joi, 30 septembrie 2010

Ţara curvelor virgine





O ştiţi, e Românica, ţara aia unde totul este cu curul în sus. Şi în care se vorbeşte până la epuizare. Ei bine, în Românica există şi o Bancă Centrală, al cărui guvernator, până mai ieri destul de tăcut, a devenit mai guraliv decât o chivuţă din piaţa de flori. O fi având omul ceva de transmis, şi nu mai suportă amânare. Numai că românaşul nu e totuşi expert nici în politici monetare, nici în macroeconomie, să-l ţii tot într-un seminar. Atunci de ce vrea Isărescu să-i fie transmise învăţăturile preţioase întregului popor?

Aici eu am o teorie. Isărescu ţine loc de băsescu. Pulimea Sa are credibilitate zero! Şi dacă iese cu mesajele pe care le debitează acum Isărescu, nu va obţine decât un cor imens de înjurături. Aşa poate există o şansă ca obsesiile lui să prindă, prezentate fiind de guvernatorul BNR.


Doar că insistenţa cu care se promovează mesajul "dezastrul economic este opera bugetarilor şi pensionarilor" nu dovedeşte inteligenţă din partea promotorilor. Ba, mai mult, nu face decât să enerveze şi mai mult populaţia.

Ca să nu mai vorbim de ipocrizia lui Isărescu. El are de explicat de ce, de ani buni, ratează sistematic ţintele de inflaţie. Ne-a tot ameţit cu "espectaţiile inflaţioniste" ori de câte ori era rost de o mărire(sau doar o indexare chioară) de salarii şi de pensii. Dar procesul de dezinflaţie se accelera pe măsură ce creştea puterea de cumpărare. De ce? N-a răspuns niciodată la această întrebare. Cum nu ne va răspunde nici la întrebarea de ce o ratează acum, când puterea de cumpărare scade dramatic. O dă pe TVA. Să fim serioşi! Impactul celor 5% în plus la TVA nu are de ce fi atât de mare precum se spune. Poate nu sunt bune analizale în legătură cu sursele inflaţiei în România?


O altă curvă virgină din cuibuşorul de nebunii de la BNR este Eugen Rădulescu. Altul care nu-i suferă pe pensionarişi  pe şi bugetari vrea "flexibilizarea" Codului Muncii. "Piaţa e total inflexibilă. E foarte greu să dai afară oameni.Câţi angajaţi au fost daţi afară din BNR în ultimii 20 de ani? Niciunul”. Păi, dacă e aşa, eu zic să ţintim sus: să începem cu şeful tău, Isărescu. Şi să vă luaţi de mânuţă, să vă duceţi la ajutorul de şomaj şi la supa populară. Dar n-avem noi satisfacţia asta!


Nărodul ăsta mai zice o tâmpenie. "Amânarea reglementărilor muncii întârzie ieşirea din criză. Barierele asupra ieşirii din sistem se transferă asupra intrării. Adică, dacă nu poţi să dai afară, nu poţi să angajezi”. Păi, ce are una cu alta? Dacă o entitate economică se află în expansiune, de ce ar trebui să dea oameni afară, ca să angajeze noi lucrători? Aşa, să-i schimbi pe unii cu alţii, doar pentru a-i plăti mai puţin, e doar o măgărie. Nu în asta stă problema de fond a economiei româneşti, ci în incapacitatea de a genera noi locuri de muncă. Cum o facem să genereze mai multe locuri de muncă? Am mai dat acest exemplu: SUA au una dintre cele mai flexibile pieţe ale muncii, şi cu toate astea, cu toate miile de miliarde de dolari injectate de FED în economie, cu toate că economia a revenit pe creştere, nu se generează locuri de muncă, şi şomajul de lungă durată face ravagii.


Şi o ultimă remarcă. Scăderea cu 10% a contribuţiilor sociale a generat o scădere a PIB de un punct procentual. Vă daţi seama de aici cât de mic este procentul salariilor în PIB, cu alte cuvinte cât de prost este plătită munca în România. Nu căutăm noi aici sursa tuturor relelor din economia românească? Şi, dacă se poate, desfiinţăm şi clubul curvelor virgine de la BNR?

Metoda futaiului generalizat




Un text absolut remarcabil al lui pe blogul lui Victor Ciutacu, text care TREBUIE citit! O radiografie nemiloasă a modului în care gestionează şi foloseşte băsescu puterea. După asta nu rămân prea multe de spus despre cel care ne va mai fi patru ani Preşedinte.

"Futaiul era metoda de supunere prin terorizare a soldatului, practicată pe ”schema ierarhică” în care de multe ori funcția bătea gradul. La bază, futaiul căpăta forme monstruase și primitive. Pifanii (cei care terminaseră primul ciclu) abia așteptau să prindă pufarezii (pe cei din primul ciclu) pentru a răzbuna tot futaiul halit de la predecesori și de la tablagii și ofițeri. Dar cum se aplica futaiul? Se căuta cel mai neînsemnat motiv regulamentar și se aplica pornind de la el o corecție semi-abuzivă de tip (culcat, târâș, masca pe figură) care ajungea să se transforme într-una abuzivă (spălat veceul cu lama, scările pe ger cu cârpa cu apă fierbinte, alergat și târât pe distanțe mari, prin bălți și noroaie, până la leșin cu masca pe figu). Problema cu futaiul era că, oricât de disciplinat era un soldat, tot i se putea găsi un motiv de aplicare. Odată pornit, motivele se generau de la sine (nimeni nu putea executa corect și la timpul subiectiv ordinele de futai)...Trebuie spus că futaiul se aplica și individual dar și colectiv. Devenise o metodă complexă de control și reglaj al relațiilor dintre cei aflați sub comanda. De la nivel de pluton și până la nivel de regiment exista o metodă de declanșat futaiul care era INFAILIBILĂ – Metoda Cucului de la Bonetă...

Am scris acest text pentru a vă explica adevăratul mesaj transmis de Băsescu polițiștilor prin exacerbarea problemei celor 2-3 șepci și prin amenințarea cu ”raportul”. Așa se lansa o amenințare de futai general. În urma unui astfel de futai zeci de alte rapoarte de ”instruire deficientă” puteau fi inventate și zeci de gradati și cadre puteau să piardă puncte la avansare. Polițiștii au înțeles-o imediat la nivel subconștient. Numai comentatorii nu prea au remarcat-o sau (unii) nu au vrut s-o remarce așteptând futaiul general cu plăcere de slugi. Metoda trebuie dată pe față. Ne arată exact cine este Băsescu – un fost pufarez ajuns Comandant Suprem, care-și răzbună futaiul mâncat în toată cariera. Regimentul lui e România."


PS: din aceeaşi serie este şi decizia aberantă a Tribunalului Bucureşti de a admite recursul procurorilor şi de a o menţine în arest preventiv pe amărâta aia de asistentă de la Maternitatea Giuleşti. Nu ea le-a dat foc copiilor ălora. Nu ea a făcut normative imposibile de personal. Nu ea a furat miliarde de euro din sistemul de sănătate în anii ăştia. Încrâncenarea procurorilor dovedeşte în cel mai bun caz imbecilitate. Cât despre judecători şi libertatea lor de decizie, s-o lăsăm moartă!

Stahanoviştii microfonului



Urăsc profund "societatea civilă"! Ghilimelele mă scutesc, sper, de interpretarea abuzivă a acestei declaraţii. Pentru idioţi, o explicaţie: "societatea civilă" pe care o urăsc este, de fapt, un parazit, un mutant al unei structuri din sistemul contraputerilor, fără de care o democraţie nu poate fi funcţională. Acest mutant parazitează corpul social şi mimează acţiunea în folosul interesului public. El se ocupă, spre pildă, cu număratul becurilor în funcţie prin cine ştie ce instituţii publice, numără dumicaţii deputaţilor şi senatorilor, se ocupă de calitatea hârtiei igenice cumpărate de Parlament sau inventează criterii absurde după care judecă activitatea unora sau altora dintre demnitarii publici.


