vineri, 31 octombrie 2008

Băsescu, priveşte şi învaţă!
Ce începe prost...
sursa: cartoonpress.ro
Se termină şi mai prost. Iar campania asta electorală a început prost, cu două intervenţii publice ale şefului statului, una mai tembelă decât alta. Modul jegos în care Traian Băsescu înţelege să exercite funcţia de Preşedinte al României( că demnitate nu mai este, de vreme ce se comportă nedemn!) depăşeşte ORICE limite! Nu poate fi acuzat de bun simţ. Înţeleg! Nu poate fi acuzat de cinste. Înţeleg şi asta. Nu poate fi acuzat de onoare. Fie! Dar chiar nu înţelege că România este o democraţie, o ţară europenă, cu o economie de piaţă, cu nişte reguli, bune-rele, sincrone cu acelea ale lumii occidentale? Nu aştept minuni de la el. Aştept însă o minimă raţionalitate şi cât de cât o doză de responsabilitate.
România înseamnă şi mizeria din Zăbrăuţi, şi vilele de lux din nordul Bucureştilor, şi muncitorul de la Dacia, şi rentierul, şi micul inteprinzător, şi capitalistul feroce, şi elevul, şi pensionarul. Fiecare are interesele lui, şi ele sunt, în limitele legii şi ale Constituţiei, în egală măsură LEGITIME.
Nu poţi veni să spui: "Niciodată nu va putea spera vreun om să devină premier, cât eu sunt preşedinte, dacă ştie ca a participat la o discuţie cu oameni de afaceri, unde s-a stabilit formarea marii Companii Energetice Integrate. Dacă ştie vreun candidat că a participat, împreună cu magnaţi, cu aşa-zişi moguli, să îşi ia gândul de a deveni prim-ministru al Romaniei " Până una-alta, în România afaceriştii NU SUNT SCOŞI ÎN AFARA LEGII!
Feroce sau nu, capitaliştii români dau de lucru la sute de mii, poate la un milion şi mai bine de oameni, generează valoare adăugată, chiar dacă mai fac şi coţcării cu banii statului. Printre altele, interesele lor sunt identice cu acelea ale Guvernului României, INDIFERENT cine se află în fruntea lui. Cetăţenii, peste tot în lume, asta cer de la Guvernele ţărilor lor: stabilitatea preţurilor, locuri de muncă, securitate socială, servicii publice de calitate, infrastructuri, protecţia vieţii şi bunurilor personale. Nu prea mai contează cine le produce: puterea publică sau sistemul privat, câtă vreme accesul este garantat tuturor cetăţenilor, la un cost suportabil.
Poţi interzice premierului să se consulte cu mediul de afaceri? Poţi condamna o decizie luată după o astfel de consultare? Nu ştiu care este miza înfiinţării acestei Companii Energetice Integrate, şi nici nu sunt convins de onestitatea şi neutralitatea, eufemistic vorbind, ale adversarilor ei. Dacă sunt dubii sau nelămuriri, există mecanisme de control: în Parlament, unde va veni Ordonanţa de Urgenţă, pentru a fi aprobată, la Cotroceni, la promulgarea Legii. Rămâne problema oportunităţii. Dar nu este nici treaba şefului statului, nici cea a CSAT să judece oportunitatea unei decizii ECONOMICE. Aşa am ajuns să distrugem afaceri, să pierdem investiţii, să risipim bani.
De fapt, Traian Băsescu, dincolo de faptul că bate câmpii, minte cu neruşinare şi face campanie pentru PD-L, ceea ce nu mai miră pe nimeni, începe să construiască un sistem constituţional pervers, pentru că, să nu uităm, există şi funcţionează, sub oblăduirea Cotrocenilor, o Comisie care analizează modificarea Constituţiei. Acum se forţează, pe fondul campaniei electorale, acceptarea ideii că puterea în Românuia se deplasează de la Parlament şi Executiv, la Preşedinte, care are un rol extins.
"Vreau să îi informez pe români preventiv: Nici când un partid obţine 51%, persoana nu poate fi impusă preşedintelui, ci doar partidul. Dacă un partid obţine 51%, acel partid este îndreptăţit, conform Constituţiei, are dreptul garantat să dea prim-ministrul, dar când vine vorba de persoană, este o discuţie care trebuie făcută cu preşedintele, şi acceptul preşedintelui, pentru că aşa-i clădită Constituţia". Afirmaţiile astea echivalează cu anularea autonomiei decizionale a partidelor. Cu alte cuvinte, indiferent de voinţa populară, exprimată prin vor, indiferent de decizia DEMOCRATICĂ a partidelor, voinţa Preşedintelui este cea care contează. Este definiţia tipică a regimului dictatorial, ascuns sub o faţadă "democratică". Ne facem că alegem, proştii chiar cred că votul lor contează, dar vine Băsescu şi le zice "ie-te pula! Asta vrea ea, aşa faceţi!"
A mai lansat astăzi o nouă temă parazită: împărţirea administrativ teritorială a României. Acum vrea ceva între patru şi douăsprezece judeţe. Este, din toate punctele de vedere, o tâmpenie! O tâmpenie pentru că va exacerba egoismele locale, naţionalismul, separatismul, pentru că va genera un val de nemulţumiri. Mai mult, va naşte şi o nouă birocraţie, şi se dezlănţui o luptă crâncenă pentru putere între Bucureşti şi noile centre de putere locale.
În fond, dacă sunt prea mulţi birocraţi(deşi, oricât ar părea de ciudat, NU sunt!) o reformă instituţională făcută cu cap îi poate reduce drastic. Dar ceea ce nu înţelege Băsescu este că sarcinile pe care le transferăm autorităţilor locale generează şi mai mulţi birocraţi. Peste tot în lume descentralizarea statului a generat înmulţirea funcţionarilor publici. Şi creşterea impozitelor şi taxelor locale, pentru că descentralizarea costă cu mult mai mult decât centralismul. Pe hârtie arată bine: mai puţin stat. Dar stat e şi primăria de la Atârnaţii Cucuieţilor! Nu vreţi să ştiţi câţi funcţionari avea Primăria Capitalei în 1989 şi câţi are acum, şi cât costă funcţionarea ei!
Teme parazite, banc de încercare pentru viitoarele schimbări constituţionale, atacuri joase, delir verbal: cam aşa arată o campanie electorală cu Traian Băsescu solist. Şi e doar începutul!
De ce votul uninominal nu este instrumentul schimbării
The Economist Intelligence Unit's Democracy Index clasează România pe locul 50 din 176 de ţări incluse în această analiză. Cinstit vorbind, suntem chiar mai sus decât merităm, în realitate. Găsiţi aici analiza în totalitatea ei, metodologia, etc. În ceea ce-o priveşte, România are nota generală 7,06, iar la "materiile" de studiu, după cum urmează: procesul electoral şi pluralismul(adică forma democraţiei), 9,58, funcţionarea guvernării, 6,79, participarea politică(adică fondul democraţiei) 6,11, cultura politică(legătura dintre formă şi fond) 5,63(jale mare!), libertăţile civile, 7,94.
Cele două note, cea pentru participarea politică şi cea pentru cultura politică explică de ce votul uninominal nu este mult trâmbiţatul instrument de reformare a clasei politice româneşti. Fără o cultură politică şi fără chef de participare la viaţa politică, românii nu au nicio şansă de a transforma votul uninominal într-o armă civică. Şi el nici nu ne va aduce mai multă democraţie. Dimpotrivă: mita electorală, sub diversele ei forme, folosirea arbitrară şi discreţională a banilor publici, cumpărarea pur şi simplu a voturilor, contraselecţia prin bani, vor şubrezi, nu vor întări încrederea oamenilor în democraţie.
De unde şi creşterea numărului membrilor şi simpatizanţilor Partidului Vot Canci. Nu vă lăsaţi ameţiţi de cifrele super-optimiste din sondaje. privitoare la participarea la vot. Ştim câte parale fac!
Şi tu, Brutus?

