duminică, 30 noiembrie 2008

La Mulţi Ani, România!
Circul s-a terminat! Începe circul!
Cam ştim cum a căzut zarul. Boc nu şi-a dat demisia şi clamează victoria dreptei. Dreapta nu zice nimic, Tăriceanu e cam fiert. Tocşourile duduie, cu acceleraţia la blană. Să vedem cine face guvernul: urna de vot, sau DNA...
Lucruri serioase
Luaţi cu votul(mă rog, cei care au avut chef de aşa ceva) am uitat un lucru: se apropie data la care ţările membre NATO trebuie să ia o decizie în privinţa acordării MAP Georgiei şi Ucrainei. Aflată pe ultima sută de metri, Administraţia Bush continuă să facă presiuni pentru admiterea celor două ţări, spre marea nemulţumire a câtorva membri importanţi ai Alianţei din Europa. Au apărut tot mai multe voci care spun, mai direct sau mai voalat , că NATO şi-a atins deja limitele expansiunii spre Est şi e cazul să se oprească. Acest punct de vedere, din Washington Post, introduce o idee nouă: leagă aderarea la NATO de aderarea candidaţilor la UE. Vă invit să-l citiţi, merită.
Mitul alegătorului de dreapta, plecat cu sorcova la munte
Mi-a fost prea lene să scriu despre asta, dar tot aud, de ceva vreme, o prostie: că electoratul dreptei, clasa de mijloc, şi-a pus palma într-o anumită parte a anatomiei şi a plecat la munte, la mare, pe orice cărare...
Pentru Dumnezeu! Nu are România, cu totul, 100.000 de locuri de cazare în TOATE staţiunile! Şi unii au şi copii minori, căţel, pisică, ăştia nu votează. Cât de mare este clasa de mijloc a României? 2% din populaţia activă? Cam 250-300 de mii? Şi atunci? Nu cumva explicaţia absenteismului trebuie căutată altundeva, nu pe pârtiile de ski?
Iar Costi Rogozanu devine de-a dreptul ridicol, anunţând că, odată cu victoria PSD, se întoarce capitalismul sălbatec! Şi tembelul ăsta zice că e de stânga! Atunci, dacă toţi sunt de dreapta, de ce le spuneţi băi, tâmpiţilor, ălora din occident că se întorc comuniştii? Şi ăia erau de dreapta? De ce nu ai făcut, Doamne, prostia dureroasă?
Roşu în faţa urnelor

Ceasul rău, pisica neagră...

Jale mare pe site la Cotidianul! Încep să apară, cum altfel! pe surse estimări de la institutele de sondare a opiniei publice. Care dau PSD la 40%-41%, PD-L pe la 28%-29%, PNL pe la 20%-21%, UDMR, ca de obicei. Asta nu ar fi o surpriză. Toată lumea ştia că PD-L e supra-apreciat în sondaje. Întrebarea este: când a început declinul PD-L?
Suspendarea lui Traian Băsescu este, în opinia mea, momentul de cotitură. Până atunci lumii se prezenta imaginea unui politician care taie şi spânzură, care nu are rival, care poate face orice. Era, într-un fel, admirat, şi imaginea sa de om puternic se transmitea şi asupra partidului.
Suspendarea a introdus dubiul. Care i-a ros permanent din credibilitate şi din statură. Poate că PD-L ar fi făcut un joc egal cu PSD, dacă nu ar fi fost ultima şi cea mai mare gafă a lui Traian Băsescu: aceea de a anunţa că pregăteşte o gravă criză politică, prin impunerea premierului, ignorând rezultatul urnelor, în plină criză economică. Asta a pus capac!
Nu ştiu dacă cifrele se vor păstra şi diseară. Dar cert este un lucru: Traian Băsescu este artizanul victoriei PSD, nu altcuineva. Şi mai e cert un lucru: nu va mai fi şi un al doilea mandat al lui la Cotroceni. Ceea ce, din punctul meu de vedere, e de bine! Doctore, ţi-ai compus sloganul de campanie? Dai o bere, să ţi-l fac eu?
Am inventat votul semi-canci!
Scos din casă de nevoi, am trecut prin faţa secţiei de vot, în ceaţa dimineţii. Mă rog, nu foarte de dimineaţă, să ne înţelegem. Şi am realizat că am de ce trece pe la urne: academicianul Răzvan Theodorescu este candidat în colegiul meu, şi-i sunt dator cu o ştampilă. Trăgând cu greu după mine scârba votului canci am intrat. Pustiu, de-ţi venea s-o iei la fugă! Noroc că se iţi un cap curios de jandarm: e bine, organili veghează!
Din 1990 votez în acelaşi loc: la Liceul Bălcescu pe stil vechi, Sfântul Sava pe stil nou. Şi în aceeaşi secţie de votare, 13. Ei bine, schimbarea a ajuns şi la numerotare: acum e secţia 54, dacă am reţinut eu bine.
Două babe dezorientate intră sfios în sala de clasă în care comisia depăşeşte numeric cam în raport de 10 la 1 capul de cetăţean cu conştiinţă de alegător, şi întreabă de o stradă. Oamenii dau din umeri: "încercaţi la uşa de alături, poate ştiu ei. Noi îi avem pe cei de pe Victoriei"
Da! Pe vremuri, adică în iunie, erau afişate în dreptul fiecărei secţii şi străzile. Acum, pauză! De fapt, totul pare să fi fost făcut astfel încât bizonul mediu românesc, şi dacă-l dă afar' din casă spiritul civic, să nu poată vota.
După chinurile de rigoare, o fătucă din comisie mă găseşte, în sfârşit pe listă. Oricum, era fericită: avea ceva de făcut! O înţeleg: se poate muri şi de plictiseală, nu doar de prea multă muncă! Iau ştampila, iau cele două bolentine, votez pentru "alesul meu", îl anulez pe celălalt şi plec. Inventând votul semi-canci. Ce ziceţi: să mă duc la OSIM, să-l patentez?
Ce bagi în urnă şi ce iese de acolo...
O mostră de jurnalism de înaltă clasă, făcut din perspectiva interesului public, şi cu profesionalism, acest articol din New York Times despre complexul militar-industrial-mediatic. Este o poveste despre politică, despre putere, despre locul corpului militar în societatea americană, şi despre privatizarea interesului naţional, despre cine şi cum conduce cu adevărat SUA şi, implicit, lumea.
Este povestea carierei lui Barry McCaffrey, acum general în retragere, care a făcut, tânăr ofiţer, războiul din Vietnam, a avansat în grad, s-a implicat şi în politică, în administraţia Clinton, în care a fost "ţarul" acţiunilor anti-drog(bing! bing! bing!)e analist militar la NBC şi a publicat mii de articole în ziare, dar şi un prosper om de afaceri cu arme, consultat pentru producători de armament, lobbyst.
Seymour Hersh, de la The New Yorker l-a acuzat în 2000 de crime de război, comise în timpul primului război din Golf, din 1991, pentru că trupele sale au ucis irakieni aflaţi în retragere după ce intrase în vigoare o încetare a focului. Printre cei ucişi se aflau şi civili, şi martorii spun că s-a tras la grămadă.
Aveţi aici un exemplu de conflict grav de interese, care poate produce mari probleme unui sistem democratic ce nu-şi mai produce anticorpi împotriva unor astfel de afecţiuni. Omul nostru scria, de exemplu, în The Wall Street Journal, The Washington Post, The L.A. Times, USA Today, pledând pentru alocarea de fonduri suplimentare pentru războiul din Irak, în timp ce el vindea arme sau făcea lobby pentru firme de armament. Pentru aducere aminte, recitiţi şi asta.
Ceva de acest gen se petrece şi în România, cu aşa-zisa societate civilă, care a monopolizat opinia publică, fără să ştim ce interese reprezintă indivizii, în numele cui vorbesc şi de ce. Cazul Bogdan Chirieac este exemplar, din acest punct de vedere.
Bun, acum gândiţi-vă la ce băgaţi voi în urnă şi ce iese de acolo...

