vineri, 31 iulie 2009

Antoine de Saint-Exupéry

Omagiu
În cabina avionului de cercetare foto Lightning P-38
Decolarea în ultimul său zbor
Antoine de Saint-Exupery
Acum 65 de ani, pe 31 iulie, dispărea, ucis în luptă(lucru care se va afla abia în 1998, când pilotul german care l-a doborât se va confesa public, spunând şi că, dacă ar fi ştiut cine este la manşă, n-ar fi tras), Antoine de Saint-Exupéry, printre altele autorul "Micului Prinţ". Venea dintr-o veche familie de nobili, numele lui complet fiind Antoine Jean-Baptiste Marie Roger de Saint Exupéry. A fost un pionier al aviaţiei civile, lucrând pe liniile poştale de lungă distanţă, în Europa, în Africa, în America Latină.
Pe mine m-a vrăjit nu cu povestea Micului Prinţ, ci cu "Vol de Nuit", o carte remarcabilă. Erau vremurile eroice ale aviaţiei, când se formau caractere, când slăbiciunile şi laşităţile însemnau moartea, cel mai adesea. Dar şi Micul Prinţ are ceva din biografia sa: prăbuşirea în deşertul libian, pe când făcea un zbor de record pe ruta Paris-Saigon, şi când doar întâmplarea a făcut să fie salvat, împreună cu navigatorul său, după patru zile, de un beduin.
Dincolo de toate amănuntele biografiei sale, care-l fac mai uman, Antoine de Saint-Exupéry este un model de urmat. Tinerii au nevoie de astfel de modele, de oameni de caracter, care lasă ceva în urma lor. Şi ne întoarcem la marea noastră problemă: cine sunt modelele? Şi nu cumva falsele modele au făcut ca societatea noastră să arate aşa cum arată?

De ce-i urâm pe jurnalişti

De ce-i urâm pe jurnalişti? Pentru că, din păcate, tot mai mulţi dintre ei au renunţat la orice urmă de deontologie profesională, la moralitate şi la bun simţ. Nu mai vorbesc despre lipsa de cultură generală, despre superficialitate, despre manipularea grosolană a realităţii.
Bătălia politică oarbă din ultimii cinci ani i-a implicat şi pe jurnalişti, dincolo de orice limită raţională şi admisibilă moral şi profesional. Efectele se văd: scăderea generală a tirajelor, deşi în "sondaje" presa pare să stea bine. Cum dracu creşte numărul de cititori, când tirajele scad constant? Ştiu, Internetul! Să nu exagerăm! Şi numărul de privitori la posturile de televiziune scade, deşi românii nu prea au bani de alte distracţii. De ce s-a ajuns aici? Din dispreţul jurnaliştilor faţă de cei care le plătesc salariu: cititori, recte privitori. Pe care îi dispreţuiesc profund, de vreme ce-i mint, îi manipulează şi le oferă produse jurnalistice de o calitate jalnică.
Un exemplu, dintre multe. Laura Chiriac şi cu Prelipceanu, acum vreo oră, se dădeau de ceasul morţii să facă legătura cu birourile de presă ale unor ministere. Vezi Doamne, nu puteau da de miniştri, ca să-i întrebe pe unde hălăduiesc şi cum de şi-au permis, dacă şi-au permis, să-şi ia concediu!
E vorba de aceiaşi miniştri pe care i-au găsit până mai acum câteva zile, la ore dintre cele mai diverse, la telefon, pentru a-i întreba tot felul de inepţii. Dovadă că ştiu de unde să-i ia, când vor! Iar purtătorii de cuvânt ai ministerelor au telefoane mobile, nu-i nevoie să-i suni la ora 18, pe fix, la minister, vineri, când programul lor se termină la ora 17! Nu cred că Realitatea Tv nu are numerele lor de mobil. Dar cei doi idioţi aveau ceva de demonstrat, şi atunci au pus de-o mizerie manipulatoare.
Numai că un astfel de demers nu rezolvă nimic. Nu face decât să crească nemulţumirea faţă de presă şi de prestaţiile ei. Cum nu rezolvă nimic nici reactivarea unor tembeli precum Cornel Nistorescu, despre care aflu că de mâine se află la conducerea "Cotidianului", luându-i locul Zeului Somnului, Adrian Ursu, numit şi el în funcţia de director editorial la Realitatea. Nimeni şi nimic nu mai poate salva grupul Realitatea Caţavencu, atâta vreme cât imoralitatea şi lipsa de principii sunt la conducere.
Cornel Nistorescu a fost unul dintre artizanii victoriei lui Traian Băsescu. Acum se lasă folosit de Vântu, doar pentru că între timp s-a sucit şi-l urăşte pe Băsescu, iar Vântu are de plătit nişte poliţe. Jegul ăsta te face să vomiţi!

S-a tâmpit CTP!

Într-un editorial din "Gândul", crucişătorul editorialisticii româneşti, CTP, ne spune cum poate deveni Traian Băsescu preşedintele României. Dacă el mai crede că Marele Cârmaci poate fi şi altceva decât un cârpaci cârcotaş în politică, treaba lui! Dar nu de asta zic că s-a tâmpit CTP, ci pentru că vede în Traian Băsescu un soi de Deng Xiaoping al României. "Băsescu are o şansă să devină ceea ce Ion Iliescu a ratat – un Deng Siao Ping al României, o personalitate politică peste care nu se poate trece, deşi nu este şeful statului."
Doamne fereşte de aşa ceva! În primul rând, o observaţie: Ion Iliescu NU şi-a propus aşa ceva, pentru simplul fapt că o asemenea poziţie este incongruentă cu democraţia. Relaţiile lui cu PSD sunt una, şi au o natură specială, care vine din contribuţia lui la formarea şi afirmarea partidului. Dar ca să devină un soi de Deng al României, până peste poate!
Ceea ce a fost Deng în China ţine de natura NEDEMOCRATICĂ a sistemului politic chinez. Deng a fost efectiv la cârma ţării până în 1992, moment la care totalitatea reformelor care au făcut din China ceea ce este acum erau deja pe rol. După aceea Deng n-a făcut decât să se folosească de reţelele lui clientelare pentru a interveni în luptele pentru putere de la vârful PCC. Deşi poziţia pe care a luat-o în evenimentele din piaţa Tiananmen i-a slăbit influenţa în partid.
În România Constituţia spune clar ce poate face şi ce nu poate face un fost preşedinte. Iar foştii preşedinţi, fie că este vorba de Ion Iliescu, Emil Constantinescu, sau Traian Băsescu au fix aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice cetăţean al acestei ţări. Vor să contribuie la dezbaterea publică pe marginea unor subiecte de interes, pot s-o facă. Transparent, la lumina zilei. Dar nu este cazul să continue să exercite puterea pe căi obscure, prin interpuşi.
Dacă un tip precum CTP, care face paradă de principii, îl vede pe Traian Băsescu un soi de Deng, conducând România din umbră, chiar am cacarisit-o!

joi, 30 iulie 2009

Doi papagali, o vai de mama ei de economie!

