luni, 31 mai 2010

Economia, bat-o vina!

Ce au în comun PliciMan, alias Silviu "Regele Gunoaielor" Prigoană şi austerul preşedinte al Germaniei şi fost Director al FMI Horst Kohler? Economia şi gura care bate curul, ca să zic aşa. A, şi câte o demisie!
PliciMan demisionează din PDL pentru că nu vrea să renunţe la afacerile cu statul. "Partidul e o identitate abstractă, nu dă de mâncare familiei mele". Da, dar fără partid mai primeai mormanulş ăla de contracte de la stat? Şi apoi, vai de curul tău dacă îi superi pe portocalii! ANAF îşi deschide sucursală în sediul firmei tale, băi, muţunache! N-ai înţeles nimic din "aventurile" Trustului Realitatea-Caţavencu? Să fii sănătos! Ne vom râde!
Horst Kohler a spus-o pe-a dreaptă în legătură cu războiul din Afganistan şi caracterul lui, care sună mai pragmatic şi mai cinic decât "nation building" şi "democracy now!" "În intervenţii militare de urgenţă trebuie asigurate interesele ţării, precum rute comerciale libere, prevenirea instabilităţii regionale, care ar putea avea un impact negativ asupra comerţului, locurilor de muncă şi veniturilor". Aşa mai venim de-acasă, jupâne! Doar că singurii care sunt de proşti în Afganistan suntem noi, că nu avem nimic de apărat, ci doar de pierdut!
Asta l-a costat postul de preşedinte. Acum, fără umor şi nemţii ăştia! Dacă aveau unul ca băsescu, ce dracu făceau? Se spânzurau în masă? Că la câte tâmpenii a spus şi a făcurt a făcut Pulimea Sa, trebuia să fi demisionat de vreo sută de ori până acum, şi nimic!

De unde-i scoţi, Pulimea Ta?

De unde scoţi toţi proştii ăştia care ne conduc, Pulimea Ta? Nu e de ajuns că Şeitan aberează despre noi reduceri de salarii, când nici n-a apucat să le vadă trecute prin Parlament pe astea, pe care le tot cotcodăciţi de trei săptămâni? Trebuia să mai abereze şi Pleziristul şi Epicureanul, care glosează pe marginea ideii "frumoasă ţară, păcat că-i locuită!"? Ia de citeşte, neamule! "Din păcate suntem locuitorii unei ţări cu foarte multe probleme."
Din păcate pentru cine? Pentru tine, pentru noi? Ştiu, e greu în România. Nu mai poţi ieşi cu Harleyul la plimbare, că te scuipă lumea. Cârcotaşii ăia de jurnalişti îţi pozează ceasurile de jdemii de euroi şi te dau pe prima pagină a tabloidelor. Nu poţi să-i furi nevasta finului, că fac mişto de tine. Nici somonul nu mai e din ăla sălbatic de Alaska, şi nici icra neagră de Iran, că, de, e criză, şi trebuie să faci şi tu sacrificii. Şi apoi, nici nu prea mai poţi lua cine ştie ce de la stat, că e lumea cu ochii pe tine, iar în privat nu e mare sfârâială fără evaziune fiscală. Dar poţi face evaziune, când eşti ministru de finanţe? La cât e de gros şoricul, poţi. Dar parcă se pregăteşte o furtună socială şi nu e bine să te pişi contra uraganului...Nasol moment, mişto colivă.

Un dezastru planificat

E bine că Guvernul n-a sponsorizat şi un program "A doua puşcă". Pentru că acum eutanasiam şi televizorul de la birou! Şeitan, acest Scaraoschi de la muncă, ne anunţă senin că dacă actualele reduceri de salarii nu-şi fac efectul(şi nu au cum să relanseze economia, indiferent ce spun tot felul de pupincurişti portocalii, la anu' ne aşteaptă o nouă amputare a salariilor, cu 30%-50%. Minunat! Înălţător! Adăugaţi la asta şi creşterea, din septembrie, a TVA şi a cotei unice, şi aveţi imaginea unui dezastru naţional planificat.
De ce îl urmează pedeliştii ca nişte oi pe băsescu pe drumul spre prăpastie? Poate răspunde cineva acestei întrebări? Are vreo noimă ce fac bocii? Nu-i duce mintea la mai mult? Nu le pasă? Nu mai pot da înapoi? Sunt atât de înspăimântaţi de băsescu, încât nimeninu cârâie?
Nu am auzit un cuvânt despre relansarea economiei. Aseară boc ne-a expus planul lui de salvare a sponsorilor PDL, care se cam identifică, ne place sau nu, cu Regii Asfaltului şi cu ceva speculatori imobiliari ajunşi la fundul sacului şi cu fiscul pe cap. Dar ei nu trebuie confundaţi cu economia României, multă, puţină, câtă va fi rămas.
Ce cred că realizează astfel? Îşi fidelizează votanţii din sectorul privat, cărora le promit menţinerea TVA şi a cotei unice? Dar mai apucă toate întreprinderile care funcţionează acum sfârşitul anului? Hai să desfiinţăm tot ce înseamnă servicii publice. Cine preia sarcinile lor? Vor mai putea peste un milion de oameni din sectorul bugetar, cu salariile reduse cu circa 60%, să îşi trimită copiii la şcoală? Sau să-şi plătească asigurări private de sănătate?
Nu am înţeles ura asta faţă de stat şi de bugetari. Este ura lui băsescu, transmisă şi scavilor din dotare. Dar fără stat băsescu nu există. De ce vrea să-l distrugă? Cariera lui a fost EXCLUSIV una ca slujbaş la stat. Dacă nu-i plăcea ceea ce făcea, de ce n-a ales libertatea până în 1989? Au făcut-o atâţia marinari. El de ce n-a şters-o? De ce nu şi-a făcut o carieră exclusiv în domeniul privat, după 1989? Pentru că e mai simplu să faci avere fiind stăpânul robinetului cu bani publici?
Sau poate asistăm la o situaţie de genul celei care a dus la explozia socială din decembrie 1989, când măsurile sugerate lui Ceauşescu şi aplicate de el au escaladat nemulţumirea populară. Poate că acum se încearcă debarcarea lui băsescu şi a ciracilor lui tot pe valul nemulţumirii populare. Şi atunci i se sugerează doar măsuri care să genereze nemulţumire şi nelinişte socială. Pe care, în prostia lui, le asumă pe nemestecate. Aşa se va ajunge la un moment în care plecarea sa din fruntea statului devine singura soluţie pentru a evita disoluţia statului. Şi va fi obligat să plece, alternativă nemaiexistând.
Oricum ar fi, nu ei o iau peste bot, ci noi. Ei se bucură că deocamdată nu e o grevă generală serioasă. Se bucură degeaba. Ceea ce nu se detensionează paşnic şi organizat acum, se va exprima violent şi haotic peste vreo câteva luni. Iar anunţuri de genul celui făcut de Şeitan are doar virtutea că toarnă gaz peste foc...