Vă invit să citiţi aici şi motivaţia sprijinului pe care îl acordă, practic, cei de la The Economist candidatului Barack Obama. E drept, pentru SUA a venit momentul unei schimbări radicale. Şi dacă America profundă(deşi termenul are alt sens în acest caz, şi nu se referă la acea Americă a micilor oraşe de provincie, pe care le lăuda Sarah Palin pentru americanismul lor, ci la America celor care duc acum greul crizei, pentru că au luat prea în serios himericul "vis american") este gata de schimbare, are nevoie de ea, tare mă tem că nu va fi posibilă, pentru că aceia care contează cu adevărat în politica şi în guvernarea americane numai la schimbare nu se gândesc!

Un preşedinte ca Obama are un merit, în aceste vremuri grele pentru casta la putere de la Washington: îi oferă un răgaz pentru a se reorganiza, el funcţionând ca o supapă de siguranţă. După ce vor fi eliminate unele dintre cele mai periculoase tensiuni din sistem, lucrurile se vor petrece ca şi până acum. Ideea asta cu schimbarea dă bine în campaniile electorale.

Când vine însă vremea schimbării propriu-zise, ajungem la Caragiale, cu ale lui celebre vorbe: "Să se revizuiască, primesc, dar atunci să nu se schimbe nimic. Să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale”. Ei bine, tocmai asta este: nimic nu se va schimba prin părţile esenţiale. Iar Barack Obama este candidatul perfect al încremenirii în proiect a Americii. Simbolic, votez cu el, fie numai pentru că îmi amintesc de rezoluţia pusă de Antonescu pe cererea unor năuci, care vroiau să înmormânteze un preot legionat cu onoruri militatre: "Dracu a văzut popă pe afet de tun? Aprob! Să se vadă!"

Politicianul, detergent universal
Prostia asta că un politician se poate vinde precum un detergent este tenace şi a prins rădăcini adânci în ţărişoara noastră, de vreme ce Nae Caranfil nu găseşte nimic mai inteligent pentru clipul electoral al lui Sever Voinescu decât calchierea unei reclame la un astfel de produs. Reclamă care, la rândul ei, face trimitere la duhul din lampă, din povestirile arabe. A dracului pielea pe multiculturalitatea asta!
Vorba Alandrei, de la care l-am şterpelit pe el, clipul: n-o să ia Voinescu nici măcar votul de onoare, dacă vine cu tâmpenii din astea. Nici măcar de la credincioşii bisericii Marelui Machitor de la Cotrocenui, care preferă originalul unei copii de doi bani. Asta e lumea noastră: crudă şi nedreaptă! Cu proştii!

joi, 30 octombrie 2008

Rambo-democraţia
Dialoguri Rambo-democrate
Retras în munţi de ceva vreme, cam după întâlnirea PSD de la malul mării, când i s-a arătat degetul, în gestul ăla de "felicitare" pentru performanţele obţinute de clujeni la alegerile locale, Vasile Dâncu iese la rampă cu un nou concept de social-democraţie: Rambo-democraţia!
"Vă îndemn să aveţi curaj, fiecare va trebui să comunicaţi ca şi Rambo, fiecare veţi fi soldat universal în colegiile dumneavoastra. Noi vom fi alături de dumneavoastră, dar nu vom putea comunica în locul dumneavoastră, să spuneţi lucruri de stanga, chiar dacă nu le avem în proiectul mare al partidului în acest moment."
Să înţeleg că vom vedea scene din acestea în campania electorală a PSD? Că ăsta va fi de acum încolo stilul de comunicare al noii social democraţii? Aia 99% muşchi, 1% transpiraţie? Ce mişto!
Vedeţi acum scaunul Preşedintelui!
E la Realitatea Tv o proastă agresivă, care face pereche minunată cu un tip care clipeşte des şi e negru în cerul gurii, mamă-mamă, Prelipceanu pe numele lui! Laura Chiriac, parcă! Bun. Şi după ce o pun la zid pe Cati Andronescu, pe motiv că e şmecheră şi-şi rotunjeşte veniturile de profesor universitar cu leafa de senator, vaca neagră scapă un porumbel cât dropia de mare. Anunţînd Conferinţa de Presă a Iubitului Machitor, spune: "şi acum vedeţi scaunul Preşedintelui". La câteva minute, cu o voce orgasmică, adaugă: "acum Preşedintele se aşează pe scaun!"
Ce urmează? Acum Preşedintele are scaun? Hai că de când Vântu le-a raşchetat portofelele, tipii ăştia de la Eol Tv sunt tot mai buni!
Iar Băsescu, odată aşezat în jilţ, delirează, pe tema "România 2030, Apocalipsa după Chivas Regal". O prea lungă punere în scenă pentru copitele ce le va aplica în stânga şi în dreapta. A introdus şi un concept din categoria Ciuce: "reformă contra bani".
Şi după ce i-a incitat pe sindicalişti la luptă contra Guvernului, acum face apel la sindicate să stea blânde şi să nu intre în grevă. Dracu să-l mai înţeleagă! A devenit incoerent şi plictisitor. De asta or fi băgat reclamă ciracii lui Vântu în plin discurs prezidenţial. Ca să vezi!
Începe!
Începe campania electorală! Oficial! Că neoficial a început de multişor, după îrincipiul: "cine se scoală de dimineaţă, în Parlament ajunge!" Acum rămâne de văzut dacă sloganul de mai jos e valabil, sau la noi alegerile vor fi un festival al idioţeniei...
PS: în timp ce scriam aceste rânduri, în direct pe Antena 3 Traian Boc se străduieşte să mă convingă că va fi un festival al idioţeniei, şi deloc unul al democraţiei. Cu ajutorul unui Felix Tătaru tot mai obosit, mai lipsit de imaginaţie, care trăieşte şi acum din gloria ardeiului ăla iute, care s-a uscat de mai bine de opt ani!