Când ai doi analfabeţi în materie de economie în fruntea ţării, de mirare este nu că economia o ia la vale mai mult decât în cele mai negre previziuni, ci că nu dă colţul definitiv! Cu toate cocoşismele lor, şi cu tot talentul lor de a recita cu intonaţie(Boc) sau de a dramatiza(Traian Băsescu) textele scrise de consilieri, unii cam urechişti de felul lor în materie, cei doi au dat, în ultimele două zile, întrega măsură a ignoranţei lor în materie de economie.
Să începem cu Băsescu. O ţine ca gaia maţu' cu reducerea cu 20% a personalului bugetar. Măsură care ar rezolva problemele economiei. După mintea ipochimenului, totul este o problemă de voinţă: "Fratilor, luaţi numarul de angajaţi de acum şi reduceti-l cu 20%". Chiar aşa? Adică 20% mai puţini poliţişti, dintr-un foc? 20% mai puţini medici, profesori şi educatori, personal mediu sanitar? Mai puţini pompieri şi salvatori la ISU?
Să ne înţelegem bine: structura de personal a diverselor instituţii ale statului este extrem de eterogenă. Sunt instituţii care funcţionează cu personal sub normă, sunt instituţii obeze. În locul unei analize instituţionale, avem o decizie de tipul !Aşa vrea Vodă!" Şi ce obţinem? Acelaşi căcat, cu 20% mai mic!
Să zicem că Guvernul este atât de tâmpit şi face peste noapte ce zice Băselu. Care sunt efectele alea "minunate" asupra Bugetului, respectiv asupra creşterii economice? Păi, Bugetul Asigurărilor Sociale va avea o gaură frumuşică: ajutoare de şomaj mai multe, contribuţii la sistemele de pensii şi se asigurări de sănătate mai mici. Deci transferuri mai mari de la Bugetul de Stat către cel al Asigurărilor, deci deficit bugetar mai mare.
Flăcăii ăştia ajunşi şomeri peste noapte, şi e vorba de circa 300.000 de bugetari, vor reduce drastic consumul. Deci mai puţini bani la Buget din TVA , dar nu numai. Nu se mai consumă, multe firme din comerţ vor da faliment sau vor intra pe pierderi. Deci iar bani mai puţin la Buget din impozitul pe profit. Băncile vor avea pierderi mari din neplata ratelor la creditele de consum, şi nu e departe ziua în care vor veni cu jalba în băţ la Guvern să fie salvate.
Toate astea vor însemna o şi mai mare contracţie economică, deci o creştere a nevoii de bani pentru acoperirea deficitului bugetar. A simulat cineva efectele în lanţ ale trecerii bruşte în şomaj a 20% din personalul bugetar? Există o singură ţară, acum, în plină criză, care a făcut o astfel de reducere dramatică? Răspunsul este sigur nu. Pentru că nimeni nu-şi bate capul cu astfel de lucruri minore!
De fapt, problema este alta: cum să mărim veniturile bugetare, prin stimularea creşterii economice. TOATE măsurile anticriză, "mulate" pe obsesiile FMI, au produs un singur efect: accentuarea contracţiei economiei. Băsescu n-a dat o singură soluţie în acest sens. Aşa că, hai pa!
Despre Boc, ce să mai spun? Chestia aia că românu' n-o să plătească o centimă din cele 13 miliarde de euro luaţi de la FMI este un monument de tâmpenie! Banca Naţională este a Românie! Banii ăia sunt împrumutaţi în numele României! O să plătim împrumutul ăsta de-o să ne usture şi-n gaura curului!
Aşa e când se ocupă de economie doi papagali!

Fără Băsescu aţi făcut sondaje?

Dispută, cel puţin în blogosferă( spre edificare, citiţi aici şi, dacă aveţi noroc, şi aici), în jurul unei teme uşor marginale, din punctul meu de vedere: de unde ia Oprescu voturi. Sigur, pentru sociologi este o problemă de interes, pentru votanţi, mulţi, puţini, câţi se mai deranjează la urne, sigur nu este o temă de interes. În primul rând Oprescu nu şi-a anunţat candidatura în mod oficial. Dacă o va face, evenimentul se va petrece la limita legii electorale, ca timp, pentru a beneficia de efectul "surprizei". Eu, unul, n-am auzit ca Oprescu să fi început să strângă semnături. E o operaţie care consumă timp şi resurse, trebuie să se petreacă la scara întregii ţări, să aibă şi rezerve, şi cum toţi sunt cu ochii pe el, nu-şi permite să greşească.
Altceva ar fi fost interesant să aflăm din sondajele de opinie: unde se vor duce votanţii lui Băsescu, dacă el nu va candida? Cred că nimeni nu-şi închipuie că Boc, după ce este o catastrofă ca premier, va avea nesimţirea să candideze în locul lui Băsescu. Bine, PDL are de unde alege: de exemplu, unul dintre intelectualii "Romavia". Vi se pare hazardată bănuiala? Mie, nu!
Sigur, candidatul PDL, oricare ar fi el, va avea ştampilat pe frunte "Garantat de Băsescu". Dar va fi suficient? Va fi recunoscut el de TOŢI votanţii lui Băsescu? Va ajunge măcar în turul doi?
Veţi spune că ar fi pierdere de timp şi de bani să întrebi într-un sondaj ce s-ar întâmpla dacă Băsescu n-ar candida. Ideea care domină viaţa politică este aceea că Băsescu nu are cum nu candida. Din o mie şi unul de motive, inclusiv şi mai ales din cauza dosarului "Flota". Dar poate că a apărut un motiv şi mai puternic decât cele care l-ar face să candideze, şi care să-l oblige să renunţe. Nu cred că se alintă când spune, ca azi, că "am în analiză în mod deosebit varianta de a nu candida".
De fapt, acum Traian Băsescu are în faţa ochilor soarta lui Emil Constantinescu. Şi pot spune, fără să greşesc prea mult, că mandatul lui Băsescu este un eşec mai mare decât mandatul lui Emil Constantinescu. Cel puţin Emil Constantinescu n-a lăsat România încăierată cu toată lumea: cu vecinii ei, cu Uniunea Europeană, cu Rusia. Ca să nu mai vorbim despre faptul că el a început negocierile de aderare la UE.
Băsescu a luat o ţară normală, în sensul în care avea un proiect de viitor, era în NATO, terminase negocierile de aderare la UE, avea o creştere economică sănătoasă, erau în curs reforme instituţionale importante. Şi vrând să fie preşedinte jucător, s-a jucat cu soarta ţării. Şi a pierdut. Nimic din ce şi-a propus, declarativ vorbind, nu i-a ieşit. Sigur că nu te poţi prezenta să ceri un nou mandat cu un astfel de bilanţ.
Probabil că acum îşi face calcule, cum anume să iasă din scenă cu pagube cât mai mici, pentru a putea reveni, într-un fel sau altul, în prim planul politicii, atunci când apele se vor mai limpezi. Rămâne o întrebare: cei care l-au propulsat în fruntea ţării şi-au scos investiţia şi au făcut profit? Dacă da, renunţarea la candidatură a lui Băsescu nu-i atinge prea mult, şi nici "orfani" de influenţă n-au să rămână. Dacă răspunsul este nu, atunci Băsescu are o problemă. Şi ieşirea lui din scenă s-ar putea face cu hăulituri. Care-i vor îngropa pe vecie cariera politică...

miercuri, 29 iulie 2009

Care triumf?