Cum se construieşte ura antioccidentală

Încă unii vor să-şi pună o pulă pe stemă: israelienii. Că şi ei sunt adepţii politicii de tip: "aşa vrea pula mea!". Ultima lor ispravă? Un comando al marinei israeliene a atacat vasele care aduceau ajutoare pentru palestinienii din Gaza, supuşi embargoului israelian. Vasele se aflau în apele internaţionale. Conform relatărilor unui post de televiziune privat din Israel , sunt cel puţin zece morţi. Iar activiştii pro-palestinieni provin, cei mai mulţi, din ţările occidentale şi din SUA. Credeţi că va face cineva ceva? Ei bine, nu. Guvernele occidentale se vor indigna în comunicate de presă şi vor pleca schelălăind, cu coada între picioare. Deşi pe nave se află şi deputaţi europeni, şi un laureat al premiului Nobel pentru Pace, Mairead Corrigan Maguire .
Şi ce autoritate morală mai avem să dăm lecţii lumii, când noi nu putem convinge Israelul să se poarte omeneşte? Uite aşa se construieşte ura antioccidentală...

duminică, 30 mai 2010

"Prima puşcă" n-o subvenţionaţi?

Dacă boc subvenţiona şi programul "Prima puşcă", azi reuşeam să-mi eutanasiez televizorul! Nu-l mai suport pe dobitocul ăsta, care ne povesteşte ce grozăvii va face el în economie cu banii pensionarilor şi bugetarilor. Şi ce bine o vom duce de aici încolo! Du-te, bă, şi te spânzură!

Poveşti ideologice cu final horror

boc a ajuns să repete până la epuizare, ca un papagal, aceleaşi şi aceleaşi "motive" care ar justifica măsurile luate de Guvern, şi care vor genera un dezastru economic şi social. Aşa, scoase din manualul de economie, motivele pot părea reale. Doar că lucrurile nu sunt ce par a fi.
Da, e adevărat că după 2007 a avut loc o creştere accelerată a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Dar să mă ierte Dumnezeu, ce legătură au astea cu productivitatea muncii? Aceste creşteri au legătură cu aderarea la UE. Noi am aderat efectiv la 1 ianuarie 2007. De atunci a fost mai pregnant şi mai rapid procesul de convergenţă al preţurilor româneşti cu preţurile europene. Era inevitabilă o creştere mai mare a salariilor bugetarilor(ţinute artificial pe loc din pricina angajamentelor faţă de FMI, BM şi UE) şi a pensiilor. Tocmai acest diferenţial de salarii a accelerat, după 1 ianuarie 2007, exodul forţei de muncă din România. Nimeni nu mi-a explicat acest paradox: de ce au plecat în draci din ţară atâţia români, când creşterea economică atingea apogeul?
În loc să procedeze la o creştere graduală a veniturilor bugetarilor şi a pensiilor, la sfârşitul lui 2004 Guvernul Tăriceanu a luat o măsură absolut cretină, introducând cota unică de impozitare. Din păcate, ea nu a rezolvat nici problema veniturilor bugetarilor(unde a trebuit să se apeleze la şmecheria "sporurilor", salariile lor fiind foarte mici, cota unică mărind nesemnificativ venitul), şi nici pe cea a pensiilor, care, nefiind impozitate, nu au beneficiat de pe urma cotei unice. Mai mult, deşi a mărit pensiile într-un moment în care imanenţa crizei era clară pentru orice prost, Tăriceanu, într-un exces de "liberalism" gen nuca'n perete, a micşorat şi CAS. Pentru angajaţi şi angajatori reducerea a fost nesemnificativă. Eu, sincer, nici nu-mi amintesc să fi câştigat ceva în plus după scăderea asta de CAS. Doar că am reuşit să avem un deficit bugetar de peste 5% din PIB într-un an în care economia crescut cu 8%.
Întrebarea este dacă banii, foarte mulţii bani rămaşi celor cu venituri foarte mari şi întreprinzătorilor, ca urmare a introducerii cotei unice, au generat investiţii în activităţi productive. Răspunsul este nu. Şi ne-o spune deficitul de cont curent. Unii zic că o parte a deficitului extern a fost generată de importurile necesare producţiei. Să fim serioşi! Lohnul şi-a dat de mult obştescul sfârşit! Ne-a costat în draci factura energetică şi ne-au costat importurile de bunuri şi servicii. Iar dacă nu erau banii trimişi de muncitorii din emigraţia economică, vedeam de mult pe domnu' Dracu!
De fapt, ajungem la o problemă de fond: recompensarea muncii, care priveşte şi sectorul public, şi pe cel privat. Cineva crede că poate relansa investiţiile străine scăzând artificial costul mâinii de lucru. Care să facă din asta un avantaj competitiv. Ei bine, cred că de data asta şmecheria nu va funcţiona. Pentru că există pericolul fugii mâinii de lucru în alte ţări din UE. Sunt câteva ţări, precum Germania, care vor fi obligate să-şi deschidă şi ele piaţa muncii pentru români.
Mai observăm o tendinţă de relocalizare a producţiei din alte zone geografice în Europa. Vor câştiga ţările care au forţă de muncă, în special calificată în activităţi industriale. Dar cine şi unde mai pregăteşte România aşa ceva? Tare mă tem că de data asta procesul ne va ocoli.
Şi vom continua să trăim prost, pentru un fapt care este ignorat cu desăvârşire de guvernanţi. Calitatea vieţii şi a creşterii economice depinde esenţial de calitatea ideilor şi politicilor economice promovate de cei care guvernează. Iar la noi ideile economice şi politicile pe care le generează sunt proaste. Se vede asta în faptul că trăim prost, că nu avem infrastructuri, că se moare cu zile în spitale. Restul sunt poveşti ideologice cu final horror...

Turturică, piază rea!

Dan Turturică este una dintre "vedetele" jurnalisticii autohtone, care a ratat peste tot pe unde a fost. Cum dracu poate un specimen ca ăsta, a cărui singură calitate este agresivitatea în susţinerea puterii portocalii, să păcălească oameni altminteri cu capul pe umeri, şi care chiar reuşesc în afaceri, că el e "manager", care urcă ziarul pân' la cer?
A păcălit nişte greci să-i dea mai bine de 2 milioane de euro pentru a impune pe piaţă un săptămânal, "Prezent". Când a ajuns la fundul sacului, a tulit-o de acolo. Un prieten al meu a preluat săptămânalul şi împreună cu o mână de oameni, plătiţi vai mama lor, a reuşit să-l impună ca pe un produs de calitate, după plecarea lui. A avut şi o ediţie pe Internet. Am scris şi eu la "Prezent", după plecarea lui Turturică.
Doar că se vede treaba că grecii au avut alte gânduri cu ziarul, nu menţinerea lui pe piaţă. L-au închis tocmai când începuse să însemne ceva. Şi nici n-au vrut să ne vândă nouă titlul. Mă rog, treaba lor.
Ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, Turturica aterizează în curte la România Liberă, altă fiţuică portocalie. Care, deşi aveau şi au în acţionariat nişte nemţi pricepuţi la presă(vă mai amintiţi scandalul din 2004, când ploua cu acuze că nemţii sunt oamenii lui Năstase, care bagă gheara în gâtul libertăţii presei?), l-au uns şef pe "marele" Turturică. Care îi duce voios pe drumul către faliment. Vă daţi seama în ce căcat e oficiosul, dacă angajaţii sunt obligaţi să se aboneze la propriul lor ziar?
Acum înţelegeţi de ce arată presa românească în halul în care arată? Pentru că e plină de Turturici şi de alte orătănii, de jigodii pe care nu merită să strici nici măcar o flegmă! Oameni plătiţi din banii noştri, altminteri, pentru că de unde credeţi că au bani patronii să plătească nişte neisprăviţi? Din afacerile lor, sau din cele cu statul? Aşa că "Faliment uşor, România Liberă!" Pentru asta trebuie să-l felicităm pe domnul Turturică. Cum trebuie să-l felicităm şi pe individul ăla care e şef la EvZ, altă loază pierzătoare. Poate doar aşa se va mai putea respira în presa românească...