miercuri, 29 octombrie 2008

Indiferenţa, închisoarea noastră
"Indiferenţa este feroce. Ea constituie partidul cel mai activ şi, fără îndoială, cel mai puternic. Ea acceptă toate constrângerile, deviaţiile cele mai funeste, mai sordide. Secolul acesta este tragicul martor al indiferenţei şi al dezastruoaselor ei urmări.
A obţine indiferenţa generală reprezintă, pentru un sistem, o victorie mai mare decât orice adeziune parţială, fie ea chiar considerabilă. Şi, într-devăr indiferenţa este cea care se ascunde în spatele adeziunilor masive la anumite regimuri, şi noi cunoaştem bine consecinţele acestor fapte.
Indiferenţa este aproape întotdeauna majoritară şi lipsită de orice control. Or, aceşti ultimi ani au fost, în felul lor, campionii capitulării în faţa instaurării unei acaparări absolute a spaţiului public, campionii unei istorii camuflate, ai înaintărilor neobservate a indiferenţai, ai neatenţiei generale. O atât de discretă neatenţie, încât nu a putut fi înregistrată, deşi efectele ei sunt atât de dramatice. Dezinteres, lipsă de atenţie, obţinute, fără îndoială, prin stratageme silenţioase, tenace, care au permis introducerea, pe nesimţite, a cailor lor troieni, care au ştiut cum şi au reuşit atât de bine să se legitimeze şi să legitimeze ceea ce ei propagă, adormind orice formă de vigilenţă, încât au fost şi rămân de neperceput pentru cei mai mulţi dintre noi, şi ca atare, mult mai eficiente.
atât de eficiente încât peisajele politice şi economice au putut să se metamorfozeze în văul, dar fără ştirea, tuturor, fără să fi trezit atenţia oamenilor, şi, cu atât mai mult, fără să neliniştească pe nimeni. Trecând neobservată, şi aplicată în acelaşi mod, noua scemp planetară a reuşit să ne cotropească şi să ne stăpânească vieţile, fără a fi luată în seamă de nimeni, în afară de puterile economice care au promovat-o.
Şi iată-ne într-o lume nouă, condusă conform unor sisteme şi reguli inedite, în millocul căreia acţionăm şi reacţionăm ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, şi continuând să ne raportăm la o lume care nu mai există şi nu mai este operantă.
Detaşarea, moţăiala ne-au cuprins şi stăpânit până-ntr-aatât încât, dacă ne propunem azi, în mod excepţional, să punem stavilă unui proces economic sau social, unei piraterii "politic corecte", descoperim că, îndelung şi minuţios elaborate în lumea opacă şi închisă a adevăraţilor decidenţi, în timp ce noi somnolam, proiectele pe care vrem să le respingem, ca nepotrivite pentru noi şi interesele noastre, au fost temeinic înrădăcinate în sistem, ele fiind de acum singurele conforme cu gândirea dominantă, singura valabilă şi permisă...Pasivitatea noastră ne face să ne lăsăm prinşi în ochiurile unui năvod politic, ale unei plase care acoperă în întregime planeta."
Citatul de mai sus este dintr-o carte pe care musai trebuie s-o recitim(deşi este tradusă oribil, până la ininteligibil, pe alocuri!): "Oroarea Economică" , a cărei autoare este Viviane Forrester. Cartea a fost scrisă în 1996, într-o perioadă în care economia franceză traversa o criză profundă, marcată mai ales de şomaj, şi în care toată lumea se grăbea să caute salvarea în reţetele neo-liberale ale "consensului de la Washington", în care modelul social francez era pus în discuţie şi începea să fie dezmembrat. multe dintre cele scrise de Viviane Forrester sunt valabile şi acum.
Da, ceea ce ni se întâmplă acum este numai şi numai din vina noastră. Nu ne-a păsat de munca noastră şi de sacrificiile din anii comunismului, şi am permis jaful generalizat al proprietăţii publice, sub pretextul privatizării. Am acceptat dezmembrarea statului, ca sistem de gestionare colectivă a riscurilor, dub pretextul că este prost administrator şi cam tiran de felul lui, am acceptat ca banul să devină unicul mijloc de selecţie şi de afirmare politică şi socială. Suntem vinovaţi că am permis unor nulităţi să monopolizeze spaţiul public, şi unor false elite să ne conducă. am acceptat desfrâul mediatic, demagogia, populismul. Nu mai recunoaştem nicio autoritate, nici măcar pe cea a Divinităţii, ne-am lepădat de orice constrângeri morale.