Azi, paranghelie mare la Arcul de Triumf. Armata Română, cu americanii în frunte, trecea pe sub Arcul de Triumf, pe motiv că s-a retras din Irak. Dacă puţina mea cultură generală nu mă face de râs, un triumf însemna la romani, de unde am luat cu toţii modelul, o recompensă acordată de poporul roman, prin votul Senatului, celui care învingea în bătălii determinante pentru soarta Imperiului, echivalent cu ceea ce avem azi drept "defilare" militară, şi trecerea pe sub un arc de triumf. Iar romanii veneau şi cu trofeele aferente victoriei: sclavi, rezultatele jafului practicat fără jenă în teritoriile ocupate, aur, argint, obiecte de artă, animale exotice, etc, etc.
Cine a acordat un triumf Armatei Române, şi pentru ce fapte de vitejie? În ce bătălii a învins ea în Irak? Că maximum ce-a făcut a fost să patruleze pe nişte şosele. Bine, pe şoselele alea mai explodau din când în când bombe artizanale. Dar, să fim serioşi! Într-o zi normală, pe şoselele României mor în medie 10-12 oameni şi cam 60 sunt răniţi. În şase ani am pierdut în Irak 2 soldaţi, şi 12 au fost răniţi. Dumnezeu să-i odihnească pe cei morţi în serviciu ordonat! Dar soldaţii români au fost mai în siguranţă pe şoselele alea, decât pe glumele de şosele româneşti!
Deci, unde-i victoria? A învins cineva în războiul din Irak? Ce motiv de triumf avem? Am lăsat în urmă o ţară mai democrată, mai stabilă, mai prosperă? Le-am lăsat amărâţilor ălora un viitor? Sau după ce pleacă şi americanii, irakienii se vor sfâşia între ei, într-un război civil distrugător? De ce a trecut Armata Română azi pe sub Arcul de Triumf? Ca să-i dea un onor electoral lui Băsescu?

O şmecherie de doi bani

Elena Udrea e strânsă cu uşa, nu atât politic, pentru că deocamdată contează doar poziţia PDL, ceea ce spun şi fac ceilalţi n-o ating, ci mai ales mediatic. A dat prost în poză atât cu intervenţia agresivă şi vulgară din plenul Parlamentului, cât mai ales promisiunea că-l "face informativ" pe Tolo, orice ar însemna asta. Să fim oneşti: egalitatea sexelor ca egalitatea sexelor, dar când o femeie ameninţă public un bărbat, şi-şi pune mâinile în şold ca o ţaţă, poate să-şi ia adio de la simpatia lor, a bărbaţilor, oricât de blondă şi de nurlie ar fi respectiva.
Dacă nu era JN, care a tocat-o mărunt, Comisia de anchetă poate nu s-ar fi format. Aşa, vrea, nu vrea, trebuie să dea explicaţii despre cum cheltuieşte banii publici pe fleacuri numite"promovare ". Perdelele nu le mai pun la socoteală. Ei bine, întâmplător sau nu(mai degrabă nu!), chestia asta îi vine mănuşă! "Pro TV anunţă că nu va difuza campania Turist în România, la preţurile cu care parteneriatul Best Advertising – Optimedia a câştigat licitaţia de la Ministerul Turismului pentru promovare internă a programului Turist în România."
Pe blogul "Pagina de media", ţinut de Petrişor Obae, daravela e prezentată pe larg. Ideea e că ministerul condus de madam Udrea e atât de grijuliu cu banul public, încât televiziunile, chiar şi în vremuri de criză, când împuşcă francul, nu se deranjează pe bacşişul oferit de stat. Aşa să fie? Sau e o mână de ajutor date unei tipe, generoasă cu jurnaliştii şi cu televiziunile, aflată la ananghie? Mie mi se pare o şmecherie de doi bani.
PS: mie Elena Udrea îmi aduce aminte de o baracudă! Asta motivează "dedicaţia" de mai jos.