Nu sistemul a ucis

Nu, nu sistemul l-a ucis pe copilul internat cu o banală fractură la Spitalul de Urgenţă din Slatina. Nu, l-au ucis neomenia, incompetenţa şi nepăsarea unor oameni. Sistemul nu este exterior oamenilor. Oamenii constituie sistemul. Iar oamenii ăia, întâmplători şi medici, sunt aşa cum sunt pentru că aşa suntem noi, ca naţiune. De ce să căutăm alte explicaţii? Aşa suntem noi. Şi nu comunismul, nu capitalismul, nu marţienii, nu ruşii, nu americanii, nu patagonezii sunt de vină. Nu, noi suntem.
Aşa că putem investi oricât în echipamente, în medicamente, în tot felul de năzbâtii, dacă nu ne schimbăm mentalităţile şi mai ales nu ne schimbăm sistemul de valori, în spitalele româneşti vor continua să moară oameni din cauza nepăsării şi neomeniei altor oameni.

sâmbătă, 29 mai 2010

Să supravieţuiţi bine!

Nu prea am chef de scris. Şi nu pentru că ar fi sâmbătă. Ci pentru că am sentimentul că degeaba scriu. Ne-am iluzionat că Internetul naşte forme noi de solidaritate, că structurează o nouă societate. Nimic mai fals, în ceea ce priveşte România. Dacă nu există solidaritatea ca valoare în societatea asta reală, de ce ar exista în realitatea virtuală?
Şi nu trebuie să ne amăgim că facem ceva scriind pe bloguri. Ştiu, o să-mi daţi exemplele unor campanii, în urma cărora s-au strâns bani pentru salvarea a doi sau trei copii sau tineri. Da, dar la Ministerul Sănătăţii zac nefolosiţi bani, plătiţi de noi, şi destinaţi tocmai unor astfel de cazuri. De ce a trebuit ca părinţii acelor copii, sau tinerii suferinzi, să apeleze la mila publică? De ce nu puteau rezolva cu demnitate aceste probleme? Credeţi că lor le-a fost uşor să apeleze la mila altora? În fond, plătim taxe şi impozite în ideea solidarităţii sociale şi naţionale.
Mă uit şi la spectacolul mizerabil al aşa-zisei greve de luni. Văd un ministru tembel, agresiv şi arogant, care nu de grija elevilor care dau nu'ş ce comedie de examen de bac(că examenul ăsta a ajuns de râsul curului) moare el, ci de grija propriei imagini. "Ce-au să zică la partid dacă luni nu se dă examen? Nu mă belesc că le iau din puncte în sondaje?"
La fel de mizerabil este şi spectacolul dat de sindicate. Ăia de la CFR zic că dacă lor nu le taie din salariu, nu se mai simt solidari cu ceilalţi. Dacă le-ar fi tăiat şi lor, alta ar fi fost situaţia! Bun, poate că o grevă nu rezolvă nimic. Dar măcar arată că mai există solidaritate, că oamenii vor să se bată pentru drepturile lor. Aşa nu spun guvernanţilor decât "Futeţi-ne, că ne place! Mai vrem! Lăsaţi-ne muritori de foame! Aruncaţi-ne pe drumuri!"
Cu o viteză incredibilă o întreagă "naţiune", deşi este mult spus naţiune în cazul românilor, a trecut în regim de avarie, s-a resemnat cu situaţia şi se pregăteşte de "supravieţuire". Multora o să le iasă asta. Şi vor fi mândri că au reuşit să supravieţuiască. Va fi mândria soldatului care a supravieţuit unei bătălii feroce. Numai că bătălia, chiar şi câştigată, este de fapt inutilă, şi nu duce nicăieri. Şi după asta îl mai aşteaptă una, la fel de inutilă, şi apoi încă una. Şi la capătul lor nu e decât moartea. Este un război pe care nu-l pot câştiga. Pentru că-l poartă pe cont propriu. Ceea ce poate părea nobil, dar nu este decât stupid.
Până în 1989 am supravieţuit, şi vorbesc strict despre mine, cu speranţa că voi apuca să şi trăiesc. Istoria ultimilor douăzeci de ani este pentru mine, ca şi pentru covârşitoarea majoritate a românilor, un lung şir de lupte pentru supravieţuire. Din păcate, pentru cei din generaţia mea nu prea mai e timp pentru a trăi. Ne vom mulţumi să supravieţuim. Tare mă tem că şi pentru generaţia fiului meu va fi vorba tot despre supravieţuire. Cât de trist este să fii nevoit să fugi de ţara ta, pentru a putea trăi.
Idioţii care îmi vor spune ce bine e acum, că avem plasme, mobile, Merţane şi hipermarketuri, sunt rugaţi să se abţină. Viaţa nu se rezumă la a face şi a cheltui bani. Dacă nu pot înţelege asta, treaba lor.
Aşadar, să supravieţuiţi bine!