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Îmi era dor de ei!
Doi proşti!
Filmuleţul l-am găsit la Chinezu pe blog. Se zice c-ar reprezenta antrenamentul oficial pentru meciul premierilor, de la Antena 1. Totul este de o stupizenie perfectă. Idioţii ăştia doi au fost premierul şi Preşedintele Camerei Deputaţilor, într-o ţară europeană. Grotesc!
Iar explicaţia lui Dan Andronic e şi mai comică! Nu serviciile e de vină, prietene! Prostia voastră proprie şi personală! Că nu faci astfel de repetiţii în faţa camerei de luat vederi, sau dacă o faci, te asiguri că ai distrus înregistrarea după!
UPDATE: nu repari o gafă cu o altă gafă! Tembelii pun acum filmuleţe după filmuleţe, ca să dovedească, ce? Că nu sunt proşti? Sunt! Că s-au jucat? Dacă îţi stăpâneşti dosarele, şi ai ceva în cap, nu faci repetiţii cu costume!
Vine de se leagă
Bunul meu prieten Mordechai are una dintre cele mai bine mobilate minţi de care am cunoştinţă, imaginaţie, umor, şi un cusur: îi cam plac teoriile conspiraţiei. Aşa că în momentul în care am citit la el pe blog despre despre terorache islamişti blonzi, amatori de bere şi cu coafuri punk m-am râs, chiar dacă vestea era luată de pe BBC. Are el un fel special de a combina lucrurile, ceva de speriat!
Scuze că m-am îndoit de tine, prietene! Şapte dintre terorache ăia s-ar putea să fie cât se poate de supuşii Maiestăţii Sale Coana Mare a Regatului cu pricina, de prin Leeds şi Bradford. Aşa se explică insistenţa britanicilor de a trimite în India comandourile lor SAS. Era nevoie de unu viu şi, pe cât se poate, în stare de funcţionare, că nu se ştie ce se pregăteşte în insulă.
Mi se pare mie, sau Dubya, fie numele lui uitat! a făcut greşeala vieţii lui, invadând Irakul şi Afganistanul, în loc să invadeze Pakistanul?
Călător în furtună

