luni, 31 august 2009

Biblia, soluţia la criză

Mult Stimatul şi Iubitul Nostru Conducător are un dinte împotriva economiştilor, care, nu-i aşa, au dat cu mucii în fasole şi au făcut din criza asta economică un halomais, de nu se mai înţelege om cu tovarăş. Au dat previzuni greşite, de-a ajuns să afle cum merge economia de la Bordureanu, care-i citeşte consumul de energie.
Dacă ar fi fost ceva mai atent(şi mai treaz!) la orele de hidrodinamică de la facultate(că n-a ajuns căpitan de cursă lungă la fără frecvenţă!), ar fi ştiut că regimurile tranzitorii sunt cel mai greu de descris, şi de anticipat. Câţi piloţi n-au murit în regim de zbor transonic, când avioanele, ale căror aerodinamică şi structură nu erau concepute pentru zborul în supersonic, se dezintegrau pur şi simplu. Nici acum regimul transonic nu este total cunoscut şi formalizat matematic, ci doar aproximat, ce-i drept, suficient de corect pentru ca piloţii, cei norocoşi, să nu se mai trezească în izmene, agăţaţi sub o paraşută.
Forţând(nu foarte tare) o analogie, criza este un regim tranzitoriu între două stări de (relativ) echilibru. Există o serie de semne prevestitoare ale crizei, şi ele au fost percepute de mulţi economişti, şi interpretate corect. Au fost imaginate şi câteva posibile scenarii de evoluţie a crizei şi de ieşire din criză. Unde au păcătuit economiştii? Au aplicat metoda similitudinilor unei crize care era din altă lume. Din lumea globalizată. Or, fiind prima de acest gen, nu ai termeni de comparaţie.
Iată ce scrie azi în "Le Monde" Danie Cohen: "La crise actuelle n'a rien à voir avec celle de 1929. Elle n'est pas une crise du XXe siècle égarée au XXIe : elle est la première crise de la mondialisation. Et à cette aune, rien n'est réglé des problèmes qui l'ont créée.
La crise actuelle est née de deux ruptures principales. La première date des années 1980 : c'est la révolution financière qui met la Bourse aux commandes des entreprises. Elle y institue un nouveau mode de gestion. Les firmes cessent d'être des organisations au sens où on l'entendait dans les années 1950 et 1960, favorisant les carrières longues et la loyauté des salariés. Elles visent désormais l'efficacité immédiate. Le bonus prend la place de l'ancienneté comme mode de gestion des ressources humaines...
La mondialisation est la seconde rupture qui a bouleversé le monde. Elle permet aux pays émergents de s'industrialiser, ce qui produit deux effets de sens contraire : baisser le prix des produits industriels et monter le prix des matières premières. Grâce à elle, les gens paient de moins en moins cher leurs écrans plats et leurs iPod, et de plus en plus cher leurs dépenses de base : le chauffage, la nourriture et les déplacements. L'économie mondiale avance en appuyant à la fois sur l'accélérateur et le frein. Les secousses brusques sont devenues inévitables."
Ideea profesorului Cohen este că, şi dacă trece, cauzele profunde ale acestui nou tip de criză nu au fost eradicate, aşa că otrava, în vizunea sa banii proveniţi din excedentele comerciale uriaşe ale Chinei şi din mana petrolieră, va continua să circule prin sistem.
În Cotidianul de azi, Liviu Voinea(singura achiziţie serioasă a lui Nistorescu) face o analiză a modului în care a răspuns la criză sectorul privat din România, în comparaţie cu sistemul public: "Sectorul privat este dat drept exemplu de restructurare rapidă şi eficientă în economie, iar sectorul public este îndemnat să-i urmeze exemplul. Las la o parte că exprimarea de ansamblu „sectorul privat“ poate ascunde multe poveşti diferite, punând la grămadă microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii şi corporaţii transnaţionale, investitori români şi străini, firme privatizate sau investiţii pe loc gol. Dar cât de mult s-a restructurat cu adevărat sectorul privat? ...
Cum s-a restructurat sectorul privat? Principala măsură a fost reducerea costurilor, în special cu personalul. Adică au închis fabrici şi au dat oameni afară (200.000 de şomeri în prima jumătate a anului proveniţi din sectorul privat) sau i-au obligat să intre în concedii fără plată, fără menajamentele statului, pentru că sindicatele sunt mult mai slabe în sectorul privat decât în sectorul public. Să angajezi la bine şi să dai afară la rău nu cere multă ştiinţă - este cam acelaşi tip de management din sectorul public. Este politica prociclică pentru care este criticat şi sectorul public. Aceasta nu este restructurare, ci adaptare defensivă. Este evident că restructurarea sectorului privat din România sub spectrul crizei intră în categoria reducerilor de costuri fără inovarea unor noi produse şi fără schimbări în cultura organizaţională. Responsabilitatea socială corporatistă, mult vânturată în ultimii ani, nu înseamnă însă nişte sponsorizări sau acte de caritate, ci în primul rând înseamnă păstrarea locurilor de muncă în criză. Aşa ajuţi comunitatea. Mai mult decât atât, creşterea profiturilor în plină criză nu este un semn de restructurare, ci este jecmăneală curată şi dovada lipsei de concurenţă." Restul, aici.
Numai că sectorul privat românesc nu este singurul care s-a "restructurat" în felul ăsta. Nici în economiile mature nu s-a întâmplat nimic semnificativ, în afară de reducerile de personal şi de producţie. Aşa că, pe termen scurt, poate că aceste metode "haiduceşti" vor da rezultate. Dar răspunsul consumatorilor ar putea fi acela al creşterii neîncrederii în economie, şi ca urmare, vor consuma mai puţin şi vor economisi mai mult. Accentund problemele economiilor la nivel global.
De aceea unii se gândesc că inflaţia ar fi o soluţie. "Abandonnée dans les années 1980, une recette pourrait alors revenir au goût du jour : l'inflation. La hausse des prix accroît les revenus des entreprises et de l'Etat – et des ménages quand les salaires sont indexés –, alors que la charge de la dette reste constante. Par l'inflation, les détenteurs de créances paieraient à leur tour leur écot à la crise, après les contribuables, les salariés ou les actionnaires. "On ne pourra pas se débarrasser de stocks de dettes aussi élevés dans les pays industrialisés sans accepter davantage d'inflation. Le bon sens serait qu'on se prépare à un retour de l'inflation pour amoindrir ses effets négatifs. La hausse des prix serait aujourd'hui une bonne nouvelle compte tenu des risques de déflation. Ce serait la façon la moins douloureuse de soulager le fardeau de la dette. Or, les Etats-Unis sont davantage prêts à accepter ce discours que les Européens", explique Véronique Riches-Flores, chef économiste Europe de la Société Générale."
Bun, o fi la ei o soluţie. De fapt, a fost şi este şi la noi, de vreme ce consumul se contractă, dar preţurile suie vioaie. Dar este o soluţie doar pentru păstrarea sau chiar creşterrea ratei profitului. Iar la noi datoriile nu stau pe loc, ci cresc, graţie unor condiţii oneroase de împrumut, cu mult mai mult decât inflaţia. Cât despre intervenţia statului nici nu poate fi vorba, pentru că nu are nici bani, nici idei. Ce ne mai rămâne? Ştiu şi eu? Pe vremea când lucram în proiectare, în aviaţie, circula o glumă, atunci când simulam diverse pene şi modul de rezolvare. Era butonul ultimei şanse, într-un fel. Când nu se mai poate face nimic, îl apeşi. "Şi? întreba unul mai naiv. Nimic. Apeşi şi cade Biblia!" Aşa şi Băsescu: ce-i rămâne, după ce află de la Bordureanu cum stă economia, e să se ducă în biserica din bătătura Cotrocenilor şi, cu Biblia în mână, să spună o rugăciune. Dumnezeu îi iubeşte pe păcătoşi, aşa că şanse să se întâmple ceva pozitiv ar avea.