Trompeta Cotrocenilor

Deci, Lăzăroiu dă un interviu în "Gândul". A, nu ştiţi cine-i Lăzăroiu? Nicio pagubă, vă explic imediat: e trompeta lui Băsescu. Aşadar:
1. Avem un guvern unijambist, că monoroată sună ca dracu'! :" Principalul motiv pentru care s-a făcut această coaliţie este diminuarea efectelor crizei economice, or, în acest moment, dacă ai un guvern care merge doar cu o singură roată în loc de două, sigur că nici măsurile pe care guvernul le ia nu se pot vedea." Evident, roata aia care se învârte este PDL. Sper că nu vă închipuiaţi altceva! Doar că se mişcă precum a cincea roată la căruţă. Asta nu ne mai spune deontologul de la Cotroceni.
2. PDL, care este o roată exemplară şi care se învârte, încearcă prin orice mijloace să convingă ailaltă roată de la...mă rog, să-i zicem alianţă, să se mişte mai cu talent: "În continuare lucrurile se pot rezolva prin negocieri între cei doi parteneri de guvernare. Problema asta e că, în ultima vreme, unul dintre parteneri nu se mai aşează la masă, iese mai mult în presă, prin acţiuni politice de tot felul, în Parlament şi îşi spune nemulţumirile care sunt mai mult de partid de opoziţie. Dacă PSD se aşează la masă şi acceptă să nu ducă jocul politic pentru prezidenţiale atât de departe pe cât l-a dus acum, cred că lucrurile pot funcţiona în continuare, evident urmărindu-se cele două obiective cuprinse şi în programul de guvernare."
Mai simplu spus, dacă vrea să stea la guvernare, PSD trebuie s-o lase mai moale cu atacul la bucile tot mai sensibile, dar şi mai încercare, ale Iubitului Conducător. Care-şi închipuia că le închide gura pesediştilor, cooptându-i la guvernare, pentru ca apoi să-i neutralizeze, aruncându-le în cârcă eşecurile guvernării. Ei bine, n-a dat chiar peste nişte fraieri! Mai mult, băieţii din Kiseleff s-au dovedit mai perverşi, scoţându-i din joc lui Băsescu două piese grele, şi punând reflectorul presei pe "imaculata Familie" portocalie.
3. Acum, cu doi "morţi" în casă, şi cu alţii care-şi fac încălzirea pe peluza din faţa Parlamentului, PDL trebuie să facă pe dracu'n patru să se spele de păcate. Dar nu scăpând de păcătoşi, care aduc voturi şi mai ales bani, ci arătând cu deştu la alţii: "Nu ştiu ce strategie are PD-L în raport cu partenerul de guvernare, dar cred că strategia este de a arăta oamenilor – şi asta e strategia şi pentru alegerile prezidenţiale – de a arăta oamenilor că PD-L îşi asumă răspunderea şi pentru cele bune şi pentru cele rele. Mie mi s-a părut că, în raport cu PSD, există doar nemulţumiri..."
4. Sigur, a guverna cu PSD nu-i o fericire, dar dacă se rupe căruţa acum, nu e sigur că PDL va fi felicitat de alegători. Nu-i tocmai o fericire să iei singur peste bot nemulţumirile generate de criză. Şi nici o altă formulă de guvernare, în prag de alegeri prezidenţiale, nu pare uşor de găsit. Mai ales când tu faci tot posibilul să te izolezi, cum face PDL. Aşa că ar fi minunat pentru PDL dacă ar păstra până după alegeri actuala formulă de guvernare: " Politic, se pot calcula costuri şi câştiguri. Ideal ar fi să rămână această coaliţie cât mai mult posibil şi, în orice caz, pe perioada crizei economice, pentru că în ea se găsesc reprezentate interesele a aproape 70 la sută din alegători. De asta ei nevoie ca să treci pentru o perioadă grea de criză şi ca să faci reforme care nu mai suportă alte întârzieri. Dar, dacă menţinerea ei implică costuri foarte mari, nu politice, ci pentru reforme şi diminuarea efectelor crizei, trebuie găsite alte soluţii...În Parlament nu sunt doar PSD şi PD-L, există şi alte partide, formule, şi ele trebuie explorate. Dar explorarea în sine implică întârzieri şi alte costuri, de timp în primul rând. Dacă această coaliţie nu mai e posibilă, ambele partide trebuie să găsească formule."
5. Teorema nr. 1: Traian Băsescu e mai neutru decât Elveţia! Doarme cu Constituţia sub cap! : "Nu cred că preşedintele a fost afectat(de conflictele din Coaliţie, s.m.), pentru că el nu a fost parte a acestor discuţii dintre partide, dimpotrivă a căutat să aplaneze conflictele."
6. Teorema nr. 2: Mogulii de presă e de vină! "Cred că există( o strategie a PSD şi PNL de a-i ataca pe oamenii preşedintelui Băselu), dar cred că e coaliţie mai largă, între PSD, PNL, Realitatea TV şi Antena 3 pentru a ataca miniştrii PD-L, pentru a-i expune, sigur, în felul ăsta încercând să lovească în preşedinte, care ar putea să candideze la toamnă. Se prefigurează o asemenea coaliţie cu o asemenea strategie, care se vede şi în Parlament şi la televizor şi uneori chiar în publicaţiile trusturilor respective...Cele două trusturi sunt conduse de nişte oameni de afaceri puternici care au interese politice majore. Unul dintre aceştia nu şi-a ascuns niciodată interesele politice şi e chiar activ în politică..."
7. Teorema nr.3 : Doar alţii au interese economice, pe care le promovează prin intermediul politicii şi politicienilor. Traian Băsescu şi pedeliştii sunt nişte sfinţi asceţi. "Cei doi oameni de afaceri nu au numai trusturi de presă, au o mulţime de alte afaceri, care, în România, au prosperat şi ei speră să prospere printr-o relaţie privilegiată cu statul. Sunt nişte interese economice, care se leagă de interese politice. Plus, ambii oameni de afaceri au probleme în justiţie, nu ştiu dacă sunt vinovaţi sau nu, dar sunt anchetaţi ei sau familiile lor şi, atunci, există o presiune indirectă – nu ştiu dacă a existat şi o cerere directă – asupra preşedintelui de a influenţa mersul anchetelor. El n-a răspuns în cinci ani de mandat şi pe mine mă miră că ei îşi imaginează că ar putea să răspundă la asta acum, la sfârşitul mandatului, dar ei au speranţa că ar putea veni cu un alt preşedinte, care să fie mai uşor controlabil şi care să le rezolvele problemele, unele legate de bani, de afaceri, altele – de justiţie." Ce mă miră e că, de la o vreme, Cotrocenii l-au uitat pe Dinu Păturiciu. Oare de ce? Prea mulţi bani, prea multă putere?
8. Teorema nr. 4: Cine lucrează la mogulul de presă, cur de Băsescu muşcă! " Poate ar trebui să facem o tipologie a jurnaliştilor. Există jurnalişti – şi aici includ şi analişti, comentatori şi moderatori – care sunt absolut oneşti. Îi cunosc, sunt oameni care nu vor decât să fie profesionişti. Sunt şi oameni cărora le plac foarte mult banii. Ei au primit, la un moment dat, foarte mulţi bani, când lucrurile mergeau bine, după care au început să se facă reduceri de salarii. Ei nu au luat niciodată banii ăia pentru că îi meritau, pentru că erau mari talente. Nu li s-a spus niciodată lucrul ăsta, dar s-a lăsat să se înţeleagă că se aşteaptă o anumită obedienţă din partea lor. Când au scăzut salariile, ei spun „Asta e o lovitură, înseamnă că nu mai sunt la fel de talentat” şi au înţeles că, de fapt, obedienţa le-a fost plătită şi asta le-a accentuat sentimentul că trebuie să rămână obendienţi. Există oameni care, la un moment dat, au făcut în mod corect presă, erau oneşti. S-a întâmplat ceva în viaţa lor, în cariera lor şi au devenit foarte cinici şi au spus „Nu mai contează, şi alţii fac asta, o să iau bani mai mulţi. O să-mi falsific convingerile, opiniile şi o să spun ce vrea patronul”. Există oameni care au soţii, familii, prieteni care sunt arondaţi pe lângă ministere, partide şi, la fel, li se pare că trebuie să proteje un anumit partid şi să le critice pe altele."
9. Băsescu e perfect! " Mie mi se pare că şi preşedintele şi PD-L s-au comportat perfect în cazul Ridzi. Nimeni n-a apărat-o, n-a ieşit nimeni să spună „E total nevinovată, nu vă atingeţi de ea”. PD-L a acceptat comisia de anchetă, un gest de maximă deschidere. În momentul în care au apărat clar semne că acolo sunt nereguli, şi-a dat demisia şi cred că şi ea a acţionat corect atunci. PD-L a votat în Parlament pentru începerea urmării penale. Ar trebui luat cazul Rdizi ca exemplu pentru cum ar trebui să se întâmple lucrurile în politica românească când ai un om suspectat de corupţie, abuz în serviciu sau altceva."
10. Băsescu e un învingător, nu-l face pe el presa la voturi!: "Din fericire, din ce în ce mai mulţi oameni înţeleg interesele patronilor de presă. Chestiunea asta că cei care vorbesc astfel despre media o decredibilizează eu nu cred în ea. Media se decredibilizează singură. Numai dacă îl crezi tâmpit pe omul care se uită la televizor şi care vede că în fiecare zi îl toci pe Traian Băsescu la televizor şi ştie că patronul tău este un advsar declarat politic al preşedintelui, omul ăla nu e tâmpit să nu înţeleagă ceea ce se petrece la televizor. De aia audienţele ne păcălesc. Şi eu mă uit la genul ăsta de emisiuni. Nu se uită numai oameni care au acest gen de convingeri, care pot fi şi convertiţi de partea cealaltă. Sunt oameni care înţeleg foarte bine de ce un anumit post de televiziune prezintă doar ştiri negative despre preşedintele Traian Băsescu. Din punctul ăsta de vedere n-am neapărat o teamă. Sincer, mă tem de falsificarea democraţiei."
11. Pe Băsescu nu-l nu-l atinge nimic! "Niciun fel de mici sau mari scandaluri de presă(Ridzi şi Udrea) nu l-au afectat şi se vede aşa de bine acest lucru în sondaje!"
Citiţi aici tot interviul. Care este, ca mesaj, unul rudimentar: "Băsescu e invicibil, Băsescu rade tot, e perfecţiunea întruchipată". Dacă pe aşa ceva vrea să-şi construiască strategia de campanie, Băsescu ori a înnebunit, ori e rupt total de realitate!
În fond, asta a făcut tot timpul Traian Băsescu: a dat vina pe alţii. El nu şi-a asumat niciodată nici cea mai mică responsabilitate.

