalt, fraţilor!



boc a descoperit ecuaţia victoriei în alegeri: asfalt plus căcăstori europene! Dacă tot n-a putut aproba azi Legea Salarizării Unice, că nu are avizul CES(nu e obligatoriu, dar e bine să existe!), atunci şi-a zis că e bine să mai dea nişte bani regilor asfaltului. Ca să-şi dea lor bani pentru campania electorală!Drept pentru care a aprobat asfaltarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale. Voi vă puteţi imagina cât asfalt înseamnă asta? Dumnezeule, cât e de furat! Câte Bugatti şi Ferrari se vor cumpăra de banii ăştia! Câte piţipoance vor fi cadorisite cu vuitoane şi gimiciuuri! Câte voturi portocalii vor fi cumpărate cu găleţi şi pufoaice, cu fraţii Petreuş şi cu sticle de ulei!


Aşadar, cine va conduce România şi din 2012 înainte? Şi încă ceva: punem pariu că banii ăştia vor trece prin pixul Elenei Udrea? Acum vă e clar de ce am asistat ieri la festivalul ăla greţos de lins în cur?

duminică, 21 noiembrie 2010

România oranjgutanilor: roş-portocalie-galbenă-albastră



"Carevasăzică, un jeg biped cu carnet de partid s-a gândit că sărbătorirea Marii Uniri ar fi o minunată ocazie să mai dea cu nişte bale peste mâinile stăpânilor de la PDL, aşa că a aranjat şi nişte portocaliu pe drapel.

Tricolorul a murit, trăiască cvadricolorul PDL.

E ca-n banc – băi, Bulă, hai să-i futem o dungă de portocaliu pe mijloc, că nu strică.

Acesta e partidul domnului acela care scria cu oi pe obcinele Bucovinei, să vază dom’ preşedinte din elicopter că partidul îl iubeşte gigantic.

Probabil că fruntaşul respectiv a exersat toată copilăria scriind panseuri cu căcat pe ziduri de latrină – dar a visat mereu la ceva cu adevărat mare.

Să nu ne mai mirăm că lui Ceauşescu i se vopsea iarba înainte de vizite. Slugărnicia fără limite e în fibra neamului.

Şi nu, titlul nu e greşit.

Şi da, primarul Albei Iulia este pedelist."


Scriind cele de mai sus, Vlad Petreanu a fost politicos. Dar aşa e el.  Vedeţi de ce "Ieşi afară, javră ordinară!" devine strigăt de luptă în România condusă de oranjgutani?

"Ziua Recunoştinţei" povestită de libertarieni



Când citeşti povestea asta, nu ştii ce să faci: să râzi, să te rogi bunului Dumnezeu să-ţi ţină nervii tari, sau să-i bagi în pizda mă-sii pe toţi cretinii care se apucă, aici sau aiurea în lume, să rescrie întrega  istorie a umanităţii din perspectivă anti-comunistă?  Pe scurt, demenţii ăia din Tea Party dau iarăşi apă la moară viziunii libertariene şi conservatoare despre "Ziua Recunoştinţei", care este, nu-i aşa, o dovadă că...socialismul nu funcţionează!


"Historians quibble with this interpretation. But the story, related by libertarians and conservatives for years, has taken on new life over the last year among Tea Party audiences, who revere early American history, and hunger for any argument against what they believe is the big-government takeover of the United States.

It has made Thanksgiving another proxy in the debate over health care and entitlement spending, and placed it alongside the New Deal and the Constitution on the platter of historical items picked apart by competing narratives.

There are other debates about Thanksgiving — whether the first was in Jamestown, Va., or Plymouth, Mass.; whether it was intended as a religious holiday or not. But broadly, the version passed on to generations of American schoolchildren holds that the settlers who had arrived in the New World on the Mayflower in 1620 were celebrating the next year’s good harvest, sharing in the bounty with Squanto and their other Indian friends, who had taught them how to hunt and farm on new terrain.

All very kumbaya, say Tea Party historians, but missing the economics lesson within. In one common telling, the pilgrims who came to Plymouth established a communal system, where all had to pool whatever they hunted or grew on their lands. Because they could not reap the fruits of their labors, no one had any incentive to work, and the system failed — confusion, thievery and famine ensued.

Finally, the governor of the colony, William Bradford, abolished this system and gave each household a parcel of land. With private property to call their own, the Pilgrims were suddenly very industrious and found themselves with more corn than they knew what to do with. So they invited the Indians over to celebrate. (In some other versions, the first Thanksgiving is not a feast but a brief respite from famine. But the moral is always the same: socialism doesn’t work.) The same commune-to-capitalism, famine-to-feast story is told of Jamestown, the first English settlement, in 1607. Dick Armey, the former House majority leader and Texas congressman who has become a Tea Party promoter, related it as a cautionary tale in a speech to the National Press Club earlier this year."


Vi se pare cu mult diferită tâmpenia asta de citirea poveştii "Capra cu trei iezi" în cheia luptei de clasă, cum se întâmpla în anii proletcultismului? Nu cumva există un soi de simetrie în tembelism? Proştii îşi dau mâna peste timp, pentru a ne insulta inteligenţa, cum se vede...