Împrumutul de solidaritate

Continuă nebunia "concediului fără plată". Ca atare, reiterez propunerea mea: aceea ca statul să lanseze un "împrumut de solidaritate", care să însemne reducerea, timp de un an şi jumătate, a salariilor tuturor bugetarilor, cu circa 10% pe lună. În schimbul banilor lor, bugetarii vor primi bonuri de tezaur, garantate de stat, care vor putea fi tranzacţionate doar după trei ani de la încetarea perioadei de valabilitate a împrumutului. Dacă şi alţi cetăţeni vor să economisească, să fie liberi să cumpere astfel de bonuri de tezaur, în aceleaşi condiţii, cu o dobândă simbolică.
Altminteri, să tai arbitrar salariile unor oameni mi se pare un abuz şi un act nedemocratic. Şi nu pot fi de acord cu aşa ceva. Dar o astfel de formă de amânare a plăţilor, în numele solidarităţii, ar putea fi acceptată mai uşor de cetăţeni. Şi cred că la sfârşitul anului viitor, la începutul anului 2011 se va reveni la creştere economică. Mai mult, astfel statul va avea fonduri suplimentare, cu costuri practic zero, pentru investiţii în infrastructuri. Ar fi şi o măsură deflaţionistă, pentru că reducerea puterii de cumpărare va obliga la o reducere a preţurilor de consum.
Cine are opinii despre această propunere, este invitat să şi le exprime.

duminică, 30 august 2009

Dizidenţi şi turnători, în slujba lui Băsescu

În postarea mea de ieri, "Vai celui prin care vine sminteala!" vorbeam despre atacurile la adresa lui Năstase, care au contribuit la victoria lui Băsescu în 2004, atacuri la ordininul unui grup ocult, format din foşti şi actuali lucrători din serviciile secrete, pe care l-am numit "nucleul". Şi am mai scris, de multe ori, despre dizidenţa cu epoleţi, despre legendarea unor lucrători ai serviciilor secrete, în special pentru a pătrunde în preajma "Europei Libere", dar şi în cercurile politice şi civice occidentale şi americane. În fond, nimic nou sub soare. Numai că aceia care au fost legendaţi n-au fost lăsaţi la vatră după 1989, ci folosiţi în bătălia politică internă.
Un caz de acest fel prezintă Bogdan Tiberiu Iacob într-un articol publicat pe inpolitics.ro. Citez din articol: "În septembrie 2004, scena politică a fost zguduită de un material amplu, apărut în publicația românească din diaspora "New York Magazine" și intitulat "O istorie adevărată: Năstase Scatiu" (aluzie la personajul Tănase Scatiu, al lui Duiliu Zamfirescu n.n.). În el, premierului în exercițiu, Adrian Năstase, i se prezenta o așa-zisă "adevărată biografie", din copilărie pînă la maturitate, foarte neagră și mult diferită de versiunile oficiale ale vremii. Autorul părea desupra oricăror suspiciuni: scriitorul Aurel Sergiu Marinescu, fost deținut politic, personalitate a exilului românesc și, peste toate, unchi al lui Năstase. După cum susținea, într-un articol, doi ani mai tîrziu, Grigore Culian, editor al publicației sus-pomenite, materialul lui Marinescu fusese refuzat de toate publicațiile și televiziunile din țară, "ai căror directori fuseseră cumpărați de regimul Năstase cu 65 de milioane de dolari". După publicarea articolului în "NY Magazine", materialul a intrat în posesia Alianţei "DA", fiind exploatat eficient: mii de copii xerox au fost împărţite de-a lungul şi de-a latul României, oamenii aflând, chiar de la unchiul lui Năstase, adevărata faţă a premierului-candidat. În materialul respectiv, Marinescu susținea că Năstase era un parvenit, țigan, "viclean și hoţ", homosexual (la fel ca și tatăl său), fiu al unui nomenclaturist comunist, colaborator al Securității, atît el cît și tatăl său etc. Amănuntele furnizate în document sunt cutremurătoare: Marinescu scrie că Năstase era iubitul unui profesor gay, I.D.Suciu, lucru care nu îl împiedica să aibă relații sexuale cu studenți negri, ori cu un diplomat francez, care i-ar fi oferit un soi de lună de miere de vis, în Franța...
Anul trecut, Marinescu a încetat din viață. Pînă la moartea sa, el a rămas cu aceași imagine de disident anticomunist, fost deținut politic, de luptător pentru dreptate etc. Din păcate, documente aflate la CNSAS și intrate în posesia Inpolitics arată altceva: Aurel Sergiu Marinescu a fost un vajnic colaborator plătit al Securității, în anii 70, apreciat de superiori pentru zelul său și acuratețea informațiilor, care au dus chiar la arestarea unui om. Această colaborare explică mai mult ca sigur faptul că el a primit viză pentru Occident, deși, oficial, era fost deținut de drept comun, și ridică problema dacă nu cumva colaborarea sa a continuat cu brio și după stabilirea în SUA, unde a devenit o voce autorizată a exilului românesc."
Toată povestea o citiţi voi. Ce vreau să spun? Condamnarea comunismului, CNSAS, zecile de tone de dosare ale Securităţii oferite proştilor nu fac nici cât o ceapă degerată, câtă vreme reţelele Securităţii şi ale serviciilor de informaţii au fost practic privatizate şi puse la produs în interesul celui care dă mai mult. În rest, ce ar mai fi de spus? A, da: pa, Băse!