marți, 28 iulie 2009

Vesela inconştienţă a clasei politice

Nebunia comisiilor de anchetă, pe care Parlamentul le produce acum pe bandă rulantă sunt un soi de răzbunare tardivă pentru anii de umilinţe, în care corpul legiuitor a fost o anexă a Executivului. În Constituţie se spune: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării." Doar că în ţara asta de legiferat legiferează toată lumea, mai puţin Parlamentul, el doar dă aparenţa de constituţionalitate legilor născute din interese care au prea puţine în comun cu interesul public. Iar transpunerea în legislaţia naţională a acquisului comunitar nu înseamnă legiferare, ci aprobarea mecanică a unor directive europene.
Tot în Constituţie există un articol, care spune: " Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia." Lucru pe care cele două partide care compun coaliţia guvernamentală îl uită! Cazul Ridzi nu este o pată doar pe "blazonul" PDL, nu doar problema lui, este problema Guvernului, în ansambul său, şi îi priveşte pe toţi. La fel şi cazurile Udrea, Nemirschi, şi care vor mai fi şi vor mai ieşi la lumină.
Din păcate, aceste comisii, care sunt instrumente ale luptei politice, o luptă politică oarbă, de cocină, dacă e să mă întrebaţi pe mine, vor avea drept consecinţă blocarea actului de guvernare. Nu orice contract de publicitate e ilegal şi o schemă de sifonare a banului public, ca în cazul Ridzi. Într-o societate modernă comunicarea publică, inclusiv din partea autorităţilor publice la nivel central şi local, este obligatorie. Face parte din obligaţia de transparenţă. Şi aşa majoritatea românilor habar nu au de proiectele finanţate din bani europeni. Lucru care a permis monopolizarea accesului la aceşti bani prin acces privilegiat la informaţie.
Criminalizarea oricărui act de autoritate, a oricărei decizii a guvernului, punerea în discuţie a oportunităţii şi legalităţii deciziilor Guvernului printr-un soi de automatism, este ultimul lucru de care aveam nevoie în plină criză. Şi aşa toate proiectele de investiţii din bani publici sunt întârziate sau blocate de păruiala dintre firmele care au câştigat licitaţiile şi cele care le-au pierdut. Ca să nu mai vorbim de piţigoi, lupi în călduri, daci, traci, ostrogoţi şi piţiponci, care s-au coalizat împotriva programelor de construcţii de autostrăzi!
Nu ştiu ce anume ar putea opri nebunia "comisiilor" parlamentare de anchetă. Ceea ce putea fi un act de demnitate din partea Parlamentului s-a transformat într-o mascaradă sinistră, care nu mai are mult până să blocheze actul de guvernare. Mascaradă la care toată clasa politică participă cu veselă inconştienţă...