Aşa se face că până şi la Bruxelles, sub asaltul acestor paraziţi, care consumă mulţi bani publici cu aberaţiile lor, a ajuns să se nască un nou soi de erou al muncii politice, stahanovistul microfoanelor. Nu mai contează ce faci, în afară de prezenţa la vot şi numărul de luări de cuvânt. Numai că demnitatea de parlamentar european cere şi alte lucruri decât măcănitul la microfon, pe cele mai absurde teme, doar de dragul contabilităţii. Aşa se face că, judecând strict după numărul de luări de cuvânt, Eba, cu 94 de intervenţii în plen, este politician mai bun şi mai influent decât Adrian Severin, care nu are decât 14 intervenţii în plen.


Cunoscând cât de greu se aprobă o intervenţie în plen, la Bruxelles, că lucrurile astea sunt decise la nivelul grupurilor parlamentare, este clar că Eba e favorizată, în detrimentul altora de la PDL, din grupul popularilor. Spre pildă, Stolojan are 13 intervenţii, Macovei 31, TRU(vă era dor de el?) 18, Cristian Preda 77(alt stahanovist!) Este o încercare de a demonstra că nu e fata lui tat, ajunsă acolo cum ştim cu toţii, ci un geniu politico-oratoric. Ceea ce este, până la urmă, de râsul curului. Dar la proşti asta ţine, cum am tot văzut în anii ăştia din urmă.

Despre solidaritate în societăţile post industriale




Fiecare mod de producţie îşi dezvoltă propriile structuri sociale, instituţii politice, sisteme de valori morale şi etice. Lucru valabil şi în cazul capitalismului industrial, apărut în siajul Revoluţiei Industriale. Modul de producţie capitalist a presupus, printre altele, solidaritate. Marile întreprinderi fordiste(termen generic, tipul ăsta de organizare fiind evident cu circa 100 de ani înainte de apariţia lucrului la bandă în industria auto) sunt locul în care producţia necesita acţiunea solidară a tutror celor implicaţi în procesul de producţie, de la vârful până la baza ierarhiei.


Fiecare angajat era parte a unui mecanism, şi absenţa unei părţi punea în discuţie funcţionarea ansamblului şi-i afecta pe toţi. Muncitorii depindeau de ingineri şi tehnicieni, aceştia nu-şi puteau pune în operă ideile fără muncitori, iar şandramaua nu funcţiona fără management şi partea economică, şi aşa mai departe. Capitalismul industrial a generat clase sociale bine structurate, cvasi-omogene, în termeni de nevoi şi interese, aflate în competiţie şi nu de puţine ori în conflict, conflict care, la rândul lui, a generat o anumită structură a reprezentării politice, ceea ce numim democraţia reprezentativă.   


Anii 80 ai secolului 20 au marcat începutul destructurării întregului eşafodaj social al capitalismului industrial. Ea s-a accelerat odată cu maturizarea noului tip de capitalism, capitalismul financiar, şi cu răspândirea noilor tehnologii informatice. Procesul poartă numele de "globalizare", deşi este mai complex decât simpla emergenţă a unei pieţe globale şi de răspândire a unor moduri de consum calchiate după cel occidental. În acestă lume în ascensiune solidaritatea nu pare să-şi mai aibă locul, fiind victima individualismului rampant.  Doar că societăţile moderne nu pot funcţiona normal în absenţa solidarităţii.  Întrebarea este: cum putem face noua societate, dominată de individualism, din nou solidară? Sau, altfel pusă întrebarea: cum reinventăm solidaritatea pentru a o face funcţională în societăţi tot mai neomogene, în care pluralismul devine dintr-un avantaj un handicap? 

Aveţi mai jos fragmente dintr-un articol pe tema asta, scris de  Charles Taylor, profesor emerit la Universitatea McGill din Montréal şi cercetător permanent la Institutul de Ştiinţe Umane (IWM) de la Viena.


"La solidarité est une composante essentielle à toute société démocratique, sans laquelle elle s’écroulerait. Aucune société ne fonctionne si un certain seuil de méfiance est dépassé ou si des membres ont le sentiment d’être abandonnés par les autres. Beaucoup voient l’expansion actuelle de la perception individualiste comme l’une des plus grandes menaces à la solidarité. Or, ce phénomène est étroitement lié à la perte graduelle d’une notion d’identité commune.

Aucun hasard donc que les états-providence les plus réussis d’Europe émanent d’une Scandinavie homogène sur le plan ethnique. Dans ces pays, les habitants avaient l’impression de comprendre leurs voisins et leurs concitoyens et de tous avoir quelque chose de très proche en commun.

La difficulté aujourd’hui est de conserver cette notion de forte solidarité au sein de populations de plus en plus diversifiées. Ce qui peut se faire de deux façons. La première est de retourner aux anciens modes de solidarité. L’identité française est par exemple construite autour de sa marque de fabrique connue sous le nom de laïcité. Mais les efforts de la France pour renforcer la solidarité en insistant sur la laïcité et en érigeant un barrage contre l’immigration musulmane sont à la fois inefficaces et contre-productifs, car ils empêchent beaucoup de personnes d’avoir le sentiment d’appartenir à la nation alors qu’elles vivent déjà en France.

La seconde manière de préserver la solidarité est de redéfinir l’identité. Aujourd’hui, toutes les sociétés démocratiques sont mises au défi de redéfinir leur identité en prenant en compte de nouveaux facteurs externes et internes. Penchons-nous sur le cas de l’influence des mouvements féministes à travers l’Occident. Les acteurs de ces mouvements faisaient partie intégrante de leur pays mais n’avaient pas accès à un statut complet de citoyen. Ils l’ont exigé et, en l’obtenant, ont redéfini l’ordre politique.

L’épreuve actuelle est de pouvoir apaiser la crainte que nos traditions sont compromises ; de tendre la main vers les étrangers arrivant chez nous et de trouver une manière de recréer l’éthique politique autour du noyau des droits de l’homme, de l’égalité, de la démocratie et de l’absence de toute discrimination. Si nous y parvenons, nous pourrons susciter le sentiment de tous appartenir au même endroit, même si nos raisons de croire sont différentes.

Mais la concrétisation de cette vision est sérieusement entravée par la montée de l’individualisme – l’intérêt de plus en plus accordé à ses propres ambitions et à la prospérité économique. En effet, l’absence totale de solidarité – si horriblement évidente dans le débat sur les soins de santé aux Etats-Unis – sape la base de toute société démocratique moderne." Citiţi restul articolului aici.  



Închei cu o întrebare: ce facem în cazul unei societăţi care, precum societatea românească, a involuat în zona premodernă. Cum ajungem la solidaritate? care vor fi mecanismele de solidarizare, atâta vreme cât principalul organizator al solidarităţii sociale, statul, este practic absent de la obligaţiile sale, şi ne străduim să-l scoatem definitiv din viaţa noastră?  

miercuri, 29 septembrie 2010

Arthur Penn



A murit Arthur Penn. Regizor american de teatru şi de film, devenit celebru pentru "Bonnie and Clyde", film în care alături de Warren Beatty se lansa necunoscuta, până atunci, Faye Dunaway. Un amestec de sex fără ascunzişuri, de violenţă şi de un umor dur, care va deschide drumul altor filme importante, precum Taxi Driver, Naşul, The Graduate, Easy River. S-a vorbit despre "New American Cinema", care a avut drept piatră de hotar filmul lui Arthur Penn.

Cariera sa a început în televiziune, unde a regizat, printre altele, piesa lui William Gibson, “The Miracle Worker,” a continuat în teatru, pe Broadway, cu o altă piesă a lui Gibson, Doi pe un balansoar, apoi la Hollywood, unde a regizat un prim film în alb şi negru, “The Left-Handed Gun”, un western avându-l drept protagonist pe Paul Newman în rolul lui Billy the Kid. Filmografia sa este bogată, inegală ca valoare, dar dar în niciun caz lipsită de interes. Oricum, perioada cea mai fertilă pentru creaţia sa cinematografică este cea a anilor 50-80, care au fost anii unui soi de competiţie cu cinematograful european.