Carnavalul democraţiei

Să revenim la lucruri mai puţin frivole. Am stat şi m-am întrebat zilele astea ce le-aş spune alegătorilor, dacă aş fi în postura de candidat la funcţia de Preşedinte al României. De ce am ajuns la astfel de "chinuri" existenţiale? Simplu! Pentru că niciunul dintre anunţaţii şi neanunţaţii candidaţi nu au nimic de transmis nimănui. Asta în ciuda şuvoiului de vorbe pe care îl revarsă asupra bietului cetăţean turmentat de atâta pălăvrăgeală. De douăzeci de ani aceleaşi şi aceleazi promisiuni, aceleaşi şi aceleaşi teme răsuflate, şi niciun proiect de viitor, nimic în care omul de rând să se regăsească, să aibă un reper, un sprijin, un îndemn.
Din păcate, în cele două decenii de "democraţie" între clasa politică şi omul de rând s-a căscat o prăpastie, care s-a lărgit continuu. Vina este comună: a politicienilor şi a cetăţenilor. A politicienilor, pentru că s-au comportat de parcă partidul comunist nu s-ar fi desfiinţat, ci doar s-ar fi spart în mai multe bucăţi, numite arbitrar liberal, ţărănist, social-democrat, ecologist, liber-schimbist. Toate au acelaşi demers totalitar, intolerant, toate au un dispreţ profund faţă de oameni şi de realitate, faţă de interesul public. Toate sunt nişte grupuri de interese, închise, care nu mai produc lideri, şi doar păpuşi, cei care trag sforile fiind în umbră, şi urmărind un singur ţel: banii, cât mai mulţi bani publici.
Toate aceste partide nu au nici urmă de ideologie, sunt doar instrumente de cucerit şi de exercitat puterea. Această unidimensionalitate a partidelor a avut ca rezultant faptul că nu mai ştiu să guverneze, pentru că şi-au pierdut abilitatea de a înţelege şi de a sluji interesul public. Nu sunt decât un decor de mucava în "carnavalul democraţiei".
Cetăţenii au greşit, la rândul lor, prin indiferenţă civică şi lipsa spiritului critic. Indiferenţa civică a fost răspunsul lor(total inadecvat) la modul în care se face politică în România. Lipsa spiritului critic vine din lipsa educaţiei, inclusiv a educaţiei civice.
Şi atunci, ce aş putea spune eu mai mult decât o fac actualii politicieni unor oameni frustraţi de criză, dezamăgiţi şi pentru care interesul public nu mai are niciun sens, pentru că nu mai există un spaţiu public? Aşa încât nu văd să se nască vreun Făt Frumos în politică, să o elibereze pe Ileana Cosânzeana democraţiei din ghearele tiranului de la Cotroceni. Cel mult vom schimba un mediocru cu un alt mediocru, doar pentru că ne-am săturat de mutra actualului Preşedinte. În rest nu se va schimba nimic. Aceste alegeri chiar nu au o miză.

Pentru onor prezentaţi mătărânga!

Ce-o iubesc ăştia de la Antena 3 pe madam Udrea! Am văzut o scenă antologică, nu mai lungă de 20 de secunde: salvamarii aliniaţi, cu nişte minislipuri prin care li se vedeau mătărângile frumos aliniate la stânga, iar camera insista pe asta, şi în faţa lor Udrea, care făcea revista de front! Ce pamflet mai dur decât ăsta?!
În aceeaşi ordine de idei, Nuţica a simţit nevoia să se afişeze cu Întâiul Mârlan al Ţării, ca să nu uite bizonul cine o ţine în poală. Mai ales bizonul din PDL, unde se pune de-o răzmeriţă, pe motiv de supraexpunere mediatică, în context devastator negativ, din pricina ei şi a aroganţei ei în cazul Comisiei de anchetă.

sâmbătă, 29 august 2009

M-am liniştit!

Dacă Joe Stiglitz zice că revenim la o recesiune normală, omenească, aşa cum scrie la carte, şi dacă Mult Stimatul şi Iubitul Nostru Conducător se ocupă de economie, telefonându-i săptămânal lui Bordureanu, pentru a afla câtă energie mai consumă România(şi cât mai rămâne pentru băieţii deştepţi din gaşca lui nu?), m-am liniştit! Suntem pe drumul cel bun! Iar dacă nu ne ia Dracu' înainte, o să apucăm să vedem şi luminiţa de la capătul tunelului. Băftoşi cum suntem, aş paria că-l vedem pe Dracu' înaintea luminiţei...Cu un Guvern ca acesta condus de Boc, n-am cum pierde pariul.

Vai celui prin care vine sminteala!

Un pasajul din Evanghelia după Matei sună aşa: "Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala." Mi-am adus aminte de asta găsind în bibliotecă un vechi roman poliţist franţuzesc, "Par qui le scandale", de Jean Hougron, povestea unui asasin la comandă, care nu-şi poate ucide una dintre ţinte, şi care-şi pune întrebări despre cauzele "eşecului", despre viitor, despre relaţiile cu aceia care i-au comandat acţiunea şi-l plătesc. Şi din vânător ajunge vânat, după ce-şi anunţă stăpânii despre eşec.
Asta mi se pare situaţia de acum atât a lui Traian Băsescu, cât şi a lui Sorin Roşca Stănescu. Au învăţat amândoi să vâneze în haita băieţilor cu ochi albaştri. Din care n-au ieşit după 1989. Doar şi-au schimbat obiectivele. Făceau ei bani şi trafic de putere şi pe vremea comuniştilor, dar Revoluţia le-a oferit oportunităţi nesperate de a ocupa înălţimile de comandă în statul democratic, unul în politică, celălalt în mediile de informare. Fără ca asta să-i fi eliberat de servituţi. Am mai scris despre asta: orice serviciu secret care vrea să supravieţuiască are şi o structură informală. Aşa a avut şi Securitatea. Cum serviciul nu a mai fost pus la îndoială după evenimentele de la începutul anilor 90, structura informală a început să se ţină şi de altele, nu doar de misiunea sa de bază, asigurarea supravieţuirii şi continuităţii serviciului.
Nucleul informal, cei care-l conduc vor putere şi bani, vor să controleze fluxurile de bani şi pe cele decizionale din stat. Pentru asta aveau nevoie de plantarea oamenilor lor cât mai sus în ierarhia statului, şi, pe de altă parte, trebuiau eliminaţi adversarii sau concurenţii candidatului lor.
Traian Băsescu a fost candidatul nucleului informal, iar SRS a contribuit, la ordin, dar şi din interese pur personale, prin trustul de presă pe care l-a condus, la ascensiunea lui la vârful puterii politice. Tot nucleul a contribuit la denigrarea lui Adrian Năstase, la transformarea lui în inamicul public numărul unu al României.
Doar că alegerea lui Traian Băsescu a fost una nefericită, pentru că e incontrolabil şi imprevizibil. Iar evenimentele din 2005, când s-a produs ruperea lui SRS de Traian Băsescu, reprezintă semnul clar că Iubitul Conducător, încurajat de imensa popularitate de care se bucura, mai ales după circul cu Răpirea din Bagdad, nu a mai vrut să răspundă la comenzi. Şi în loc să lucreze pentru bunăstarea tuturor din haită, s-a gândit doar la buzunarul lui.
Acum nucleul a angajat un ucigaş plătit: pe SRS. Care trebuie să-l execute mediatic pe Traian Băsescu, indiferent cum şi cu ce arme. SRS este cel prin care vine sminteala. Vai lui! Dar mai ales vai ţării ăsteia, care a ajuns pe mâna unor oameni fără scrupule, pentru care nu există nimic sfânt!