vineri, 28 noiembrie 2008

Un colac de salvare pentru un zevzec
O să ziceţi că am o obsesie cu Traian Băsescu. Greşit! Omul îmi este, ce-i drept, profund antipatic. Asta se trage de pe vremea când îmi câştigam existenţa din scris, şi când individul umbla să-şi cumpere, prin redacţii, prietenia jurnaliştilor. E drept, a reuşit! Aşa a avut, multă vreme, un soi de imunitate şi chiar impunitate în presă. Ca să nu mai vorbim de susţinerea unor fanatici.
Am urât la el, şi urăsc în continuare, făţărnicia, falsitatea, cameleonismul, faptul că nu respectă pe nimeni şi nimic. Veţi vedea cum îi va trata pe Boc şi pe Stolojan după anunţul rezultatelor alegerilor! Am mai spus asta: el nu are parteneri, ci slugi sau subordonaţi!
Acum începe să dea seamă pentru modul mizerabil în care a făcut politică în aceşti ani. Acum începe să conştientizeze faptul că politica nu este un lung şir de hăhăieli şi de crize de nervi, de improvizaţii, de trădări şi de scene lacrimogene. Şi nici de agape prin cârciumi cu Jiji. Sau de plimbări pilit la volan, sau de insultat jurnalişti.
A crezut că poate juca pe degete partidele, că poate schimba lideri, că poate face ce vrea muşchii lui. A insultat, a umilit, pe scurt, a uitat să-şi lase un loc de "bună ziua!" Toată România era a lui!
Doar că a venit vremea să arate că este un lider, un şef. Asta se dovedeşte în furtună, adică în vremuri de crize reale, nu de operetă, ca răpirea din Baghdad sau podul de la Mărăcineni. Un lider uneşte, nu dezbină. Ar vrea s-o facă, pentru că e groasă, şi eşecul viitoarei guvernări se va sparge în capul lui.
Ar vrea să facă o guvernare de succes, pentru că este vitală pentru realegerea lui în 2009. Dar nu are cu cine. Şi atunci ideea refacerii FSN i s-a părut salvatoare, poate. Şi de ce să nu încerce marea cu deştu'? Să vadă cum ar reacţiona lumea.
Şi aşa apare scrisorica asta, care dă detalii despre "viitorul" guvern. Viitor guvern ce, într-un fel sau altul, ar însemna refacerea FSN. Şi a dominaţiei sale asupra vieţii politice. Una cu mult mai nesănătoasă decât în primii doi ani de democraţie.
Nu cred că trebuie să ne întoarcem acolo de unde am plecat în urmă cu 19 ani. Atunci FSN îşi avea sensul lui, acum nu are niciun sens! Nici măcar ca expresie a "unităţii naţionale", şi cu atât mai puţin ca o "mare coaliţie" , după model german. Nu, ar fi doar un colac de salvare pentru cariera politică a unui zevzec, până la urmă! Şi nu despre asta e vorba, când descriem interesul naţional.
În rest, dezminţiri de genul ăsta din partea lui, indicăţii preţioase, toate sunt teatru ieftin. A venit decontul, şi omul nostru trebuie să plătească. Doar că el n-a jucat fair niciodată, ci doar la cacealma. Acum nu mai ţine!
Cu sau fără noul FSN, cu sau fără Băsescu, problemele rămân. Întrebarea este: vor avea liderii politici tăria de a fi demni de speranţele pe care mulţi români şi le pun în ei, pentru a-i conduce prin furtună, sau se vor comporta şi ei ca şi zevzecul de la Cotroceni? Eu, unul, nu aş miza pe raţionalitatea şi responsabilitatea lor...
Uite d'aia Vot Canci!
Să-şi vâre'n cur, atât idioţii de la ProDemocraţia, cât şi politicienii laşi, care n-au suflat în front, în frunte cu mârlanul de la Cortoceni, votul lor uninominal, cu ştampilă cu tot! Banul a făcut legea! Cine a avut bani, e pe toate gardurile, pe toate televiziunile, au tocat păduri întregi pe fluturaşi, cărticele, pliante, ziare pirat şi alte alea, plus porcul, peştele, micul, berea, mălaiul, zahărul, făina, împărţite cu dărnicie şi nesimţire în stânga şi în dreapta.
Oameni de bună calitate, care nu au bani, vor rămâne în afara Parlamentului. Sunt câţiva pe care i-aş fi votat, de la toate partidele. Dar trebuie să fiu tâmpit să mă duc să-l votez pe Crin Antonescu, după ce primesc un pliant de genul ăsta. Să spui că academicianul Theodorescu nu este de votat e de mare porc! Să dai dovadă de atâta dispreţ faţă de competitori, adversarii tăi, e tot de mare porc!
Sper sincer să şi-o fure de la alegători, şi el, şi muţunache ăla cu balalaika de la Transporturi, care rânjesc peste tot în colegiu. Prea multă opulenţă, prea mulţi bani, pentru prea puţine merite. Aşa se ajunge la Vot Canci, şi poate vor învăţa ceva din scârba evidentă a oamenilor, care s-au săturat de făţărnicie şi de nesimţire!
Că veni vorba de nesimţire: după ce în primăvară Chiliman făcea şedinţă de bloc cu noi, să ne cerşească voturile, după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, dracu l-a mai văzut la faţă? A dispărut ca măgarul în ceaţă! Cel mai mizerabil şi prost administrat sector este sectorul 1, care are şi cei mai mulţi bani. Liberali, ce pizda mă-sii!
Felix Tătaru în pană de inspiraţie
Două clipuri din ciclul "Hai la vot, la vot, la vot!", via Ioşka. Tembele, care au doar o idee, şi aia proastă: "Săriţi, ne omoară comuniştii la vot!"