Un amănunt interesant: a fost consilierul lui J.F.K în aspra bătălie televizată cu Richard Nixon, din 1960, şi a regizat cea de-a treia dezbatere. Într-un fel, el a înclinat balanţa în favoarea lui Kennedy. 



Gândirea miliardarului mioritic



Un "miliardar" român se confesează la un videochat al celor de la "Adevărul". Şi emite un şir de banalităţi de, vorba lui Badea, se scorojesc pereţii. Nu mă apuc eu să-i judec performanţele economice. Nu mi-am propus să fiu "afacerist", nu pentru că dispreţuiesc domeniul, ci pentru că nu cred că sunt făcut pentru aşa ceva. Nu mă amuză ideea. Oricât ar părea de ciudat, între a face aceeaşi piesă la strung zeci de ani şi a face "afaceri"(excepţie câţiva aleşi la nivel de top, de prin multinaţionale) zilnic diferenţa nu e cine ştie ce: aceeaşi rutină, acelaşi plictis, acelaşi orizont limitat. E drept, unii lucrează pe bani mai mulţi.   


Interesant e cum gândeşte acest nene, Ştefan Vuza pe numele lui. Două panseuri m-au dat gata. Primul, referitor la criza din Argentina: "Am studiat criza din Argentina, când s-a prăbuşit moneda lor şi toată lumea a sărăcit, la final s-a constatat că nimeni nu a murit de foame dar toată lumea s-a trezit la realitate." Cu alte cuvinte, nicio nenorocire că sărăciţi, mulţumiţi partidului iubit, că puteaţi muri de foame! Al doilea panseu: "Vuza recomandă românilor să cheluie 10% din ce câştigă într-o lună. "Eu nu reuşesc să cheltui mai mult de 4500 de euro pe lună pentru mine." Aha! Şi ăla de câştigă 100 de euro pe lună ar trebui, după mintea prostului, să cheltuiască doar 10 euro? Boul ăsta ştie că definiţia sărăciei absolute este traiul cu 1,25 de dolari pe zi, adică un euro pe zi? Şi dacă eşti sărac lipit, fără un euro pe zi eşti mort-mort(cu un euro oricum eşti mort)! El e mult mai modest: nu cheltuie mai mult de 4.500 de euro pe lună pentru sine! Şi se miră de ce sunt urâţi cei cu bani în România?


Cât despre ce urmează, nenea ăsta sigur şi-o va lua de la libertarieni. "Vuza consideră că pentru a susţine iniţiativa privată statul ar trebui să asigure investitorilor acces la materie primă la aceleaşi preţuri ca în alte state din regiune. Deocamdată, cel puţin în domeniul celuloziei şi hârtiei, preţurile de la noi sunt  mai mari decât în alte state din Europa Centrală şi de Est". Aţi zis economie de piaţă, stat minimal? Boilor! Intervenţionismul, controlul preţurilor, ăsta e viitorul!


Nu mai bine tăcea dracului, şi-şi vedea de banii lui, fără să dea lecţii?

O fi bine?



O fi bine să-ţi promoveze produsele de îngrijirea părului un tip care se laudă cu ditamai chelia? Întreb şi eu...

Ce trebuie să facă un cetăţean în democraţie



Adrian Năstase răspunde, pe blogul său,  la întrebarea: "Ce trebuie să facă un Guvern de criză?" Este o analiză extrem de aplicată şi la obiect, cu o serie de propuneri de bun-simţ, fezabile şi care, aplicate şi de alţii, au funcţionat. Nu văd de ce ar fi România excepţia, şi aici ar fi bune doar "soluţiile" lui boc, Omul cu Coasa.

Acum, într-o ţară ca a noastră, sportul preferat al celor mai mulţi "analişti" şi "formatori de opinie" este acela de a demonstra de ce nu se poate, indiferent care ar fi soluţia propusă. Cunoaşteţi genul: Gică-Contra. Una e să discuţi de pe poziţiile unei viziuni alternative, şi alta e să negi ceva doar pentru că nu-ţi place omul care face propunerile, în cazul de faţă Adrian Năstase.

Prima reacţie la propunerile lui Năstase, repet, moderate, realiste, raţionale şi fezabile, a venit dinspre oficina de net, HotNews. Care ne dă o probă de jurnalism profesionist şi responsabil, citând pe rând, în sprijinul "demolării" propunerilor fostului premier,  "un important economist, fost demnitar", "surse din zona Academiei Române"(apropo de sursele din zona Academiei Române, or fi târfele care, după ora 23 îşi fac veacul pe acolo, că peste drum e un hotel frecventat de străini?") sau "oamenii apropiati BNR familiarizati cu proiectele iesirii din criza "(o, ce minune!). Încoronează opera un "fost membru al Guvernului, specializat pe zona Finantelor."


Cât de laş, cât de lipsit de demnitate să fii să nu-ţi asumi o opinie? De ce să nu vrei să-ţi apară numele atunci când îţi sunt sunt citate vorbele? De ce dracu au murit ăia în decembrie 1989? Ca acum să-ţi fie teamă să vorbeşti la lumina zilei? Ce valoare mai are conceptul de cetăţean? Am ajuns o naţiune de laşi?


Bun, mai putem pune în discuţie o ipoteză. Pur şi simplu cei citaţi nu există. Şi citatele sunt scoase din burtă de autor, Dan Popa. Care este jurnalist specializat pe economie. Dacă e aşa, parcă îţi vine să-l susţii pe Ghişe!     

Avertisment

Nu fac parte dintre aceia care se zburlesc atunci când sunt înjuraţi. Nu sunt un sfânt, şi nici prea blând cu idioţii. Dar îmi declin identitatea, cu nume şi prenume, nu mă ascund sub pseudonime, şi nici nu postez anonim. Îmi asum pe deplin responsabilitatea şi consecinţele atitudinilor şi spuselor mele. Cer celor care mă înjură minimul curaj să-şi ia dracului măcar un pseudonim, altminteri vor fi trataţi drept ceea ce sunt, nişte boi. Asta ca să nu ne mai lungim prea mult la vorbă.  

marți, 28 septembrie 2010

Ce prost sunt!




Citind asta, realizez ce prost sunt! Şi ca mine, zeci de milioane de europeni, care cred că ţiganii, recte integrarea lor socială, este o problemă complexă, care cere timp şi resurse, eforturi pentru a schimba mentalităţi şi o anumită cultură care nu se "pupă" cu valorile civilizaţiei de tip occidental.  

Şi când colo, soluţia era la nasul nostru, dar numai o minte hrănită cu Von Mises şi alţi corifei ai "Şcolii Austriece" o putea naşte: "Nomadismul nu este un mod de viață inspirat exclusiv de caracteristici culturale/psihologice/sociale. Strămoșii noștri au fost nomazi. În vremea lor existau nenumărate resurse libere (non-homesteaded). Era eficient să jumulești natura de tot ceea ce îți poate folosi într-un loc după care să îți muți “domiciliul” în altă parte. Migrația nu are de ce să se oprească (și nici nu s-a oprit) câtă vreme planeta îți dezvăluie alte și alte resurse libere, care pot fi luate în proprietate și exploatate.

Nomadismul contemporan al romilor se încadrează în această perspectivă. El explotează proprietatea publică – pământuri și resurse (drumuri, stații de metrou) – care sunt ale tuturor dar de fapt nu aparțin nimănui. Bunurile publice sunt destinația nomazilor. Putem vedea că așa stau lucrurile dacă ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă bunurile publice ar fi privatizate complet; dacă drumurile, parcurile ș.a. ar fi luate în posesie de proprietari privați (inclusiv cluburi/cooperative ale acestora). Probabil am asista la dispariția nomazilor. Într-o ordine a proprietății private singura posibilitate de a (i)migra vine din deținerea unei invitații din partea unui proprietar străin; în absența acestei invitații, orice imigrant este un bandit și poate fi tratat ca atare în mod legitim.
Abia atunci am vedea câți dintre romi au o predispoziție naturală pentru comiterea de infracțiuni. Părerea mea este că nu prea mulți; nu mai mulți decât restul membrilor societății. Faptul că astăzi asociem atât de frecvent comiterea de infracțiuni sau nomadismul cu o anumită rasă se datorează cadrului instituțional etatic, nu vreunor înclinații naturale.