vineri, 28 august 2009

Zece zile fără stat

Guvernul Boc se joacă iresponsabil cu focul, presând pentru trimiterea în concediu fără plată, timp de zece zile, a tuturor bugetarilor, în loc să reducă, pur şi simplu, salariile(veniturile) cu 5% timp de trei luni. Dar dacă insistă, eu propun ca tot ce înseamnă bugetar, inclusiv medicii, poliţiştii, militarii, pompierii, SMURD, profesorii, funcţionarii, să plece simultan în concediu. Să închidem statul timp de 10 zile, să înţeleagă şi boii ca Boc şi Pogea, şi cretinii din sectorul privat, care se bucură de moartea caprei vecinului, ce înseamnă absenţa statului. Şi atunci să-i văd pe firocoşi pe unde scot cămaşa! Că prea cred toţi că din cauza bugetarilor o ducem rău. Nu, o ducem rău pentru că sectorul privat practică evaziunea fiscală pe scară largă, foloseşte munca la negru, corupe funcţionari publici şi politicieni, consumă aiurea, este lipsit de responsabilitate.
Hai să vedem cine sunt cei care plătesc la timp taxele şi impozitele, contribuţiile sociale. Nu cumva bugetarii? Să nu aud de restanţele de la CFR. CFR este falimentat cu bună ştiinţă de stat, care nu-i plăteşte subvenţiile pe care s-a angajat să le plătească. Cineva urmăreşte un comision pentru privatizarea Căilor Ferate. Ca şi în cazul Romtelecom, ca şi în alte cazuri.
Modul în care sunt umiliţi în acest moment bugetarii, campania de denigrare, condusă, culmea, de stat, ca angajator, toate astea sunt o mizerie, şi nedemne de un stat democratic. Aşa încât bugetarii trebuie să dea o lecţie: să lase România zece zile fără stat. Să vedem dacă se poate trăi fără. Sau dacă nu ajungem un soi de Somaliland. The land of idiots...

Agonia unei naţiuni

De ce nu mă mir aflând că FMI e de acord cu proiectul legii salarizării bugetarilor? Se repetă anul 1997, când Guvernul României nu era condus de Ciorbea(un analfabet în materie de economie), ci de pula aia tristă de Poul Thompson. Pe viţelul de acum, reprezentantul FMI în fruntea guvernului cu numele Boc, nu ştiu cum îl cheamă, dar să dea dracu' dacă are vreo importanţă! Ăştia sunt interşanjabili. Arată la fel, gândesc la fel, mănâncă acelaşi căcat!
În guvernarea Ciorbea s-a semnat decesul proprietăţii publice şi au fost distruse toate sectoarele industriale şi agricole cu valoare adăugată mare. Acum victima FMI va fi statul român şi serviciile publice de educaţie, sănătate, ordine publică, administraţiile centrală şi locale, protecţia socială. Mai rămâne ceva nefăcut praf şi pulbere din ceea ce am construit cu sacrificii timp de 45 de ani? Şi nouă ne mai rămâne vreo speranţă?
Oricum, se pune de un nou val de emigrare, mai ales din rândul românilor educaţi şi cu viziune. Îmi pare rău, nu-i pot urma pe aceea care pleacă. Am ratat ocazia în 1990-1991. Acum e prea târziu. Rămân să trăiesc destrămarea lentă şi agonia unei naţiuni incapabile să-şi apere interesele şi identitatea. Poate că este o pedeapsă meritată pentru faptul că n-am reuşit să fac nimic pentru schimbarea în bine a acestei ţări. Sau poate pentru că n-am ştiut să mă fac înţeles. Orice ar fi, trebuie să înghit şi asta, pentru că nu mai am ce face.

Cât de prost poate fi Boc?

Cât de prost poate fi Boc? În loc de a intra în clinciuri nesfârşite cu sindicatele, cu ideea tâmpită a concediului fără plată, mai bine ar da o Ordonanţă de Urgenţă, în care să se specifice clar: timp de trei luni salariile tuturor bugetarilor se reduc cu 5% pe lună. Punct. Şi nu ar mai da peste cap o ţară întreagă. Nu cred că românii nu ar înţelege motivele şi nu ar răspunde adecvat într-un astfel de moment dificil pentru ţară. Dar ca oamenii să fie solidari, fă şi tu un gest: desfiinţează dracului ministerele parazite, precum cel al turismului. Altminteri nu te va urma nimeni. Şi fă un pact social cu toţi partenerii: sindicate, patronate, organizaţii ale societăţii civile. Dar la ce să te aştepţi de la unul ca Boc?
A, şi încă ceva: de pe urma interzicerii cumulului salariu-pensie la stat se vor economisi în 2010 doar circa 15 milioane de euro. Vă reamintesc că trebuie să plătim datorii de circa 25-30 de miliarde de euro în următorii ani. mizilicurile astea nu sunt decât praf în ochii proştilor, pentru că majoritatea cumularzilor sunt din sistemele de sănătate şi de educaţie.

joi, 27 august 2009

Capitalistul pulii

Mă enervează tot mai tare Dinu Patriciu, cu "soluţiile" lui pentru ieşirea din criză. Nimic din trecutul lui nu-l îndreptăţeşte să dea sfaturi economice. Şi-a făcut averea din corupţie, spoliind statul. A cumpărat pe nimic o inteprindere publică, construită cu bani publici şi dusă spre un fals faliment de o gestiune frauduloasă, din păcate tot publică, ea, gestiunea. De fapt, cred, fără a avea dovezi solide(din păcate!) că Patriciu a fost doar un paravan, un om de paie, pentru cercuri de interese, autohtone şi străine. A cumpărat la ordin, a vândut la ordin. S-a ales şi el cu ceva bani, oricum mai puţini decât credem noi şi spune el. Altminteri rămânea un arhitect de doi bani, care proiecta în cel mai fericit caz bude pentru vreun zgârie nori de toată jena.
Şi-a făcut banii pe spinarea statului, un stat căruia acum îi vrea pielea, pe motiv că are prea mulţi bugetari. Drept pentru care vrea să dea afară 600.000 dintre ei. Atenţie: nu funcţionari publici, ci bugetari, adică medici, profesori, poliţişti, etc. Bun, poate am avea funcţionari în exces. Deşi sincer nu cred asta. Ce nu înţelege nimeni este faptul că birocraţia nu poate fi automatizată. Un calculator nu poate decide în locul unui funcţionar public. Oricâte calculatoare am avea în administraţie, dacă în spatele lor nu sunt oameni competenţi, n-am făcut nimic. Calculatorul este un mediu de stocare şi de prelucrare a informaţiilor şi eventual un soi de poştaş. Dar nimic mai mult.
Această viziune tembelă prin simplismul ei spune multe despre starea gândirii economice româneşti, despre criza liberalismului economic autohton, care este reprezentat de dobitoci precum Patriciu, şi despre capacităţile intelectuale ale capitaliştilor români.
Eşecul României este eşecul pieţei, lăsată de capul ei. Este eşecul anarhiei economice. Nu am vrut să facem o tranziţie cu cap şi coadă, o restructurare raţională a aparatului productiv al ţării. Nu, am lăsat piaţa să decidă. Şi ea a decis că România trebuie să fie doar o piaţă de consum, care trebuie să-şi scoată la mezat resursele, pentru a-şi plăti consumul. Acum nu mai avem ce dracu vinde, aşa că a venit momentul distrugerii statului, reducerii sale la unica dimensiune represivă, adică să-i ţină departe de bogaţi pe săracii României. Atât! În rest, cine a furat când se putea, trăieşte, cine nu, crapă, sau pleacă unde vede cu ochii! Mişto viziune liberală! Să trăiţi bine!
PS: în instituţiile statului sunt oameni care câştigă lunar cam cât costă un singur trabuc de-al lui Patriciu. Şi uite cum iese la iveală minciuna salariilor exorbitante de la stat: cel mai mare salariu al unui bugetar, la ORNIS(ăia cu registrul secretelor de stat şi al informaţiilor clasificate) e de vreo 3.500 de euro. Ce ne prezentau demagogii pe la televiziuni erau salarii ale unora din regii ale statului, care se întreţin din banii lor, au profit, nu iau bani de la contribuabili. Iar cel mai mic salariu al bugetarilor e de vreo 140 de euro.
PPS: spuneam mai sus că nu cred că avem bugetari şi funcţionari publici în exces. Iată că vine un consultant străin şi confirmă ceea ce spuneam eu: "Principalele probleme ale României în sectorul bugetar nu sunt reprezentate de numărul personalului angajat în acesta, fiind aici la media europeană, ci eficienţa scăzută a acestuia, ponderea ridicată în totalul forţei de muncă ca urmare a ratei mici de activitate în rândul celorlalţi angajaţi, afirmă un raport dat joi publicităţii de către consultantul A.T. Kearney." De fapt, munca la negru ne strică statistica, în principal, şi faptul că agricultorii nu intră în statistici. Şi concluzionează: "Reducerile numerice pot duce la înrăutăţirea calităţii serviciilor în perioada crizei."