joi, 27 noiembrie 2008

Excesul de portocaliu dăunează grav sănătăţii mintale
N-am crezut un moment că TRU poate fi întrecut în paranoia lui împotriva PSD şi a stângii, în pupincurism faţă de Iubitul Conducător! Ce-a scris Mircea Cărtărescui în EvZ este cu o clasă peste TRU, este chintesenţa prostituţiei intelectuale. Cât de cretin să fii, cât de orbit de ură, cât de inconştient, încât să scrii: "Acum mi-e greu să mai fac vreo deosebire etică între candidaţi. Dar oricine se opune PSD-ului e mai bun decât ceilalţi. A rămas pentru mine singurul criteriu."
Cu alte cuvinte, un corupt, un fost securist sau turnător, un violator, un pedofil, un criminal, un hoţ, deci ORICINE se opune PSD este mai bun decât un om de ştiinţă, un medic, un student, un muncitor, care nu se opun sau votează cu PSD.
Ce mai poţi spune după ce citeşti această monstruozitate, născută de mintea dusă cu sorcova a unuia care-şi zice "elită intelectuală"? I se pare lui Cărtărescu mai curat şi mai uscat PD-L, plin de securişti, de traseişti? E atât de primitiv în gândire, atât de lipsit de spirit critic, încât să nu mai vadă adevărul?
Oricum, excesul de portocaliu dăunează grav sănătăţii mintale!
Aşa grăit-a Iubitul Conducător!

1. Hai la vot, că e criza pe noi cât casa! Am ghicit, sunt bun!

2. Ce bun e votul uninominal! (Evident, doar el l-a promovat!) Hai la vot!

3. Să vezi coincidenţă! 18 ani de la Revoluţie, bla bla, bla, democraţia a ajuns la maturitate, jertfa tinerilor, etc, etc, etc.(sunt 19, dar ce contează!) Hai la vot!
4. Nu plecaţi în vacanţă, staţi dracului acasă şi votaţi PD-L! Hai la vot!
5. Puneţi muşcata în fereastră! Pardon, tricolorul! Ziua naţională, chemarea străbunilor. Hai la vot!
Ce farsă! Hai la vot! Vot Canci!
Fotoghicitoare
Aşteptând să luăm lumină de la Iubitul Conducător, o fotoghicitoare: ce vedeţi în poză? E cumva noua coaliţie de guvernare, care apare precum Afrodita, din spuma mării?
Scutiţi-ne, Iubit Conducător!
Iubitul nostru Conducător iar se bagă în seamă, la oră de maximă audienţă, astă seară la ora 19,30. Ce dracu arde, în afară de duşca de vizichi pe gâtlejul lui(deşi nu ar fi cazul, doar e profesionist!), de trebuie să-l vedem aberând şi astă seară, după ce ne-a plictisit cu obsesiile sale aproape patru ore, luni?
Ştim că pedeleii au probleme şi nu ies pe primul loc. Dar de ce crede că le face un bine, ieşind seară de seară pe sticlă?
Cât despre şlagărul "Hai la vot, la vot, la vot!", nu-l mai gustă nimeni. Când clasa politică, în frunte cu mitocănia sa, ne va da motive temeinice, ne vom întoarce la urne. Până atunci vot canci!
Strategia terorii
O nouă răbufnire a islamismului militant, de data asta în India. La Mumbai, capitala economică a Indiei, au fost atacate două hoteluri de lux, ocupate majoritar de cetăţeni străini, în general occidentali, dar şi clădiri ale comunităţii evreieşti. Cetăţeni occidentali, locali şi un rabin sunt luaţi ostateci. Sunt deja peste 100 de morţi şi mai multe sute de răniţi. Se desfăşoară lipte între atacatori şi trupele anti-tero indiene.
Evenimentul intervine după o recrudescenţă a violenţei în India, care are cauze multiple, ţinând cont de compoziţia sa etnică, de diversitatea religioasă, de sistemul de caste, de polarizarea socială, de slăbiciunile celei mai mari democraţii din lume, care oscilează între secolul 21 şi Evul Mediu. În plus, India are vechi conflicte nerezolvate cu vecinii săi, precum Pakistanul şi China.
Deocamdată nu se ştie cu precizie cine sunt atacatorii. Este vorba de un grupuscul care vrea să se facă "faimos"? Este un atac al unei organizaţii afiliate Al Qaeda, al uni grup local, sunt sau nu implicaţi şi oameni din serviciile secrete pakistaneze(care au organizat şi atentatul de la ambasada indiană din Kabul, de acum câteva luni) , aflate în proces de reorganizare, din cauza legăturilor lor cu talibanii, cu Al Qaeda şi cu alte grupări islamiste extremisteşi antioccidentale?
Destabilizarea Indiei, alături de destabilizarea Pakistanului, ar fi cea mai proastă veste acum, în plină criză economică şi financiară. În India au fost delocalizate multe servicii importante pentru economia Occidentului, precum cele financiare şi de contabilitate, cele informatice, dar şi multe activităţi indistriale. India se află la conflueţa multor rute strategice de transport al purtătorilor de energie, al bunurilor industriale şi de consum, al materiilor prime. India este o putere economică emergentă, care are o pondere sensibilă în procesul de globalizare. Din păcate, din cauza slăbiciunilor politice interne şi a incapacităţii administrative a guvernelor succesive, se pare că o acţiune de destabilizare pe scară largă este fezabilă.
Criza trebuie urmărită cu atenţie, pentru că poate fi considerată şi un soi de urare de bun venit, adresată lui Obama de lumea "minunată" a fanatismului islamic şi a terorismului internaţional.
Amurgul lui Jiji