Am refuzat să se raportăm critic la realităţi, nu mai vrem să judecăm cu capul nostru. Am accepat să fim umiliţi şi să ne plocoim în faţa a tot ceea ce vine din subcultura altora, doar pentru a demonstra că ne-am rupt de trecut. Ne-am negat identitatea, am ajuns o plastilină în mâna unor manipulatori cinici, care ne manipulează vieţile şi conştiinţele cum le dictează lor interesele. Ne mulţumim să supravieţuim, în loc să trăim. Noi ne-am construit propria noastră oroare şi ne-am închis în ea, aruncând cheia pe fereastră. Nu ne-am lăsat nici măcar portiţa de salvare a speranţei.
Libor
Nu ştiţi ce-i Libor, nu-i aşa? Deşi când v-aţi dus la bancă, să vă plătiţi rata la credit şi aţi simţit că explodaţi văzând cum nesimţiţii v-au mai luat o căruţă de bani, invocând creşterea "Libor", iar voi aţi fi vrut să-i daţi un pumn în nas, dar nu aveaţi cui, nu ştiaţi că era bine ascuns printre paragrafele unui contract la fel de uşor de înţeles precum limba chineză. Acum aveţi posibilitatea să daţi ochii cu duşmanul din contractul de credit: cum se formează şi la ce foloseşte Libor, într-un articol scris pe înţelesul tuturor victimelor sale. Acum ştiţi cine vă este duşmanul. Dar la ce vă foloseşte?
Excesul de comunicare şi deficitul de democraţie
Democraţia românească trece printr-o gravă criză. Şi nimic nu poate ilustra mai bine această criză decât evenimentele de ieri. Când am avut parte de un veritabil delir comunicaţional, favorizat de goana televiziunilor după "spectacol politic". Din păcate ieri au fost prezenţi pe ecrane doar politicieni, sindicalişti, analişti şi plezirişti, în schimb au lipsit cetăţenii, cei în numele cărora vorbeau cu toţii, dar pe care nu-i reprezenta cu adevărat nimeni!
Am scris, nu o dată, despre pericolul transformării comunicării publice dintr-un instrument, într-un scop al activităţii politice. Poate că pentru câţiva teoreticieni ai "societăţii informaţionale", politica în timp real poate fi un subiect fascinant, aşa cum este şi această criză economică şi financiară, aşa cum a fost şi "revoluţia în direct". Dar pentru democraţie politica în timp real devine o mare problemă, o ameninţare chiar!
Mulţi dintre liderii politici de azi, şi nu doar din România, au un mod de a gândi şi de a acţiona mai aproape de cel al unui şef de multinaţională, decât de cel al unui şef de partid, sau de stat. Aceştia cred că acţiunea lor este cu atât mai eficientă cu cât intervenţia este mai promptă, timpul de reacţie mai mic, care nu se tem să se contrazică în afirmaţii, şi care se îndepărtează de orice ideologie. Aceşti oameni sunt doar gestionari de crize, adesea mediocri, nu au capacitatea de a solidariza cetăţenii în jurul unor valori comune, de a promova proiecte pe termen lung. Pentru ei nu există decât imediatul, un imediat mediatizat, şi mediat, de mediile de comunicare, nu imediatul real, cunoscut nemijlocit.
Acest mod de a gândi şi de a acţiona(de fapt, de a reacţiona la evenimente) al liderilor îi împiedică să ia distanţă faţă de evenimente, să le judece la rece, să pună la punct politici coerente şi să le asigure continuitatea în timp, să introducă necesarele schimbări, în funcţie de răspunsul economiei şi al corpului social. Pentru ei nu există feedback, tot ceea ce contează este lansarea mesajului. Cui îi pasă de reacţia receptorului? Mâine e o altă zi, un alt bombardament cu mesaje şi un alt potop de vorbe!
Ce anume au rezolvat ieri premierul şi şeful statului, stând călare pe televiziuni? Au ratat o întâlnire faţă în faţă, necesară unor urgente clarificări, au dat semnale contradictorii şi chiar total opuse nu doar cetăţenilor, dar şi pieţelor financiare, agenţiilor de rating(care ne "iubesc" de nu mai pot!), organismelor financiare internaţionale şi partenerilor noştri europeni.
Fiecare şi-a comunicat punctul de vedere, dar dincolo de el, ce există? Politici adecvate acestor vremuri de criză? Nu, că nu se ocupă nimeni să le conceapă! Soluţii pentru relansarea economiei? Ce-s alea?
Excesul de comunicare ucide democraţia pentru că o rezumă la opinie, şi descurajează orice acţiune concretă, orice solidarizare în jurul unor proiecte. Comunicare are ca scop doar fidelizarea nucleelor dure de aderenţi ai fiecărui comunicator, şi ignoră sau nu-şi propune mobilizarea celor "neutri" sau indiferenţi. Acea majoritate tăcută, care nu se mai recunoaşte nici în lideri politici, nici în ideologii, care nu mai are sentimentul că este reprezentată, pentru că agenda ei nu este luată în seamă de nimeni, şi-a dat, practic, demisia dintr-un spaţiu public care se reduce la un monolog cu faţa la zid. Adică şi-a dat demisia din democraţie...

