joi, 30 aprilie 2009

Concurenţa, prieteni, e soluţia!
Xavier Niel e un nume în industria telecom din Franţa, o persoană controversată şi un capitalist atipic. Miliardar în euro, creator al furnizorului de Internet Iliad(Free), omul nostru are convingeri ferme şi nu-şi menajează concurenţa. Într-un interviu acordat ziarului Le Monde el face afirmaţii şocante, care dezvăluie felul în care suntem jefuiţi de firmele de telefonie fixă şi mobilă.
Iată una dintre ele: " Déployer un réseau mobile coûte vingt fois moins cher que de déployer un réseau fixe, pourtant, on paie notre minute de communication mobile vingt fois plus chère que la minute de communication fixe. Honnêtement, on pourrait diviser par dix les prix du mobile et être encore deux fois plus cher que sur le fixe actuellement. Vous voyez l'espace économique que cela nous laisse..."
Şi încă: "Pourquoi faites-vous si peur à Orange et à SFR ?
Pourtant nous ne jouons pas du tout dans la même cour ! Nous sommes beaucoup plus petit, même si nous sommes aujourd'hui la 41e capitalisation boursière à Paris. Je pense qu'ils ont peur de nous parce que nous ne respectons pas les règles capitalistiques selon lesquelles la maximisation du profit est le choix dominant. Souvent, on vient me dire : si vous augmentiez vos tarifs de trois euros, vous doubleriez vos bénéfices. Ce n'est pas notre philosophie."
Morala: capitalismul nu iubeşte concurenţa! Daţi puterea consumatorilor!
Portretul unei sperietori
Cam aşa arată virusul care a ajuns sperietoarea la modă, după gripa aviară. Mărturisesc, sunt complet pe dinafară în materie. Îl pun de amorul artei. Pacos cred că se pricepe, va comenta. Mai găsiţi ceva amănunte aici.Dar mi-am adus aminte că mai acum vreo trei ani nişte unii au dezgropat morţi de gripă spaniolă, din 1919, îngheţaţi pe undeva prin Alaska, ca să vadă ce şi cum. Au văzut? Ne-a mâncat în cur? Văd acolo o secvenţă asemănătoare celui care a provocat epidemia din 1918-1919. Motiv să întreb...
EurOu
Ce ar fi de comentat? E un "omagiu" adus integrării europene? E o formă de pomană electorală, pentru alegerile europene? "Europa" vinde la fel ca sexul? E o formă de manifestare a unui complex autohton de inferioritate? E lipsă de imaginaţie?
Ce?!
Azi aflu că Andrei Postelnicu, alt adulator al capitalismului şi un fanatic al pieţei libere, specialist în pieţe de capital şi în spălat veceuri prin cea Americă(nimic rău în asta, când o faci la propriu!), editorialist la Evenimetul Zilei, care a publicat în "Capital", în "Ziarul Financiar", "Dilema", "22", este directorul de comunicare al Preşedintelui Senatului României, Mircea Geoană, presupus lider al unui presupus partid social-democrat.
Eu, unul, nu mai înţeleg nimic. Admit, omul nostru o fi cu foamea în gât, jurnalistica nu mai rentează, EvZ mai are puţin şi ne spune pa, dar nu cred în iluminări de genul ăsta. E de tot râsul felul în care-şi prezintă specializările, ceva de genul "sindromul moaşei comunale": "Eastern Europe, Romania, stock exchanges, hedge funds, US stock markets, emerging markets, socio-economic transition/EU integration, writing & editing in English, French and Romanian on all previous subjects."
E vorba, în comunicarea publică a şefului Senatului, a preşedintelui PSD şi a candidatului Mircea Geoană, despre Burse, fonduri închise de investiţii, pieţele de acţiuni americane? Specialist în România? Ce e aia? Sau în Europa de Est? De unde până unde: din Polonia la Urali? Sau de la Kaliningrad la Vladivostok?
De fapt, cel care este în criză de identitate nu e Andrei Postelnicu. El e un mic oportunist, care a învăţat de la Sever Voinescu şi de la TRU, de la alţi pupincurişti, că se poate. Mircea Geoană este cel aflat în criză de identitate. Cosmin Guşă, şi acum Postelnicu. Cine urmează? Cătălin Avramescu? Se poate aranja un transfer din dealul Cotrocenilor în Kiseleff.
Fiecare este liber să lucreze cu cine vrea. Dar politica se face nu doar motivat material, mai trebuie să şi crezi în ceea ce faci, să ai un set de valori ideologice clare. Unde se pupă setul de valori al lui Guşă şi al Postelnicu, cu acela al lui Geoană? Doar la ghişeul băncii? Trist!

miercuri, 29 aprilie 2009

E porcul pe noi cât casa!
OMS a ridicat gradul de alertă de la 4 la 5, ceea ce ar însemna, în principiu, că o pandemie de gripă porcină este inevitabilă. Întrebare: gripa asta este o realitate, sau o perdea de fum, pentru a uita de criză? Mai ales că vin vremuri grele, mai grele decât până acum, pentru economie, la nivel global.
Al dracului porc, cum îl iubim noi, şi cum ne dezamăgeşte el!
Panoul de onoare al pupincurismului

Via Lilick, altă "admiratoare" a iepuraşilor de mai sus!