P.S. Evident, soluția problemei nu stă în programe guvernamentale de “incluziune socială”.

 
Am o singură întrebare pentru Bogdan Glăvan, căci el este acea minte strălucită, care a născut căcatul de mai sus: decât să pierdem timpul cu privatizarea ÎNTREGII proprietăţi publice din Europa, care este un proces controversat şi, la valorile pe care le reprezintă, nu cred că s-ar găsi bani de azi pe mâine(doar dacă nu vor fi făcute cadou libertarienilor, pentru a-şi trăi pe viu Utopia), nu mai bine aplicăm metode mai rapide şi verificate? Un lagăr de concentrare, ceva? Sau linşajul, că e şi mai rapid. Linşajul este oricum sugerat în articol: "Într-o ordine a proprietății private singura posibilitate de a (i)migra vine din deținerea unei invitații din partea unui proprietar străin; în absența acestei invitații, orice imigrant este un bandit și poate fi tratat ca atare în mod legitim."
 
Stau şi mă întreb: individul ăsta, la rândul lui profesor universitar, e zdravăn la cap? A citit măcar o dată în viaţa lui "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului"?  E conştient de ceea ce propune? A trecut dincolo de anecdoticul abordării, pentru a judeca toate consecinţele unei astfel de soluţii?
 
Şi încă o întrebare: pe mâna cui dăm noi formarea noilor generaţii? Pe mâna unor extremişti? Unor nebuni cărora le lipseşte doar patalamaua?

Blaga trece, sfidarea rămâne



O enigmă cu muuuuuult mai mare decât cea a existenţei sau nu a extratereştrilor străbate marile spirite mioritice: de ce a demisionat Blaga. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, răspunsul este simplu: degeaba! Demisia sa nu rezolvă nimic. Faptele sunt fapte şi rămân aşa cum s-au petrecut: poliţiştii furioşi au hăulit în faţa Cotrocenilor : "Ieşi afară, javră ordinară!". Putea demisiona tot guvernul, că scandările rămân. La fel rămâne sfidarea atotputernicului Zeus în chiar Olimpul său din vârful dealului.


Furia lui băsescu este de înţeles. A dispărut şi carisma care l-a ajutat să ajungă la Cotroceni, în 2004, şi frica, cea care i-a paralizat multă vreme şi pe adversarii săi, şi pe apropiaţii săi. Demisia lui Blaga e o consolare, slabă şi inutilă, dar consolare. Nu cred că Blaga se va transforma peste noapte în adversarul lui băsescu. Mai mult, cred că va fi recuperat la Cotroceni, pe post de consilier prezidenţial pentru securitate naţională.


Aşa arată, în cheie dâmboviţeană, exprimarea amorului propriu rănit. O dramoletă de doi bani, jucată în cheie isterico-paranoică. Doar furia ălora de strigau "Ieşi afară, javră ordinară!" este reală, şi în creştere. Că au fost poliţişti este doar o agravantă, ca să zic aşa.


băsescu a eşuat lamentabil, pentru că s-a imaginat un Putin şi este doar o caricatură. Dar o caricatură care ne va mânca încă patru ani de viaţă, timp în care va distruge orice încercare de revenire la normalitate, cât poate fi de normală o societate profund bolnavă de dezbinare, individualism, frustrare, ură şi resentimente.

băsescu este ilustrarea limitelor şi eşecurilor democraţiei. Putem învăţa ceva de aici? Avem instrumente pentru a evita ascensiunea unui alt băsescu? Sau vom merge din rău în mai rău? După cum arată lucrurile în acest moment, prea multe motive de speranţă nu avem.


PS: boc a renunţat la renunţare şi a chemat escorta de la Poliţia Rutieră. Mare om, mare caracter!  

Complotul socialist şi prostia cutremurătoare



Cel care scrie ce-i mai jos se numeşte Cristian Păun. Este profesor la ASE. Universitate de stat. E doar un amănunt. Relevant în măsura în care omul nostru delirează permanent împotriva a orice aparţine domeniului public, începând cu sistemul de educaţie. Doar în România sunt atâţi de mulţi proşti care acceptă ca din bani publici să fie plătiţi indivizi care propăvăduiesc distrugerea statului şi a serviciilor publice. 


Aşadar, citiţi despre complotul groaznic al socialiştilor, cum întreţin ei frica de cutremur şi cum se îmbogăţesc de pe urma fricii. 


"Ce “îmi place” cel mai mult în această ţară este numărul de socialişti pe metrul pătrat. Oriunde te întorci, orice faci, dai de ei. Orice se întâmplă rău în ţara aceasta, apare socialistul şi dă sfaturi propunând “intensificarea măsurilor statului”, “buget mai mare”, “taxe mai mari”, “împrumut mai mare de la FMI”, ”angajaţi mai mulţi care să poată să prevină pe viitor problema”, “măsuri active de eradicare a problemelor”, “amenzi mai mari”, “camere video mai performante”, “servicii de protecţie şi pază mai numeroase”.


Există cel puţin două mari categorii de socialişti: cei periculoşi care sunt socialişti din motive de căpătuială pe spinarea noastră promiţându-ne câte în lună şi stele, care nici nu vor să audă de o mai mică implicare a statului în economie, care luptă cu toate armele şi argumentele să ne convingă că statul e ultima salvare şi că piaţa liberă e plină de ticăloşi şi de lacomi şi cei visători care cred într-o lume în care toată lumea e egală, în care toţi nu se mai gândesc la bunăstarea proprie ci la ce pune pe masă vecinul lor. Aş mai adăuga şi socialiştii de nevoie sau conjunctură, cei mai săraci sau menţinuţi voit în sărăcie prin impozite şi taxe mari care văd în statul providenţial o iluzie ce aparent le ţine de foame, care sunt cel mai uşor de cucerit cu mesaje subliminale ce îi au în centru pe “antreprenorii ce sug sângele poporului“.


România abundă de socialişti din ambele categorii: prima categorie în care includ politicienii de orice orientare, funcţionarii din vârful ierarhiei instituţiilor publice numiţi pe criterii politice, îmbogăţiţii pe spinarea statului care în piaţa liberă dau faliment şi bancherii (inclusiv pe cei din banca centrală) dar şi din a doua categorie fără de care prima categorie nu ar exista, doar e nevoie de votul lor cu orice preţ (chiar dacă acesta înseamnă o găleată, o PeNeLerină de ploaie, o geacă, un concert cu “muzică de petrecere electorală”, sau o brichetă).


Abia au “calculat” (nici nu se poate aşa ceva) ucrainienii că va fi un cutremur “cutremurător” săptămâna aceasta că au şi apărut socialiştii care au văzut că ar fi miros de ceva ban public din afacerea aceasta. Şi-au trimis răspândacii pe canalele de televiziune care au şi început să hulească statul că nu are nici o politică de renovare şi consolidare a clădirilor vechi din centrul Bucureştiului marcate cu bulină roşie. Au şi început să numere victimele potenţiale şi au scos din nou la iveală hărţile seismice şi alte parascovenii de genul acesta. Lumea pune uşor la suflet astfel de mesaje pline de “îngrijorare” şi de “compasiune” cu cei care locuiesc pe Magheru sau pe Calea Victoriei, sau au spaţii de închiriat în acea zonă. E normal pentru că socialiştii nu completează mesajul lor spunând şi că, dacă statul va accepta acest lucru, o va face din buzunarul fiecăruia dintre noi. Dacă am şti că noi ar trebui să plătim ajutorul pentru acele consolidări, deşi mulţi locuim în zone departe de seisme şi fără a avea un astfel de risc, poate că nu am mai pune la suflet astfel de mesaje care ne fac mai săraci în realitate (s-ar înjumătăţi brusc numărul socialiştilor). Se uită apoi că o chirie pe Calea Victoriei la un spaţiu comercial nu mai mare de o garsonieră în zonă cu vad costă cam 2000 Euro / lună. Se uită că cei din zonă nici nu vor să audă de scăderea chiriilor acum în criză, Magheru şi Calea Victoriei fiind singurele zone mai cu vad pentru cei cu bani sau pentru turiştii străini.