vineri, 28 mai 2010

Esenţa crizei

Ce a provocat actuala criză, dincolo de explicaţiile de orice natură vreţi: economică, politică, socială, morală chiar? Din punctul meu de vedere, cauza primă a situaţiei actuale este criza cetăţeniei. Democraţia are la bază un principiu absolut: acela al perfectei egalităţi în drepturi, libertăţi şi obligaţi a cetăţenilor. Niciodată acest principiu nu a fost în totalitate satisfăcut. Numai că, de o bună bucată de vreme, acest principiu a fost practic anulat de un soi de încăierare pentru privilegii între cetăţeni, cetăţenui şi instituţii, organizaţii profesionale, etc.
Situaţia de azi seamnă izbitor cu aceea din Franţa sub Ancien Regime, care a dus atunci la izbucnirea Revoluţiei Franceze. Iată în rezumat despre ce era vorba: "La société sous l'Ancien Régime repose sur l'existence de lois particulières, les privileges (lex privata, lois privées) qui sont les statuts dont disposent non seulement les corps constitués tels que le clergé et la noblesse, mais aussi les provinces, les villes et les corporations. La Révolution française qui naît d'une crise financière, concentre essentiellement discours et critiques sur les privilèges fiscaux du clergé et de la noblesse (le poids des impôts est inégalement réparti entre ceux-ci et le tiers état alors que celui-ci est le plus productif). Mais à l'intérieur même du tiers état, il y a de fortes différences selon le métier, la province voire la ville. Les lois sont différentes en Bretagne et en Languedoc . Ce manque d'unicité de la loi sous l'Ancien Régime est soit le fruit des agrandissements du royaume (le nouveau territoire reconnaît la souveraineté du roi de France et demande à celui-ci le respect de ses coutumes), soit des traditions sociales (par exemple, la noblesse ne paie pas l'impôt de la taille personnelle mais en échange doit payer "l'impôt du sang" c'est-à-dire faire la guerre pour le royaume ; les habitants du village de Domremy ne paient pas d'impôts) ou professionnelles (par exemple les savetiers ont des privilèges que n'ont pas les cabaretiers et inversement, sachant que ces privilèges varient d'une province à l'autre) Les privilèges sont en principe des garanties de liberté contre les abus du pouvoir mais dans la pratique, ils gênent l'établissement d'une politique générale, entravent les volontés de réforme du gouvernement, (notamment sous Louis XV), ralentissent les échanges (il y a des péages d'une province à l'autre, voire d'une ville à l'autre). Ils figent la société. Au XVIIIe siècle, l'essor de nouvelles catégories sociales dans les villes et dans les gros bourgs est indéniable. Parmi les nouvelles couches, on trouve la bourgeoisie marchande ou financière, qui profite de l’enrichissement global, et les laboureurs, des paysans riches qui peuvent offrir à leurs enfants une éducation. La bourgeoisie aspire à occuper de hautes fonctions dans le royaume. Cependant la société semble se figer, l’accès à la noblesse se ferme. Dans les années 1780, les nobles qui ont besoin de numéraire remettent en vigueur des droits féodaux oubliés et contrôlent de manière plus tatillonne leur perception : c’est la réaction nobiliaire. À la fin des années 1780, les mauvaises récoltes jettent à la rue les membres les plus fragiles des communautés."
Cam pe acolo suntem şi noi: privilegii pentru unii, regim fiscal diferit, cerc închis al elitelor politice şi profesionale, o administraţie tot mai pletorică şi mai ineficientă, proastă guvernare, atomizarea puterii, deşi aparent avem un exces de centralizare. Dar mai ales o crâncenă şi fără de menajamente luptă pentru resurse.
Nu spun că suntem în pragul unei noi Revoluţii. Dar dacă nu rezolvăm această criză a cetăţeniei, şi nu revenim la valorile fondatoare ale guvernării democratice, lucrurile se vor înrăutăţi şi vom asista la un eşec de proporţii. Şi nu ştiu ce se va putea naşte pe ruinele civilizaţiei de tip occidental, care este produsul Luminilor şi al Revoluţiei Franceze.

Afganistanul, cum ar fi putut fi şi acum

Noi, românii, ar trebui să privim mai atent la ceea ce se întâmplă în Afganistan. Nu pentru că am putea ajunge în situaţia afganilor. Ci pentru a vedea cât de fragil este procesul de modernizare, dacă el este doar superficial , nu cuprinde întreaga societate şi nu merge în profunzime. Scriam, nu o dată, despre viteza cu care s-au reprodus, după 1989, structurile de subdezvoltare proprii României interbelice. Aceleaşi insule de opulenţă şi de bogăţie insolente, aceleaşi pungi extinse de sărăcie, acelaşi stat parazitat de puternicii zilei, aceeaşi societate atomizată, aceleaşi strategii de supravieţuire.
Dezindustrializare, dezurbanizare, oraşe şi sate practic moarte, paragină, milioane de hectare de pământ nelucrate, oameni trăind în Evul Mediu, o Biserică tot mai legată de stat şi care i se substituie adesea. Desfiinţăm şcoli şi spitale, institute de cercetare, elitele intelectuale pleacă pe capete, în schim avem supraproducţie de popi şi construim în draci biserici. mai mult, IPF Daniel ne propune ieşirea din criză prin subvenţionarea construcţiilor de biserici!
Găsiţi aici un articol, apărut în Foreign Policy, despre Afganistanul din anii 50 şi 60, când era în curs un proces de modernizare, cu toate limitele lui inerente. Pentru cineva care cunoaşte doar realităţile de azi ale Afganistanului, fotografiile dintr-un vechi album de promovare a ţării i se pot părea nu doar ireale, ci şi imposibile!

joi, 27 mai 2010

Cum le explicăm restrângerea drepturilor?

S-or fi gândit Pulimea Sa şi bocul din dotare la consecinţele invocării Art. 53 din Constituţie? Suntem membri ai NATO şi ai UE . Cum le explicăm partenerilor din cele două organizaţii o măsură excepţională, care limitează exerciţiul unor drepturi şi libertăţi? Ce s-a întâmplat atât de grav, de trebuie să ne gândim la un regim de excepţie, care se apropie de totalitarism?
De ce este România singura democraţie care invocă nevoia restrângerii drepturilor pentru a ieşi din criza economică? De ce n-au făcut-o nici măcar grecii? Care, în paranteză fie spus, au mai degrabă o problemă de imagine, decât una de capacitate de rambursare a datoriilor. Ştiţi cum este: dacă ai suficiente date statistice, poţi demonstra orice.
De ce tac idioţii ăia de ambasadori american, britanic, olandez, altminteri foarte vocali când era vorba să demaşte "corupţia" PSD? Că nu e vorba doar de corupţia patronată de Pulimea Sa şi de PDL, ci şi de o evoluţie periculos anti-democratică. De ce au fost complezenţi cei de la FMI cu boc şi băsescu un an şi mai bine? De ce tac acum, mai ales că doar tinicheaua asta le mai lipsea de pe coadă: politicile lor determină evoluţii nedemocratice şi guvernări cvasitotalitare.
Dacă voiam cu tot dinadinsul să fim oaia neagră a Europei, ei bine, ne-a ieşit de minune!

Nu-s chiar singur

Mulţi au zis că-s apucat în ceea ce-l priveşte pe traian băsescu. Ei s-au lipit de apelativul "Pulimea Sa", sau Pulea Vodă. Explicaţia mea a fost foarte simplă: singurul său argument, atunci când impune slugilor lui din guvern o decizie, este: "aşa vrea pula mea!" Şi mai spuneam că nu are niciun proiect pentru România, că guvernează după cum îi tună.
Ei bine, nu sunt chiar singurul care-l vede pe băsescu aşa. Vă redau un fragment din interviul lui Alin Teodorescu, acordat lui Costi Rogozanu şi lui Dan Duca, pentru voxpublica. Interviul îl puteţi citi aici. Eu nu reproduc decât fragmentul care se referă la băsescu:
" C.R.: Băsescu are vreo strategie?
A.T.: N-a avut niciodată. Băsescu nu e strateg, Băsescu e tactician, nu are nicio viziune asupra României şi asupra propriului destin, el este tipul de om “un cap în gură”, un tip cu succes în foarte multe momente. Reacţionează pe loc. Rapid. Plăteşte. Dar nu reuşeşte să impună o viziune, pentru că nu o are.
C.R.: Şi de ce a ieşit el să anunţe măsurile de austeritate….
A.T.: Pentru că nu a vrut nimeni. Asta a fost cea mai mare capcană în care l-au atras ai lui. Nimeni nu a vrut să iasă.
C.R.: Nu au vrut Boc să iasă?
A.T.: Nu.
C.R.: Băsescu în continuare?
A.T.: Mişcări haotice, nu ştie ce să facă.
D.D.: E o problemă de comunicare? Am văzut că la nivelul ministerului sunt 2000 de comunicatori.
A.T.: Când am citit acel material am fost fericit. Pentru că în ‘93-‘95 aveam nişte programe Phare prin care încercam să introducem comunicatori în administraţie. Comunicaţi cu publicul. Pentru ei publicul era cineva care îi deranjează o dată pe lună. Ieşiţi la comunicare! Când am citit acel articol m-am simţit realizat. Ia uite, sunt totuşi 2000. Într-o ţară care are nevoie de 20 000. Dar, mă rog, asta-i altă problemă.
D.D.: Vasile Dâncu spunea că Guvernul n-a ştiut să comunice măsurile.
A.T.: Se poate… Problema fundamentală e tipul de politică, comunicarea nu e o problemă, e glazura de pe tort. Ce e în tort, aia e important. Fondul Monetar a fost foarte clar. Nu noi am impus măsurile acestea de tăiere. Noi am venit cu alt pachet, monetar, fiscal şi administrativ.Voi aţi venit cu un pachet social.
C.R.: De ce au ales cea mai nepopulară măsură. Nu înţeleg.
A.T: Democraţii au doar două ancore în public, cota unică şi lupta anticorupţie. Dacă renunţau la cota unică rămâneau într-un picior. Anticorupţia a rămas un pilon.
D.D.: În ciuda problemelor şi din PDL?, chiar Monica Macovei spunea de corupţii din partid.
A.T.: Lumea îi vede drept campionii anticorupţiei. Poate să spună Monica Macovei că toţi sunt corupţi, că publicul tot crede că Băsescu a făcut ceva pe lupta anticorupţie."