În sfârşit, avem Capitalul!
Prin grija Editurii Alexandria(de care, mărturisesc, nu am auzit până azi, dar asta nu înseamnă decât că am şi eu scăpări), doritorii vor putea citi, în sfârşit, după patru decenii, "Capitalul" lui Karl Marx în limba română. Este, totuşi, un eveniment, şi iniţiativa editurii trebuie aplaudată.
PS: Mulţumesc, Beranger!
O umbră de Rolls Royce

Găsiţi mai multe fotografii ale unei prezenţe rare pe şoselele României(nu că bogaţii noştri şi-ar refuza luxul, dar aceasta este o relicvă istorică, să zicem) pe celălalt blog.

Veşti despre trandafirul meu
A îmbobocit şi se pregăteşte să înflorească. Ţinând cont de poluarea cruntă de pe Calea Victoriei, e o performanţă şi o dovadă de voinţă!
Mi se face frică!
Dacă unii sunt pesimişti, mie, citind povestea asta, mi se face frică! Dar frică, tată, nu aşa! Pentru că este vorba despre banca franceză Societe Generale, care deţine cea de-a doua bancă românească, e vorba de BRD, şi care are pierderi de cel puţin 10 miliarde de euro. Asta e suma care se bănuieşte că ar fi fost pierdută, pentru că, de fapt, nimeni nu ştie adevărul.
Cam aşa sună o parte din poveste: L’affaire a pour cadre principal un département au sein de la filiale en charge de la gestion d’actifs : Sgam Alternative Investments (AI). «Sgam AI était un Etat dans l’Etat, raconte un salarié de la banque. Cette entité échappait à tout contrôle. Le propre PDG de Sgam, Alain Clot, n’y avait même pas accès.» Deux personnes avaient la mainmise sur le département : Philippe Collas, un proche de Daniel Bouton, directeur général adjoint de la Société générale et patron de l’ensemble de la gestion d’actifs, ainsi que Philippe Brosse, le dirigeant opérationnel de Sgam AI. Ce sont eux qui ont piloté cet «Etat» et profité de la large indépendance accordée à l’ensemble de la filiale de gestion d’actifs. Sgam se trouve d’ailleurs à l’écart du reste de la banque. Dans un immeuble à la Défense, à dix minutes à pied du siège. Brosse et Collas sont les créateurs, au début des années 2000, de ce département spécialisé dans l’investissement «alternatif». Un univers pour spécialistes de la finance à haut rendement, où l’argent est placé dans des hedge funds, des start-up, des projets immobiliers. Et, surtout, dans des produits structurés. A savoir des titres financiers aux noms exotiques : les Asset Backed Securities (ABS) ou les Collateralised Debt Obligations (CDO), mais aussi des CDO «synthétiques», des fonds de fonds investis dans des hedge funds… Des produits vendus en France sous le nom de «fonds monétaires dynamiques», célèbres pour s’être ensuite massivement écroulés. Ce qui leur vaut d’être aujourd’hui rebaptisés «actifs toxiques» ou «pourris». Mais sur lesquels, à partir de 2005, Sgam AI mise tout. En deux ans, le montant des actifs structurés sous gestion passe de 6 à 50 milliards d’euros. Pour créer tous ces produits, dont certains offrent des garanties contre des baisses éventuelles, Sgam AI doit elle-même se couvrir. Mais, afin de garder les bénéfices à l’intérieur de leur petite structure et ne pas en faire profiter leurs collègues de la banque d’investissement de la Société générale, ses dirigeants décident de monter leur propre tambouille. Leur intérêt est financier. Les gérants de Sgam AI «sont intéressés à la performance des fonds qu’ils gèrent, sous forme de "carried interest" [un mode d’intéressement à la performance, ndlr]», reconnaît la direction de la Société générale. Ils «reçoivent une fraction de la performance de leurs fonds via des parts qu’ils ont achetées au lancement». Et comment Sgam AI décide-t-elle de se couvrir ? En créant Sgam Banque. Une coquille dotée d’une licence bancaire, dont l’objectif est de se poser comme contrepartie de la société de gestion. Mais voilà : Sgam Banque n’a été dotée que de quelques dizaines de millions d’euros de fonds propres pour servir de contrepartie à des dizaines de milliards d’euros d’investissement (28 milliards à la fin 2007 selon les comptes de l’entité). Résultat : malgré l’existence de Sgam Banque, la filiale de gestion d’actifs garde le risque. «Au lieu de se contenter d’investir pour le compte de ses clients, comme une société de gestion traditionnelle, elle les accompagne sans se couvrir», détaille un salarié. «Ce type d’organisation ne nous est pas exclusif, puisqu’il est commun à plusieurs sociétés de gestion de la place», justifie la banque. Quand La crise éclate… … les fonds investis s’écroulent A partir d’août 2007, alors que la crise des subprimes éclate, le scénario catastrophe prend forme. Le déclencheur, c’est la fermeture par une banque concurrente, BNP Paribas, de plusieurs de ses «fonds monétaires dynamiques», dont elle ne peut plus assurer la liquidité. Ces fonds, gérés