Întrebarea e simplă: de ce nu îşi renovează singuri proprietarii acele clădiri? De ce nu am putea da mai simplu o lege prin care să îi obligăm să plătească din buzunarul lor acele consolidări şi să nu mai apeleze la ajutorul nostru din bugetul local sau de stat? De ce nu se asigură privat acele clădiri contra riscului de cutremur chiar şi aşa degradate cum sunt (dar se pare că foarte profitabile pentru proprietari?


Socialiştii au întotdeauna răspuns la aceste întrebări. În faţă scot şi recită poezia cu “interesul naţional”, “venituri reduse”, “protecţie socială”. În spate însă, se vede de la o poştă cum bălesc pentru a obţine contractele cu statul la a repara, renova şi consolida acele clădiri pe bani care nu au legătură nici cu proprietarul şi nici cu cel care îi plăteşte şi care sunt distribuiţi politic de către stat. Această reţetă de îmbogăţire pe seama contribuabilului este asociată greşit de socialişti cu capitalismul şi generează o critică vehementă împotriva celor care se îmbogăţesc prea mult din relaţia cu statul (e însă relativ termenul de “prea mult” pentru că se pare că pe socialişti îi deranjează socialistul X care din privatizare a obţinut sume “nesimţite” de-a dreptul, dar nu îi deranjează hoţiile mai mărunte de tipul unor licitaţii trucate, deşi natura celor două e identică). Lucrările de acest tip numite pompos “proiecte ale statului care creează locuri de muncă” (la care aş mai adăuga şi exemplul cu izolarea termică) sunt sursă de îmbogăţire facilă şi rapidă pentru socialişti. Ele ridică enorm costul şi bugetul acestora, făcându-le de câteva ori mai scumpe decât dacă lucrarea ar fi fost contractată direct de proprietarul clădirii şi firma de construcţii.


Riscul de cutremur este doar un mic exemplu, socialiştii care roiesc în jurul statului şi a banului public abia aşteptând o criză a gazelor, o criză a grâului, o iarnă grea ca să declanşeze “starea de necesitate” şi să dea drumul la abuzuri şi agresiuni împotriva contribuabililor. Deşi pare periculos ceea ce spun, în momentul de faţă îmi doresc pentru România un cutremur mare, o iarnă cumplită şi alte câteva calamităţi naturale. Poate aşa ne dăm seama cât de mult ne minte statul şi ce jaf de resurse practică. Poate aşa ne scapă de ciuma asta care este socialismul şi ne împinge şi pe noi pe calea normalităţii şi a asumării responsabilităţii individuale pentru tot ceea ce facem acum şi în viitor. Doar un cutremur din temelii ne va arăta că statul nu îi poate salva pe mulţi şi că socialismul este la fel de util ca apa în bocanci."


Ce să-i explici boului ăsta că, înainte de orice, statul este un mecanism de gestiune colectivă a riscurilor, că în caz de catastrofe naturale individualismul face mai multe victime decât cataclismul, că spaţiile publice în pericol revin în sarcina puterii publice pentru a fi consolidate, că bancherii sunt orice, numai socialişti nu, dovadă că nu vor să investească în consolidarea clădirilor. Cum să-i spui prostului că societăţile de asigurări asigură doar riscul, nu şi certitudinea, şi e cert că acele clădiri cad la cutremur, deci nici mama societăţilor de asigurări nu le va asigura?


Sigur, darwinismul este o opţiune. Dar poate că musiu Păun nu este atât de bine echipat pentru supravieţuire, şi poate un băiat de băiat, din clanul Duduienilor, spre pildă, are mai multe şanse de supravieţuire într-o lume a lui care pe care decât el. Dar când ai mintea ocupată cu complotul socialiştilor, nu mai poţi gândi şi la altele. Rămâne înterebarea: ce-i învaţă dementul ăsta pe studenţii lui?

luni, 27 septembrie 2010

Nu veţi scăpa!

Fiii ploii



Ce-l recomandă pe nea ăsta, Igaş, pentru postul de Ministru al Administraţiei şi Internelor? Ce i-a recomandat pe cei doi maimuţoi, de la Finanţe şi de la Muncă? Să nu mă înţelegeţi greşit, dar şi Blaga, şi Pleziristul, şi berceanul, şi alţii au crescut dracului în timp, au parcurs nişte etape, au învăţat, mai mult sau mai puţin, cum se gestionează astfel de instituţii. Ăştia de-i numi Pulimea Sa în ultimele săptămâni sunt fiii ploii!  Nimenea pe drum!


Democraţia are şi părţile ei proaste. Şi una este această instabilitate în fruntea instituţiilor publice conduse de oameni politici. Ce poate merge bine într-un minister care este condus de patru echipe diferite în mai puţin de doi ani? Povestea asta cu "demisia de onoare", oricât de bine ar suna urechilor "poporului", este o tâmpenie sinistră. Cum sare un vagon de pe şine, se aude un uriaş urlet la nivel naţional: "Demisia!".  Şi tot aşa.


Ministrul nu conduce activitatea de zi cu zi a unui minister. Nu astupă el gropi, nu bate nituri în structura de rezistenţă a podurilor, nu şterge copiii din maternităţi la cur. Treaba lui e simplă: trebuie să vegheze la respectarea programului de guvernare pe domeniul pe care îl păstoreşte. Este o interfaţă între guvern şi actorii din domeniul său de interes. Şi aduce bani domeniului. Atât.

Ministerul, populat în principiu cu funcţionari publici apolitici, aleşi după merite(aici puteţi râde, aveţi de ce!), trebuie condus administrativ de secretarul general al ministerului, cel mai înalt grad de demnitate la care poate ajunge un funcţionar public. El dă ordine funcţionarilor, în acord cu priorităţile impuse de ministru. Dar ministrul n-are ce căuta în ciorba funcţionarilor publici. El cel mult comandă secretarilor de stat, alţi numiţi politic. 

La noi este un ghiveci în ministere, în care nu mai ştii cine conduce pe cine şi de ce. Şi vreţi să cred că fiii ăştia ai ploii fac ei ceva acolo unde au fost numiţi, fără merite şi fără expertiză? Haida-de!

Să vorbim vorbe



Circul continuă! După ce şi-a anunţat demisia, cât se poate de public şi de solemn(şi sobru, prietenii ştiu de ce!) Blaga a fost chemat, împreună cu întreaga conducere a Internelor, la Cotroceni. De ce? Să-l "răzgândească"?  Pulimea Sa a realizat ce criză a declanşat la nivelul coaliţiei de guvernare şi în interiorul PDL?  Sau pur şi simplu e un spectacol pentru uzul proştilor: "nu eu i-am cerut demisia! El e inconştient că şi-a dat-o, acum, când bla, bla bla, bla!"

Cum spuneam mai zi, o vizită urgentă la psihopupu este tot mai necesară!

PS: propus pentru postul de ministru al Administraţiei şi Internelor este senatorul Traian Igaş, omul Nuţicăi. Uşor, uşor, fata asta îşi face guvernul ei în guvernul boc.  Ăsta tupeu, tată!

Fata cu pianul a născut!

V-o amintiţi pe năuca aia care s-a aruncat cu pianul în Dâmboviţa, pentru a mai creşte vânzările unei băuturi  "energizante", ce te poate băga în mormânt, şi a trecut la mustaţă pe lângă o paralizie? Ei bine, ea a născut cinci proşti! Ei îşi fac veacul la centrul Intel din România.  Şi pentru gloria firmei, se aruncă de la etaj pe nişte perne de aer. Într-o competiţie a stupidităţii corporatiste şi a promovării pe bani puţini, câtă vreme e lumea plină de astfel de idioţi ieftini. Că sunt şi idioţi care se vând pe bani mulţi.