miercuri, 26 noiembrie 2008

Stolojan însufleţitorul
E de tot râsul! De mult nu m-am distrat atât de bine ca în ultimele două-trei zile. Traian Băsescu îngroapă luni seară, în direct şi la oră de maximă audienţă, sistemul public de pensii. Nici nu apucăm să-l plângem cele trei zile creştineşti, că vine Stolojan şi toarnă apă vie din pix peste el şi-l scoală din morţi!
Mai înţelege cineva ce se întâmplă prin PD-L? Au aflat cei din Modrogan că la Cotroceni Băsescu a "asasinat" sistemul de pensii, sau şi-au zis că strategia fricii nu e tocmai inteligentă, mai ales când adversarii se întrec în promisiuni? Şi un Băsescu pe post de Ceauşescu doi, bătând fabrici şi uzine, dând indicăţii preţioase, e un motor sau o frână pentru partid? Sau nu mai contează, toţi împăcându-se cu ideea că vor pierde alegerile şi că nu vor forma guvernul?
Nu înţeleg
Sincer, nu înţeleg modul în care judecă unii oameni, din păcate tot mai mulţi. Sâmbătă, în plin viscol, după nu ştiu câte avertismente ale autorităţilor, doi tineri pleacă pe un traseu din Bucegi, foarte dificil şi vara, oricum imposibil iarna, şi, evident, nu mai pot face nimic: nici să înainteze, nici să se întoarcă. Cheamă Salvamontul, dar este deja prea târziu. De cinci zile sunt căutaţi într-o zonă unde este pericol de avalanşe.
Acum o zi, alţi doi tineri se blochează în Munţii Rodnei. Iar viscol, iar Salvamont, iar nimic după căutări. Asta după ce se ştia despre prima tragedie, după avertismente, după scandaluri, după interdicţii.
Ce aveau cele două perechi de demonstrat şi cui? Se cred aşi în tehnici de supravieţuire, doar pentru că s-au uitat la filmele de pe Discovery, se cred nemuritori, cred că totul e un joc pe calculator, că mai pot primi o viaţă?
Sau e vorba de altceva: de sfidarea autorităţii, de comportamentul anarhic ce devine un soi de brand de ţară, oricum un brand al celor cu bani, care cred că pot obţine cu ei totul, că pot sfida pe oricine şi orice, inclusiv pe Cel de Sus?
Pictor cu tulumba
Credeaţi că aţi văzut totul în materie de "artă modernă" în prostelile ICR? Credeaţi că s-a atins o culme a tâmpeniei cu poneiul ăla roz cu osu'n cur? Şi credeaţi că există limite pentru cheltuirea aberantă a banului public? O, nici nu ştiţi ce surpriză vă aşteaptă! Şi unde? La sediul Naţiunilor Unite de la Geneva, unde s-au cheltuit 20 de milioane de euro pe o chestie vopsită cu tulumba de pompieri de un spaniol, Miquel Barcelo. Chestie ce acoperă 1000 de metri pătraţi de plafon, care, acum, să vezi belea, trebuie păzită să nu devină adăpost pentru lilieci! Dar care e operă de artă! Păi atunci şi Adolf zugravul trebuie să intre pe simeze.
În timpul ăsta în Africa, în Asia şi, de fapt, mai peste tot în lume se moare de foame. Atât!

marți, 25 noiembrie 2008

Teatrul umbrelor

foto Jurnalul Naţional

Nu ştiu ce să zic: unul dintre cei mai fanatici susţinători au lui Traian Băsescu, Dan Tapalagă, care n-ar fi văzut aşa ceva nici când l-ar fi călcat "tamvaiul", ne prezintă acum "Semnele disperării la PD-L şi Traian Băsescu". Ce l-a apucat? Ieri intelectualii lui Băsescu ne spuneau că nu, ei nu, n-au pupat niciodată curul Băsescului, deci au CV virgin, azi Tapalagă, mâine cine mai dezertează? Cine se mai leapădă de Satana?
Vă invit să citiţi şi scrisoarea lui Paleologu jr. adresată liberalilor de toate obedienţele(sic!) şi orientările, care este tot un semn de disperare, de vreme ce face, ca şi Traian Băsescu, apel la frica de stânga, de PSD, de "steagurile roşii".
Dar cea mai crâncenă întâmplare a acestei campanii mi se pare gestul absolut mârlănesc şi jegos, care arată cât de goală sufleteşte este Elena Udrea. Povestea o puteţi citi în Jurnalul Naţional. Elena Udrea este esenţa populismului de început de secol 21. Nu Băsescu, ci ea încarnează cel mai bine liderul populist. Este Sora Diesel a politicii româneşti, care are toate datele să gestioneze cu o mână de fier cuibul de cuci, a se citi balamucul politic din minunata nostră patrie. Iar politica a ajuns, ca şi jurnalismul(cu excepţiile de rigoare în ambele planuri) un soi de teatru al umbrelor, în care nimic nu e ce pare a fi.
Îl plagiază Băsescu pe Sarkozy?
Ne întoarcem la discursul de ieri al lui Traian Băsescu, pentru că se naşte o întrebare: ale cui au fost soluţiile de relansare a economiei, propuse ieri de Marele Cârmaci, printre care şi aia bizară cu termoizolarea blocurilor: "De asemenea, o soluţie foarte bună pentru a angaja constructorii care nu mai sunt implicaţi în mari proiecte imobiliare este lansarea unui program de termoizolare a blocurilor."?
Un articol de azi, din Le Monde, ne luminează: sursa de inspiraţie este franceză. A servit la ceva stiloul ăla ciordit de Bling-Bling Sarkozy: i-a scris cu el şi lui Băsescu un program de relansare.
Ce scrie la gazeta franţuzilor? " "Si l'on souhaite améliorer la croissance potentielle de long terme, c'est vers l'investissement qu'il faut se tourner", plaident M. Didier et la plupart des économistes. Parce qu'il partage cette analyse, le gouvernement réfléchit au meilleur moyen de mobiliser l'investissement. Plutôt que de lancer de grands projets d'infrastructures (TGV, canaux, etc.) lents à démarrer, qui risquent d'avoir des effets procycliques - donc de soutenir l'activité à un moment où la croissance est déjà repartie -, il cherche des mesures à effet immédiat : ouvrir au BTP la rénovation des logements sociaux, inciter les ménages à contracter des prêts à taux faible pour la rénovation thermique de leurs logements HLM. L'accélération des travaux déjà prévus de rénovation des réseaux ferré, gazier ou électrique est acquise."
Să ne spună Ioan T. Morar: avem sau nu de-aface cu un caz de plagiat?