Top ten

Pacea socială

Indiferent de ceea ce cred unii şi alţii, pacea socială a fost, şi rămâne, deşi în proporţie mult mai mică, principalul ingredient al succesului economiei occidentale(şi nord-americane) după Marea Depresie din 1929-1933. Statul Bunăstării nu a fost un "cadou" oferit de cei bogaţi săracilor, ci rezultatul unui calcul economic cinic şi rece. Violenţa şi instabilitatea socială au costat capitalul mai mult decât contribuţia lui la sigurarea păcii sociale. În plus, o mână de lucru mai educată, mai sănătoasă, mai creatoare şi mai solidară se potrivea de minune cu modelul de organizare al întreprinderii capitaliste tayloriste. Şi, oricât de paradoxal ar părea, capitalul a fost cel care a avut cel mai mult de câştigat de pe urma păcii sociale.
Trecerea de la capitalismul industrial la cel financiar a determinat o schimbare de fond: când faci bani din nimic, jucându-te cu biţii, pacea socială nu mai contează. Cel puţin aşa cred cei care au stat în spatele demantelării Statului Bunăstării. Este drept că, până la un punct, creditul ieftin a avut rol de calmant social, înlocuind redistribuirea bogăţiei prin intermediul funcţiei redistributive a statului social.
Acum suntem în situaţia, mai periculoasă ca oricând, în care cei care deţin marile capitaluri(marile averi) şi-au pierdut memoria şi nu vor să plătească pentru menţinerea păcii sociale, şi în care creditul ieftin nu mai există, deci nu mai poate funcţiona drept calmant al violenţei sociale.
Cei care fac bani din biţi trebuie, într-un fel sau altul, să-i "materializeze", să-i valideze în lumea reală, unde se produc şi se consumă bunuri şi servicii cât se poate de concrete. Criza asta este cea mai mare operaţie de materializare a banilor virtuali imaginată şi pusă în operă. Doar că "materializarea", parţială şi destul de controversată, a generat o serie de probleme în lumea reală. Evident, banii reali nu puteau veni decât din zona banilor publici, singurii care aveau o cât de cât legătură cu adevărul economic. Fatalmente, aceşti bani sunt limitaţi, cu toată "creaţia monetară" a Băncilor Centrale.
De aici şi presiunile "pieţelor" asupra statelor, pentru a pune în practică vaste programe de "austeritate". Opera de conversie continuă. Şi oamenii vor să se asigure că există bani, indiferent de costurile sociale ale "austerităţii". Doar că în lumea reală cel mai important ingredient al succesului economic este pacea socială. Fără pace socială totul se duce de râpă. Iar pacea socială, cum spuneam, are nişte costuri. Care nu rimează cu nevoia de profit mare, imediat şi la adăpost de fisc a capitalismului financiar.
Acceptarea costurilor păcii sociale a fost, pentru capitalismul industrial, un lung proces de acceptare şi de învăţare, de confruntare cu aceia care trăiau din muncă. Lupta claselor a fost o realitate, şi păstrată între limitele democraţiei liberale, o necesitate şi un instrument legitim. A fost un blestem în regimurile totalitare, când a justificat abuzuri şi crime.
Probabil că de data asta capitalismul financiar va fi mai isteţ şi va învăţa mai repede că e mai bine să plătească pentru pacea socială. Are de pierdut mai mult şi o poate face mai rapid decât îşi imaginează. Totul este să nu ajungem la confruntare, la violenţă socială. Atunci lucrurile vor degenera rapid, şi nu mai există nimic s-o stăvilească. Statele sunt prea slabe şi lipsite de autoritate, partidele politice şi societatea civilă compromise, Bisericile, religia, în general, în pierdere de viteză şi de credibilitate, spiritul civic pe cale de dispariţie. Şi nici "dictatorii" nu mai sunt ce-au fost.
Cred că lucrule cel mai inteligent pe care îl putem face acum este să nu mergem mai departe cu demolarea Statului Bunăstării, să încercăm să păstrăm cu orice preţ pacea socială, pentru că alternativa este inacceptabilă. Dar înţelege cineva cât de mare binecvuvântare a fost pacea socială pentru toţi?

miercuri, 26 mai 2010

Primul pas spre dictatură

Prieteni, boc a luat-o rău razna! Fiţi atenţi cum vrea el să justifice măcelul salariilor bugetarilor şi pensiilor:
"ARTICOLUL 53(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. "
Boul declară criza "dezastru" şi tăierile "restrângeri ale unor drepturi, justificate de dezastru"! Mai mult, invocă apărarea securirtăţii naţionale şi a ordinii publice. De aici până dictatură nu-i decât un pas! Şi noi îl lăsăm pe clovnul ăsta să abereze? Să creeze un precedent? Păi în logica asta mâine ne putem trezi că ni se restrâng drepturile politice şi îl avem pe Pulimea Sa Iubit Conducător cu acte în regulă!
Păi el e prima ameninţare la adresa securităţii naţionale! El a dublat datoria publică într-un an! El a prăbuşit economia cu 8% anul trecut! Ciracii lui fură pe rupte din banii publici. Dar salariul bugetarului şi pensia pensionarului sunt atentate la securitatea naţională!
Ştiţi ce? E vremea nesupunerii civice şi a unei reacţii dure, dacă imbecilii vor să apeleze la Articolul 53 din Constituţie! Nesimţirea a mers prea departe!
Bine ar fi să putem spune: "la arme, cetăţeni!" N-avem arme, dar şi mai grav, n-avem cetăţeni. Dar cine ştie, poate aşa se vor naşte şi în România cetăţeni. Şi vor mai rări(cu ştampila de vot) din lichelele astea care îşi bat joc de noi!

N-ai cu cine, mă!