Ce ne trebuie nouă democraţie?

În România se fac averi şi se trăieşte pe picior mare din "implementarea democraţiei". O dovedesc tot felul de reprezentanţi ai "societăţii civile" care au prosperat şi prosperă dând lecţii de democraţie şi muşcând zravăn de cur pe oricine nu-i de acord cu ei şi modul lor de a fi "democraţi."
Ei bine, nici unul dintre apostolii ăştia ai democraţiei nu a scos o vorbă despre intenţia dementă a Guvernului de a introduce, într-o viitoare lege a falimentului primăriilor, a prevederii înlocuirii primarilor cu judecători sindici, în cazul în care primăriile au probleme financiare. "Legea falimentului este o lege buna, dar ea trebuie sa stipuleze pierderea mandatului de primar, nu doar preluarea primariei de un profesionist si inapoierea ei primarului dupa rezolvarea problemelor financiare. Ar fi insa o obraznicie ca o primarie de comuna sa fie declarata in faliment, iar primarul sa vina cu zambetul pe buze la Bucuresti sa ceara bani, cum se intampla acum, cand, din cele peste 3.200 de comunitati locale, 1.400-1.500 sunt falimentare", arata Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice (IPP). Moraru spune ca mai potriviti pentru a prelua primariile falite sunt fostii prefecti, inaltii functionari publici sau inspectorii guvernamentali, decat judecatorii sindici care aplica masuri strict financiare. Expertul mai arata ca primariile sunt declarate falite si in alte tari, pierzandu-si din active in favoarea creditorilor. " Am citat din "România Liberă", care salută această tâmpenie monumentală.
Când o să scăpăm de cretinismul ăsta sinistru, de a judeca totul cu instrumentele cu care judecăm entităţile economice private? Primăria nu este o inteprindere, este o instituţie care are funcţii specifice şi reprezintă o comunitate, care este cu totul altceva decât un SRL. Falimentul unei primării este un nonsens. Echivalează cu a spune că declari falimentul democraţiei. Dar ce să înţeleagă un bou precum Adrian Moraru, cu căcatul ăla de IPP, care numără rolele de hârtie igenică de la Parlament?
Or fi, nu zic nu, şi cheltuieli făcute aiurea, şi corupţie în primării. Dar, har Domnului, avem suficiente instrumente pentru a împiedica şi pedepsi abuzurile. Am propus încă din anii 90 constituirea unor Curţi de Conturi speciale pentru Administraţiile Locale. Francezii au trecut şi ei, după descentralizare, printr-o fază de genul ăsta, când primăriile au luat-o razna cu cheltuielile. Dar nu s-au gândit la încălcarea democraţiei, ci au făcut astfel de Curţi, au trimis la mititica vreo doi-trei primari mai iuţi de mână(primarul oraşului Nice, printre alţii) şi lucrurile au revenit la normal. Dar francezii nu au înlocuit primarii cu judecători, n-au inventat interdicţii absurde şi antidemocratice, ci au aplicat legea.
Tâmpenia asta este, de fapt, un mod de a scăpa de primari incomozi şi de a-i scoate din jocul politic. Şi de a pune mâna pe banii unor primării mai bogate. Dar cel mai periculos efect al acestei mizerii este acela că dispare ideea de solidaritate naţională. Şi aşa suntem o naţiune pe marginea prăpastiei, care mai are puţin şi dispare. Ideea că cei bogaţi, mă refer la colectivităţi, nu au nicio obligaţie faţă de colectivităţile sărace, este fix ce lipsea pentru a ne retrograda la rangul de gloată tâmpă şi iresponsabilă.
Dar mai gândeşte cineva în ţara asta?

Bine, şi ce facem?

Încep să se întoarcă de pe cele coclauri europene minunaţii noştri blogări. Unul mai sictirit ca altul. Nu pentru ceea ce au trăit şi văzut pe acolo pe unde au fost, c-a fost super mişto. Pentru edificare, aici, aici şi aici(şi toţi au multe poze care te fac să salivezi!). Sictiriţi pentru felul în care arată România, pentru felul în care sunt trataţi în România şi, în general, sictiriţi la ideea că pauza s-a terminat şi trebuie să se scufunde din nou în butoiul cu căcat naţional.
Bine, ştim despre ce este vorba în propoziţie. Întrebarea este ce putem face pentru a goli butoiul cu căcat, pentru a nu mai face din întoarcerea acasă o pedeapsă divină. Altminteri vom trăi din nevroză în nevroză, până la sinuciderea finală, ca să zic aşa. Deci, schimbăm ceva, începând cu luna noiembrie, sau ne cumpărăm toţi bilete pentru plaiuri mai frumoase şi mai luminoase?

miercuri, 26 august 2009

Un act ratat: "domnul Organ"

Elena Udrea a comis un act ratat azi, când a cerut recuzarea lui Ludovic Orban şi a celorlalţi membri ai Comisiei parlamentare de anchetă, şi în scrisoarea de recuzare l-a botezat pe Orban, Organ. Îmi pare rău, am să fiu mârlan, dar acest act ratat spune multe despre gândirea Fecioarei din Pleşcoi, căreia, se pare, îi stă mintea doar la pulă! Asta e! Accept toate mustrările de rigoare, dar în cazul de faţă nu mă pot abţine! Prea mă calcă pe nervi tuta asta!