Povestea o găsiţi aici.


Aşa grăit-a Zeus!



Ieşi ieri Zeus pe sticlă şi-şi strigă furia că l-au pizduit poliţiştii. Urmă zarvă, urmă zbucium, ca urmare se va lăsa cu demisii-demiteri la Ministerul de Interne. Pleacă Blaga plus vreo doi trepăduşi de la conducerea Poliţiei şi a Jandarmeriei.

De fapt, totul este expresia luptelor intestine din PDL, partid aflat în derivă, şi în care dorinţa Nuţicăi de a deveni premier dă în clocot. Acum, după ce scapă de Blaga, îl lasă pe boc în curul gol, fără cei mai puternici susţinători ai săi. Care va fi următoarea diversiune, necesară ca pretext pentru schimbarea Piticului de Grădină Detestat al lui Zeus? La câte greve şi mitinguri se anunţă, are de unde alege. 

Cert este că nu ne va lipsi circul. Cu pâinea e mai greu. 


PS: Pulimea Sa se duce singur la birou, la volanul Loganului( e drept, urmat de trei BMW uri de la SPP), stă la stopuri, ca să ne demonstreze că n-are nevoie de Poliţie. Ştiţi ce: să ne pupe! Populism greţos, de cea mai joasă speţă. Nu-l plătim ca şofer, îl plătim ca Preşedinte! Nu-i mai place funcţia asta, să-şi dea demisia ! Să facă ce vrea el, ce-i place, ce se pricepe mai bine! Oricum asta cu demnităţile în stat nu-i iese! Pa!

duminică, 26 septembrie 2010

În lumea lui traian băsescu



În intervenţia jenantă de acum câteva minute, traian băsescu s-a scuzat că vineri nu era în Bucureşti, altminteri i-ar fi primit el pe poliţişti. Sau aşa ceva. Doar că pe siteul Administraţiei Prezidenţiale nu există nicio menţiune despre agenda sa în ziua de vineri, 24 septembrie. De fapt, ultima zi de agendă este 22 septembrie. Nici măcar vizita în Bulgaria nu este trecută pe Agendă. Aflăm despre ea la rubrica "Comunicate de presă". Poate sunt eu prost, poate cer prea mult, dar nu ar fi trebuit să ştim şi noi unde şi-a petrecut cele 16 ore de muncă silnică vineri, ore pe care ni le scoate pe nas? Că e plătit din bani publici. Unde a fost, dacă nu a fost în Bucureşti?  


Nu mă aştept ca purtătorul său de tăceri, Turcan, să ne spună ce şi cum. Şi la urma-urmei nici nu contează. În lumea lui traian băsescu nu contează decât "aşa vrea pula mea". 

PS: se pregăteşte demiterea lui Blaga?   

Saltul calitativ



Şi boc a renunţat la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei. Mă gândesc că, poate, ambii sunt pe un drum bun: urmează saltul calitativ. Adică renunţarea la demnităţile pe care le deţin. Demnităţi de care îşi bat joc cu nesimţire.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Dacă...



Pe scurt: Cristian Preda la emisiunea Sandrei Stoicescu, pe A 3, începe să facă mişto pe seama PSD şi PNL, la modul: "Şi ce-o să i se întâmple lui traian băsescu, fiindcă a renunţat la serviciile Poliţiei Rutiere şi ale  Jandarmeriei? Îl suspendă liberalii şi pesediştii?" 


Micuţă jigodie! Nu despre asta era vorba în propoziţie, ci despre un semnal periculos, dat societăţii şi celor două instituţii  de Preşedintele României, care se comportă precum domnul Goe. Şi uite ceva la care merită să meditaţi şi tu, şi curul pe care îl lingi, deşi ţi-ai luat-o de curând în freză de la el: dacă pe  ceauşescu avea cine îl suspenda la vreme, murea dracului în patul lui, de bătrâneţe. Ştii cum e: nu oricine te bagă în căcat îţi vrea răul. Iar traian băsescu trebuie ferit de el însuşi. Cu sau fără antemergători cu girofar. 

Iar vrea pula lui ceva



Pulimea Sa a renunţat la protecţia Poliţiei Rutiere şi a Jandarmeriei. E oficial, a confirmat purtătorul de tăceri al Cotrocenilor. Dar asta e numai partea de ţâfnă. Partea de ticăloşie este reprezentată de represaliile împotriva participanţilor la miting, declanşate de Blaga, la ordinul lui, sau din lipsa de şiră a spinării  a ministrului de Interne. 


băsescu se joacă deja cu focul în depozitul de praf de puşcă. Nu mai vorbim de raţionalitate în acest gest. Umilirea poliţiştilor nu e o dovadă de inteligenţă. Ruperea lucrătorilor de poliţie de ierarhie este de multă vreme o realitate. Nu cred că poliţiştii sunt îngeraşi, departe de mine gândul. Dar nu sunt toţi nişte ticăloşi, şpăgari şi nesimţiţi. Au intrat în Poliţie cu gândul de a-şi face o carieră într-un domeniu care oferă două lucruri importante într-o societate dusă cu pluta: stabilitate şi predictibilitate. Şi-au asumat nişte costuri, care acum se dovedesc practic insuportabile.

M-aş fi băşicat şi eu, să fi fost în locul Pulimii Sale, dacă mi-ar fi strigat "ieşi afară, jigodie ordinară". Nu sunt ipocrit. Nu spun că nu i-aş fi băgat, la rândul meu, în pizda mă-sii. Dar nu aş fi mers mai departe, ba, mai mult, i-aş fi primit şi aş fi ascultat ce au de zis. Pentru că la nervi zicem orice, doar că Preşedintele României NU are voie să facă public astfel de gesturi.


Încă o instituţie cade victimă umorilor Pulimii Sale. Un stat nu poate funcţiona după cum vrea pula unuia sau altuia. Riscurile de securitate sunt prea mari. Nu te poţi război cu statul, doar pentru că tu, cel din fruntea lui, ai coada prea sensibilă.

Asta e!

Bucureştiul nostru cel de toate zilele: un oraş care moare pe bucăţi, în timp ce pe corpul lui apar tot felul de excrescenţe, ca un soi de cancer de lux, gen Pipera sau Băneasa,  care îl fac şi mai hidos. Boomul imobiliar a fost pentru el un blestem, nu o oportunitate. S-a construit mult, prost, ieftin, fără gust, fără cap, oriunde s-a găsit o bucăţică de pământ în zone care promiteau profituri exorbitante. La asta s-au adăugat lipsa de gust a celor care au comandat construcţiile, lăcomia lor. lipsa de morală a arhitecţilor, pe care i-a durut în cur de contextul în care construiau, şi corupţia celor care au aprobat construcţiile.  


Bucureştii sunt un oraş scăpat în mână de edili, de arhitecţi, de constructori, de planificatori. Un oraş urât de cetăţenii lui, cărora nu le pasă de nimic. Mizeria îl potopeşte, cum te îndepărteză de arterele principale, unde se mai păstrează cât de cât aparenţele. Clădiri pe care cu puţin interes şi nu cu foarte mulţi bani le-ai putea transforma în adevărate bijuterii se descompun, iar pe locul lor răsar tot felul de oribilităţi, ieşite din mintea odihnită a unor arhitecţi de doi bani.

O menţiune specială pentru sediul GDS. Clădirea este de patrimoniu, a fost refăxcută splendid de "Trustul Carpaţi" în anii 70-80, după care a încăput pe mâna jigodiilor de la GDS. Care scot bani frumoşi de pe urma ei, sub-închiriind spaţiul. Dar un ban n-au dat, timp de două decenii, pentru a o întreţine. Faţada se duce deja dracului. Sigur, tembelii aşteaptă să sară statul cu banii, să le repare lor clădirea. Clădirea are însemnele de monument istoric, dar asta nu-i foloseşte la nimic.