N-ai cu cine relansa economia acestei ţări! Papagalul ăla de boc nu înţelege nimic, iar Isărescu aberează despre tot felul de lucruri, când, de fapt, el are o singură obsesie: să nu se mai facă dracului de râs şi anu' ăsta, ratând, a câta oară, ţinta de inflaţie!
Ce ne spun cei doi muţunache? Că am belit-o, pe tremen scurt, mediu şi lung(vai nefericiţilor care apucă termenul lung!). Mersi! Ştiam şi fără să ne-o spună ei! Dar economia? Economia cum o relansaţi? Sau nu vă interesează?
Este ruşinos pentru şeful Băncii Centrale să declare că "bancherii comerciali, care întotdeauna sunt mai deştepţi decat noi", au ocolit măsurile luate de BNR pentru a tempera creditarea. Păi dacă e aşa, de ce nu-ţi dai demisia, musiu? Că BNR trebuie să fie mai deşteaptă ca bancherii, că-i controlează şi-i reglementează, nu invers. Sau sunteţi mână în mână şi ne râdeţi în nas?
Concluzia? N-ai cu cine, mă! N-ai cu cine! Vai de capul ei de ţară şi de economie! Cine poate, să fugă din ţara asta! Aici speranţa a murit.

A mai murit un nesimţit!

Deficitul bugetar a mai raportat o victorie! Un pompier, deci un nesimţit care suge sângele privaţilor, şi se îngraşă pe spinarea lor, a murit la datorie, luptând cu neglijenţa, corupţia şi afacerile veroase din complexul "Europa". El ne-a arătat calea spre mântuirea statului, prin extirparea cancerului bugetarilor! Dumnezeu să-l odihnească!
PS: sper că NIMENI din conducerea acestui stat de căcat nu va avea nesimţirea să-i dea defunctului vreo tinichea sau să-şi facă "imagine" la funerariile lui. Ar fi prea mult!

Punem de-o metastază?

Dacă bugetarii, pensionarii şi beneficiarii ajutoarelor sociale sunt cancerul bugetului, şi nu clienţii politici ai oranjgutanilor, nu evazioniştii, cu 40 de miliarde de euro pe an, nu punem noi de-o metastază? Ca să ştim un rost şi-o socoteală! Că asta ştie cancerul: să facă metastaze!

marți, 25 mai 2010

Concluzie de etapă

Români, eu beat şi voi fleţi, în zbor,
Spre luminosul viitor!
Şi sigur, dacă sunt făcute cu bună-credinţă, greşelile sunt iertate, nu-i aşa, Fecioară din Pleşcoi?
PS: Pulimea Ta, NU tu te sacrifici! Ne sacrifici pe noi, boule! Şi n-o să rămâi în istorie ca un martir pentru cauza "poporului"! Ai să rămâi ca o jigodie! O târâtură ordinară! Un beţiv lipsit de judecată şi de demnitate! Scuteşte-ne de verbiajul ăsta cretin! Şi mai la toamnă, cum ai să justifici creşterea TVA şi a cotei unice de impozitare? Că noi suntem de vină, că am avut nesimţirea să nu murim la timp şi suntem o povară pentru Buget?

Ce dracu mai e de discutat?

Ce se tot coiesc ăştia cu scrisoarea de intenţie? Câtă vreme ai fixat din start condiţiile: reducerea cu 25% a salariilor(veniturilor?) bugetarilor şi a pensiilor cu 15%, ce ar mai fi de discutat şi de negociat? Pierdere de vreme!
Şi atunci de unde vânzoleala de azi, de la Parlament? De unde maratonul de întâlniri ale Pulimii Sale cu parlamentarii puterii? De unde ghiveciul de declaraţii ale miniştrilor pedelişti? Păi, de la Pulimea Sa! De la declaraţiile sale, care nu au mai lăsat Guvernului niciun grad de libertate în negocierile cu partenerii sociali. Ce să le spui ăstora? "Bă, înghiţiţi-o aşa cum e şi ciocul mic!"? Vezi să nu!
Perspectiva moţiunii de cenzură cade greu la stomac alianţei, în general, şi PDL, în special. Acum nu îi mai poţi ameninţa pe parlamentari că nu-i mai pui pe listă dacă nu votează cum le ceri. Băieţii îţi arată deştu' într-un gest elocvent şi-ţi recită refrenul: "sunt ales nominal, votez cum îmi cer alegătorii mei!"
Aşadar băsescu încearcă acum să repare ce tot el a stricat, pentru că a vorbit gura fără el. Şi este o încercare disperată de a-l apăra pe boc, pentru că e evident că dacă moţiunea trece, boc pleacă. Şi următorul premier nu va mai fi o mămăligă, ca actualul. Mai grav, prin plecarea lui boc din fruntea Guvernului se deschide o luptă crâncenă pentru succesiunea sa la conducerea PDL. Toate echilibrele(relative) de putere din partid se vor duce dracului, şi încăierarea de la vârf va face victime şi în teritoriu, şi la centru.
Modul tembel de a face politică al lui băsescu a provocat o gravă criză socială şi politică. Acum încearcă să stingă incendiul cu o stropitoate. E ridicol şi nedemn pentru o ţară europeană.

Chiar aşa!

"Mă întreb uneori ce naiba caut aici. Este, pe lângă un stres enorm, şi un challenge enorm. Este o încercare pe care nu mă aşteptam să o trăiesc, pe care nu mă aşteptam ca un politician să şi-o asume vreodata." Chiar aşa! Ce mama dracului cauţi tu la ministerul Finanţelor, Vlădescule? Eşti un dobitoc, un incapabil, o jigodie care a făcut bani pe spinarea statului. Şi vii să dai lecţii, să ne spui tu cum e cu bogaţii şi săracii, Vlădescule?
"Bogatii sunt acei oameni care sunt dispusi sa invete toata viata, sa riste, cei care finalmente livreaza veniturile pentru redistribuire." Vlădescule, fumezi etnobotanice? Cum e cu ăia care învaţă toată viaţa şi sunt bogaţi? Bă, cretinule! Majoritatea celor care sunt demni de numele de intelectual în România sunt săraci lipiţi! Bogaţi sunt alde Poponeţ, Syda, Fecioara din Pleşcoi şi alţii ca ei, regele Cioabă şi ţigănia lui, clientela politică, dar nu intelectualii acestei ţări. Ce ştiu bogaţii României? Ce inventează ei, în afară de scheme de fraudat fiscul? Cine s-a îmbogăţit din creaţie intelectuală în ţara asta? Când au dat de bună-voie ceva bogaţii României, în istoria ei?
Şi crezi că dacă ne serveşti platitudinile astea cu "întâi să creăm bogăţia, după aia s-o împărţim" te crezi liberal? Bă, nu eşti decât o labă tristă, care dacă nu făceai parte dintr-o cumetrie securisto-politică, acum trăgeai mâţa de coadă, ca 90% dintre români.
Când vezi aroganţa şi lipsa de omenie şi de morală ale unora ca tine, înţelegi şi funcţia purificatoare a violenţei sociale. Da, boule! O să fie violenţă! Şi ăia de crezi tu că nu merită niciun scuipat din partea bogaţilor au să vă pună pielea în băţ! Şi-o să meritaţi orice vi se va întâmpla!

luni, 24 mai 2010

Eric Hobsbawm, cronicar de jazz

Puţini în România ştiu cine este Eric Hobsbawm. Poate e mai bine aşa. Nu-şi ia porţia de înjurături de la cretinii noştri anti-comunişti, deşi el e doar un istoric marxist. Şi mai puţini ştiu că el este un amator de jazz şi a fost ani buni cronicar de specialitate pentru The New Statesman. Din LRB, amintiri din acei ani nebuni ai febrei jazzului.