marți, 28 octombrie 2008

Culmea demagogiei... Să-l auzi pe Traian Băsescu dând lecţii de onestitate!
Delir populist pe marginea unei decizii de bun simţ
Decizia Guvernului, de amânare a aplicării măririi salariilor celor din educaţie până în trimestrul doi al anului viitor, este o măsură de bun simţ. Iar cei care fac acum spume pe toate postrurile de televiziune ori sunt idioţi, ori iresponsabili!
M-am săturat de populism ieftin! Ce autoritate profesională mai are un individ ca Stolojan(că în materie de morală a dat proba supremă în toamna lui 2004!), care scrâşneşte din dinţi şi ameninţă cu darea în judecată a premierului pentru abuz în serviciu? Abuz a fost votul tembel din Camera Deputaţilor, nu măsura de azi, singura posibilă în situaţia dată.
Sunt un om de stânga, dar nu sunt nebun. Criza care ne aşteaptă nu are echivalent în istorie. Iar România are nişte slăbiciuni structurale, care fac economia şi mai fragilă, şi mai vulnerabilă la conjunctură. Un exemplu: industria auto face 10% din PIB. Şi în acest moment industria auto, la nivel global, este grav afectată de criza creditării. Ce va însemna un colaps al cererii de automobile şi de piese de schimb auto? Cât vom pierde din PIB?
În loc să încercăm să găsim mijloace pentru a păstra un nivel decent al puterii de cumpărare, pentru a pierde cât mai puţine locuri de muncă, pentru a avea anul viitor o creştere a economiei cât de mică, pentru a-i integra în jocul economic pe cei care se întorc din Italia şi din Spania, politicienii nu mai ştiu cum să şi-o tragă unii altora. Că şi-o trag lor, nicio pagubă. Dar ne-o trag nouă! Ne amanetează viitorul!
Setea de răzbunare i-a întunecat minţile lui Băsescu, de vreme ce încurajează atitudinea iresponsabilă şi cererile absurde ale sindicatelor. Chiar nu mai putem avea politicieni cu mintea la purtător? Care să se comporte responsabil şi normal? Care să nu apară în "cărţile" Laurei Andreşan?
Suntem mai dezbinaţi ca oricând. Iar în fruntea statului avem un nebun, care trăieşte şi se hrăneşte cu crize. Acum Preşedintele României ar fi trebuit să fie promotorul unui nou "spirit al Snagovului", să construiască acel consens politic, economic şi social necesar trecerii perioadei de criză. În schimb el prinde muşte şi plantează copăcei, în campanii de imagine pentru PD-L, asmute sindicatele împotriva Guvernului şi DNA împotriva adversarilor săi politici. Şi la anu' o să ne hăhăie din nou: "Să trăiţi bine!" Al dracului bine!
Un PS: discursul lui Traian Boc devine pe zi ce trece tot mai violent şi mai extremist, la limită fascistoid. Partidul dobitocului a fost la guvernare, şi a făcut căcatul praf! Să ne amintim doar de inundaţiile din 2005 şi uriaşa incompetenţă a Sulfinei, taxa auto, care tot de la ea a pornit. Să ne amintim de Dobre, care a renegociat contractul cu Bechtel până a dublat costurile şi a scăzut calitatea lucrărilor. Acum dă lecţii? Nu-i este pic de ruşine? Dar el n-a făcut fântâni arteziene cântătoare la Cluj? El n-a cheltuit banii aiurea? Dar cine să i se opună la Cluj? Cele două cârpe pesediste, Dâncu şi Rus? Mafia de la Cluj nu e deranjată de nimeni, şi ar cam fi cazul!
Un optimist al dracului de bine informat
Dacă vi se pare că Tăriceanu este prea pesimist, şi s-a îmbolnăvit subit de catastrofită, înseamnă că nu l-aţi citit pe Charles Morrin! Fost bancher, acum PDG la o firmă specializată în producerea de soft utilizat de bănci, Morrin prezicea, încă din 2005, un crah fără precedent, iar începutul anului acesta a publicat o carte, "Deruta de o mie de miliarde de dolari", în care doar costul crizei, dublu, cel puţin până acum, este eronat!
Jurnalul "Liberation" publică azi un interviu cu fostul bancher, pe care îl puteţi citi aici. Descriind modul în care s-a ajuns în actuala situaţie, Morrin spune: "Există o problemă subadiacentă acestei crize, pe care nu vom reuşi s-o rezolvăm doar prin planul de salvare a pieţelor financiare. Este vorba de datoriile gospodăriilor. Între 2000 şi 2007, Statele Unite au produs bunuri de consum şi servicii în valoare de 92.500 de miliarde de dolari şi au consumat în valoare de 97.000 de miliarde de dolari, adică o diferenţă de 4500 de miliarde de dolari, în cea mai mare parte în sarcina gospodăriilor. Gospodăriile au împrumutat acestă sumă ipotecându-şi casele, pentru a cumpăra tot felul de bunuri de consum. În aceşti şapte ani procentul cheltuielilor gospodăriilor a crescut de la 66% la 72% din PIB, procentul cel mai mare din lume. Şi asta a fost posibil doar pentru că valoarea imobiliarului a crescut cu 14% pe an în această perioadă. Singura cale posibilă este reducerea drastică a cheltuielilor destinate consumului. Cei mai mulţi economişti vă vor spunecă este înspăimântător, că asta va duce la o recesiune, dar nu avem ce face.
Spuneţi că o recesiune este singurul remediu al acestei crize?
Da. Căci a continua să injectăm bani în pieţe pentru a menţine preţurile este o eroare pe care nu trebuie s-o facem. AVEM NEVOIE DE O RECESIUNE DURĂ ŞI RAPIDĂ. Cu cât ea va fi mai lentă, cu atât va fi mai dureroasă. Ea nu va acţiona decât puţin câte puţin."
Iată şi un alt fragment semnificativ din interviu: "Trebuie să trecem la un model economic radical diferit de cel actual. Am oroare s-o spun, dar va trebui să muncim mai mult şi să trăim mai strâmtoraţi...Vom avea de trecut doi ani îngrozitori, până când fundamentele noii economii vor fi puse în operă, şi cel puţin un deceniu dificil, pentru ca ele să funcţioneze cu adevărat."
Mai ştiţi care este definiţia pesimistului? Aia cu "pesimistul este un optimist bine informat? ei bine, jupân Morrin este un optimist al dracului de bine informat!