luni, 24 noiembrie 2008

Gumă de mestecat cu intelectuali publici
Penibil, prin lungime, şi confuz, prin suprapunerea de mesaje, monologul cu faţa la camerele de luat vederi al lui Traian Băsescu. Şi, cum spuneam ceva mai devreme, extrem de comic! Pentru că după ce trage o copită stângii, că e de porc şi nu care cumva să fie votată(doar citise INSOMAR-ul, că nimic nu mişcă în ţara asta fără să nu ştie Iubitul Conducător!), după ce înalţă un imn de slavă economiei de piaţă, trage un perdaf capitalismului de pe poziţii de extremă stânga. Făcând din Ion Iliescu un amic al capitalismului! Ceea ce nu-i puţin lucru!
Nu ştiu cine o fi avut răbdarea să-l asculte cap-coadă. Dar să fim oneşti: spiciul lui Bush, care avea ce spune despre criza economică, că doar el a trudit din greu la edificarea ei, a durat vreo zece minute! Şi musiu Tufiş nici n-a luat-o creanga pe la GM, Ford sau prin bănci. Dar ce ştie el! Şcoală înaltă pe Băsescu! Şcoala lui Ceauşescu!
Cum iarăşi spuneam ceva mai devreme, "analiştii" au şi ieşit la mestecat guma asta oferită generos de Băsescu, pentru a bruia dezbaterea publică, o dezbatere publică nu tocmai favorabilă portocaliilor. Iar Eol Tv îi mai acordă Mândrului Cârmaci un pogon de timp, de la 21,30, să abereze, sub privirile bovin-slugarnice ale lui Tatulici-creieri mici, unsuros-şmechere ale lui Hurezeanu şi adormitoare ale Zeului Somnului, aka Ursu. Să fie primit!
Acum, luând-o eu puţin pe arătură, poate are legătură cu sondajul INSOMAR, poate n-are, Liiceanu, Patapievici şi Tismăneanu cântă în cor, sub bagheta lui Valeriu Stoica, aria negării din opera "Pupini am fost, pupini vom fi, cururi să găsim!": "Nu suntem intelectualii lui Băsescu". Da, vezi să nu!
Chestia asta însă m-a făcut să ciulesc urechile: "Moderată de Valeriu Stoica, discuţia nu s-a purtat numai pe marginea unor probleme de principiu - “bucătăria” unor astfel de campanii, reacţii posibile şi metode de eventuală sancţionare -, ci a şi trecut în revistă câteva exemple..." Pardon! Cum adică? Dacă îi zic, într-o societate democratică, vreo câteva bine simţite lui Liiceanu, să fiu pedepsit? Pentru că mă iau de intelectualii lui Băse? Mă băieţi, voi sunteţi sănătoşi, sau v-a predat Tismăneanu cursul scurt de stalinism?
Ce ne râdem!
Traian Băsescu devine comic de-a binelea! Cum a auzit că mâine Ion Iliescu are programată o Conferiţă de Presă, şi-a pus şi el una, azi după amiază, la orele 17,30. Nu cumva să lase spaţiul public neocupat! O să lanseze iar nişte tiribombe, să-i ţină ocupaţi pe "analişti", care altminteri ar fi disecat spusele lui Iliescu. Important este să nu se vorbească deloc despre cele ce le va spune Iliescu mâine, chiar dacă jurnaliştii portocalii ar fi vărsat oricum un potop de critici şi de lături în capul fostului Preşedinte al României. Manevre de doi lei, de om disperat, care nu ştie ce să mai facă să-şi aducă slugile la guvernare.
Miza alegerilor: democraţia!
Intrăm în ultima săptămână de campanie electorală, o campanie tembelă, dezlânată plictisitoare, în care principalii protagonişti par să nu fie conştienţi nici de importanţa alegerilor, nici de dezinteresul populaţiei faţă de proiectele şi programele partidelor. În fiecare zi mai aflăm despre un proiect anticriză al cuiva, care este combătut violent de opozanţi, într-un limbaj pe care puţin îl înţeleg, şi cu atât mai puţin înţeleg ce înseamnă, de fapt, acele măsuri, care sunt costurile şi beneficiile.
De aceea sunt de făcut câteva precizări, care sunt importante, din punctul meu de vedere:
Importanţa acestor alegeri vine din schimbarea sistemului de vot. O schimbare populistă, inutilă, în esenţă, care intervine într-un moment extrem de nepotrivit. Este o iluzie că votul uninominal va schimba clasa politică. Criza democraţiei reprezentative este una generalizată, care îşi are originea în schimbări sociale de amploare, intervenite după sfârşitul Războiului Rece. Este vorba de o destructurare socială, care a generat crize de identitate, neîncredere în stat şi în instituţii, etc, etc.
Presiunea pentru schimbarea sistemului de vot s-a intensificat după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, care s-a folosit de o partea cea mai radicală a „societăţii civile” pentru a impune acest sistem de vot, în care a văzut o modalitate de a se răzbuna pe senatorii şi deputaţii care au votat suspendarea sa. „Vă dau pe mâna poporului!”, iată esenţa gândirii prezidenţiale în domeniu.
Niciun partid nu este pregătit pentru acest tip de vot, nu are suficiente candidaturi credibile pentru fiecare circumscripţie, şi nici fondurile necesare unei campanii decente. Ne-am amuzat cu toţii văzând cine candidează, nu e cazul să insist.