pour le compte de ses clients, ont été massivement investis en subprimes. Les clients, petits particuliers ou grands gestionnaires, veulent vendre leur part. Problème : ils ne trouvent plus d’acheteurs. La Société générale souffre, elle aussi, de ce mal. Ses clients se ruent pour retirer leur argent. En huit semaines, le portefeuille géré par la banque diminue de 6 milliards d’euros. Mais, contrairement à BNP Paribas, la Société générale décide de laisser ouverts ses fonds. Elle fait même mieux. Ou pire. A partir d’octobre 2007, elle rachète les parts de fonds vendues par ses clients. Elle en assure donc elle-même la liquidité. Motif en apparence noble avancé par la direction : ne pas abandonner les clients. «C’est une décision commerciale honorable en faveur du client, que nous ne regrettons pas, expliquera en février 2008 Alain Clot, alors président de Sgam. Nous l’avons fait pour préserver notre clientèle, pas notre chiffre d’affaires.» Mais les responsables de Sgam AI refusent, eux, dans un premier temps, de voir l’évidence de la crise. Mieux, à l’automne, ils font le pari qu’elle ne sera que passagère. Les gérants refusent l’aide que leur proposent leurs collègues de la banque d’investissement de la maison mère et ils renforcent leurs positions. La Société générale le reconnaît aujourd’hui. «A cette époque, confie-t-elle, la conclusion tirée par les gérants de Sgam AI était que la crise serait de forte ampleur mais de durée courte, et au vu de la qualité des actifs contenus dans les fonds, les gérants ont décidé de les conserver, estimant un retour rapide des prix à leur juste valeur.»
Schema este halucinantă, şi riscurile pe care şi le-au asumat nişte nebuni, incredibile. Aveţi aici toate motivele pentru care capitalismul financiar trebuie să dispară! Pentru că dacă nu dispare el, dăm colţul noi! E care pe care!
Acum aflăm că două mari bănci americane, Bank of America şi Citigroup, au căzut la testul de stres făcut de oficialităţile guvernamentale, şi trebuie să-şi mărească urgent capitalul. Dracu ştie ce au şi astea ascunse prin conturi? Şi mai ales de unde vor lua bani, în condiţiile astea de criză?
În Marea Britanie e jale mare în continuare, şi probabil că guvernul va mai pompa bani în curul băncilor cu probleme. Asta în timp ce zeci de milioane de oameni trebuie să accepte să li se taie din salarii sau sunt daţi daţi afară fără menajamente.
Acum vedem de ce au investit băncile atâţia bani în susţinerea societăţii civile: pentru a le spăla bizonilor creierele, făcându-i să accepte ideea că nu există alternativă la capitalismul lor de pradă. Să ne înţelegem bine: nu sunt un fanatic anticapitalist. Dimpotrivă. Dar capitalismul ăsta a luat forme monstruoase, inclusiv în plan moral. A devenit duşmanul democraţiei şi al prosperităţii, distruge valoare, dar şi mai grav, distruge destine. Este o formă perversă de totalitarism, şi nu mai poate fi suportat!
E nevoie de o revoluţie anticapitalistă, care să reinstaureze economia de piaţă. Nu voi obosi să scriu acest lucru: capitalismul este cancerul economiei de piaţă. Acest cancer trebuie operat de urgenţă!
Mâţe!
Îmi plac mâţele. Am crescut, copil fiind, printre mâţe. Naşa mea, Ileana,sora mamei mele, creştea la un moment dat vreo şapte-opt pisici, una mai alintată ca alta. Cum casa ei era undeva pe munte, pe lângă Câmpulung, şi pădurea aproape, am şi acum bănuiala că unele dintre pisicile ei au avut ceva aventuri romantice cu feline sălbatice. Nu pot uita cum alerga prin curtea casei, când ne duceam s-o vizităm, din an în Paşti, cu turma de mâţe după ea, cum ne prezenta noii veniţi, şi-i pomenea pe cei plecaţi spre Raiul mâţelor.
Aşa că filmuleţul ăsta m-a făcut să cad în butoiul cu melancolie.
Se taie aerul!
Doamna Verona a găsit năzdrăvănia asta lipită pe un coş de gunoi, undeva pe bulevardul Kiseleff. Ca poantă, e mişto! Dar rămânem cu miştoul, dacă nu facem presiunile necesare pentru a schimba lucrurile. După cum arată Bucureştii, dar mai ales după cum sunt gestionate treburile oraşului, cred că e nevoie de mult mai mult decât o glumiţă. Da, avem nevoie de aer curat, dar avem nevoie şi de mai mult simţ civic, iar mulţi bucureşteni au urgentă nevoie, înainte de spiritul civic, de o serioasă doză de bun simţ.
Nu ne împărţim în noi, cetăţenii, şi ei, cei care conduc oraşul. Şi noi murdărim, şi noi poluăm aerul, şi noi(mai ales noi!) distrugem spaţiile verzi şi mobilierul stradal, nu ne reglăm motoarele cu anii, mergem cu tancurile prin oraş, consumând 30-40 de litri la suta de kilometri, etc, etc, etc.
Aşa că întreb: noi cum putem contribui la efortul de a face din Bucureşti un oraş în care să trăim, nu doar să locuim?
PS: dacă imaginea nu apare mărită la mine, intraţi la doamna Verona să citiţi textul.