Un festival de lins în cur




Asta e aşa-zisa Conferinţă a Organizaţiei Bucureşti a PDL, unde Fecioara din Pleşcoi are "emoţii", deşi candidează singură la şefia ei, a organizaţiei: un festival de lins în cur, de omagii aduse Celei Mai Iubite. Slugărnicie în stare pură! Esenţă de   cult al personalităţii. România, mereu egală cu ea!


UPDATE: tâmpita asta crede că merită toate laudele ălea de le-a auzit azi. Treaba ei! Dar dacă va veni iar cu "săriţi, ne întoarcem la Iliescu!", va primi un bocanc în dinţi de la bucureşteni. Dacă atât poţi invoca în sprijinul ideii de "unitate a dreptei(deşi fătuca şi-a început cariera politică la stânga, plimbându-şi formele bovine prin sediul PSD din Kiseleff), atunci poate te apuci de altceva, că de politică nu eşti bună, madam!  Şi apoi, ce te faci dacă bucureştenii nu vor să scape de Oprescu, fie şi numai ca să nu dea de voi?

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

NATO, un cadavru de lux



Se termină şi Summitul NATO de la Lisabona. Dacă e să judecăm după rezultate, putea să nici nu se ţină. NATO a ajuns o pisică obeză, care are din ce în ce mai multe probleme să-şi îndeplinească sarcina de a prinde şoareci. Obeză, pentru că s-a extins peste măsură, fapt care-l face greu de gestionat, acum, când natura ameninţărilor pentru care a fost proiectat s-a schimbat dramatic. Ineficientă, pentru că membrii Organizaţiei ajung tot mai greu la consens, drept pentru care problemele de fond sunt permanent evitate, pentru a nu se ajunge la blocaj.


În curând Organizaţia va ajunge o pisică obeză, ineficientă ŞI ridicolă. Dacă singura sa raţiune de a exista a unui monstru militar este "ameninţarea" Iranului, cum zice Sarkozy, atunci ne putem duce la culcare! Sigur că NATO nu putea afirma oficial asta(înţeleg că Turcia a fost foarte furioasă şi a protestat faţă de nerozia lui Bling-Bling, cu atât mai mult cu cât poziţia ei în zonă nu e tocmai confortabilă, din pricina relaţiei cu Israelul), dar şi aşa problema definirii "adversarului" rămâne, pentru un sistem de securitate comună proiectat pentru o lume bipolară. Practic, vechea sa raţiune de a fi nu mai există, iar una nouă nu a fost definită.


Impresia mea este că ne îndreptăm spre un eşec al Organizaţiei, aşa cum este ea acum. Ultimul cui în coşcug i-l bate războiul din Afganistan. Nişte bărboşi cu Kalaşnikoave şi Coranul la brâu ţin în şah trupele americane şi ale NATO, super-dotate şi instruite, având tehnologii de ultimă generaţie, care par ieşite din filmele SF. Care nu le folosesc la nimic, Coranul fiind o armă mai tare decât oricare alta inventată de mintea omului. "Democraţia liberală" s-a dovedit a avea pentru talibani sex appealul unui stâlp de telegraf.  Aşa că victoria în Afganistan nu este posibilă. Şi nici în Irak lucrurile nu sunt tocmai cuşer. Bun, ne aşteaptă vremuri interesante. Iar ca neputinţa NATO în Afganistan să fie totală, Organizaţia cumpără 18 elicoptere Mi 17 de la ruşi, pentru că cele de care dispune nu sunt bune în condiţiile din zonă!


În acest context, bomboana pe coliva NATO o reprezintă "scutul anti-rachetă". Total inutil, câtă vreme Rusia este şi ea asociată la sistem. Dacă NATO declara că Rusia este principala ameninţare, şi nu Iran, atunci un astfel de sistem se justifica pe deplin. Acum, nu se justifică. Da, Iranul are rachete balistice, dar nu realizează nimic cu ele, vorbesc despre atingerea unor obiective politice şi de dominaţie în zonă, chiar şi dacă ar avea încărcături nucleare pe ele. Nu le are, şi nu le va avea, câtă vreme o putere nucleară nu-i va transfera nişte tehnologii sensibile. Deocamdată nu este cazul. Şi oricum vorbim despre o improvizaţie, un sistem anti-aerian ceva mai sofisticat, care va costa circa 1,5 miliarde de dolari în următorii zece ani.


După ONU, moartă de ceva vreme, dar care există doar din inerţie, se pare că a venit vremea ca şi NATO, alt produs al Războiului Rece, să moară. Întrebarea este ce vom pune în locul lor. După cum arată lucrurile în cazul FMI, al BM , dar şi al unor structuri de genul G 20, încercarea de a construi ceva pe ruinele trecutului nu prea funcţionează. Poate ar fi mai inteligent dacă am încerca să imaginăm ceva noi, plecând de la realităţile momentului şi de la sfidările viitorului. Deocamdată nu există voinţa necesară unei astfel de schimbări dramatice. Şi mă tem că nici imaginaţie. Liderii lumii actuale sunt lipsiţi total de viziune, ei trăiesc doar în prezent. Asta nu duce decât la o lungă agonie a instituţiilor şi la sporirea haosului în lume.