luni, 27 iulie 2009

O (posibilă) candidatură inutilă

Nu ştiu cât de interesante sau de originale vă vor părea cele scrise de mine despre Sorin Oprescu şi calculele lui privitoare la candidatură. Premiza de la care plec eu este aceea că eventuala candidatură a lui Sorin Oprescu la Preşedinţia României este inutilă. Inutilă, pentru că nu rezolvă problema de fond a acestei toamne: crearea condiţiilor pentru o mai bună guvernare a ţării.
S-a spus, şi cred că fără temei, că oamenii s-au săturat de candidaţi politici, că le surâde ideea independenţilor, eventual a independenţilor tehnocraţi. Este o simplă afirmaţie, de nimic susţinută. Să fim oneşti: Sorin Oprescu nu pupa la Primăria Capitalei, dacă nu avea în spate votanţii şi chiar infrastructura PSD. Şi nu pupa la Primărie dacă bucureştenii nu se săturau de "performanţele" TUTUROR celor care au condus Bucureştii în ultimii douăzeci de ani.
Era clar, din felul în care evoluase opinia publică din Bucureşti, că ideea de schimbare era coaptă, că ea trebuia doar "încarnată" de cineva. Cum şi PSD şi PDL au propus candidaţi cenuşii şi lipsiţi de carismă, Sorin Oprescu, ajutat şi de stângăciile celor care au vrut să-i pună talpă, s-a impus ca imagine a schimbării, dar a fost un câştigător din lipsă de ceva mai bun.
Şi acum, dacă va candida, se va situa tot la capitolul "din lipsă de ceva mai bun". Numai că este evident că România are nevoie de ceva mai mult decât un preşedinte votat la plesneală, ca Traian Băsescu în 2004. Oamenii nu-l vor vota pe Sorin Oprescu doar pentru că nu au ceva mai bun de votat, sau pentru că s-au săturat(şi s-au săturat! Nu vă luaţi după sondaje, ele spun acelaşi lucru: nu există ceva mai bun) de Traian Băsescu. Ei îl vor vota, dacă ar candida, în condiţiile în care ar fi siguri că ar fi un alt fel de preşedinte, că ar avea capacitatea de a construi consens în problemele grave cu care se confruntă ţara.
Spre deosebire de idioţi precum Turturică, idioţi care-i reproşează lui Oprescu faptul că n-a făcut în câteva luni o autostradă suspendată(idee care nici măcar nu e atât de creaţă pe cât le pare lor!) ceea ce-i reproşez eu este că n-a reuşit să construiască un parteneriat pentru Bucureşti la nivelul Consiliului Local. Unde caftul dintre cele două aripi ale FSN, PDL şi PSD, face imposibilă o gestionare unitară a Capitalei.
Cum va reuşi Sorin Oprescu să gestioneze, ajuns la Cotroceni, caftul dintre PSD şi PDL, generalizat la nivelul ţării şi al tuturor instituţiilor statului? Pentru că, de fapt, asta este marea problemă a următorilor cinci ani ai mandatului prezidenţial, oricum s-ar numi viitorul şef al statului. Băsescu n-a reuşit s-o facă, deşi era un insider, un fondator al măgăoaiei politice. Bine, Băsescu a "reuşit" mai mult decât şi-a propus, turnând gaz peste foc.
Practic, niciunul dintre candidaţi, cu Băsescu în frunte, nu este capabil să facă pace între cele două aripi ale FSN. Întrebarea este: ce anume ar putea duce la pace? Pentru a răspunde, trebuie să ştim care este natura acestui conflict. Răspunsul este cât se poate de simplu: conflictul este de natură economică. Ideologia nu joacă vreun rol aici, ea este doar un element de decor! Vi se pare că PDL este dreapta, aşa cum PSD este de stânga? Evident, nu! Sunt partide dezideologizate, structurate ca partide ale puterii. Sunt echivalentul românesc al Partidului Comunist Chinez, care a rămas doar cu numele comunist!
Interesele economice ale tuturor partidelor româneşti sunt legate indisolubil de stat. Este, dacă vreţi, o repetare a parcursului Partidului Naţional Liberal, mai ales în perioada care a urmat independenţei de stat a României până la instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II lea. De aceea statul trebuie luat în posesie, prin intermediul politizării funcţiei publice. Procesul nu s-a finalizat. Dacă vă mai amintiţi, PD este inventatorul "algoritmului". Câtă vreme algoritmul este în funcţiune, reforma statului este imposibilă.
Este Sorin Oprescu omul care să scape statul român de blestemul algoritmului? Este un vizionar, un reformator, un om cu un proiect puternic pentru România? Evident, nu. Este un oportunist, care surfează pe valul unei puternice nemulţumiri faţă de politicieni, în general, faţă de actuala guvernare şi faţă de Traian Băsescu.
Eticheta de independent nu înseamnă mare lucru, câtă vreme Sorin Oprescu nu este altceva, ci doar ceva mai acceptabil. Iar faptul că mulţi consideră candidatura lui acceptabilă, chiar necesară, dovedeşte eşecul ofertei partidelor. Care nu s-au gândit serios la structurarea unei oferte prezidenţiale veritabile. Au mers toate pe formula: candidatul este automat şeful partidului. O altă formulă ar fi impus un sistem de alegeri interne, de care conducerile se feresc. Pentru că ele sunt privite drept un pericol pentru conducere. Ceea ce nu este adevărat, dar, mă rog.
Intrarea lui Sorin Oprescu în cursa pentru Cotroceni va complica lucrurile în toate partidele. Cel mai atins va fi PSD, pentru că Sorin este considerat alegerea firească de mulţi dintre votanţii social-democraţi. Dar şi unii din PNL, PDL şi din PRM l-ar vota. Nu ştiu dacă aceste resturi, adunate, l-ar putea propulsa în turul doi. Este puţin probabil ca scenariul de la Bucureşti să se repete. Dacă nu se găsesc nişte isteţi să încerce să-i facă imposibilă candidatura. Lucia Verona crede că "isteţii" s-au înhămat deja la muncă. Ce să zic? Succes! Prostia e eternă!

Să n-o cacarisească la tăiat panglici

Cum ştiţi, veselul nostru ministru al culturii, Theodor Paleologu, s-a declarat mare amator de tăiat panglici. Şi cum pare uşor cam pirpiriu, fiind lat în spate precum biscuitu'n dungă, o mână(robotică) de ajutor nu i-ar strica. Îi recomand acest robot, specializat pe tăiat panglici. Nu de altceva, dar să n-o cacarisească la vreo ceremonie!

duminică, 26 iulie 2009

PSD: ieşirea de la guvernare, deja decisă?

Sentimentul meu este că deja PSD a luat o decizie în legătură cu participarea sa la guvernare. Iar ea este ieşirea de la guvernare. Nici nu era greu de luat o astfel de decizie, dacă PSD vrea ca Mircea Geoană vrea să aibă o minimă şansă de a accede în turul doi al prezidenţialelor. Şi cum nu are o alternativă viabilă pentru candidatura lui Geoană, PSD, îi place sau nu, trebuie să iasă din coaliţia guvernamentală.
Problema este când şi cum să facă aceast lucru. Din câte văd eu, PSD şi-a ales o direcţie de atac: incapacitatea PDL de a gestiona criza economică. Presiunea mediatică pusă de PSD asupra PDL este reală, şi Boc este tot mai iritat de asta şi de criticile partenerilor de guvernare. Madam Udrea, pe care o paşte, de mâine, o comisie de anchetă parlamentară, cu acordul generos al PSD, îi ţine isonul lui Boc.
Interesantă a fost şi ieşirea la rampă a purtătorului de cuvânt al PSD, Duvăz, care s-a concentrat tot pe aspectele economice ale guvernării, acuzând şi el modul în care oamenii PDL gestionează economia. Fără a acuza pe cineva anume, Duvăz a criticat viguros măsurile de natură economică ale guvernului, cu trimitere directă la Pogea şi la Videanu. Că veni vorba de Videanu, pe unde-şi mai pierde timpul? Că eu, unul, n-am înţeles ce face, ca ministru. În afară de micile lui şmenuri, evident!
Să vedem ce riscă PSD dacă iese de la guvernare. În afară de linşajul mediatic al oficioaselor, evident. Care oficioase nu mai sunt nici atât de portocalii în cerul gurii, şi nici atât de credibile şi forţoase, pe motiv de criză, printre altele. Păi, nu cred că riscă cine ştie ce. Cum economia nu este precum picioruşul ăla de broscuţă, pe care, dacă-l cuplam la o sursă de curent, începea să se contracte spasmodic, ORICE măsuri ar lua un guvern Boc doi, ele nu vor avea efecte pozitive asupra ansamblului economiei naţionale înainte de alegeri. Singurul risc ar putea fi acela ca Pogea să fi dosit nişte bani prin diferitele conturi ale execuţiei bugetare, pe care să le folosească pentru ceva pomeni electorale prin octombrie-noiembrie.
Este drept că Băsescu va apăsa pe pedala demagogiei şi va încerca să dea vina pe PSD şi pe Geoană pentru eşecul guvernului Boc unu şi pentru accentuarea crizei economice. Îi va fi greu: el a fost artizanul acestei coaliţii, el a încălecat guvernul şi pe Boc, de la Cotroceni au venit tot felul de legi şi de "reforme", el a fost adevăratul premier al României.
Ieşirea de la guvernare a PSD îl va lăsa pe Băsescu fără elemente importante ale bilanţului. Un guvern minoritar nu-şi va putea asuma răspunderea pe nicio lege. Or acum se pune problema asumării legilor din educaţie. Reforma educaţiei a fost un subiect permanent folosit de Băsescu în lupta politică. Practic, guvernul Boc doi va avea mâinile legate. Şi se va rezuma la a gestiona treburile curente, altceva neputând face.
În schimb, intrând în opoziţie PSD va putea ataca PDL fără să se mai simtă legat de vreun angajament, ca acum. În fond, dacă nu intra la guvernare, era mai câştigat. Nici măcar baronii locali, care au crezut că pun mâna pe ceva bani dacă sunt la guvernare, nu mai suportă actuala situaţie. Şi ei s-au radicalizat, cu atât mai mult cu cât PDL se comportă mizerabil în teritoriu.
Mulţi au spus că PDL ar fi fericit să se afle singur sau doar cu UDMR la guvernare. Nu cred că în condiţiile actuale mai poate fi vorba despre fericire, dimpotrivă. Când sunt doi să împartă "deliciile" crizei, şansa de a nu deconta toate rezultatele negative ale guvernării de unul singur sunt mult mai mici. Aşa, cei de la PDL sunt ţintă sigură. Şi dacă vârful crizei va fi în toamnă, Traian Băsescu va fi în corzi. Cu Ridzi şi Udrea de gât!
PSD trebuie să-şi gândească foarte bine ieşirea de la guvernare. În primul rând trebuie să-şi construiască o justificare-beton. În al doilea rând trebuie să-şi construiască o strategie de comunicare publică, pe care trebuie s-o pună în practică cu profesionalism. Ceea ce n-a prea dovedit în ultima vreme.
Credeţi că bat câmpii? Nu vă sfiiţi, spuneţi-mi ce credeţi fără menajamente!