marți, 28 aprilie 2009

Deocamdată, un pişu simbolic
Fotografia de mai sus este făcută în pisoarul unui bar din Reykyavik, Islanda, numit, cum altfel, Sodoma. Pozele din vasele de toaletă sunt ale bancherilor care, după ce au pus Islanda în stare de faliment, şi-au pus palma în cur şi au migrat spre zări mai calde. Gestul e doar simbolic, dar nu e departe vremea când clienţii recunoscători se vor pişa la propriu pe unii bancheri. Care vor fi fericiţi să simtă omagiul călduros al clienţilor lor. Înseamnă că sunt în viaţă...
Dragoste în vremuri de gripă
De la freegigism la savebăsescism
Lucrurile nu stau deloc bine pentru Traian Băsescu. Şi cred că sondajele, pe care eu le privesc în continuare nu cu neîncredere, ci cu scepticism, din motive de popor sucit, nu exprimă pe deplin degringolada "carismei" preşedintelui pentru alte coordonate istorice, apud TRU. Drept pentru care s-a pus de o mare operaţiune combinată, cu o puternică şi agresivă componentă media, de tipul "Salvaţi-l pe Băsescu". Echivalentul freegigismului, dacă vreţi.
Printre cei înrolaţi voluntar în această campanie de salvare a Marelui Machitor sunt şi câţiva dintre proştii mei preferaţi de la "Cotidianul": Ioan T. Morar, Răzvan Vintilescu, Pătrăşconiu. În editorialul de azi, performanţă! ITMorar îl întrece în limbism pe TRU(nu degeaba au fost ei colegi la "Viaţa Studenţească!).
Băieţii au început o campanie de denigrare a celor care şi-au exprimat intenţia de a se înscrie în cursa pentru Cotroceni, victimele preferate fiind acum Crin Antonescu şi musiu Duda. Cum vă puteţi imagina, nu votez cu nici unul dintre cei doi. Am făcut şi eu ceva mişto şi de unul, şi de celălalt, dar cu măsură, şi mai ales fără ură şi căutat în biografie sau chiloţi.
Ura este motorul volitiv(sper că n-am luat-o pe câmpii!) al indivizilor. Din mocirla asta puturoasă nu putea lipsi Vladimir Tismăneanu. Cum unii sunt dependenţi de droguri, alţii sunt dependenţi de curul puternicilor zilei. Dacă nu-şi iau raţia zilnică de pupat în cur, nu pot trăi. Ce le pot ura? Păi, "Să pupaţi bine!"
Savebăsescismul este o mişcare a disperării. Pentru că, indiferent ce ar face Băsescu, tendinţa de scădere din sondaje nu mai poate fi inversată. Nu pentru că ar candida musiu Duda sau repetentul Crin, ci pentru că încă cinci ani cu Băsescu nu surâd nimănui. E drept: Băsescu l-a învins deja pe Băsescu. Numele celui care îl va urma la Cotroceni chiar nu contează.
Un virus de mare porc!
Bizar, acest virus al gripei porcine! E de porc, corcit cu un virus asemănător gripei aviare de tip asiatic, doar că porcul mexican e bine, mersi! Nu tuşeşte, nu-i curge râtul, şi în general nu de gripă va da colţul! Mai mult, cei atinşi sunt tinerii din mediul urban, care văd porcul viu doar în poze sau la televizor. Citiţi mai multe aici şi aici.
Întrebarea este: s-a jucat cineva, cumva, cu focul, prin vreun laborator, delocalizat în Mexic, că mâna de lucru e mai ieftină şi autorităţile mai uşor de corupt? Iar acolo cineva a scăpat vreun experiment de sub control? Dacă e aşa, cred că a venit vremea să strângem material probator pentru o carte neagră şi pentru un proces al capitalismului, aşa cum s-a făcut şi în cazul comunismului. Nu din motive de simetrie, ci de igenă socială, ca să zic aşa. Pentru că este la fel de imoral să ucizi oameni din cauza convingerilor lor sau pentru maximizarea cu orice preţ a profiturilor.
Spectacol cu mascaţi la poartă
Iar spectacol televizat cu mascaţi, de data asta în Chitila şi Mogoşoaia. Percheziţii la cei trei hoţi, care l-au băgat la bulău pe Jiji şi l-au urcat în sondaje. Se vorbea despre faptul că între cei trei şi maşina furată a altui VIP, ficiorul lui Hrebenciuc şi fostul viitor ginere al lui Băse, există o recentă şi focoasă poveste de iubire.
Ce mă scârbeşte în toată această afacere este transmisia în direct de la faţa locului. De fapt, în locul unei simple operaţiuni poliţieneşti, avem una de PR. Ieşită şifonată din publicarea filmuleţului cu interlopul încătuşat de SPIR, care şi-o ia peste bot de la un BZN(bocanc zburător necunoscut), Poliţia mută atenţia de la cazul de la Moll spre alte zări mai senine şi "eroice".
PS: intră pe lista mea de proşti preferaţi şi Nicoleta Savin, cică jurnalist de investigaţii, acum ocupată să repereze onoarea lui Jiji.