Sistemul este şi mai vulnerabil la corupţie, pentru că acum costurile campaniei cad mai ales în sarcina candidatului.

Asistăm, din acest motiv, la o selecţie prin bani a elitelor politice, sau la contra-selecţie, în cazul în care oameni cu notorietate candidează doar pentru că au notorietate.

Nici cetăţenii nu sunt pregătiţi pentru noul sistem, mai mult, modul complicat de atribuire a mandatelor celor care nu întrunesc 50% plus unu din voturile valabil exprimate, poate genera mari tensiuni şi nemulţumiri.

Un alt pericol al actualului sistem este acela al slăbirii partidelor, lucru dorit de preşedinte, care vrea să se amestece şi în viaţa internă de partid, prin dorinţa de a impune el partidelor persoana viitorului premier, dar şi priorităţile guvernării.
Este foarte posibil ca din următorul Parlament să nu mai facă parte decât patru partide: PSD, PNL, PD-L şi UDMR. Este si bine, pentru că se produce o simplificare a scenei politice, dar s-ar putea dovedi şi contraproductiv, dacă ne gândim că partea cea mai radicală a societăţii va rămâne fără reprezentare în Parlament, şi s-ar vedea obligată să se manifeste în stradă.
Negarea voinţei alegătorilor, după un episod asemănător, în decembrie 2004, când practic şeful statului a invalidat rezultatele alegerilor, impunând o altă majoritate guvernamentală decât cea ieşită din urne, care acum a generat un guvern ultra minoritar, instabilitate politică şi guvernare ineficientă, ar putea genera o situaţie de criză politică şi recurgerea la alegeri anticipate în primăvară. Asta ar complica extrem de mult sarcina celor care trebuie să gestioneze criza economică.
România trebuie să aibă cât de repede posibil un guvern, sprijinit de o majoritate parlamentară consistentă şi cât mai omogenă. Cea mai raţională alianţă ar fi una social-liberală, care să aibă ca obiective asigurarea condiţiilor continuării creşterii economice, pe de o parte, şi corectarea mai rapidă şi mai consistentă a eşecurilor pieţelor, în plan social.
Din păcate, tocmai raţionalitatea lipseşte acum principalilor actori politici. Traian Băsescu este vital interesat să aibă un guvern marionetă la palatul Victoria, care să arunce cu pomeni electorale în populaţie. Chiar cu riscul amplificării crizei. Dorinţa lui este să demonstreze că nu este o persoană conflictuală, că nu el e scandalagiul, ci ceilalţi.
Este singura cale de a obţine un nou mandat. Un alt guvern, pe care să nu-l poată controla, ar fi catastrofal pentru el. Ne aşteaptă o lună decembrie extrem de complicată, în care se vor folosi toate armele din dotare. Şantajul va fi la ordinea zilei, la DNA va fi coadă, ziarele vor fi inundate cu dosare, cu ştiri pe surse, cu anchete scrise de serviciile secrete. Şi presiunea mediatică asupra liderilor politici va fi devastatoare, cum nu a fost nicodată până acum. vom vedea cariere şi vieţi distruse, dacă nu se va forma guvernul pe care şi-l doreşte Traian Băsescu.
Ce va urma după asta? În primul rând o uriaşă scârbă de politică, un refuz al politicii. Partidele vor fi slăbite dincolo de limita în care se pune în pericol democraţia. Parlamentul va fi doar o umbră, în care vor domina blocajele, şi în care cu greu se va putea legifera. Pe acest fond se va putea promova o modificare constituţională, care să facă din România o Republică Prezidenţială. Şi evoluţia spre un regim autoritar va urma firesc. Iar dacă vom avea o criză persistentă, lucrurile vor fi şi mai simple, iar acceptarea schimbării constituţionale şi mai uşoară.
Cum am mai spus, miza acestor alegeri este, în esenţă, democraţia. Va supravieţui ea într-o formă funcţională sau nu acestor alegeri?