sâmbătă, 25 iulie 2009

Pur şi simplu, EBA!

Prieteni, desenul de mai sus NU o reprezintă pe EBA. Dar îi surprinde esenţa! Deşi e făcut prin 1950. Şi are un titlu semnificativ: "Smacker". Autorul lui, Basil Wolverton, era supranumit Michelangelo de la "Mad Magazine". Citiţi aici mai multe despre revistă şi cei care au colaborat la ea. Mai jos sunt mai multe figuri feminine, în viziunea lui Wolverton. Mi se pare mie, sau individul chiar iubea femeile?

Un CAER mai pervers!

Comentariul acesta a lui Tony: " România a luat bani de la FMI, care au ajuns la BNR. Pentru aceşti bani plătim dobândă. BNR a eliberat RMO(rezervele minime obligatorii), bani care au ajuns la bancile comerciale. Acestea împrumută cu aceşti bani statul român cu o nouă dobândă. Cred că este o tâmpenie să iei bani împrumut şi să plateşti de două ori dobandă," mi-a adus aminte de un banc.

Tutankamon, faraonul, cere înţelepţilor să-i spună care sunt motivele pentru care statul este în declin, societatea o ia la vale, duşmanii devin tot mai îndrăzneţi. Înţelepţii stau, cugetă, şi se duc cu soluţia la Tutankamon. "Slăvite Faraon, iată cauza: degradarea moravurilor. Mai precis, preacurvia." "Bine, şi ce propuneţi?" "Să fiţi necruţător! Pe cine prindeţii la nevasta altuia, hârşti! Şi-l lăsaţi fără scârbavnicul mădular" "Asta ziceţi? Aşa să fie!" Şi scribii îşi iau dăltiţele şi se pun pe "scris" ucazul.

Nu trec două zile de la decizia cu pricina, că în faţa Faraonului vin înspăimântaţi sfetnicii. "Ce-i?" "Mărite Tutankamon, e groasă! Fiul vostru, Bulankamon, a fost prins la nevasta altuia! Ce porunciţi?" "Cum, ce poruncesc? Să se aplice legea! Nu pot s-o ignor, doar pentru că e fiul meu!

Îl aduc pe Bulankamon în faţa Faraonului, să-şi audă pedeapsa. Înainte ca Tutankamon să apuce să deschidă gura, Bulankamon glăsuieşte cam aşa: "Mărite Tutankamon, ştiu, am greşit şi mă căiesc! Îmi merit pedeapsa. Dar fiindcă sunt fiul tău, îţi cer o favoare: în loc să hârşti! scârbavnicul mădular, închide-mă în piramidă cu credincioasa mea cămilă!"

Tutankamon stă, se gândeşte, şi aprobă dorinţa fiului său. Deci Bulankamon este închis în piramidă împreună cu credincioasa lui cămilă. Peste ceva vreme, simţindu-şi sfârşitul aproape, Tutankamon dă ordin să fie pregătită piramida. Nu trece mult şi sfetnicii lui vin înspăimântaţi să-i dea o veste. "O, Mărite Faraon, fiul tău, Bulankamon, trăieşte!" "Cum aşa?" "Nu ştim, dar trăieşte!"
Îl aduc pe Bulankamon la căpătâiul tatălui său, care, cu voce stinsă, îl întreabă: "Cum ai reuşit asta?" "O, Mărite Tutankamon, e simplu: eu mâncam ce făcea cămila, cămila mânca ce făceam eu!" " O, fiule, nici nu-ţi dai seama cum ai inventat CAERul!" îi spune Tutankamon, cu ultimele puteri.
Cam aşa cu schema noastră: mă împrumut de la FMI, ca să aibă băncile bani cu care să mă împrumute. Cu alte cuvinte, un soi de CAER mai pervers, în care doar noi mâncăm căcatul, restul prăjituri, cu banii nostri. Parcă era mai echitabil vechiul CAER: toţi mâncau acelaşi căcat!

Un zbor istoric

Azi se împlinesc o sută de ani de la traversarea Canalului Mânecii în zobor, între Calais, Franţa, şi Dover, Marea Britanie. Cel care a reuşit această performanţă a fost unul dintre pionierii aviaţiei, Louis Bleriot. Care a fost şi un pionier al industriei aeronautice europene. Îmi face plăcere să postez câteva fotografii de epocă, nu fără regretul de a constata cât de puţine astfel de mărturii avem despre începuturile aviaţiei româneşti.
Pregătirea de decolare.
Deasupra oraşului Calais.
În zbor, spre Dover.
După aterizarea la Dover.
Memorialul de la Dover.
Ziar din epocă, anunţând evenimentul.
Reconstituirea zborului, azi, 25 iulie 2009, cu o replică a avionului Bleriot XI, datând din 1934. La manşă Edmond Salis.
Omagiu lui Bleriot, de Robert Delaunay

Atenţie, cad stâlpi!