luni, 27 aprilie 2009

Guvernare în timp real?
Un cor de acuze, legate de cutremuraşul de sâmbătă seara, parcă, în presă şi pe televiziuni. Că din cauza reacţiei întârziate a autorităţilor au avut cei de la Realitatea un rating de nu ştiu cât(probabil că nici nu vor mai vedea altul mai mare!). Ceea ce este o mare tâmpenie.
De fapt, printr-o coincidenţă, la Realitatea Tv era în program un tocşou moderar de vipera preferată a lui Ion Iliescu, madam Drăgotescu. Şi aşa au prins cei de la Eol Tv cutremurul în direct, iar Păunescu a turnat gaz peste focul emoţiei colective. Era sâmbătă seara, şi "autorităţile" erau pe la casele lor, nu în faţa camerelor de luat vederi.
Timpul de reacţie al autorităţilor, oricât de bune proceduri am avea, este fatalmente mai mare decât directul la tocşou. Şi de aici nebunia. Un oficial nu poate vorbi până nu are informaţii cât de cât complete. Televiziunile, da. Dar cum să le culegi, când tu eşti asaltat de televiziuni, care te vor imediat în direct, pentru a răspunde unor întrebări tembele şi irelevante. De altminteri Mărmureanu chiar s-a supărat pe tema asta.
Ce facem, pentru a-i mulţumi pe indignaţii ăştia de la televiziuni? O soluţie ar fi un serviciu de permanenţă la televiziuni, în care fiecare minister, agenţie, primărie, să aibă un amărât care să fie gata să intre în direct când se întâmplă o nenorocire.
Asta mi-a adus aminte de o întâmplare de vineri parcă. Atunci când s-a răsturnat un camion peste un microbuz. Ăla de la ISU era în maşină, pe drum spre accident, şi o moderatoare cretină îi cerea amănunte de la faţa locului! Absurd! Nu s-a inventat teleportarea!
De fapt, jurnaliştii se comportă ca şi cum autorităţile există în primul rând pentru a face rating televiziunilor la care lucrează ei, şi abia apoi pentru a servi interesele cetăţenilor. Este o demenţă, în care ne scufundăm din ce în ce mai mult.
Se acreditează ideea că răspunsul autorităţilor trebuie să fie în timp real. Ceea ce este imposibil. Iluzia asta duce la creşterea neîncrederii în stat şi în orice sistem de gestionare colectivă a riscurilor, care are, inevitabil, o inerţie de reacţie. Am mai scris despre asta: românul, când vede ceva: un accident, un incident, o catastrofă, sună întâi la televiziuni şi abia apoi la 112! Pentru că el crede că doar de frica ziariştilor îşi mai fac treaba autorităţile. Ceea ce este fals. Şi, fără să vrea, românul îşi pune singur viaţa în pericol: când are nevoie de ele, autorităţile sunt ocupate să dea interviuri în direct, pentru că televiziunile vor rating din suferinţa sau nenorocirea lui.
Cutremur şi anarhie
Mare deranj după puiuţul de cutremur de sâmbătă, pentru că vreo juma' de oră unele reţele de telefonie mobilă şi fixă au fost depăşite de evenimente. Toată lumea înjură pe toată lumea, uitând însă un lucru elementar: debitul unei conducte este dat de secţiunea cea mai mică. Nimeni nu dimensionează o reţea plecând de la ideea tembelă că toţi abonaţii sună simultan. Aşa ceva este imposibil financiar, şi oricum nu se justifică.
De fapt, aici ar fi trebuit să funcţioneze bunul simţ al cetăţeanului. Să presupunem că ar fi fost o situaţie catastrofală, cu morţi şi răniţi. Una pe care o simţim cu toţii. Ce rost are să suni, când tu nu ai păţit nimic. aşteaptă până să ai veşti de la rude, să zicem. Lasă reţeaua liberă, pentru a permite celor care au de anunţat victime s-o facă. Pentru că dacă se prăbuşesc clădiri înalte, multe antene de GSM vor fi scoase din funcţiune şi reţeaua se va fracţiona. Este la fel de probabil că şi reţeaua de telefonie fixă se va fracţiona, dar în mai mică măsură, dacă fibra optică e îngropată.
La fel, dacă nu e nevoie să te deplasezi, scoate maşina din drum şi lasă echipajelor libertatea de mişcare. Dar va face românul asta? Vor reuşi salvatorii să vină de acasă la subunităţi şi de acolo la locul intervenţiei într-un Bucureşti blocat de şoveri isterici? Tare mă tem că nu.
Modul anarhic de comportament va face mai multe victime decât catastrofa în sine. Fiţi siguri de asta! Pentru că noi nu acceptăm ideea de interdicţii. Nu ne spune nouă nimeni ce să facem!
În rest, comunicaţiile guvernamentale au funcţionat bine, mersi, doar că de frica ascultării, nimeni nu le foloseşte! Nu ştiu însă în ce măsură folosesc ele spitalelor şi salvatorilor de la ISU. Aşa că pentru ei ar fi nevoie de o reţea de telefonie direct prin satelit, care nici nu mai este atât de scumpă.
Totul este ca parandărătul să fie substanţial, şi atunci politicul va face tot ceea ce trebuie. Altfel, nu. Că despre educaţie civică şi simţ al datoriei nu poate fi vorba.
Sigur, ar mai fi o soluţie: porumbeii voiajori. Dar, ghinionişti cum suntem, riscăm să avem fie nişte orătănii dolofane, fără chef de muncă, fie nişte anarhişti, care vor zbura unde şi cum vor vrea ei...

duminică, 26 aprilie 2009

Raiul, ca poartă spre Iad

Ceea ce vedeţi este un uriaş câmp de maci înfloriţi, pe văile aride ale unei provincii din Afganistan. Unde nu a mai plouat de mult, şi unde ploile din această primăvară au produs această imagine de Rai. Un Rai ca o poartă spre Iadul celor dependenţi de drogurile produse din seminţele de mac.