Ieşirea din băsescianism nu trece prin cota unică

Văd că Antonescu recidivează şi continuă să identifice "dreapta" cu cota unică. Nu-l înţeleg, cum nu-i înţeleg pe cei din spatele său, că el nu prea le are cu economia, ca şi boc. Unii dintre liberali chiar ştiu economie, dar văd că şi ei au lăsat dracului judecata critică la uşa sediului de partid şi au luat dogma în braţe. Ceea ce este o mare decepţie pentru toţi.
Cred că liberalii au dezvoltat deja o obsesie: aceea de a nu fi acuzaţi că sunt la remorca lui Ponta, că n-au sărit la stânga. "PSD a început să vorbească precum Ion Iliescu în 1991, 1992. PNL a fost şi rămâne constant. PSD, chemat la guvernare de Traian Băsescu, nu a zis nici pâs legat de cota unică. Când i-am acordat susţinerea lui Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidenţialelor, am vorbit de un guvern Johannis bazat pe păstrarea principiului cotei unice. Noi suntem cei care am avut curajul să spunem lucrurilor pe nume. Îi rog pe Ion Iliescu şi pe Victor Ponta să spună ce înţeleg prin bogaţi. Presupun că nu au în vedere pe superbogaţii pe care i-au generat guvernările lor, ci clasa mijlocie", a atras atenţia Antonescu, adăugând că PNL nu este dispus să sacrifice interesele acestei pături sociale pe altarul demagogiei stângiste.
Las la o parte un lucru, poate esenţial, dar pe care nimeni în România nu va accepta să-l recunoască, anume că existenţa clasei de mijloc a fost posibilă datorită politicilor de stânga, odată cu apariţia statului providenţă. Şi că politicile de dreapta, duse de Reagan şi Thatcher din 1980, şi adoptate inclusiv de stânga, ca o dovadă că s-a rupt de "trecutul comunist", au lovit cel mai crâncem în clasa de mijloc, cea care a beneficiat cel mai mult de pe urma politicilor redistributive.
Din păcate, clasa de mijloc românească este mai mult legată de stat decât de sectorul privat. Este firesc să ai în clasa de mijloc(toate ţările occidentale au aceeaşi structură a ei) profesori, medici, o parte a administraţiei statului, oameni din sectorul creaţiei intelectuale. Meseriile aşa-zis "liberale", care la noi se cam identifică acum cu avocaţii, ne place sau nu, generează un număr fatalmente limitat de membri ai clasei de mijloc, şi ăia mai ales la vârful ei, upper midlle class.
Ce ignorăm noi este faptul că după cel de-al Doilea Război Mondial politicile de tip voluntarist, care au fost puse în operă de statele occidentale, inclusiv de SUA, au adus în rândul clasei de mijloc şi muncitori de înaltă calificare din industriile de vârf: nucleară, aeronautică, explorarea spaţiului, tehnică militară, etc. Ei au constituit lower middle class. Acum aceste activităţi fie s-au redus, fie au dispărut, fie au fost mutate în China. Acum asistăm la o reducere a numărului celor care fac parte din clasa de mijloc peste tot în lumea occidentală. Şi ar fi bine să înţelegem şi că apartenenţa la clasa de mijloc nu înseamnă doar existenţa unui anume venit, fenomenul fiind mai complex.
Ceea ce face acum băsescu este să dea o lovitură mortală clasei de mijloc româneşti. Să fim oneşti: economia "de piaţă" nu a furnizat suficienţi membri clasei de mijloc româneşti, şi criza i-a lovit în primul rând pe ei. În al doilea rând, nu apelul la cota unică de impozitare i-a dus pe cei din sectorul privat în rândul clasei de mijloc, ci un complex de factori, în care şi cheltuielile publice au jucat un rol, şi nu mic. Dacă ei, şi liberalii, care se vor apărătorii clasei de mijloc, vor continua să creadă că viitorul clasei de mijloc se leagă de cota unică de impozitare, îl ratează fără drept de apel. Viitorul clasei de mijloc se leagă de politicile redistributive ale statului, şi impune revenirea la impozitul progresiv. Nu cred că poate numi cineva o ţară cu cotă unică de impozitare sau cu politici redistributive cvasinule care se bucură de existenţa unei clase de mijloc demnă de acest nume.
Cred că drumul pe care o apucă PNL nu duce nicăieri. Aici nu este vorba nici de cotă unică, nici de cine e liderul opoziţiei. Aici este vorba despre o acţiune politică pe termen mai lung, care trebuie să conducă la un nou proiect pentru România. Şi care să permită ieşirea din băsescianism şi demontarea sistemului ticăloşit instaurat de el. Dacă PNL şi PSD vor oferi spectacolul jalnic al unor încăierări politicianiste şi fără orizont, nu vor convinge pe nimeni că sunt mai bune decât pedeleii.

duminică, 23 mai 2010

Muncă şi voie bună

Iar am ceva nedumeriri. M-am uitat pe ultimul Buletin Statistic disponibil, cel din martie 2010. Din el rezultă că în martie 2009 erau angajate în economie un număr de 4.724.400 de persoane, iar în martie 2010 4.302.600 de persoane. În acest interval au fost pierdute 421.800 de locuri de muncă, din care circa 38.000 din sistemul bugetar. Care mai are doar acum 1.128.400 de angajaţi.
Plecăm de la ipoteza că întreg PIB al României este produs de cele circa 3.200.000 de persoane angajate la "privaţi". Trecem peste orice alte considerente şi mai presupunem că fiecare contribuie în mod egal la formarea PIB. Ar rezulta că un procent de PIB este produs de 32.000 de angajaţi. Anul trecut PIB s-a contractat cu circa 8%. Asta ar fi însemnat ca numărul angajaţilor să se fi redus cu doar 256.000 de persoane. De ce au fost disponibilizaţi circa 384.000 de angajaţi? De ce era nevoie de circa 130.000 de şomeri în plus? Sau nu sunt şomeri, ci au trecut în economia neagră?
Cam în aceeaşi ordine de idei aflu că Moni Columbeanu face un Master pe Relaţii Publice la SNSPA. Şi că vrea să-şi ia examenele cu notă maximă, drept pentru care învaţă două ore pe zi! Punem pariu că pupăza asta îşi găseşte mintenaş un loc de muncă, iar unul şcolit la Harvard e tratat cu flit în Republica Absurdă România?
De fapt, ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii în România nu are vreo semnificaţie. Totul este la voia întâmplării. Cu rare excepţii, nimeni nu prea ştie de ce concediază, de ce angajează. Şi nu doar la "stat". Nici la privat lucrurile nu sunt mai clare, cum spuneam, cu excepţiile de rigoare. De asta nici performanţele economice nu sunt cine ştie ce. Patronii români nu sunt conştienţi de importanţa păstrării mâinii de lucru calificate. Se renunţă prea repede la oameni, adesea în funcţie de umori. Se investeşte prea puţin în formare, în calificare, în adaptare la noi tehnologii.
Ideea cea mai răspândită printre patroni este că angajatul este un soi de sclav, cu care poate face fix ce-i trece prin cap. Îl poate umili, îl poate pune să lucreze în orice condiţii, îl poate plăti cum vrea el, pentru că ştie că nimic nu-l apără pe angajat. Iar fidelitatea angajatului faţă de locul de muncă este aproape zero, în cele mai multe cazuri. Şi se răzbună şi el cum poate: mai o fuşereşte, mai trage de timp, mai şuteşte ceva, sau îl lasă cu ochii în soare când îi e lumea mai dragă.
De aici şi ineficienţa muncii. Managerii sunt vai mama lor, angajaţii, la fel, din motive diferite, iar motivaţia de a munci la pământ. Munca nu mai oferă nimănui nici satisfacţii, nici statut social. Cel mai bine e să fii Moni Columbeanui sau Salam de la Caransebeş. Mă rog, aţi prins ideea!