Apropo de societatea civilă. Unui ONG mai năzdrăvan i-a venit ideea să marcheze traseele turistice din Bucureşti cu paşii ăia verzi. Dacă mă întrebaţi pe mine, e o prostie. Nu de glumiţe d'astea are nevoie oraşul, ci de curăţenie, de refacerea monumentelor istorice, de organizarea unor evenimente gen "Festivalul George Enescu", şi de nişte concetăţeni civilizaţi. Şi turiştii au să găsească drumul, mai mult ca sigur.




Amintiri despre viitor  



Viaţă de câine. Începutul.


Yeti, omul şpăgilor, urme pe asfaltul Bucureştilor






GDS







La Gara de Nord, Hotel Clorofila, ultimii nostalgici.

vineri, 24 septembrie 2010

"Ieşi afară, javră ordinară!"




Dacă poliţiştii au ajuns să-i strige sub balcon Pulimii Sale: "Ieşi afară, Javră ordinară!" e groasă. Dar groasă, nu aşa! Pur şi simplu oamenilor ăia, care depind de un lanţ de comandă, care pot fi licenţiaţi sau mutaţi de colo-colo cum vrea muşchii şefilor ierarhici, nu le mai pasă de nimic. Azi au fost trimişi la plimbare de doi trepăduşi de la Cotroceni. Nu a fost cea mai inspirată decizie a lui băsescu. Poliţiştii au promis că se vor întoarce.


Eu, să fiu în locul lor, aş şti ce să fac să-i atrag atenţia individului: m-aş pune pe capul baronilor portocalii. Care se cred stăpânii ţării. Şi cred că nişte controale bine simţite, nişte vămuiri crâncene, nişte amenzi cât casa, poate şi câteva reţineri, i-ar schimba perspectiva Iubituluii Conducător. Care depinde de bună-voinţa baronilor. Se pot imagina şi altele, mai perverse: nişte poveşti spuse unor jurnalişti mai nevricoşi când aud de Pulimea Sa, nişte scheme de afaceri, una, alta. La dracu! Poliţia strânge şi ea informaţii! Şi ce mijloc mai bun de a te face înţeles decât un şantaj ca la mama lui?


În ăst timp Lăzăroiu continuă să abereze: "Intrebarea corecta este cine vrea sa fie Alba ca Zapada. Ar putea fi PSD, PD-L si PNL si, poate, Partidul Poporului, daca nu se intampla ceva major pe scena politica. (...) Cand pun intrebarea "Cine vrea sa fie Alba ca Zapada?" eu intreb de fapt "Ce esti dispus sa faci ca sa fii Alba ca Zapada?. Trebuie sa fii dispus sa faci foarte multe sacrificii. Prima conditie este oameni noi, care n-au mai facut politica. Un indicator al nevoii de figuri noi, fara notorietate, dar care sa vorbeasca bine si sa fie capabile sa-si asume o functie de conducere in administratie, este increderea foarte scazuta in liderii politici".


Păi, mânca-ţi-aş gălăgia ta de consilier! N-o puserăţi voi pe Anastase, figură nouă, fără notorietate, Preşedinta Camerei Deputaţilor, şi făcu căcatul praf? De ce trebuie să fiu condus de politicieni care se şcolesc pe pielea şi pe portofelul meu? Acum nu mai contează decât cât de frumos măcăne la tembelizor? Dar ceva competenţe n-ar trebui să demonstreze el? Să fi făcut ceva pentru oameni? Să facă politică din sentimentul responsabilităţii, nu din vanitate sau din cine ştie ce obscur sentiment de superioritate? Dar, ca de obicei, ce ştiu eu?


Şi uite aşa am ajuns, dracului, o ţară de poveste şi o naţiune de coşmar. Care se scufundă încet în mlaştina lipsei de performanţă, a disperării sociale, a sărăciei, şi după colţ se iţeşte capul hâd al violenţei...

La atât se reduce modernitatea?




Lucian Croitoru a prins gustul luminilor scenei, şi iese tot mai des în public. Când bate câmpii despre macroeconomie, ar mai fi de suportat. Când se apucă să dea sfaturi, şi să judece "sociatatea", se schimbă lucrurile. De la o vreme BNR s-a ideologizat violent şi a ajuns la dreapta extremă. Nu înţeleg de unde vine acest elan ideologic la nişte bancheri, presupuşi neutri, de vreme ce sunt obligaţi de  realităţi să lucreze cu guverne de diverse culori. Dacă un şef de bancă privată e de stânga sau de drepta, ecologist sau libertarian, treaba lui. Dacă BNR adoptă o ideologie, şi se manifestă ca actor ideologic, lucrurile se schimbă radical, pentru că ea va intra în conflict cu orice guvernare care nu-i împărtăşeşte viziunile.  Şi mai bizară este această ideologizare, într-o ţară în care partidele politice urmează o direcţie contrară: se dezideologizează.

Acum să revenim la Lucian Croitoru. Ce ne spune el? Că: "respectarea calendarului de reducere a deficitului bugetar de la 6,8%, ţinta stabilită pentru acest an, la 3% în 2012 va fi foarte dificilă pentru că economia va creşte mai încet decât se anticipa, iar implementarea programelor de tăieri de cheltuieli este mult îngreunată de populismul politicienilor, care a majorat rezistenţa populatiei la orice fel de reformă".


Acum, ăsta, care ne putea fi premier, crede că reformele se reduc la tăieri de salarii şi pensii? Crede că românii sunt atât de tâmpiţi încât, dacă n-ar fi presa şi politicienii "populişti", ar înghiţi pe nemestecate căcatul numit de el "reforme"? Observ  că, plecaţi pe urmele lui traian băsescu, tot mai mulţi tembeli precum Lucian Croitoru se împiedică de democraţie. Ei au credinţa că deţin soluţii pentru toate problemele, dar nu au puterea de a le aplica, pentru că nişte oameni răi, din Parlament şi din presă, îi sperie pe români, şi aceştia nu vor să se lase "reformaţi". 

Tot din categoria asta, a decepţionaţilor de încăpăţânarea românilor de a nu se lăsa "reformaţi" şi "modernizaţi", se află şi inevitabilul Tapalabă, care scrie, printre altele: " In cei 20 de ani de capitalism primitiv, cetatenii Romaniei n-au internalizat valorile occidentale, astfel incat sa atinga o masa critica reformista. Nici in straturile de jos ale societatii, nici printre elite. Cei putini, o minoritate tot mai restransa atrasa in mod real de spiritul occidental autentic, isi imagineaza astazi viitorul in afara tarii."

Bă, boule! Aproape trei milioane de români plecaţi în străinătate nu sunt o "minoritate tot mai restrânsă", vacă neagră! Sunt O ŢARĂ! Există în Europa ţări cu populaţie mai mică decât emigraţia ECONOMICĂ românească. Şi cei care pleacă n-o fac pentru că sunt pătrunşi de spiritul occidental autentic(care o fi definiţia termenului?), ci pentru că sunt străpunşi de o foame crâncenă!

Dar bine că există FMI şi CE, care, spune autorul, "detin inca parghii puternice, financiare sau politice, sa tracteze Romania spre Vest." Adică să-i facă ce, mai concret? De schimbat locul ei pe hartă nu se poate, pentru că, asta e, nu se poate!  Dacă se putea, ni-l schimbam singuri, nu aveam nevoie de remorcherele FMI şi CE. De schimbat valori şi mentalităţi, iar nu se poate: cele două instituţii au alte obiective şi alte priorităţi, şi oricum nu e treaba lor. 

În viziunea lui Tapalabă modernizarea României este subminată de antioccidentalismul nostru latent, care se manifestă şi prin protestul împotriva băncilor: "Avem apoi fenomene protestatare noi, pe langa miscarile sindicale clasice. Revoltele impotriva bancilor, organizate pe internet, contin in subtext un mesaj profund anti-occidental. Ele, revoltele, pleaca de la abuzuri reale, nu imaginare, dar pot fi deturnate pe parcurs in scopuri politice. Exploatate politic, efectele crizei mondiale pot face ravagii in tarile cu democratii fragile. Simbolul sifonat al capitalismului, bancile au tratat noile piete din Est cu lacomie, s-au cartelizat rapid si au profitat din plin de ingaduinta Guvernelor si Bancilor Nationale. Vom vedea daca pe desfasuratorul facturilor lasate in urma de banci vom plati si un pret politic.