Edward Kennedy

A încetat din viaţă senatorul Edward Kennedy, figură ilustră a vieţii politice americane, membru de frunte al Partidului Democrat şi o personalitate controversată, cu bune şi rele. A luptat, în ultimul an, cu un cancer. Asta nu l-a împiedicat să contribuie la campania electorală a lui Barack Obama, rostind un discurs electrizant la Convenţia de la Denver, din august anul trecut.
Este ultimul dintre cei patru fraţi Kennedy care părăseşte această lume. Primul dintre ei, Joseph P. Kennedy Jr, a murit într-o bizară şi extrem de riscantă misiune de bombardament, în cel de-al Doilea Război Mondial, într-un bombardier teleghidat, umplut până la refuz cu explozibili. JFK şi Robert au murit asasinaţi. Şi el a trecut în viaţa sa pe lângă moarte, nu o dată.
Deşi dintr-o familie înstărită(cum a făcut averea tatăl lor nu pare să aibă prea mare importanţă pentru americani), a făcut politică în Partidul Democrat, despre care e greu de spus că ar fi de stânga după criteriile europene, dar este un partid liberal, cu puternice preocupări sociale, mai degrabă etatist, în sens american. După moartea fraţilor săi părea destinat să devină, la un moment dat, preşedinte al SUA, şi poate că aşa ar fi fost, dacă nu intervenea incidentul din 18 iulie 1969, când, după o petrecere pe Chappaquiddick Island, a făcut un accident de maşină, în care a murit o tânără. El a raportat accidentul după 10 ore de la producerea lui. Şi-a salvat cu greu cariera politică după acest eveniment nefericit şi încă neexplicat pe de-a-ntregul.
S-a concentrat pe activitatea din Senat, şi este la originea unor legi importante, cu impact asupra vieţii politice(finanţarea partidelor politice), sociale(educaţie, sănătate) şi economice(creşterea salariului minim la nivel federal).
Viaţa lui a avut şi bune, şi rele. Dar nimeni nu poate spune că nu a lăsat ceva în urma lui, ca om politic. Şi merită salutată consecvenţa cu care a servit atât partidul din care a făcut parte, cât şi, sau mai ales, interesul public. Va rămâne în amintirea americanilor pentru tot ceea ce a făcut în calitate de ales al poporului. Ceea ce nu-i deloc puţin lucru. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Care bancă mare se pregăteşte să dea colţul?

Luni a apărut în "Monitorul Oficial" următorul text, pe care îl reproduc de pe blogul lui Dan, "Trenduri economice":
"Avand in vedere prevederile Ordonantei Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. II alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, ministrul finantelor publice emite urmatorul ordin: Art. 1. - In baza art. II alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, se aproba Procedura de solicitare si punere la dispozitia Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar a unui imprumut din veniturile din privatizare, in situatii exceptionale in care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru acoperirea platii compensatiilor aferente depozitelor garantate, cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezentul ordin. Art. 2. - Directia generala de trezorerie si datorie publica va duce la indeplinire prevederile prezentului ordin. Art. 3. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare la data publicarii. Ministrul finantelor publice,Gheorghe Pogea"
Aveţi pe blogul lui toată povestea. Aşa cum am comentat şi acolo, nimeni nu produce proceduri într-un astfel de domeniu sensibil doar pentru că s-a plictisit de prins muşte la birou. Este foarte clar că măcar o bancă mare din România e cu mâinile pe piept, şi banii existenţi în Fondul de garantare nu sunt suficienţi pentru a onora obligaţiile ei.
Cum n-am cine ştie ce bani în bănci(mulţumită politicii inteligente de salarizare a statului român, care ştie el cui să dea salarii decente!), nu-mi fac griji. Dar mă gândesc cu groază la impactul unui faliment bancar semnificativ asupra mediului economic şi asupra depunătorilor, persoane fizice. Primul atacat ar fi leul. Cei mai mulţi se vor repezi să-şi retragă leii din bănci şi să cumpere valută, pe care s-o ţină la ciorap. Băncile, mă refer la cele relativ sănătoase, vor avea noi probleme, ca urmare a retragerilor. Ele se vor adăuga celor generate de întârzierile de plată ale debitorilor.
După leu toate o vor lua la vale. Şi cu guvernul de diletanţi cu care ne-a "fericit" Înţeleptul nostru Conducător, n-avem nicio şansă ca evenimentele ce vor urma prăbuşirii unei bănci majore să fie cât de cât gestionate. Un sfat: făceţi-vă provizii de "Distonocalm!" Sigur veţi deveni dependenţi de el!

marți, 25 august 2009

Miciurinisme auto

O capodoperă de stil...
din junghiul ăsta de Pobedă!
Şi asta iese din altoirea unui BMW M 6 cu o Volga GAZ M 21!

Femeia "Cur de fier"

Nu sunt misogin şi ce urmează nu este o dovadă de misoginism. Mai ales că, aşa cum am mai spus, am lucrat foarte bine cu femeile. Doar că există o specie nouă de femeie, în politică şi în afaceri, căreia i-aş spune "Cur de fier". Dure, nemilose, care ar face orice pentru bani, pentru carieră, arogante până la nesimţire, dispreţuitoare, agresive, tupeiste până la Dumnezeu. Sunt total dizgraţioase, chiar şi atunci când sunt frumoase. Pentru că răutatea li s-a lipit de chip. Şi nici zâmbetele forţate nu o pot alunga de acolo, nici machiajele savante. Cu specia asta nu e de lucrat, e de luptat.
Arhetipul femeii "Cur de fier" este de departe Elena Udrea. Nu trebuie să vă mai spun ce şi cum. Acum văd că ei i se alătură Amalia Năstase, a câta muiere a lui Ilie Năstase. Care face şi ea paradă de aroganţă la Comisia parlamentară de anchetă.
Valabil pentru toată lumea, nu doar pentru femei: competitivitatea asta nemăsurată ascunde mai mult ca sigur nu doar o mare frustrare, ci şi neputinţa de a fi normal, cu vise şi aspiraţii normale, cu nevoi şi aşteptări normale. Reuşita, în sine, nu spune nimic nimănui. Reuşita are sens doar în planul mai larg al socialului. Pentru că dacă reuşita ta are costuri sociale şi sufleteşti de nesuportat pentru ceilalţi, atunci este un nonsens. Sau chiar un pericol. Inclusiv pentru femeia "Cur de fier".
PS: un astfel de specimen de femeie este şi Madonna. Iar modul în care abordează televiziunile subiectul este de-a dreptul greţos! O tută cu ceva talent, care şi-a făcut carieră din scandal în scandal. Şi care îmbătrâneşte urât.
PPS: tuta este cazată la hotelul Bucureşti, actual SAS Radisson. Drept pentru care am helicopterul Realităţii deasupra blocului, care-mi pune creierii pe bigudiuri. Mersi, Madonna! Sper să aibă o întâlnire tandră cu un maidanez, care face emblema oraşului, să guste şi ea din deliciile Capitalei noastre iubite!

Cine să discute lucrurile astea?