Just Jaguar!
Am găsit această bijuterie a mecanicii, din anii 60, un Jaguar MK II, pe o străduţă din zona Dorobanţi. Este, cum se vede, perfect restaurată şi întreţinută. În anii 60 au fost importate câteva bucăţi şi în România. Pe una dintre ele, în prag de pensie, am condus-o şi eu. Câţiva kilometri. Aşa ceva nu se uită. Găsiţi toate fotografiile pe celălalt blog al meu.
Primăvara în parcul Băneasa
Pentru cei care nu ştiu, acest parc este o bucăţică din fosta pădure Băneasa, situat pe drumul ce duce la aproape fosta Grădină Zoologică, parc cunoscut şi pentru restaurantul "Casa Albă", de care mă leagă frumoase amintiri. Pe terasa lui făceam pe musculiţele, din primăvară până toamna târziu, cu alţi câţiva buni amici şi amice, când nu aveam prea mult de lucru la fabrică sau al Institut. Şefii ştiau unde să ne găsească, şi cum nu se inventase telefonul mobil, trimeteau şoferul de serviciu după noi. Ce vremuri!
Azi restaurantul, ca şi parcul, de altminteri, era gol.
De la porc să ni se tragă?
Ce nu-mi plac mie viruşii ăştia care iau ascensorul social şi trec de la diverse orătănii şi animale la om! Mai mult, până să ajungă la cel mai înalt nivel, se mai şi încrucişează între ei. Iar odată ajunşi unde şi-au propus, în loc să fie la locul lor şi să-şi respecte "gazdele", se comportă ca ultimii mârlani, de parcă ar fi luat lecţii de etichetă de la Gigi Becali!
Se pare că după gripa aviară avem parte de o nouă sperietoare: gripa suină, sau porcină, dar nu de una cinstită, de la scroafa ei, dacă pot spune aşa, ci de un miciurinism, de o combinată cu gripă aviară. Lucrurile au pornit din Mexic şi s-au întins şi în State.
Cum în iubita nostră patrie orice nenorocire este văzută drept o oportunitate, cine se pregăteşte să se îmbogăţească, dezinfectând cu aghiasmă, ca în cazul gripei aviare? Şi ce vor face ardelenii, dacă trebuie să ucidem toţi porcii, cum am făcut cu galinaceele? Le luăm slana de la gură?
Şi apoi, dacă e să dăm colţul, trebuia să ni se tragă de la porc? Chiar aşa de supărat pe noi e Cel de Sus?

sâmbătă, 25 aprilie 2009

PSD?
Asta să însemne PSD: " people who were “poor, smart and with a deep desire to get rich”?
Matematica, armă de distrugere în masă
Am scris, nu o dată, despre cunoaşterea realităţii prin modele şi despre limitele modelelor. Am mai scris şi despre faptul că actualul model al "economiei capitaliste" şi-a atins limitele, s-a epuizat, pentru că, printre altele, nu mai poate gestiona complexitatea.

Găsiţi în povestea apărută în FT istoria celui care, prin analogii forţate, a dezvoltat un model matematic de apreciere şi de gestionare a riscului în sistemele financiare, care, prin eşecul său, va antrena eşecul capitalismului financiar, aşa cum îl ştim. Faptul că geniul care a generat acest dezastru, întărind unor indivizi fără scrupule convingerea că pot controla riscul, dacă au aparatul matematic adecvat, este chinez, devine doar un mic amănunt. Care poate se va dovedi, după mulţi ani, că nu a fost tocmai un amănunt. Statistic, şansele sunt de 50% la 50%.
Nu ştiu prin ce coincidenţă, azi Le Monde publică un articol asemănător, mult mai sec şi mai sărac în detalii. Se pare că, în sfârşit, lumea începe să înţeleagă de unde ni se trage. Iar matematica se dovedeşte o armă de distrugere în masă pe lângă care bomba atomică e o dulce acadea!
Nimic despre UDMR
Aveţi aici povestea mercenarilor români ucişi sau arestaţi în Bolivia, pentru că planificau secesiunea provinciei Santa Cruz şi un atentat la viaţa unor oficialităţi boliviene, inclusiv la viaţa preşedintelui Morales. Un amănunt important: cei doi, cel ucis, Árpád Magyarosi, şi cel arestat, Elod Toaso, erau membri ai Legiunii Secuieşti. Care Legiune are tabere de instrucţie în Ungaria(unde au fost antrenaţi şi cei fugiţi din România înainte de 1989 şi folosiţi la Timişoara, în decembrie 1989) şi în Secuime, la Cheile Bicazului şi în Munţii Ciucului.
Am şi eu nişte întrebări către SRI, că tot s-a reorganizat, după cum spune, prin "trecerea la un sistem de planificare de tip corporatist, orientat spre alocarea resurselor pe priorităţi, în cadrul unor programe multianuale". Iată-le:
1)Este Legiunea Secuiască o prioritate pentru SRI, şi dacă da, ştia SRI de intenţia celor doi de a pleca în Bolivia?
2) Eduardo Rozsa Flores, cu dublă cetăţenie, maghiară şi boliviană, care a luptat de partea croată în războiul de secesiune de fosta Iugoslavie, război în care Ungaria a fost implicată, de la planificare până la livrarea de arme, a fost în România de curând? Dacă da, s-a întâlnit cu lideri ai minorităţii maghiare?
3) Ce ştia SRI despre intenţiile celor trei? Era operaţia din Bolivia, care, atenţie, avea drept obiectiv principal secesiunea unei provincii, Santa Cruz, nu uciderea liderilor politici actuali, o repetiţie prntru o operaţie similară în Ţinutul Secuiesc?
4) Câţi membri activi are Legiunea Secuiască în România? Au fost implicaţi în acţiuni similare celeia din Bolivia, în zone de conflict din Europa şi din afara ei?
5) Există indicii ale radicalizării poziţiilor membrilor Legiunii, care să ducă la concluzia că pot folosi forţa pentru atingerea obiectivelor lor?
6)Câţi cetăţeni români sunt implicaţi în activităţi de mercenariat?
7) Printre cei care i-au prezentat onorul preşedintelui Ungariei la 14 martie se aflau sau nu membri ai Legiunii sau ai Gărzii Secuieşti?
8)Serviciu secret, serviciu secret, dar nu afli NIMIC de pe site de la SRI!
Nu ştiu ce vrea să ajungă SRI, ca instituţie, dar citind "Vizunea Strategică 2007-2010", am impresia că se transformă într-un soi de "SAR 2", cu Maior pe post de madam Pippidi. O fi bine, o fi rău?
Cert este un lucru: pe teritoriul României există o organizaţie paramilitară, Legiunea Secuiască, implicată în acte violente împotriva altor state, implicare motivată ideologis. În acelaşi timp, lideri ai minorităţii maghiare evocă deschis "precedentul Kosovo". În ăst timp, politicienii români, în frunte cu Marele Machitor, se calcă pe picioare la Congresul UDMR.