duminică, 23 noiembrie 2008

Un nostalgic al stalinismului
Nu am comentat până acum caricaturile lui Devis Grebu, pe care le publică în "Cotidianul". Sunt primitive, agesive, teziste şi adesea absolut cretine. Propagandă cum numai "Scânteia" anilor 50 mai publica. Păcat că nu găsesc caricatura aia a lui Tito cu barda în mână, din care picură stropi de sânge!
Ce m-a pus pe gânduri e faptul că pe Internet nu găsesc nimic despre biografia acestui nostalgic stalinist. În afară de asta, de la o şezătoare a GDS: "Denis Grebu: S-ar putea sa fiu cel mai experimentat in ale exilului de aici. Am parasit tara la inceputul anilor '60. Nu mai puteam sa respir, ma sufocam. M-am repatriat in 2001 si nu regret. Sunt un multiexilat. Am parasit Romania in unicul mod in care se putea parasi. Pe vremea aceea nici nu existau pasapoarte, erau niste certificate de calatorie, ca pentru animale. Eram deja un artist cunoscut, am fost cel mai tanar membru al UAP, dat afara din motive "indeobste cunoscute". Am parasit tara cu familia, pretextand ca plecam in Israel, unde nu aveam pe nimeni."
Cu alte cuvinte a ajuns cel mai tânăr membru al UAP în anii 50, în cea mai neagră perioadă pentru cultura română, în care realismul socialist era alfa şi omega. Vă daţi seama că "amicul" nostru a ridicat din greu osanale regimului, pentru a fi demn de această onoare!
Nici acum nu face altfel. Atunci ţinea cu roşiii, azi cu portocaliii. Dar de exprimat se exprimă la fel: cu intoleranţa fanaticului ideologic. Care vede peste tot duşmani ai poporului. Iar desenul de azi este o culme a imbecilităţii şi dogmatismului unui individ care nu a înţeles nimic din anii ăia petrecuţi în Occident, în primul rând nimic despre democraţie, libertate şi responsabilitate.
PS: Denis Grebu este evreu. Asta nu-l scuteşte de critici, şi nici criticii lui nu-s antisemiţi. Spun asta pentru că de prea multe ori arma lor de apărare este acuza de antisemitism. Nu e vorba de aşa ceva, ci de libertatea de exprimare. Nu te poţi căca în capul tuturor, ca apoi să-i acuzi de antisemitism pe cei care refuză să se lase batjocoriţi.
Faliment Fericit!
Ciumeţii din conducerea industriei auto americane se dau de ceasul morţii la Washington să-i convingă pe parlamentari să iasă cu banul la interval, pentru salvarea unor firme care nu mai inţeleg pe ce lume se află. Prilej pentru un mişto crunt în Washington Post. Şi pe bună dreptate, pentru că nu este prima oară când în industria auto americană s-au pompat bani publici degeaba. Drept pentru care opinia generală este aceea că GM, Ford şi Chrysler trebuie lăsate să dea faliment. Care faliment înseamnă altceva decât în România: reorganizare sub protecţia legii.
Când vezi ce bazaconii au prezentat cei trei dinozauri la Salonul auto de la Los Angeles, chiar merită să dea colţul! Ford nu are altă treabă decât să prezinte un muscle car, Mustangul, pe praful ăsta! În general, industria auto pare să nu se poată adapta la noile obiceiuri de consum şi la criza combustibililor. Faptul că petrolul este acum pe la 50 de dolari barilul nu înseamnă revenirea la bunele vremuri de odinioară. Şi chiar aşa să fie, cumpărătorii nu vor mai reveni la excesele din trecut. Cine e atât de tâmpit să se mai ducă la slujbă cu un camion de 7 tone, dotat cu un motor de 9000 de cm cubi(un exemplar e şi în România, la un idiot din cartelul asfaltiştilor, care se plimbă cu el prin Braşov!)?
Prostia se plăteşte! Chiar cu falimentul! Rămâne de văzut cine va plăti preţul falimentului, pentru că dincolo de disponibilizări şi condiţii mai dure pentru angajaţi, rămân în suspensie contribuţiile la sistemele de pensii şi de asigurări de sănătate. Jale mare aici, în această zonă. Dar să ai milă de tembelii din vârful piramidei, care vin la cerşit cu avioane de lux şi stau la hoteluri de cinci stele? Până peste poate! Ăstara le urăm :"Faliment Fericit!"
PS: filmuleţul de mai jos e, vorba lui Mordechai, de la care l-am şutit, făcut pentru a băga frica în oasele bizonului american. O mai pune botul, sau îi vor scrie alesului: "ardeţi-i pe ţărani!"?
Bulă de la Cotroceni
Citesc la Dan Andronic despre ultima năzbâtie care-i trece prin minte lui Traian Băsescu, adică un guvern de Uniune Naţională, cu un premier desemnat de el. Miniştrii ar fi şi politicieni din toate partidele, şi "tehnocraţi". Asta îmi aduce aminte de un banc cu Bulă. La şcoală învăţătoarea îi întreabă: "Ce vreţi să vă faceţi voi când veţi fi mari, copii?" Fiecare răspunde: care pompier, care pilot, care mecanic de locomotivă, care fotbalist. Vine şi rândul lui Bulă. "Tu, Bulă, ce vrei să fii când vei fi mare?" "Doamnă, eu vreau să fiu fie pictor, fie medic, fie spălător de geamuri". "Bulă, eşti nebun? Care-i ţelul tău în viaţă?" "Să văd femei goale, doamnă!"
Cam asta a ajuns Traian Băsescu: un soi de Bulă, căruia nu-i pasă decât de un singur lucru: cum să-şi pună o marionetă în fruntea Guvernului, să joace partidele cum vrea el. În rest, Dumnezeu cu mila!