Democraţia pentru căţei

Nu e vina FMI că suntem proşti!

Sunt destui tembeli care se întreabă: "De ce a vrut DSK să-l îngroape pe băsescu?" Şeful FMI nu vrea să îngroape pe nimeni, şi oricum i se cam fâlfâie de mioriticii conducători ai României. Că dacă vroia să-l îngroape cu adevărat pe Măreţul Conducător, nu permitea folosirea banilor din împrumutul acordat de FMI României pentru susţinerea deficitului bugetar, ci doar pentru susţinerea leului. Şi atunci bocuţul trebuia să implementeze măsurile astea de acum în 2009, când băsescu cerea poporului un nou mandat. Care popor sigur i-ar fi dat ce-i dă acum! Nu spui ce, că se supără firile mai delicate! Dar ştie el ce, ştim şi noi, deci e în regulă.
DSK a avut această intervenţie pentru că se teme că după Grecia şi România devine un loc unde se încing spiritele şi unde se arată cu degetul spre instituţia pe care o conduce ca spre un fel de monstru fără suflet, care se întoarce la vechile sale obiceiuri, care au produs ceva crize la viaţa lor, vezi Argentina, unde FMI a generat un dezastru social.
Să nu uităm şi momentul în care are loc declaraţia lui DSK: acela în care legislatorii americani nu mai vor să dea bani FMI, tocmai pentru că îi cheltuieşte pentru salvarea unor economii europene. Dacă vă mai aduceţi aminte, la reuniunea de la Londra a G 20 se preconiza ca FMI să devină un soi de conducător al procesului de globalizare, o instituţie cu atribuţii de reglementare a economiei mondiale. Dar asta nu se poate fără bani, iar principalul furnizor de bani sunt SUA. Miza este mai mare pentru FMI, care urmează să ocupe un loc privilegiat în noua arhitectură de putere ce se va structura după această criză. Cred că nici nu-l prea mai interesează pe DSK preşedinţia Franţei.
FMI nu vrea să fie ţap ispăşitor pentru imbecilitatea guvernanţilor noştri. Aşadar ne indică încotro să ne uităm când vedem fluturaşul de salariu sau de pensie. Au înţeles şi ei că românii au, în general, orbul găinilor. În rest, băsescu e treaba noastră, nu a FMI. Că nu pe ei îi conduce, ci pe noi. Şi dacă noi am fost atât de proşti să-l realegem şi suntem atât de proşti să suportăm un guvern de incompetenţi, nu e vina FMI. E exclusiv vina noastră. Aşadar, să trăiţi bine!

Constituţia, revăzută şi adăugită

Titlul I - Principii generale
Articolul 1 Statul roman
(1) Romania este un stat de hoti, antinational, supus camarilei suverane, strans unit in jurul acesteia in mod iremediabil.
(2) Forma de guvernamant a statului roman este Traian Basescu.
(3) Romania este stat de sanchi, nedemocratic si antisocial, in care demnitatea spagii, drepturile si libertatile oamenilor de afaceri apropiati puterii, libera dezvoltare a conturilor bancare ale acestora, nedreptatea si clientelismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor poporului roman, si sunt garantate.
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor — Traian Basescu, Emil Boc si Partidul Democrat Liberal — in cadrul aranjamentelor de culise.
(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei lui Traian Basescu si a camarilei sale este obligatorie.
Articolul 2 Suveranitatea
(1) Lumina rasare de la Bruxelles!
(2) Suveranitatea nationala apartine Uniunii Europene, care o exercita prin organele sale reprezentative, Gaz de France Suez, E.ON Ruhrgas, E.ON Energie, Veolia (ex-Vivendi), Lafarge, Saint-Gobain, Arcelor-Mittal, Danone, Tnuva, Carrefour, Cora, Auchan, Delhaize, Kaufland, METRO, SELGROS, si alte multinationale, precum si prin intermediul bancilor straine cu sucursale pe teritoriul Romaniei.
(3) Nici un grup altul decat PDL si nici un mogul nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.
Articolul 3 Teritoriul
(1) Teritoriul Romaniei, in mod surprinzator, exista.
(2) Frontierele tarii sunt in mod inexplicabil, aceleasi de multa vreme.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, in feude ale baronilor locali, precum si Municipiul Bucuresti.
(4) Pana la venirea chinezilor in Europa, pe teritoriul statului roman nu pot fi stramutate sau colonizate populatii straine.
Articolul 4 Unitatea poporului si egalitatea intre cetateni
(1) Statul are ca fundament unitatea in cuget si simtiri a poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai cu camarila prezidentiala.
(2) Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, mai putin cei care au reusit s-o stearga in Spania, Italia, Germania, Marea Britanie, Franta, Canada, SUA, Australia, Noua Zeelanda.
Articolul 5 Cetatenia
(1) Cetatenia romana se dobandeste, ca un blestem suprem, la nastere sau, daca cineva este atat de idiot incat s-o vrea, la cerere.
(2) Cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere.
Articolele 6-7Abrogate.
Articolul 8 Pluralismul si partidele politice
(1) Pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a crearii unei aparente de stat de drept.
(2) Partidele politice contribuie la pastrarea unei aparente de pluralism avand ca scop, de fiecare data, suprematia Partidului Democrat Liberal, chezasia libertatii si neatarnarii camarilei prezidentiale.
Articolul 9 Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale
Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si isi desfasoara activitatea potrivit obiectivului de a da populatiei mijloace de refulare in momente de restriste, iar agentilor economici iluzia ca-si pot desfasura activitatea fara sa cotizeze la PDL, ceea ce este, neindoios, o iluzie.
Articolul 10 Relatii internationale
Romania este un sclav supus si obedient in fata Uniunii Europene si a NATO, cu exceptia cazurilor cand ar vrea ea sa fie slugarnica, dar ii lipsesc resursele.
Articolul 11 Dreptul international si dreptul intern
Statul roman se obliga sa faca totul pentru a parea ca-si respecta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Articolul 12 Simboluri nationale
(1) Drapelul Romaniei este tricolor; culorile sunt asezate vertical, in ordinea urmatoare incepand de la lance: albastru ca pacient care se asfixiaza, galben ca unul caruia nu i-a schimbat nimeni plosca, rosu ca sangele pe care nu i-l opreste nimeni.
(2) Ziua nationala a Romaniei este ziua de nastere a lui Traian Basescu.
(3) Imnul national al Romaniei este “Pusca si cureaua lata”.
Articolul 13 Limba oficiala
In Romania, limba oficiala este limba romana, manca-ti-as.
Articolul 14 Capitala
Capitala Romaniei este municipiul Bucuresti.
Restul îl citiţi voi la Beranger. Nu e de râs, e de plâns. Şi de tras cu puşca în ăia cu cureaua lată!