vineri, 24 aprilie 2009

Operaţia "Şoc şi groază în directori"
Una dintre cele mai inepte măsuri ale actualei guvernări este aceea de înlocuire a directorimii din instituţiile deconcentrate(?!) ale statului. Apropo, în Dex a deconcentra are semnificaţia de a repartiza un spaţiu mai larg. Înţeleg că este o deosebire, cel puţin teoretică, între descentralizare şi deconcentrare, dar în cazul nostru diferenţa nu are nicio semnificaţie. Pur şi simplu o liotă de nemâncaţi, clienţi politici ai pesedeilor şi ai pedeleilor înlocuieşte o altă liotă de nemâncaţi(sau de îmbuibaţi, depinde de talentele fiecăruia) ai liberalilor şi pe undeva şi ai udemeriştilor.
"Cotidianul" vorbeşte de 15.000 de victime ale "epurării politice" din ştăbimea bugetară. Cifra, dacă este adevărată(deşi eu bănuiesc că se forţează o similitudine cu cei 15.000 de specialişti ai CDR) este de coşmar! Asta ar arăta atât proporţiile demenţiale ale clientelismului politic, cât şi alcătuirea feudală a sistemului administraţiei de stat. Vă daţi seama cât de mult coboară în sistem politizarea?
De ce e totuşi o măsură ineptă? Pentru că ea va amplifica, nu încape îndoială, efectele crizei economice. Multe dintre aceste direcţii gestionează investiţii din bani publici. Ghiciţi ce va urma! Ca să nu mai vorbim că vreo două-trei luni de aici înainte nimeni nu va lucra, pentru că nu ştie ce vrea noul şef, iar noul şef nu va şti dacă nu are cârtiţe ale vechii conduceri, care-l sapă.
Iar dacă se rupe căruţa guvernării prin vară, cum este cât se poate de plauzibil, ce va urma? Altă nebunie? Ne putem permite asta? Se vede treaba că da, de vreme ce am ajuns aici. Numai că Operaţia "Şoc şi groază în directori" se va transforma în Operaţiunea "Şoc şi groază în buzunare", pentru că, inevitabil, noi plătim distracţia!
Anticomunism şi gazon
E de-a dreptul jenant să vezi oameni, altminteri inteligenţi şi cu verb muşcător, jucând scena penibilă a anticomunismului. Şi anticomunismul lor se manifestă în cele mai bizare moduri. Spre pildă, Mircea Badea, cam anarhist de felul lui, s-a băşicat pentru că nişte băieţi de pe la Adminisrtaţia Parcurilor l-au pus să sară cu banu' pentru a-l lăsa să alerge prin parcurile Bucureştilor , într-o campanie de promovare a vieţii sănătoase. Din păcate, argumentele lui sunt la fel de tembele ca şi cele ale celor care-i pun tălpi.
Se dezvoltă un soi de haiducie de tip Mai 68, cu al său "E interzis să interzici!" Numai că nicio societate nu poate funcţiona fără interdicţii. Totul este să găseşti justa măsură în legătură cu interdicţiile. Şi să abordezi lucrurile raţional, nu emoţional. Iar chestia asta cu "Nu călcaţi pe iarbă!" nu are nimic de-a face cu epoca trecută, ci cu geografia, recte climatologia.
Ni se tot dau exemple din Marea Britanie, unde toată lumea calcă pe iarbă în parcuri. Dar ce climă are Marea Britanie, o insulă, cu atmosferă mai tot timpul umedă, şi ce climă România. Îşi mai aminteşte cineva când a plouat ultima oară în Bucureşti? Anul ăsta a nins?
Ce vreau să spun? Că în Bucureşti este aproape imposibil să crească gazonul, chiar şi irigat. În faţa clădirii în care am biroul este un părculeţ, amenajat de Ambasada Libanului, şi întreţinut tot de ae. Are sistem de irigaţii. Şi la ce foloseşte? Iarba are mari dificultăţi să crească, deşi arată infinit mai bine decât în alte parcuri. Din când în când, dacă nu e caniculă, mai poate fi cosită.
Dar ce faci cu parcuri precum Herăstrău, Cişmigiu, care nu au sistem de irigaţii? Dacă iarba ar mai fi agresată şi de amatorii de plimbări prin iarbă, cu sau fără pantofi, pe sau pe lângă bicicletă, ce s-ar alege de gazonul ăla? Sau uitaţi-vă cum arată gazonul de pe stadioane, irigat şi el. După un meci mai disputat, e vai de el! Noroc că labingbolul românesc nu mai e de mult disputat, ci mimat!
Şi atunci interdicţia da a călca pe iarbă îşi are rostul ei. Ca şi interdicţia plimbatului cu bicicleta. Sau aceea privitoare la mersul pe patinele cu rotile. Din câte ştiu, în unele parcuri există locuri special amenajate pentru cei care vor să mergă pe patine cu rotile. Dacă sunt insuficiente, să le înmulţim, dar trebuie să admitem că parcurile nu au fost proiectate pentru aşa ceva. Iar amenajarea ar cere reducerea spaţiului verde.
Mai avem şi problema responsabilităţii personale. Cei care merg cu bicicleta sau cu rolele în parc se comportă la fel de iresponsabil şi de teribilist ca şi demenţii de la volan. Probabil că multe dintre interdicţii vor fi ridicate atunci când şi noi vom dovedi că suntem un popor civilizat şi responsabil, dar după cum arată lucrurile, interdicţiile au un viitor luminos.
Şi ca să nu ziceţi că vorbesc aiurea, postez câteva poze făcute azi dimineaţă în parcul din faţa Ministerului Transporturilor. Unde angajaţii de la spaţii verzi lucrau să-l amenajeze. Iarba, mama ei de iarbă, nu vrea să crească, şi pace! Ceva buruieni, dar şi alea timid. Poate îmi spun anticomuniştii lu' peşte de ce, că nu e nicio interdicţie! Doar că tanti aia dormea pe cartoane, şi visa doar la iarba vede de acasă!