luni, 27 octombrie 2008

Operaţiunea "Şoc şi Groază Economică"
Iresponsabilitatea clasei politice româneşti este de notorietate. Dar ceea ce se întâmplă acum, pe tema măririi salariilor bugetarilor, este o culme a iresponsabilităţii. Da, a existat şi există creştere economică în România. Da, există şi ceva bani prin Buget. Da, salariile bugetarilor, ca şi salariile cvasi totalităţii angajaţilor români , trebuie să fie cel puţin duble, pentru că, să fim oneşti, nici productivitatea nu este atât de mică pe cât se spune, iar riscul investitorilor este supra-estimat şi supra-recompensat, cu rate ale profitului nesimţit şi nejustificat de mari.
Dar, ca întotdeauna, există un dar. Iar acum "dar" se referă la criza financiară globală. Pe noi, cel puţin teoretic, nu ar fi trebuit să ne afecteze. Numai că, mondializarea obligă, nu te poţi feri de belele, pentru că nu mai există, ca la navele moderne, acele porţi etanşe, care permit menţinerea flotabilităţii, în caz că undeva, în corpul vasului, se produce o spărtură şi nava ia apă.
De fapt, mondializarea este incompatibilă cu existenţa porţilor etanşe, care, mai pe româneşte, se pot numi măsuri protecţioniste. Şi atunci, cum putem ţine nava pe linia de plutire? Răspunsul este: nimeni nu ştie! Atunci, ce ne rămâne de făcut? Dacă nu putem face bine, măcar să nu facem şi mai rău. Adică să luăm acele măsuri de natură politică, economică şi socială necesare păstrării cât mai multă vreme a actualelor echilibre. Sperând că aşa "pompele" vor scoate mai multă apă decât intră, până ce spărtura va fi astupată, mai devreme sau mai târziu.
Ce fac "onorabilii", în frunte cu Traian Băsescu? În loc să "tragă la pompă", ei dau şi mai multe găuri în corpul navei! Culmea, cel care are în mână burghiul cu diametrul cel mai mare este un fost comandant de cursă lungă, acum calificat la locul de muncă pe post de "preşedinte-jucător": "Nimeni nu mai poate cere salarii, fără să facă nimic în modernizarea sistemelor. Deci, voi utiliza acest raport(cel privitor la situaţia din sistemul de sănătate, n.m.) şi pentru dezbaterea publică, dar dacă va fi nevoie, şi în discuţia cu sindicatele. Când vor face acelaşi lucru cu cei din educaţie, să-şi asume responsabilitatea reformei de care avem nevoie, la mine vor găsi o poartă deschisă pentru a discuta şi creşteri salariale, de altfel, valabil şi pentru funcţionarii publici." Cum nimeni nu poate spune ce înseamnă "modernizarea sistemelor", ce rămâne este îndemnul "liber la cereri salariale! Şo pe Guvern!"
Şi, ca să se înţeleagă mai bine care este poziţia sa, şeful statului a mai promulgat şi legea privind pensiile celor care au lucrat în condiţii grele de muncă. Nu ar fi stricat să citescă, pe cât posibil cu creionul în mână, analiza Guvernului, pe care i-a trimis-o Tăriceanu. Oricât l-ar urî pe premier, nu ar trebui să ignore, de data asta, punctul lui de vedere. dar odată ce i se pune pata lui Băsescu, slabe speranţe!
În ăst timp Boc şi ceata lui urlă pe toate ecranele: "nu ne interesează, e lege, Guvernul să scoată banii!" PSD a adoptat şi el aceeaşi poziţie populistă, UDMR tace şi visează cai verzi pe pereţi, PRM nu mai există, iar PNL joacă, aşa cum am mai spus, scena responsabilităţii. Sindicatele joacă şi ele anapoda, fiind politizate până în măduva oaselor.
Timp în care scade ratingul de ţară, leul se devalorizează, Uzinele Dacia îşi închid porţile cel puţin patru zile, urmate fiind de furnizorii de piese de schimb, alte inteprinderi licenţiază şi ele, sau se gândesc s-o facă, tranzacţiile imobiliare sunt la un sfert faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar vecinii României aruncă prosopul şi cer ajutorul de urgenţă al FMI şi al UE.
Se pregăteşte, pas cu pas, din motive politicianiste şi exclusiv electorale, o operaţiune "Şoc şi Groază Economică", ce nu poate servi decât PD-L şi preşedintelui Traian Băsescu. Se prea poate ca ea să aducă la guvernare partidul de suflet al lui Băsescu. Dar dacă va fi aşa, preţul pe care îl vom plăti cu toţii va fi extrem de mare.
Ceea ce trebuie să ne preocupe acum este cum să salvăm economia reală, aia care dă de mâncare şi salarii şi privaţilor, şi sectorului public. Situaţia este mai gravă decât se vede, pentru că acum există o inerţie a creşterii economice. Ce va fi peste două luni? Ce va fi anul viitor? Poate spune cineva? Nu! Şi atunci? Ce alegem? Ne salvăm împreună sau ne ducem la fund, unul câte unul?
Din rău în mai rău...
Şi ciclul se repetă. Cam asta poate fi descrierea, pe scurt, a situaţiei din economia mondială. Cu toate planurile de salvare, aplicate cam peste tot în lume, individual sau coordonat, liniştea este departe de a se fi instalat pe pieţele financiare internaţionale, care ating minim istoric după minim istoric, în timp ce isteria are un trend invers, din maxim în maxim, şi ele tot istorice.
Ce se întâmplă, de fapt? De ce aceste planuri de salvare nu funcţionează, de şi au costat statele mii de miliarde de euro şi de dolari? De ce bursele au pierdut din capitalizare peste 24.000 de miliarde de dolari, numai până acum?
Efectul de turmă este o realitate, dar el nu explică totul. Nu este doar iraţionalitate şi teamă în toate aceste evoluţii negative, Este vorba de ceva mult mai profund, şi mai periculos, în acelaşi timp. Deşi în ultima vreme s-a format, de voie, de nevoie, un consens în ceea ce priveşte "nevoia de mai mult stat în economie", mulţi se întreabă, şi pe bună dreptate, dacă statul ştie ce face, şi mai ales dacă, în afară de mormanele de bani pe care le aruncă în gaura neagră a crizei, mai are şi alte instrumente la îndemână pentru a face ca mâinii invizibile a pieţei să-i fie ataşat şi un creier.
Întrebările lor sunt cât se poate de legitime. Statul, sub presiunea revoluţiei reaganiste, nu doar că s-a retras din economie, dar nici măcar nu şi-a mai pus problema ce vor face şi cum va interveni în cazul unui eşec masiv al pieţei, care va pune în discuţie însăşi existenţa sistemului. Ce le rămâne acum reprezentanţilor puterilor publice, obligaţi să introducă statul în ecuaţia gestionării eşecului economiei globalizate? Doar apelul la vechile reţete intervenţioniste ale perioadei keynesiene a anilor 40-70 ai secolului 20. Faptul că ele au funcţionat atunci nu reprezintă o garanţie că vor funcţiona şi acum, pentru că nimeni nu s-a obosit să le aducă la zi.
Mai mult, stânga social-democrată, care s-a identificat cu keyneseismul economic, s-a lepădat de el ca de Satana, doar-doar şi-o dovedi ataşamentul la idealurile neo-liberalismului. Acum cea mai jalnică stare intelectuală a dezbaterii legate de restructurarrea capitalismului se găseşte la stânga, nu la dreapta. Cum spuneam, coma intelectuală a stângii e perfectă!
Ce-i de făcut? Greu de spus! Acum nu putem decât aştepta, pentru că se dovedeşte că ORICE intervenţie, oricât de seducătoare ar fi ea pe hârtie, nu face decât să amplifice dezechilibrele şi să inducă şi mai multă volatilitate în fucţionarea sistemului. Asta nu trebuie să ne împiedice să medităm la natura acestei crize, şi la consecinţele ei, şi să căutăm soluţii raţionale, dincolo de dogme şi de ideologii. În fond, în economie există mixuri de politici, unele bune, altele rele. Dar nimic nu garantează că un mix bun, dacă nu va urma evoluţia sistemului, şi nu se va adapta unor realităţi în rapidă schimbare, nu se va transforma brusc într-o catastrofă.