Priveam scenele danteşti ale incendiilor din Grecia şi mă cutremuram la ideea că noi avem o şi mai proastă guvernare decât grecii, cu un stat şi mai slab, şi mai corupt, dar şi mai rupt în cur decât statul grec. Dacă, Doamne fereşte, aveam incendii asemănătoare, cum interveneam, că noi nu avem nici măcar un bombardier cu apă(care, în paranteză fie spus, nu costă chiar o avere, cam vreo două landofcioisuri udreşti şi ubuieşti!), avem vreo două găleţi purtate sub elicopter(dar piloţii trebuie să aibă antrenament, ceea ce necesită bani) şi din căte ştiu eu nicio autospecială de pompieri 4x4, concepută special pentru incendii în păduri. Vă reamintesc scena de acum câţiva ani, când nişte amărâţi de jandarmi trupeţi stingeau focul din pădure, pe undeva pe lângă Reşiţa, cu sticla din PET.
Sunt ferm convins că puştiul care s-a rătăcit la Rânca acum trei săptămâni ar fi fost găsit imediat dacă aveam un elicopter dotat cu cameră termică, pe care Poliţia să-l fi folosit în primele ore, cele critice, sau dacă cei care-l căutau aveau măcar camere termice portabile, pe autospeciale. Dar autospecialele dotate cu aşa ceva zac în praf, pentru că Traian Băsescu a declanşat toamna trecută scandalul Loganului de 70.000 de euro, din motive strict politicianiste. Într-un fel, este complice la moartea puştiului.
Din păcate, ne stabilim priorităţile aiurea, cel mai adesea după mărimea comisionului plătit politicianului care ia decizia. Cum l-a ajutat pe puşti cumpărarea celor două copăi numite "fregate", care în caz de Doamne-Doamne n-au cu ce lupta, pentru că sistemele de arme abia acum se cumpără? Cum i-ar ajuta pe bucureşteni, la un cutremur distrugător, cele 48 de avioane de luptă pe care vrem să le cumpărăm?
Avem urgentă nevoie de echipamente pentru Poliţie şi pentru Protecţia Civilă, în special de elicoptere şi autospeciale de intervenţie în condiţii grele, pentru dotarea spitalelor de urgenţă, pentru combaterea incendiilor, pentru formarea personalului din domeniu, care trebuie plătit cum se cuvine.
Iar dacă vrem să fim apăraţi, cu costuri rezonabile, să insistăm pentru formarea armatei europene, să contribuim cu bani şi oameni la echiparea şi operaţionalizarea ei. Sunt destule ţări care au avioane de luptă în exces. Să le dispună în România, cu echipajele lor, şi cu piloţi români, pe care să ni-i formeze ei. La fel şi cu navele de luptă. Noi să cheltuim pentru dotarea forţelor terestre, în special. Iar cu banii care ne rămân să investim în protecţia civilă. Ăsta e interesul public în acest moment şi în viitor. Şi nu asigurarea fericirii personale a câtorva politicieni corupţi şi hrăpăreţi. Despre asta e vorba, printre altele, în campania electorală ce va să vină. Dar cine să discute lucrurile astea?

luni, 24 august 2009

Vaca şi baletul!

Cineva lansează ideea că Miron Mitrea ar lucra la formarea unui partid de stânga. Acum, că Mitrea e nemulţumit, o ştim. Că e în conflict cu Geoană şi compania, cine nu ştie? Jugulara, aia, aia... Că PDL caută vreo 18 chibiţi care să-i asigure o majoritate în Parlament, devine evident, pe măsură ce schimburile de amabilităţi între cei doi parteneri de guvernare devin tot mai dese şi mai violente. Dar Mitrea şi partid de stânga? Doar pentru că-i fost sindicalist? Să fim serioşi!
Ce au sindicatele post comuniste din România, conduse de îmbogăţiţi de tranziţie, mafioţi în toată regula, aflaţi în tabăra patronilor, cu ideile şi idealurile de stânga? Ce au ele cu muncitorii? De ce s-ar identifica un om de stânga, din clasa muncitoare(să nu ne ferim de cuvinte!) cu Miron Mitrea, un ciocoi cu vilă în Austria şi ceasuri de zeci de mii de euro, cu maşini de lux şi dosar la DNA? Vaca şi baletul!
A, că Mitrea poate rupe o bucăţică din PSD, s-o ducă plocon la Cotroceni, nu ar fi cine ştie ce. Un gest oportunist, o plată pentru uitarea păcatelor. Dar un partid de stânga? E din ciclul "Hai să ne căcăm pe noi!" Şi aşa va rămâne!

Cine-i vrea pielea lui Traian Băsescu?

E din ce în ce mai clar că afacerile lui Mircea Băsescu n-au fost dezvăluite de jurnalişti vigilenţi, care dorm pe preşul de la intrarea la "Registrul Comerţului". Mai mult ca sigur un plic barosan, plin cu documente, a poposit într-o redacţie, la unul dintre agenţii acoperiţi ai serviciului care l-a întocmit. Iar câtorva jurnalişti naivi li s-au dat firimituri, care, uşor, uşor, i-au condus unde trebuie, cum trebuie şi când trebuie. Watergate românesc? Nu, mai degrabă răfuială între clanuri (aproape) mafiote.
Că Băsescu chiar şi-o fură, de data asta, şi încă rău de tot, e una. Dacă îşi închipuie cineva că am să-l compătimesc, se înşeală! Dar mi-ar fi plăcut ca înfrîngerea lui, ca şi victoria din 2004, de altfel, să fie una cinstită, în luptă dreaptă, nu una falsificată de amestecul serviciilor secrete. În rest, vom avea cele mai demente trei luni de politică din ultimii 20 de ani.
PS: tocmai perspectiva acestei nebunii m-a făcut azi ca, pentru câteva ore, să-mi şterg blogul. L-am recuperat, dar data viitoare, când mă va apuca amokul, s-ar putea să renunţ definitiv. Pentru că, de fapt, ceea ce fac eu devine o formă de masochism. Şi un act gratuit, care nu foloseşte nimănui. În primul rând mie nu. Asta e...
PPS: lui Băsescu i se trage de la Bruxelles?

duminică, 23 august 2009

Hai să ne căcăm pe noi!