Stâlpul pe care îl vedeţi se află pe Şoseaua Kiseleff. Şi nu, nu a fost îndoit de un idiot care se dă noaptea cu "camionul" prin Bucureşti. Nu, s-a îndoit pur şi simplu sub propria greutate. Bine, să zicem că şi-a adus o contribuţie la îndoire şi mănunchiul de cabluri care era ancorat de el. Dar nu fundamental. Cablurile vor duce la prăbuşirea stâlpului din ultimele două fotografii, care este deja înclinat şi ruginit bine.
Poate face vreo agenţie a minunatului nostru stat un control, să vadă în ce măsură stâlpii ăştia îndeplinesc condiţiile de rezistenţă, pentru că dăm de dracu dacă pică din senin. În caz de furtună, viscol, etc, ce fac? Au să cadă precum popicele? Şi dacă tot controlează(în cazul în care au liber s-o facă, adică în condiţiile în care ajung la Chiliman, nu la Videanu!), poate ne spun şi cât costă beţele astea de chibrit.
Nu-mi fac mari iluzii. Fiind vorba de Şoseaua Kiseleff, tot ce pot să sper e că un stâlp ca ăsta o să cadă pe maşina vreunui şmecher. Şi atunci chiar se vor agita să afle ce şi cum...

Războiul Rece din bucătărie

Prieteni, dacă vreţi să ştiţi ce dilii au condus lumea asta şi să vă minunaţi cum de am scăpat teferi, deşi puteam s-o mierlim atomic de atâtea ori în anii Războiului Rece, citiţi aici despre "confruntarea" din 1959, dintre Hruşciov şi Nixon, şi despre cum au sărit ei de la bucătăria tipic capitalistă la cine-o are mai mare. Racheta, bre!

vineri, 24 iulie 2009

Reportaj de pe frontul războiului româno-român

Şi azi a fost o zi obişnuită pe frontul războiului româno-român. Aflat în defensivă o bună bucată de vreme, după ce "Coaliţia 322", niciodată dizolvată, deşi cam împrăştiată acum şi la putere, şi în opoziţie, i-a distrus Marelui Conducător un aliat important, pe madam Ridzi, făcându-l să piardă ceva puncte în sondajele de opinie, acesta declanşează, prin conferinţa de presă de ieri, o contraofensivă. Obiectivul lui Băsescu? Să preia iniţiativa de la duşman şi s-o scoată din incercuire pe Elena Udrea, pândită de o posibilă comisie de anchetă a Parlamentului, cu atât mai mult cu cât ea este un aliat cu mult mai important şi mai sensibil pentru viitorul lui politic decăt Monica Ridzi, un aliat de conjunctură.
Aşadar contra-atacul s-a dat pe trei fronturi: PSD, Mircea Geoană, Adrian Năstase şi Ecaterina Andronescu fiind vizaţi în mod special de vorbele contondente ale prezidentului, PNL, prin atacul la Tăriceanu şi prin cererea de a se ancheta dispariţia din Fondul Naţional de Dezvoltare a 3,2 miliarde de euro în ultimele luni de guvernare liberalo-udemeristă(că pe ăştia îi uită toţi la bilanţ!) şi pe frontul "Spiru Haret", care, oportunist cum îl ştim, i se pare foarte promiţător din punct de vedere electoral.
Ei bine, cum era de aşteptat, contra-atacul lui Băsescu a primit o ripostă viguroasă şi neaşteptat de bine coordonată, deşi combatanţii mimează că sunt fiecare pe barba lui. S-o luăm în ordine. Mircea Geoană îi transmite că: "In niciun stat democratic un lider nu foloseste atacuri atat de josnice la adresa adversarilor si acest lucru nu m-ar fi deranjat atat de mult daca nu i-ar fi atacat si pe cei din Dabuleni. Sunt oameni care muncesc din greu, domnul Basescu si-a facut deja o metoda din a jigni adversarii, din a jigni ziaristii, din a-i jigni pe cei care muncesc si in loc sa se ocupe de probleme cu adevarat importante ale Romaniei, de criza economica, de problemele cu locurile de munca, incearca sa aduca o perdea de fum." Nu atacă singur, ci împreună cu oficialii din Dăbuleni, care-i dau în cap lui Băse cu o scrisoare deschisă.
Adrian Năstase, care nu de timiditate suferă, are o ripostă extrem de contondentă, intrând cu crampoanele în faţă! "Băsescu, termină cu şmecheriile!" îi aruncă în scârbă fostul premier.
PNL răspunde prin vocea lui Vosganian, care atacă Guvernul, să priceapă marinelu', şi prin condeiul lui Tăriceanu, care, pe blogul lui, anunţă falimentul preşedintelui-jucător. Liberalii sunt mai relaxaţi, poate şi pentru că un sondaj publicat azi îl dă pe Crin Antonescu pe locul doi ca intenţie de vot pentru prezidenţiale.
Pe frontul "Spiru Haret" sunt câteva mişcări de trupe interesante.În timp ce conducerea Universităţii o pârăşte pe Cati Andronescu la Comisia de Abuzuri a Parlamentului, intelectualii lui Băsescu îi fac acestuia o surpriză neplăcută: îi dau şi ei în cap cu o scrisoare deschisă. În care îl acuză că vrea să muşamalizeze cazul "Spiru Haret!" Se mişcă lumea!
Sigur, nu trebuie să pierdem din vedere nici luptele corp la corp. S-au format nişte perechi, iar băieţii îşi dau la geoale cu voluptate. Hrebenciuc i-o zice lui Udrea, sexi (focşăneanca) buzoianca(mersi, Dan!), Dacian Cioloş, proaspăt poposit în curtea Cotrocenilor, sare la bucile lui Ilie Sârbu, Ponta se ia de oamenii lui Videanu. Iar ca tacâmul să fie complet, dihonia se întinde şi în sânul jurnalelor: ITMorar îl muşcă de cur pe Mircea Dinescu, pentru editorialul de azi, din Cotidianul, Ion Cristoiu a vrut să plece şi de JN, după meciurile avute cu Badea şi Ciutacu, dar l-a potolit Tucă, pentru câtă vreme, nu se ştie.
Pe frontul luptei magistraţilor cu statul, victorie după victorie pentru magistraţi. Pe principiul: "cine face(dreptate?!), parte-şi face", ei şi-au asigurat bănuţii.
Asta a fost o zi obişnuită de vineri, în plină caniculă, când tot omul n-are alt duşman decât mercurul din termometre. Şi încă ceva: oamenii obişnuiţi au ajuns victime colaterale ale acestui război lipsit de sens.