Economia în timp real este o realitate, care nu poate fi gestionată. Este, după mine, prima concluzie de la care trebuie să plecăm în interpretarea actualei crize. În economie, schimbările cu adevărat dramatice se petrec în perspectiva timpului lung, nu în perspectiva imediatului. Criza de acum îşi are originea în bătălia ideologică dintre marxism şi keyneseism, pe de o parte, şi între liberalismul economic şi monetarism, din anii 60-70 ai secolului trecut. Triumful de atunci al monetarismului şi neo-liberalismului s-a transformat acum în cea mai mare catastrofă financiară a epocii moderne.
Trebuie să fim atenţi ce punem în locul monetarismului, pentru că efectele se vor vedea peste mulţi, mulţi ani. În imediat vom avea, poate, o îmbunătăţire. Dar după aceea? Şi mai e ceva: inevitabil, economia care va ieşi din criză cu cele mai puţine pierderi, sau, cine ştie, în câştig, va impune modelul său economic celorlalţi. Există toate şansele ca aea economie să fie cea chineză. cunoaştem noi cu devărat modelul economic chinez? Este el unul care vine la pachet cu un alt model: politico-social? Şi dacă da, suntem pregătiţi să-l adoptăm? Suntem gata să renunţăm la unele dintre valorile noastre politice şi sociale?
Nu cred că vom obţine prea curând răspunsuri la aceste întrebări. Bine măcar că unii dintre noi ni le punem. E un început...
Vântu, dă-i afară sau închide căcăstoarea!
"Cotidianul" a ajuns o hazna cu pretenţii elitiste, un soi de "Scânteia" portocalie, cu Hurezeanu pe post de Mare Inchizitor. Este ziarul execuţiilor publice, al demascărilor, al linşajelor mediatice. O mai mare concentrare de jeg moral pe centrimetru pătrat de hârtie tipărită greu mai găseşti în presa română, plină şi ea de jeg până peste poate. Ziarul în care semnează un individ precum Traian Ungureanu, o corcitură de CVTudor cu Păunescu şi Dan Deşliu, nu are cum fi altfel decât un instrument de propagandă, dintre cele mai primitive şi mai resentimentale.
Mai grav este altceva: sunt tot mai evidente legăturile celor de la "Cotidianul" cu serviciile secrete, şi, din păcate, nu pentru servirea interesului naţional, ci pentru distrugerea adversarilor politici ai Măreţului Conducător, care nu se dă în lături de la nimic pentru a obţine un al doilea mandat, care i-ar mai oferi 5 ani de imunitate ABSOLUTĂ, cum nu există nicăieri în lumea civilizată.
Cred că este momentul să aflăm care dintre ziariştii patriei iubite prestează şi pentru serviciile secrete, nu doar pentru patroni. Să ne înţelegem bine: peste tot în lume jurnaliştii sunt folosiţi de serviciile secrete, jurnalismul fiind o acoperire perfectă pentru culegerea de informaţii, mai ales în exterior. Nu despre ei e vorba, ci de şobolanii pripăşiţi prin redacţii, care scriu la comandă, manipulează opinia publică şi execută oamenii politici şi de afaceri incomozi pentru interesele puternicilor zilei. Nu pentru asta plătim servicii secrete.
Vă mai amintiţi cum prin primăvară "Cotidianul" făcea un scandal teribil cu transcrierea unei casete, pe care s-ar fi aflat dovada faptului că Năstase a cerut mită de la imaculaţii de la firma de magazine duty-free de la Otopeni, EDF( a nu se confunda cu gigantul energetic francez EDF!)? Ei bine, în procesul de arbitraj de la Washington, firma de avocatură americană, care apără interesele statului român, a angajat un fost expert al FBI, care a demonstra, în faţa instanţei, că totul este un fals, că înregistrarea a fost manipulată în cel puţin 20 de puncte, şi, ca să facă mişto de reclamanţi, a prezentat o variantă proprie, în care EDF oferă mită lui Năstase! Poveste o puteţi citi aici, în Săptămâna Financiară.
Reproduc doar pasajul privitor la manipularea casetei:"Tot atunci a fost prezentat raportul expertului FBI, întins pe 30 de pagini. Iar concluziile pe care acesta le relevă au fost şocante: proba prezentată tribunalului arbitral, adică o copie a casetei originale pe care s-ar afla înregistrarea convorbirii, avea nu mai puţin de 20 de tentative de manipulare. În demonstraţia sa, expertul FBI a mers mai departe si s-a jucat cu tehnica, făcând o demonstraţie de virtuozitate tehnică prin care a dat de gândit judecătorilor. Pe banda prezentată instanţei arbitrale, el s-a „jucat“ cu pasaje de pe casetă, astfel încât, în varianta astfel „prelucrată“, acuzatorii României erau cei care ofereau mită interlocutorilor. Mai mult, expertul FBI a indicat si faptul că acea casetă prezentată drept probă fusese „aranjată“ într-un laborator care nu se afla în Europa. Totul nu era decât un fals, a arătat expertul angajat de White & Case.Expertul angajat de EDF demonstrase că înregistrarea fusese făcută de un personaj masculin, cu un microfon aflat în haină, astfel încât tribunalul a reţinut faptul că acea casetă a fost făcută chiar de Katz, ceea ce era o dovadă de rea credinţă si abuz procesual. Pe lângă asta, caseta prezentată drept probă nu era originală, copia prezenta evidente semne de manipulare si, chiar dacă ar fi fost autentică, viola legea română privind înregistrarea convorbirilor. Judecătorii, spun sursele noastre, au fost impresionaţi, iar tribunalul a ordonat să nu se facă nicio aluzie la caseta respectivă. Celelalte două probe prezentate de EDF erau la fel de subţiri: un bileţel scris de Katz, din care cu greu se poate înţelege ceva („2,5 MM ST PL“ - n.r.), si un e-mail pe care Katz i-l scrisese lui Weill, ce amintea de o întâlnire în care un oficial romån ar fi cerut bani."
Întrebarea este: cine a oferit caseta celor de la "Cotidianul"? Cineva implicat în proces, cel mai probabil. Şi cine este acel cineva? Fie cei de la DNA(de fapt, idioţii au ajuns să fie suspecţii de serviciu în astfel de cazuri, ceea ce nu-i puţin lucru!), fie cei de la serviciile secrete, via Cotroceni(unde se află un nene, Stânişoară, acum candidat pe listele PD-L, care e un soi de tătic al serviciilor), fie, surpriză?! Valeriu Stoica, cel care reprezintă interesele EDF împotriva statului român.
Pe baza acestei "probe", DNA a redeschis un dosar, cazul s-a internaţionalizat, "Cotidianul" a tras în Năstase cu tot armamentul din dotare, s-au făcut munţi de tocşouri, şi când colo, ce să vezi? Totul se bazează pe un FALS! Nu putea face DNA ceea ce a făcut expertul FBI? Sau NU AVEA VOIE s-o facă?
Ce va face acum "Cotidianul"? Îşi va cere scuze? Sau se va face că plouă? Mai degrabă va găsi un alt motiv să-l înjure pe Năstase. Ceea ce se pare că fostului premier nu-i mai produce nici cea mai mică greaţă. Nouă, care nu avem interese în politică şi nu suntem obligaţi să înghiţim astfel de căcaturi, da, ne produce o imensă greaţă. Aşa că, Vântule, dă-i afară pe idioţii ăştia, care-ţi papă banii de pomană, sau închide căcăstoarea, că putoarea a devenit insuportabilă!