Un nene, care din posesor de firmă de strâns gunoaie(la propriu!) a ajuns vice la PDL şi şeful comisiei de conntrol al activităţii SIE, Cezar Preda, se exprimă foarte ferm: "eu cred că PSD trebuie dat afară de la guvernare!" Preda exprimă frustrările pedeliştilor, care sigur şi-au făcut alte socoteli, şi aveau un scenariu în două etape. Prima etapă, de circa şase luni de zile, era destinată compromiterii PSD la guvernare, după care, în etapa a doua scoaterea lui de la guvernare şi prezentarea unei guvernări "exemplare", datorată Iubitului Conducător de la Cotroceni, care, în sfârşit, avea guvernul pe inima lui.
Acest scenariu pleca de la ipoteza că economia României urma să intre pe plus pe la mijlocul verii, urmând ca în toamnă să se poată recurge la celebrele "pomeni electorale." Şi acum suspectez faptul că Finanţele au dosit ceva bani, pentru astfel de acţiuni, deşi pare neverosimil. Dacă e adevărat că recesiunea a început anul trecut, cam pe vremea asta, acum era deja cazul de ferestre sparte şi de cucuie, de hârjopeli cu scutierii. Şi? Nimic! Românii stau cât se poate de liniştiţi, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Sigur, statisticile arată nasol, dar am impresia că realitatea e ceva mai roz, "graţie" evaziunii fiscale şi apelului masiv la muncă la negru. Nu e bine, dar e pace! Socială...
Ipoteza, cu toate cele de mai sus, este invalidată de realitate. Iar mai devreme sau mai târziu trebuie să se ia măsuri dure. Ei bine, pentru asta este nevoie de o majoritate consistentă în Parlament. Iar Traian Băsescu nu poate veni şi pleda pentru amânarea lor. Nu poate justifica de ce, cu o majoritate parlamentară de peste 70%, Guvernul nu face tot ce trebuie şi s-a convenit cu organismele financiare internaţionale. Aşa că, de fapt, are disperată nevoie de un guvern minoritar al PDL, care să-i organizeze alegerile, şi să le "fure" pentru el, şi în acelaşi timp să permită amânarea măsurilor dure. Cu alte cuvinte, are nevoie de amânarea "reformelor" cu costuri sociale şi electorale devastatoare pentru el.
Este furios că, orice ar face, PSD nu se dă dus de la guvernare, şi, culmea nesimţirii, îi toacă mărunt cercul de fideli şi-l expune oprobiului public, pentru acte de corupţie! Şi cred că PSD nu se va da dus de la guvernare, pentru că acum cei care impun costurile sociale ale crizei nu sunt miniştrii PSD, ci cei ai PDL.
Este prea târziu pentru PDL să iasă el de la guvernare, gest care, din punctul de vedere al lui Traian Băsescu, ar fi fost cartea câştigătoare în toamnă, la alegeri. Nimeni, cu excepţia UDMR, care nu are nicio miză la prezidenţiale, nu se va înhăma la căruţa PDL, şi nici la aceea a PSD. Aşa că "vitejii" ca acelea ale lui Cezar Preda fac parte din ciclul "Hai să ne căcăm pe noi!", şi sunt explicate mai degrabă de reţeta greşită a şpriţului de vară, decât de un calcul politic cât de cât raţional.
Ce va fi, vom vedea. Dar nu cred că PSD şi PDL sunt pregătite pentru decizii radicale, aşa că ne vom distra, citind în continuare declaraţiile trăznite ale unor politiceini de duminică, aflaţi sub influenţă. Malefică. Galbenă de Odobeşti...

Fotografii trucate, fotografii retuşate

Istoria fotografiilor trucate sau retuşate, care au drept subiect oameni politici, personalităţi şi evenimente istorice, e lungă de cel puţin 150 de ani. N-au inventat asta comuniştii, şi nici n-au fost ei cei mai iuţi de mână în domeniu. Democraţiile aşa zis exemplare au un palmares la fel de ruşinos, dacă nu şi mai ruşinos în materie. Pentru că imaginea are un impact uriaş asupra privitorului, şi nimeni nu poate ignora un asemenea instrument de manipulare, cu impact aproape instantaneu. În plus, este vorba şi de natura umană. Fiecare dintre personalităţile puternice are propria sa idee despre posteritatea sa, şi investeşte în "amenajarea" ei convenabilă. Aveţi mai multe fotografii aici, cu explicaţiile de rigoare, şi amănunte aici.

23 august

Iar se bat câmpii pe marginea actului de la 23 august 1944. Ca de obicei, să fim oneşti. Bun, lăsând la o parte anecdotica legată de eveniment, şi interpretările partizane, inclusiv cremvuştii pe care îi visează "istoricul" Stoenescu, am o singură întrebare: cu sau fără întoarcerea armelor, soarta României PUTEA FI ALTA decât cea pe care o ştim? Eu zic că nu. Voi ce credeţi?
PS: poate că trebuie să mă explic. România nu putea avea altă soartă după război pentru că lucrurile fuseseră deja decise. Ieşirea din alianţa cu Germania nu a contat decât în măsura în care a evitat distrugeri masive pe teritoriul său. Soarta Germaniei nu s-a jucat în România. Direcţiile principale de atac ale aliaţilor, sovietici, americani şi britanici, nu aveau nimic în comun cu România. Pentru sovietici zona asta era marginală, iar germanii ar fi abandonat rapid poziţiile de aici, pentru a nu fi încercuiţi. Nici n-ar fi câştigat cine ştie ce timp, spre exemplu, pentru a schimba soarta războiului cu noile arme. Pur şi simplu nu mai aveau ci cine şi cu ce să le construiască, şi nici oameni antrenaţi să le folosească. Atacurile cu V 1 şi V 2, după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu au avut impactul scontat. Nu erau arme defensive, şi nici nu puteau suplini pierderile masive de oameni de pe frontul de Est.
Mult mai important pentru România ar fi fost să fi avut o clasă muncitoare mai mare, numeric vorbind, cu o solidă tradiţie democrată, cu un partid de stânga, comunist sau social democrat puternic, precum cehii, polonezii şi germanii, care să se constituie în aliat al sovieticilor şi să obţină de la ei un regim mai blând de ocupaţie şi un spaţiu mai larg de manevră. Aşa sovieticii au impus pe cine au vrut ei, ştiind că nu au ce aparenţe păstra. Ne place sau nu, am "dormit" în comunism cum ne-am "aşternut" în democraţia ai schioapă şi chioară din anii interbelici.
Am învăţat ceva de atunci? Sigur nu, altminteri nu am avea aceleaşi probleme ca pe vremea lui Carol al II lea. Şi atunci, de ce dracu' ne tot plângem? Asta am vrut, asta avem!

sâmbătă, 22 august 2009

Maiestatea Sa poligamă

Flăcăul pe care îl vedeţi în fotografia de mai sus este monarhul absolut al unei ţărişoare africane, Swaziland, monarh care are nişte pasiuni nevinovate: femeile şi maşinile de lux. Acum, dacă îţi plac femeile, nu e obligatoriu să te căsătoreşti cu toate. Şi dacă o faci, nu e bine să fie simultan! Ei bine, omul nostru e poligam, şi cum nevestele lui se cam plictisesc, le trimite la cumpărături. Ultimul raid de shoping a costat bugetul statului(nu vă miraţi, statul chiar are buget!) circa 4 milioane de lire. Şi la raid n-au participat decât cinci dintre cele 13 pupeze! Cât despre maşini, şi-a cumpărat 20 de Merţane, la 150.000 de lire sterline bucata! Evident, blindate, că-l iubesc supuşii!
Vedeţi la ce e bună civilizaţia occidentală? Pagubele provocate de nevestele disperate sunt bine planificate în timp, iar fraierul este jumulit pană cu pană, nu de tot penajul odată! Are şi el demnitatea lui, nu-i aşa?
PS:omului nostru să i se întâmple asta pentru că ştiinţa a rezolvat problema?
PPS: parcă ni se părea că limba română este foarte versatilă când e vorba de exprimat tot felul de porcărioare. Ei bine, ia citiţi ce poate limba franceză când este vorba de "disfuncţia erectilă", sau mai pe româneşte impotenţă: "mourir au cul de la princesse" , "s'endormir sur le rôti", "rester en affront", "attraper les mouches", "lever le siège", "faire flanelle", "faire Charlemagne", "rester court", "remettre son bonnet", "perdre haleine", "manquer de voix", "être froid de l'article", "mettre les chaussettes à la fenêtre", "marquer six heures", "tricoter", "avoir le pousse-mou", "… l'oreille basse…", " ...la limace…", "la mort dans le dos".

Oameni şi locuri