joi, 23 aprilie 2009

De ce nu mă mir? Vreau să fiu bine înţeles: nu reproşez nimănui angajamentul în favoarea uneia sau alteia dintre forţele politice sau ideologiile de pe piaţă, câtă vreme ele se păstrează în cadru constituţional sai democratic. Personal, am un angajament ideologic, sunt un om de stânga, ce-i drept mai liberal, dar de stânga.
Mai mult, am fost printre cei care am susţinut implementarea în România a modelului german, în care statul subvenţionează fundaţii ale partidelor politice, judecându-le de utilitate publică. Aşa că nu găsesc nimic excepţional în faptul că PD-L şi-a înfiinţat o astfel de Fundaţie, Institutul de Studii Populare. Mă rog, sună ca dracu', dar să nu fim cârcotaşi!
Ce mă deranjează este ipocrizia, mimarea neutralităţii, lecţiile date altora, imoralitatea, până la urmă. Pentru că iată cum arată Consiliul Academic al ISP:
Preşedinte: Vladimir Tismăneanu,
Membri:
Teodor Baconsky Radu Carp Chantal Delsol Tom Gallagher Petre Guran Gabriel Liiceanu Mihai Neamţu
Virgil Nemoianu Radu Preda
Roger Scruton
Ioan Stanomir
Cei mai mulţi dintre ei au fost şi sunt, într-un fel sau altul, slugile lui Băsescu. Nu colaboratori, ci slugi! Şi îmi aleg bine cuvintele! Au beneficiat, într-un fel sau altul, de bani publici, pentru tot felul de studii şi rapoarte inutile, care au folosit precum frecţia cu "Diana" piciorului de lemn!
Nu mai comentez componenţa Consiliului de Administraţie, că nu e de comentat! Iată-l:
Anca Boagiu Valeriu Stoica Dragoş-Paul Agilică
Cristian Preda
Sever Cotoi Voinescu
Câte parale mai fac aere lor de fecioară, de conştiinţe ale neamului?
PS: În mod excepţional, am în continuare infinite resurse să mă mir de jegul moral, parvenitismul şi totala nesimţire a numitului Vladimir Tismăneanu. Asta e!

PS1: primesc pe e-mail de la Princeton University Press vestea că a apărut cartea lui Cătălin Avramescu, "O istorie intelectuală a canibalismului". Am o curiozitate: dacă autorul vrea să ţină şi lecţii practice, cum procedează? Sper că se va limita doar la a-i muşca de cur(la figurat, desigur!) pe adversarii politici ai Marelui Machitor.

O problemă de principiu
Mare deranj pe tema codurilor, mai ales în societatea civilă, care are acest talent tembel de a se agăţa de orice subiect controversat, care asigură expunere media maximă. Una dintre marile supărări ale civicilor este scăderea pedepselor pentru fapte de corupţie.
Vin şi întreb şi eu, ca prostul: acum, că avem pedepse mari, vi se pare că ar fi scăzut elanul pitpalacilor pentru luat parandărături şi pentru trafic de influenţă? Vi se pare că aceste pedepse sunt un factor de descurajare? Hai să fim serioşi! China are pedeapsa cu moartea pentru asemenea fapte, şi pe zi ce trece se afundă în malaştina corupţiei.
Nu cumva abordăm anapoda aceste probleme, confundând planurile? Cu alte cuvinte, facem legi mai severe, dar ne doare în cur de aplicarea lor, şi nu ne pasă de măsurile de prevenţie, care nu sunt, ce-i drept, nici simple, nici spectaculoase, nici aducătoare de voturi, ca telejustiţia, spre pildă. Că veni vorba: dacă DNA îşi închipuie că pot bate şaua corupţiei din fotbal, arestând pe capete nişte guguştiuci, care s-au dedulcit şi ei la un plic sau la un cur nurliu(nu specific sexul!), pentru a înţelege cei care şovăie să contribuie la realegerea Măreţului Cârmaci, atunci ne insultă inteligenţa!
Acum am făcut din Coduri un soi de Mesia, care va salva Justiţia. Nici vorbă! Sunt doar o colecţie de principii şi de proceduri. Care trebuie aplicate de oameni. Ei bine, noi cu oamenii din sistem avem probleme, nu cu legile. Legile se pot schimba uşor, oamenii, nu. Despre asta este vorba, până la urmă.
Cred că a venit vremea să ne reprimăm tentaţia de a răspunde oricărei probleme sociale prin înăsprirea pedepselor. Aşa nu ajungem nicăieri. Ba, mai mult, agravăm problemele, în loc să le soluţionăm.
Sigur, e mai simplu să muţi problemele din curtea ta în curtea Justiţiei. Dar justiţia nu este decât un prestator de servicii. Politicul este generatorul de politici, economice şi de orice altă natură, care să se adreseze problemelor din societate. Politicul trebuie să se ocupe de ele, nu Justiţia. Numai că politicul demisionează tot mai des de la sarcinile sale, ceea ce este nu doar îngrijorător, dar şi periculos.