duminică, 26 octombrie 2008

Pe calea lui

A murit astăzi un cântăreţ al cărui nume nu spune mai nimic multora din România, cufundată în stupida ei atitudine rusofobă. Muslim Magomaev, o voce, o carieră şi o viaţă exemplare. Era azer, dintr-o adevărată dinastie artistică, s-a afirmat la Moscova, apoi pe scene celebre din Italia şi Franţa. A cântat operă, a cântat şi muzică pop. A fost respectat şi admirat.

Arma secretă a săracului
Foto: Gândul
Cum putem măsura succesul reformei sistemului de sănătate din România? Măsurând cozile care se formează ori de câte ori sunt scoase din biserici sau aduse din alte ţări moştele unei lungi serii de sfinţi, unul mai făcător de minuni decât altul. Pe an ce trece cozile sunt tot mai mari, iar lumea, care stă la coadă cu zilele, care doarme noaptea pe asfalt, prin parcuri, pe tăpşane, care îndură ploaia, frigul, arşiţa, tot mai disperată. Pe cine întrebi ce-l mână să facă aceste eforturi, nu-ţi dă decât un singur răspuns: se roagă pentru sănătate.
Azi a fost una dintre acele zile în care disperarea socială a atins un maxim. Am văzut la Patriarhie, la moaştele sfântului Dumitru, scene apocaliptice, cu echipaja de la Crucea Roşie şi de la Ambulanţă cărând cu targa oameni căzuţi la "datorie". Oameni care se îmbulzeau, care se călcau în picioare, accidente vasculare celebrale, infarcturi, crize diabetice, mâini şi picioare rupte. Nu se poate!
Într-o ţară civilizată, aşa ceva este de neînţeles. La noi este regula. Şi din tot circul ăsta nu puteau lipsi politicienii: Băsescu, Tăriceanu, haita de şobolani bine hrăniţi de la PD-L, ceva gingirică de la PNL. Toţi idioţii ăştia nu şi-or fi pus întrebarea: ce-i face pe români să stea la cozi kilometrice pentru a trece prin faţa onor oase?
Ei o fac pentru imagine. Că au sănătate, şi dacă nu, la banii lor, îşi cumpără. Se tratează la cele mai bune spitale din străinătate, nu au probleme cu plafonul la medicamente. Dar bătrânii, copiii, bolnavii, handicapaţii, săracii, ei de ce se bulucesc la "sfinţi", ca pe vremuri la "fraţii Petreuş"? Că sigur nu e vorba de fervoare religioasă. Nu e nimic religios în acest spectacol halucinant.
Este vorba de eşecul statului, care nu mai poate face aproape nimic pentru cetăţeni. Toţi aceşti credincioşi de nevoie sunt victimele sistemului public de sănătate. Şi rugatul la moaşte este ultima lor speranţă, după ce nici medicii, nici spitalele, nici medicamentele, nu le-au rezolvat problemele. Nu pentru că toţi ar fi cazuri fără speranţă, ci din nepăsare, birocraţie, în ultimă instanţă din lipsă de compasiune. Sistemul a devenit unul lipsit de suflet, la limită inuman. Şi fiecare încearcă să rezolve lucrurile pe cont propriu. Iar închinatul la moaşte este arma lor secretă în lupta pentru supravieţuire...
Iar Biserica Ortodoxă, în loc să se bucure, ar trebui să se teamă de "succesul" de public al moaştelor sfinţilor.

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Haute Couture
Cred că nici unul dintre cei care mă cunosc nu mă văd asistând la o prezentare de modă, lucru care nu mă împiedică să urmăresc fenomenul. Vrem, nu vrem, "haute couture" face parte din civilizaţia modernă, se identifică, până la un punct, cu ea, cel puţin în lumea occidentală, de aproape un secol, şi a dat naştere la creaţii remarcabile, dar, inevitabil, şi la oribilităţi. În ultimii ani, odată cu moartea sau cu retragerea din activitate a generaţiei de creatori care a dus la impunerea modei drept un fenomen artistic de care trebuia să se ţină seama, dar şi pe fondul transformării ei intr-o industrie a spectacolului, haute couture trece printr-o criză, care este una de identitate. Şi, de ce nu, şi una de imaginaţie, teribilismul multora dintre "vedetele" din tânăra generaţie de creatori de modă îi prezintă mai degrabă drept provocatori profesionişti, şi atât.
Vă invit să priviţi două tipuri de abordări, care au drept sursă de inspiraţie Japonia. Unde se termină creaţia şi unde începe provocarea?
Aşadar, prima abordare.

A doua abordare.

Fie criza cât de rea, tot mai bine în ...Irak!
Via Alandra, acest filmuleţ, care este un foarte bun clip electoral în favoarea lui Obama. Are umor, e cât se poate de realist şi nici nu-ţi bagă "degetele" în ochi.

vineri, 24 octombrie 2008

Sfânta mare neruşinare!
Finul lui Băsescu şi clientul justiţiei, pe motiv de corupţie, l-am numit pe Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a organizat, azi(ca o prelungire a mitingului de ieri) un protest cu coşciuge în faţa Prefecturii, pe motiv că Tăriceanu l-a sărit de la caşcaval, cu prilejul recentei alocări de fonduri pentru administraţiile locale.
Nu ştiu dacă acuzele lui Falcă sunt sau nu întemeiate, dar cei mai mulţi din banii ăia se duc spre primării din sate amărâte şi orăşele ca vai de ele, care nu au de unde încasa ceva la bugetele locale, pe motiv de sărăcie lucie! Şi el ştie bine că aşa e, dar îngroaşă obrazul şi face un exerciţiu de demagogie, că aşa e în campania electorală.
Dacă nu are bani(deşi are, de vreme ce spune că Aradul este cel de-al cincilea contributor la formarea PIB) de ce îşi dotează tramvaiele cu un sistem de urmărire GPS de 300.000 de euro? Se pierd în deşert? Că doar circulă pe şine, şi e imposibil să se rătăcească!
Se dezvoltă, sub masca "autonomiei locale", un egoism al comunităţilor locale avute, care se întrec în a risipi bani, şi care uită de datoria solidarităţii naţionale. Mizeria politicii româneşti este aceeaşi, fie că vorbim de Bucureşti, de Arad, de Constanţa, de Craiova, Iaşi sau Cluj.