Apoi, razboiul declarat de opozitie Fondului Monetar International si, implicit, Comisiei Europene, exprima, in esenta, refuzul modernizarii rapide. Asistam la asaltul falselor solutii. Populismul predica dispretul fata de etica muncii si vinde paradisuri iluzorii. Toate acestea la un loc ar putea fi speculate, la un moment dat, de forte interesate sa puna sub semnul intrebarii succesul integrarii in UE si sa scoata Romania de pe orbita euro-atlantica."


De fapt, ce vrea Tapalabă să facem: să acceptăm orice mizerie, de dragul "modernizării"? Şi ce înseamnă modernizare? Reducerea deficitului bugetar este, şi la el, şi la Croitoru, semn de modernitate, mama tuturor reformelor La atât se rezumă modernitatea? Programul unor contabili de CAP cu mânecuţe este programul de modernizare al unei naţiuni? Iar naţiunea aia nu trebuie să scoată un cuvânt, trebuie să se supună ordinelor venite de la nişte iluminaţi, singurii care ştiu ce este binele şi ce este răul? 

Cum poate accepta corpul social nişte schimbări care îi sunt impuse, adesea violent, fără să fie consultat? Oamenii ăştia înţeleg pe ce lume trăiesc? Românii vor fi rezistenţi la achimbare câtă vreme schimbarea va fi împotriva intereselor lor. Este cea mai occidentală şi mai modernă atitudine cu putinţă.  Acum.


De la 1848 încoace, ne tot modernizăm, şi tot ratăm "modernizarea". De ce? Asta este o întrebare la care nu vrem să răspundem. Şi când răspundem, o facem superficial, şi căutăm explicaţii acolo unde nu sunt. Cea mai comună este aceea a umbrei ursului de la Răsărit, ca aici: "Romania are sansa istorica de a fi asezata, geostrategic, pe harta intereselor americane la Marea Neagra, o pozitie care-i securizeaza temporar orientarea pro-atlantica. Instalarea scutului anti-racheta si prezenta bazelor americane tin Bucurestiul mai departe pe axa, dar sporesc anxietatea Rusiei. Vezi spirala expulzarilor de spioni deschisa in 2009 si razboiul diplomatic fara manusi dintre Bucuresti si Moscova. Agresivitatea Rusiei sporeste pe masura ce Romania se implica tot mai puternic in sprijinirea Aliantei pentru Integrare Europeana de la Chisinau. O recenta analiza Stratfor descrie Republica Moldova ca fiind campul de batalie dintre Rusia si Occident, iar esecul referendumului pentru modificarea Constitutiei apare ca un semn al influentei crescande a Rusiei in regiune.

Cu toata presiunea externa si vointa Occidentului de a mentine Romania pe directia buna, atmosfera interna este dominata de haos si confuzie, speculata din plin de adversarii occidentalizarii. Pana si intelectuali de forta, din randul putinilor pro-occidentali convinsi din Romania, par astazi dezorientati."


Totul este de un ridicol absolut. Cum de un ridicol absolut este şi anticomunismul unor dobitoci, care vor să-şi justifice sinecurile bine plătite de stat. 

Să ne înţelegem bine: schimbarea este un proces de lungă durată, şi, ceea ce trebuie spus este că mediul în care se propagă nu este omogen, deci viteza schimbării va fi diferită, în medii diferite. După 1989 schimbarea cea mai rapidă a fost la nivelul regimului politic. Dar "democraţia de tip occidental" ne-a venit la pachet cu toate crizele şi slăbiciunile ei, care aici au foat amplificate de condiţiile specifice României. Schimbarea economică a fost handicapată de lipsa de resurse financiare în faza critică a reformelor necesare trecerii la economia socială. Schimbarea socială a fost marcată de două procese negative: dezindustrializarea şi dezurbanizarea.

Peste toate astea se suprapune lipsa unui proiect naţional de dezvoltare. Integrea europeană şi euro-atlantică a ţinut loc de proiect de schimbare până în momentul aderării noastre la UE şi la NATO. Acum vedem că, odată atinse aceste obiective, nu ştim încotro s-o apucăm. Nu avem o politică europeană, demnă de acest nume, de unde şi imposibilitatea de a fructifica oportunităţile legate de apartenenţa la UE, iar NATO îşi pierde tot mai mult relevanţa.  De aici şi credinţe tembelă că o scrisoare de intenţie trimisă FMI ţine lor de proiect de modernizare, iar condiţiile impuse de FMI pentru a ne împrumuta bani sunt o Biblie a dezvoltării. 

Aici trebuie căutată sursa eşecului, nu în "umbra marelui urs". Polonezii sunt bot în bot cu marele urs, şi asta nu-i împiedică să-şi modernizeze ţara. Aşa că...

joi, 23 septembrie 2010

Ieşim din criză la Paştele Cailor



boc e în America. Deşi a murit americanu' ăla de importa pitici de grădină, se vede treaba că există ceva cereri neonorate. Bine, trecem. Şi întâlnindu-se el cu românii din diaspora, le dă o veste care, în principiu, ar fi trebuit să ne-o dea nouă, că pe americani are cine-i ameţi cu veşti "bune": "România ar putea ieşi din criză cu cel puţin şase luni mai târziu decât restul ţărilor." Bun, ţinând cont că nu spune ce înţelege prin "restul ţărilor", ne putem gândi că, de fapt, o să ieşim din criza asta cam pe la Paştele Cailor.  Ceea ce corespunde cu performanţele la guvernare ale individului şi găştii pe care o conduce şi căreia i se zice, abuziv, guvern.


Evident, EvZ nu putea rata ocazia să ne ofere încă o explicaţie pentru faptul că e cu un picior în groapă. Flăcăii titrează ştirea aşa: "Boc, către românii din SUA: "Am putea ieşi din criză şase luni mai târziu decât restul ţărilor", pierzând pe drum acel "cel puţin", care schimbă limita. În titlu şase luni e limita maximă, în corpul articolului şase luni e limita minimă. Doar tupeul pupincuriştilor portocalii e nelimitat.  

Când intră Anastase la pârnaie?




Mordechai ne dă, pe post de leapşă, o întrebare: când intră Anastase la pârnaie? Sunt 100% de acord cu el: este întrebarea pe care toţi trebuie s-o punem oranjugatilor, pe unde îi prindem. Ce fac politicienii, e treaba lor. Dar e prea mult, pentru orice om normal şi cu bun-simţ, să suporte tupeul tutei ăsteia ordinare, care ne-a sfidat cu neruşinare, pentru că are convingerea imunităţii şi impunităţii. Aşadar, când intră Anastase la pârnaie?

Tabloidizarea României



Prieteni, totul se explică! În ţara în care primele trei ziare în topul audienţei sunt tabloide, iar ziarele generaliste sunt tot tabloide, dar mai spălate, ce poate merge bine?  Nimic! Vorbim de solidaritate, de responsabilitate, de dezbatere publică, de implicare în politică. Şi cerem astea unui public hrănit cu "idei" şi "valori" promovate de tabloide? Suntem sănătoşi? 

Ăsta e clasamentul:

•Click 1.258.000 (1.226.000)
•Libertatea 1.183.000 (1.255.000)
•Cancan 850.000 (905.000)
•Gazeta Sporturilor 716.000 (731.000)
•Adevărul 631.000 (638.000)
•Jurnalul Naţional 588.000 (615.000)
•Pro sport 588.000 (592.000)
•Evenimentul Zilei 391.000 (449.000)
•România liberă 185.000 (218.000)
•Gândul 149.000 (180.000)


PS: ultimele trei ziare din clasament sunt la a nu ştiu câta relansare. Şi cum se relansează, cum mai fac un pas spre faliment. Ce mai rămâne pe piaţă după ce ăstea trei dau colţul? Tabloide şi jurnale de sport, plus două ziare aproximativ normale. Minunat, nu?